Language of document : ECLI:EU:C:2017:287

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

ELEANOR SHARPSTON

prezentate la 6 aprilie 2017(1)

Cauza C531/15

Elda Otero Ramos

împotriva

Servicio Galego de Saúde

și

Instituto Nacional de la Seguridad Social

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania)]

„Politica socială – Directiva 2006/54/CE – Egalitate de tratament între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin – Articolul 19 – Norme care răstoarnă sarcina probei – Directiva 92/85/CEE – Articolul 4 – Evaluarea activităților care pot prezenta expunere la agenți, procese sau condiții de muncă”







1.        Prin prezenta cerere de decizie preliminară, instanța de trimitere, Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Înalta Curte de Justiție din Galicia, Spania), solicită precizări privind interpretarea normelor care transferă pârâtului sarcina probei în cauzele în care reclamantul susține că principiul egalității de tratament nu a fost aplicat în cazul său pe motive de sex. Această răsturnare a sarcinii probei rezultă din Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(2). Procedura principală privește o lucrătoare care susține că, în perioada în care își alăpta copilul, condițiile sale de muncă puteau influența negativ sănătatea sa sau a copilului său. Acțiunea ei avea ca temei Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează(3). Prin intermediul întrebărilor adresate, instanța de trimitere solicită Curții să furnizeze precizări în legătură cu modul în care directiva respectivă trebuie să fie coroborată cu normele Directivei 2006/54 referitoare la sarcina probei.

 Dreptul Uniunii

 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

2.        Articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(4) prevede că egalitatea între femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea.

 Directiva 89/391

3.        Directiva 89/391/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă(5) definește „prevenirea” ca fiind „ansamblul dispozițiilor sau măsurilor adoptate sau planificate în toate etapele de lucru din întreprindere, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale”(6). Directiva precizează că grupurile de risc extrem de sensibile trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod deosebit(7) și împuternicește legiuitorul Uniunii să adopte directive speciale pentru promovarea îmbunătățirii mediului de muncă în ceea ce privește sănătatea și securitatea lucrătorilor(8).

 Directiva 92/85

4.        Printre obiectivele Directivei 92/85 se află introducerea cerințelor minime pentru a încuraja îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui nivel mai bun de protecție a sănătății și securității lucrătorilor(9). Lucrătoarele gravide, care au născut de curând sau care alăptează sunt considerate o grupă expusă unor riscuri specifice(10). Această protecție nu trebuie să defavorizeze femeile pe piața muncii și nici să acționeze în detrimentul directivelor privind egalitatea tratamentului aplicat femeilor și bărbaților(11). Anumite tipuri de activități pot să prezinte un risc specific de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă periculoase pentru lucrătoarele care alăptează. Atunci când este cazul, astfel de riscuri trebuie evaluate, iar rezultatul evaluărilor trebuie comunicat lucrătoarelor(12). În cazul în care evaluarea demonstrează existența unui risc pentru securitatea sau pentru sănătatea lucrătoarelor, trebuie prevăzută o modalitate de protecție a acestora(13). Lucrătoarele care alăptează nu trebuie să fie obligate să desfășoare activități care, în urma evaluărilor, prezintă riscul unei expuneri la anumiți agenți sau la condiții de muncă extrem de periculoase care pun în pericol securitatea sau sănătatea lor(14).

5.        Articolul 1 alineatul (1) prevede că obiectul Directivei 92/85, „care este a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva [89/391], este de a aplica măsurile de promovare a îmbunătățirii securității și sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează”.

6.        Potrivit articolului 2 litera (c), prin lucrătoare care alăptează se înțelege „orice lucrătoare care alăptează, în sensul legislației și practicii naționale, și care își informează angajatorul asupra stării sale, în conformitate cu aceste legislații și/sau practici”(15).

7.        După cum prevede articolul 3 alineatul (1), Comisia a stabilit liniile directoare privind evaluarea agenților chimici, fizici și biologici și a proceselor industriale considerate periculoase pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarelor, în sensul articolului 2(16).

8.        Articolul 4 alineatul (1) prevede că pentru toate activitățile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă, a căror listă neexhaustivă este prezentată în anexa I(17), angajatorul trebuie să evalueze natura, gradul și durata expunerii lucrătoarelor în întreprinderea și/sau în unitatea respectivă, în sensul articolului 2. Evaluarea este efectuată cu scopul de a evalua orice risc pentru securitatea sau pentru sănătatea lucrătoarelor în cauză și orice efect posibil, printre altele, asupra alăptării și a decide ce măsuri trebuie luate. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2), lucrătoarele trebuie să fie informate cu privire la rezultatele evaluării menționate și la toate măsurile referitoare la sănătatea și securitatea la locul de muncă. Orientările servesc ca bază pentru această evaluare.

9.        Articolul 5 este intitulat „Consecințele rezultatelor evaluării”. Acesta prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere articolului 6 din Directiva [89/391], dacă rezultatele evaluării la care se face referire la articolul 4 alineatul (1) evidențiază un risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarelor sau o repercusiune asupra sarcinii sau alăptării, în sensul articolului 2, angajatorul ia măsurile necesare pentru ca, printr‑o modificare temporară a condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru al lucrătoarei în cauză, să fie evitată expunerea acestei lucrătoare la riscurile evidențiate.

(2)      Dacă modificarea condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv ori nu poate fi solicitată în mod rezonabil, din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsuri pentru a schimba locul de muncă al lucrătoarei respective.

(3)      Dacă schimbarea locului de muncă nu este posibilă din punct de vedere tehnic și/sau nu poate fi solicitată în mod rezonabil, din motive bine întemeiate, lucrătoarelor respective trebuie să li se acorde, în conformitate cu legislațiile și/sau practicile naționale, o dispensă pentru întreaga perioadă necesară protecției securității sau sănătății lor.

[…]”

10.      Alineatul (1) al articolului 11 prevede următoarele:

„Pentru a garanta lucrătoarelor, în sensul articolului 2, exercitarea drepturilor privind protecția sănătății și securității, recunoscute în prezentul articol, se prevăd următoarele:

(1)      în cazurile menționate la [articolul 5], trebuie asigurate, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale, drepturile legate de contractul de muncă, inclusiv menținerea unei remunerații și/sau dreptul lucrătoarelor, în sensul articolului 2, de a beneficia de o prestație adecvată;

[…]”

 Directiva 2006/54

11.      Considerentele Directivei 2006/54 precizează, în primul rând, că Directiva 97/80/CE(18) conține dispoziții având ca obiect, printre altele, punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei(19). În al doilea rând, din deciziile Curții rezultă cu claritate că aplicarea unui tratament nefavorabil unei femei legat de sarcină sau de maternitate constituie o discriminare directă pe criterii de sex. Un astfel de tratament ar trebui, prin urmare, să fie reglementat în mod expres de Directiva 2006/54(20). În al treilea rând, Curtea a recunoscut în mod sistematic că este legitim, în baza principiului egalității de tratament, ca o femeie să fie protejată pe motivul stării sale biologice în timpul sarcinii și al maternității, precum și să se prevadă măsuri de protecție a maternității ca mijloc de realizare a unei egalități reale între sexe. Directiva 2006/54 ar trebui, prin urmare, înțeleasă ca neaducând atingere Directivei 92/85(21). Printre obiectivele Directivei 2006/54 se află astfel protecția drepturilor, în ceea ce privește încadrarea în muncă, ale femeilor aflate în concediu de maternitate, pentru asigurarea dreptului acestora de a nu face obiectul niciunui prejudiciu în ceea ce privește condițiile lor în urma unui astfel de concediu și de a beneficia de orice îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar avea dreptul pe parcursul absenței lor(22).

12.      În al patrulea rând, în considerente se recunoaște că „[a]doptarea unor reguli referitoare la sarcina probei joacă un rol important în ceea ce privește posibilitatea de a pune efectiv în aplicare principiul egalității de tratament. După cum a afirmat Curtea de Justiție, este necesar, prin urmare, să se adopte dispoziții astfel încât sarcina probei să revină pârâtului atunci când există un caz aparent de discriminare, cu excepția procedurilor în care investigarea faptelor revine jurisdicției sau instanței naționale competente. Cu toate acestea, trebuie precizat că evaluarea faptelor care permit să se presupună existența unei discriminări directe sau indirecte rămâne de competența instanței naționale respective, în conformitate cu dreptul național și/sau cu practicile naționale. În plus, statelor membre le revine sarcina de a prevedea, indiferent de stadiul procedurii, un regim probatoriu mai favorabil reclamantului”(23).

13.      Articolul 1 prevede că Directiva 2006/54 „își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă”.

14.      Discriminarea directă este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (a) ca fiind „situația în care o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într‑o situație comparabilă”. Discriminare indirectă există în „situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare” [articolul 2 alineatul (1) litera (b)]. În sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c), „discriminarea” include „orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei și determinat de sarcină sau de concediul de maternitate, în sensul [Directivei 92/85]”.

15.      În titlul II sunt prevăzute dispoziții specifice care includ interdicția oricărei discriminări în materie de egalitate de remunerare și egalitate de tratament în sistemele profesionale de securitate socială. Capitolul 3 face parte din titlul II și conține articolul 14, care interzice discriminarea în ceea ce privește accesul la încadrare în muncă și la formare profesională, precum și în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă.

16.      Articolul 19, care face parte din titlul III („Dispoziții orizontale”), prevede:

„(1)      Statele membre, în conformitate cu sistemul lor judiciar, iau măsurile necesare pentru ca, din momentul în care o persoană se consideră lezată de nerespectarea, în privința sa, a principiului egalității de tratament și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care îi permit să presupună existența discriminării directe sau indirecte, pârâtului îi revine sarcina de a dovedi că nu a existat o încălcare a principiului egalității de tratament.

(2)      Alineatul (1) nu împiedică statele membre să impună un probatoriu mai favorabil reclamanților.

[…]

(4)      Alineatele [(1) și (2)] se aplică, de asemenea:

(a)      situațiilor reglementate […], în măsura în care există discriminare pe criteriul sexului, prin [Directiva 92/85] […]

[…]”

17.      În conformitate cu articolul 28, Directiva 2006/54 nu interzice dispozițiile (din dreptul Uniunii Europene și din dreptul național) referitoare la protecția femeii, în special cu privire la sarcină și la maternitate. De asemenea, se prevede în mod expres că aceasta se interpretează fără a aduce atingere, printre altele, Directivei 92/85.

 Legislația spaniolă

18.      Potrivit articolului 26 alineatul (1) din Ley de Prevención de Riesgos Laborales (Legea privind prevenirea riscurilor profesionale, denumită în continuare „LPRL”), evaluarea riscurilor pentru lucrătoarele care sunt însărcinate sau care au născut de curând trebuie să presupună stabilirea naturii, a gradului și a duratei de expunere la agenți, procese sau condiții de lucru care pot influența negativ sănătatea lucrătoarei sau a copilului, în cadrul oricărei activități care poate prezenta un risc specific. În cazul în care rezultatele evaluării menționate indică un risc pentru securitatea și pentru sănătatea unei lucrătoare sau un posibil impact asupra sarcinii sau a alăptării, angajatorul trebuie să adopte măsurile necesare pentru a evita expunerea la riscul respectiv, adaptând condițiile sau timpul de lucru al persoanei afectate. Aceste măsuri includ, atunci când este necesar, scutirea de la lucrul pe timpul nopții sau în schimburi.

19.      În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din legea în cauză, în cazul în care adaptarea condițiilor sau a timpului de lucru nu este posibilă sau dacă, chiar ținând seama de o astfel de adaptare, ar influența negativ sănătatea lucrătoarei însărcinate sau pe cea a copilului, aceasta trebuie să îndeplinească sarcini diferite și compatibile cu starea sa. Angajatorul trebuie să întocmească, în urma consultării cu reprezentanții lucrătorilor, lista posturilor lipsite de risc. Trebuie să se realizeze transferul pe un asemenea post atunci când este posibil. Articolul 26 alineatul (3) prevede însă că, în cazul în care schimbarea postului nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv sau nu poate fi solicitată în mod rezonabil din motive justificate, contractul lucrătoarei afectate poate fi suspendat ca urmare a riscului pe durata sarcinii pe perioada necesară protecției securității și a sănătății sale și atât timp cât aceasta se află în imposibilitatea de a fi reintegrată pe postul anterior sau pe un alt post compatibil cu starea sa.

20.      Potrivit articolului 26 alineatul (4) din legea menționată, articolul 26 alineatele (1) și (2) sunt aplicabile unei lucrătoare care își alăptează copilul în cazul în care condițiile de la locul său de muncă pot influența negativ sănătatea lucrătoarei însărcinate sau a copilului și dacă acest lucru este certificat de serviciile medicale din cadrul Instituto Nacional de la Seguridad Social (Institutul Național al Securității Sociale) (denumit în continuare „INSS”), cu avizul emis de medicul din cadrul serviciului național de sănătate care acordă servicii medicale lucrătoarei sau copilului său. De asemenea, în temeiul articolului 26 alineatul (3), contractul lucrătoarei afectate poate fi suspendat ca urmare a riscului pe durata alăptării naturale a unui copil mai mic de 9 luni dacă transferul pe un alt post este imposibil în situația sa.

21.      Articolul 135 bis din Ley General de la Seguridad Social (Legea generală a securității sociale) prevede că, în vederea acordării prestației financiare care este plătită pe durata alăptării naturale unei mame care este considerată ca fiind într‑o situație de risc la locul său de muncă (denumită în continuare „prestația financiară”), perioada de suspendare a contractului său de muncă este considerată „situație protejată” în cazul în care nu este posibilă schimbarea postului său în conformitate cu articolul 26 alineatul (4) din LPRL.

22.      Instanța de trimitere mai adaugă că Ley Orgánica 3/2007, de 22 de marzo, para la igualdad efectiva de mujeres y hombres (Legea organică 3/2007 din 22 martie privind egalitatea efectivă între femei și bărbați) a reglementat situația de risc în care se află femeile însărcinate pe durata alăptării naturale a copiilor lor. Aceasta nu era prevăzută anterior în dreptul spaniol; au fost introduse reglementări în vederea respectării Directivei 92/85 și, în special, a articolului 5 alineatul (3) din directiva menționată.

 Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

23.      Doamna Elda Otero Ramos prestează servicii în calitate de asistentă medicală în cadrul serviciului de urgențe al Centro Hospitalario Universitario din A Coruña (Spitalul Universitar, A Coruña, denumit în continuare „spitalul”), aflat în subordinea Servicio Galego de Saúde (Serviciul de sănătate al Comunității Autonome Galicia). La 22 decembrie 2011, ea a născut o fată, pe care a alăptat‑o.

24.      La 8 mai 2012, doamna Otero Ramos a solicitat emiterea de către INSS a unui certificat medical care să ateste că se încadrează în definiția noțiunii de lucrătoare care își alăptează copilul în sensul normelor naționale și că îndeplinirea sarcinilor sale de asistentă medicală în cadrul serviciului de urgențe al spitalului o expune unor riscuri(24).

25.      În cursul evaluării referitoare la doamna Otero Ramos au fost analizate informațiile următoare: în primul rând, o declarație a șefului serviciului de resurse umane din cadrul spitalului, potrivit căreia: (i) ea este asistentă medicală în cadrul serviciului de urgențe, (ii) condițiile de la locul de muncă implică lucrul în schimburi de dimineață, după‑amiază, seară și noapte, (iii) riscul specific care a apărut în cazul unei mame care alăptează a fost identificat într‑un raport de medicină preventivă anexat declarației și (iv) postul ocupat de aceasta „figurează drept lipsit de risc pe lista posturilor întocmită de întreprindere în urma consultării cu reprezentanții lucrătorilor”, în al doilea rând, raportul emis de doctorul din cadrul serviciului de medicină preventivă pentru prevenirea riscurilor profesionale [menționat la punctul (iii) de mai sus], care a confirmat că doamna Otero Ramos a fost evaluată și că raportul medical prezentat de aceasta a fost, de asemenea, analizat; medicul a declarat‑o „aptă” „[…] pentru efectuarea sarcinilor de la locul de muncă, neexistând risc pentru alăptare”(25).

26.      Două zile mai târziu, prin decizia din 10 mai 2012, INSS a respins cererea doamnei Otero Ramos pentru motivul că nu s‑a dovedit că sănătatea sa (sau cea a copilului său) este influențată negativ de condițiile sale de muncă. În consecință, ea a fost informată că nu va fi inițiată procedura având ca obiect obținerea prestației financiare(26).

27.      La 11 iulie 2012, doamna Otero Ramos a formulat o acțiune împotriva deciziei adoptate de INSS în fața Juzgado de lo Social No 2, de A Coruña (Tribunalul pentru Litigii de Muncă 2, A Coruña)(27). Ea a anexat la cererea sa o scrisoare semnată de superiorul său ierarhic, medic și șef al serviciului de urgențe al spitalului (denumit în continuare „raportul superiorului ierarhic”). Conform scrisorii respective, o asistentă medicală care lucrează în cadrul serviciului de urgențe al spitalului și care alăptează se află în pericolul de a fi expusă la riscuri fizice, chimice, biologice și psihosociale pentru menținerea alăptării naturale. Raportul superiorului ierarhic include datele care urmează referitoare la agenții biologici. Asistentele medicale sunt expuse, de exemplu, la cazuri de gripă A, de infecții bacteriene, de germeni multirezistenți, de HIV și de hepatită. În ceea ce privește agenții fizici, pacienți de toate tipurile sunt admiși la serviciul de urgențe al spitalului. Majoritatea au dificultăți mari de mobilitate din cauza vârstei sau a afecțiunilor acute sau cronice de care suferă. Aceasta presupune efort atât fizic, cât și prin prisma poziției corpului din partea asistenților medicali. Suprasolicitarea fizică sporește în cazul în care pacienții se află în stare critică (pacienți în comă, stopuri cardio‑respiratorii, stadiu terminal). Cât despre agenții chimici, există expunere la toate tipurile de tratament, deoarece sunt tratate toate tipurile de afecțiuni în cadrul serviciului de urgențe. Sunt prezente riscuri psihosociale pentru motivul că personalul medical lucrează în schimburi complexe, prin rotație (lucru în schimburi și nocturn). De asemenea, se lucrează în condiții de stres sau de efort psihic, deoarece trebuie gestionată cererea fluctuantă de servicii de asistență, care poate fi uneori ridicată, neexistând un raport prestabilit asistent medical‑pacient. În momentele în care cererea respectivă este ridicată, este necesară o readaptare constantă a lucrătorului în vederea efectuării și a organizării sarcinilor sale. În cazul lucrătoarelor care alăptează, lucrul în schimburi și efectuarea schimbului de noapte afectează secreția de prolactină, responsabilă de producția de lapte. Un program de lucru neregulat sau pe durata nopții poate cauza apariția mastitei ca urmare a modificării ritmului de extragere a laptelui.

28.      La 24 octombrie 2013, cererea doamnei Otero Ramos a fost respinsă. Instanța de prim grad de jurisdicție a statuat că, potrivit jurisprudenței naționale, trebuie să fie aplicat un criteriu strict în ceea ce privește examinarea probelor referitoare la existența unui risc în vederea acordării prestației. Doamna Otero Ramos a formulat recurs la instanța de trimitere, care solicită să se stabilească dacă Directiva 2006/54 este aplicabilă în situația acesteia. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța solicită precizări referitoare la modul în care trebuie să fie interpretat în special articolul 19 din directiva menționată din perspectiva dispozițiilor Directivei 92/85. În consecință, instanța de trimitere a adresat următoarele întrebări preliminare:

„1)      Regulile referitoare la sarcina probei prevăzute la articolul 19 din Directiva [2006/54] sunt aplicabile situației de risc pe durata alăptării naturale prevăzute la articolul 26 alineatul (4) coroborat cu alineatul (3) al aceluiași articol din [LPRL], reglementare spaniolă prin care a fost transpus articolul 5 alineatul (3) din [Directiva 92/85]?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, se poate considera că faptul că exercitarea profesiei de asistentă medicală în cadrul unui serviciu de urgențe spitalicești prezintă riscuri pentru alăptarea naturală, dovedite prin intermediul unui raport motivat emis de un medic care este totodată șeful serviciului de urgențe al spitalului în care lucrătoarea își desfășoară activitatea, permite să se prezume existența unei discriminări directe sau indirecte în sensul articolului 19 din [Directiva 2006/54]?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a doua întrebare, faptul că postul ocupat de lucrătoare figurează ca lipsit de risc pe lista posturilor întocmită de întreprindere în urma consultării cu reprezentanții lucrătorilor și faptul că serviciul de medicină preventivă și de prevenire a riscurilor profesionale al spitalului în discuție a emis o declarație de aptitudine, fără însă ca vreunul dintre documentele respective să conțină precizări suplimentare cu privire la modul în care s‑a ajuns la aceste concluzii, pot fi considerate suficiente pentru a dovedi, în orice situație și fără posibilitatea repunerii în discuție, că nu a fost încălcat principiul egalității de tratament în sensul articolului 19 din [Directiva 2006/54]?

4)      În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a doua întrebare și al unui răspuns negativ la cea de a treia întrebare, odată ce se face dovada existenței unor riscuri pentru mamă sau pentru sugar, care dintre părți – lucrătoarea reclamantă sau angajatoarea pârâtă – are sarcina, în conformitate cu articolul 19 din [Directiva 2006/54], de a dovedi (1) că nu a fost posibilă adaptarea condițiilor sau a orarului de muncă sau că, în pofida unei astfel de adaptări, condițiile de la locul de muncă pot influența negativ sănătatea lucrătoarei însărcinate sau a sugarului [articolul 26 alineatul (2) coroborat cu alineatul (4) al aceluiași articol din Legea privind prevenirea riscurilor profesionale, prin care a fost transpus articolul 5 alineatul (2) din [Directiva 92/85]] și (2) că schimbarea postului nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv sau nu poate fi impusă în mod rezonabil din motive justificate [articolul 26 alineatul (3) coroborat cu alineatul (4) al aceluiași articol din [LPRL], prin care a fost transpus articolul 5 alineatul (3) din [Directiva 92/85]]?”

29.      Doamna Otero Ramos, INSS, guvernul spaniol și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți, cu excepția doamnei Otero Ramos, au prezentat observații orale în cadrul ședinței din 19 octombrie 2016.

 Apreciere

 Considerații introductive

30.      Obiectivul Directivei 92/85, care a fost adoptată în temeiul articolului 118a din Tratatul CEE (precursorul articolului 153 TFUE), este încurajarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează(28). Această directivă este una dintre măsurile adoptate în contextul Directivei 89/391(29). Directiva 92/85 identifică inclusiv mamele care alăptează ca fiind o grupă de lucrătoare expuse unor riscuri deosebite care trebuie să fie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific munca, trebuind să fie luate măsuri cu privire la securitatea și la sănătatea lor(30). Această protecție nu trebuie să acționeze în detrimentul directivelor privind egalitatea tratamentului aplicat femeilor și bărbaților(31). Directiva 2006/54 este o ilustrare a celui din urmă tip de măsură.

31.      Este necontestat că în perioada faptelor doamna Otero Ramos se încadra în definiția noțiunii de lucrătoare care alăptează în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 92/85 și că, prin urmare, angajatorul său era obligat să realizeze o evaluare a riscului în temeiul articolului 4 alineatul (1) din această directivă în conformitate cu liniile directoare menționate la articolul 3 alineatul (1).

32.      Toate cele patru întrebări adresate de instanța de trimitere sunt legate între ele în măsura în care pleacă de la premisa că o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85, dacă este efectuată în mod corect și pe baza tuturor probelor relevante, ar putea într‑adevăr să evidențieze fie un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea doamnei Otero Ramos, fie un efect potențial asupra stării sale ca mamă care alăptează. Din această premisă rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru a se da curs consecințelor de la articolul 5 din Directiva 92/85.

 Prima întrebare

 Observații generale

33.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă Directiva 2006/54 este aplicabilă situației asupra căreia trebuie să se pronunțe. În special, ea ridică problema dacă sarcina probei revine doamnei Otero Ramos sau dacă sarcina respectivă este răsturnată și revine astfel pârâtelor.

34.      În cadrul procedurii de trimitere preliminară, care permite cooperarea între instanțele naționale și Curte, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările adresate. Astfel, Curtea are misiunea de a interpreta toate dispozițiile de drept al Uniunii care le sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate(32). În consecință, chiar dacă instanța de trimitere face referire în mod expres doar la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 92/85, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele necesare de interpretare a dreptului Uniunii, inclusiv a altor dispoziții din directiva menționată [în cazul de față, în special, a articolului (4)] care pot fi utile pentru judecarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă respectiva instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la aceste elemente în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța de trimitere, în special din motivarea deciziei de trimitere, elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului(33).

35.      Decizia de trimitere precizează că INSS a dispus „neemiterea certificatului solicitat, ca urmare a faptului că nu s‑a dovedit că sănătatea sa (sau cea a copilului său) este influențată negativ de condițiile de la locul de muncă pe care îl ocupă […]”. Totuși, prima întrebare pleacă de la premisa că există probe în sensul existenței unui asemenea risc(34).

36.      Directiva 92/85 a introdus cerința privind evaluarea și comunicarea riscurilor. Atunci când rezultatele evaluării efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (1) din directiva menționată evidențiază un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea unei lucrătoare și o repercusiune asupra sarcinii sau alăptării, articolul 5 alineatele (1) și (2) prevede că angajatorul este obligat să modifice temporar condițiile de muncă și/sau programul de lucru al lucrătoarei(35). Dacă acest lucru nu este posibil în împrejurările în cauză, lucrătoarei trebuie să i se schimbe locul de muncă. Numai în ipoteza în care și o astfel de schimbare se dovedește a fi imposibilă, articolul 5 alineatul (3) din directiva menționată prevede că lucrătoarei respective i se acordă, în conformitate cu legislațiile și/sau cu practicile naționale, o dispensă pentru întreaga perioadă necesară protecției securității sau a sănătății sale(36).

37.      Cu toate acestea, dacă evaluarea efectuată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 nu evidențiază un risc, rezultă din dispoziția menționată coroborată cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 92/85 că angajatorul nu este obligat să ia măsuri suplimentare. Din decizia de trimitere rezultă în mod evident că, tocmai întrucât la evaluarea riscului efectuată de spital în temeiul articolului 4 s‑a concluzionat că doamna Otero Ramos nu este expusă niciunui risc, condiția de la articolul 5, care atrage necesitatea de a se analiza dacă trebuie să se modifice condițiile de muncă ale doamnei Otero Ramos, dacă este necesar transferul său pe un alt post sau dacă trebuie să primească dispensă, nu a fost încă îndeplinită.

38.      Este în egală măsură evident că doamna Otero Ramos contestă evaluarea spitalului și decizia prin care INSS a respins cererea sa de acordare a prestației financiare. Ea consideră că rezultă cu claritate din situația de fapt, astfel cum a fost consemnată în decizia de trimitere, că sarcinile sale de asistentă medicală la serviciul de urgențe al spitalului o expune efectiv unor riscuri și că ar fi fost în mod evident imposibil de conciliat posibilitatea alăptării naturale a copilului său cu cerințele de la locul de muncă.

39.      Prima etapă a procedurii prevăzute de Directiva 92/85 este stabilirea în conformitate cu articolul 4 din aceasta a aspectului dacă există un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea unei lucrătoare vizate la articolul 2. Pentru a decide dacă este corectă poziția doamnei Otero Ramos va fi necesar să se ia în considerare chestiuni de fapt care sunt de competența instanței de trimitere. Curtea trebuie să stabilească însă care este interpretarea corectă a cerințelor de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85.

40.      Astfel, prima întrebare preliminară trebuie înțeleasă în sensul că solicită precizări cu privire la: (i) interpretarea articolului 4 din Directiva 92/85, (ii) (în cazul în care decizia întemeiată pe o evaluare efectuată în temeiul acestei dispoziții este atacată de lucrătoarea respectivă) aspectul dacă sarcina probei revine reclamantului sau pârâtului în sensul articolului 19 din Directiva 2006/54 și (iii) (dacă o asemenea acțiune este admisă și se constată existența unui risc pentru lucrătoarea în cauză) aspectul dacă angajatorul trebuie în acest caz să stabilească măsurile corespunzătoare care sunt necesare în conformitate cu articolul 5 din Directiva 92/85.

 Directiva 92/85

41.      Părțile sunt de acord că este necesar să se stabilească dacă decizia adoptată de INSS – potrivit căreia nu există un risc pentru doamna Otero Ramos – s‑a întemeiat pe o apreciere corectă a situației sale.

42.      În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85, angajatorul trebuie „să evalueze natura, gradul și durata expunerii lucrătoarelor […] în sensul articolului 2”, pentru „toate activitățile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă”, enumerate neexhaustiv în anexa I. Evaluarea respectivă se face cu scopul de „a evalua orice risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarelor și orice efect posibil asupra sarcinii sau alăptării […]” și de „a decide ce măsuri trebuie luate”(37).

43.      Această formulare trebuie să fie interpretată coroborat cu liniile directoare menționate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/85, al căror scop este, potrivit articolului 3 alineatul (2), „de a servi ca bază pentru evaluarea menționată la articolul 4 alineatul (1)”. Liniile directoare în cauză fac să fie extrem de clar că o evaluare în linii mari, generică a locului de muncă, a condițiilor aferente anumitor locuri de muncă și a stării generale de sănătate a lucrătoarei medii care este gravidă, care a născut de curând sau care dorește să alăpteze este improbabil să îndeplinească cerințele de la articolul 4 alineatul (1).

44.      Astfel, liniile directoare subliniază că „este posibil ca unele pericole de la locul de muncă să afecteze securitatea și sănătatea mamelor noi și a celor însărcinate, precum și a copiilor lor”. Ele arată că evaluarea calitativă și cantitativă a riscului „constituie cele mai delicate faze ale procedurii, având în vedere că persoana care efectuează evaluarea trebuie să fie competentă și să țină cont în mod corespunzător de informațiile relevante, inclusiv de cele oferite de femeia însărcinată însăși sau de apărătorii săi, precum și necesitatea aplicării unor metode adecvate pentru a putea concluziona dacă pericolul identificat implică sau nu implică o situație de risc pentru lucrătoare”(38). La evaluarea riscului „trebuie să fie luate în considerare aspectele preventive ale [Directivei 89/391](39)”. Evaluarea respectivă „are un caracter special, întrucât este concepută pentru o stare aflată în continuă schimbare în funcție de fiecare persoană. În plus, ea nu afectează doar femeia însăși, ci și copilul nenăscut și copilul alăptat în mod natural […] Este posibil ca o singură evaluare să nu fie suficientă, întrucât sarcina este un proces dinamic, iar nu o stare statică. În plus, nu doar în timpul diferitelor etape ale unei sarcini, ci și după naștere, diferite riscuri pot afecta femeia și copilul său nenăscut sau nou‑născut într‑o măsură variabilă […] Recomandările, rapoartele și certificatele medicale trebuie să ia în considerare condițiile de muncă. Acestea prezintă o importanță deosebită pentru starea unei persoane […] Evaluările riscului trebuie să țină cont în mod corespunzător de recomandările medicale și de motivele de îngrijorare ale femeii respective”(40). Liniile directoare subliniază că angajatorii sunt obligați să analizeze permanent riscurile, arătând că există riscuri diferite [de riscurile din timpul sarcinii în sine] care trebuie să fie analizate în cazul lucrătoarelor care au născut de curând sau care alăptează. Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătoarele care alăptează nu sunt expuse unor riscuri care ar putea afecta sănătatea sau securitatea pe toată perioada alăptării naturale”(41).

45.      Liniile directoare conțin și două tabele detaliate. Primul este intitulat „Evaluarea riscului în cazul pericolelor generice și al situațiilor conexe”, cărora „este probabil să le fie expuse majoritatea femeilor însărcinate și a mamelor noi și/sau care alăptează”(42). Al doilea este intitulat „Evaluarea riscului: pericole concrete (și modalități de evitare a riscurilor)”. În introducerea la acesta se arată că, „[î]ntrucât sarcina este o stare dinamică ce implică schimbări și dezvoltări continue, aceleași condiții de muncă pot ridica probleme de sănătate și securitate diferite pentru femei diferite aflate în etape diferite ale sarcinii, precum și la întoarcerea la locul de muncă după naștere sau pe durata alăptării naturale”. Unele dintre aceste probleme sunt previzibile și sunt în general întâlnite […] Altele depind de situația individuală și de antecedentele medicale personale”. Tabelul analizează apoi pe rând agenții fizici, agenții biologici(43), agenții chimici și condițiile de muncă(44).

46.      În decizia de trimitere se arată că locul de muncă al doamnei Otero Ramos figurează drept „lipsit de risc” și că ea a fost considerată ca fiind „aptă” de muncă. În opinia noastră, aceasta sugerează că este posibil ca abordarea adoptată de angajator să nu fi ținut cont în totalitate de situația ei individuală. În primul rând, nu este clar dacă faptul că postul său de asistentă medicală la serviciul de urgențe este clasificat drept „lipsit de risc” înseamnă că postul respectiv este lipsit de riscuri pentru lucrătoarele gravide sau pentru lucrătoarele care au născut de curând ori dacă atunci când a fost clasificat astfel a fost luată în considerare în mod special situația mamelor care alăptează(45). În al doilea rând, nimic nu indică dacă a fost sau nu a fost realizată o evaluare a riscurilor la care ar putea fi expusă doamna Otero Ramos însăși atunci când își îndeplinește sarcinile de serviciu ca mamă care alăptează, cum sunt efectele potențiale asupra lactației sau posibilitatea apariției mastitei sau a unei infecții. În al treilea rând, nu sunt disponibile informații referitoare la existența unei evaluări a riscului ca ea să fie expusă la agenții fizici, biologici și chimici enumerați în anexa I la Directiva 92/85.

47.      În al patrulea rând, evaluarea spitalului constă în mod concret într‑o declarație potrivit căreia doamna Otero Ramos este „aptă” pentru efectuarea sarcinilor de la locul de muncă, neexistând risc pentru alăptare. Reamintim însă că evaluarea este o măsură preventivă al cărei scop este protejarea mamei care alăptează(46) și că raportul superiorului ierarhic prezintă o imagine foarte diferită a postului de asistentă medicală în cadrul serviciului de urgențe (sugerând, de exemplu, că lucrătoarele pot intra în contact cu pacienți infectați cu hepatită)(47).

48.      Revine instanței de trimitere, singura care se poate pronunța asupra chestiunilor de fapt, să verifice dacă evaluarea spitalului a respectat articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85. În cazul în care instanța de trimitere concluzionează că nu aceasta este situația, etapa următoare este examinarea chestiunii dacă Directiva 2006/54 este aplicabilă cererii doamnei Otero Ramos și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă se aplică articolul 19 din directiva menționată. În plus, din decizia de trimitere rezultă în mod implicit că instanța de trimitere va trebui să examineze de asemenea aspectul dacă doamna Otero Ramos putea fi protejată prin măsuri luate în temeiul articolului 5 din Directiva 92/85.

 Directiva 2006/54

49.      INSS și Spania susțin că prezenta cauză nu intră sub incidența Directivei 2006/54. Doamna Otero Ramos și Comisia susțin punctul de vedere contrar.

50.      Nu suntem de acord cu interpretarea restrictivă a Directivei 2006/54 susținută de INSS și de guvernul spaniol.

51.      Obiectul Directivei 2006/54, în conformitate cu articolul 1, este garantarea punerii în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă.

52.      Este adevărat că femeile care beneficiază efectiv de concediul de maternitate prevăzut la articolul 8 din Directiva 92/85 „se află într‑o situație specifică ce impune acordarea unei protecții speciale, însă care nu poate fi asimilată cu cea a unui bărbat sau a unei femei care ocupă în mod efectiv locul lor de muncă”(48). Nu rezultă însă că toate lucrătoarele vizate la articolul 2 din Directiva 92/85 se află în afara domeniului de aplicare al Directivei 2006/54, după cum par să sugereze INSS și Spania.

53.      Noțiunile de discriminare directă și indirectă sunt definite la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și, respectiv, (b) din Directiva 2006/54. Articolul 2 alineatul (2) litera (c) prevede că discriminarea pe criteriul sexului include „orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei și determinat de sarcină sau de concediul de maternitate, în sensul [Directivei 92/85]”.

54.      Articolul 2 litera (c) din Directiva 92/85 definește noțiunea de lucrătoare care alăptează făcând trimitere la legislația și/sau la practica națională. Instanța de trimitere precizează că, potrivit articolului 26 alineatul (1) din LPRL: „[e]valuarea riscurilor […] presupune stabilirea naturii, a gradului și a duratei de expunere a lucrătoarelor însărcinate sau care au născut recent la agenți, procese sau condiții de lucru care pot influența negativ sănătatea lucrătoarelor […] în cadrul oricărei activități care poate prezenta un risc specific”. Potrivit articolului 26 alineatul (4) din LPRL, această dispoziție este aplicabilă unei lucrătoare și „pe durata alăptării naturale, în cazul în care condițiile de la locul de muncă pot influența negativ sănătatea lucrătoarei însărcinate sau a copilului, și dacă acest lucru este certificat” de autoritățile competente. Elementele prezentate Curții nu oferă indicații suplimentare referitoare la modul în care perioada de alăptare (ca atare) este definită în legislația și/sau în practica națională.

55.      Curtea a statuat în repetate rânduri că, „[î]n ceea ce privește […] protecția gravidității și a maternității, […] prin faptul că rezervă statelor membre dreptul de a menține sau de a institui dispoziții destinate să asigure această protecție, [directiva aflată în discuție] recunoaște legitimitatea, din punctul de vedere al principiului egalității de tratament între sexe, pe de o parte, a protecției condiției biologice a femeii în timpul sarcinii și ulterior acesteia și, pe de altă parte, a protejării raporturilor speciale dintre femeie și copilul său în perioada care urmează nașterii”(49).

56.      Considerăm că, din perspectiva atât a legislației, cât și a naturii(50), starea unei mame care alăptează este „legată de” graviditate și de maternitate. Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 92/85 prevede că oricărei lucrătoare vizate la articolul 2 trebuie să i se acorde dispensă dacă schimbarea locului de muncă nu este posibilă sau rezonabilă. Prin urmare, rezultă că starea unei mame care alăptează este inclusă în expresia „determinat de sarcină sau de concediul de maternitate” de la articolul 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54(51).

57.      Expresia „tratament mai puțin favorabil” include aplicarea în mod incorect a cerințelor de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 în cazul unei femei care alăptează. Dacă aceasta este situația, persoana în cauză este privată de protecția pe care trebuie să o primească în temeiul dispoziției respective și este expusă unor riscuri. Motivul este în special acela că angajatorul nu va lua apoi măsurile preventive necesare de la articolul 5 din directiva menționată pentru protejarea securității și a sănătății sale. Un asemenea tratament defavorabil constituie o discriminare directă pe criterii de sex.

58.      Adăugăm că articolul 28 din Directiva 2006/54 [și considerentul (24) al acesteia] precizează că dispozițiile sale „nu interzic[…]” normele referitoare la protecția femeii, în special cu privire la sarcină și la maternitate. Sensul obișnuit al formulării în cauză sugerează că Directiva 92/85 coexistă cu măsurile prevăzute de Directiva 2006/54 pentru punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă. Prin urmare, drepturile legate de securitate și de sănătate prevăzute de Directiva 92/85 nu sunt diminuate și cu atât mai puțin anulate de Directiva 2006/54.

59.      Sunt îndeplinite în speță condițiile pentru aplicarea articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54?

60.      În opinia noastră, răspunsul este „afirmativ”.

61.      Doamna Otero Ramos se consideră în mod evident o persoană lezată în sensul acestei dispoziții. Ea invocă discriminarea pe criteriul sexului în măsura în care, potrivit afirmațiilor ei, angajatorul său nu a respectat Directiva 92/85. Articolul 19 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2006/54 prevede în mod expres că normele care răstoarnă sarcina probei de la articolul 19 alineatul (1) se aplică în asemenea situații.

62.      Nerealizarea unei evaluări în conformitate cu cerințele de la articolul 4 alineatul (1), anexa I și liniile directoare vizate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/85 constituie un tratament mai puțin favorabil al unei lucrătoare care alăptează(52). Un astfel de tratament este inclus în definiția discriminării de la articolul 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54, este acoperit de trimiterea la Directiva 92/85 de la articolul 19 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2006/54 și constituie discriminare pe criteriul sexului în sensul dispoziției menționate. Rezultă că articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 se aplică unor asemenea cereri.

63.      Atunci când o mamă solicită un certificat, iar angajatorul ei efectuează o evaluare a riscului în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 (prima etapă în procedura de acordare a protecției, prevăzută de directiva în cauză), normele de la articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 nu se aplică încă. Motivul este că procedura respectivă ca atare trebuie să fie desfășurată de angajator. Totuși, normele menționate devin aplicabile atunci când o decizie ulterioară este atacată în fața unei instanțe sau a unei alte autorități competente.

64.      Îi revine apoi persoanei respective – în cazul de față, doamna Otero Ramos – sarcina să dovedească prima facie că a existat discriminare(53). În procedura principală, reclamanta trebuie să prezinte probe (cum sunt cele cuprinse în scrisoarea superiorului său ierarhic)(54) care sugerează în mod plauzibil că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 a fost interpretat și/sau a fost aplicat în mod incorect. Sarcina probei este transferată apoi pârâtelor în procedura națională.

65.      Scopul normelor referitoare la sarcina probei este de a asigura posibilitatea punerii în aplicare în mod efectiv a principiului egalității de tratament(55). Astfel cum a arătat deja Curtea, obiectivul urmărit de normele dreptului Uniunii care reglementează egalitatea dintre bărbați și femei în domeniul drepturilor femeilor gravide sau care au născut de curând este acela de a proteja lucrătoarele înainte și după naștere(56). Acest obiectiv, care este avut în vedere atât de Directiva 92/85, cât și de Directiva 2006/54, nu poate fi realizat dacă, în cazul atacării deciziilor prin care se refuză protecția, femeia respectivă trebuie să dovedească faptul că este supusă unor riscuri.

66.      În situația în care angajatorul unei femei realizează o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 și stabilește că nu este expusă unor riscuri, considerăm că nu se poate impune acestei femei să efectueze propria evaluare detaliată a riscului pentru a infirma evaluarea angajatorului său. Este improbabil ca ea să aibă acces la specialiștii necesari în materie de sănătate la locul de muncă pentru evaluarea postului său, a condițiilor sale de muncă și a riscurilor cărora este probabil să fie expuși ea și/sau copilul său ori la mijloacele de finanțare a unei asemenea evaluări. O astfel de abordare ar goli de conținut protecția de care beneficiază în conformitate cu Directiva 92/85. În opinia noastră, articolul 19 din Directiva 2006/54 este destinat să remedieze tocmai situația menționată.

67.      Mai mult, acest punct de vedere este susținut de principiul egalității dintre bărbați și femei consacrat la articolul 23 din cartă, potrivit căruia egalitatea trebuie asigurată „în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea”. Expresia „în toate domeniile” susține o interpretare a articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 care să garanteze că drepturile persoanelor protejate de Directiva 92/85 pot fi puse în aplicare în mod efectiv.

68.      Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă faptul că, în dreptul spaniol, prestația financiară plătită în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva 92/85 unei mame care alăptează în cazul în care ea primește o dispensă este calificată drept prestație de securitate socială înseamnă că o astfel de măsură nu poate intra sub incidența interdicției împotriva discriminării de la articolul 14 din Directiva 2006/54. Aceasta consideră că, în situația în care perioada pentru care este acordată dispensa ar fi finanțată de angajatorul lucrătoarei, ea ar fi acoperită de interdicția respectivă.

69.      În opinia noastră, calificarea prestației disponibile în cadrul sistemelor naționale nu afectează aplicabilitatea normelor care reglementează sarcina probei de la articolul 19 din Directiva 2006/54. Dacă s‑ar face distincție pe baza aspectului dacă dispensa este finanțată de angajator sau de un sistem de securitate socială de stat, domeniul de aplicare al Directivei 2006/54 ar fi diferit în funcție de măsurile adoptate în diferitele state membre(57). Un asemenea rezultat ar fi în contradicție cu interpretarea uniformă a dreptului Uniunii. Pentru acest motiv, distincția menționată trebuie să fie respinsă(58). Revine instanței de trimitere sarcina ca, în împrejurări cum sunt cele în discuție în procedura principală, să aprecieze situația de fapt și să aplice dispozițiile relevante din Directiva 2006/54(59).

70.      Prin urmare, concluzionăm că răspunsul la prima întrebare trebuie să fie acela că, atunci când se efectuează o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85, trebuie să fie analizată situația personală a lucrătoarei care alăptează pentru a stabili dacă există riscuri pentru securitatea și pentru sănătatea sa ori pentru securitatea și pentru sănătatea copilului său în conformitate cu dispoziția respectivă, cu anexa I și cu liniile directoare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată. Neefectuarea unei asemenea evaluări în mod corect constituie un tratament mai puțin favorabil al lucrătoarei în cauză și constituie o discriminare în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54. Un astfel de tratament este o discriminare pe criteriul sexului în sensul articolului 19 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2006/54, intrând astfel sub incidența normelor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din cuprinsul său, care atribuie pârâtului sarcina probei. Revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă împrejurările cauzei deduse judecății sale dovedesc un tratament discriminatoriu. În măsura în care este necesar în cadrul procedurii naționale ca instanța respectivă să stabilească dacă ar fi trebuit să fie luate măsuri suplimentare (iar în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt aceste măsuri) în temeiul articolului 5 din Directiva 92/85 pentru protejarea securității și a sănătății lucrătoarei în cauză, dispozițiile articolului 19 din Directiva 2006/54 se aplică în privința aprecierii menționate.

 A doua, a treia și a patra întrebare

 Admisibilitate

71.      A doua, a treia și a patra întrebare pleacă de la premisa unui răspuns afirmativ la prima întrebare. Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească modul în care se aplică normele care răstoarnă sarcina probei în astfel de situații.

72.      Spania susține că a doua, a treia și a patra întrebare sunt inadmisibile întrucât instanța de trimitere solicită de fapt precizări referitoare la aprecierea situației de fapt în cazul doamnei Otero Ramos.

73.      Nu suntem de acord.

74.      Este adevărat că revine instanței naționale, iar nu Curții, să stabilească dacă împrejurările cauzei doamnei Otero Ramos constituie o discriminare în sensul Directivei 2006/54. Totuși, prin intermediul celei de a doua, al celei de a treia și al celei de a patra întrebări, instanța de trimitere nu solicită Curții să facă o astfel de constatare. Dimpotrivă, ea solicită precizări cu privire la interpretarea articolului 19 din directiva menționată care să îi permită aplicarea normelor juridice relevante în mod corect în privința probelor care îi sunt înaintate.

75.      Prin urmare, a doua, a treia și a patra întrebare sunt admisibile.

 A doua întrebare

76.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă raportul superiorului ierarhic al doamnei Otero Ramos (șeful serviciului de urgențe al spitalului), depus de aceasta în susținerea cererii sale, este suficient pentru stabilirea unei prezumții de discriminare(60).

77.      INSS și guvernul spaniol susțin că raportul superiorului ierarhic este puțin important. În primul rând, aceștia consideră că un superior ierarhic are în mod automat o prejudecată în favoarea lucrătoarei care solicită accesul la prestația în discuție. În al doilea rând, aceștia arată că raportul nu a fost întocmit de un specialist în materie de sănătate la locul de muncă.

78.      Considerăm că niciunul dintre argumente nu este convingător.

79.      Relevanța și ponderea care trebuie să fie atribuite raportului superiorului ierarhic trebuie să fie analizate de instanța care soluționează cauza. Totuși, aspectul dacă superiorul ierarhic are o prejudecată în favoarea (sau împotriva) unei anumite lucrătoare poate fi stabilit doar dacă se aduc probe pertinente în acest sens. Nu se poate presupune pe baza statutului superiorului și a existenței unui raport ierarhic de muncă cu persoana respectivă ca va exista o anumită lipsă de imparțialitate. În legătură cu al doilea aspect, deși superiorul ierarhic nu este un specialist în materie de sănătate la locul de muncă, raportul a fost redactat totuși de un medic care are cunoștințe directe referitoare la situația individuală a solicitantei și la postul său. Superiorul ierarhic poate furniza probe pertinente privind sarcinile de serviciu ale solicitantei și pericolele generale și concrete la care poate fi expusă.

80.      Instanța de trimitere trebuie să analizeze acest raport din perspectiva liniilor directoare menționate la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/85. Riscurile biologice și fizice prezentate în raportul superiorului ierarhic se reflectă în liniile directoare(61). Deși revine în final instanței în cauză să determine valoarea precisă a raportului superiorului ierarhic în funcție de normele procedurale naționale, un document de acest tip nu trebuie să fie respins fără ezitare pe baza unei presupuneri în sensul că ar fi viciat conținutul său de lipsa de imparțialitate și de expertiză profesională.

81.      Astfel, atunci când verifică dacă cerințele de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 au fost îndeplinite în cazul de față, instanța de trimitere trebuie să analizeze raportul superiorului ierarhic referitor la postul lucrătoarei respective. Revine instanței menționate atribuția să stabilească dacă un asemenea raport furnizează informații despre situația personală a lucrătoarei care trebuie să fie luate în considerare la soluționarea cauzei.

 A treia întrebare

82.      A treia întrebare urmărește să clarifice dacă o declarație a unui angajator în sensul că un post este clasificat drept „lipsit de risc” coroborată cu o declarație potrivit căreia lucrătoarea respectivă este „aptă” de muncă dovedește, fără posibilitatea de a contesta, că nu a fost încălcat principiul egalității de tratament în sensul articolului 19 din Directiva 2006/54.

83.      În decizia de trimitere, instanța de trimitere afirmă că în anumite hotărâri ale instanțelor spaniole se arată că „[…] s‑a impus în mod progresiv un criteriu strict în ceea ce privește examinarea probelor referitoare la existența unui risc relevant în vederea acordării prestației”.

84.      Aspectul dacă o asemenea abordare înseamnă de fapt că se aplică o prezumție absolută în aceste situații, astfel încât nicio contestare nu poate fi admisă (în practică), este o chestiune de drept național care trebuie să fie verificată de instanța de trimitere.

85.      Dacă aceasta ar fi situația, în opinia noastră, un asemenea rezultat este incompatibil cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54(62). În primul rând, este contrar obiectivului legat de asigurarea posibilității de punere în aplicare în mod efectiv a principiului egalității de tratament. În al doilea rând, încalcă articolul 23 din cartă, întrucât nu protejează o grupă de femei deosebit de vulnerabilă – cele în cazul cărora este aplicabilă Directiva 92/85 – de un tratament defavorabil pe criterii de sex. În al treilea rând, este greu de conceput că o astfel de abordare ar putea fi un mod proporțional de apreciere a probelor în situațiile respective. În al patrulea rând, normele naționale care fac excesiv de dificilă atacarea de către o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament a unor asemenea decizii pot să compromită realizarea scopurilor Directivei 2006/54(63). O prezumție absolută în favoarea pârâtului ar fi tocmai o astfel de normă.

86.      Prin urmare, concluzionăm că, atunci când normele de drept național fac excesiv de dificilă contestarea unei încălcări a principiului egalității de tratament de situația în cauză, asemenea norme sunt incompatibile cu articolul 19 din Directiva 2006/54. Revine instanței naționale atribuția să verifice dacă aceasta este situația.

 A patra întrebare

87.      A patra întrebare se bazează pe premisa că o evaluare efectuată în mod corect în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 ar fi putut evidenția un risc pentru mama care alăptează și că, în consecință, este necesar să se analizeze care este măsura care trebuia să fie luată pentru protejarea securității și a sănătății sale în conformitate cu articolul 5.

88.      Această premisă nu este reflectată de descrierea situației de fapt făcută de instanța națională în decizia de trimitere. Totuși, instanța de trimitere nu a afirmat că o astfel de întrebare depășește cadrul procedurii principale(64). Prin urmare, vom propune un răspuns la a patra întrebare pentru a furniza instanței de trimitere toate elementele necesare în vederea soluționării cauzei cu care a fost sesizată.

89.      În măsura în care instanța de trimitere va concluziona că a existat un risc pentru doamna Otero Ramos și va deveni necesar să se stabilească în cadrul prezentei proceduri care sunt măsurile suplimentare care trebuiau luate potrivit articolului 5 din Directiva 92/85, sarcina probei ar reveni pârâtei. Doamna Otero Ramos ar rămâne persoana „lezată” în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54, întrucât s‑a considerat că ea nu are dreptul la dispensa și la prestația acordate lucrătoarelor care alăptează pe parcursul absenței lor de la locul de muncă.

90.      Atunci când rezultatele evaluării riscurilor efectuate în conformitate cu articolul 4 din Directiva 92/85 „evidențiază un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea lucrătoarelor ori o repercusiune asupra sarcinii sau a alăptării [în sensul articolului 2], articolul 5 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede că angajatorul este obligat să modifice temporar condițiile de muncă și/sau programul de muncă ori, în cazul în care această modificare nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv ori nu poate fi solicitată în mod rezonabil, din motive bine întemeiate, angajatorul este obligat să schimbe locul de muncă [pentru evitarea expunerii lucrătoarei la riscurile evidențiate]. Numai în ipoteza în care o astfel de schimbare se dovedește a fi de asemenea imposibilă, articolul 5 alineatul (3) prevede că lucrătoarei respective i se acordă, în conformitate cu legislațiile și/sau cu practicile naționale, o dispensă pentru întreaga perioadă necesară protecției securității sau a sănătății sale”(65).

91.      În măsura în care aprecierea privind măsurile suplimentare prevăzute la articolul 5 din Directiva 92/85 face obiectul procedurii principale, revine în continuare pârâtului sarcina probei în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54.

 Concluzie

92.      Având în vedere toate considerațiile anterioare, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Spania) [Curtea Superioară de Justiție din Galicia (Spania)] după cum urmează:

„1)      În sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, atunci când se efectuează o evaluare, trebuie să fie analizată situația personală a lucrătoarei care alăptează pentru a stabili dacă există riscuri pentru securitatea și pentru sănătatea sa ori pentru securitatea și pentru sănătatea copilului său în conformitate cu dispoziția respectivă, cu anexa I și cu liniile directoare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată. Neefectuarea unei asemenea evaluări în mod corect constituie un tratament mai puțin favorabil al lucrătoarei în cauză și o discriminare în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă. Un astfel de tratament este totodată o discriminare pe criteriul sexului în sensul articolului 19 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2006/54, intrând astfel sub incidența normelor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din cuprinsul său, care atribuie pârâtului sarcina probei.

–        Revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă împrejurările cauzei deduse judecații sale dovedesc existența unui tratament discriminatoriu.

–        În măsura în care este necesar în cadrul procedurii naționale ca instanța respectivă să stabilească dacă ar fi trebuit să fie luate măsuri suplimentare (iar în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt aceste măsuri) în temeiul articolului 5 din Directiva 92/85 pentru protejarea securității și a sănătății lucrătoarei în cauză, dispozițiile articolului 19 din Directiva 2006/54 se aplică în privința aprecierii menționate.

2)      Pentru a stabili dacă cerințele de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 au fost îndeplinite în cazul de față, instanța de trimitere trebuie să analizeze raportul superiorului ierarhic referitor la postul lucrătoarei respective. Revine instanței menționate atribuția să stabilească dacă un asemenea raport furnizează informații despre situația personală a lucrătoarei care trebuie să fie luate în considerare la soluționarea cauzei.

3)      Atunci când normele de drept național fac excesiv de dificilă contestarea unei încălcări a principiului egalității de tratament de către o persoană care se consideră lezată de situația în cauză, asemenea norme sunt incompatibile cu articolul 19 din Directiva 2006/54. Revine instanței naționale atribuția să verifice dacă aceasta este situația.

4)      În măsura în care aprecierea privind măsurile suplimentare prevăzute la articolul 5 din Directiva 92/85 face obiectul procedurii principale, revine în continuare pârâtului sarcina probei în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54.”


1      Limba originală: engleza.


2      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 (JO 2006, L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).


3      Directiva Consiliului [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] din 19 octombrie 1992 (JO 1992, L 348, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 3).


4      JO 2010, C 83, p. 389 (denumită în continuare „carta”).


5      Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 (JO 1989, L 183, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 88).


6      Articolul 3 litera (d).


7      Articolul 15.


8      Articolul 16 alineatul (1).


9      A se vedea primul considerent.


10      A se vedea considerentele al șaptelea și al optulea.


11      A se vedea al nouălea considerent.


12      A se vedea al zecelea considerent.


13      A se vedea considerentele al zecelea și al unsprezecelea.


14      A se vedea al doisprezecelea considerent.


15      În prezentele concluzii vom utiliza și expresia „mamă care alăptează”.


16      A se vedea Comunicarea Comisiei privind Orientările referitoare la evaluarea agenților chimici, fizici și biologici, precum și a proceselor industriale considerate periculoase pentru securitatea și sănătatea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [COM(2000) 466 final/2] (denumite în continuare „orientările”).


17      Lista include agenți chimici, fizici și biologici. O prezentare detaliată a acestor agenți există în tabelul care cuprinde o parte din orientările menționate la articolul 3 alineatul (1). În anumite cazuri, agenții enumerați sunt reglementați de acte normative speciale din dreptul Uniunii. De exemplu, agenții biologici la care face referire anexa I secțiunea A punctul 2 la Directiva 92/85 sunt enumerați în Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici la locul de muncă [a șaptea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 2000, L 262, p. 21, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 232). În cadrul directivei respective, agenții biologici sunt clasificați în patru grupe în funcție de importanța riscului de infecție: un agent din grupa 1 generează cel mai scăzut risc (nu este susceptibil de a provoca o boală la om) în timp ce un agent din grupa 4 prezintă cel mai ridicat risc (provoacă boli grave la om și constituie un pericol serios pentru lucrători) (a se vedea articolul 2 din Directiva 2000/54).


18      Directiva din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe motive de sex (JO 1998, L 14, p. 6, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 32). Directiva 2006/54 a abrogat și a înlocuit mai multe directive referitoare la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei, inclusiv Directiva 97/80.


19      A se vedea considerentul (1).


20      A se vedea considerentul (23).


21      A se vedea considerentul (24).


22      A se vedea considerentul (25).


23      A se vedea considerentul (30).


24      A se vedea punctele 18-22 de mai sus.


25      Declarația șefului serviciului de resurse umane din cadrul spitalului și raportul medicului din cadrul serviciului de medicină preventivă vor fi denumite în continuare, împreună, „evaluarea spitalului”.


26      Aceste două zile vor fi denumite în continuare „perioada faptelor”.


27      În timp ce în corpusul deciziei preliminare se face referire la Juzgado No 2 din Santiago de Compostela, partea introductivă a deciziei face referire la apelul formulat în fața instanței de trimitere din A Coruña. Din dosarul național completat la Curte odată cu decizia de trimitere rezultă că această din urmă denumire este cea corectă.


28      A se vedea primul considerent al Directivei 92/85 și articolul 1 al acesteia, precum și Hotărârea din 18 martie 2014, D. (C‑167/12, EU:C:2014:169, punctele 29 și 30 și jurisprudența citată).


29      A se vedea punctul 3 de mai sus.


30      A se vedea considerentele al șaptelea și al optulea ale Directivei 92/85.


31      A se vedea considerentul al nouălea al Directivei 92/85.


32      A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 13 februarie 2014, TSN și YTN (C‑512/11 și C‑513/11, EU:C:2014:73, punctul 32 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 11 septembrie 2014, B. (C‑394/13, EU:C:2014:2199, punctul 21 și jurisprudența citată).


33      A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 13 februarie 2014, TSN și YTN (C‑512/11 și C‑513/11, EU:C:2014:73, punctul 33 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 19 septembrie 2013, Betriu Montull (C‑5/12, EU:C:2013:571, punctele 40 și 41).


34      A se vedea, referitor la evaluarea spitalului, punctele 25 și 26 de mai sus; a se vedea, cu privire la probele suplimentare, care aparent contrazic această evaluare, punctul 27 de mai sus.


35      A se vedea al unsprezecelea considerent al Directivei 92/85 și Hotărârea din 1 iulie 2010, Parviainen (C‑471/08, EU:C:2010:391, punctul 31 și jurisprudența citată).


36      Hotărârea din 1 iulie 2010, Parviainen (C‑471/08, EU:C:2010:391, punctele 31 și 32 și jurisprudența citată).


37      A se vedea articolul 4 alineatul (1) prima și a doua liniuță din Directiva 92/85, precum și al unsprezecelea considerent al acestei directive.


38      A se vedea liniile directoare, pagina 6.


39      A se vedea liniile directoare, pagina 8. Liniile directoare fac trimitere aici la documentul Comisiei intitulat „Orientări privind evaluarea riscului la locul de muncă” (ISBN 97-727-4278-9), care este descris ca fiind „o bază ideală pentru pregătirea liniilor directoare menționate la articolul 3 alineatul (1) din [Directiva 92/85]”.


40      A se vedea „Aspecte concrete care trebuie să fie subliniate” din liniile directoare, paginile 8 și 9.


41      A se vedea pagina 12 din liniile directoare, care fac referire aici de asemenea la Directiva 89/654/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă [prima directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO 1989, L 393, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 97).


42      La prima poziție din acest tabel, referitoare la „oboseala mentală și fizică și programul de lucru”, se precizează că „este posibil ca unele femei care sunt însărcinate sau care alăptează să nu poată lucra în schimburi neregulate, târziu sau noaptea” și identifică anumite riscuri generate de munca în aceste condiții inclusiv pentru capacitatea de alăptare naturală.


43      Prima poziție din această secțiune a tabelului se referă la orice agenți biologici din grupele 2, 3 și 4 [din grupele menționate de Directiva 90/679/CEE a Consiliului din 26 noiembrie 1990 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici la locul de muncă (a șaptea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE) (JO 1990, L 374, p. 1) și identifică riscurile generate pentru un copil alăptat, inclusiv de hepatită și de HIV.


44      Prima poziție din această secțiune a tabelului se referă la „manipularea manuală a greutăților” și identifică posibile riscuri inclusiv pentru mamele care au născut de curând sau care alăptează.


45      Atunci când efectuează evaluarea riscului, angajatorii ar trebui să aibă în vedere necesitatea de a face distincție între riscurile pentru lucrătoarele care sunt însărcinate, care au născut de curând sau care alăptează: a se vedea, de exemplu, liniile directoare, pagina 12.


46      A se vedea considerentele al unsprezecelea și al doisprezecelea ale Directivei 92/85.


47      Tulpinile B și D ale virusului hepatitei (și tulpinile încă necunoscute) sunt clasate ca „agent biologic din grupa 3” în cadrul Directivei 2000/54, ceea ce înseamnă că agentul poate provoca o boală gravă la om și constituie un pericol serios pentru lucrători.


48      Hotărârea din 1 iulie 2010, Parviainen (C‑471/08, EU:C:2010:391, punctul 40 și jurisprudența citată).


49      Hotărârea din 30 septembrie 2010, Roca Álvarez (C‑104/09, EU:C:2010:561, punctul 27 și jurisprudența citată).


50      Doar o femeie care a născut recent produce laptele necesar pentru alăptarea unui copil.


51      A se vedea și considerentul (23) al Directivei 2006/54.


52      A se vedea punctul 57 de mai sus.


53      Hotărârea din 21 iulie 2011, Kelly (C‑104/10, EU:C:2011:506, punctul 29).


54      A se vedea punctul 27 de mai sus.


55      Considerentul (30) al Directivei 2006/54.


56      Hotărârea din 11 noiembrie 2010, Danosa (C‑232/09, EU:C:2010:674, punctul 68).


57      Măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 11 din Directiva 92/85 diferă într‑adevăr între statele membre. A se vedea, de exemplu, Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a [Directivei 92/85] din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, COM(1999) 100 final, paginile 15-19.


58      A se vedea și considerentul (25) al Directivei 2006/54.


59      A se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2010, Danosa (C‑232/09, EU:C:2010:674, punctul 72).


60      A se vedea punctul 27 de mai sus.


61      A se vedea punctele 43-47 de mai sus și evaluarea riscului în cazul pericolelor generice și al situațiilor conexe, precum și evaluarea riscului în cazul pericolelor concrete din tabelele anexate la liniile directoare.


62      A se vedea și considerentul (30) al Directivei 2006/54.


63      A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 21 iulie 2011, Kelly (C‑104/10, EU:C:2011:506, punctele 30-35).


64      A se vedea punctele 25 și 26 de mai sus.


65      Hotărârea din 1 iulie 2010, Gassmayr (C‑194/08, EU:C:2010:386, punctele 35 și 36).