Language of document : ECLI:EU:C:2018:266

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 19 aprilie 2018(1)

Cauzele conexate C84/17 P, C85/17 P și C95/17 P

Société des produits Nestlé SA

împotriva

Mondelez UK Holdings & Services Ltd, fostă Cadbury Holdings Ltd,

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) (C‑84/17 P)

și

Mondelez UK Holdings & Services Ltd, fostă Cadbury Holdings Ltd

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) (C‑85/17 P)

și

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

împotriva

Mondelez UK Holdings & Services Ltd, fostă Cadbury Holdings Ltd (C‑95/17 P)

„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Marcă tridimensională reprezentând forma unui baton de ciocolată cu patru segmente – Cerere de declarare a nulității formulată de recurentă – Respingerea cererii de declarare a nulității de către camera de recurs”






I.      Introducere

1.        Prin recursurile formulate, Société des produits Nestlé SA (denumită în continuare „Nestlé”), Mondelez UK Holdings & Services Ltd (denumită în continuare „Mondelez”) și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 decembrie 2016, Mondelez UK Holdings & Services/EUIPO – Société des produits Nestlé (Forma unui baton de ciocolată) (T‑112/13, nepublicată, EU:T:2016:735, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 11 decembrie 2012 (cauza R 513/2011‑2), cu privire la o procedură de declarare a nulității între Cadbury Holdings și Nestlé (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2.        Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a clarifica sensul care trebuie dat articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară(2), precum și punctelor 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307). Mai specific, aceasta va permite să se precizeze domeniul de aplicare al întinderii geografice a probei care trebuie prezentată pentru a stabili dacă o marcă a dobândit un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.

II.    Cadrul juridic

3.        Potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009:

„Marca [Uniunii Europene] are un caracter unitar. Aceasta produce aceleași efecte în întreaga [Uniune]: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunțări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de nulitate și, respectiv, utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât cu efect în întreaga [Uniune]. Acest principiu se aplică cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.”

4.        Articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede:

„(1)      Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

(b)      mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;

[…]

(2)      Alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a [Uniunii].

(3)      Alineatul (1) literele (b), (c) și (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.”

5.        Articolul 52 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede:

„(1)      Se declară nulitatea mărcii [Uniunii Europene], ca urmare a unei cereri depuse la [EUIPO] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

(a)      atunci când marca [Uniunii Europene] a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7;

[…]

(2)      Atunci când marca [Uniunii Europene] a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

[…]”

III. Istoricul litigiului

6.        La 21 martie 2002, Nestlé a solicitat EUIPO înregistrarea mărcii tridimensionale pentru produsul său denumit „Kit Kat 4 fingers”, care este alcătuit din patru batoane trapezoidale aliniate pe o bază dreptunghiulară:

Image not found

7.        Înregistrarea a fost solicitată pentru produse din clasa 30 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare. EUIPO a formulat o contestație cu privire la o parte din produsele a căror înregistrare a fost solicitată, și anume: „ciocolată, produse din ciocolată, produse de cofetărie, dulciuri”. În urma acestei contestații, semnul menționat mai sus a fost înregistrat ca marcă a Uniunii Europene la 28 iulie 2006, pentru produsele din clasa 30 care corespund următoarei descrieri: „dulciuri, produse de panificație, produse de patiserie, biscuiți, vafe” (denumită în continuare „marca în litigiu”).

8.        La 23 martie 2007, Cadbury Schweppes plc (devenită Cadbury Holdings Ltd și ulterior Mondelez) a introdus la EUIPO o acțiune în declararea nulității înregistrării în temeiul, printre altele, al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. La 11 ianuarie 2011, divizia de anulare a EUIPO a admis această cerere și a declarat nulitatea mărcii în litigiu.

9.        În urma căii de atac formulate de Nestlé, Camera a doua de recurs a EUIPO a anulat, prin decizia în litigiu, decizia diviziei de anulare. Aceasta a considerat în special că, deși marca în litigiu era, desigur, lipsită de caracter distinctiv inerent pentru produsele pentru care marca respectivă fusese înregistrată, Nestlé demonstrase, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, că această marcă, prin utilizarea ei, dobândise un asemenea caracter pentru aceleași produse.

IV.    Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

10.      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 februarie 2013, Mondelez a introdus o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei în litigiu. În susținerea acțiunii sale, aceasta a invocat trei motive. Tribunalul a examinat doar primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (3) din acest regulament și împărțit în patru aspecte.

11.      La punctele 21-44 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat și a admis al doilea aspect al primului motiv invocat de Mondelez. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 41-44 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că Camera a doua de recurs procedase în mod eronat atunci când a considerat că Nestlé demonstrase utilizarea mărcii în litigiu pentru produse de panificație, pentru produse de patiserie, pentru prăjituri și pentru napolitane. În consecință, Tribunalul a analizat celelalte aspecte ale primului motiv invocat de Mondelez numai în ceea ce privește dulciurile și biscuiții.

12.      La punctele 45-64 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat și a respins primul aspect al primului motiv invocat de Mondelez, privind lipsa utilizării mărcii în litigiu în forma în care aceasta fusese înregistrată.

13.      La punctele 65-111 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat și a respins al treilea aspect al primului motiv invocat de Mondelez, privind lipsa utilizării mărcii în litigiu ca un indicator al originii și elementele de probă insuficiente în acest sens. În această privință, pe de o parte, la punctul 94 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că elementele de probă privind utilizarea serioasă a mărcii în litigiu, prezentate de Nestlé în fața EUIPO, constituiau elemente pertinente care, apreciate în ansamblu, erau susceptibile să demonstreze că, în percepția publicului relevant, marca respectivă era privită ca o indicație a originii comerciale a produselor în cauză. Pe de altă parte, la punctul 107 din hotărârea menționată, Tribunalul a indicat că Camera a doua de recurs „[efectuase] o examinare a dobândirii caracterului distinctiv al mărcii [în litigiu] ca urmare a acesteia și a susținut în mod concret concluziile sale referitoare la această achiziție în ceea ce privește Danemarca, Germania, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, Austria, Finlanda, Suedia și Regatul Unit”.

14.      În ultimul rând, Tribunalul a analizat, la punctele 112-178 din hotărârea atacată, cel de al patrulea aspect al primului motiv invocat de Mondelez. La punctele 142 și 143 din hotărârea menționată, acesta a arătat că Camera a doua de recurs săvârșise o eroare atunci când a concluzionat, în esență, că, pentru a dovedi caracterul distinctiv dobândit prin utilizare al mărcii în întreaga Uniune, era suficient să se demonstreze că o parte substanțială a publicului relevant în Uniune, toate statele membre și toate regiunile luate în considerare împreună, percepea o marcă drept o indicație a originii comerciale a produselor desemnate de această marcă și că nu era necesar să se demonstreze caracterul distinctiv al unei mărci dobândit prin utilizare în toate statele membre în cauză.

15.      Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 144 și 145 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că nu era exclus ca, în pofida enunțării eronate a criteriului de examinare pentru a dovedi caracterul distinctiv al unei mărci dobândit prin utilizare în întreaga Uniune, Camera a doua de recurs a făcut o aplicare corectă a acestui criteriu atunci când a examinat elementele de probă prezentate de Nestlé. Prin urmare, Tribunalul a considerat că trebuia să se examineze aprecierea acestor elemente de către Camera a doua de recurs.

16.      După ce a examinat elementele de probă referitoare la Danemarca, la Germania, la Spania, la Franța, la Italia, la Țările de Jos, la Austria, la Finlanda și la Suedia, precum și la Regatul Unit, Tribunalul a statuat la punctele 146, 148, 151, 153, 155, 158, 159, 164 și, respectiv, 167 că în mod corect Camera a doua de recurs considerase că era dovedit că marca în litigiu dobândise un caracter distinctiv prin utilizare în toate aceste state membre.

17.      Totuși, la punctul 173 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că Camera a doua de recurs nu se pronunțase în mod explicit cu privire la problema dacă s‑a dovedit că marca în litigiu dobândise un caracter distinctiv în Belgia, în Irlanda, în Grecia și în Portugalia și că aceasta nici nu inclusese statele membre amintite printre cele pentru care a considerat că o astfel de dobândire fusese dovedită.

18.      La punctul 176 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat că Camera a doua de recurs săvârșise o eroare atunci când a concluzionat că marca în litigiu dobândise un caracter distinctiv prin utilizare pe teritoriul Uniunii, din moment ce o asemenea dobândire fusese dovedită numai pentru o parte, fie și substanțială, a teritoriului său.

19.      La punctele 177-179 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că trebuia să admită al patrulea aspect al primului motiv invocat de Mondelez și să anuleze decizia în litigiu în totalitate, întrucât Camera a doua de recurs nu își putea încheia în mod valabil examinarea cu privire la caracterul distinctiv al mărcii în litigiu dobândit prin utilizare, fără să se pronunțe asupra perceperii mărcii respective de către publicul relevant, în special în Belgia, în Irlanda, în Grecia, precum și în Portugalia, și fără a analiza elementele de probă prezentate pentru aceste state membre.

V.      Procedura în fața Curții

20.      Prin recursul formulat în cauza C‑84/17 P, Nestlé solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate pentru motivul că Tribunalul a încălcat articolul 7 alineatul (3) și articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 și

–        obligarea Mondelez la plata cheltuielilor de judecată.

21.      Prin recursul formulat în cauza C‑85/17 P, Mondelez solicită Curții anularea raționamentului Tribunalului de la punctele 37-44, 58-64, 78-111 și 144-169 din hotărârea atacată, precum și a unei părți din punctul 177 din aceeași hotărâre, potrivit căreia „deși s‑a dovedit că marca [în litigiu] dobândise caracter distinctiv prin utilizare în Danemarca, în Germania, în Spania, în Franța, în Italia, în Țările de Jos, în Austria, în Finlanda, în Suedia și în Regatul Unit”.

22.      Prin recursul formulat în cauza C‑95/17 P, EUIPO solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate și

–        obligarea Mondelez la plata cheltuielilor de judecată.

23.      Prin decizia președintelui Curții din 10 mai 2017, cauzele C‑84/17 P, C‑85/17 P și C‑95/17 P au fost conexate în vederea bunei desfășurări a procedurii scrise și orale, precum și pentru pronunțarea hotărârii.

24.      În memoriul său în răspuns în cauza C‑85/17 P, Nestlé solicită Curții:

–        respingerea recursului ca vădit inadmisibil sau vădit nefondat prin ordonanță sau, în subsidiar, prin hotărâre;

–        neadmiterea recursului, în măsura în care ar fi admisibil, și anularea hotărârii atacate și

–        în orice caz, obligarea Mondelez la plata cheltuielilor de judecată.

25.      În memoriul său în răspuns în cauzele C‑84/17 P și C‑95/17 P, Mondelez solicită Curții:

–        respingerea recursurilor formulate de Nestlé și de EUIPO și

–        obligarea Nestlé și, respectiv, a EUIPO la plata cheltuielilor de judecată în aceste două cauze.

26.      În memoriul său în răspuns în cauzele C‑84/17 P, C‑85/17 P și C‑95/17 P, EUIPO solicită Curții:

–        admiterea recursului formulat de Nestlé;

–        respingerea recursului formulat de Mondelez și

–        obligarea Mondelez la plata cheltuielilor de judecată efectuate de EUIPO.

27.      Prin înscrisul depus la grefa Curții la 13 noiembrie 2017, European Association of Trade Mark Owners (Asociația europeană a proprietarilor de mărci, Regatul Unit, denumită în continuare „Marques”) a formulat un memoriu în intervenție în cadrul litigiului în cauza C‑84/15 P, în susținerea concluziilor Nestlé. Prin Ordonanța din 12 ianuarie 2018, președintele Curții a admis această cerere. Având în vedere caracterul tardiv al cererii respective, Curtea a permis Marques să prezinte observațiile la ședință.

28.      La 22 februarie 2018, a avut loc o ședință la care Nestlé, Mondelez, Marques și EUIPO au prezentat observații orale.

VI.    Cu privire la admisibilitatea recursului formulat de Mondelez în cauza C85/17 P

A.      Argumentele părților

29.      Nestlé susține că recursul formulat de Mondelez este inadmisibil, întrucât aceasta nu solicită Curții anularea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate, ci anularea unei părți a motivării hotărârii atacate, menținând totodată dispozitivul ei.

30.      Chiar dacă Tribunalul a admis acțiunea sa și a anulat decizia în litigiu, Mondelez susține că recursul său este admisibil, întrucât Tribunalul a respins unele dintre argumentele sale în momentul examinării primului său motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (3) și a articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Dat fiind că, în speță, Camera a doua de recurs a EUIPO ar fi ținută de respingerea argumentelor sale în cadrul noii examinări pe care ar fi chemată să o efectueze ca urmare a anulării deciziei în litigiu, Mondelez consideră că ar trebui să poată să conteste hotărârea atacată.

B.      Apreciere

31.      Recursul formulat de Mondelez este vădit inadmisibil pentru două motive. În primul rând, contrar prevederilor articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, concluziile formulate de Mondelez nu au fost respinse, în totalitate sau în parte, în fața Tribunalului. În al doilea rând, contrar articolului 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, concluziile recursului său nu privesc anularea, în tot sau în parte, a dispozitivului hotărârii atacate, ci anularea anumitor motive din această hotărâre.

1.      Cu privire la conformitatea recursului cu articolul 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene

32.      Articolul 56 din Statutul Curții de Justiție prevede că recursul poate fi introdus de „oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte”(3).

33.      Potrivit jurisprudenței Curții, nu se consideră că o parte care a solicitat Tribunalului anularea unui act al Uniunii a căzut, chiar și în parte, în pretenții atunci când Tribunalul a admis această concluzie(4), chiar dacă Tribunalul a respins mai multe dintre argumentele sale înainte de a reține motivul pe care se întemeiază anularea(5).

34.      În speță, pe lângă problema cheltuielilor de judecată, Mondelez nu a solicitat Tribunalului „anularea deciziei [în litigiu], decât în măsura în care camera de recurs a constatat că marca era lipsită de caracter distinctiv intrinsec, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din [Regulamentul nr. 207/2009]”(6).

35.      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a reținut în parte al doilea și al patrulea aspect al primului motiv(7) și a procedat la anularea deciziei în litigiu pentru încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.

36.      Astfel cum a explicat EUIPO în cadrul ședinței, această anulare implică faptul că, în lipsa unui recurs și având în vedere raționamentul și dispozitivul hotărârii atacate, camera de recurs a EUIPO ar fi fost obligată să confirme decizia diviziei de anulare din 11 ianuarie 2011 și să declare nulitatea mărcii în litigiu, această declarare fiind, în esență, obiectivul acțiunii în declararea nulității introduse de Mondelez.

37.      În consecință, nu se poate considera că Mondelez a căzut, în tot sau în parte, în pretenții cu privire la oricare dintre cererile sale în fața Tribunalului.

38.      Conform informațiilor pe care le deținem și celor furnizate de părți, singura excepție de la această regulă este cea recunoscută de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (C‑383/99 P, EU:C:2001:461), în care Procter & Gamble solicitase „Curții [a]nularea hotărârii [Tribunalului] în măsura în care Tribunalul [statuase] că Camera întâi de recurs a [EUIPO] nu încălcase articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. [207/2009]”(8). În hotărârea sa, Curtea a reamintit că, în primă instanță, Procter & Gamble solicitase „Tribunalului, pe de o parte, cu titlu principal, [a]nularea deciziei [luate de EUIPO] în măsura în care aceasta [considerase] că marca nu era conformă cu condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. [207/2009] și, pe de altă parte, cu titlu subsidiar, anularea deciziei [luate de EUIPO] în măsura în care aceasta [declarase] inadmisibile argumentele [sale] […] întemeiate pe articolul 7 alineatul (3) din acest regulament”(9).

39.      Pe această bază, Curtea a statuat că, prin respingerea motivului principal invocat de Procter & Gamble și prin anularea deciziei EUIPO cu privire la motivul subsidiar, hotărârea Tribunalului lăsase să subziste partea din această decizie referitoare la conformitatea mărcii cu cerințele articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, ceea ce ar însemna că EUIPO ar fi putut să revină numai asupra propriei interpretări a articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și că, în consecință, anularea pronunțată de Tribunal ar fi, în realitate, doar parțială(10).

40.      Nu se poate face nicio analogie cu prezenta cauză. Pe de o parte, spre deosebire de Procter & Gamble, Mondelez nu solicită anularea hotărârii atacate, ci doar anularea anumitor puncte din raționamentul Tribunalului. Pe de altă parte, în pofida faptului că Mondelez prezentase mai multe motive în acțiunea sa în fața Tribunalului, acesta din urmă l‑a examinat numai pe cel întemeiat pe articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și l‑a admis, chiar dacă a respins mai întâi anumite critici pe care Mondelez le prezentase în cadrul acestui motiv. În lipsa unui motiv principal respins, considerăm că nu se poate vorbi în prezenta cauză despre o parte din decizia EUIPO pe care Tribunalul nu a anulat‑o prin hotărârea atacată. În acest sens, considerăm că nu se poate face nicio analogie cu Hotărârea din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (C‑383/99 P, EU:C:2001:461).

41.      În aceste împrejurări, este imposibil să se considere că concluziile Mondelez au fost respinse, în tot sau în parte, în sensul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

2.      Cu privire la conformitatea recursului cu articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții

42.      Articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții prevede că, „[p]e calea recursului se poate cere anularea, în tot sau în parte, a deciziei Tribunalului, astfel cum figurează în dispozitivul acestei decizii”(11).

43.      În opinia Curții, „această dispoziție vizează principiul fundamental în materie de recurs potrivit căruia acesta trebuie să fie îndreptat împotriva dispozitivului deciziei Tribunalului și nu poate să se limiteze să vizeze modificarea anumitor motive din această decizie”(12).

44.      În plus, în mai multe rânduri, Curtea a statuat că, cu excepția unei apărări împotriva unui motiv invocat de recurent în recurs, o cerere de înlocuire a unor motive este inadmisibilă pentru lipsa interesului, întrucât aceasta nu este susceptibilă să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o(13).

45.      În speță, din cererea de recurs reiese că concluziile recursului formulat de Mondelez nu urmăresc anularea, în tot sau în parte, a deciziei Tribunalului, astfel cum aceasta figurează în dispozitivul său, ci anularea raționamentului Tribunalului care figurează la punctele 37-44, 58-64, 78-111, 144-169 și 177 din hotărârea atacată.

46.      Această cerere nu este conformă cu articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, ci constituie o cerere de înlocuire a unor motive. În acest scop, Mondelez este lipsită de interesul de a exercita acțiunea.

47.      Pentru aceste motive, considerăm că recursul formulat de Mondelez în cauza C‑85/17 P este vădit inadmisibil și trebuie respins.

VII. Cu privire la fond

48.      Prin intermediul motivului unic de recurs în cauza C‑84/17 P și prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs în cauza C‑95/17 P, Nestlé și, respectiv, EUIPO reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (3) din regulamentul menționat, în măsura în care a considerat că titularul unei mărci a Uniunii Europene trebuie să demonstreze că aceasta a dobândit un caracter distinctiv prin utilizarea în fiecare dintre statele membre luate separat. Nestlé și EUIPO consideră că această apreciere se întemeiază pe o interpretare și pe o aplicare eronate a punctelor 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307).

49.      Primul motiv invocat de EUIPO în cauza C‑95/17 P, cu toate că, formal, se întemeiază pe o încălcare a obligației de motivare, se referă, în realitate, la aceeași problemă.

50.      Prin urmare, vom examina împreună cele două recursuri.

A.      Argumentele părților

51.      Nestlé(14) și EUIPO, susținute de Marques, critică hotărârea atacată în ceea ce privește întinderea teritoriului Uniunii pe care caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii în litigiu trebuie să fie demonstrat. Acestea consideră că, prin faptul că a statuat la punctul 139 din hotărârea atacată că trebuie demonstrat pe întregul teritoriu al Uniunii caracterul distinctiv dobândit prin utilizare, iar nu doar pe o parte substanțială sau pe cea mai mare parte a acesteia și că, în consecință, nu se poate concluziona în sensul dobândirii unui astfel de caracter atunci când elementele de probă prezentate nu ar acoperi o parte a Uniunii, chiar dacă nu este substanțială sau constă dintr‑un singur stat membru, Tribunalul a încălcat articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și interpretarea dată de Curte la punctele 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307).

52.      În opinia Nestlé, Marques și EUIPO, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că, în speță, Camera a doua de recurs a EUIPO săvârșise o eroare de drept considerând că era suficient să se demonstreze că o parte semnificativă a publicului relevant în întreaga Uniune, toate statele membre și toate regiunile luate în considerare împreună, percepea o marcă drept o indicație a originii comerciale a produselor acoperite de marca în litigiu și că nu era necesar să se demonstreze caracterul distinctiv dobândit prin utilizare în toate statele membre în cauză(15).

53.      În consecință, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că, în speță, Camera a doua de recurs a EUIPO săvârșise o eroare de drept prin faptul că a concluzionat în sensul caracterului distinctiv al mărcii în litigiu dobândit prin utilizare, fără să se pronunțe asupra perceperii acestei mărci de către publicul relevant în Belgia, în Irlanda, în Grecia, precum și în Portugalia și fără să analizeze elementele de probă prezentate pentru aceste state membre(16).

54.      Nestlé, Marques și EUIPO susțin că, prin concentrarea asupra piețelor naționale luate individual, această interpretare a Tribunalului este incompatibilă cu caracterul unitar al mărcii Uniunii Europene și cu însăși existența unei piețe unice.

55.      În schimb, Mondelez susține că Tribunalul a interpretat și a aplicat în mod corect articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, precum și Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307). În opinia acesteia din urmă, nu este suficient ca o marcă a Uniunii să aibă caracter distinctiv într‑o parte substanțială a Uniunii dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv într‑o altă parte a Uniunii, chiar dacă această parte reprezintă un singur stat membru.

56.      Mondelez consideră că o concluzie diferită ar conduce la rezultatul paradoxal potrivit căruia o cerere de înregistrare a unei mărci, care trebuie să fie refuzată din cauza lipsei caracterului distinctiv într‑un singur stat membru, ar putea fi totuși înregistrată ca marcă a Uniunii Europene, având drept consecință faptul că ar fi posibilă invocarea sa în fața instanțelor din acest stat membru.

B.      Apreciere

1.      Observații introductive

57.      Problemele legate de întinderea geografică a probei care trebuie prezentată pentru a stabili dacă o marcă a dobândit un caracter distinctiv prin utilizarea ei, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, precum și de interpretarea care trebuie dată punctelor 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307) nu sunt noi.

58.      Astfel, recursul formulat de Louis Vuitton Malletier în cauzele conexate C‑363/15 P și C‑364/15 P ridica tocmai această problemă, întrucât, la fel ca Nestlé, Marques și EUIPO, Louis Vuitton Malletier susținea că Tribunalul solicitase în mod eronat ca dovada caracterului distinctiv al damierului maro‑bej și al damierului gri să fie prezentată pentru fiecare dintre statele membre. Cu toate acestea, părțile au ajuns la un acord în cauză înainte de organizarea ședinței(17)

59.      Prezentele recursuri oferă din nou Curții ocazia de a clarifica, în mod definitiv, sensul care trebuie dat punctelor 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307).

2.      Întinderea teritorială a probei impuse la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009

60.      Trebuie să se observe mai întâi că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, marca Uniunii Europene are un caracter unitar și produce aceleași efecte în întreaga Uniune. Astfel cum a statuat Tribunalul la punctul 119 din hotărârea atacată, „marca Uniunii are un caracter unitar, ceea ce implică faptul că produce aceleași efecte în întreaga Uniune. Rezultă din caracterul unitar al mărcii Uniunii că, pentru a fi înregistrat, un semn trebuie să aibă caracter distinctiv în întreaga Uniune. Astfel, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat coroborat cu alineatul (2) al aceluiași articol, o marcă trebuie respinsă la înregistrare în cazul în care este lipsită de caracter distinctiv într‑o parte a Uniunii”(18).

61.      Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 introduce o excepție de la motivele absolute de refuz prevăzute la alineatul (1) literele (b)-(d) al aceluiași articol pentru mărcile care au dobândit un caracter distinctiv după utilizare.

62.      Principiile aplicabile interpretării acestei dispoziții sunt stabilite în Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI (C‑25/05 P, EU:C:2006:422), și în Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307).

63.      La punctul 83 din Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI (C‑25/05 P, EU:C:2006:422), Curtea a statuat că „o marcă [putea] fi înregistrată în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul [nr. 207/2009] numai în cazul în care [ar fi] făcut dovada că aceasta a dobândit, prin utilizare, un caracter distinctiv în acea parte a [Uniunii] în care nu avea inițial un asemenea caracter în sensul alineatului (1) litera (b) al aceluiași articol”.

64.      La punctul amintit din această hotărâre, Curtea a adăugat că această parte a Uniunii care, conform articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, este suficientă pentru a refuza înregistrarea unei mărci, „poate fi constituită, dacă este cazul, dintr‑un singur stat membru”.

65.      Nestlé susține că, stabilind un standard de probă foarte înalt, această hotărâre a avut drept efect faptul că, cu o singură excepție, niciun operator nu a putut furniza probele corespunzătoare. Aceasta consideră astfel, în Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307), că Curtea a adoptat o abordare mai adaptată la aspectul teritorial al probei.

66.      Reamintim că cauza în care s‑a pronunțat această din urmă hotărâre privea o cerere de înregistrare ca marcă a Uniunii Europene a unui semn tridimensional constituit din forma unui iepuraș de Paște din ciocolată cu panglică roșie și că Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli prezentase probe prin care să se stabilească dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare numai pentru 3 dintre cele 15 state membre de la acea dată, respectiv Germania, Austria și Regatul Unit.

67.      La punctul 60 din hotărârea menționată, Curtea a reamintit mai întâi punctul 83 din Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI (C‑25/05 P, EU:C:2006:422). Pe această bază, Curtea a statuat în continuare că concluzia Tribunalului potrivit căreia marca a cărei înregistrare se solicită trebuie să fi dobândit un caracter distinctiv prin utilizare în întreaga Uniune nu era afectată de nicio eroare de drept, întrucât Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli nu reușise să facă dovada că marca în cauză „avea un caracter distinctiv intrinsec și că această constatare este valabilă pentru întreg teritoriul Uniunii”(19). Curtea a adăugat că dovezile furnizate pentru 3 state membre nu erau suficiente pentru a se stabili că marca în discuție „ar avea un caracter distinctiv intrinsec în 15 state membre și, prin urmare, în aceste state nu ar trebui să se pretindă dobândirea de aceasta a unui caracter distinctiv prin utilizare”(20).

68.      În fața argumentului invocat de Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, întemeiat pe caracterul unitar al mărcii Uniunii Europene și potrivit căruia aprecierea privind dobândirea de o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare nu ar trebui întemeiată pe piețele naționale privite în mod individual, Curtea a statuat că, „deși […] este adevărat că dobândirea de o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare trebuie demonstrată pentru acea parte a Uniunii în care marca nu a avut inițial un astfel de caracter, ar fi excesiv să se pretindă să se facă dovada dobândirii caracterului distinctiv pentru fiecare stat membru privit în mod individual”(21).

69.      Aceasta a respins totuși recursul formulat de Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, statuând la punctul 63 din hotărâre că, „în prezenta cauză, Tribunalul nu [săvârșise] nicio eroare de drept întrucât, în orice caz, [Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli] nu [dovedise] în mod suficient din punct de vedere cantitativ dobândirea de marca a cărei înregistrare [s‑a solicitat] a unui caracter distinctiv prin utilizare pe întreg teritoriul Uniunii”(22).

70.      Trebuie să se observe o eroare în traducerea în limba engleză a acestui fragment. Astfel, în timp ce versiunile în limbile franceză și germană ale acestui punct se referă la lipsa de probe suficiente din punct de vedere cantitativ („keinen quantitativ hinreichenden Nachweis”), versiunea în limba engleză se referă doar la lipsa unor probe suficiente („sufficiently proved”). Întrucât versiunea în limba germană este versiunea oficială a acestei hotărâri, nu există niciun motiv să se considere că adverbul „sufficiently” nu s‑ar referi la probe suficiente „din punct de vedere cantitativ”.

71.      Această precizare permite să se deducă faptul că, în această hotărâre, Curtea a constatat că, prin furnizarea de dovezi doar pentru 3 state membre, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli nu prezentase în mod clar probe suficiente din punct de vedere cantitativ pentru a efectua o extrapolare la întreaga Uniune.

72.      În mod ciudat, o eroare similară a fost introdusă în versiunea în limba franceză a hotărârii atacate. Astfel, în timp ce punctele 125 și 130 din hotărârea atacată, în versiunea în limba engleză, și anume limba de procedură, se referă la probe suficiente din punct de vedere cantitativ, aceleași puncte din hotărârea atacată în versiunea în limba franceză se referă la probe suficiente din punct de vedere cantitativ (punctul 125) și la probe suficiente din punct de vedere calitativ (punctul 130).

73.      Această eroare materială a Tribunalului în versiunea în limba franceză ar putea explica poziția adoptată de Tribunal la punctele 139-143 și 175-178 din hotărârea atacată în care acesta a statuat, în esență, că dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare nu putea fi stabilită prin extrapolare pe baza unor probe care demonstrează numai că o parte semnificativă a publicului relevant în întreaga Uniune, toate statele membre și toate regiunile luate în considerare împreună, percepe o marcă drept o indicație a originii comerciale a produselor sau serviciilor acoperite de această marcă, chiar dacă populația statelor membre pentru care au fost prezentate probele reprezintă aproximativ 90 % din populația Uniunii.

74.      Cu alte cuvinte, potrivit Tribunalului, dobândirea caracterului distinctiv este legată nu numai de o majoritate a statelor membre și a populației, ci și de un concept de „reprezentativitate geografică”, în sensul că marca în cauză ar trebui să dobândească un caracter distinctiv în percepția publicului în toate părțile teritoriului Uniunii, care nu corespund neapărat cu frontierele statelor membre.

75.      Punctele 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307), nu răspund decât parțial la această problemă. Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli nu adusese dovezi pentru a demonstra dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare decât pentru 3 state membre, și anume Germania, Austria și Regatul Unit. În aceste condiții, lăsând deoparte regiuni vaste ale Uniunii, era clar că nu erau suficiente probe pentru a întemeia o extrapolare pentru întreaga Uniune.

76.      Desigur, la punctul 62 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307), Curtea a statuat că „ar fi excesiv să se pretindă să se facă dovada dobândirii caracterului distinctiv pentru fiecare stat membru privit în mod individual”.

77.      Or, astfel cum admite EUIPO la punctul 43 din cererea sa de recurs, aceasta nu înseamnă că solicitantul înregistrării unei mărci poate lăsa deoparte regiuni și piețe întregi. Dimpotrivă, astfel cum observă EUIPO la punctul 53 din această cerere, trebuie să se ia în considerare importanța geografică și repartizarea regiunilor pentru care s‑a făcut dovada caracterului distinctiv dobândit într‑un mod pozitiv, pentru a se garanta că probele pe baza cărora se face extrapolarea pentru întreaga Uniune privesc un eșantion reprezentativ din punct de vedere cantitativ și geografic.

78.      În scopul acestei extrapolări, deși nu trebuie să se ia în considerare teritoriile statelor membre ca atare(23), existența pieței unice pe teritoriul Uniunii nu implică inexistența unor piețe naționale sau regionale. Astfel, este normal ca, pentru distribuirea produselor sau serviciilor lor, operatorii economici, cum ar fi Nestlé, să regrupeze împreună anumite piețe naționale pentru mai multe motive, cum ar fi proximitatea lor geografică, existența unor legăturile istorice între acestea sau chiar a unei limbi, a unor cutume sau a unor obiceiuri comune. În acest sens, în aceste condiții și în funcție de produsele în discuție, dovezile prezentate pentru anumite piețe naționale ar putea, pe baza a ceea ce Mondelez a denumit la ședință „caracterul comparabil al piețelor”, să fie suficiente pentru a acoperi alte piețe pentru care nu s‑au prezentat probe sau pentru care nu au fost prezentate suficiente probe din punct de vedere cantitativ. În special, s‑ar putea întâmpla ca, pentru anumite produse sau servicii, dat fiind caracterul comparabil al piețelor în cauză, probele prezentate pentru piața spaniolă să fie suficiente și pentru piața portugheză sau probele furnizate pentru piața britanică să fie suficiente și pentru piața irlandeză etc.

79.      Dovada dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare în întreaga Uniune, care este suficientă din punct de vedere cantitativ și geografic, necesită luarea în considerare, pentru fiecare produs sau serviciu, a acestei diversități în cadrul Uniunii. În acest sens, o marcă nu poate fi o marcă a Uniunii Europene care are un caracter unitar în cazul în care publicul relevant pentru o parte a Uniunii nu o percepe ca pe o indicație a originii comerciale a produselor sau serviciilor acoperite de aceasta.

80.      În această privință, trebuie să se precizeze că regiunile sau părțile Uniunii pentru care trebuie să se facă dovada dobândirii unui caracter distinctiv nu sunt prestabilite, ci trebuie să fie stabilite, cu ocazia fiecărei cereri de înregistrare, pentru produsele și serviciile acoperite de marca în cauză.

81.      Contrar susținerilor EUIPO, aceasta nu înseamnă că lipsa de probe privind Luxemburgul ar fi suficientă pentru a exclude dobândirea caracterului distinctiv, în condițiile în care ar fi fost prezentate dovezi pentru celelalte state membre. În cazul în care, pentru produsele sau serviciile acoperite de marca în cauză, Luxemburgul face parte din aceeași piață ca Belgia, Franța sau Germania și au fost prezentate suficiente dovezi pentru una dintre aceste țări care face parte din aceeași piață ca Luxemburgul, nu ar fi necesar să se prezinte dovezi specifice pentru Luxemburg. În opinia noastră, acesta este sensul care trebuie dat articolului 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și punctelor 60-63 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307).

82.      Cerința potrivit căreia dovezile privind dobândirea caracterului distinctiv trebuie să fie nu numai suficiente din punct de vedere cantitativ, ci și reprezentative din punct de vedere geografic este de asemenea susținută de exemplul puzzle‑ului oferit de EUIPO la punctul 42 din cererea sa de recurs(24).

83.      Pentru a relua acest exemplu, dacă majoritatea pieselor de puzzle reprezintă corpul unui cal, faptul că singura piesă care lipsește pentru a completa puzzle‑ul este cea a capului poate avea un impact semnificativ. Astfel, chiar dacă majoritatea pieselor sugerează că acest puzzle reprezintă imaginea unui cal, niciun element nu exclude ca piesa care lipsește să reprezinte trunchiul unui om. În acest caz, nu ar fi vorba despre un cal, ci despre un centaur. Acesta este riscul pe care îl implică excluderea selectivă a anumitor state membre de la prezentarea de dovezi.

84.      În acest sens, în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Tribunalului din 21 aprilie 2015, Louis Vuitton Malletier/OAPI – Nanu‑Nana (Reprezentarea unui motiv de damier maro și bej) (T‑359/12, EU:T:2015:215) și Louis Vuitton Malletier/OAPI – Nanu‑Nana (Reprezentarea unui motiv de damier gri) (T‑360/12, nepublicată, EU:T:2015:214), la care s‑a referit Tribunalul la punctul 128 din hotărârea atacată, Tribunalul statuase în mod corect că dobândirea caracterului distinctiv nu fusese dovedită din lipsă de dovezi pentru Danemarca, pentru Portugalia, pentru Finlanda și pentru Suedia, chiar dacă, potrivit Louis Vuitton Malletier, dovezile pe care le‑ar fi prezentat priveau 11 dintre cele 15 state membre, reprezentând 92,5 % din populația Uniunii. Astfel, Louis Vuitton Malletier omisese complet să prezinte dovezi cu privire la țările nordice, care reprezintă o parte a Uniunii, fără a demonstra că dovezile prezentate pentru celelalte state membre erau, de asemenea, reprezentative pentru țările respective. Această omisiune nu putea permite să se concluzioneze că damierele în discuție dobândiseră un caracter distinctiv în întreaga Uniune.

85.      În speță, reiese din cuprinsul punctelor 60-87 din decizia în litigiu, precum și al punctelor 146-173 din hotărârea atacată că Nestlé a furnizat dovezi pentru 14 dintre cele 15 state membre de la acea dată. Singurul stat membru pentru care nu s‑a prezentat nicio dovadă este Luxemburg. Cu toate acestea, în timp ce Nestlé a adus studii de piață pentru majoritatea statelor membre, din cuprinsul punctelor 84-87 din decizia în litigiu și din cuprinsul punctului 173 din hotărârea atacată reiese că informațiile prezentate de Belgia, de Irlanda, de Grecia și de Portugalia(25) nu erau suficiente pentru a stabili că publicul relevant din aceste țări identifica Nestlé ca fiind originea comercială a produsului acoperit de marca în litigiu.

86.      Cu toate acestea, înainte de a concluziona, la punctele 176 și 177 din hotărârea atacată, că Camera a doua de recurs a EUIPO nu își putea încheia în mod valabil examinarea cu privire la caracterul distinctiv dobândit de marca în litigiu în întreaga Uniune, în lipsa unor dovezi suficiente pentru Belgia, pentru Irlanda, pentru Grecia, pentru Luxemburg și pentru Portugalia, Tribunalul nu a examinat dacă, în ceea ce privește produsul acoperit de marca în litigiu, dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare în aceste 5 state membre putea fi extrapolată pe baza probelor prezentate pentru celelalte piețe naționale sau regionale.

87.      Chiar dacă Tribunalul trebuia, în principiu, să examineze această chestiune, Nestlé a confirmat în ședință că nu depusese la dosar elemente de probă care să demonstreze că, în ceea ce privește produsul acoperit de marca în litigiu, dovezile prezentate pentru piețele daneză, germană, spaniolă, franceză, italiană, neerlandeză, austriacă, finlandeză, suedeză și britanică erau valabile și pentru piețele belgiană, irlandeză, elenă, luxemburgheză și portugheză sau puteau servi ca bază pentru a extrapola dobândirea de către marca în litigiu a unui caracter distinctiv prin utilizarea în țările respective. În acest sens, Nestlé nu a stabilit, pentru produsul în cauză, caracterul comparabil al piețelor belgiană, irlandeză, elenă, luxemburgheză și portugheză cu unele dintre celelalte piețe naționale pentru care Nestlé furnizase probe suficiente.

88.      În lipsa unor astfel de probe, Tribunalul nu putea decât să anuleze decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO, ceea ce s‑a și întâmplat.

89.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să respingă recursurile formulate de Nestlé și de EUIPO.

VIII. Cu privire la cheltuielile de judecată

90.      În temeiul articolului 137 din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, acesta s‑a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată în hotărârea prin care se finalizează judecata. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, la care face trimitere articolul 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

91.      În plus, articolul 184 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

92.      În sfârșit, articolul 140 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții, care este de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede în special că Curtea poate decide ca un intervenient, altul decât un stat membru sau o instituție, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

93.      În speță, în cauza C‑84/17 P, întrucât Mondelez a solicitat obligarea Nestlé la plata cheltuielilor de judecată, și aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Mondelez. Este necesar să se decidă că EUIPO și Marques suportă propriile cheltuieli de judecată.

94.      În cauza C‑85/17 P, întrucât Nestlé și EUIPO au solicitat obligarea Mondelez la plata cheltuielilor de judecată și aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Nestlé și de EUIPO.

95.      În cauza C‑95/17 P, întrucât Mondelez a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată și aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Mondelez. Nestlé va suporta propriile cheltuieli de judecată.

IX.    Concluzie

96.      În cauza C‑84/17 P, Société des Produits Nestlé SA/EUIPO și Mondelez UK Holdings & Services Ltd, propunem Curții:

–        respingerea recursului ca nefondat;

–        obligarea Société des produits Nestlé să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Mondelez UK Holdings & Services și

–        obligarea Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și a European Association of Trade Mark Owners (Asociația europeană a proprietarilor de mărci) să suporte propriile cheltuieli de judecată.

97.      În cauza C‑85/17 P, Mondelez UK Holdings & Services Ltd/EUIPO, propunem Curții:

–        respingerea recursului ca vădit inadmisibil și

–        obligarea Mondelez UK Holdings & Services să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Société des produits Nestlé și de EUIPO.

98.      În cauza C‑95/17 P, EUIPO/Mondelez UK Holdings & Services Ltd, propunem Curții:

–        respingerea recursului ca nefondat;

–        obligarea EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Mondelez UK Holdings & Services și

–        obligarea Société des produits Nestlé să suporte propriile cheltuieli de judecată.


1      Limba originală: franceza.


2      JO 2009, L 78, p. 1. Acest regulament a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1). Articolul 7 alineatul (3) a rămas același.


3      Această dispoziție face obiectul unei importante divergențe lingvistice între diferitele versiuni lingvistice ale Statutului Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât mai multe dintre acestea nu se referă la concluziile părților. A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza British Airways/Comisia (C‑122/16 P, EU:C:2017:406, punctele 40 și 41).


4      A se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, IPK‑München și Comisia (C‑199/01 P și C‑200/01 P, EU:C:2004:249, punctul 42).


5      A se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa (C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctele 44 și 45).


6      Punctul 61 prima liniuță punctul (1) din cererea sa introductivă în fața Tribunalului în cauza T‑112/13.


7      A se vedea punctele 11-19 din prezentele concluzii.


8      Punctul 11 din această hotărâre.


9      A se vedea punctul 19 din această hotărâre.


10      A se vedea punctele 24 și 25 din această hotărâre.


11      Sublinierea noastră.


12      A se vedea Hotărârea din 14 noiembrie 2017, British Airways/Comisia (C‑122/16 P, EU:C:2017:861, punctul 51). A se vedea de asemenea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa (C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctele 43-45).


13      A se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2011, Iride/Comisia (C‑329/09 P, nepublicată, EU:C:2011:859, punctele 49 și 50), Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia (C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 42), și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe (C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5, punctul 31).


14      Recursul formulat de Nestlé nu vizează în mod clar și precis anumite puncte din hotărârea atacată, ci ne pare să reiasă în mod clar din cuprinsul punctului 21 din cererea de recurs că aceasta se referă, în realitate, la aceleași puncte ca cele avute în vedere de EUIPO în recursul său.


15      A se vedea punctele 141-143 din hotărârea atacată.


16      A se vedea punctele 175-179 din hotărârea atacată.


17      A se vedea Ordonanța președintelui Curții din 21 iulie 2016, Louis Vuitton Malletier/EUIPO (C‑363/15 P și C‑364/15 P, nepublicată, EU:C:2016:595).


18      A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI (C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctele 81-83).


19      Punctul 61 din această hotărâre.


20      Punctul 61 din această hotărâre.


21      Punctul 62 din această hotărâre.


22      Sublinierea noastră.


23      În opinia Curții, „faptul de a considera că, în cadrul regimului comunitar al mărcilor, teritoriilor statelor membre trebuie să li se confere o semnificație deosebită ar împiedica realizarea obiectivelor [urmărite prin Regulamentul nr. 207/2009] și ar aduce atingere caracterului unitar al mărcii [Uniunii]” (Hotărârea din 19 decembrie 2012, Leno Merken, C‑149/11, EU:C:2012:816, punctul 42).


24      A se vedea de asemenea Liniile directoare ale EUIPO referitoare examinarea mărcilor Uniunii Europene, partea B, secțiunea 4, capitolul 14, p. 8, versiunea din 1 octombrie 2017, disponibilă pe pagina de internet a EUIPO la următoarea adresă: https://euipo.europa.eu/tunnel-web/secure/webdav/guest/document_library/contentPdfs/law_and_practice/trade_marks_practice_manual/WP_2_2017/Part-B/04-part_b_examination_section_4_absolute_grounds_for_refusal/part_B_examination_section_4_chapter_14/part_B_examination_section_4_chapter_14_Acquired_distinctiveness_fr.pdf. Potrivit EUIPO, principiul stabilit de Curte la punctul 62 din Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307), presupune că, „în cazul în care teritoriul european este considerat un puzzle, incapacitatea de a demonstra caracterul distinctiv dobândit pentru una sau mai multe piețe naționale specifice poate să nu fie decisivă, cu condiția ca «piesa lipsă» din puzzle să nu afecteze imaginea de ansamblu potrivit căreia un procent semnificativ al publicului european relevant percepe semnul ca marcă în diferite părți sau regiuni ale Uniunii Europene”.


25      Era vorba despre tabelul așa‑numit „Nielsen” și despre materialele publicitare. A se vedea în special punctele 84-87 din decizia în litigiu.