Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Centrale Raad van Beroep (Țările de Jos) la 25 septembrie 2018 – AFMB Ltd și alții/Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank

(Cauza C-610/18)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Centrale Raad van Beroep

Părțile din procedura principală

Apelante: AFMB Ltd și alții

Intimat: Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank

Întrebările preliminare

A. Articolul 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/711 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din litigiile principale, șoferul de camion pentru transport internațional, care este angajat, este considerat că face parte din personalul rulant:

a. al întreprinderii de transport care a recrutat persoana în cauză, căreia persoana în cauză îi stă efectiv și pe deplin la dispoziție pe durată nedeterminată, care exercită autoritatea efectivă asupra persoanei în cauză și care suportă efectiv costurile salariale, sau

b. al întreprinderii care a încheiat, în mod formal, un contract de muncă cu șoferul de camion și care, conform acordului cu întreprinderea menționată la punctul a., a plătit un salariu persoanei în cauză și a achitat contribuțiile aferente acestuia în statul membru în care se află sediul acestei întreprinderi și nu în cel în care se află sediul întreprinderii de transport menționate la punctul a.;

c. atât al întreprinderii de la punctul a, cât și al întreprinderii de la punctul b?

B. Articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 883/20042 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din litigiile principale, se consideră că angajatorul șoferului de camion pentru transport internațional este:

a. întreprinderea de transport care a recrutat persoana în cauză, căreia persoana în cauză îi stă efectiv și pe deplin la dispoziție pe durată nedeterminată, care exercită autoritatea efectivă asupra persoanei în cauză și care suportă efectiv costurile salariale, sau

b. întreprinderea care a încheiat, în mod formal, un contract de muncă cu șoferul de camion și care, conform acordului cu întreprinderea menționată la punctul a., a plătit un salariu persoanei în cauză și a achitat contribuțiile aferente acestuia în statul membru în care se află sediul acestei întreprinderi și nu în cel în care se află sediul întreprinderii de transport menționate la punctul a.;

c. atât întreprinderea de la punctul a, cât și cea de la punctul b?

În cazul în care, în împrejurări precum cele din litigiile principale, se consideră că angajatorul este întreprinderea menționată la întrebarea 1A, punctul b și la întrebarea 1B, punctul b:

Condițiile specifice, în care angajatorii precum agențiile de plasare a forței de muncă în regim temporar și alți intermediari pot invoca excepțiile la principiul statului de încadrare în muncă prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 și la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, se aplică prin analogie și litigiilor principale, integral sau parțial, pentru aplicarea articolului 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 și a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004?

În cazul în care, în împrejurări precum cele din litigiile principale, se consideră că angajatorul este întreprinderea menționată la întrebarea 1A, punctul b și la întrebarea 1B, punctul b, iar a doua întrebare primește răspuns negativ:

În situația de fapt și în împrejurările prezentate în această cerere, este vorba despre o situație care poate fi interpretată ca abuz de drept al UE și/sau abuz de drept al AELS? În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt urmările?

____________

1     Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială 5/vol. 1, p. 26).

2     Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p.  1, Ediție specială 5/vol. 7, p. 82).