Language of document : ECLI:EU:C:2018:710

Cauzele conexate C54/17 și C55/17

Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato

împotriva

Wind Tre SpA și Vodafone Italia SpA

(cereri de decizie preliminară formulate de Consiglio di Stato)

„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2005/29/CE – Practici comerciale neloiale – Articolul 3 alineatul (4) – Domeniu de aplicare – Articolele 5, 8 și 9 – Practici comerciale agresive – Anexa I punctul 29 – Practici comerciale agresive în orice situație – Vânzare nesolicitată – Directiva 2002/21/CE – Directiva 2002/22/CE – Servicii de telecomunicații – Vânzare de carduri SIM (Subscriber Identity Module, modul de identificare a abonatului) care includ anumite servicii preinstalate și activate în prealabil – Lipsa informării prealabile a consumatorilor”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 13 septembrie 2018

1.        Protecția consumatorilor – Practici comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori – Directiva 2005/29 – Practici comerciale agresive – Practici considerate neloiale în orice situație – Vânzare nesolicitată – Noțiune – Comercializarea de carduri SIM fără informarea prealabilă și adecvată a consumatorului cu privire la serviciile preinstalate și activate în prealabil pe acestea și cu privire la costurile lor – Includere

(Directiva 2005/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 și anexa I punctul 29)

2.        Protecția consumatorilor – Practici comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori – Directiva 2005/29 – Domeniu de aplicare – Furnizare nesolicitată de servicii de comunicații electronice – Includere – Reglementare națională care supune aprecierea unui comportament ce constituie o vânzare nesolicitată dispozițiilor Directivei 2005/29 și, prin urmare, competenței unei autorități naționale de reglementare care dispune de competențe transsectoriale, cu consecința necompetenței autorității naționale de reglementare în sensul Directivei 2002/21 de a sancționa un asemenea comportament – Admisibilitate

[Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 1 alin. (4) și art. 20 alin. (1), și Directiva 2005/29, art. 3 alin. (4) și anexa I punctul 29]

1.      Noțiunea de „vânzare nesolicitată”, în sensul punctului 29 din anexa I la Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) trebuie interpretată în sensul că, sub rezerva verificărilor care urmează a fi efectuate de instanța de trimitere, aceasta include comportamente precum cele în discuție în litigiul principal, care constau, pentru un operator de telecomunicații, în comercializarea de carduri SIM (Subscriber Identity Module, modul de identificare a abonatului) pe care sunt preinstalate și activate în prealabil anumite servicii, precum navigarea pe internet și mesageria vocală, fără ca respectivul consumator să fi fost informat în prealabil și în mod adecvat despre această preinstalare și activare prealabilă și nici despre costurile acestor servicii.

(a se vedea punctul 56, dispozitiv 1)

2.      Articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un comportament ce constituie o vânzare nesolicitată, în sensul punctului 29 din anexa I la Directiva 2005/29, precum cele în discuție în litigiul principal, trebuie apreciat din prisma dispozițiilor acestei directive, cu consecința că, potrivit acestei reglementări, autoritatea națională de reglementare, în sensul Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice („directivă‑cadru”), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie, nu este competentă să sancționeze un asemenea comportament.

În această privință, trebuie amintit că articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29 prevede că, în cazul în care dispozițiile acestei directive și alte norme ale Uniunii care reglementează aspecte specifice ale practicilor comerciale neloiale sunt în conflict, aceste alte norme prevalează și se aplică respectivelor aspecte specifice. În ceea ce privește noțiunea „conflict”, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 124 și 126 din concluzii, aceasta vizează un raport între dispozițiile vizate care depășește simpla disparitate sau simpla diferență, rezultând o divergență imposibil de surmontat prin intermediul unei formule combinate care să facă posibilă coexistența a două situații fără a trebui să le denatureze. Prin urmare, un conflict precum cel vizat la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29 nu există decât atunci când dispoziții străine de aceasta din urmă, care reglementează aspecte specifice ale practicilor comerciale neloiale, impun profesioniștilor, fără nicio marjă de manevră, obligații incompatibile cu cele stabilite de Directiva 2005/29.

Cu toate acestea, deși acest articol 20 alineatul (1) Directiva privind serviciul universal impune, în materie de comunicații electronice, furnizorului de servicii să furnizeze anumite informații în contract, nici această dispoziție și nici o altă dispoziție a acestei directive nu conțin norme care să reglementeze aspecte particulare ale practicilor comerciale neloiale, precum vânzarea nesolicitată, în sensul punctului 29 din anexa I la Directiva 2005/29. În plus, trebuie arătat că articolul 1 alineatul (4) din Directiva privind serviciul universal prevede că dispozițiile acestei directive în ceea ce privește drepturile utilizatorilor finali se aplică fără să aducă atingere normelor Uniunii privind protecția consumatorilor, nici normelor de drept intern în conformitate cu legislația Uniunii. Rezultă că nu există conflict între dispozițiile Directivei 2005/29 și normele stipulate de Directiva privind serviciul universal în ceea ce privește drepturile utilizatorilor finali.

(a se vedea punctele 58, 60, 61, 66-68, 70, dispozitiv 2)