Language of document : ECLI:EU:C:2019:287

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 4 aprilie 2019(1)

Cauza C104/18 P

Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret AȘ

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

cealaltă parte din procedură:

domnul Joaquin Nadal Esteban

„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Regulamentul nr. 207/2009 – Procedură de declarare a nulității – Marcă figurativă care conține elementele verbale STYLO & KOTON – Respingerea cererii de declarare a nulității – Rea‑credință”






I.      Introducere

1.        O marcă înregistrată cu rea‑credință poate fi ulterior declarată nulă. Dar în ce constă reaua‑credință și cum poate fi constatată?

2.        Curtea a efectuat deja constatări fundamentale cu privire la acest aspect și Tribunalul a putut să dezvolte aceste întrebări în diverse proceduri. Totuși, aceste întrebări nu au fost clarificate definitiv până în prezent. Prezentul recurs oferă Curții ocazia să își precizeze jurisprudența.

II.    Cadrul juridic

3.        Cadrul juridic aplicabil în prezenta cauză rezultă din Regulamentul privind marca(2).

4.        Articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul privind marca [devenit articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001] conține cauzele de nulitate absolută:

„Se declară nulitatea mărcii Uniunii Europene, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:

(a)      […];

(b)      atunci când solicitantul era de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.”

5.        Articolul 52 alineatul (3) din Regulamentul privind marca [devenit articolul 59 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001] prevede posibilitatea declarării nulității parțiale:

„În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca Uniunii Europene a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.”

6.        Articolul 65 din Regulamentul privind marca (devenit articolul 72 din Regulamentul 2017/1001) conține reglementări cu privire la procedura judiciară și consecințele acesteia:

„(1)      Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului.

[…]

(6)      Oficiul ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului sau, în cazul formulării unei căi de atac împotriva acestei hotărâri, a Curții de Justiție.”

III. Situația de fapt și procedura națională

7.        La 25 aprilie 2011, domnul Nadal Esteban a depus la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o cerere de înregistrare a mărcii următoare pentru clasele 25 (Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului), 35 (Publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou) și 39 (Transport; ambalare și depozitare a mărfurilor; organizare de călătorii) în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat:

Image not found

8.        Recurenta Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret AȘ (denumită în continuare „Koton”) s‑a opus acestei înregistrări pe baza mărcilor sale figurative anterioare, care au următorul aspect:

Image not found

9.        Aceste mărci fuseseră înregistrate, printre altele, pentru produse și servicii din clasele 25 și 35, dar nu și pentru cele din clasa 39. Opoziția a fost admisă cu privire la primele două clase menționate.

10.      Marca în litigiu a fost înregistrată însă la 5 noiembrie 2014 sub numărul 9917436 pentru serviciile din clasa 39.

11.      La 5 decembrie 2014, Koton a depus o cerere de constatare a nulității acestei mărci pentru rea‑credință, în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca.

12.      Divizia de anulare a EUIPO a respins această cerere, așa cum camera de recurs a respins calea de atac introdusă împotriva acestei decizii. Prin hotărârea atacată din 30 noiembrie 2017, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO – Nadal Esteban (STYLO & KOTON) (T‑687/16, nepublicată, EU:T:2017:853), Tribunalul a respins în cele din urmă acțiunea formulată împotriva deciziei camerei de recurs.

13.      Toate cele trei decizii s‑au întemeiat pe motivul esențial că mărcile Koton nu vizau serviciile pentru care fusese înregistrată marca în litigiu.

IV.    Concluziile părților

14.      La 13 februarie 2018 Koton a formulat prezentul recurs și solicită Curții:

1)      anularea hotărârii atacate,

2)      anularea deciziei atacate,

3)      declararea nulității mărcii Uniunii Europene nr.°9917436 și

4)      obligarea domnului Joaquín Nadal Esteban și a EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

15.      EUIPO solicită Curții:

1)      admiterea recursului și

2)      obligarea EUIPO și a domnului Joaquín Nadal Esteban la plata cheltuielilor de judecată.

16.      În schimb, domnul Joaquín Nadal Esteban solicită Curții:

1)      respingerea recursului și

2)      obligarea Koton la plata cheltuielilor de judecată.

17.      Părțile au depus memorii scrise și și‑au prezentat observațiile orale în ședința din 6 decembrie 2018.

V.      Apreciere juridică

18.      Trebuie arătat, mai întâi, că cererea Koton privind declararea nulității mărcii în litigiu este inadmisibilă. Pe de o parte, Koton nu a formulat această cerere în fața Tribunalului, astfel încât acest lucru ar duce la extinderea obiectului litigiului. Pe de altă parte, decizia camerei de recurs poate forma obiectul unei acțiuni în fața instanțelor Uniunii în temeiul articolului 65 alineatul (1) din Regulamentul privind marca.

19.      În schimb, Koton și EUIPO contestă în principal o abatere relativ semnificativă a hotărârii atacate de la jurisprudența anterioară. Vom analiza mai întâi acest aspect (punctul A) înainte de a verifica dacă există alte motive care să susțină hotărârea atacată (punctul B). Prin urmare, decizia din prezentul recurs depinde de aspectul dacă un alt punct de vedere prezentat de EUIPO, care nu a fost luat în considerare până în prezent, face obiectul acțiunii sau a fost invocat tardiv (punctul C). În final vom examina acțiunea formulată în fața Tribunalului (punctul D).

A.      Necesitatea utilizării mărcii pentru produse sau servicii identice sau similare

20.      În motivul unic de recurs, Koton invocă faptul că Tribunalul ar fi încălcat la punctele 44 și 60 din hotărârea atacată articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca. EUIPO susține această argumentație.

21.      Potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca, se declară nulitatea mărcii Uniunii Europene ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu, atunci când solicitantul era de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

22.      La punctul 44 din hotărârea atacată, Tribunalul a confirmat poziția camerei de recurs potrivit căreia reaua‑credință a solicitantului ar presupune în sensul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca utilizarea unui semn identic sau similar de către un terț pentru un produs identic sau similar sau un serviciu identic sau similar care poate fi confundat cu semnul pentru care se solicită înregistrarea.

23.      După ce a respins alte argumente invocate de Koton cu privire la aspectul dacă Koton beneficiază de protecția mărcii pentru servicii similare sau identice, Tribunalul a constatat la punctul 60 din hotărârea atacată că în mod întemeiat camera de recurs a concluzionat că domnul Nadal Esteban nu era de rea‑credință în momentul înregistrării mărcii contestate, întrucât aceasta a fost înregistrată pentru servicii diferite față de cele desemnate de mărcile anterioare ale Koton.

24.      Deși Tribunalul a luat totuși în considerare și alte puncte de vedere, pe care le vom prezenta mai jos (punctul B), aceste două puncte din hotărârea atacată sunt afectate de o eroare gravă de drept.

25.      Utilizarea unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar sau pentru un serviciu identic sau similar care poate fi confundat cu semnul pentru care se solicită înregistrarea, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 32 și 40 din hotărârea atacată(3), este doar un factor care trebuie luat în considerare în mod special(4).Pentru aprecierea existenței relei‑credințe a solicitantului, trebuie luați în considerare toți factorii pertinenți specifici speței și existenți la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă comunitară(5).

26.      Nici această jurisprudență a Curții nu poate fi contestată, aspect pe care îl vom demonstra în detaliu în continuare pe baza a cinci argumente.

27.      După cum subliniază în mod întemeiat Koton și EUIPO, în primul rând, cauza de nulitate prevăzută în articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca nu presupune că solicitantul este titularul unei mărci pentru produse sau servicii identice sau similare. Mai mult, orice persoană poate solicita, în principiu, declararea nulității unei mărci pentru rea‑credință.

28.      În al doilea rând, necesitatea luării în considerare a tuturor factorilor pertinenți constituie o consecință inerentă a naturii subiective a noțiunii de rea‑credință. Un astfel de element subiectiv poate fi determinat doar prin trimitere la circumstanțele obiective ale speței(6). În consecință, Curtea a interpretat și reglementarea asociată dreptului de marcă privind înregistrarea cu rea‑credință a numelor de domenii, care în unele limbi ar putea fi într‑adevăr înțeleasă în sensul stabilirii unei definiții exhaustive a elementelor constitutive ale relei‑credințe, în sensul că aceste elemente nu sunt exhaustive(7).

29.      În al treilea rând, necesitatea luării în considerare în detaliu a tuturor factorilor relevanți reiese și din obiectul relei‑credințe.

30.      Este adevărat că nu a fost stabilită o definiție completă a noțiunii de rea‑credință de către Curte sau de legiuitor(8).Această reținere este întemeiată, întrucât nu se poate prevedea ce situații vor apărea în viitor și vor trebui evaluate.

31.      Jurisprudența poate totuși să ofere un punct de orientare pentru aprecierea existenței relei‑credințe în vederea constatării unui comportament abuziv(9). Acest comportament se caracterizează printr‑un element obiectiv și unul subiectiv. Pe de o parte, în ceea ce privește elementul obiectiv, această constatare trebuie să rezulte dintr‑un ansamblu de circumstanțe obiective în urma cărora, în pofida unei respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins. Pe de altă parte, în ceea ce privește elementul subiectiv, dintr‑o serie de elemente obiective trebuie să reiasă că obiectivul esențial al operațiunilor în cauză este obținerea unui avantaj nejustificat. Astfel, interzicerea practicilor abuzive nu este relevantă atunci când operațiunile în cauză pot avea o altă justificare decât simpla obținere a unui avantaj (nejustificat)(10).Prin urmare, prezintă interes și o apreciere completă a factorilor pertinenți.

32.      În cazul în care prin rea‑credință în sensul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca se înțelege o expresie a interzicerii practicilor abuzive, obiectivul relevant al protecției mărcii și avantajul eventual nejustificat trebuie stabilite în special prin luarea în considerare a funcției principale a mărcii. Această funcție constă în a garanta consumatorului sau utilizatorului final posibilitatea identificării originii produsului sau a serviciului respectiv, permițându‑i să distingă fără niciun risc de confuzie acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență(11).

33.      În consecință, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că o cerere de înregistrare a unei mărci care nu vizează utilizarea acestei mărci în conformitate cu funcția sa principală poate fi depusă cu rea‑credință(12).Reaua‑credință poate exista în special în cazul în care solicitantul nu intenționează să utilizeze marca ca atare(13), dar și în cazul în care acesta intenționează să utilizeze marca pentru a induce în eroare consumatorii cu privire la originea produselor sau serviciilor.

34.      În al patrulea rând, pot fi concepute, așadar, cu ușurință alte variante de rea‑credință care nu implică o suprapunere cu o cerere de înregistrare existentă. Ne referim la o cerere de înregistrare a unei mărci depusă de o persoană care solicită înregistrarea unei mărci doar cu scopul de a împiedica o cerere de înregistrare a unei mărci ce urmează să fie depusă de o altă persoană (practica folosirii abuzive a unei mărci înregistrate – „trademark squatting”)(14).

35.      În al cincilea rând, Curtea a recunoscut deja posibilitatea depunerii cu rea‑credință a unei cereri de înregistrare a unei mărci, prin care solicitantul a intenționat să realizeze un prim pas în dobândirea unui nume de domeniu descriptiv(15). Nu prezintă nicio relevanță în această privință în ce măsură fuseseră deja depuse cererile de înregistrare a mărcilor pentru produse sau servicii identice sau similare.

36.      Prin urmare, pentru a admite existența relei‑credințe nu este indispensabilă utilizarea unui semn identic sau similar de către un terț pentru un produs identic sau similar sau un serviciu identic sau similar care poate fi confundat cu semnul pentru care se solicită înregistrarea.

37.      Această concluzie nu se modifică nici în cazul în care reaua‑credință nu ar depinde de neatingerea obiectivului și de un avantaj nejustificat, ca în cazul folosirii abuzive, ci reprezintă o abatere de la principiile recunoscute drept cele care însoțesc un comportament etic sau de la utilizările conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial, astfel cum a propus avocatul general Sharpston(16). Clarificarea acestui aspect ar trebui efectuată cu luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți.

B.      Examinarea efectivă de către Tribunal

38.      Stabilirea erorii de drept menționate nu determină însă în mod obligatoriu necesitatea anulării hotărârii atacate. Tribunalul a luat în considerare și alți factori, în pofida celor arătate la punctele 44 și 60 din hotărârea atacată.

39.      Astfel, la punctele 54-57 din hotărârea atacată, Tribunalul precizează că domnul Nadal Esteban a fost implicat într‑un raport comercial cu Koton în urmă cu câțiva ani și, prin urmare, trebuia să cunoască marca acesteia, precum și că domnul Nadal Esteban a formulat opoziție la înregistrarea unei mărci a Koton în Spania. În opinia Tribunalului, aceste elemente nu ar fi suficiente pentru a demonstra existența relei‑credințe.

40.      În consecință, Tribunalul nu consideră indispensabil caracterul identic sau similar al serviciilor desemnate pentru a concluziona că există rea‑credință, contrar celor arătate de acesta la punctele 44 și 60 din hotărârea atacată.

41.      Prin urmare, Tribunalul a examinat în mod global argumentele prezentate de Koton. Se menține însă o contradicție în motivarea hotărârii atacate.

C.      Referitor la factorul suplimentar identificat de EUIPO

42.      EUIPO își întemeiază recursul pe un factor suplimentar, care nu a fost luat în considerare de Tribunal.

43.      Domnul Nadal Esteban depusese într‑adevăr inițial o cerere de înregistrare a mărcilor sale și pentru produse și servicii identice incluse în clasele 25 și 35. Cererea sa de înregistrare a fost însă respinsă ca urmare a opoziției formulate de Koton cu privire la aceste clase. Prin urmare, nu mai exista nicio suprapunere între mărcile Koton și marca în litigiu ca urmare a acestei opoziții la înregistrarea produselor și serviciilor solicitate.

44.      În ședință, această poziție a fost susținută și de Koton.

45.      În această privință se ridică două probleme: pe de o parte, cea a admisibilității acestei argumentații a EUIPO și, pe de altă parte, dacă este admisibilă, cea a semnificației acestui factor.

1.      Cu privire la admisibilitatea argumentelor invocate de EUIPO

46.      Koton nu a invocat în mod explicit în motivele sale suprapunerea cererii inițiale de înregistrare cu protecția conferită de mărcile sale anterioare nici în fața Tribunalului, nici în recursul său. Aceasta a subliniat doar că domnul Nadal Esteban, în calitate de fost partener de afaceri, trebuia să cunoască mărcile sale și că mărcile solicitate de el sunt foarte similare cu aceste mărci. În plus, Koton s‑a referit la un litigiu cu domnul Nadal Esteban aflat pe rol în Spania, în care acesta a formulat opoziție la una dintre mărcile sale.

47.      Prin urmare, este puțin probabil ca argumentele prezentate de EUIPO în memoriul în răspuns cu privire la suprapunerea produselor și serviciilor să fie suficiente pentru ca acest punct de vedere să facă obiectul recursului.

48.      Potrivit articolului 174 din Regulamentul de procedură al Curții, prin memoriul în răspuns se poate cere admiterea sau respingerea, în tot sau în parte, a recursului. Pe de altă parte, conform articolului 176 din acest regulament, părțile din cauza din fața Tribunalului pot depune, printr‑un act separat, distinct de memoriul în răspuns, un memoriu incident care, potrivit articolului 178 alineatul (1) și alineatul (3) a doua teză din regulamentul respectiv trebuie să aibă ca obiect anularea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate în temeiul unor motive și argumente de drept distincte de cele invocate în memoriul în răspuns. Din aceste dispoziții interpretate coroborat reiese că, prin memoriul în răspuns, nu se poate cere anularea hotărârii atacate pentru motive diferite și autonome de cele invocate în recurs, asemenea motive neputând fi invocate decât în cadrul unui recurs incident(17).

49.      Prin urmare, dacă s‑ar ajunge la concluzia că suprapunerea inițială a produselor și serviciilor nu a fost reținută de Koton, argumentația prezentată de EUIPO în acest sens ar trebui respinsă ca inadmisibilă.

50.      Considerăm însă că o astfel de apreciere a argumentației prezentate de Koton este prea strictă.

51.      Astfel, suprapunerea inițială în ceea ce privește clasele 25 și 35 a făcut parte de la început din situația de fapt necontestată în procedurile din fața Tribunalului și a Curții(18). În prezentarea faptelor, Tribunalul a preluat la punctele 3 și 8 din hotărârea atacată cel puțin respingerea cererii pentru clasa 35(19).Tribunalul se întemeiază la punctul 39 din hotărârea atacată chiar pe constatări din procedura de opoziție administrată în această privință, pentru a arăta că mărcile anterioare ale Koton nu privesc clasa 39.

52.      Astfel, părțile au inclus suprapunerea inițială a produselor și serviciilor în obiectul procedurii din fața Tribunalului și a Curții. Prin urmare, această împrejurare se va lua în considerare la momentul aprecierii existenței relei‑credințe.

2.      Cu privire la importanța suprapunerii inițiale a cererii de înregistrare cu produsele și serviciile protejate pentru mărcile Koton

53.      Tribunalul nu a luat, așadar, în considerare un factor la momentul aprecierii existenței relei‑credințe.

54.      Acest factor este pertinent întrucât permite formularea unor concluzii cu privire la intențiile domnului Nadal Esteban la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii sale în litigiu. Aceste intenții prezintă importanță în aprecierea relei‑credințe întrucât, potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se declară nulitatea mărcii Uniunii Europene ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere, atunci când solicitantul era de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii(20).

55.      Koton și EUIPO susțin în această privință, întemeindu‑se pe o hotărâre a Tribunalului(21), că este exclus ca, pentru a aprecia existența relei‑credințe, cererea de înregistrare să fie împărțită în sensul că doar o parte, în acest caz cererea de înregistrare pentru clasele 25 și 35, să fie considerată ca fiind formulată cu rea‑credință, iar cealaltă parte, care vizează cererea de înregistrare pentru clasa 39, să nu fie considerată astfel.

56.      Această întrebare se pune și într‑o altă cauză pendinte. Scopul este de a stabili dacă întreaga cerere de înregistrare a fost formulată cu rea‑credință, în cazul și în măsura în care solicitantul a avut intenția să utilizeze marca pentru unele dintre produsele sau serviciile specificate, dar nu a intenționat să facă acest lucru pentru alte produse sau servicii dintre acestea(22).În ceea ce privește practica anterioară de a depune cereri de înregistrare a mărcilor pentru clase întregi de produse și servicii(23), pe care solicitanții deseori nu puteau și cu atât mai puțin nu voiau să le acopere complet, această întrebare este ca un butoi cu pulbere.

57.      Articolul 52 alineatul (3) din Regulamentul privind marca se referă la divizibilitatea unei cereri de înregistrare depuse parțial cu rea‑credință și prevede posibilitatea de a declara nulitatea unei mărci a Uniunii Europene doar pentru o parte dintre produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată(24).

58.      Spre deosebire de celelalte cauze de nulitate, reaua‑credință nu afectează totuși marca însăși, ci ea rezultă din împrejurările în care a fost depusă cererea de înregistrare(25). În cazul în care marca prezintă deficiențe, este posibil ca acestea să se refere doar la anumite produse sau servicii, dar să nu se opună utilizării sale pentru alte produse sau servicii. În schimb, este mult mai greu de recunoscut ca fiind formulată cu bună‑credință o cerere de acordare a dreptului exclusiv asupra identificării anumitor produse sau servicii printr‑un anumit semn, în cazul în care se solicită același drept cu rea‑credință și cu privire la alte produse sau servicii.

59.      În plus, divizarea cererii de înregistrare într‑o parte formulată cu rea‑credință și una formulată cu bună‑credință ar stimula solicitarea înregistrării mărcilor pentru un cerc mai mare de produse și servicii decât îl justifică intențiile de utilizare efectivă a mărcilor. Nu trebuie să existe teama cu privire la apariția unor dezavantaje pentru o marcă utilizată efectiv în cazul în care se descoperă reaua‑credință. Argumentele prezentate în ședință de domnul Nadal Esteban confirmă acest risc: acesta susține că a solicitat înregistrarea mărcii sale doar pentru clasele 25 și 35 întrucât acest lucru nu ar fi implicat taxe suplimentare. Dacă ar fi știut că prin depunerea cu rea‑credință a cererii de înregistrare pentru aceste clase cererea de înregistrare pentru clasa 39 ar fi caducă, el ar fi renunțat cu siguranță la aceasta.

60.      În prezenta procedură nu este însă necesară în cele din urmă formularea unor concluzii cu privire la faptul dacă o cerere de înregistrare poate fi sau chiar trebuie divizată în orice caz într‑o parte depusă cu rea‑credință și una cu bună‑credință. Împrejurarea depunerii unei cereri de înregistrare inițiale a unei mărci pentru produse și servicii cu privire la care solicitantul știa sau trebuia să știe că există mărci identice sau similare poate fi în orice caz un indiciu semnificativ că și cererea de înregistrare a acestei mărci pentru alte produse și servicii era cu rea‑credință.

61.      În final, în baza acestui punct de vedere suplimentar, solicitantul în persoana domnului Nadal Esteban are obligația de a demonta îndoielile cu privire la depunerea cu bună‑credință a cererii de înregistrare. Pentru demontarea unor astfel de îndoieli o importanță decisivă o are aspectul dacă solicitantul poate susține că cererea de înregistrare(26) a urmărit(27) un obiectiv economic transparent și, cel puțin conform cunoștințelor sale, legitim, respectiv o „logică economică”.

62.      Hotărârea atacată nu conține însă elemente care să sugereze că o astfel de logică economică a fost susținută sau evaluată.

63.      Întrucât hotărârea atacată nu a luat în considerare toți factorii relevanți pentru aprecierea unei eventuale existențe a relei‑credințe, se impune anularea acesteia.

D.      Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

64.      Potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului spre rejudecare.

65.      În speță, Tribunalul nu a evaluat nici faptul că domnul Nadal Esteban solicitase înregistrarea mărcii în litigiu inițial pentru două clase de produse sau servicii pentru care Koton beneficiază de protecția conferită de dreptul mărcilor, nici eventualele afirmații ale domnului Nadal Esteban cu privire la logica economică a cererii sale de înregistrare. Acest lucru susține trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare în vederea completării aprecierii faptelor(28).

66.      Pe de altă parte, nu se contestă cererea de înregistrare depusă pentru celelalte două clase și domnul Esteban Nadal și‑a prezentat motivele care au stat la baza depunerii cererii de înregistrare în special în ședința din fața Curții. Este adevărat că Koton are îndoieli cu privire la aceste motive. Dar aceste îndoieli trebuie aprofundate doar în cazul în care motivele ar justifica depunerea cererii de înregistrare a mărcii. Având în vedere că nu aceasta este situația în speță, este vorba doar despre calificarea juridică a acestor fapte, care intră în competența Curții(29).

67.      În lumina celor menționate mai sus, aprecierea existenței relei‑credințe depinde în mod decisiv de aspectul dacă domnul Nadal Esteban poate demonta îndoielile cu privire la depunerea cu bună‑credință a cererii de înregistrare prin prezentarea logicii economice a acestei acțiuni.

68.      Această argumentație trebuie să aibă un grad deosebit de ridicat de precizie și de certitudine. Astfel, simplul fapt că un solicitant știe sau trebuie să știe că un semn identic sau similar este folosit de terți ca marcă, chiar dacă pentru alte produse sau servicii, justifică îndoielile cu privire la depunerea cu bună‑credință a unei cereri de înregistrare. De ce s‑ar genera în mod conștient riscul ca utilizatorii să asocieze propriile produse sau servicii cu cele ale unui alt furnizor?

69.      În cazul în care se încearcă chiar cu bună‑știință, ca în cazul domnului Nadal Esteban, înregistrarea unui astfel de semn pentru produse sau servicii pentru identificarea unor produse sau servicii cu privire la care există terți care beneficiază de protecția conferită de dreptul mărcilor, aceste îndoieli devin din ce în ce mai semnificative.

70.      Logica economică susținută de domnul Nadal Esteban nu este suficientă pentru a demonta aceste îndoieli. El invocă în principal intenția sa de a oferi anumite servicii și de a utiliza în acest context genți care purtau deja marca în litigiu. Prin urmare, acțiunea domnului Nadal Esteban este motivată prin simpla comoditate. Lipsește însă orice referire la un interes legitim de a accepta riscurile asocierii serviciilor sale cu marca Koton sau ale împiedicării desfășurării activităților viitoare ale Koton.

71.      Prin urmare, trebuie să se considere că depunerea cererii de înregistrare a mărcii în litigiu a fost cu rea‑credință. În consecință, se impune anularea deciziei camerei de recurs.

72.      În schimb, cererea formulată de Koton în fața Tribunalului, de a obliga EUIPO să declare nulitatea mărcii în litigiu era inadmisibilă. Nu este de competența Tribunalului sau a Curții să adreseze EUIPO somații. În plus, conform articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul privind marca, acest lucru trebuie să aibă consecințele prevăzute în dispozitiv și în considerentele hotărârilor instanței Uniunii(30).

VI.    Cu privire la cheltuielile de judecată

73.      Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1), care se aplică în procedura de recurs în conformitate cu articolul 184 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, aceste costuri includ cheltuielile suportate de părți pentru procedura în fața camerei de recurs.

74.      În speță domnul Nadal Esteban a căzut în pretenții în totalitate.

75.      Prin cererea formulată în procedura de recurs EUIPO a obținut, într‑adevăr, câștig de cauză, dar datorită deciziilor sale contestate și pentru că a solicitat în instanță respingerea acțiunii, acesta este și el responsabil pentru necesitatea introducerii recursului. Astfel, este logic să se solicite obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

76.      Koton a căzut, într‑adevăr, în pretenții în ceea ce privește cererea sa de declarare a nulității mărcii în litigiu sau de obligare a EUIPO să îi declare nulitatea, dar a avut câștig de cauză în totalitate în speță, întrucât EUIPO este totuși obligat să deducă consecințele din prezenta hotărâre.

77.      Prin urmare, se impune obligarea domnului Nadal Esteban și a EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Koton și la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

VII. Concluzie

78.      Propunem, așadar, Curții să se pronunțe după cum urmează:

„1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 30 noiembrie 2017, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO – Nadal Esteban (STYLO & KOTON) (T‑687/16, EU:T:2017:853).

2)      Respinge în rest recursul formulat de Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret.

3)      Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală din 14 iunie 2016 (cauza R 1779/2015‑2).

4)      Respinge în rest acțiunea formulată de Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret.

5)      Domnul Nadal Esteban și EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată și împreună și în părți egale cheltuielile de judecată efectuate de Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret în procedura din fața camerei de recurs, a Tribunalului și a Curții.”


1      Limba originală: germana.


2      Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21) [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154 p. 1)].


3      A se vedea, printre altele, Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2012, Peeters Landbouwmachines/HABM – Fors MW (BIGAB) (T‑33/11, EU:T:2012:77, punctul 20), Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2012, pelicantravel.com/OAPI – Pelikan (Pelikan) (T‑136/11, nepublicată, EU:T:2012:689, punctul 26), și Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2013, SA.PAR./OAPI – Salini Costruttori (GRUPPO SALINI) (T‑321/10, EU:T:2013:372, punctul 22).


4      Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctele 37 și 53). A se vedea și Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries (Yakult, C‑320/12, EU:C:2013:435, punctul 36).


5      Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctul 37), Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, punctul 42), și Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries (Yakult, C‑320/12, EU:C:2013:435, punctul 36).


6      Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctul 42), Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, punctul 45), și Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries (Yakult, C‑320/12, EU:C:2013:435, punctul 36).


7      Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, în special punctele 37-39).


8      A se vedea Concluziile avocatului general Sharpston în cauza Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:148, punctele 35, 36 și 57).


9      A se vedea Hotărârea Tribunalului din 7 iulie 2016, Copernicus‑Trademarks/EUIPO – Maquet (LUCEO) (T‑82/14, EU:T:2016:396, punctele 144 și 145).


10      Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland‑Stärke (C‑110/99, EU:C:2000:695, punctele 52 și 53), Hotărârea din 28 iulie 2016, Kratzer (C‑423/15, EU:C:2016:604, punctele 38-40), și Hotărârea din 26 februarie 2019, N Luxembourg 1 și alții (C‑115/16, C‑118/16, C‑119/16 și C‑299/16, EU:C:2019:134, punctul 124).


11      Hotărârea din 23 mai 1978, Hoffmann‑La Roche (102/77, EU:C:1978:108, punctul 7), Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul (C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 43), și Hotărârea din 31 ianuarie 2019, Pandalis/EUIPO (C‑194/17 P, EU:C:2019:80, punctul 84).


12      Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctele 44 și 45).


13      Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctele 44 și 45). A se vedea și Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, punctele 46-48).


14      A se vedea Hotărârea Tribunalului din 7 iulie 2016, Copernicus‑Trademarks/EUIPO – Maquet (LUCEO) (T‑82/14, EU:T:2016:396).


15      Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, punctele 46 și 47).


16      Concluziile în cauza Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:148, punctul 60).


17      Hotărârea din 10 noiembrie 2016, DTS Distribuidora de Televisión Digital/Comisia (C‑449/14 P, EU:C:2016:848, punctele 99-101), și Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul (C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 20).


18      A se vedea pentru cauza T‑687/16 punctele 10 și 11 din cererea introductivă formulată de Koton, punctele 10 și 11 din răspunsul domnului Nadal Esteban, precum și punctul 11 din memoriul în răspuns al EUIPO. În prezenta procedură, a se vedea punctul 13 din recursul formulat de Koton și punctul 1 din memoriul în răspuns prezentat de EUIPO; domnul Nadal Esteban nu a contestat în scris această prezentare, pe care a confirmat‑o în mod expres în ședință.


19      În această privință, trebuie remarcat că punctul 3 din versiunea autentică în limba engleză a hotărârii atacate conține o greșeală de traducere evidentă, deoarece la acest punct se face trimitere inițial la clasa 41, iar nu la clasa 39.


20      A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctul 35), și Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries (Yakult, C‑320/12, EU:C:2013:435, punctul 36).


21      Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2013, SA.PAR./HABM – Salini Costruttori (GRUPPO SALINI) (T‑321/10, EU:T:2013:372, punctul 48).


22      Cauza C‑371/18, Sky (JO 2018, C 276, p. 27).


23      A se vedea Hotărârea din 19 iunie 2012, The Chartered Institute of Patent Attorneys (C‑307/10, EU:C:2012:361).


24      Hotărârea High Court, Arnold J. (Regatul Unit) din 6 februarie 2018, Sky/Skykick (HC‑2016-001587, [2018] EWHC 155 [Ch], punctele 232 și 234).


25      Concluziile avocatului general Sharpston în cauza Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:148, punctul 41).


26      A se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2012, Peeters Landbouwmachines/HABM – Fors MW (BIGAB) (T‑33/11, EU:T:2012:77, punctul 26), Hotărârea Tribunalului din 8 mai 2014, Simca Europe/HABM – PSA Peugeot Citroën (Simca) (T‑327/12, EU:T:2014:240, punctul 39), Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2015, CMT/HABM – Camomilla (CAMOMILLA) (T‑100/13, nepublicată, EU:T:2015:481, punctele 36 și 37), și Hotărârea Tribunalului din 5 iulie 2016, Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise/EUIPO – Freistaat Bayern (NEUSCHWANSTEIN) (T‑167/15, nepublicată, EU:T:2016:391, punctul 53).


27      A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Goldhase, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctele 46-52), și Hotărârea din 3 iunie 2010, Internetportal und Marketing (C‑569/08, EU:C:2010:311, punctul 47).


28      A se vedea Hotărârea din 21 iunie 2012, IFAW Internationaler Tierschutz‑Fonds/Comisia (C‑135/11 P, EU:C:2012:376, punctul 79), Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 98), Hotărârea din 18 decembrie 2014, Comisia/Parker‑Hannifin (C‑434/13 P, EU:C:2014:2456, punctul 100), și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas (C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctul 56).


29      Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann und Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 29), Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia (C‑352/09 P, EU:C:2011:191, punctul 179), și Hotărârea din 21 februarie 2013, Seven for all mankind/Seven (C‑655/11 P, nepublicată, EU:C:2013:94, punctul 79).


30      Hotărârea din 23 aprilie 2002, Campogrande/Comisia (C‑62/01 P, EU:C:2002:248, punctul 43), precum și Hotărârea Tribunalului din 31 ianuarie 2001, Mitsubishi HiTec Paper Bielefeld/OAPI (Giroform) (T‑331/99, EU:T:2001:33, punctul 33), Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños) (T‑443/05, EU:T:2007:219, punctul 20), și Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2017, Metronia/EUIPO – Zitro IP (TRIPLE O NADA) (T‑159/16, nepublicată, EU:T:2017:340, punctul 16).