Language of document : ECLI:EU:C:2019:381

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

8 mai 2019(*)

„Trimitere preliminară – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 11 alineatul (3) litera (e) – Resortisant al unui stat membru angajat ca marinar la bordul unei nave care arborează pavilionul unui stat terț – Angajator stabilit într‑un alt stat membru decât cel în care își are reședința lucrătorul – Stabilirea legislației aplicabile”

În cauza C‑631/17,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), prin decizia din 27 octombrie 2017, primită de Curte la 9 noiembrie 2017, în procedura

SF

împotriva

Inspecteur van de Belastingdienst,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, domnii F. Biltgen (raportor), J. Malenovský și C. G. Fernlund și doamna L. S. Rossi, judecători,

avocat general: domnul G. Pitruzzella,

grefier: doamna M. Ferreira, administratoare principală,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 noiembrie 2018,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru SF, de V. J. de Groot și de H. Menger, consultanți fiscali;

–        pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și de L. Noort, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul elen, de E.‑M. Mamouna, în calitate de agent;

–        pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de M. van Beek și de D. Martin, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 10 ianuarie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SF, pe de o parte, și Inspecteur van de Belastingdienst (inspectorul serviciului fiscal, Țările de Jos, denumit în continuare „inspectorul”), pe de altă parte, în legătură cu afilierea lui SF la sistemul general de asigurări sociale neerlandez în perioada cuprinsă între 13 august și 31 decembrie 2013.

 Cadrul juridic

3        Titlul II din Regulamentul nr. 883/2004 prevede normele privind stabilirea legislației de securitate socială aplicabile și cuprinde articolele 11-16 din acest regulament.

4        Potrivit articolului 11 din regulament amintit, intitulat „Reguli generale”:

„(1)      Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3)      Sub rezerva articolelor 12-16:

(a)      persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într‑un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv;

(b)      funcționarii se supun legislației din statul membru de care aparține administrația ai căror salariați sunt;

(c)      persoana care beneficiază de ajutor de șomaj în conformitate cu articolul 65, în temeiul legislației statului membru de reședință, se supune legislației statului membru respectiv;

(d)      persoana convocată sau concentrată pentru îndeplinirea obligațiilor militare sau efectuarea serviciului civil într‑un stat membru se supune legislației statului membru respectiv;

(e)      orice altă persoană căreia nu i se aplică literele (a)-(d) se supune legislației statului membru de reședință, fără a se aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament, care îi garantează prestații în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre.

(4)      În sensul prezentului titlu, activitatea salariată sau independentă care se desfășoară în mod obișnuit la bordul unei nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfășurată în statul membru respectiv. Cu toate acestea, un salariat care își desfășoară activitatea la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru și care este remunerat pentru această activitate de către o întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat membru se supune legislației celui de al doilea stat membru, în cazul în care își are reședința în statul membru respectiv. […]

[…]”

5        Articolele 12-16 din Regulamentul nr. 883/2004 prevăd normele speciale, aplicabile persoanelor care sunt detașate (articolul 12), persoanelor care desfășoară o activitate în două sau mai multe state membre (articolul 13), persoanelor care au ales o asigurare voluntară sau asigurare facultativă continuă (articolul 14), agenților contractuali din instituțiile europene (articolul 15), precum și derogările de la articolele 11-15 din regulament amintit (articolul 16).

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

6        În perioada cuprinsă între 13 august și 31 decembrie 2013, SF, un resortisant leton cu reședința în Letonia, a lucrat în calitate de însoțitor de bord la Oceanwide Offshore Services B. V., o întreprindere stabilită în Țările de Jos.

7        SF desfășura această activitate la bordul unei nave care arbora pavilionul insulelor Bahamas și care a navigat în cursul acestei perioade la nivelul părții germane a platoului continental al Mării Nordului.

8        Autoritățile fiscale neerlandeze au emis, în sarcina SF, o decizie de impunere pentru anul 2013 pentru impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale. În urma reclamației formulate de SF împotriva acestei decizii, inspectorul a menținut decizia numai în măsura în care declară că SF este obligat la plata contribuțiilor sociale la sistemul de asigurări sociale neerlandez pentru perioada cuprinsă între 13 august și 31 decembrie 2013.

9        SF a formulat o acțiune în fața Rechtbank Zeeland‑West‑Brabant (Tribunalul din Zeeland‑West‑Brabant, Țările de Jos) împotriva deciziei inspectorului, susținând că nu intră sub incidența sistemului menționat.

10      Fiind sesizată cu întrebarea dacă SF era într‑adevăr obligat la astfel de contribuții și având îndoieli în această privință, respectiva instanță a decis să adreseze întrebări preliminare Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos).

11      Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) consideră că, chiar dacă activitatea profesională desfășurată de SF în perioada în cauză nu poate fi considerată ca fiind efectuată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii, există o legătură suficient de strânsă cu teritoriul acesteia din urmă care impune aplicarea în speță a Regulamentului nr. 883/2004. Această instanță consideră, de asemenea, că SF intră în domeniul de aplicare personal al acestui regulament.

12      Potrivit instanței menționate, situația care caracterizează litigiul în fața rechtbank Zeeland‑West‑Brabant (Tribunalul din Zeeland‑West‑Brabant, Țările de Jos), în care activitatea salariată a lucrătorului în discuție se desfășoară pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (3) literele (a)-(d) și nici în cel al articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2004.

13      Aceasta consideră că o asemenea situație este însă susceptibilă să intre în domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care prevede că persoanele, altele decât cele menționate la literele (a)-(d) ale acestui articol 11 alineatul (3), se supun legislației statului membru de reședință.

14      Instanța de trimitere subliniază, în această privință, că s‑a susținut în fața sa că articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 nu este aplicabil unei situații precum cea din litigiul principal, din moment ce ar rezulta din Note explicative privind modernizarea coordonării securității sociale – Regulamentele (CE) nr. 883/2004 și (CE) nr. 987/2009 ale Comisiei din luna ianuarie 2011 – că această dispoziție nu este aplicabilă decât persoanelor inactive din punct de vedere economic.

15      Instanța amintită consideră însă că o astfel de interpretare nu reiese din modul de redactare a dispoziției în cauză, care ar constitui o normă de conflict formulată în termeni generali și care se aplică, în mod implicit, altor persoane decât cele menționate la articolul 11 alineatul (3) literele (a)-(d) și la articolele 12-16 din Regulamentul nr. 883/2004.

16      Pe de altă parte, s‑a susținut de asemenea în fața instanței de trimitere că, deși nu se aplică direct, articolul 11 alineatul 3 litera (a) și articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2004 ar trebui aplicate prin analogie și ar trebui să conducă la desemnarea legislației statului membru în care este stabilit angajatorul, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea din 29 iunie 1994, Aldewereld (C‑60/93, EU:C:1994:271), și Hotărârea din 19 martie 2015, Kik (C‑266/13, EU:C:2015:188), cu privire la dispozițiile din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 7), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 (JO 2005, L 117, p. 1, Ediție specială 05/vol. 1, p. 108) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”). Cu toate acestea, instanța menționată consideră că sistemul normelor care reglementează conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 883/2004 este mai complet și nu conține lacune, astfel încât nu ar fi necesar, în speță, să se inspire din jurisprudența menționată.

17      Instanța de trimitere consideră, cu toate acestea, că există îndoieli cu privire la interpretarea dispozițiilor Regulamentului nr. 883/2004 pentru a stabili legislația aplicabilă într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

18      Având în vedere aceste considerații, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Care este legea aplicabilă potrivit Regulamentului nr. 883/2004 în cazul unei persoane care (a) are reședința în Letonia, (b) are cetățenia letonă, (c) este angajată la o întreprindere stabilită în Țările de Jos, (d) exercită profesia de marinar, (e) își desfășoară activitatea la bordul unei nave aflate sub pavilionul insulelor Bahamas și (f) desfășoară această activitate în afara teritoriului Uniunii Europene?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

19      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o persoană care, deși lucrează ca marinar la un angajator stabilit într‑un stat membru, pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț și navighează în afara teritoriului Uniunii Europene, și‑a păstrat reședința în statul membru de origine, intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate, astfel încât legislația națională aplicabilă este cea a statului membru de reședință al acestei persoane.

20      Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, din moment ce o persoană intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 883/2004, astfel cum este definit la articolul 2 din acesta din urmă, regula unicității prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din acest regulament este în principiu pertinentă, iar legislația națională aplicabilă este stabilită în conformitate cu dispozițiile titlului II din regulamentul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Kik, C‑266/13, EU:C:2015:188, punctul 47 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctul 42 și jurisprudența citată).

21      În speță, reiese din dosarul prezentat Curții că, în perioada în discuție în litigiul principal, SF, deși și‑a păstrat reședința în statul său membru de origine, și anume Letonia, lucra ca marinar la un angajator stabilit în alt stat membru, și anume Țările de Jos, pe o navă care arbora pavilionul unui stat terț și naviga în afara teritoriului Uniunii.

22      În această privință, Curtea a statuat deja că simpla împrejurare că activitatea unui lucrător se desfășoară în afara teritoriului Uniunii nu este suficientă pentru a înlătura aplicarea normelor Uniunii cu privire la libera circulație a lucrătorilor, în special Regulamentul nr. 883/2004, din moment ce raportul de muncă păstrează o legătură suficient de strânsă cu acest teritoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Kik, C‑266/13, EU:C:2015:188, punctul 42 și jurisprudența citată).

23      Potrivit jurisprudenței Curții, o legătură suficient de strânsă între raportul de muncă în cauză și teritoriul Uniunii decurge, printre altele, din împrejurarea că un cetățean al Uniunii rezident într‑un stat membru a fost angajat de o întreprindere stabilită în alt stat membru pentru care acesta își desfășoară activitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Kik, C‑266/13, EU:C:2015:188, punctul 43 și jurisprudența citată).

24      Astfel cum a considerat instanța de trimitere, rezultă că, chiar dacă, în speță, activitățile SF s‑au desfășurat în afara teritoriului Uniunii, raportul de muncă păstrează o legătură suficient de strânsă cu acest teritoriu, întrucât, în perioada în cauză, SF și‑a păstrat reședința în Letonia, iar angajatorul său era situat în Țările de Jos.

25      O situație precum cea în discuție în litigiul principal trebuie, în consecință, să fie considerată ca intrând în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004, iar legislația națională aplicabilă în litigiul principal trebuie, prin urmare, să fie stabilită în conformitate cu dispozițiile titlului II din regulamentul menționat.

26      În speță, este cert că o persoană precum SF nu intră sub incidența normelor speciale prevăzute la articolele 12-16 din Regulamentul nr. 883/2004, care se referă la persoanele care sunt detașate, la cele care desfășoară o activitate în două sau mai multe state membre, la cele care au ales o asigurare voluntară sau facultativă ori la cele care sunt agenți auxiliari ai instituțiilor europene.

27      Persoana în cauză nu se încadrează nici în situațiile prevăzute la literele (a)-(d) ale articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2004, care se referă la persoane care desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru, la funcționari, la persoanele care beneficiază de ajutor de șomaj ori la persoanele care sunt convocate sau concentrate pentru îndeplinirea obligațiilor militare sau pentru efectuarea serviciului civil într‑un stat membru.

28      În plus, ca urmare a faptului că a lucrat ca marinar pe o navă care arbora pavilionul unui stat terț, SF nu intră nici sub incidența regulii generale care figurează la articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2004 și care desemnează legislația statului membru al pavilionului în ceea ce privește marinarii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Kik, C‑266/13, EU:C:2015:188, punctul 56).

29      Referitor la aspectul dacă articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 se aplică unei situații precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea din 15 octombrie 2014, Hoštická și alții, C‑561/13, EU:C:2014:2287, punctul 29 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2018, González Castro, C‑41/17, EU:C:2018:736, punctul 39 și jurisprudența citată), geneza acestei dispoziții putând de asemenea să ofere elemente pertinente pentru interpretarea sa (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 50, precum și jurisprudența citată).

30      Rezultă din conținutul articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 că „orice altă persoană căreia nu i se aplică literele (a)-(d) se supune legislației statului membru de reședință, fără a se aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament, care îi garantează prestații în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre”.

31      Astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctele 34 și 35 din concluzii, rezultă din analiza literală a acestei dispoziții că legiuitorul Uniunii a utilizat termeni generali, în special expresiile „alte persoane” și „fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament”, pentru a conferi articolului 11 alineatul (3) litera (e) caracterul unei reguli reziduale, care are vocația de a se aplica tuturor persoanelor care se află într‑o situație care nu este reglementată în mod specific de alte dispoziții ale regulamentului menționat, și de a institui un sistem complet de stabilire a legislației aplicabile.

32      Pe de altă parte, modul de redactare a acestei dispoziții nu prevede nicio limitare a domeniului său de aplicare la persoanele inactive din punct de vedere economic.

33      În ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 883/2004, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 883/2004, din care fac parte articolele 11-16, constituie un sistem complet și uniform de norme care reglementează conflictul de legi și care au drept scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multor legislații naționale și complicațiile care pot rezulta din aceasta, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială, din cauza lipsei unei legislații care să le fie aplicabilă (Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/Regatul Unit, C‑308/14, EU:C:2016:436, punctul 64, precum și Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctul 41 și jurisprudența citată).

34      În ceea ce privește în special articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2004, Curtea a statuat că această dispoziție are ca obiect să stabilească, sub rezerva articolelor 12-16 din acest regulament, legislația națională aplicabilă persoanelor care se găsesc în una dintre situațiile prevăzute la literele (a)-(e) ale articolului 11 alineatul (3) menționat (Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctul 43 și jurisprudența citată).

35      Desigur, Curtea a statuat că articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 se aplică, printre altele, persoanelor inactive din punct de vedere economic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/Regatul Unit, C‑308/14, EU:C:2016:436, punctul 63).

36      Cu toate acestea, astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctele 44 și 45 din concluzii, o interpretare restrictivă a articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care ar limita domeniul de aplicare al acestei dispoziții numai la persoane inactive din punct de vedere economic, ar putea lipsi persoanele care nu se încadrează în ipotezele vizate la literele (a)-(d) ale acestui articol 11 alineatul (3) și nici la alte dispoziții ale Regulamentului nr. 883/2004, de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei legislației care să le fie aplicabilă.

37      În ceea ce privește geneza articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care se înscrie într‑un context de modernizare și de simplificare a normelor prevăzute în Regulamentul nr. 1408/71, trebuie să se arate, astfel cum a menționat de asemenea domnul avocat general la punctul 49 din concluzii, că această dispoziție a înlocuit articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, care prevedea că „persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru, fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă în conformitate cu una dintre regulile stabilite în paragrafele anterioare sau în conformitate cu una dintre excepțiile sau dispozițiile speciale stabilite la articolele 14-17, se supune legislației statului membru pe teritoriul căruia are reședința”.

38      În această privință, trebuie amintit că articolul 13 din Regulamentul nr. 1408/71, în special alineatul (2) litera (f) al acestuia, a fost interpretat în sens larg pentru a îndeplini obiectivul urmărit de reglementarea din care face parte, constând în a evita ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială pentru motivul că nu există nicio legislație care să le fie aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 1998, Kuusijärvi, C‑275/96, EU:C:1998:279, punctul 40).

39      Or, articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 urmărește același obiectiv și, în măsura în care această dispoziție este formulată în termeni mai largi decât cei utilizați la articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, în sensul că vizează în mod explicit persoanele care se află într‑o situație care nu este reglementată de alte dispoziții ale regulamentului menționat, aceasta nu poate fi interpretată în mod restrictiv.

40      Prin urmare, articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că se aplică tuturor persoanelor care nu sunt menționate la literele (a)-(d) ale acestei dispoziții, iar nu doar celor care sunt inactive din punct de vedere economic.

41      Astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctul 50 din concluzii, această interpretare nu poate fi repusă în discuție de notele explicative al Comisiei menționate la punctul 14 din prezenta hotărâre și de Ghidul practic privind legislația aplicabilă în Uniunea Europeană (UE), în Spațiul Economic European (SEE) și în Elveția, elaborat și aprobat de Comisia administrativă pentru coordonarea sistemelor de securitate socială și publicat în luna decembrie 2013. Astfel, chiar dacă aceste documente sunt instrumente utile pentru interpretarea Regulamentului nr. 883/2004, ele nu au nicio forță obligatorie și, prin urmare, nu pot fi obligatorii pentru Curte în interpretarea acestui regulament.

42      Având în vedere toate cele ce precedă, o situație precum cea în discuție în litigiul principal este reglementată de articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care prevede că legislația națională aplicabilă este cea a statului membru de reședință al persoanei în cauză.

43      Această constatare nu poate fi repusă în discuție de împrejurarea, invocată de guvernul neerlandez în ședință, potrivit căreia unele state membre ar supune afilierea persoanei în cauză la sistemul de securitate socială național condiției ca aceasta să desfășoare o activitate salariată pe teritoriul lor, astfel încât, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, persoana în cauză ar putea să nu fie afiliată la un sistem de securitate socială și să fie lipsită de protecție socială.

44      Astfel, în speță, nu reiese din dosarul prezentat Curții că legislația națională a statului membru de reședință al persoanei în cauză prevede o astfel de condiție.

45      În orice caz, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, deși revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili condițiile existenței dreptului de afiliere la un sistem de securitate socială, totuși, statele membre sunt obligate, la impunerea acestor condiții, să respecte dispozițiile dreptului Uniunii în vigoare. În special, normele de conflict prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004 se impun în mod imperativ statelor membre și acestea nu dispun, așadar, de posibilitatea de a stabili în ce măsură este aplicabilă propria legislație sau cea a unui alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).

46      În consecință, condițiile existenței dreptului de a se afilia la un regim de securitate socială nu pot avea ca efect să excludă din domeniul de aplicare al legislației în cauză persoanele cărora, potrivit Regulamentului nr. 883/2004, le este aplicabilă această legislație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctul 49 și jurisprudența citată).

47      Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o persoană care, deși lucrează ca marinar la un angajator stabilit într‑un stat membru, pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț și navighează în afara teritoriului Uniunii Europene, și‑a păstrat reședința în statul membru de origine, intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate, astfel încât legislația națională aplicabilă este cea a statului membru de reședință al acestei persoane.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

48      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012, trebuie interpretat în sensul că o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o persoană care, deși lucrează ca marinar la un angajator stabilit întrun stat membru, pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț și navighează în afara teritoriului Uniunii Europene, șia păstrat reședința în statul membru de origine, intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate, astfel încât legislația națională aplicabilă este cea a statului membru de reședință al acestei persoane.

Semnături


*      Limba de procedură: neerlandeza.