Language of document : ECLI:EU:T:2019:379

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

6 iunie 2019(*)

„Desen sau model industrial comunitar – Procedură de declarare a nulității – Înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană – Desen sau model industrial comunitar înregistrat ce reprezintă autovehiculul VW Caddy – Desen sau model industrial comunitar anterior – Motiv de nulitate – Caracter individual – Utilizator avizat – Impresie globală diferită – Articolul 6 și articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Sarcina probei ce incumbă părții care solicită declararea nulității – Cerințe legate de reproducerea desenului sau modelului industrial anterior”

În cauza T‑192/18,

Rietze GmbH & Co. KG, cu sediul în Altdorf (Germania), reprezentată de M. Krogmann, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de S. Hanne, în calitate de agent,

pârât,

cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal, fiind

Volkswagen AG, cu sediul în Wolfsburg (Germania), reprezentată de C. Klawitter, avocat,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a treia de recurs a EUIPO din 11 ianuarie 2018 (cauza R 1244/2016‑3) privind o procedură de declarare a nulității între Rietze și Volkswagen,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul A. M. Collins (raportor), președinte, doamna M. Kancheva și domnul G. De Baere, judecători,

grefier: R. Ūkelytė, administrator,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 martie 2018,

având în vedere memoriul în răspuns depus de EUIPO la grefa Tribunalului la 31 mai 2018,

având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 29 mai 2018,

în urma ședinței din 24 ianuarie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Intervenienta, Volkswagen AG, este titulara înregistrării internaționale care desemnează Uniunea Europeană a desenului sau modelului industrial depus la 1 februarie 2010 și înregistrat în aceeași zi cu numărul de referință DM/073118‑3 la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) și publicat în Buletinul Biroului Internațional al OMPI la 31 octombrie 2010 (denumit în continuare „desenul sau modelul industrial contestat”).

2        Produsele cărora desenul sau modelul industrial contestat este destinat a le fi aplicat fac parte din clasa 12‑08 în sensul Aranjamentului de la Locarno privind clasificarea internațională a desenelor și modelelor industriale din 8 octombrie 1968, cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Autovehicule cu motor”. Desenul sau modelul industrial contestat este reprodus după cum urmează:


Image not found


Image not found



Image not found

Imaginea 1

Imaginea 2

Imaginea 3


Image not found


Image not found


Image not found

Imaginea 4

Imaginea 5

Imaginea 6


Image not found


Image not found


Image not found

Imaginea 7

Imaginea 8

Imaginea 9


Image not found


Imaginea 10


3        La data de 5 ianuarie 2015, reclamanta, Rietze GmbH & Co. KG, care comercializează mașini de dimensiuni foarte mici, a depus la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o cerere de declarare a nulității efectelor desenului sau modelului industrial contestat în Uniunea Europeană, întemeiată pe articolul 106f din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele și modele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70) coroborat cu articolul 25 alineatul (1) litera (b) din același regulament, dat fiind că desenul sau modelul industrial contestat era lipsit de noutate, conform articolului 5 din acest regulament, și de caracter individual, conform articolului 6 din acest regulament.

4        În susținerea cererii sale de declarare a nulității, reclamanta a invocat că desenul sau modelul industrial contestat este un desen sau model industrial care desemnează autovehiculul monospațiu VW Caddy, introdus pe piață de intervenientă în anul 2011. Pentru a dovedi divulgarea unui desen sau model industrial anterior, reclamanta a făcut trimitere la un model anterior acestui autovehicul, și anume modelul VW Caddy (2K) Life, introdus pe piață de intervenientă în anul 2004. Reclamanta și‑a întemeiat cererea, printre altele, pe desenul sau modelul industrial comunitar nr. 49895‑0002, a cărui înregistrare, solicitată de intervenientă la 7 iulie 2003, a fost publicată la 9 decembrie 2003 (denumit în continuare „desenul sau modelul industrial anterior”).

5        Prin decizia din 20 iunie 2016, divizia de anulare a EUIPO a declarat nulitatea desenului sau modelului industrial contestat pentru lipsa de caracter individual, conform articolului 6 din Regulamentul nr. 6/2002.

6        La data de 7 iulie 2016, intervenienta a formulat, în temeiul articolelor 55-60 din Regulamentul nr. 6/2002, o cale de atac împotriva deciziei diviziei de anulare.

7        Prin decizia din 11 ianuarie 2018 (cauza R 1244/2016‑3) (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a treia de recurs a EUIPO a admis calea de atac, a anulat decizia diviziei de anulare și a respins cererea de declarare a nulității desenului sau modelului industrial contestat. Aceasta a decis că desenul sau modelul industrial contestat avea caracter de noutate, în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 6/2002, și caracter individual, în sensul articolului 6 din acest regulament.

 Concluziile părților

8        Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        declararea nulității desenului sau modelului industrial contestat;

–        obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

9        EUIPO și intervenienta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

10      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) și cu articolul 6 din același regulament. În esență, aceasta impută camerei de recurs faptul de a fi apreciat că desenul sau modelul industrial contestat avea caracter individual dat fiind că impresia globală pe care o producea asupra utilizatorului avizat era diferită de impresia globală pe care desenul sau modelul industrial anterior o producea asupra acestui utilizator.

11      Acest motiv unic se structurează pe patru aspecte. În primul rând, camera de recurs s‑ar fi limitat în mod eronat doar să enumere pretinsele diferențe dintre desenele sau modelele industriale în conflict, fără a le compara și fără a face distincție între caracteristicile estetice și caracteristicile tehnice. În al doilea rând, ea ar fi reținut un grad de atenție excesiv de ridicat al utilizatorului avizat și, în consecință, ar fi acordat o prea mare importanță diferențelor dintre desenele sau modele industriale în conflict. În al treilea rând, ea ar fi săvârșit erori privind evaluarea libertății autorului. În al patrulea și ultimul rând, ar fi omis să ia în considerare anumite elemente de probă.

12      EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

13      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 al Consiliului din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentelor nr. 6/2002 și (CE) nr. 40/94 pentru ca aderarea Comunității Europene la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internațională a desenelor și modelelor industriale să producă efecte (JO 2006, L 386, p. 14, Ediție specială, 17/vol. 3, p. 22) a introdus în Regulamentul nr. 6/2002 un titlu XIa, care cuprinde articolele 106a-106f.

14      În temeiul articolului 106a din Regulamentul nr. 6/2002, înscrierea în registrul internațional ținut de Biroul Internațional al OMPI a unei înregistrări internaționale care desemnează Uniunea Europeană produce aceleași efecte ca și când ar fi fost efectuată în registrul desenelor și modelelor comunitare al EUIPO, iar publicarea în Buletinul Biroului Internațional al OMPI a unei înregistrări internaționale care desemnează Uniunea Europeană produce aceleași efecte ca și când ar fi fost publicată în Buletinul Desenelor și Modelelor Comunitare.

15      Articolul 106f din Regulamentul nr. 6/2002 prevede că o înregistrare internațională în Uniune poate fi declarată nulă în totalitate sau în parte de EUIPO, în conformitate cu procedura prevăzută în titlurile VI și VII din Regulamentul nr. 6/2002.

16      Articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002 prevede că un desen sau model industrial comunitar trebuie declarat nul dacă nu îndeplinește condițiile stabilite de articolele 4-9 din același regulament.

17      Potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 6/2002, un desen sau model industrial este protejat printr‑un desen sau model industrial comunitar numai dacă are caracter individual și de noutate.

18      Potrivit articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002, caracterul individual trebuie apreciat în cazul unui desen sau model industrial comunitar înregistrat prin raportare la impresia globală produsă asupra utilizatorului avizat, care trebuie să fie diferită de cea produsă de orice alt desen sau model făcut public înainte de data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate. Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 precizează că, pentru realizarea acestei aprecieri, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului industrial.

19      Astfel, caracterul individual al unui desen sau model industrial rezultă dintr‑o impresie globală diferită sau din lipsa unui „déjà vu” din punctul de vedere al utilizatorului avizat în raport cu orice anterioritate în cadrul patrimoniului de desene sau modele industriale, fără a ține cont de diferențele care rămân insuficient conturate pentru a afecta respectiva impresie globală, deși sunt mai mult decât niște detalii insignifiante, dar ținând cont de acele diferențe suficient de conturate pentru a crea impresii de ansamblu diferite [a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Budziewska/OAPI – Puma (Felină în salt), T‑666/11, nepublicată, EU:T:2013:584, punctul 29 și jurisprudența citată].

20      La aprecierea caracterului individual al unui desen sau model industrial în raport cu orice anterioritate în cadrul patrimoniului de desene sau modele industriale, trebuie să se țină cont de natura produsului căruia i se aplică desenul sau modelul industrial sau în care el este încorporat și mai ales de sectorul industrial din care face parte, de gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului industrial, de o eventuală saturare a stadiului de dezvoltare care poate fi de natură să facă utilizatorul avizat mai sensibil la diferențele dintre desenele sau modelele comparate, precum și de modul în care produsul în cauză este utilizat, în special în funcție de manipulările pe care le suportă în mod normal cu această ocazie (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Felină în salt, T‑666/11, nepublicată, EU:T:2013:584, punctul 31 și jurisprudența citată).

21      În sfârșit, trebuie arătat că legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată doar în temeiul Regulamentului nr. 6/2002, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei jurisprudențe naționale, fie ea chiar întemeiată pe dispoziții similare cu cele din acest regulament [a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2017, Murphy/EUIPO – Nike Innovate (Brățară de ceas electronic), T‑90/16, nepublicată, EU:T:2017:464, punctul 72 și jurisprudența citată].

22      Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie analizate argumentele reclamantei.

23      Este necesar ca, înainte de a analiza primul aspect, referitor la aprecierea, din punctul de vedere al acestui utilizator, a impresiei globale produse de desenele sau modelele industriale în conflict, să se statueze cu privire la al doilea aspect al motivului unic, referitor la gradul de atenție al utilizatorului avizat, apoi să se examineze motivul unic în ceea ce privește al treilea și al patrulea aspect.

 Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, referitor la gradul de atenție al utilizatorului avizat

24      În opinia reclamantei, camera de recurs a reținut un grad de atenție al utilizatorului avizat excesiv de ridicat și, în consecință, a acordat o importanță prea mare diferențelor dintre desenele sau modelele industriale în conflict.

25      Mai întâi, reclamanta afirmă că utilizatorul avizat nu este în măsură să distingă, dincolo de experiența pe care a acumulat‑o prin utilizarea produsului care încorporează desenul sau modelul industrial contestat, acele aspecte ale configurației produsului dictate de funcția sa tehnică de cele care sunt arbitrare. Diferențele dintre desenele sau modelele industriale în conflict menționate de camera de recurs ar viza detalii tehnice pe care nu le‑ar putea percepe o persoană care dispune de un anumit grad de cunoștințe legate de elementele pe care le conțin în mod normal autovehiculele. Ar fi cazul astfel, printre altele, al barei de protecție, al farurilor, al semnalizatoarelor și al hayoanelor.

26      În continuare, reclamanta arată că utilizatorul avizat acordă o importanță mai mică diferențelor dintre modelele de mașini ale aceluiași fabricant care se succed în mod direct decât diferențelor dintre modelele de autovehicule ale unor fabricanți diferiți. În ceea ce privește modelele de mașini ale aceluiași fabricant, utilizatorul avizat ar fi mai puțin atent la design decât la noutățile tehnice și la îmbunătățirile aduse în materie de securitate, de performanță și de confort la conducere. De altfel, pe de o parte, un cumpărător nu și‑ar întemeia decizia de a cumpăra un VW Caddy pe o comparație cu seriile anterioare, ci pe o comparație cu autovehiculele altor fabricanți. În susținerea acestui argument, reclamanta face trimitere la o decizie a diviziei de anulare din 13 septembrie 2016 pronunțată în procedura de nulitate înregistrată sub numărul de referință ICD 9742. Pe de altă parte, succesul VW Caddy nu s‑ar baza pe aspectul său exterior, ci pe fiabilitatea sa.

27      În sfârșit, reclamanta se întemeiază pe un articol apărut în presa automobilistică germană care subliniază lipsa de diferențe între desenele sau modelele industriale în conflict. Ea reproșează camerei de recurs că nu a luat în considerare conținutul acestuia, subliniind că acest articol conține indicii concrete cu privire la percepția utilizatorului avizat.

28      Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, calitatea de „utilizator” presupune ca persoana în cauză să utilizeze produsul în care este încorporat desenul sau modelul industrial în conformitate cu finalitatea pe care o are acest produs. Calificativul „avizat” sugerează totodată că utilizatorul, fără a fi designer sau expert tehnic, cunoaște diversele desene sau modele industriale existente în sectorul vizat, are un anumit nivel de cunoștințe în ceea ce privește elementele pe care de regulă aceste desene sau modele industriale le conțin și, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovadă de un grad de atenție relativ ridicat atunci când le utilizează [a se vedea Hotărârea din 20 octombrie 2011, PepsiCo/Grupo Promer Mon Graphic, C‑281/10 P, EU:C:2011:679, punctul 59 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 iunie 2010, Shenzhen Taiden/OAPI – Bosch Security Systems (Echipament de comunicare), T‑153/08, EU:T:2010:248, punctele 46 și 47].

29      Noțiunea de utilizator avizat trebuie înțeleasă ca o noțiune intermediară între cea a consumatorului mediu, aplicabilă în domeniul mărcilor, căruia nu i se cer cunoștințe specifice și care în general nu face o legătură directă între mărcile în conflict, și cea a specialistului expert, care deține cunoștințe tehnice aprofundate. Astfel, noțiunea de utilizator avizat poate fi înțeleasă ca desemnând un utilizator care are nu o atenție medie, ci o vigilență specifică, ca urmare fie a experienței personale, fie a cunoștințelor sale extinse cu privire la sectorul vizat (Hotărârea din 20 octombrie 2011, PepsiCo/Grupo Promer Mon Graphic, C‑281/10 P, EU:C:2011:679, punctul 53).

30      În sfârșit, Curtea a decis că însăși natura utilizatorului avizat presupune ca el să compare în mod direct, atunci când este posibil, desenul sau modelul industrial anterior cu desenul sau modelul industrial contestat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2012, Neuman și Galdeano del Sel/José Manuel Baena Grupo, C‑101/11 P și C‑102/11 P, EU:C:2012:641, punctul 54 și jurisprudența citată).

31      În speță, la punctele 18 și 20 din decizia atacată, camera de recurs a descris utilizatorul avizat drept o persoană care, fără a fi designer sau expert tehnic, cunoaște diversele desene sau modele industriale existente în sectorul vizat, are un anumit nivel de cunoștințe în ceea ce privește elementele pe care de regulă aceste desene sau modele industriale le conțin și, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovadă de un grad de atenție relativ ridicat atunci când le utilizează. Utilizatorul avizat de automobile ar fi o persoană care se interesează de aceste autovehicule, le conduce și le utilizează și, pe baza lecturării opiniilor pertinente, precum și a frecventării unor expoziții și a unor concesionari de automobile, este familiarizat cu modelele disponibile pe piață. Acesta ar fi conștient de faptul că fabricanții modernizează cu regularitate modelele introduse deja pe piață, atât pe plan tehnic, cât și pe planul aspectului lor exterior. Ar mai fi de adăugat că această „mentenanță a modelelor” servește la punerea în aplicare a anumitor tendințe la modă fără a abandona totuși complet caracteristicile aspectului exterior al modelului de autovehicul vizat. În opinia camerei de recurs, niciuna dintre diferențele enumerate la punctele 40-42 de mai jos nu vor scăpa utilizatorului avizat astfel descris.

32      Trebuie constatat că argumentele reclamantei nu repun în discuție aprecierea redată mai sus a camerei de recurs în ceea ce privește gradul de atenție al utilizatorului avizat.

33      Trebuie respins mai întâi argumentul reclamantei potrivit căruia utilizatorul avizat nu este capabil să perceapă diferențele identificate de camera de recurs referitoare la barele de protecție, la faruri, la semnalizatoare și la hayoane pentru motivul că ele ar viza detalii tehnice. Pe de o parte, camera de recurs nu a menționat diferențe referitoare la semnalizatoarele din desenele sau modelele în conflict. Pe de altă parte, din decizia atacată reiese că diferențele identificate de camera de recurs referitoare la barele de protecție, la faruri și la hayoane privesc aspectul lor exterior, iar nu detaliile lor tehnice. Prin urmare, utilizatorul avizat este capabil să le perceapă. Faptul că modificarea adusă unora dintre aceste piese de automobile ar putea avea și un efect tehnic este irelevant în această privință.

34      Nu se poate admite apoi argumentul reclamantei potrivit căruia utilizatorul avizat acordă o importanță mai redusă diferențelor dintre modelele de mașini ale aceluiași fabricant care se succed în mod direct decât diferențelor dintre modelele de autovehicule ale unor fabricanți diferiți. Astfel, reclamanta nu invocă niciun element de fapt sau de drept în susținerea acestui argument, susceptibil să repună în discuție aprecierea camerei de recurs referitoare la gradul de atenție al utilizatorului avizat în cadrul comparației desenelor sau modelelor în conflict. Partea din decizia diviziei de anulare din 13 septembrie 2016, citată de reclamantă în susținerea acestui argument, este fără relevanță în această privință din moment ea nu privește gradul de atenție pe care utilizatorul avizat îl acordă modelelor succesive ale aceluiași fabricant în raport cu gradul de atenție acordat modelelor altor fabricanți. În plus, având în vedere jurisprudența citată la punctele 28 și 29 de mai sus, trebuie apreciat că sunt irelevante atât argumentul reclamantei legat de temeiul deciziilor de cumpărare, cât și faptul că succesul VW Caddy, în opinia sa, nu se bazează pe aspectul său exterior, ci pe fiabilitatea sa.

35      În sfârșit, argumentul potrivit căruia camera de recurs ar fi trebuit să ia în considerare punctul de vedere exprimat în presa automobilistică germană trebuie respins. Nu se poate exclude faptul că articolele de presă pot fi luate în considerare, dar camera de recurs nu este obligată să facă acest lucru atunci când apreciază, precum în speță, că punctul de vedere exprimat este irelevant deoarece nu reflectă impresia globală produsă asupra utilizatorului avizat.

36      Așadar, al doilea aspect al motivului unic trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la primul aspect al motivului unic, referitor la impresia globală produsă asupra utilizatorului avizat

37      Reclamanta afirmă că rezultă din jurisprudență că EUIPO trebuie să compare caracteristicile desenelor sau modelelor în conflict atunci când diversele caracteristici pot influența mai mult sau mai puțin puternic aspectul exterior al desenelor sau modelelor. Astfel, pe de o parte, camera de recurs ar fi trebuit să analizeze punctele comune dintre desenele sau modelele industriale în conflict. O astfel de analiză ar fi determinat‑o să concluzioneze că desenele sau modelele industriale în conflict sunt aproape identice în ceea ce privește forma de bază a caroseriei lor, silueta, forma și dispunerea ferestrelor, parbrizul și capota, grila de radiator și farurile. Pe de altă parte, ea ar fi trebuit să facă distincție între caracteristicile estetice și caracteristicile tehnice, dat fiind că, având în vedere funcția în principal tehnică a farurilor, precum și diferențele care privesc doar culorile barelor de protecție și ale grilelor de radiator, utilizatorul avizat le‑ar acorda doar o importanță minoră în impresia sa de ansamblu. În schimb, o simplă enumerare a pretinselor diferențe dintre desenele sau modelele industriale în conflict, cum este cea făcută de camera de recurs la punctul 24 și următoarele, precum și la punctul 33 și următoarele din decizia atacată, nu i‑ar permite să stabilească dacă utilizatorul avizat va avea o impresie de ansamblu diferită.

38      Trebuie arătat că la punctele 23-31 din decizia atacată camera de recurs a apreciat caracterul individual al desenului sau modelului industrial contestat prin raportare la desenul sau modelul industrial anterior. Ea a utilizat ca bază de apreciere următoarele imagini ale desenelor sau modelelor în conflict:

Desenul sau modelul industrial contestat

Desenul sau modelul industrial anterior


Image not found


Image not found


Image not found