HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
11 iunie 2019(*)
„Cercetare și dezvoltare tehnologică – Programul‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Cereri de propuneri și activități conexe în temeiul programului de lucru al CEC pentru anul 2016 – Decizie a ERCEA de respingere a unei cereri de grant ca neeligibilă – Contestație administrativă în fața Comisiei – Decizie tacită de respingere – Inadmisibilitate parțială – Decizie expresă de respingere – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”
În cauza T‑478/16,
Regine Frank, cu domiciliul în Bonn (Germania), reprezentată de S. Conrad, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de R. Lyal, de L. Mantl și de B. Conte, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se urmărește anularea, pe de o parte, a deciziei Comisiei din 17 iunie 2016 și, pe de altă parte, a deciziei Comisiei din 16 septembrie 2016 de respingere în mod tacit și, respectiv, în mod expres a contestației administrative introduse de reclamantă în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256),
TRIBUNALUL (Camera a cincea),
compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna I. Labucka (raportor) și domnul I. Ulloa Rubio, judecători,
grefier: doamna N. Schall, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 31 ianuarie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
I. Cadrul juridic
1 Programul‑cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (denumit în continuare „Programul‑cadru Orizont 2020”) a fost stabilit, în temeiul articolelor 173 și 182 TFUE, prin Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru „Programul‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – „Orizont 2020” și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (JO 2013, L 347, p. 81) și prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO 2013, L 347, p. 104).
2 Comisia Europeană a încredințat Agenției Executive a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA) anumite sarcini de gestionare a Programului‑cadru Orizont 2020, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256).
3 Printre sarcinile încredințate ERCEA de către Comisie figurează cele legate de finanțarea proiectelor care intră sub incidența componentei „Excelența științifică”, componentă prevăzută în Decizia 2013/743/UE a Consiliului din 3 decembrie 2013 de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziilor 2006/971/CE, 2006/972/CE, 2006/973/CE, 2006/974/CE și 2006/975/CE (JO 2013, L 347, p. 965).
4 Pentru anul 2016, criteriile de selecție și procedurile de evaluare a cererilor de grant au fost definite în programul de lucru al Consiliului European pentru Cercetare (CEC).
5 Procedura de depunere și de evaluare a cererilor de grant este stabilită prin Decizia C(2014) 2454 a Comisiei din 15 aprilie 2014 referitoare la normele CEC privind depunerea propunerilor și procedurile conexe de evaluare, de selecție și de atribuire aplicabile programului specific de punere în aplicare a Programului‑cadru Orizont 2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia CC(2015) 4975 a Comisiei din 23 iulie 2015 (denumite în continuare „normele CEC privind depunerea și evaluarea”).
6 Procedura de depunere și de evaluare a cererilor de grant este detaliată la punctele 2.1-2.5 din normele CEC privind depunerea și evaluarea.
7 Potrivit punctului 2.2 din normele CEC privind depunerea și evaluarea, cererile de grant trebuie să fie depuse de un cercetător principal în numele unei instituții‑gazdă. Instituția‑gazdă acționează atât în calitate de solicitant formal, cât și în calitate de cocontractant al ERCEA pentru acordul de grant care urmează să fie încheiat.
8 Pentru a fi admisibilă, fiecare candidatură trebuie să fie însoțită printre altele, la momentul depunerii și cel mai târziu înainte de expirarea termenului de introducere a cererilor de grant, de o scrisoare de aprobare a instituției‑gazdă. Propunerile incomplete trebuie să fie declarate neeligibile.
9 Pentru a fi evaluată, cererea de grant trebuie să îndeplinească de asemenea toate criteriile de eligibilitate și de admisibilitate stabilite în cadrul programului de lucru al CEC pentru anul 2016.
10 Acest lucru este valabil printre altele, potrivit programului de lucru al CEC pentru anul 2016, în ceea ce privește clasificarea în categoria C a unei candidaturi introduse în anul 2014 sau în anul 2015, clasificare ce se opune introducerii unei noi cereri de grant pentru programul de lucru al CEC pentru anul 2016 (regulă denumită în continuare „clauza de baraj”).
11 Solicitanții sunt informați cu privire la rezultatul evaluării științifice a candidaturilor lor într‑o perioadă maximă de cinci luni de la data limită pentru depunerea propunerilor complete, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1290/2013.
12 În temeiul articolului 16 din Regulamentul nr. 1290/2013, evaluarea candidaturii poate face obiectul unei reexaminări.
13 Potrivit articolului 17 din Regulamentul nr. 1290/2013, orice solicitant poate introduce o reclamație în legătură cu participarea sa în cadrul Programului‑cadru Orizont 2020.
14 În ceea ce privește deciziile de respingere adoptate de agențiile executive, articolul 22 alineatele (1)-(5) din Regulamentul nr. 58/2003 prevede un control de legalitate exercitat de Comisie:
„(1) Orice act al unei agenții executive care prejudiciază un terț poate fi contestat în fața Comisiei de către orice persoană interesată direct sau individual sau de un stat membru, în vederea exercitării controlului de legalitate cu privire la acest act.
Contestația administrativă se depune la Comisie în termen de o lună de la data la care partea interesată sau statul membru în cauză a luat la cunoștință de actul contestat.
După ascultarea motivelor prezentate de partea interesată sau de statul membru în cauză și a celor ale agenției executive, Comisia adoptă o decizie privind procedurile administrative în termen de două luni de la data la care au fost inițiate procedurile. Fără a aduce atingere obligației Comisiei de a răspunde în scris cu privire la motivele deciziei sale, în lipsa răspunsului Comisiei în termenul prevăzut acțiunea administrativă se consideră respinsă tacit.
[…]
(5) Decizia expresă sau tacită a Comisiei de respingere a contestației administrative poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața Curții […], în conformitate cu articolul [263 TFUE].”
II. Istoricul litigiului
15 La 1 august 2015, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz intitulat „Cerere de propuneri și activități conexe în temeiul programului de lucru al Consiliului European pentru Cercetare (ERC) pentru anul 2016 din cadrul Programului‑cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020)” (JO 2015, C 253, p. 12).
16 La 17 noiembrie 2015, reclamanta, doamna Regine Frank, a depus la ERCEA, prin sistemul de schimb electronic pus la dispoziția participanților în cadrul Programului‑cadru Orizont 2020, o cerere de grant pentru un proiect privind transportul luminii în cvasi‑cristale și structurile neperiodice (denumită în continuare „cererea de grant”).
17 Cererea de grant a fost introdusă de reclamantă în numele Universității Tehnice din Kaiserslautern (denumită în continuare „universitatea”).
18 În aceeași zi, cererea de grant a fost retrasă de universitate pentru motivul că reclamanta nu era abilitată să depună o astfel de cerere pentru anul 2016 și că universitatea nu era disponibilă pentru a găzdui proiectul susținut de reclamantă.
19 Tot în aceeași zi, reclamanta a introdus pentru a doua oară cererea de grant, care a fost retrasă din nou de universitate, înainte de a fi introdusă pentru a treia oară de către reclamantă.
20 La 30 noiembrie 2015, universitatea a adresat ERCEA o scrisoare prin care arăta că nu era disponibilă ca instituție‑gazdă pentru proiectul susținut de reclamantă. Universitatea a precizat de asemenea că, pentru cererea de propuneri din anul 2016, reclamanta a utilizat fără acordul său o scrisoare de aprobare eliberată de universitate pentru cererea de propuneri din anul 2015.
21 Prin scrisoarea din 18 martie 2016, ERCEA a informat reclamanta, pe de o parte, cu privire la respingerea cererii sale de grant, pentru motivul că nu era eligibilă, și, pe de altă parte, cu privire la posibilitățile de contestare (denumită în continuare „decizia de respingere a ERCEA”).
22 Prin scrisoarea din 16 aprilie 2016, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare a evaluării în sensul articolului 16 din Regulamentul nr. 1290/2013, recalificată de ERCEA ca cerere de examinare a eligibilității cu Programul‑cadru Orizont 2020 în sensul articolului 17 din același regulament.
23 Prin scrisoarea din 17 aprilie 2016, reclamanta a contestat în fața Comisiei, în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 58/2003, legalitatea deciziei ERCEA (acțiune denumită în continuare „contestația administrativă”).
24 Prin scrisoarea din 24 mai 2016, ERCEA a informat‑o pe reclamantă că reexaminarea eligibilității cererii sale de grant a avut un rezultat identic.
25 Prin scrisoarea din 3 iunie 2016, Comisia a întrebat‑o pe reclamantă dacă își menținea contestația administrativă.
26 La 17 iunie 2016, în lipsa unui răspuns din partea Comisiei la contestația administrativă în termenul de două luni stabilit la articolul 22 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 58/2003, contestația administrativă a fost respinsă în mod tacit de Comisie (denumită în continuare „decizia tacită de respingere”).
27 Prin scrisoarea din 25 iunie 2016, reclamanta a informat Comisia că dorea să mențină contestația administrativă.
28 Prin scrisoarea din 10 august 2016, reclamanta s‑a interesat cu privire la stadiul de avansare al contestației sale administrative.
29 Prin scrisoarea din aceeași zi, Comisia a răspuns că o decizie cu privire la contestația menționată urma să fie adoptată în cursul lunii septembrie.
30 Prin scrisoarea din 30 septembrie 2016, Comisia a comunicat decizia sa din 16 septembrie 2016 de respingere a contestației administrative în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 58/2003, pentru motivul că o cerere de grant neînsoțită de o scrisoare de aprobare valabilă era inadmisibilă (denumită în continuare „decizia expresă de respingere”).
31 Prin scrisoarea din 9 octombrie 2016, reclamanta a adresat Comisiei o nouă reclamație.
32 Prin scrisoarea din 28 octombrie 2016, Comisia a informat‑o pe reclamantă că procedura întemeiată pe articolul 22 din Regulamentul nr. 58/2003 era încheiată și că decizia expresă de respingere putea fi contestată din acel moment în cadrul unei acțiuni în anulare în fața Tribunalului.
III. Procedura și concluziile părților
33 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 26 august 2016, reclamanta a solicitat să i se admită cererea de a beneficia de asistență judiciară în temeiul dispozițiilor articolului 147 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
34 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 octombrie 2016, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
35 Prin Ordonanța din 16 februarie 2017, s‑a admis cererea reclamantei de a beneficia de asistență judiciară.
36 Prin scrisoarea din 3 mai 2017, grefa Tribunalului a întrebat părțile, în conformitate cu articolul 106 din Regulamentul de procedură, dacă doresc să fie ascultate.
37 Prin scrisoarea din 6 iunie 2017, reclamanta a solicitat să fie ascultată în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor.
38 Comisia nu a răspuns în termenul acordat.
39 Părțile au fost citate la o ședință de audiere a pledoariilor care a avut loc la 26 ianuarie 2018.
40 În cadrul ședinței de audiere a pledoariilor, reclamanta a introdus o cerere de recuzare a judecătorilor Camerei a cincea a Tribunalului și a grefierului (denumită în continuare „cererea de recuzare”).
41 Din procesul‑verbal de ședință reies următoarele:
„Reprezentantul reclamantei a introdus o cerere de recuzare a Camerei a cincea, precizând în același timp că nu este de acord cu motivarea cererii menționate. Pârâta nu a formulat observații cu privire la cerere. Cu permisiunea președintelui, în prezența și sub supravegherea reprezentantului reclamantei, doamna Frank depune un memoriu în susținerea cererii de recuzare.”
42 Prin decizia din 26 februarie 2018, vicepreședintele Tribunalului a respins cererea de recuzare.
43 Prin scrisoarea din 5 martie 2018, reprezentantul reclamantei a informat grefa Tribunalului că nu mai accepta să o reprezinte pe reclamantă, întrucât aceasta, fără acordul și fără știrea sa, pe de o parte, a transmis diverse documente și emailuri grefei Tribunalului, dar și anumitor membri ai acesteia, și, pe de altă parte, a introdus, în ședința de audiere a pledoariilor, o cerere de recuzare cu care el nu era de acord. Acesta a subliniat de asemenea că nu o mai putea reprezenta pe reclamantă în mod independent, în sensul articolului 19 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, și a arătat că reclamanta însăși ar fi indicat în scris Tribunalului să nu mai aibă încredere în el.
44 Prin decizia din 14 martie 2018, Tribunalul a acordat reclamantei un termen până la 16 mai 2018 pentru a comunica grefei Tribunalului identitatea noului său reprezentant.
45 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 23 mai 2018, reclamanta a solicitat să i se admită cererea de a beneficia de asistență judiciară în temeiul dispozițiilor articolului 147 din Regulamentul de procedură.
46 Această cerere a fost introdusă în vederea formulării unui recurs împotriva deciziei vicepreședintelui Tribunalului din 26 februarie 2018 de respingere a cererii sale de recuzare.
47 Prin Ordonanța din 29 iunie 2018, Frank/Comisia (T‑478/16, nepublicată, EU:T:2018:417), președintele Camerei a cincea a Tribunalului a decis să transmită cauza Curții, în temeiul articolului 54 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
48 Prin Ordonanța din 22 noiembrie 2018, Curtea a respins cererea de asistență judiciară.
49 La 6 decembrie 2018, Tribunalul a decis să reia ședința de audiere a pledoariilor în prezenta cauză, stabilind‑o pentru 31 ianuarie 2019.
50 Din moment ce reclamanta nu a comunicat Tribunalului numele noului său reprezentant, citarea pentru ședința de audiere a pledoariilor din 31 ianuarie 2019 a fost adresată domnului Sebastian Conrad.
51 La 20 decembrie 2018, domnul Conrad a indicat grefei Tribunalului că nu urma să o reprezinte pe reclamantă în această ședință de audiere a pledoariilor.
52 În ședința de audiere a pledoariilor din 31 ianuarie 2019, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a constatat că părțile au fost legal citate, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
53 Întrucât nu era reprezentată de un avocat în această ședință de audiere a pledoariilor, reclamanta a solicitat personal aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
54 Comisia a arătat Tribunalului că făcea trimitere la înscrisurile sale.
55 La finalul ședinței de audiere a pledoariilor din 31 ianuarie 2019, faza orală a procedurii în prezenta cauză a fost încheiată și în cauză a început deliberarea.
56 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei tacite de respingere și a deciziei exprese de respingere;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
57 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
IV. În drept
58 În ședința de audiere a pledoariilor și ca urmare a constatării de către Tribunal a lipsei reprezentării reclamantei, legal citată, în sensul articolului 108 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, reclamanta a solicitat personal aplicarea articolului 148 alineatul (5) din regulamentul menționat.
A. Cu privire la aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
59 Potrivit articolului 147 alineatele (1)-(3) din Regulamentul de procedură:
„(1) Asistența judiciară poate fi solicitată înainte de introducerea acțiunii sau cât timp aceasta este pendinte.
(2) Cererea de asistență judiciară trebuie redactată pe un formular care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și care este disponibil pe site‑ul internet al Curții de Justiție a Uniunii Europene. Fără a aduce atingere articolului 74, acest formular trebuie semnat de solicitant sau, în cazul în care acesta este reprezentat, de avocatul său. Nu este luată în considerare o cerere de asistență judiciară care nu este redactată pe formular.
(3) Cererea de asistență judiciară trebuie să fie însoțită de toate informațiile și înscrisurile justificative care permit evaluarea stării materiale a solicitantului, cum ar fi un certificat emis de o autoritate națională competentă care atestă această stare materială.”
60 Potrivit articolului 148 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, „[p]rin ordonanța de admitere a cererii de asistență judiciară se poate desemna un avocat care să reprezinte persoana în cauză dacă acest avocat a fost propus de solicitant în cererea de asistență judiciară și și‑a dat consimțământul cu privire la reprezentarea solicitantului în fața Tribunalului”.
61 În sfârșit, articolul 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură prevede că, „[d]acă persoana în cauză nu a propus ea însăși un avocat în cererea de asistență judiciară sau ulterior ordonanței de admitere a cererii de asistență judiciară ori dacă propunerea făcută de aceasta nu este încuviințată, grefierul transmite ordonanța de admitere a cererii de asistență judiciară și o copie a cererii către autoritatea competentă din statul respectiv menționată în Regulamentul adițional la Regulamentul de procedură al Curții”.
62 În speță, trebuie arătat că, în urma cererii sale din 26 august 2016, cererea reclamantei de acordare a asistenței judiciare a fost admisă prin ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului la 16 februarie 2017.
63 Prin ordonanța menționată, avocatul propus de reclamantă a fost desemnat de Tribunal să o reprezinte în prezenta cauză pe parcursul întregii proceduri. Astfel, Tribunalul a decis să admită cererea reclamantei de acordare a asistenței judiciare, ratificând alegerea acesteia în ceea ce privește identitatea reprezentantului său.
64 Cu toate acestea, la 5 martie 2018, avocatul desemnat de Tribunal l‑a informat pe acesta din urmă că nu mai accepta să o reprezinte pe reclamantă. Prin urmare, Tribunalul a informat‑o pe reclamantă că trebuia să împuternicească un alt avocat pentru a o reprezenta în ședința de audiere a pledoariilor din 31 ianuarie 2019. În ziua ședinței de audiere a pledoariilor, reclamanta nu dăduse curs acestei solicitări a Tribunalului. Acesta este contextul în care, în ședința de audiere a pledoariilor din 31 ianuarie 2019, reclamanta a solicitat personal aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
65 În contextul unei cereri de asistență judiciară, articolul 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură prevede condițiile în care un avocat poate fi împuternicit, la inițiativa grefierului Tribunalului, să reprezinte o parte în fața Tribunalului.
66 Din articolul 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură reiese că grefierul transmite către autoritatea competentă actele menționate în aceasta fie în ipoteza în care persoana interesată însăși nu a propus niciun avocat în cererea sa de asistență judiciară sau după primirea acestei cereri, fie în ipoteza în care Tribunalul nu a ratificat alegerea persoanei interesate.
67 Prin urmare, în ipoteza în care persoana interesată însăși a propus un avocat, în primul rând, aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură în vederea înlocuirii avocatului menționat cu altul necesită introducerea unei noi cereri de asistență judiciară potrivit condițiilor de formă prevăzute la articolul 147 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, însoțită de înscrisurile cerute în temeiul articolului 147 alineatul (3) din Regulamentul de procedură pentru a se examina dacă mai sunt întrunite condițiile de fond. În al doilea rând, o asemenea înlocuire nu se poate face în temeiul articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură decât atunci când devine necesară din cauza unor circumstanțe obiective și independente de comportamentul sau de voința persoanei interesate, precum decesul, pensionarea sau o încălcare de către avocat a obligațiilor profesionale sau deontologice.
68 Astfel, pe de o parte, asistența judiciară constituie un beneficiu oferit persoanei interesate în mod gratuit în scopul exercitării efective a dreptului acesteia la protecție jurisdicțională. Prin urmare, persoanei interesate menționate îi revine obligația de a profita de acest beneficiu într‑un mod care respectă rolul pe care sistemul jurisdicțional al Uniunii îl recunoaște funcției de avocat. Acesta din urmă este un colaborator al justiției chemat să acorde, în deplină independență și în interesul superior al acesteia, asistența legală de care clientul are nevoie [Ordonanța din 17 mai 2017, Olivetel/EUIPO – Polyrack Electronic Aufbausysteme (POLY RACK), T‑28/17, nepublicată, EU:T:2017:404, punctul 11]. Faptul că un avocat renunță să reprezinte o parte în litigiu invocând un comportament al acesteia susceptibil să limiteze drastic misiunea de reprezentant, astfel cum este definită mai sus, nu poate fi considerat, așadar, un motiv valabil de natură să justifice aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
69 După cum s‑a arătat la punctele 62 și 63 de mai sus, în cererea sa de asistență judiciară introdusă la 26 august 2016, reclamanta a propus numele domnului Conrad ca avocat reprezentant, alegere care a fost ratificată prin Ordonanța din 16 februarie 2017.
70 Prin urmare, trebuie să se constate că articolul 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură nu s‑ar putea aplica în speță decât ca urmare a unei noi cereri de asistență judiciară introduse în conformitate cu articolul 147 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
71 Cu toate acestea, pe de o parte, reclamanta nu a introdus la grefa Tribunalului o astfel de cerere. Pe de altă parte și în orice caz, ținând seama de aprecierile de la punctul 68 de mai sus, nu se poate considera că circumstanțele descrise de domnul Conrad (a se vedea punctul 43 de mai sus) justifică aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură. În acest context, doar faptul că reclamanta a invocat pierderea încrederii în domnul Conrad nu este suficient să declanșeze aplicarea articolului 148 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, întrucât nimic nu o împiedica să mandateze un alt avocat în vederea reprezentării sale.
72 Întrucât părțile și‑au depus în mod valabil memoriile în cursul fazei scrise a procedurii, iar faza orală a procedurii a fost încheiată, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de înscrisurile și de mijloacele materiale de probă de la dosar pentru a se pronunța în prezenta cauză.
B. Cu privire la concluziile în anulare
73 Prin acțiunea sa, reclamanta solicită anularea deciziei tacite de respingere și a deciziei exprese de respingere.
1. Cu privire la concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei tacite de respingere
74 Trebuie amintit că, în temeiul articolului 22 alineatele (1) și (5) din Regulamentul nr. 58/2003, Comisia se pronunță cu privire la contestația administrativă în termen de două luni de la data introducerii acesteia. Fără a aduce atingere obligației Comisiei de a răspunde în scris cu privire la motivele deciziei sale, în lipsa răspunsului Comisiei în termenul prevăzut, acțiunea administrativă se consideră respinsă tacit.
75 În speță, Comisia nu s‑a pronunțat în termen de două luni cu privire la contestația administrativă formulată de reclamantă la 17 aprilie 2016.
76 Astfel, lipsa unui răspuns al Comisiei la 17 iunie 2016 este considerată decizie tacită de respingere a contestației administrative, decizie care poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața Tribunalului, în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul nr. 58/2003.
77 Cu toate acestea, la 16 septembrie 2016, cu alte cuvinte anterior formulării acțiunii în prezenta cauză, Comisia a adoptat o decizie prin care respinge în mod expres contestația administrativă și care a fost notificată reclamantei la 30 septembrie 2016.
78 Astfel, prin adoptarea deciziei exprese de respingere, Comisia a procedat la retragerea deciziei tacite de respingere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2010, Ryanair/Comisia, T‑494/08-T‑500/08 și T‑509/08, EU:T:2010:511, punctul 45).
79 Or, atunci când un act este retras, acesta dispare complet din ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Ordonanța din 12 ianuarie 2011, Terezakis/Comisia, T‑411/09, EU:T:2011:4, punctul 16 și jurisprudența citată).
80 Prin urmare, în măsura în care vizează anularea deciziei tacite de respingere, acțiunea trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă.
2. Cu privire la concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei exprese de respingere
81 În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă în esență două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă și, al doilea, pe erori de drept.
a) Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă al reclamantei
82 În cadrul primului motiv, reclamanta afirmă în esență că soluționarea tardivă de către Comisie a contestației sale administrative îi încalcă dreptul la protecție jurisdicțională efectivă.
83 Aceasta reproșează Comisiei că nu a adoptat o decizie cu privire la contestația administrativă în termenul prevăzut la articolul 22 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 58/2003. Respectarea termenului menționat ar avea o mare importanță, întrucât o decizie tardivă ar fi susceptibilă să inducă în eroare destinatarii, în special cu privire la termenul care trebuie respectat pentru formularea unei căi de atac.
84 Reclamanta apreciază că situația este aceeași atunci când Comisia își anunță intenția de a se pronunța în mod expres asupra contestației administrative în momentul în care termenul de introducere a căii de atac împotriva respingerii tacite a început deja să curgă.
85 În această privință, în primul rând, trebuie amintit că, în temeiul articolului 22 alineatele (1) și (5) din Regulamentul nr. 58/2003, Comisia se pronunță cu privire la contestația administrativă în termen de două luni de la data introducerii acesteia. Fără a aduce atingere obligației Comisiei de a răspunde în scris cu privire la motivele deciziei sale, în lipsa răspunsului Comisiei în termenul prevăzut, acțiunea administrativă se consideră respinsă tacit. Decizia expresă sau decizia tacită de respingere a contestației administrative poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața Curții de Justiție, în conformitate cu articolul 263 TFUE.
86 În al doilea rând, niciun principiu de drept nu implică pierderea de către administrație a competenței de a răspunde la o cerere, chiar după expirarea termenelor prevăzute în acest scop. Mecanismul unei decizii tacite de respingere a fost instituit pentru a atenua riscul ca administrația să prefere să nu răspundă la o cerere și să se sustragă oricărui control jurisdicțional, iar nu pentru a fi invalidată orice decizie tardivă. Administrația are, în principiu, obligația de a furniza, fie și tardiv, un răspuns motivat la orice cerere formulată de o persoană interesată. O astfel de soluție este conformă cu funcția mecanismului deciziei tacite de respingere, care constă în a permite persoanelor interesate să atace inacțiunea administrației în vederea obținerii unui răspuns motivat din partea acesteia (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 ianuarie 2010, Co‑Frutta/Comisia, T‑355/04 și T‑446/04, EU:T:2010:15, punctul 59).
87 În al treilea rând, cerința unui control jurisdicțional constituie un principiu general de drept al Uniunii care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre și care a fost de asemenea consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. În plus, dreptul la o cale de atac eficientă a fost reafirmat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
88 Or, în speță, nu este posibil ca, prin adoptarea deciziei exprese de respingere, Comisia să fi adus atingere dreptului reclamantei la protecție jurisdicțională efectivă, chiar dacă adoptarea deciziei a intervenit după expirarea termenului de două luni acordat Comisiei la articolul 22 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 58/2003 pentru a se pronunța cu privire la contestația administrativă.
89 Astfel, prin decizia expresă de respingere, reclamanta este informată cu privire la posibilitatea de a solicita anularea deciziei menționate în cadrul unei acțiuni în anulare, în temeiul articolului 263 TFUE, care a fost formulată în termenul necesar, în sensul că cererea introductivă a fost depusă la 26 octombrie 2016, cu alte cuvinte la mai puțin de două luni de la comunicarea, la 30 septembrie 2016, a deciziei exprese de respingere.
90 Prin urmare, se impune respingerea primului motiv al acțiunii ca nefondat.
b) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept
91 Al doilea motiv al acțiunii cuprinde două aspecte.
1) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe aplicarea nelegală a clauzei de baraj
92 În cadrul primului aspect, reclamanta susține în esență că decizia expresă de respingere trebuie să fie anulată întrucât Comisia nu a îndreptat o nelegalitate care afecta decizia de respingere a ERCEA, pe care s‑ar fi bazat în special respingerea cererii de grant din cauza clasificării în categoria C a unei cereri de grant precedente raportate la cererea de propuneri din anul 2015, deși această clasificare făcea obiectul unei acțiuni aflate pe rolul Tribunalului.
93 În această privință, trebuie amintit că, deși decizia de respingere a ERCEA a fost întemeiată pe mai multe motive, și anume, cu titlu principal, pe lipsa unei scrisori de aprobare valabile din partea unei instituții‑gazdă și, cu titlu subsidiar, pe clauza de baraj, decizia expresă de respingere se întemeiază numai pe primul dintre aceste motive.
94 Prin urmare, presupunând că al doilea motiv al deciziei de respingere a ERCEA ar fi eronat, acesta nu constituie totuși un motiv al deciziei atacate, astfel încât primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins ca inoperant.
2) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o apreciere eronată a eligibilității cererii de grant
95 În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta arată că nici o instituție‑gazdă, nici o scrisoare de aprobare nu erau necesare pentru a‑și introduce cererea de grant.
96 În primul rând, aceasta susține că a prezentat o scrisoare de aprobare valabilă, dat fiind că niciun element al scrisorii universității din 30 ianuarie 2015, anexată cererii de grant, nu permite să se concluzioneze că scrisoarea viza numai cererea de propuneri din anul 2015.
97 Or, în speță, din scrisoarea de aprobare a universității din 30 ianuarie 2015, mai precis din obiectul său, reiese în mod clar că aceasta din urmă s‑a angajat ca instituție‑gazdă exclusiv pentru cererea de propuneri din anul 2015.
98 În orice ipoteză, după cum arată Comisia în mod întemeiat, universitatea a retras de două ori cererea de grant și a declarat că nu este disponibilă ca instituție‑gazdă pentru proiectul susținut de reclamantă (a se vedea punctele 18-20 de mai sus).
99 Prin urmare, trebuie să se respingă argumentul reclamantei.
100 În al doilea rând, reclamanta pretinde că universitatea nu era îndreptățită să își retragă în mod unilateral acordul după expirarea termenului de introducere a cererilor de grant. Aceasta consideră că normele CEC privind depunerea și evaluarea nu prevăd o asemenea posibilitate.
101 Or, un astfel de raționament este întemeiat pe o premisă eronată, și anume pe aceea potrivit căreia universitatea și‑ar fi exprimat acordul cu privire la cererea de grant.
102 Astfel, reclamanta a depus cererea sa de grant fără o scrisoare de aprobare valabilă din partea universității, care, prin scrisoarea din 30 noiembrie 2015, a informat de asemenea ERCEA că nu era disponibilă ca instituție‑gazdă pentru proiectul introdus de reclamantă.
103 Prin urmare, în lipsa unei aprobări valabile și, a fortiori, în prezența a două acțiuni de retragere de către universitate a cererii de grant, reclamanta nu poate susține în mod util că universitatea nu își putea retrage acordul după expirarea termenului de introducere a cererii de grant.
104 În al treilea rând, reclamanta invocă dreptul de a depune o cerere în calitate de particular.
105 În această privință, din nota de subsol 15 din normele CEC privind depunerea și evaluarea reiese, desigur, că, „[c]u titlu de excepție, cercetătorul principal poate îndeplini el însuși rolul de entitate juridică care face propunerea, dacă acționează ca o entitate juridică în mod independent”.
106 Cu toate acestea, în speță, pe de o parte, trebuie să se constate că reclamanta a utilizat codul de identificare al universității cu ocazia introducerii cererii sale de grant.
107 Pe de altă parte, deși este cert că reclamanta a solicitat un cod de identificare personal, această cerere nu a fost formulată decât după expirarea termenului de introducere a cererii de grant, astfel încât acesta nu putea fi utilizat în acest scop.
108 De asemenea, cererea de grant a fost introdusă în numele universității, iar nu în numele reclamantei, astfel încât aceasta din urmă trebuia să obțină, înainte de introducerea cererii sale, acordul universității.
109 Prin urmare, trebuie să se respingă argumentul reclamantei.
110 În al patrulea rând, reclamanta afirmă că ERCEA era obligată să îi ceară clarificări cu privire la cererea sa de grant, în conformitate cu punctul 2.3 din normele CEC privind depunerea și evaluarea, și să îi ofere posibilitatea de a căuta o altă instituție‑gazdă, atunci când s‑a dovedit, având în vedere scrisoarea universității din 30 noiembrie 2015, că scrisoarea de aprobare a acesteia din urmă nu se raporta la cererea de propuneri din anul 2016. Respingerea automată a cererii de grant nu ar fi compatibilă cu dispozițiile procedurale care figurează în programul de lucru al CEC pentru anul 2016.
111 În această privință, pe de o parte, este cert că din articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1), la care face trimitere punctul 2.3 din normele CEC privind depunerea și evaluarea, reiese că, „[î]n cazul în care, din cauza unei erori administrative evidente din partea candidatului sau ofertantului, acesta nu prezintă documente justificative sau nu face declarații, comitetul de evaluare sau, după caz, ordonatorul de credite competent solicită, cu excepția unor cazuri justificate corespunzător, candidatului sau ofertantului să furnizeze informațiile lipsă sau să clarifice documentele justificative” și că „[i]nformațiile sau clarificările respective nu pot modifica substanțial propunerea sau termenii ofertei”.
112 Pe de altă parte, articolul 56a din modelul de acord de grant al CEC, la care reclamanta face referire în esență în replică, prevede ipoteza unei schimbări a instituției‑gazdă în perioada de finanțare.
113 Cu toate acestea, în speță, reclamanta nu poate reproșa ERCEA că nu i‑a permis să schimbe instituția‑gazdă începând cu 30 noiembrie 2015.
114 Astfel, identitatea instituției‑gazdă se dovedește a fi un element esențial în cadrul unei cereri de grant și nu poate face, ca atare, obiectul unei înlocuiri sau al unei adăugări fără modificarea substanțială a acestei cereri. Prin urmare, acest aspect nu intră sub incidența noțiunii de „eroare materială vădită” și se situează, așadar, în afara domeniului de aplicare al punctului 2.3 din normele CEC privind depunerea și evaluarea.
115 Pe de altă parte, ipoteza prevăzută la articolul 56a din modelul de acord de grant al CEC nu privește o schimbare a instituției‑gazdă în cursul procedurii de evaluare a cererilor de grant, ci o schimbare în perioada acoperită de grant.
116 Astfel, reclamanta nu poate reproșa ERCEA că nu i‑a permis să caute o nouă instituție‑gazdă, prin urmare se impune respingerea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv.
117 Din considerațiile care precedă rezultă că acțiunea trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă, în măsura în care vizează anularea deciziei tacite de respingere pe care o constituie lipsa unui răspuns al Comisiei la contestația administrativă introdusă de reclamantă, și ca nefondată, în măsura în care vizează anularea deciziei Comisiei din 16 septembrie 2016.
Cu privire la cheltuielile de judecată
118 Potrivit articolului 149 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, în cazul în care beneficiarul asistenței judiciare cade în pretenții, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, pronunțându‑se asupra cheltuielilor în cadrul deciziei prin care se finalizează judecata, să dispună ca una sau mai multe dintre celelalte părți să suporte propriile cheltuieli de judecată sau ca acestea să fie, în tot sau în parte, suportate de casieria Tribunalului cu titlu de asistență judiciară.
119 În speță, întrucât reclamanta este beneficiara asistenței judiciare și a căzut în pretenții, echitatea impune ca fiecare parte din prezenta procedură să suporte propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Gratsias | Labucka | Ulloa Rubio |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iunie 2019.
E. Coulon