HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
11 iulie 2019(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețare a fondurilor – Lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului să verifice că decizia unei autorități a unui stat terț a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă”
În cauzele conexate T‑244/16 și T‑285/17,
Viktor Fedorovych Yanukovych, cu domiciliul în Kiev (Ucraina), reprezentat de T. Beazley, QC, de E. Dean și de J. Marjason‑Stamp, barristers,
reclamant,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de P. Mahnič și de J.‑P. Hix, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se urmărește anularea, pe de o parte, a Deciziei (PESC) 2016/318 a Consiliului din 4 martie 2016 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2016, L 60, p. 76) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/311 al Consiliului din 4 martie 2016 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2016, L 60, p. 1) și, pe de altă parte, a Deciziei (PESC) 2017/381 a Consiliului din 3 martie 2017 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 34) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/374 al Consiliului din 3 martie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 1), în măsura în care numele reclamantului a fost menținut pe lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii G. Berardis (raportor), președinte, D. Spielmann și Z. Csehi, judecători,
grefier: domnul P. Cullen, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 3 octombrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 Prezentele cauze se înscriu în cadrul măsurilor restrictive adoptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina ca urmare a reprimării manifestațiilor din Piața Independenței din Kiev (Ucraina) în luna februarie a anului 2014.
2 Reclamantul, domnul Viktor Fedorovych Yanukovych, este fostul președinte al Ucrainei.
3 La 5 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26). La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1).
4 Considerentele (1) și (2) ale Deciziei 2014/119 au următorul cuprins:
„(1) La 20 februarie 2014, Consiliul a condamnat în termenii cei mai fermi orice recurgere la violență în Ucraina. Consiliul a cerut încetarea imediată a violenței și respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consiliul a făcut apel la guvernul ucrainean să dea dovadă de reținere maximă și la liderii opoziției să se distanțeze de cei care recurg la acțiuni radicale, inclusiv la violență.
(2) La 3 martie 2014, Consiliul a convenit să concentreze măsurile restrictive asupra înghețării și recuperării activelor persoanelor identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și [ale] persoanel[or] responsabile pentru încălcări ale drepturilor omului, în vederea consolidării și sprijinirii statului de drept și respectării drepturilor omului în Ucraina.”
5 Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2014/119 prevede următoarele:
„(1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane care au fost identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și de către persoane responsabile pentru încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.
(2) Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexă.”
6 Modalitățile acestei înghețări a fondurilor sunt definite la articolul 1 alineatele (3)-(6) din Decizia 2014/119.
7 În conformitate cu Decizia 2014/119, Regulamentul nr. 208/2014 impune adoptarea unor măsuri de înghețare a fondurilor și definește modalitățile înghețării respective în termeni în esență identici cu cei ai deciziei menționate.
8 Numele persoanelor vizate de actele amintite apar pe lista, identică, ce figurează în anexa la Decizia 2014/119 și în anexa I la Regulamentul nr. 208/2014 (denumită în continuare „lista”), însoțite, printre altele, de motivarea includerii acestora.
9 Numele reclamantului apărea pe listă cu informațiile de identificare „fost Președinte al Ucrainei” și cu motivarea următoare:
„Persoană supusă urmării penale în Ucraina pentru anchetarea unor infracțiuni legate de delapidarea de fonduri ale statului ucrainean și transferul lor ilegal în afara Ucrainei.”
10 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 mai 2014, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul T‑346/14, având ca obiect, printre altele, o cerere de anulare a Deciziei 2014/119 și a Regulamentului nr. 208/2014, în măsura în care îl priveau.
11 La 29 ianuarie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/143 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 24, p. 16) și Regulamentul (UE) 2015/138 de modificare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 24, p. 1).
12 Decizia 2015/143 a precizat, începând de la 31 ianuarie 2015, criteriile de desemnare a persoanelor vizate de înghețarea fondurilor. În special, articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119 a fost înlocuit cu următorul text:
„(1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoane care au fost identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean și de persoane responsabile de încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.
În sensul prezentei decizii, persoanele identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean includ persoane care fac obiectul anchetelor efectuate de autoritățile ucrainene:
(a) pentru deturnare de fonduri sau active publice ucrainene sau pentru complicitate la aceasta; sau
(b) pentru abuz în serviciu în calitate de funcționar public sau demnitar în scopul obținerii unui avantaj nejustificat pentru sine sau pentru o parte terță, cauzând prin aceasta un prejudiciu fondurilor sau activelor publice ucrainene, sau pentru complicitate la o astfel de faptă.”
13 Regulamentul 2015/138 a modificat Regulamentul nr. 208/2014 în conformitate cu Decizia 2015/143.
14 La 5 martie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/364 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 62, p. 25) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/357 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 62, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2015”). Pe de o parte, Decizia 2015/364 a înlocuit articolul 5 din Decizia 2014/119, prelungind aplicarea măsurilor restrictive, în ceea ce îl privește pe reclamant, până la 6 martie 2016 și, pe de altă parte, aceasta a modificat anexa la cea din urmă decizie. Regulamentul de punere în aplicare 2015/357 a modificat, în consecință, anexa I la Regulamentul nr. 208/2014.
15 Prin actele din martie 2015, numele reclamantului a fost menținut pe listă cu informațiile de identificare „fost președinte al Ucrainei” și cu noua motivare care urmează:
„Persoană care face obiectul unor proceduri penale declanșate de către autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice.”
16 La 8 aprilie 2015, reclamantul și‑a adaptat concluziile în cauza T‑346/14, astfel încât acestea să facă referire de asemenea la anularea Deciziei 2015/143, a Regulamentului 2015/138, precum și a actelor din martie 2015, în măsura în care actele respective îl priveau.
17 Prin corespondența din 6 noiembrie 2015, Consiliul i‑a comunicat reclamantului scrisoarea din 3 septembrie 2015 emisă de biroul Procurorului General al Ucrainei (denumit în continuare „BPG”) și adresată Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2015, reclamantul a prezentat observațiile sale.
18 Prin corespondența din 15 decembrie 2015, Consiliul i‑a comunicat reclamantului scrisoarea BPG din 30 noiembrie 2015. În această scrisoare, Consiliul l‑a informat că intenționa să mențină măsurile restrictive în privința sa, precizându‑i termenul stabilit pentru a prezenta observații în scopul reexaminării anuale. Prin scrisoarea din 4 ianuarie 2016, reclamantul a prezentat observațiile sale.
19 La 4 martie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/318 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2016, L 60, p. 76) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/311 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2016, L 60, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2016”).
20 Prin actele din martie 2016, aplicarea măsurilor restrictive a fost extinsă până la 6 martie 2017, fără ca motivarea desemnării reclamantului să fi fost modificată față de cea din actele din martie 2015.
21 Prin corespondența din 7 martie 2016, Consiliul l‑a informat pe reclamant despre menținerea măsurilor restrictive în privința sa, apoi a răspuns la observațiile formulate de acesta în cadrul corespondențelor anterioare și i‑a transmis actele din martie 2016. În plus, acesta a indicat termenul în care i se pot prezenta observații înainte de luarea unei decizii privind eventuala menținere a numelui reclamantului pe listă.
22 Prin Hotărârea din 15 septembrie 2016, Yanukovych/Consiliul (T‑346/14, EU:T:2016:497), Tribunalul a anulat Decizia 2014/119 și Regulamentul nr. 208/2014, în măsura în care îl priveau pe reclamant, și a respins cererea de anulare cuprinsă în completarea cererii introductive, privind, pe de o parte, Decizia 2015/143 și Regulamentul 2015/138 și, pe de altă parte, actele din martie 2015.
23 La 23 noiembrie 2016, reclamantul a formulat recurs în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, înregistrat cu numărul C‑598/16, împotriva Hotărârii din 15 septembrie 2016, Yanukovych/Consiliul (T‑346/14, EU:T:2016:497).
24 Prin corespondența din 12 decembrie 2016, Consiliul i‑a informat pe reprezentanții reclamantului că intenționa să reînnoiască măsurile restrictive față de acesta din urmă și a anexat două scrisori emise de BPG, una din 10 august 2016 și alta din 16 noiembrie 2016, reamintind care era termenul stabilit pentru a i se prezenta observații în vederea reexaminării anuale a măsurilor restrictive. Reclamantul a prezentat Consiliului aceste observații prin scrisoarea din 11 ianuarie 2017.
25 La 3 martie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/381 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2017, L 58, p. 34) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/374 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2017, L 58, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2017”).
26 Prin actele din martie 2017, aplicarea măsurilor restrictive a fost extinsă până la 6 martie 2018, fără ca motivarea desemnării reclamantului să fi fost modificată față de cea din actele din martie 2015 și de cea din martie 2016.
27 Prin scrisoarea din 6 martie 2017, Consiliul l‑a informat pe reclamant despre menținerea măsurilor restrictive în privința sa. Acesta a răspuns la observațiile reclamantului formulate în corespondențele anterioare și i‑a transmis actele din martie 2017. În plus, a indicat termenul în care i se pot prezenta observații înainte de luarea unei decizii privind eventuala menținere a numelui reclamantului pe listă.
Procedura și concluziile părților
28 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 mai 2016, reclamantul a introdus o acțiune în anulare, înregistrată cu numărul T‑244/16, împotriva actelor din martie 2016.
29 La 12 septembrie 2016, Consiliul a depus memoriul în apărare în cauza T‑244/16. La 19 septembrie 2016, în cadrul prezentei cauze, a depus o cerere motivată, în conformitate cu articolul 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin care a solicitat să nu fie citate conținutul anumitor documente anexate la cererea introductivă, precum și anumite paragrafe din memoriul în apărare în documentele aferente acestei cauze la care publicul are acces.
30 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită cauza T‑244/16.
31 În cauza T‑244/16, replica și duplica au fost depuse la grefa Tribunalului la 28 octombrie 2016 și, respectiv, la 13 ianuarie 2017.
32 La 13 ianuarie 2017, faza scrisă a procedurii în cauza T‑244/16 a fost închisă.
33 La 20 ianuarie 2017, Consiliul a prezentat o cerere analogă celei menționate la punctul 29 de mai sus, prin care a solicitat să nu fie citat conținutul anumitor documente anexate la duplică în cauza T‑244/16 în documentele aferente acestei cauze la care publicul are acces.
34 Prin act depus la grefa Tribunalului la 3 februarie 2017, reclamantul a solicitat organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor în cauza T‑244/16.
35 Prin scrisoarea prezentată la grefa Tribunalului la 1 martie 2017, reclamantul a depus noi probe la dosarul cauzei T‑244/16, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 3 aprilie 2017, Consiliul a prezentat observațiile sale cu privire la aceste noi probe.
36 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 mai 2017, reclamantul a introdus o acțiune în anulare, înregistrată cu numărul T‑285/17, împotriva actelor din martie 2017.
37 Prin Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul (C‑598/16 P, nepublicată, EU:C:2017:786), Curtea a respins recursul reclamantului prin care se solicita anularea în parte a Hotărârii din 15 septembrie 2016, Yanukovych/Consiliul (T‑346/14, EU:T:2016:497).
38 La 27 octombrie 2017, Tribunalul a solicitat părților să își exprime poziția, pe de o parte, cu privire la incidența pe care o poate avea Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul (C‑598/16 P, nepublicată, EU:C:2017:786), asupra cauzei T‑244/16 și asupra cauzei T‑285/17 și, pe de altă parte, cu privire la eventuala conexare a acestora pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii.
39 Răspunsurile părților la aceste măsuri de organizare a procedurii au fost depuse de reclamant la 9 noiembrie 2017 și, respectiv, de Consiliu, la 10 noiembrie 2017. În ceea ce privește eventuala conexare a cauzelor T‑244/16 și T‑285/17, reclamantul apreciază că aceasta poate fi justificată, eventual, doar pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii. Consiliul lasă această chestiune la aprecierea Tribunalului.
40 La 9 noiembrie 2017, Consiliul a depus memoriul în apărare în cauza T‑285/17.
41 În cadrul acestei cauze, la 20 noiembrie 2017, Consiliul a prezentat o cerere analogă celei menționate la punctul 29 de mai sus, prin care a solicitat să nu fie citate conținutul anumitor documente anexate la cererea introductivă, precum și anumite puncte din memoriul în apărare în documentele aferente acestei cauze la care publicul are acces.
42 La 24 noiembrie 2017, Tribunalul a decis că nu era necesar un al doilea schimb de memorii în cauza T‑285/17. Prin scrisoarea din 6 decembrie 2017, reclamantul a prezentat o cerere motivată, în temeiul articolului 83 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, prin care solicita ca Tribunalul să autorizeze părțile să completeze dosarul cu o replică și cu o duplică. Prin decizia din 19 decembrie 2017, Tribunalul a decis admiterea acestei cereri și a stabilit data la care trebuie să fie depuse replica și duplica.
43 Astfel, replica și duplica în cauza T‑285/17 au fost depuse la grefa Tribunalului la 22 ianuarie 2018 și, respectiv, la 8 martie 2018.
44 La 8 martie 2018, faza scrisă a procedurii în cauza T‑285/17 a fost închisă.
45 La 16 martie 2018, Consiliul a prezentat o cerere analogă celei menționate la punctul 29 de mai sus, prin care a solicitat să nu fie citat conținutul anumitor documente anexate la duplică în cauza T‑285/17 în documentele aferente acestei cauze la care publicul are acces.
46 Prin decizia președintelui Camerei a șasea a Tribunalului din 10 iulie 2018, cauza T‑244/16, Yanukovych/Consiliul, și cauza T‑285/17, Yanukovych/Consiliul, au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii prin care se finalizează judecata, în temeiul articolului 68 din Regulamentul de procedură, după ascultarea părților în această privință.
47 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 28 septembrie 2018, reclamantul a prezentat observații cu privire la raportul de ședință.
48 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 3 octombrie 2018, care, la cererea Consiliului și după ascultarea reclamantului, s‑a desfășurat parțial în ședință secretă.
49 În ședință, Consiliul a prezentat observații cu privire la raportul de ședință, despre care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
50 Prin Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), Curtea a anulat Hotărârea din 7 iulie 2017, Azarov/Consiliul (T‑215/15, EU:T:2017:479), precum și actele din martie 2015, în măsura în care acestea îl priveau pe reclamantul din cauza în care a fost pronunțată hotărârea menționată.
51 Din cauza impactului potențial al soluției reținute de Curte în Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), asupra prezentelor cauze, prin Ordonanța din 7 ianuarie 2019, Tribunalul (Camera a șasea) a decis redeschiderea fazei orale a procedurii în temeiul articolului 113 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, pentru a permite părților să își prezinte punctul de vedere în această privință.
52 Astfel, la 10 ianuarie 2019, Tribunalul a invitat părțile, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, să îi prezinte observațiile lor asupra consecințelor care trebuie deduse, în prezentele cauze, din Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031). Părțile au dat curs acestei solicitări în termenul stabilit.
53 Reclamantul solicită Tribunalului, în cauza T‑244/16 și în cauza T‑285/17:
– anularea actelor din martie 2016 și a celor din martie 2017 (denumite în continuare împreună „actele atacate”), în măsura în care îl privesc;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
54 Ca urmare a clarificărilor prezentate în ședință, ca răspuns la întrebările adresate de Tribunal, Consiliul solicită acestuia:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea trimiterii la alte înscrisuri
55 Trebuie arătat că reclamantul face trimitere, în înscrisurile sale privind cererea de anulare a actelor din martie 2016, la înscrisurile depuse la Tribunal în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 15 septembrie 2016, Yanukovych/Consiliul (T‑346/14, EU:T:2016:497), și, în înscrisurile sale privind cererea de anulare a actelor din martie 2017, la înscrisurile menționate, precum și la cele depuse în cadrul cererii de anulare a actelor din martie 2016, pe care le anexează.
56 Or, după cum subliniază Consiliul în mod întemeiat, trebuie amintit că, în vederea garantării securității juridice și a unei bune administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte din textul cererii introductive însăși. Potrivit unei jurisprudențe consacrate, deși textul cererii introductive poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la extrase din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri nu poate suplini absența elementelor esențiale, care, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 76 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, trebuie să figureze în însăși cererea introductivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2017, Al‑Faqih și alții/Comisia, C‑19/16 P, EU:C:2017:466, punctul 54 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 18 ianuarie 2012, Djebel‑SGPS/Comisia, T‑422/07, nepublicată, EU:T:2012:11, punctul 42 și jurisprudența citată).
57 În consecință, trimiterea globală făcută de reclamant la înscrisurile sale depuse fie în cadrul unor cauze anterioare, fie în cadrul cauzei T‑244/16, în ceea ce privește cauza T‑285/17, trebuie să fie considerată inadmisibilă.
Cu privire la fond
58 În susținerea cererilor sale de anulare a actelor atacate, reclamantul invocă șapte motive, întemeiate, primul, pe lipsa temeiului legal, al doilea, pe un abuz de putere, al treilea, pe lipsa motivării, al patrulea, pe nerespectarea criteriilor de includere în listă, al cincilea, pe o eroare vădită de apreciere, al șaselea, pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la o cale de atac efectivă și, al șaptelea, pe încălcarea dreptului de proprietate.
59 Trebuie să se examineze, mai întâi, al patrulea motiv, întemeiat pe nerespectarea criteriilor de includere a numelui reclamantului în listă.
60 În cadrul acestui motiv, reclamantul susține în esență că motivele includerii numelui său în listă nu îndeplinesc criteriile de aplicare a măsurilor restrictive definite de actele atacate.
61 În special, reclamantul susține că emiterea unui aviz de suspiciune sau deschiderea unei simple anchete preliminare în privința sa nu este suficientă pentru a se considera că este răspunzător pentru comportamentul pretins. Întrucât respectarea dreptului procedural în cadrul anchetelor preliminare este controlată de BPG, care, potrivit reclamantului, nu prezintă garanțiile de independență și de imparțialitate necesare, Consiliul ar fi trebuit de asemenea să efectueze verificări suplimentare în această privință. Pe de altă parte, reclamantul subliniază inexistența unui progres în anchetele preliminare desfășurate în privința sa de la adoptarea măsurilor restrictive în discuție și contestă afirmația Consiliului potrivit căreia această inexistență a progresului ar rezulta din propriul comportament. Astfel, în pofida existenței unei autorizații de deschidere a unei anchete in absentia în privința sa, în cadrul uneia dintre procedurile penale care îl privesc, nu s‑ar fi constatat niciun progres și nu s‑ar fi strâns nicio probă împotriva sa.
62 De altfel, nici scrisorile BPG pe care s‑a bazat Consiliul nu ar demonstra că reclamantul se încadrează într‑una din categoriile de persoane identificate prin Hotărârea din 27 februarie 2014, Ezz și alții/Consiliul (T‑256/11, EU:T:2014:93). Chiar presupunând că, în speță, ar fi existat o intervenție judiciară de nivel suficient, în ceea ce privește, printre altele, confiscările de bunuri ale reclamantului și autorizarea măsurilor de arestare preventivă împotriva sa, o asemenea intervenție nu poate fi considerată fiabilă și adecvată în sensul acestei jurisprudențe, întrucât sistemul judiciar ucrainean nu ar prezenta garanțiile de independență și de imparțialitate necesare, nici chiar în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”).
63 Potrivit reclamantului, împrejurarea că Consiliul nu ar fi în măsură să aprecieze vinovăția sa ori temeinicia anchetelor care îl privesc nu îl exonerează de obligația de a respecta drepturile și principiile garantate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în cadrul exercitării competențelor sale și, în consecință, de a verifica dacă și în ce măsură drepturile sale fundamentale au fost sau sunt protejate în Ucraina.
64 Respectarea de către Consiliu a obligației de a efectua un control complet și riguros și de a se asigura că orice decizie prin care se impune o măsură restrictivă este adoptată pe o bază factuală suficient de solidă ar fi cu atât mai importantă în speță, ținând seama de faptul că Ucraina nu este un stat membru al Uniunii Europene, de motivația politică a acuzațiilor care i se aduc reclamantului, de inexistența unui progres semnificativ în procedurile penale pe care se bazează includerea numelui său în listă, de lipsa unei proceduri decizionale echilibrate sau echitabile care precede formularea de acuzații în Ucraina, precum și de perioada de timp de care a dispus Consiliul pentru a verifica probele și informațiile care justifică reincluderea numelui reclamantului.
65 Ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului (a se vedea punctul 52 de mai sus), reclamantul precizează că raționamentul și soluția reținute de Curte în Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), au o importanță crucială în speță, din moment ce împrejurările care au dat naștere obligației de verificare a Consiliului în cauza în care a fost pronunțată hotărârea menționată sunt în esență identice cu cele care au caracterizat adoptarea actelor atacate. Astfel, în primul rând, reclamantul reproșează Consiliului că nu a verificat – apreciind că nu era obligat să o facă – dacă decizia autorităților ucrainene, pe care intenționa să se bazeze pentru a menține numele său pe listă, a fost adoptată cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă. În al doilea rând, el impută Consiliului că nu a arătat, în motivele care justifică menținerea numelui său pe listă, motivele pentru care acesta considera că decizia menționată a autorităților ucrainene a fost adoptată cu respectarea drepturilor amintite. De altfel, scrisorile Consiliului din 7 martie 2016 și din 6 martie 2017, prin care se notifică reclamantului reînnoirea măsurilor restrictive care îl privesc, ar omite să menționeze asemenea motive.
66 Consiliul răspunde că decizia de a include și apoi de a menține numele reclamantului pe listă, pe baza informațiilor conținute în scrisorile BPG, îndeplinește criteriile de includere și se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă care permite să se stabilească că reclamantul face obiectul unor proceduri penale pentru deturnare de fonduri publice.
67 În ceea ce privește afirmația potrivit căreia BPG nu ar prezenta caracteristicile judiciare de independență și de imparțialitate necesare, Consiliul răspunde că ancheta preliminară, care este desfășurată de BPG sub controlul autorității judiciare, constituie o fază a procedurii penale. Pe de altă parte, finalitatea măsurilor restrictive nu ar fi atinsă dacă nu ar fi posibilă adoptarea acestora împotriva unor persoane care fac obiectul unei anchete preliminare pentru participarea la infracțiuni, precum cele care îl vizează pe reclamant.
68 Ca răspuns la afirmația potrivit căreia nu se poate întemeia în mod valabil pe o procedură penală fără să fi verificat în prealabil în ce măsură au fost protejate în Ucraina drepturile fundamentale ale reclamantului, Consiliul susține, în primul rând, că acesta din urmă nu a demonstrat că drepturile sale au fost efectiv încălcate. În al doilea rând, din jurisprudență nu ar reieși că Consiliul este obligat să verifice respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă de către statul terț din care face parte autoritatea judiciară care a eliberat atestările pe care se întemeiază Consiliul pentru a adopta măsuri restrictive precum cele în discuție. În al treilea rând, reclamantul ar avea întotdeauna dreptul de a se apăra în cadrul procedurilor penale care îl privesc și al procedurii în fața Curții EDO, ceea ce nu ar împiedica Consiliul, în așteptarea finalizării unor asemenea proceduri, să se întemeieze pe existența procedurilor în curs atunci când decide să impună măsuri restrictive.
69 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantului întemeiat pe inexistența unui progres semnificativ al procedurilor penale care îl vizează, Consiliul răspunde că ceea ce contează este ca procedurile să fie în curs la momentul adoptării actelor atacate și ca o asemenea inexistență a progresului să fie de altfel imputabilă reclamantului, care s‑ar fi sustras justiției.
70 Într‑un sens mai larg, Consiliul amintește că, potrivit jurisprudenței, nu are obligația de a întreprinde în mod sistematic propriile investigații sau de a opera verificări pentru a obține precizări suplimentare, atunci când se întemeiază pe elemente furnizate de autoritățile dintr‑un stat terț pentru a adopta măsuri restrictive față de persoane care provin din acel stat și care fac acolo obiectul unor proceduri penale. Asemenea verificări nu ar fi necesare decât atunci când informațiile primite se dovedesc insuficiente sau incoerente. În speță, Consiliul apreciază că a verificat efectiv temeinicia deciziei de înghețare a fondurilor care îl privește pe reclamant în raport cu procedurile penale ucrainene pentru deturnare de fonduri.
71 Ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului (a se vedea punctul 52 de mai sus), Consiliul susține că, chiar dacă nu a precizat acest fapt în expunerea de motive, știa că a fost exercitat un control judiciar în Ucraina în timpul desfășurării anchetelor penale care îl privesc pe reclamant. Astfel, din scrisorile BPG menționate la punctele 17, 18 și 24 de mai sus ar reieși că au intervenit mai multe decizii judiciare în Ucraina în privința reclamantului, cum ar fi confiscări de bunuri ale acestuia dispuse de Tribunalul Districtual din Petschersk (Kiev), precum și un ordin al Curții de Apel din Kiev de reținere preventivă a acestuia. Faptul că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate, precum și efectiv exercitate de reclamant ar fi, în plus, demonstrat prin decizia tribunalului menționat din Petschersk din 27 iulie 2015 potrivit căreia judecătorul de instrucție ar fi decis, în cadrul uneia dintre procedurile penale care îl priveau pe reclamant, în ședință publică și cu participarea avocaților acestuia, să admită cererea parchetului de autorizare a procurorului să desfășoare o anchetă preliminară specială in absentia. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește decizia aceluiași tribunal din 22 aprilie 2016 de admitere în parte a reclamației introduse de apărătorii reclamantului în raport cu o pretinsă omisiune a BPG de a ține seama de o cerere prin care se urmărea adoptarea unei măsuri procedurale în cadrul procedurii menționate.
72 Potrivit Consiliului, aceste exemple demonstrează că, atunci când s‑a întemeiat pe deciziile autorităților ucrainene menționate în scrisorile BPG, el a putut să verifice că acestea au fost adoptate cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului.
73 Or, reiese dintr‑o jurisprudență consacrată că, cu ocazia controlului unor măsuri restrictive, instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii, printre care figurează în special dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctele 20 și 21 și jurisprudența citată).
74 Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale impune ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru această persoană, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune o verificare a faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă acele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actelor menționate – sunt întemeiate (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctul 22 și jurisprudența citată).
75 Adoptarea și menținerea unor măsuri restrictive precum cele prevăzute de Decizia 2014/119 și de Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum au fost modificate, luate împotriva unei persoane care a fost identificată ca fiind răspunzătoare pentru o deturnare de fonduri ale unui stat terț, se bazează în esență pe decizia unei autorități a acestuia, competentă în această privință, de a declanșa și de a desfășura o procedură de anchetă penală vizând persoana respectivă și privind o infracțiune de deturnare de fonduri publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctul 25).
76 De asemenea, deși, potrivit criteriului de includere, cum este cel amintit la punctul 12 de mai sus, Consiliul poate întemeia măsurile restrictive pe decizia unui stat terț, obligația care incumbă acestei instituții de a respecta dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă o implică pe cea de a garanta respectarea drepturilor menționate de autoritățile statului terț care au adoptat decizia amintită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctele 26, 27 și 35).
77 În această privință, Curtea precizează că cerința verificării de către Consiliu a faptului că deciziile statelor terțe, pe care acesta intenționează să se întemeieze, au fost luate cu respectarea drepturilor menționate urmărește să garanteze că adoptarea sau menținerea măsurilor de înghețare a fondurilor nu se realizează decât pe o bază factuală suficient de solidă și, în acest fel, să protejeze persoanele sau entitățile vizate. Astfel, Consiliul nu poate considera că adoptarea sau menținerea unor asemenea măsuri se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă decât după ce a verificat el însuși că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate cu ocazia adoptării deciziei statului terț în cauză pe care intenționează să se întemeieze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctele 28 și 34 și jurisprudența citată).
78 Pe de altă parte, deși este adevărat că împrejurarea că statul terț se numără printre statele care au aderat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), implică un control din partea Curții EDO cu privire la drepturile fundamentale garantate de CEDO – care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) TUE, fac parte din dreptul Uniunii în calitate de principii generale –, o asemenea împrejurare nu poate totuși să facă superfluă cerința de verificare amintită la punctul 77 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctul 36).
79 Curtea consideră de asemenea că Consiliul este obligat să menționeze, în expunerea de motive referitoare la adoptarea sau la menținerea măsurilor restrictive față de o persoană sau de o entitate, chiar și numai în mod succint, motivele pentru care consideră că decizia statului terț pe care intenționează să se întemeieze a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă Astfel, pentru a‑și îndeplini obligația de motivare, Consiliul are sarcina să indice, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, că a verificat că decizia statului terț pe care își întemeiază aceste măsuri a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctele 29 și 30 și jurisprudența citată).
80 În definitiv, atunci când întemeiază adoptarea sau menținerea unor măsuri restrictive precum cele în speță pe decizia unui stat terț de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri sau de active publice de către persoana vizată, Consiliul trebuie, pe de o parte, să se asigure că, la momentul adoptării deciziei menționate, autoritățile acestui stat terț au respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă al persoanei care face obiectul procedurii penale în cauză și, pe de altă parte, să menționeze, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, motivele pentru care consideră că decizia amintită a statului terț a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi.
81 În raport cu aceste principii jurisprudențiale trebuie să se examineze dacă Consiliul a respectat obligațiile menționate.
82 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că reclamantul face obiectul unor noi măsuri restrictive adoptate prin actele atacate pe baza criteriului de includere enunțat la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119, astfel cum a fost precizat în Decizia 2015/143, și la articolul 3 din Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost precizat în Regulamentul 2015/138 (a se vedea punctele 12 și 13 de mai sus). Acest criteriu prevede înghețarea fondurilor persoanelor care au fost identificate ca fiind responsabile de faptele de deturnare de fonduri publice, inclusiv ale persoanelor care fac obiectul unei anchete desfășurate de autoritățile ucrainene.
83 Este cert că, pentru a decide cu privire la menținerea numelui reclamantului pe listă, Consiliul s‑a întemeiat pe împrejurarea că acesta făcea obiectul unei „proceduri penale desfășurate de autoritățile ucrainene pentru deturnare de fonduri sau de active publice”, care a fost stabilită prin scrisorile BPG din 3 septembrie și 30 noiembrie 2015, în ceea ce privește actele din martie 2016, și prin cele din 10 august și 16 noiembrie 2016, în ceea ce privește actele din martie 2017.
84 Menținerea măsurilor restrictive luate împotriva reclamantului s‑a bazat, așadar, la fel cum s‑a întâmplat în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), pe decizia BPG de a iniția și de a desfășura proceduri de anchetă penală pentru o infracțiune de deturnare de fonduri aparținând statului ucrainean.
85 Or, în primul rând, trebuie să se constate că motivarea referitoare la reclamant a actelor atacate (a se vedea punctele 15, 20 și 26 de mai sus) nu conține nicio referire la faptul că Consiliul ar fi verificat respectarea de către administrația judiciară ucraineană a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă a acestuia și că, prin urmare, o asemenea nemotivare constituie o primă indicație că Consiliul nu a efectuat o astfel de verificare.
86 În al doilea rând, trebuie să se arate că nicio informație cuprinsă în scrisorile, aproape identice, din 7 martie 2016 (a se vedea punctul 21 de mai sus), în ceea ce privește cauza T‑244/16, și 6 martie 2017 (a se vedea punctul 27 de mai sus), în ceea ce privește cauza T‑285/17, nu permite să se considere că Consiliul dispunea de elemente referitoare la respectarea drepturilor în discuție de către autoritățile ucrainene în ceea ce privește procedurile penale care îl vizează pe reclamant și cu atât mai puțin că Consiliul a apreciat asemenea elemente, pentru a verifica dacă drepturile menționate au fost suficient respectate de administrația judiciară ucraineană cu ocazia adoptării deciziei de a iniția și de a desfășura o procedură de anchetă penală privind o infracțiune de deturnare de fonduri sau de active publice de către reclamant. Într‑adevăr, în scrisorile respective, la fel cum s‑a întâmplat în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctul 24), Consiliul s‑a limitat să arate că scrisorile BPG, comunicate în prealabil reclamantului (a se vedea punctele 18 și 24 de mai sus), stabileau că acesta din urmă ar continua să facă obiectul unor proceduri penale pentru deturnare de fonduri sau de active publice. De altfel, împrejurarea că Ucraina se numără printre statele care au aderat la CEDO, menționată expres de Consiliu în scrisorile sale, precum și în înscrisurile sale, nu poate să facă superfluă verificarea respectării dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului (a se vedea punctul 78 de mai sus).
87 În al treilea rând, trebuie să se observe că, contrar celor pretinse de Consiliu, acesta era obligat să efectueze verificarea menționată independent de orice element de probă furnizat de reclamant pentru a demonstra că, în speță, situația sa personală a fost afectată de problemele pe care le‑a identificat în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar în Ucraina. În orice caz, deși reclamantul a susținut în repetate rânduri, furnizând elemente de probă specifice, că administrația judiciară ucraineană nu i‑a respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și că situația predominantă în Ucraina era în general incompatibilă cu existența unor garanții suficiente în această privință, Consiliul nu a menționat că a verificat respectarea unor asemenea drepturi. Dimpotrivă, acesta a afirmat în mod repetat în înscrisurile sale că nu era supus niciunei obligații în acest sens și că o asemenea obligație nu rezulta nici din principiile jurisprudențiale rezultate din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), invocate de reclamant.
88 În al patrulea rând, ca răspuns la întrebarea legată de incidența Hotărârii din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), asupra prezentelor cauze, Consiliul nu a prezentat decât argumentele rezumate la punctul 71 de mai sus.
89 În această privință, primo, trebuie să se constate că Consiliul recunoaște că motivarea actelor atacate nu tratează problema respectării dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în raport cu decizia de a iniția și de a desfășura procedurile penale care au justificat includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă.
90 Secundo, trebuie arătat că Consiliul pretinde că reiese cu claritate din dosarele prezentelor cauze că a fost exercitat un control judiciar în Ucraina în timpul desfășurării anchetelor penale. Mai precis, potrivit Consiliului, existența mai multor decizii judiciare adoptate în contextul procedurilor penale care îl priveau pe reclamant demonstrează că, atunci când s‑a bazat pe decizia autorităților ucrainene menționată în scrisorile BPG, pe de o parte, el a putut să verifice că aceasta a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și, pe de altă parte, s‑a asigurat că o serie de decizii judiciare adoptate în cadrul procedurilor penale menționate respectau aceste drepturi.
91 Or, toate deciziile judiciare menționate de Consiliu se înscriu în cadrul procedurilor penale care au justificat includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă și nu sunt decât incidente în raport cu acestea, întrucât sunt de natură fie conservatoare, fie procedurală. Este adevărat că aceste decizii pot corobora teza Consiliului privind existența unei baze factuale suficient de solide, și anume faptul că, în conformitate cu criteriul de includere, reclamantul făcea obiectul unor proceduri penale privind, printre altele, o infracțiune de deturnare de fonduri sau de active aparținând statului ucrainean. Cu toate acestea, asemenea decizii nu sunt ontologic susceptibile, în sine, să demonstreze, după cum susține Consiliul, că decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura procedurile penale, pe care se întemeiază în esență menținerea măsurilor restrictive împotriva reclamantului, a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia.
92 În orice caz, Consiliul nu poate indica niciun înscris din dosarul procedurii care a condus la adoptarea actelor atacate din care ar rezulta că a examinat deciziile instanțelor ucrainene pe care le invocă în prezent și că a putut concluziona din acestea că dreptul la apărare al reclamantului și dreptul acestuia la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate pe fond.
93 Prin urmare, nu se poate concluziona că elementele de care dispunea Consiliul cu ocazia adoptării actelor atacate i‑au permis să verifice că decizia administrației judiciare ucrainene a fost luată cu respectarea drepturilor menționate ale reclamantului.
94 Pe de altă parte, în această privință, trebuie arătat de asemenea, după cum s‑a precizat în Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul (C‑530/17 P, EU:C:2018:1031), că jurisprudența Curții potrivit căreia, printre altele, în cazul adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor precum cea care îl privește pe reclamant, Consiliului sau Tribunalului nu îi revine sarcina de a verifica temeinicia anchetelor desfășurate în Ucraina cu privire la persoana vizată de aceste măsuri, ci numai temeinicia deciziei de înghețare a fondurilor din perspectiva documentului sau a documentelor pe care s‑a bazat această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Ezz și alții/Consiliul, C‑220/14 P, EU:C:2015:147, punctul 77, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul, C‑599/16 P, nepublicată, EU:C:2017:785, punctul 69, și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Yanukovych/Consiliul, C‑598/16 P, nepublicată, EU:C:2017:786, punctul 72), nu poate fi interpretată în sensul că Consiliul nu este ținut să verifice că decizia statului terț pe care intenționează să întemeieze adoptarea unor măsuri restrictive a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2018, Azarov/Consiliul, C‑530/17 P, EU:C:2018:1031, punctul 40 și jurisprudența citată).
95 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, nu s‑a demonstrat că, înainte de adoptarea actelor atacate, Consiliul a verificat respectarea de către administrația judiciară ucraineană a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului.
96 În aceste împrejurări, se impune anularea actelor atacate, în măsura în care îl privesc pe reclamant, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive și argumente invocate de acesta din urmă, precum și a cererilor de aplicare a regimului de confidențialitate formulate de Consiliu.
Cu privire la cheltuielile de judecată
97 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia (PESC) 2016/318 a Consiliului din 4 martie 2016 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/311 al Consiliului din 4 martie 2016 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina, precum și Decizia (PESC) 2017/381 a Consiliului din 3 martie 2017 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/374 al Consiliului din 3 martie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina, în măsura în care numele domnului Viktor Fedorovych Yanukovych a fost menținut pe lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive.
2) Consiliul Uniunii Europene suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de domnul Yanukovych.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iulie 2019.
Semnături