CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 29 iulie 2019(1)
Cauza C‑555/18
K.H.K.
împotriva
B.A.C.,
E.E.K.
[cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria)]
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 655/2014 – Procedură pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare – Noțiunea de «act autentic» – Somație de plată a unei creanțe”
I. Introducere
1. Potrivit Hotărârii Denilauler(2), pronunțată de Curte în 1979, o măsură provizorie sau asigurătorie stabilită ex parte nu beneficiază de sistemul de recunoaștere și de executare prevăzut de Convenția de la Bruxelles(3). Ulterior, această jurisprudență a fost codificată în Regulamentul (UE) nr. 1215/2012(4). Faptul că măsurile provizorii și asigurătorii nu erau supuse sistemului de recunoaștere și de executare, unificat la nivelul dreptului Uniunii, constituia unul dintre motivele pentru care legislația Uniunii în materie de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în urma procedurilor de plată era considerată de unele persoane ca fiind „călcâiul lui Ahile” al spațiului judiciar civil european(5).
2. La aproape 35 de ani de la pronunțarea Hotărârii Denilauler(6), în 2014, a fost adoptat Regulamentul (UE) nr. 655/2014(7), prin care legiuitorul Uniunii a introdus ordonanța asigurătorie europeană (OAE). OAE, care păstrează efectul de surpriză în privința debitorului, este recunoscută automat în celelalte state membre fără să fie necesară o procedură specială(8).
3. Prin trimiterea preliminară, instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze, pentru prima dată, Regulamentul nr. 655/2014.
4. În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii se vor limita la analiza primei dintre cele trei întrebări preliminare, prin care instanța de trimitere ridică problema interpretării noțiunii de „act autentic”, care figurează la articolul 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 și, mai precis, problema dacă un act autentic în sensul acestui regulament trebuie să aibă caracter executoriu sau nu.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Articolul 4 punctul 8 din Regulamentul nr. 655/2014 definește noțiunea de „hotărâre judecătorească” ca fiind „o hotărâre pronunțată de o instanță dintr‑un stat membru, indiferent de denumirea acestei hotărâri, inclusiv o hotărâre privind stabilirea costurilor sau cheltuielilor de către un executor judecătoresc”. Articolul 4 punctul 10 din acest regulament definește, de asemenea, noțiunea de „act autentic” ca fiind „un act care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic într‑un stat membru și a cărui autenticitate:
(a) se referă la semnătura și la conținutul actului și
(b) a fost stabilită de către o autoritate publică sau de orice altă autoritate împuternicită în acest sens”.
6. Capitolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Procedura de obținere a unei ordonanțe asigurătorii”, conține articolul 5, intitulat „Disponibilitate”, care prevede:
„Creditorul poate obține o ordonanță asigurătorie în următoarele situații:
(a) înainte de inițierea de către creditor a procedurii pe fond într‑un stat membru împotriva debitorului sau în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii sau la aprobarea sau încheierea unei tranzacții judiciare;
(b) după ce creditorul a obținut într‑un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.”
7. Articolul 14 alineatul (1) din același regulament prevede:
„În cazul în care creditorul a obținut într‑un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic cu caracter executoriu care solicită debitorului să plătească creanța debitorului și creditorul are motive să creadă că debitorul deține unul sau mai multe conturi la o bancă dintr‑un anumit stat membru, dar nu cunoaște nici denumirea și/sau adresa băncii, nici codul IBAN, BIC sau alt număr bancar care să permită identificarea băncii, acesta poate solicita instanței la care este depusă cererea de emitere a ordonanței asigurătorii ca autoritatea de informare din statul membru de executare să obțină informațiile necesare pentru a permite identificarea băncii sau a băncilor și a contului sau conturilor debitorului.
În pofida primului paragraf, creditorul poate depune cererea menționată în paragraful respectiv în cazul în care hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau actul autentic obținut de către creditor nu are încă caracter executoriu, iar cuantumul care urmează să fie indisponibilizat este substanțial, luându‑se în considerare circumstanțele relevante, și creditorul a depus suficiente probe pentru a dovedi instanței că există o necesitate urgentă de a obține informații privind contul, întrucât, în lipsa acestora, există un risc ca executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie pusă în pericol, acest lucru putând apoi să conducă la o deteriorare substanțială a situației financiare a creditorului.”
B. Dreptul bulgar
8. Din articolul 47 alineatul 1 din Grazhdanski protsesualen kodeks (Codul de procedură civilă bulgar, denumit în continuare „GPK”) reiese că, în cazul în care, în termen de o lună, este imposibilă găsirea pârâtului la adresa indicată în dosar și este imposibilă găsirea unei persoane care să accepte primirea comunicării, aceasta poate fi, în principiu, efectuată prin afișare. Potrivit articolului 47 alineatul 5 din GPK, notificarea prin afișare poate conduce la situația în care se consideră că notificarea este îndeplinită, în pofida faptului că pârâtul nu a luat efectiv cunoștință de dosar.
9. Capitolul 37 din GPK privind procedura somației de plată conține articolul 410, intitulat „Cererea de emitere a unei somații de plată”, care prevede:
„(1) Solicitantul poate solicita emiterea unei somații de plată:
1. pentru creanțe pecuniare sau creanțe referitoare la bunuri fungibile, atunci când instanța competentă să soluționeze pretenția este Rayonen sad [Tribunalul de Raion];
2. pentru revendicarea unui bun mobil, pe care debitorul l‑a primit cu obligația de a‑l returna, care face obiectul unui gaj sau care a fost cedat de debitor cu obligația de transfer de proprietate, atunci când instanța competentă să soluționeze pretenția este tribunalul de raion.
(2) (supliment – DV nr. 86 din 2017) Cererea trebuie să conțină solicitarea emiterii unui titlu executoriu și să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 127 alineatele 1 și 3 și la articolul 128 punctele 1 și 2. În cerere trebuie să se menționeze contul bancar sau o altă metodă de plată.”
10. Potrivit articolului 415 alineatele 1 și 5 din GPK:
„(1) Instanța atrage atenția solicitantului asupra posibilității de a introduce o acțiune în următoarele situații:
1. în cazul în care opoziția s‑a formulat în termen;
2. în cazul în care somația de plată a fost comunicată debitorului în conformitate cu articolul 47 alineatul 5;
3. în cazul în care instanța a respins cererea de somație de plată.
[…]
(5) În cazul în care solicitantul nu prezintă dovezi în sensul că a formulat acțiunea în termen, instanța va anula în tot sau în parte somația de plată și titlul executoriu emis în conformitate cu articolul 418.”
11. Potrivit articolului 416 din GPK:
„În cazul în care opoziția este retrasă sau nu este introdusă în termen ori în cazul în care hotărârea de constatare a creanței dobândește autoritate de lucru judecat, somația de plată devine executorie. Pe baza somației de plată, instanța emite un titlu executoriu și menționează acest fapt în somația de plată.”
12. Capitolul 56 din GPK prin care Regulamentul nr. 655/2014 a fost transpus în dreptul bulgar conține articolul 618a, care prevede:
„(1) Cererea de emitere a unei [OAE] de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi depusă înainte de a formula o acțiune la instanța de prim grad de jurisdicție competentă pentru soluționarea litigiului pe fond.
(2) Cererea de emitere a unei [OAE] de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi solicitată după ce se întocmește un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 de instanța de prim grad de jurisdicție competentă.
(3) Reclamantul poate solicita emiterea unei [OAE] de indisponibilizare a conturilor bancare instanței la care este pendinte procedura, în orice moment pe parcursul procedurii judiciare și până la finalizarea acesteia. În cazul în care cererea de emitere a [OAE] de indisponibilizare a conturilor bancare se depune în cadrul unui recurs, instanța competentă este instanța de apel.
(4) Emiterea unei [OAE] de indisponibilizare a conturilor bancare poate fi solicitată după pronunțarea hotărârii instanței de prim grad de jurisdicție sesizate cu judecarea litigiului pe fond sau după aprobarea unei tranzacții judiciare.”
III. Situația de fapt din cauza principală
13. În temeiul articolului 410 din GKP, reclamantul a depus la Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria) o cerere de emitere a unei somații de plată împotriva a doi debitori.
14. La 5 aprilie 2018, această instanță a pronunțat, în temeiul articolului 410 din GPK, o somație de plată. La 18 aprilie 2018, celor doi debitori li s‑au transmis copii ale somației, la adresele lor din Sofia, astfel cum au fost menționate de reclamant și care erau conforme cu informațiile înregistrate din oficiu în baza națională de date a populației.
15. În conformitate cu legislația bulgară, notificările au fost returnate, dat fiind că debitorii nu au fost găsiți la adresate menționate și nu au reacționat la notificările afișate pe ușă sau pe cutia poștală în termen de două săptămâni.
16. Prin ordonanța din 2 august 2018, Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a informat reclamantul că putea introduce o acțiune în constatarea creanței sale împotriva debitorilor, în temeiul articolului 415 alineatul 1 punctul 2 din GPK. Notificarea acestei ordonanțe a fost transmisă reclamantului la 3 august 2018.
17. Înainte ca ordonanța respectivă să fi fost notificată reclamantului, acesta a introdus, la 2 august 2018, o cerere de emitere a unei [OAE] privind conturile bancare ale debitorilor în Suedia.
18. Ulterior, la 2 august 2018, Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a dispus ca cererea și anexele la aceasta să fie comunicate președintelui Secției a II‑a civile din cadrul acestei instanțe în vederea inițierii unei proceduri separate și a numirii unui judecător raportor, în conformitate cu articolul 618a din GKP. Cu toate acestea, președintele Secției a II‑a civile a trimis cauza spre rejudecare la Secția a III‑a civilă, camera a 155‑a a acestei instanțe, instanța de trimitere în prezenta cauză, solicitându‑i să se pronunțe și indicând că somația emisă în temeiul articolului 410 din GPK constituie act autentic, în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, și că nu era necesar să se inițieze o procedură separată.
19. Instanța de trimitere nu împărtășește opinia președintelui Secției a II‑a civile. Aceasta apreciază că o ordonanță în temeiul articolului 410 din GPK care nu a dobândit forță executorie nu constituie un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, pentru motivul că, potrivit articolului 415 alineatul 5 din GPK, în cazul în care reclamantul nu prezintă dovezi cu privire la introducerea acțiunii în termenul stabilit, somația respectivă trebuie să fie anulată. Această instanță observă că, în speță, nu există nicio somație care să aibă forță executorie și care să constituie act autentic, în temeiul căreia instanța ar putea, în cadrul procedurii somației de plată, să emită o OAE. În aceste condiții, o OAE privind conturile bancare ar putea fi emisă numai în cadrul unei proceduri separate privind fondul.
IV. Întrebările preliminare și procedura în fața Curții
20. În aceste condiții, Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) În conformitate cu articolul 410 din [GPK], o somație de plată referitoare la o creanță pecuniară care nu este încă executorie este un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din [Regulamentul nr. 655/2014]?
2) În cazul în care, potrivit articolului 410 din GPK, somația de plată nu este un act autentic, este necesar ca, în afara procedurii prevăzute la articolul 410 din GPK, să se inițieze, la cerere, o procedură separată în conformitate cu articolul 5 litera (a) din [Regulamentul nr. 655/2014]?
3) În cazul în care somația de plată în sensul articolului 410 din GPK este un act autentic, instanța are obligația să se pronunțe în termenul prevăzut la articolul 18 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 655/2014] atunci când o dispoziție națională prevede suspendarea termenelor pe perioada vacanței judecătorești?”
21. Numai Comisia Europeană a prezentat observații scrise în fața Curții. Nu a avut loc o ședință.
V. Analiză
22. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă o somație de plată lipsită de forță executorie precum cea în discuție în litigiul principal corespunde caracteristicilor unui act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 și dacă, în consecință, reclamantul a obținut un act autentic prin care i se impune debitorului plata creanței în sensul articolului 5 litera (b) din acest regulament.
23. Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere urmărește să soluționeze, în cadrul aceleiași instanțe, o situație asemănătoare celei a unui conflict negativ în materie de competență pentru a se pronunța cu privire la o OAE. Acest conflict are la origine faptul că președintele Secției a II‑a civile a Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a considerat că somația în temeiul articolului 410 din GPK era un act autentic și a dispus Secției a III‑a civile, camera a 155‑a, a aceleiași instanțe să se pronunțe cu privire la cererea de emitere a unei OAE, apreciind că nu era necesar să se inițieze o procedură separată. În schimb, președintele camerei a 155‑a apreciază că, „pentru moment, nu există o ordonanță cu forță executorie care să constituie un act autentic” și în temeiul căruia instanța ar putea, în cadrul procedurii bulgare a somației de plată, să emită o OAE.
24. Or, mai multe aspecte legate de aplicarea dreptului bulgar, care, în speță, afectează situația juridică a reclamantului, nu sunt clare. În consecință, va trebui să abordăm problematici care nu sunt vizate în mod explicit de cererea de decizie preliminară pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere.
25. În acest sens, pentru a răspunde preocupărilor instanței de trimitere, vom prezenta mai întâi câteva observații generale cu privire la procedura somației de plată în dreptul bulgar, prevăzută la articolul 410 și următoarele din GPK (punctele 26-31 din prezentele concluzii). În continuare, vom formula observații cu privire la cele două premise pe care pare să se întemeieze prima întrebare, și anume, prima, cea potrivit căreia somația de plată din 5 aprilie 2018 nu a fost anulată (punctele 33 și 34 din prezentele concluzii), și a doua, cea potrivit căreia, cu excepția caracterului său executoriu eventual relevant, o somație de plată în dreptul bulgar corespunde caracteristicilor unui act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014 (punctele 36-46 din prezentele concluzii). În sfârșit, pe baza tuturor acestor considerații, vom examina relevanța caracterului executoriu al unui titlu deținut de un creditor în cadrul sistemului instituit prin acest regulament (punctul 53 și următoarele din prezentele concluzii).
A. Cu privire la procedura somației de plată
26. Potrivit explicațiilor instanței de trimitere, procedura somației de plată, prevăzută la articolul 410 și următoarele din GPK, permite să se stabilească existența unei creanțe între anumite persoane, temeiul acestei creanțe și caracterul său irefutabil. Această procedură este facultativă: creditorul nu are obligația de a introduce o cerere de emitere a unei somații de plată și, în loc de aceasta, își poate valorifica creanța în cadrul unei proceduri obișnuite.
27. În cazul în care creditorul alege să depună o cerere în temeiul articolului 410 din GPK, acesta trebuie să specifice temeiul creanței sale și cuantumul ei. În schimb, creditorul nu este obligat să prezinte niciun fel de document de dovedire a creanței.
28. Creditorul nu poate proceda la executarea silită a creanței sale înainte ca o somație de plată să dobândească forță executorie.
29. Astfel, o somație de plată, pentru a dobândi forță executorie, trebuie să îi fie comunicată debitorului, iar acesta trebuie să se abțină de la formularea unei opoziții în temeiul articolului 414 din GPK. În acest caz, în conformitate cu articolul 416 din GPK, instanța emite un titlu executoriu în temeiul somației respective.
30. În schimb, în cazul în care debitorul formulează opoziție, instanța îi indică creditorului, în conformitate cu articolul 415 alineatul 1 din GPK, că poate introduce o acțiune în constatarea creanței sale, în termen de o lună, ceea ce conduce la o procedură separată în cadrul căreia respectiva instanță se pronunță prin hotărâre. Această hotărâre, atunci când dobândește autoritate de lucru judecat, confirmă somația de plată, iar titlul executoriu este emis în temeiul acestei somații și al acestei hotărâri.
31. În mod similar, instanța îi indică creditorului că poate introduce o acțiune în constatarea creanței sale și atunci când notificarea unei somații de plată nu a avut loc efectiv, însă notificarea acestei somații este considerată a fi fost efectuată în temeiul articolului 47 alineatul 5 din GPK. În acest caz, introducerea unei acțiuni în constatarea creanței implică de asemenea o procedură separată, care se desfășoară în modul descris mai sus. Cu toate acestea, în cazul în care, astfel cum se întâmplă în prezenta cauză, solicitantul nu prezintă dovada introducerii unei acțiuni în constatarea creanței sale, instanța anulează somația de plată în temeiul articolului 415 alineatul 5 din GPK.
32. Prin urmare, trebuie să se stabilească, înainte de a continua, dacă somația de plată din 5 aprilie 2018 a fost anulată sau nu. Astfel, în cazul în care această somație ar fi fost anulată în conformitate cu articolul 415 alineatul 5 din GPK, nu ar fi necesar, în opinia noastră, să se ridice problema dacă aceasta este un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014.
B. O somație de plată neurmată de o acțiune în constatarea creanței
33. După cum tocmai am indicat, din cadrul juridic astfel cum a fost precizat de instanța națională reiese că, atunci când notificarea unei somații de plată se efectuează în temeiul articolului 47 alineatul 5 din GPK și, ulterior, precum în cauza principală, o acțiune în constatarea creanței nu este introdusă de creditor, somația de plată trebuie anulată în temeiul articolului 415 alineatul 5 din GPK. În plus, potrivit doctrinei, trebuie să se anuleze această somație în măsura în care este necesar să se pună capăt existenței sale juridice, în pofida faptului că ea nu a produs efecte juridice și nu are forță executorie(9).
34. Or, întrucât prima întrebare preliminară se referă la o somație de plată care nu este încă executorie, această întrebare poate fi înțeleasă în sensul că, pentru instanța de trimitere, somația de plată din 5 aprilie 2018 nu a fost anulată(10). Prin urmare, fără a intenționa să ne pronunțăm cu privire la conformitatea soluției reținute de instanțele naționale cu dreptul bulgar, trebuie să se considere ca fiind stabilit faptul că somația din 5 aprilie 2018 nu a fost anulată.
35. În acest stadiu, trebuie să se examineze și dacă, cu excepția caracterului său neexecutoriu încă, o somație de plată precum cea în discuție în litigiul principal corespunde caracteristicilor unui act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, care sunt în mod explicit și incontestabil prevăzute de acest regulament.
C. O somație de plată ca act autentic din perspectiva Regulamentului nr. 655/2014
36. Din cererea de decizie preliminară reiese că constatarea potrivit căreia o somație de plată în dreptul bulgar este un act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014 își găsește originea în trimiterea cauzei principale în fața instanței de trimitere efectuată de președintele Secției a II‑a civile. Astfel, prin trimiterea cauzei la Secția a III‑a civilă, președintele Secției a II‑a civile a considerat că o somație emisă în temeiul articolului 410 din GPK este un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014.
37. Instanța de trimitere se limitează să constate în această privință că, în opinia sa, aprecierile președintelui Secției a II‑a civile „nu sunt relevante”. Aceasta precizează, într‑un mod mai specific, că o somație emisă în temeiul articolului 410 din GPK care nu a dobândit forță executorie nu este un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, în măsura în care aceasta poate fi anulată(11) în cazul în care o acțiune în constatare nu este introdusă în termenul prevăzut. Deducem de aici că, în opinia instanței de trimitere, nu lipsa forței executorii în sine a somației de plată se opune calificării acesteia drept „act autentic”, ci caracterul său revocabil. Cu toate acestea, trebuie să se observe că revocabilitatea caracterizează mai degrabă deciziile decât actele autentice.
38. Pentru alte motive decât cele legate de caracterul său neexecutoriu, și noi avem îndoieli cu privire la calificarea unei asemenea somații de plată drept act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014.
39. Amintim că, pentru ca un act să poată constitui un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, în primul rând, actul respectiv trebuie întocmit sau înregistrat în statul membru ca act autentic, în al doilea rând, autenticitatea acestui act trebuie stabilită de o autoritate publică sau de orice altă autoritate abilitată să facă acest lucru și, în al treilea rând, acea autenticitate trebuie să privească în special semnătura și conținutul actului.
40. Reiese din explicațiile doctrinare că, în dreptul bulgar, actele autentice sunt reglementate de articolul 179 alineatul 1 din GPK, potrivit căruia un document oficial întocmit de o autoritate în exercitarea funcțiilor sale, sub forma și în conformitate cu procedura stabilite, constituie o dovadă pentru declarațiile făcute, precum și pentru actele efectuate în fața sa(12).
41. Pe de altă parte, din articolul 618a alineatul 2 din GPK, astfel cum a fost explicat în trimiterea preliminară, rezultă că instanțele bulgare au competența de a întocmi acte autentice. Considerăm, a priori, că o somație de plată emisă în temeiul articolului 410 din GPK corespunde primelor două caracteristici ale unui act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014.
42. Cu toate acestea, astfel cum pare să observe Comisia, nu este clar în ce mod o somație de plată emisă în temeiul articolului 410 din GPK constituie un act a cărui autenticitate se referă la conținutul actului respectiv, acea autenticitate fiind un concept al dreptului Uniunii care trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome.
43. Astfel, după cum am arătat la punctul 27 din prezentele concluzii, la introducerea unei cereri în temeiul articolului 410 din GPK, solicitantul nu este obligat să prezinte niciun fel de document care să ateste creanța sa. Solicitantul este obligat doar să comunice declarația sa cu privire la temeiul și la cuantumul acestei creanțe. Pe baza declarației respective, instanța emite o somație de plată care menționează în special, astfel cum reiese din articolul 412 punctele 6 și 8 din GPK, obligația pe care debitorul trebuie să o execute, precum și termenul exact în care debitorul trebuie să despăgubească solicitantul.
44. Din articolul 411 alineatul 2 din GPK reiese că instanța nu emite o somație de plată în special în cazurile în care cererea creditorului nu îndeplinește cerințele articolului 410 din GPK sau este contrară legii sau bunelor moravuri. Totuși, analiza efectuată în acest scop nu privește și – în lipsa vreunui document provenind de la creditor – nu poate privi temeinicia obligației pe care debitorul trebuie să o execute.
45. În aceste împrejurări, pare îndoielnic că autenticitatea unei somații se referă la conținutul acesteia, în măsura în care conținutul respectiv, făcând abstracție de temeinicia creanței, se rezumă la obligația debitorului de a satisface creanța creditorului. În consecință, apreciem că o somație de plată emisă în temeiul articolului 410 din GPK nu poate fi considerată un act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014.
46. Astfel, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă autenticitatea unei somații de plată în dreptul bulgar se referă la conținutul său și la semnătură. În cazul unui răspuns negativ, ținând seama de faptul că Regulamentul nr. 655/2014 menționează trei tipuri de titluri care pot constitui temeiul unei OAE, și anume hotărârile judecătorești, tranzacțiile judiciare și actele autentice, instanța de trimitere va trebui să ridice problema dacă această somație este o hotărâre judecătorească în sensul regulamentului menționat. Personal, considerăm că răspunsul este afirmativ.
D. Implicațiile constatării că o somație de plată din dreptul bulgar nu este un act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014
47. Astfel cum am constatat, somația de plată nu este, în dreptul bulgar, un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014. În aceste condiții, pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, vom continua analiza noastră cu prezentarea sistemului instituit prin Regulamentul nr. 655/2014. Din această analiză va reieși că cerința forței executorii este aplicată în mod univoc cu privire la trei tipuri de titluri care pot constitui temeiul unei OAE.
48. În plus, consecințele deduse din examinarea unuia dintre argumentele Comisiei pledează în favoarea abordării care ia ca punct de plecare sistemul acestui regulament.
49. Comisia observă că se găsesc noțiuni comparabile cu aceea de „act autentic” în alte instrumente de drept internațional privat al Uniunii, în special în Regulamentele (CE) nr. 805/2004(13), (CE) nr. 4/2009(14) și nr. 1215/2012, precum și în Convențiile de la Bruxelles și de la Lugano(15). Potrivit Comisiei, din fiecare dintre aceste instrumente reiese că actul autentic trebuie să aibă forță executorie în statul membru de origine. Întrucât aceste instrumente ar stabili o noțiune unitară de „act autentic”, pentru considerațiile de natură sistemică, definiția care figurează la articolul 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014 ar trebui interpretată în sensul că un act trebuie să fie executoriu pentru a putea fi considerat un act autentic.
50. Avem totuși îndoieli în ceea ce privește analogiile directe identificate de Comisie între, pe de o parte, Regulamentele nr. 805/2004, nr. 4/2009 și nr. 1215/2012 și, pe de altă parte, Regulamentul nr. 655/2014, având în vedere obiectivele diferite urmărite de toate aceste regulamente.
51. Titlul executoriu european instituit prin Regulamentul nr. 805/2004 urmărește să permită, în mod direct prin intermediul unei proceduri de executare, satisfacerea creanței creditorului. Cu excepția măsurilor asigurătorii și provizorii, același lucru este valabil și în ceea ce privește actele autentice în cadrul Regulamentelor nr. 4/2009 și nr. 1215/2012. În schimb, o OAE are ca obiect protejarea, cu titlu provizoriu, a creanței de care poate dispune creditorul și asigurarea că recuperarea eventuală și ulterioară a acestei creanțe, printr‑o procedură de executare, nu este împiedicată sau îngreunată. O OAE poate fi astfel deosebit de relevantă atunci când creditorul nu deține încă un titlu executoriu și, în consecință, nu poate proceda la executarea silită a unui astfel de titlu în temeiul dispozițiilor Regulamentelor nr. 805/2004, nr. 4/2009 și nr. 1215/2012.
52. Pe de altă parte, astfel cum constată Comisia, articolul 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, care conține definiția noțiunii de „act autentic”, amintită la punctul 39 din prezentele concluzii, nu face nicio referire la caracterul executoriu al unui astfel de act. Aceasta este situația și în Regulamentele nr. 805/2004, nr. 4/2009 și nr. 1215/2012, de asemenea invocate de Comisie(16). În schimb, forța executorie a unui act autentic are un rol important în cadrul sistemelor de circulație a instrumentelor juridice, instituite prin aceste regulamente(17). De asemenea, considerăm că, în speță, nu ne putem opri la o analiză a noțiunilor de „hotărâre judecătorească”, de „tranzacție judiciară” sau de „act autentic”, fără a lua în considerare sistemul instituit prin Regulamentul nr. 655/2014. Răspunsul la preocupările instanței de trimitere trebuie să se găsească nu în afara regulamentului menționat, ci în cadrul acestuia.
E. Sistemul instituit prin Regulamentul nr. 655/2014 și dihotomia căilor procedurale care stau la baza acestuia
53. Regulamentul nr. 655/2014 stabilește un cadru juridic care prevede modalitățile procedurii de obținere a unei OAE, ale emiterii acesteia și, în parte, ale executării procedurii respective. În acest cadru, reluând dispozițiile articolului 5 din regulamentul menționat, situația creditorului care solicită emiterea unei OAE după obținerea unui titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) este diferită de cea a creditorului care solicită emiterea unei OAE înainte de inițierea unei proceduri pe fond sau pe parcursul acestei proceduri până la pronunțarea hotărârii sau până la aprobarea sau la încheierea unei tranzacții judiciare.
54. Pe de altă parte, dihotomia căilor procedurale, evidențiată la articolul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, continuă pe alte planuri(18).
55. Reiese mai întâi din articolul 6 alineatele (1), (3) și (4) din Regulamentul nr. 655/2014 că, atunci când creditorul nu a obținut încă un titlu, sunt competente să emită o OAE instanțele din statul membru care au competența de a se pronunța pe fond în conformitate cu normele relevante aplicabile în materie de competență(19). În continuare, în cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească sau o tranzacție judiciară, competența de a emite o OAE pentru creanța menționată în titlurile respective aparține instanțelor din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească sau în care a fost aprobată sau încheiată tranzacția judiciară. În sfârșit, în cazul în care creditorul a obținut un act autentic, instanțele desemnate în acest scop în statul membru în care a fost întocmit actul respectiv sunt competente să emită o OAE pentru creanța indicată în actul respectiv.
56. În continuare, articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 655/2014 stabilește condițiile pentru emiterea unei OAE. Din cuprinsul articolului 7 alineatul (1) din acest regulament reiese că creditorul trebuie să prezinte întotdeauna probe suficiente pentru a convinge instanța că se impune de urgență o măsură asigurătorie sub forma unei OAE (risc de periculum in mora). Or, articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că, în cazul în care creditorul nu a obținut încă un titlu care să oblige debitorul să plătească creanța creditorului, acesta înaintează, de asemenea, suficiente probe pentru a convinge instanța că, în mod probabil, va avea câștig de cauză pe fond cu privire la creanță (fumus boni iuris).
57. În sfârșit, articolul 12 din Regulamentul nr. 655/2014 privește garanția pe care creditorul trebuie să o furnizeze în contrapartida caracterului asigurătoriu al indisponibilizării. Astfel cum reiese din articolul 12 alineatul (1) din acest regulament și astfel cum prevede considerentul (18) al regulamentului menționat, în cazul în care creditorul nu a obținut încă un titlu, furnizarea unei garanții ar trebui să fie regula. În schimb, potrivit articolului 12 alineatul (2) din regulamentul menționat, în cazul în care creditorul a obținut deja un titlu, oportunitatea furnizării unei garanții ar trebui să rămână la latitudinea instanței.
58. Din considerațiile care precedă rezultă că condițiile de emitere a unei OAE sunt mai puțin stricte în cazul în care creditorul are deja un titlu, fără ca dispozițiile citate anterior din Regulamentul nr. 655/2014 să precizeze dacă un asemenea titlu trebuie să fie executoriu sau nu.
59. Astfel, trebuie să se răspundă nu la întrebarea dacă un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, considerat separat, trebuie să fie executoriu, ci la aceea dacă titlul pe care creditorul trebuie să îl dețină pentru a se putea considera că a obținut un act în sensul dispozițiilor citate anterior trebuie să fie executoriu sau nu. Astfel, noțiunea de „act autentic”, precum și cele de „hotărâre judecătorească” și de „tranzacție judiciară” trebuie interpretate ținând seama de sistemul instituit prin regulamentul menționat. Acest lucru este ilustrat de a doua și de a treia întrebare preliminară adresate de instanța de trimitere care se referă la dispozițiile Regulamentului nr. 655/2014, și anume articolele 5 și 18 din acest regulament, care se întemeiază pe aceeași distincție. Pe de altă parte, din considerentul (14) al Regulamentului nr. 655/2014 rezultă că echilibrul corespunzător între interesul creditorului de a obține o OAE și interesul debitorului de a împiedica utilizarea abuzivă a unei asemenea ordonanțe ar trebui garantat de condițiile pentru emiterea acesteia. Astfel, interpretarea noțiunilor de „hotărâre judecătorească”, de „tranzacție judiciară” și de „act autentic” este susceptibilă să afecteze acest echilibru.
F. Titlurile executorii în sistemul instituit prin Regulamentul nr. 655/2014
1. Concluziile care trebuie desprinse din menționarea titlurilor executorii și a titlurilor care nu sunt încă executorii în Regulamentul nr. 655/2014
60. Urmând raționamentul conform căruia nu ne putem opri la analiza noțiunii de „act autentic”, în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, fără a lua în considerare alte dispoziții din acest regulament, Comisia susține că necesitatea forței executorii poate fi dedusă din articolul 14 alineatul (1) primul și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 655/2014. Potrivit Comisiei, dat fiind că regulamentul menționat conține, în această parte a textului său, dispoziții specifice explicite privind actele autentice fără forță executorie, este dificil să se presupună că, în celelalte dispoziții din regulamentul respectiv, noțiunea de „act autentic” include atât actele autentice executorii, cât și pe cele care nu sunt executorii.
61. Fără a aduce atingere concluziei la care ajunge Comisia, nu suntem pe deplin convinși de raționamentul său potrivit căruia ar rezulta deja din compararea utilizărilor noțiunii de „act autentic” la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 și la alte articole din acest regulament că un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din regulamentul menționat trebuie să fie în mod necesar executoriu.
62. Astfel, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 distinge în mod clar situațiile în care creditorul a obținut un titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) executoriu care îi impune debitorului plata creanței sale de cele în care creditorul a obținut un titlu care nu este încă executoriu. S‑ar putea argumenta că un act autentic care nu este încă executoriu, menționat la articolul 14 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 655/2014, constituie întotdeauna un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din acest regulament. Articolul 4 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, ar stabili cadrul terminologic comun pentru toate dispozițiile următoare. Prin urmare, în conformitate cu acest cadru și din motive de coerență, ar trebui să se considere că un act nu trebuie să fie executoriu pentru a constitui un act autentic în sensul acestei din urmă dispoziții.
63. Acestea fiind spuse, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 impune cerințe mai stricte în ceea ce privește obținerea de informații privind contul bancar al debitorului în cazul în care creditorul nu a obținut încă un titlu executoriu în raport cu cele aplicabile în cazul în care creditorul a obținut un titlu executoriu. Astfel, creditorul care a obținut un titlu care nu este încă executoriu trebuie, printre altele, să convingă instanța că există o necesitate urgentă de a obține informații privind contul, întrucât, în lipsa acestora, există un risc ca executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie pusă în pericol, ceea ce ar putea conduce la o deteriorare substanțială a situației financiare a creditorului.
64. Desigur, este adevărat că, la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, legiuitorul a efectuat o distincție între titlurile executorii și cele care nu sunt încă executorii (și nu, precum în alte dispoziții din acest regulament, între două situații: aceea în care creditorul a obținut un titlu și aceea în care nu a obținut titlul respectiv(20)) pentru a diferenția trei situații: cea în care creditorul a obținut un titlu executoriu [articolul 14 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 655/2014], cea în care creditorul a obținut un titlu care nu este încă executoriu [articolul 14 alineatul (1) al doilea paragraf din acest regulament] și, în sfârșit, cea în care creditorul nu a obținut un titlu [în afara articolului 14 alineatul (1) din regulamentul menționat]. Acest lucru poate sugera că, în raport cu ansamblul dispozițiilor din Regulamentul nr. 655/2014, faptul de a deține un titlu care nu este încă executoriu nu echivalează cu a nu deține niciun titlu.
65. Cu toate acestea, era necesar să se distingă, la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, trei situații în loc de două pentru a‑i conferi creditorului care deține un titlu care nu este încă executoriu posibilitatea de a introduce o cerere de informații privind contul debitorului. Astfel, potrivit articolului 14 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 655/2014, creditorul care a obținut un titlu care nu este încă executoriu poate introduce o asemenea cerere, în timp ce creditorul care nu a obținut un titlu nu are dreptul de a face acest lucru. Pe de altă parte, astfel cum reiese din alte dispoziții ale regulamentului menționat, creditorul care deține un titlu executoriu se află întotdeauna într‑o situație privilegiată, deoarece acesta nu este obligat să convingă instanța că există o necesitate urgentă de a obține informații privind contul debitorului.
66. Din considerațiile care precedă deducem că, pe de o parte, exclusiv în scopul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, a deține un titlu care nu este executoriu nu poate fi asimilat faptului de a nu deține niciun titlu. Pe de altă parte, articolul 14 alineatul (1) primul și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 655/2014 urmează aceeași logică precum în special articolul 7 alineatele (1) și (2) din acest regulament, care face distincție între situația creditorului care a obținut un titlu și cea a creditorului care nu l‑a obținut încă, impunând, în ceea ce privește această din urmă situație, condiții pentru emiterea unei OAE mai stricte.
67. Pe scurt, în acest stadiu, s‑ar putea susține că, pentru a putea considera că creditorul a obținut un titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) care îi impune debitorului plata creanței în sensul dispozițiilor din Regulamentul nr. 655/2014, acest titlu trebuie să fie executoriu în statul membru de origine. Astfel cum vom demonstra în continuare, această constatare, împărtășită de altfel de o parte din doctrină(21), este confirmată de concluziile desprinse din alte dispoziții din acest regulament, și anume articolele 7, 18 și 34 din regulamentul menționat.
2. Concluziile care pot fi desprinse din alte dispoziții din Regulamentul nr. 655/2014
68. Astfel cum am explicat deja la punctul 59 din prezentele concluzii, interpretarea dată noțiunilor care definesc titluri (hotărâri judecătorești, tranzacții judiciare și acte autentice) este de natură să afecteze echilibrul dintre interesele creditorului și cele ale debitorului. Din cuprinsul articolului 7 din Regulamentul nr. 655/2014 rezultă că, odată ce creditorul a obținut un titlu care îi impune debitorului plata creanței, instanța respectivă nu mai examinează, în momentul emiterii unei OAE pentru creanța menționată în acest titlu, aspectul dacă va fi admisă pe fond cererea creditorului.
69. A accepta interpretarea potrivit căreia titlul obținut de creditor nu trebuie să fie executoriu în statul membru de origine ar aduce atingere echilibrului pe care condițiile pentru emiterea OAE ar trebui să îl stabilească. Astfel, la emiterea unei OAE în temeiul unui titlu care nu este încă executoriu, instanța în cauză nu i‑ar putea solicita creditorului să o convingă cu privire la fumus boni iuris al creanței menționate în titlu. Or, s‑ar putea dovedi că o OAE este emisă pe baza unui titlu care, precum în speță, se întemeiază pe declarațiile creditorului, fără ca temeinicia creanței să fi fost verificată.
70. În opinia noastră, acesta este motivul pentru care titlul obținut de creditor trebuie să fie executoriu în statul membru de origine pentru a se putea considera că creditorul a obținut un titlu.
71. Acest lucru explică, de asemenea, motivul pentru care termenele stabilite la articolul 18 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 655/2014 pentru a statua cu privire la cererea de emitere a unei OAE sunt mai scurte în cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic. În acest caz, instanța este scutită de obligația de a examina fumus boni iuris al cererii pe fond a creditorului.
72. Pe de altă parte, din cuprinsul articolului 34 alineatul (1) litera (b) punctul (iii) din Regulamentul nr. 655/2014 reiese că, la cererea debitorului, executarea OAE în statul membru de executare încetează în cazul în care forța executorie a hotărârii judecătorești a cărei executare creditorul urmărea să o garanteze prin această OAE a fost suspendată în statul membru de origine. Acesta poate constitui un indiciu al faptului că, în ceea ce privește o OAE emisă fără ca creditorul să fi fost obligat să dovedească fumus boni iuris, forța executorie a acestei OAE pentru creanța menționată în titlu se întemeiază pe forța executorie a acestui act în statul membru de origine(22).
73. În plus, concluziile care decurg din analiza noastră par să fie confirmate și în lumina interpretării istorice a Regulamentului nr. 655/214.
3. Interpretare istorică
74. Trebuie să se observe că propunerea de regulament prezentată de Comisie(23), aflată la originea Regulamentului nr. 655/2014, se întemeia pe o dihotomie asemănătoare cu cea pe care se întemeiază acest regulament.
75. Mai întâi, articolul 5 din această propunere distingea între, pe de o parte, situațiile în care reclamantul solicita emiterea unei OAE înainte de inițierea acțiunii pe fond sau în orice moment pe durata acesteia sau chiar după ce reclamantul a obținut o hotărâre, o tranzacție judiciară sau un act autentic împotriva pârâtului, care este executoriu în statul membru de origine, dar încă nu a fost declarat executoriu în statul membru de executare, în cazul în care o astfel de declarație este necesară, și, pe de altă parte, situațiile în care reclamantul ar solicita emiterea unei OAE după obținerea unei hotărâri, a unei tranzacții judiciare sau a unui act autentic împotriva pârâtului care este executoriu de drept în statul membru de executare sau care a fost declarat executoriu în statul respectiv.
76. În continuare, potrivit propunerii de regulament, condițiile de emitere sunt mai puțin stricte în cazul în care creditorul are deja un titlu care este executoriu în statul membru de origine decât în cazul în care nu are. În plus, aceste condiții sunt și mai puțin stricte în cazul în care creditorul deține un titlu care este executoriu în statul membru de executare(24). Trebuie să se observe că, potrivit articolului 7 alineatul (2) din propunerea de regulament, interpretat în lumina articolului 5 alineatul (1) din aceasta, cerința privind fumus boni iuris impusă de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014 nu se aplică în cazul în care creditorul deține un act autentic executoriu în statul membru de origine.
77. În sfârșit, în conformitate cu articolul 23 din propunerea de regulament, procedura de exequatur este eliminată în situațiile în care creditorul solicită emiterea unei OAE după obținerea unui titlu care este executoriu în statul membru de executare sau a fost declarat executoriu în statul respectiv.
78. Distincția între titlurile considerate executorii doar în statul membru de origine și cele considerate executorii și în statul membru de executare a fost abandonată în urma adoptării de către Consiliul Uniunii Europene a unei orientări generale privind propunerea de regulament(25). În acel stadiu, au fost formulate dispozițiile care efectuează o distincție între situația creditorului care a obținut un titlu prin care i se impune debitorului plata creanței și cea a creditorului care nu a obținut acest titlu. Condițiile pentru emiterea unei OAE care au fost prevăzute pentru situațiile în care creditorul deținea un titlu executoriu în statul membru de origine au devenit aplicabile în situațiile în care creditorul deține („a obținut”) titlul care îi impune debitorului să plătească creanța creditorului. La fel ca Regulamentul nr. 655/2014, orientarea generală a Consiliului se întemeia pe eliminarea completă a procedurii de exequatur.
79. Analiza lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 655/2014 confirmă astfel concluzia noastră potrivit căreia titlul trebuie să fie executoriu în statul membru în care a fost emis, aprobat, încheiat sau întocmit, pentru a se putea considera că creditorul a obținut un titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) care îi impune debitorului să plătească creanța creditorului.
80. În sfârșit, este adevărat că considerentul (18) al Regulamentului nr. 655/2014, care privește garanția pe care creditorul este obligat să o furnizeze în condițiile prevăzute la articolul 12 din acest regulament, pare să contrazică concluzia pe care tocmai am prezentat‑o. Acest considerent prevede că creditorul care a obținut un titlu poate, în realitate, să fie în posesia unei hotărâri care nu este încă executorie sau este executorie cu titlu provizoriu. Cu toate acestea, considerentul respectiv, care nu are un caracter normativ și, în plus, nu a făcut obiectul unei discuții detaliate în cursul lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 655/2014, nu poate repune în discuție concluziile coerente deduse din interpretarea sistematică și istorică a acestui regulament.
81. Ca observație finală, nu putem exclude ca, în cadrul lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 655/2014, prin calificarea situațiilor în care creditorul deține un titlu executoriu ca și cele în care creditorul a obținut un titlu care îi impune debitorului plata creanței sale, Consiliul să fi dorit să diferențieze aceste situații de cele în care creditorul deține un titlu care nu este încă executoriu. Astfel, această expresie figurează numai la articolele 5, 7 și 14 din regulamentul menționat.
82. Totuși, această intenție nu pare să fi fost pusă în aplicare în Regulamentul nr. 655/2014. Astfel, în primul rând, considerentul (12) al acestui regulament precizează că, spre deosebire de situația în care creditorul nu a obținut un titlu care impune o plată a debitorului, cea în care a obținut un titlu poate corespunde situației în care acesta deține o hotărâre care nu este încă executorie. În al doilea rând, articolele 6 (competența de a emite o OAE) și 18 (termene pentru emiterea unei OAE) din acest regulament au evoluat pe parcursul lucrărilor pregătitoare, nereflectând o asemenea voință. Astfel, pe de o parte, Consiliul a menținut măsurile care, conform propunerii Comisiei, erau aplicabile în situațiile în care creditorul deține un titlu executoriu în statul membru de origine. Pe de altă parte, aceste articole disting doar situațiile în care creditorul nu a obținut un titlu de cele în care a obținut un titlu, fără a preciza dacă acest titlu impune plata debitorului. În al treilea rând, ca urmare a orientării generale a Consiliului, considerentul (13) al Regulamentului nr. 655/2014 a fost completat de explicația potrivit căreia noțiunea de „procedură pe fond” trebuie să acopere orice procedură prin care se urmărește obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă. Deducem de aici că, și în opinia Consiliului, obținerea unui titlu executoriu constituie frontiera decisivă care separă cele două căi procedurale care stau la baza sistemului instituit prin Regulamentul nr. 655/2014.
G. Observații finale
83. În pofida lipsei unor informații detaliate privind aspectele care pot face obiectul unor îndoieli în prezenta cauză, am formulat, pe baza prezentării noastre a sistemului instituit prin Regulamentul nr. 655/2014, considerațiile care i‑ar putea fi utile instanței de trimitere.
84. Din analiza noastră reiese că o somație de plată în dreptul bulgar nu este un act autentic în sensul Regulamentului nr. 655/2014 și corespunde mai degrabă caracteristicilor unei hotărâri judecătorești în sensul acestui regulament.
85. Totuși, sub imperiul regulamentului menționat, cerința forței executorii se aplică în mod univoc cu privire la trei tipuri de titluri (hotărârile judecătorești, tranzacțiile judiciare și actele autentice) care pot constitui temeiul unei OAE.
86. Pe de altă parte, analiza noastră ne‑a determinat, de asemenea, să constatăm că trebuie să răspundem nu la întrebarea dacă un act autentic în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 655/2014, considerat separat, trebuie să fie executoriu, ci la aceea dacă titlul (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) pe care creditorul trebuie să îl dețină pentru a putea considera că a obținut un act care îi impune debitorului plata creanței sale, în sensul dispozițiilor acestui regulament, trebuie să fie executoriu sau nu.
87. În cadrul sistemului acestui regulament, pentru a se putea considera că creditorul a obținut un titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic) care îi impune debitorului plata creanței sale în special în sensul articolului 5 litera (b) din acest regulament, creditorul respectiv trebuie să dețină un titlu executoriu în statul membru în care titlul a fost emis, aprobat, încheiat sau întocmit.
88. Interpretarea potrivit căreia titlul obținut de creditor trebuie să fie executoriu în statul membru de origine nu înseamnă că un creditor care a obținut un titlu care nu este încă executoriu nu poate obține din acest titlu niciun avantaj în cadrul unei proceduri de emitere a unei OAE. Este mai ușor pentru acest creditor să convingă instanța competentă să admită, probabil, cererea sa pe fond împotriva debitorului. În plus, nu trebuie să se excludă că, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 655/2014, acest creditor este scutit de obligația de a furniza o garanție. În plus, spre deosebire de interpretarea contrară, soluția propusă în prezentele concluzii nu împiedică instanța competentă să îi solicite creditorului să demonstreze fumus boni iuris cu privire la creanța menționată în titlul care nu este încă executoriu, în special atunci când acest titlu a fost emis doar pe baza declarației unilaterale a creditorului.
VI. Concluzie
89. În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să formuleze următorul răspuns la prima întrebare preliminară adresată de Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria):
„Articolul 4 punctul 10 din Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o somație de plată precum cea în discuție în litigiul principal nu constituie un act autentic în sensul regulamentului menționat în măsura în care conținutul acesteia, făcând abstracție de temeinicia creanței, se rezumă la obligația debitorului de a satisface creanța creditorului și, în consecință, autenticitatea acestui act nu privește conținutul actului respectiv în sensul dorit de legiuitorul Uniunii.
În sistemul instituit prin Regulamentul nr. 655/2014, un titlu trebuie să fie executoriu în statul membru în care a fost emis, aprobat, încheiat sau întocmit pentru a se putea considera că creditorul a obținut un titlu (o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară, un act autentic) care impune debitorului plata creanței, în sensul articolului 5 litera (b) din acest regulament.”