HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
5 decembrie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Articolul 7 punctul 1 litera (a) – Competență specială în materie contractuală – Noțiunea de «materie contractuală» – Cerere de plată a contribuțiilor anuale datorate de un avocat unui ordin al avocaților”
În cauza C‑421/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de tribunal de première instance de Namur (Tribunalul de Primă Instanță din Namur, Belgia), prin decizia din 21 iunie 2018, primită de Curte la 27 iunie 2018, în procedura
Ordre des avocats du barreau de Dinant
împotriva
JN,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, doamna R. Silva de Lapuerta (raportoare), vicepreședinta Curții, și domnul L. Bay Larsen, judecător,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de F. Varrone, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul lituanian, de R. Krasuckaitė și de G. Taluntytė, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de M. Heller și de M. Wilderspin, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 29 iulie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ordre des avocats du barreau de Dinant (Ordinul Avocaților din Baroul Dinant, Belgia), pe de o parte, și JN, pe de altă parte, cu privire la neplata de către acesta din urmă a contribuțiilor profesionale anuale datorate acestui ordin.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 prevede:
„Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).”
4 Articolul 4 alineatul (1) din acest regulament prevede:
„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”
5 Articolul 7 din regulamentul menționat prevede:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:
1. (a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză;
[…]”
Dreptul belgian
6 Articolul 428 primul paragraf din Codul judiciar prevede:
„Nimeni nu poate purta titlul de avocat și nici nu poate exercita profesia dacă nu este belgian sau resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă nu are diplomă de doctor sau de licențiat în drept, dacă nu a depus jurământul prevăzut la articolul 429 și dacă nu este înscris în tabloul ordinului sau pe lista stagiarilor.”
7 Articolul 443 primul paragraf din Codul judiciar prevede:
„Consiliul ordinului poate impune avocaților înscriși în tablou, avocaților care își exercită profesia pe baza titlului profesional din alt stat membru al Uniunii Europene, avocaților stagiari și avocaților onorifici plata contribuțiilor stabilite de acesta.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
8 JN a fost admis în Baroul Dinant și era înscris în tabloul ordinului avocaților din acest barou.
9 JN declară că, în cursul anilor ’90, și‑a stabilit reședința în Franța, rămânând în același timp înscris în tabloul Ordinului Avocaților din Baroul Dinant, căruia i‑a plătit contribuții anuale până în anul 2012.
10 Prin scrisoarea din 29 mai 2015, decanul Ordinului Avocaților din Baroul Dinant i‑a solicitat domnului JN să plătească contribuțiile datorate pentru anii 2013-2015, propunându‑i să reducă cuantumul acestor contribuții la cel al primelor de asigurare plătite de acest ordin, precum și să efectueze plăți fracționate. Din această scrisoare reiese că înscrierea în tabloul ordinului respectiv „oferă avantaje care nu sunt neglijabile la nivelul asigurărilor” și că contribuțiile datorate acestuia „sunt, în realitate, constituite în esență din prime de asigurare”.
11 În lipsa unui răspuns la scrisoarea menționată și a plății din partea lui JN, Ordinul Avocaților din Baroul Dinant i‑a trimis acestuia scrisori de rapel la 11 decembrie 2015 și la 21 decembrie 2016.
12 Întrucât aceste scrisori de rapel au rămas fără răspuns, consiliul Ordinului Avocaților din Baroul Dinant a decis să împuternicească un avocat dintr‑un alt barou să recupereze contribuțiile anuale în cauză.
13 Printr‑o scrisoare de punere în întârziere din 23 ianuarie 2017, acest avocat l‑a somat pe JN să plătească contribuțiile menționate.
14 Ca răspuns la această scrisoare, JN a indicat, într‑o scrisoare adresată Ordinului Avocaților din Baroul Dinant, că, având în vedere situația financiară dificilă în care se afla, nu putea plăti mai mult de 100 de euro pe lună pentru achitarea contribuțiilor menționate.
15 Cu toate acestea, întrucât JN nu a efectuat nicio plată, Ordinul Avocaților din Baroul Dinant l‑a chemat în judecată, printr‑o citație din 17 mai 2017, în fața instanței de trimitere, și anume tribunal de première instance de Namur (Tribunalul de Primă Instanță din Namur), solicitându‑i acestei instanțe obligarea lui la plata sumei de 7 277,70 euro, majorată cu dobânzi, precum și a cheltuielilor de judecată.
16 Prin scrisoarea din 16 mai 2017, adresată decanului Ordinului Avocaților din Baroul Dinant, JN a solicitat radierea sa din tabloul ordinului și acordarea posibilității eșalonării plăților pe o perioadă de 24 de luni.
17 În fața instanței de trimitere, domnul JN a contestat competența acestei instanțe în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) și al Regulamentului nr. 1215/2012.
18 În această privință, instanța menționată arată că, potrivit JN, înscrierea în tabloul ordinului în scopul exercitării profesiei de avocat nu este de natură contractuală, întrucât nu constituie încheierea unui contract care rezultă din autonomia de voință și din libera alegere, ci îndeplinirea unei formalități administrative și a unei obligații legale.
19 Aceeași instanță arată de asemenea că, potrivit Ordinului Avocaților din Baroul Dinant, dimpotrivă, prin menținerea înscrierii sale în tabelul acestui ordin, JN a subscris față de acesta din urmă un angajament de plată a contribuțiilor anuale stabilite de el, astfel încât acesta trebuie considerat un angajament în materie contractuală, în sensul articolului 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012.
20 În aceste condiții, tribunal de première instance de Namur (Tribunalul de Primă Instanță din Namur) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Acțiunea formulată de un ordin al avocaților, având ca obiect obligarea unuia dintre membrii săi la plata contribuțiilor profesionale anuale care îi sunt datorate, constituie o acțiune «în materie contractuală», în sensul articolului 7 [punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012]?”
Cu privire la întrebarea preliminară
21 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o acțiune prin care un ordin al avocaților urmărește să obțină obligarea unuia dintre membrii săi la plata contribuțiilor profesionale anuale pe care acesta le datorează și care au în esență ca obiect finanțarea serviciilor de asigurare constituie o acțiune în „materie contractuală”, în sensul acestei dispoziții.
22 Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, deși anumite litigii dintre o autoritate publică și o persoană de drept privat pot intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012, situația este diferită atunci când autoritatea publică acționează în exercitarea puterii publice (Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sapir și alții, C‑645/11, EU:C:2013:228, punctul 33, și Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Kuhn, C‑308/17, EU:C:2018:911, punctul 34). Astfel, manifestarea unor prerogative de putere publică de către una dintre părțile din litigiu din cauza exercitării de către aceasta a unor puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari exclude un asemenea litigiu din „materi[a] civilă și comercială” în sensul articolului 1 alineatul (1) din acest regulament (Hotărârea din 28 februarie 2019, Gradbeništvo Korana, C‑579/17, EU:C:2019:162, punctul 49).
23 Prin urmare, un litigiu privind obligația unui avocat de a plăti contribuții profesionale anuale pe care le datorează ordinului avocaților căruia îi aparține nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat decât cu condiția ca, atunci când solicită acestui avocat să execute obligația menționată, ordinul respectiv să nu acționeze, în temeiul dreptului național aplicabil, în exercitarea unei prerogative de putere publică, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
24 În cazul în care aceasta ar fi situația, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, competența prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1215/2012, și anume competența instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul, constituie principiul general. Numai prin derogare de la acest principiu general regulamentul respectiv prevede norme de competență specială și exclusivă, în cazuri enumerate limitativ, în care pârâtul poate sau trebuie, după caz, să fie chemat în judecată la o instanță dintr‑un alt stat membru (Hotărârea din 8 mai 2019, Kerr, C‑25/18, EU:C:2019:376, punctul 21 și jurisprudența citată).
25 În ceea ce privește norma de competență specială în materie contractuală prevăzută la articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012, trebuie de asemenea amintit că încheierea unui contract nu constituie o condiție de aplicare a acestei dispoziții (Hotărârea din 8 mai 2019, Kerr, C‑25/18, EU:C:2019:376, punctul 23 și jurisprudența citată).
26 Cu toate acestea, identificarea unei obligații este totuși indispensabilă pentru aplicarea dispoziției menționate, dat fiind că competența jurisdicțională în temeiul acesteia este stabilită în funcție de locul în care obligația care constituie fundamentul cererii a fost sau trebuie să fie executată. Astfel, aplicarea acestei norme presupune determinarea unei obligații juridice liber consimțite de către o persoană față de alta și pe care se întemeiază acțiunea reclamantului (Hotărârea din 8 mai 2019, Kerr, C‑25/18, EU:C:2019:376, punctele 24 și 25, precum și jurisprudența citată).
27 Or, potrivit indicațiilor furnizate de instanța de trimitere, în temeiul articolului 428 primul paragraf din Codul judiciar belgian, înscrierea în tabloul ordinului constituie o cerință căreia trebuie să i se conformeze în mod necesar orice persoană care dorește să poarte titlul de avocat și să exercite profesia respectivă.
28 În plus, în conformitate cu articolul 443 primul paragraf din Codul judiciar belgian, consiliul ordinului poate impune avocaților înscriși în tablou plata contribuțiilor stabilite de el, astfel încât, în cazul în care autoritatea menționată decide să utilizeze această competență legală, plata acestor contribuții are un caracter obligatoriu pentru persoanele interesate.
29 O astfel de situație trebuie diferențiată de cea care era în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 8 mai 2019, Kerr (C‑25/18, EU:C:2019:376), prin care, fiind vorba despre o obligație a coproprietarilor față de asociația de proprietari, privind plata contribuțiilor financiare anuale la bugetul coproprietății pentru întreținerea părților comune ale unui imobil de apartamente, Curtea a statuat că, deși participarea la o coproprietate este impusă prin lege, totuși detaliile administrării părților comune ale imobilului în discuție sunt reglementate, dacă este cazul, prin contract, iar intrarea în coproprietate are loc printr‑un act de dobândire voluntară a unui apartament împreună cu cotele de coproprietate din aceste părți comune, astfel încât o asemenea obligație trebuie să fie considerată o obligație juridică asumată în mod liber (Hotărârea din 8 mai 2019, Kerr, C‑25/18, EU:C:2019:376, punctul 27).
30 Desigur, la fel ca în această cauză, rezultă că legiuitorul național a acordat unui organism, și anume consiliului ordinului, competența de a impune plata anumitor contribuții persoanelor care au aderat la acesta, în speță avocații înscriși în tabloul ordinului, urmând procedurile interne ale acestui organism.
31 Cu toate acestea, din decizia de trimitere reiese că înscrierea în tabloul ordinului constituie o obligație legală căreia îi este supusă exercitarea profesiei de avocat și că persoanele care doresc să exercite această profesie trebuie să adere în mod obligatoriu la un ordin al avocaților și să se supună deciziilor adoptate de acest ordin, în special în ceea ce privește plata contribuțiilor.
32 În aceste condiții, articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o acțiune prin care un ordin al avocaților urmărește să obțină obligarea unuia dintre membrii săi la plata contribuțiilor profesionale anuale pe care i le impune să le plătească nu constituie, în principiu, o acțiune „în materie contractuală”, în sensul acestei dispoziții.
33 Cu toate acestea, nu se poate exclude ca, pe lângă relațiile impuse de lege, un ordin al avocaților să stabilească cu membrii săi și relații de natură contractuală. Astfel, în măsura în care aceste contribuții ar constitui contrapartida unor prestații consimțite în mod liber, în special de asigurare, pe care acest ordin le‑ar fi negociat cu un terț pentru a obține condiții mai avantajoase pentru avocații membri ai ordinului respectiv, obligația de a plăti contribuțiile menționate ar avea un caracter contractual și, prin urmare, o acțiune introdusă în vederea obținerii executării acestei obligații ar intra în domeniul de aplicare al articolului 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă această situație se regăsește în litigiul principal.
34 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată după cum urmează:
– articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că un litigiu privind obligația unui avocat de a plăti contribuții profesionale anuale pe care le datorează ordinului avocaților căruia îi aparține nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament decât cu condiția ca, atunci când îi solicită acestui avocat să execute obligația menționată, ordinul respectiv să nu acționeze, în temeiul dreptului național aplicabil, în exercitarea unei prerogative de putere publică, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere;
– articolul 7 punctul 1 litera (a) din regulamentul menționat trebuie interpretat în sensul că o acțiune prin care un ordin al avocaților urmărește să obțină obligarea unuia dintre membrii săi la plata contribuțiilor profesionale anuale pe care acesta le datorează și care au în esență ca obiect finanțarea unor servicii, precum serviciile de asigurare, trebuie considerată o acțiune în „materie contractuală”, în sensul acestei dispoziții, cu condiția ca aceste contribuții să constituie contrapartida unor prestații furnizate de ordinul respectiv membrilor săi și ca aceste prestații să fie consimțite în mod liber de membrul în cauză, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
35 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că un litigiu privind obligația unui avocat de a plăti contribuții profesionale anuale pe care le datorează ordinului avocaților căruia îi aparține nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament decât cu condiția ca, atunci când îi solicită acestui avocat să execute obligația menționată, ordinul respectiv să nu acționeze, în temeiul dreptului național aplicabil, în exercitarea unei prerogative de putere publică, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o acțiune prin care un ordin al avocaților urmărește să obțină obligarea unuia dintre membrii săi la plata contribuțiilor profesionale anuale pe care acesta le datorează și care au în esență ca obiect finanțarea unor servicii, precum serviciile de asigurare, trebuie considerată o acțiune în „materie contractuală”, în sensul acestei dispoziții, cu condiția ca aceste contribuții să constituie contrapartida unor prestații furnizate de ordinul respectiv membrilor săi și ca aceste prestații să fie consimțite în mod liber de membrul în cauză, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Semnături