Language of document : ECLI:EU:C:2020:1042

Cauza C416/20 PPU

TR

(cerere de decizie preliminară formulată de Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg)

 Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 decembrie 2020

„Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Articolul 4a alineatul (1) – Proceduri de predare între statele membre – Condiții de executare – Motive de neexecutare facultativă – Excepții – Executare obligatorie – Pedeapsă pronunțată în lipsă – Sustragerea persoanei urmărite – Directiva (UE) 2016/343 – Articolele 8 și 9 – Dreptul de a fi prezent la proces – Cerințe în caz de condamnare în lipsă – Verificare la predarea persoanei condamnate”

1.        Cooperare judiciară în materie penală – Deciziacadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Principiul recunoașterii reciproce – Conținut

[Deciziacadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Deciziacadru 2009/299, considerentul (6) și art. (1) alin. (2), art. 3, 4, 4a și 5]

(a se vedea punctele 30 și 32)

2.        Cooperare judiciară în materie penală – Deciziacadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Sustragerea persoanei condamnate în faza de urmărire penală – Neexecutarea mandatului menționat în lipsa unor garanții ale statului membru emitent în ceea ce privește respectarea dreptului la un nou proces prevăzut de Directiva 2016/343 – Inadmisibilitate – Posibilitatea de a invoca nerespectarea dispozițiilor acestei directive care au un efect direct în fața instanțelor statului membru emitent

[Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 și 9; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]

(a se vedea punctele 36, 37, 39, 40, 45, 46, 54 și 55 și dispozitivul)

3.        Cooperare judiciară în materie penală – Deciziacadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Posibilitatea de a executa un mandat în pofida circumstanțelor care țin de motivele de neexecutare facultativă – Condiții – Lipsa încălcării dreptului la apărare al persoanei în cauză în cazul predării sale – Elemente de apreciere

[Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]

(a se vedea punctele 50-52)

Rezumat

Executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate nu poate fi refuzată atunci când persoana în cauză a împiedicat citarea sa în persoană și nu a fost prezentă în persoană la proces din cauza faptului că a fugit în statul membru de executare, pentru simplul motiv că statul membru emitent nu a oferit asigurarea că dreptul acestei persoane la un nou proces va fi respectat

Acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că statul membru emitent trebuie să respecte dispozițiile dreptului Uniunii care garantează dreptul la un nou proces

Împotriva lui TR, cetățean român, a fost inițiată urmărirea penală în România, în cadrul a două proceduri distincte. Întrucât persoana în cauză a fugit în Germania, procedurile care o vizau, atât în primă instanță, cât și în apel, s‑au desfășurat în absența sa. Totuși, ea avea cunoștință de cel puțin una dintre aceste proceduri și a fost reprezentată în cadrul ei de avocați aleși de aceasta în primă instanță și de avocați numiți din oficiu în apel. Procesele au condus la două condamnări la pedepse privative de libertate. În scopul executării lor, autoritățile române au emis mandate europene de arestare (denumite în continuare „MEA”). Din 31 martie 2020, TR, care se află la Hamburg (Germania), este privat de libertate.

La 28 mai 2020, Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg, Germania) a hotărât să dea curs MEA. TR s‑a opus, invocând faptul că autoritățile române refuzau să garanteze redeschiderea procedurilor penale în discuție, ceea ce ar fi, potrivit acestuia, incompatibil cu dreptul persoanelor acuzate de a fi prezente la proces(1) și, în caz de absență, cu dreptul acestora la un nou proces(2). Astfel, instanța germană este chemată să se pronunțe asupra legitimității predării lui TR, pe baza dispozițiilor naționale care pun în aplicare articolul 4a din Decizia‑cadru privind MEA(3). În temeiul acestui articol, autoritatea judiciară de executare dispune de posibilitatea de a înlătura un MEA emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate pronunțate în absența persoanei în cauză, cu excepția unor cazuri enumerate în mod limitativ. În acest context, această instanță a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la eventuala incidență a nerespectării, în statul membru emitent, a cerințelor privind dreptul la un nou proces, având în vedere că această împrejurare nu privește unul dintre cazurile prevăzute la articolul 4a.

Aprecierea Curții

În cadrul procedurii preliminare de urgență, Curtea consideră că, în temeiul articolului 4a din Decizia‑cadru privind MEA, autoritatea judiciară de executare nu poate refuza executarea unui MEA pentru simplul motiv că nu dispune de asigurarea că dreptul la un nou proces(4) al persoanei în cauză va fi respectat în caz de predare în statul membru emitent, în timp ce aceasta a fugit în statul membru de executare, împiedicând astfel citarea sa în persoană, și nu a fost prezentă la proces.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea amintește că cazurile în care statele membre pot refuza executarea unui MEA sunt prevăzute în mod limitativ(5) și că autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui MEA altor condiții.

Această precizare fiind făcută, în primul rând, Curtea arată că absența persoanei în cauză la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa, pe baza căreia a fost emis apoi un MEA împotriva sa, constituie un motiv de neexecutare facultativă a acestui MEA. Cu toate acestea, după o modificare a Deciziei‑cadru privind MEA(6), conținutul acestui motiv este mai limitat, articolul 4a enumerând în mod exhaustiv cazurile în care executarea unui astfel de MEA trebuie considerată că nu aduce atingere dreptului la apărare. În astfel de cazuri, autoritatea judiciară de executare este obligată să procedeze la executarea MEA. Acesta este cazul în special atunci când persoana în cauză a avut cunoștință de procesul prevăzut, a mandatat un avocat numit fie de ea însăși, fie de stat, și a fost într‑adevăr apărată de acesta(7).

În al doilea rând, Curtea afirmă că faptul că statul membru emitent nu ar respecta dispozițiile dreptului Uniunii care garantează dreptul la un nou proces nu poate împiedica executarea unui MEA fără a eluda sistemul instituit prin Decizia‑cadru privind MEA. Totuși Curtea subliniază că acest lucru nu afectează în niciun fel obligația statului membru emitent de a respecta aceste dispoziții. Prin urmare, dacă acest stat membru s‑a abținut să le transpună în termen sau le‑a transpus în mod incorect, persoana în cauză va putea, în caz de predare, să invoce dispozițiile care au un efect direct în fața instanțelor acestui stat membru.

În al treilea rând, Curtea insistă asupra faptului că motivul examinat este un motiv de neexecutare facultativă. Astfel, în ipoteza în care autoritatea judiciară de executare ar considera că nu se află în prezența unuia dintre cazurile care exclud posibilitatea de a refuza executarea unui MEA emis în scopul executării unei condamnări pronunțate în lipsă, ea poate să ia în considerare alte împrejurări care îi permit să se asigure că predarea persoanei în cauză nu implică o încălcare a dreptului său la apărare. Dacă este cazul, ea o va putea preda pe aceasta. În această privință, Curtea arată că autoritatea judiciară de execuție poate ține seama de comportamentul persoanei în cauză. În cadrul aprecierii sale, prezintă relevanță în special faptul că ea a încercat să se sustragă de la notificarea informațiilor privind procedurile penale sau faptul că a evitat orice contact cu avocații numiți din oficiu.


1      Acest drept este prevăzut de articolul 8 din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 2016/343”). Statele membre pot totuși să prevadă, în anumite condiții, că un proces poate avea loc în absența persoanei în cauză.


2      Acest drept este prevăzut de articolul 9 din Directiva 2016/343.


3      Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Declarații ale anumitor state membre cu privire la adoptarea deciziei‑cadru (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24).


4      Astfel cum este definit de articolele 8 și 9 din Directiva 2016/343.


5      Decizia‑cadru privind MEA distinge cazurile de neexecutare obligatorie, enumerate la articolul 3, și cazurile de neexecutare facultativă, enumerate la articolele 4 și 4a.


6      În versiunea sa inițială, acest motiv era prevăzut la articolul 5 punctul 1. Această dispoziție a fost abrogată prin Decizia‑cadru 2009/299 și a fost înlocuită, în Decizia‑cadru privind MEA, de articolul 4a.


7      Articolul 4a alineatul (1) litera (b) din Decizia‑cadru privind MEA.