Language of document : ECLI:EU:C:2021:493

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

17 iunie 2021(*)

„Recurs – Fondul social european (FSE) – Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) – Anulare în parte a unor ajutoare pentru programe operaționale din Republica Cehă – Directiva 2004/18/CE – Articolul 16 litera (b) – Excludere specială – Contracte de achiziții publice de servicii referitoare la programe destinate difuzării”

În cauza C‑862/19 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 26 noiembrie 2019,

Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek, O. Serdula, J. Vláčil și I. Gavrilová, în calitate de agenți,

recurentă,

celelalte părți din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de P. Ondrůšek și P. Arenas, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

Republica Polonă,

intervenientă în primă instanță,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, și domnii M. Ilešič, E. Juhász (raportor), C. Lycourgos și I. Jarukaitis, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 29 octombrie 2020,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Republica Cehă solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 septembrie 2019, Republica Cehă/Comisia (T‑629/17, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2019:596), prin care acesta i‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei de punere în aplicare C(2017) 4682 final a Comisiei din 6 iulie 2017 de anulare a unei părți din ajutorul din Fondul social european pentru programul operațional „Formare în materie de competitivitate” în cadrul obiectivelor „Convergență” și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” în Republica Cehă, precum și a unei părți din ajutorul din Fondul european de dezvoltare regională pentru programele operaționale „Cercetare și dezvoltare pentru inovare” în cadrul obiectivului „Convergență” în Republica Cehă și „Ajutor tehnic” în cadrul obiectivelor „Convergență” și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” în Republica Cehă (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

 Cadrul juridic

 Directiva 92/50/CEE

2        Articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii (JO 1992, L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50), care a fost abrogată de Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116), prevedea:

„În sensul prezentei directive:

(a)      «contractele de achiziții publice de servicii» sunt contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între un prestator de servicii și o autoritate contractantă, cu excepția:

[…]

(iv)      contractelor care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune și a contractelor privind timpii de emisie”.

[traducere neoficială]

 Directiva 2004/18

3        Considerentul (25) al Directivei 2004/18, abrogată de Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18 (JO 2014, L 94, p. 65), dar care este în speță aplicabilă ratione temporis, enunța:

„Atribuirea contractelor de achiziții publice pentru anumite servicii audiovizuale în domeniul radiodifuziunii trebuie să țină seama de aspecte de importanță culturală și socială, care fac inadecvată aplicarea normelor de atribuire a contractelor. Din aceste motive, trebuie prevăzută o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe gata de difuzare și de alte servicii pregătitoare, precum cele privind scenariile sau alte prestații artistice necesare pentru realizarea programului, precum și contractele privind timpii de emisie. Cu toate acestea, această excludere nu trebuie să se aplice furnizării de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia respectivelor programe. Prin «emisie» se înțelege transmisia și difuzarea prin intermediul oricărei rețele electronice.”

4        Articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 prevedea:

„Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii:

[…]

(b)      care au ca obiect achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării de către organele de radiodifuziune și privind timpii de emisie”.

 Directiva 2014/24

5        Articolul 10 litera (b) din Directiva 2014/24 prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii care au ca obiect:

[…]

(b)      cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale sau serviciilor media de radiodifuziune, atribuite de prestatorii de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune, și nici contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe atribuite prestatorilor de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune. […]”

 Istoricul litigiului și decizia în litigiu

6        Istoricul litigiului este expus la punctele 1-6 din hotărârea atacată. În scopul prezentei proceduri, acesta poate fi rezumat după cum urmează.

7        Prin Deciziile C(2007) 5113 din 12 octombrie 2007, C(2007) 6920 din 27 decembrie 2007 și C(2008) 5344 din 25 septembrie 2008, Comisia Europeană a adoptat programul operațional „Formare în materie de competitivitate”, programul operațional „Cercetare și dezvoltare pentru inovare” și, respectiv, programul operațional „Ajutor tehnic”, prezentate de Republica Cehă în temeiul articolului 32 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO 2006, L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64).

8        Între 14 și 16 aprilie 2014, Comisia a realizat un audit al contractelor de achiziții publice referitoare la servicii de radiodifuziune cofinanțate de Republica Cehă prin intermediul resurselor Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) și ale Fondului Social European (FSE), printre altele în cadrul programelor operaționale menționate. În raportul de audit, Comisia a arătat că patru dintre aceste contracte de achiziții publice au fost atribuite în mod direct, fără publicarea unui anunț de participare. Or, Comisia a considerat că o astfel de atribuire directă era inacceptabilă, dat fiind că contractele respective nu puteau beneficia de excluderea „care [are] ca obiect achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării de către organele de radiodifuziune și privind timpii de emisie” prevăzută la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 (denumită în continuare „excluderea în litigiu”). În special, cele patru contracte în discuție au fost atribuite de Ministerul Dezvoltării Regionale, precum și de Ministerul Educației, Tineretului și Sportului, deși, potrivit Comisiei, această excludere era aplicabilă numai autorităților contractante care aveau calitatea de organisme de radiodifuziune.

9        În urma unei proceduri de corecție financiară inițiate de Comisie la 17 iunie 2016, în cadrul căreia Republica Cehă a susținut că excluderea în litigiu se aplica nu numai organismelor de radiodifuziune, ci oricărei autorități contractante, Comisia a adoptat decizia în litigiu, anulând o parte din ajutorul din FSE pentru programul operațional „Formare în materie de competitivitate” în cadrul obiectivelor „Convergență” și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” în Republica Cehă și o parte din ajutorul din FEDER pentru programele operaționale „Cercetare și dezvoltare pentru inovare” în cadrul obiectivului „Convergență” în Republica Cehă și „Ajutor tehnic” în cadrul obiectivelor „Convergență” și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” în Republica Cehă. Prin decizia în litigiu, Comisia a aplicat corecții financiare Republicii Cehe.

 Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

10      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 septembrie 2017, Republica Cehă a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Comisia a solicitat Tribunalului respingerea acestei acțiuni ca nefondată. În procedura în fața Tribunalului, Republica Polonă a intervenit în susținerea concluziilor Republicii Cehe.

11      În susținerea acțiunii sale în primă instanță, Republica Cehă a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 99 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1083/2006 coroborat cu articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18. Mai precis, Republica Cehă a susținut că atribuirea directă a contractelor de achiziții publice în litigiu era conformă cu articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 și că, în consecință, corecțiile financiare aplicate de Comisie nu erau justificate. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat acest motiv unic și, în consecință, a respins acțiunea acestui stat membru.

 Concluziile părților în fața Curții

12      Republica Cehă solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        anularea deciziei în litigiu și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

13      Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

 Argumentația părților

14      În cadrul recursului formulat, Republica Cehă invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18. Acest motiv urmărește să demonstreze că aplicarea excluderii în litigiu prevăzute la această dispoziție nu se limitează la contractele publice de servicii atribuite de organismele de radiodifuziune în calitate de autorități contractante.

15      Motivul unic al Republicii Cehe conține patru serii de argumente referitoare la geneza acestei dispoziții și, respectiv, la interpretarea literală, teleologică și sistematică a acesteia.

16      Prin seria de argumente referitoare la geneza articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, aceasta susține, mai întâi, că, deși Propunerea de directivă a Comisiei privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii din 13 decembrie 1990 [COM(1990) 372 final], care a condus la adoptarea Directivei 92/50, a vizat o excludere care avea ca obiect numai achiziția de programe de către organismele de radiodifuziune, procesul legislativ a extins domeniul de aplicare al acestei excluderi pentru a îngloba și dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune. Or, în astfel de cazuri, organismul de radiodifuziune ar fi prestatorul serviciului de dezvoltare, de producție sau de coproducție a programelor. În consecință, articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 ar fi avut vocația de a se aplica și contractelor de achiziții publice în care organismul de radiodifuziune nu ar fi fost autoritatea contractantă, ci cocontractantul acesteia.

17      În continuare, Republica Cehă susține că procesul legislativ care a condus la adoptarea Directivei 2004/18, inițiat prin prezentarea de către Comisie a Propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii din 11 iulie 2000 [COM(2000) 275 final], demonstrează că, la definirea excluderii în litigiu, legiuitorul Uniunii a introdus noțiunea de programe „destinate difuzării”. Astfel, s‑ar fi pus accentul pe obiectul contractului și pe utilizarea sa, iar nu pe persoana care exercită funcția de autoritate contractantă în cadrul contractului menționat.

18      În sfârșit, Republica Cehă susține că, prin Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice din 20 decembrie 2011 [COM(2011) 896 final], care a condus la adoptarea Directivei 2014/24, Comisia a sugerat limitarea excluderii în litigiu la autoritățile contractante care sunt organisme de radiodifuziune. Potrivit acestui stat membru, Comisia a eșuat încă o dată în această privință, dat fiind că articolul 10 litera (b) din Directiva 2014/24, astfel cum a fost adoptat de legiuitorul Uniunii, prevede o excludere mai largă decât cea care a fost propusă de Comisie și că această excludere nu este legată de persoana care exercită funcția de autoritate contractantă. În plus, Republica Cehă susține că interpretarea articolului 10 litera (b) din Directiva 2014/24 dată de Tribunal la punctul 73 din hotărârea atacată este eronată.

19      Republica Cehă concluzionează că, fiind în vigoare de aproape 30 de ani, excluderea care face obiectul articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 nu a fost niciodată limitată doar la contractele de achiziții publice încheiate de organismele de radiodifuziune care acționează în calitate de autorități contractante. Potrivit acestui stat membru, interpretarea articolului 16 litera (b) reținută de Tribunal în hotărârea atacată este, în consecință, contrară celor ce rezultă din procesul legislativ care a condus la adoptarea acestei directive și din alte procese legislative în materie, precum și intenției legiuitorului Uniunii exprimate în cadrul proceselor menționate.

20      Prin seria de argumente care se raportează la interpretarea literală a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, Republica Cehă susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a refuzat să admită că domeniul de aplicare al acestei dispoziții nu este limitat la contractele de achiziții publice încheiate de organismele de radiodifuziune care acționează în calitate de autorități contractante.

21      Pe de o parte, amintind totodată că s‑a admis, la punctul 41 din hotărârea atacată, că termenii „de către organele de radiodifuziune” se pot referi atât la autoritatea contractantă, cât și la obiectul contractului și la difuzare, acest stat membru reproșează Tribunalului că a considerat, la punctele 55 și 56 din această hotărâre, că nu există o legătură între termenii „organism de radiodifuziune” și termenii „programe destinate difuzării” decât în versiunea în limba germană, celelalte versiuni lingvistice fiind echivoce, și că o singură versiune lingvistică nu poate sta la baza interpretării dispoziției în cauză. Or, potrivit statului membru menționat, alte versiuni, și anume cele în limbile cehă, greacă, engleză, franceză, croată, lituaniană, maghiară, neerlandeză, polonă, română și slovacă, confirmă de asemenea existența acestei legături.

22      Pe de altă parte, presupunând că, la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18, termenii „de către organele de radiodifuziune” erau într‑adevăr legați de termenii „achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe”, excluderea în litigiu nu s‑ar limita totuși la contractele de achiziții publice încheiate de organismele de radiodifuziune care acționează în calitate de autorități contractante. Astfel, această dispoziție nu ar menționa în mod expres că organismul de radiodifuziune trebuie să fie autoritatea contractantă a contractului de achiziții publice în cauză. Or, dacă un organism de radiodifuziune dezvoltă, produce sau coproduce programele și, prin urmare, furnizează serviciul, nu poate, potrivit Republicii Cehe, să fie autoritatea contractantă a contractului de achiziții publice. În consecință, aceasta susține că, la punctul 64 din hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat în mod eronat argumentația sa, la care face trimitere acest punct.

23      Prin seria de argumente referitoare la interpretarea teleologică a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, Republica Cehă susține, în primul rând, că, la punctul 57 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că argumentația sa potrivit căreia excluderea în litigiu nu vizează decât contractele de achiziții publice de servicii referitoare la programe destinate difuzării de către organismele de radiodifuziune, indiferent care este autoritatea contractantă, nu avea fundament în considerentul (25) al Directivei 2004/18. Acest stat membru subliniază că respectivul considerent delimitează sfera excluderii în litigiu având în vedere nu identitatea autorității contractante, ci obiectul contractului, și consideră că această constatare se impune întrucât organismele de radiodifuziune nu sunt menționate în acest considerent.

24      În al doilea rând, potrivit Republicii Cehe, Tribunalul a concluzionat în mod eronat, la punctul 49 din hotărârea atacată, că inserarea termenilor „destinate difuzării”, care figurează la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18, corespunde intenției legiuitorului de „a face referire expresă la contractele de achiziții publice de servicii atribuite de organisme de radiodifuziune referitoare la programe destinate difuzării în orice rețea de comunicații electronice, inclusiv pe internet”. Aceasta susține că, chiar și fără adăugarea termenilor „destinate difuzării”, dispoziția menționată nu lasă nicio îndoială asupra faptului că programele pot fi difuzate prin intermediul oricărei rețele electronice și consideră că Tribunalul a statuat în mod eronat că această concluzie reflecta spiritul ultimei teze a considerentului (25) al Directivei 2004/18, potrivit căruia „[p]rin «emisie» se înțelege transmisia și difuzarea prin intermediul oricărei rețele electronice”.

25      În al treilea rând, Republica Cehă consideră că Tribunalul a dedus în mod eronat obiectivul excluderii în litigiu din Hotărârea din 13 decembrie 2007, Bayerischer Rundfunk și alții (C‑337/06, EU:C:2007:786). Astfel, pe de o parte, cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre ar privi, după cum ar rezulta din punctele 2, 23 și 29 din aceasta, aspectul dacă organismele publice de radiodifuziune germane, dată fiind modalitatea lor de finanțare, constituie autorități contractante, în sensul Directivei 2004/18, și dacă excluderea care are ca obiect programele acoperă și serviciile de curățenie. Acest stat membru susține că considerațiile care figurează la punctul 62 din hotărârea menționată, potrivit cărora excluderea în litigiu privea contractele de achiziții publice care aveau ca obiect serviciile care aveau legătură cu funcția specifică a organismelor publice de radiodifuziune, decurgeau în mod logic din faptul că Curtea distingea lucrările de curățenie de crearea de programe și că Curtea a făcut referire la calitatea publică fără intenția de a crea o nouă condiție pentru aplicarea acestei excluderi.

26      Pe de altă parte, Republica Cehă susține că explicațiile furnizate de Tribunal la punctele 38 și 39 din hotărârea atacată, potrivit cărora excluderea în litigiu își are fundamentul în funcția de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune, iar autoritățile contractante care nu îndeplinesc o asemenea funcție de serviciu public nu sunt vizate de această excludere, nu sunt confirmate de hotărârea din 13 decembrie 2007, Bayerischer Rundfunk și alții (C‑337/06, EU:C:2007:786), chiar dacă trebuie urmate concluziile acestei hotărâri. Astfel, nu ar rezulta că funcția de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune, care justifică excluderea în litigiu, ar trebui protejată doar atunci când organismul de radiodifuziune este autoritatea contractantă. Excluderea în litigiu s‑ar aplica, așadar, și unei operațiuni a unui organism de radiodifuziune care acționează ca furnizor de programe fără a fi autoritatea contractantă în această operațiune.

27      Prin seria de argumente referitoare la interpretarea sistematică a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, Republica Cehă susține că faptul că dispoziția menționată conține și altă excludere pentru contractele privind timpii de emisie confirmă caracterul eronat al interpretării acestei dispoziții reținute de Tribunal. Or, în ceea ce privește aceste contracte, nu ar exista nicio îndoială că organismul de radiodifuziune nu trebuie să aibă calitatea de autoritate contractantă, ci aceea de furnizor al serviciului specific, cu alte cuvinte, al propriului timp de emisie. Respectivul stat membru subliniază că acest fapt nu este contestat de Tribunal și face trimitere în această privință la punctul 61 din hotărârea atacată.

28      Potrivit Comisiei, trebuie înlăturată în întregime argumentația prezentată de Republica Cehă în recursul său, iar acesta trebuie respins.

 Aprecierea Curții

29      Prin seria de argumente referitoare la interpretarea literală a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, care trebuie examinată în primul rând, Republica Cehă susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a refuzat să admită că textul acestei dispoziții nu limitează excluderea în litigiu la contractele de achiziții publice încheiate de organismele de radiodifuziune care acționează în calitate de autorități contractante.

30      În ceea ce privește, pe de o parte, argumentele invocate și menționate la punctul 21 din prezenta hotărâre, trebuie arătat că, presupunând că anumite versiuni lingvistice ale articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, evocate de Republica Cehă, pot corobora interpretarea literală a acestei dispoziții pe care aceasta a avut‑o în vedere, nu este mai puțin adevărat că acest stat membru nu reușește să demonstreze că nu există divergențe între versiunile lingvistice ale dispoziției respective și nici să respingă constatarea, care figurează la punctul 41 din hotărârea atacată, potrivit căreia expresia „de către organele de radiodifuziune” se poate referi atât la „achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe”, cât și la „difuzare”.

31      De asemenea, rezultă că inserarea de către legiuitorul Uniunii a expresiei „destinate difuzării” în textul articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, care constituie o sursă de ambiguitate gramaticală, a dat naștere unor versiuni lingvistice divergente ale acestei dispoziții. Niciun argument invocat de Republica Cehă pe acest subiect nu infirmă faptul că utilizarea acestei expresii nu a făcut univocă din punct de vedere gramatical majoritatea versiunilor lingvistice ale articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 41 și 52-54 din hotărârea atacată.

32      În plus, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 77-79 din concluzii, expresia respectivă nu figurează în versiunile în limbile bulgară și slovenă ale acestei dispoziții, iar această omisiune accentuează divergențele care există între versiunile dispoziției menționate.

33      Așadar, Tribunalul a amintit în mod întemeiat, la punctul 55 din hotărârea atacată, că dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii (Hotărârea din 6 iunie 2018, Tarragó da Silveira, C‑250/17, EU:C:2018:398, punctul 20 și jurisprudența citată) și că, în caz de divergențe între diferitele versiuni lingvistice, o dispoziție a dreptului Uniunii trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2016, Ambisig, C‑46/15, EU:C:2016:530, punctul 48 și jurisprudența citată).

34      În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că a considerat, la punctul 41 din hotărârea atacată, că era necesar să se ia în considerare obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție, precum și contextul său în scopul interpretării dispoziției menționate și nici că, la punctul 56 din hotărârea atacată, a ajuns la concluzia potrivit căreia, având în vedere caracterul echivoc al diferitor versiuni lingvistice ale dispoziției în cauză, argumentele Republicii Cehe întemeiate pe textul acestei dispoziții trebuiau înlăturate ca nefondate.

35      Pe de altă parte, pentru aceleași motive, este necesar să se observe că argumentația Republicii Cehe menționată la punctul 22 din prezenta hotărâre, întrucât se întemeiază pe una dintre interpretările posibile ale textului articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, nu poate repune în discuție, în sine, constatările efectuate de Tribunal la punctul 64 din hotărârea atacată, care l‑au determinat să înlăture interpretarea acestei dispoziții sugerată de acest stat membru.

36      În orice caz, posibilitatea ca organismele de radiodifuziune să își asume rolul de furnizor nu influențează nicidecum aspectul dacă, în ceea ce privește autoritățile contractante, excluderea în litigiu nu este aplicabilă decât organismelor de radiodifuziune.

37      Trebuie să se examineze, în al doilea rând, seria de argumente a Republicii Cehe referitoare la geneza articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18.

38      În ceea ce privește argumentul menționat la punctul 16 din prezenta hotărâre, Republica Cehă nu contestă că, întrucât preconiza o excludere care avea ca obiect achiziția de programe de către organismele de radiodifuziune, propunerea inițială a Comisiei care a condus la Directiva 92/50 prevedea limitarea acestei excluderi doar la contractele a căror autoritate contractantă este un organism de radiodifuziune.

39      Or, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, modificările intervenite în cursul acestei proceduri legislative pentru modificarea propunerii inițiale a Comisiei, care sunt invocate de acest stat membru, au precizat și completat tipurile de servicii care fac obiectul excluderii în litigiu. Totuși, nu se poate deduce dintr‑o asemenea modificare a domeniului de aplicare material al acestei excluderi că aceste modificări au realizat o extindere a entităților susceptibile să beneficieze de aceasta.

40      În ceea ce privește argumentul evocat la punctul 17 din prezenta hotărâre, referitor la procesul legislativ care a condus la adoptarea Directivei 2004/18, este necesar să se arate că modificările definiției excluderii în litigiu nu au fost efectuate pentru a pune accentul pe criteriul referitor la obiectul contractului în detrimentul celui întemeiat pe identitatea autorității contractante. Astfel, introducerea de către legiuitorul Uniunii a termenilor „destinate difuzării” în textul acestei excluderi era motivată de necesitatea de a se adapta la progresele tehnologice, și anume extinderea difuzării prin internet, după cum atestă printre altele ultima teză a considerentului (25) al Directivei 2004/18.

41      În această privință trebuie amintit că s‑a făcut trimitere la inserarea termenilor „destinate difuzării” la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 în recomandarea emisă de Parlamentul European pentru a doua lectură referitoare la poziția comună a Consiliului în vederea adoptării Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii din 19 iunie 2003 (A5‑0242/2003 final). Acest document prezintă, la paginile 24 și 25, în ceea ce privește amendamentul 25, „[j]ustificarea” acestei inserări după cum urmează: „[a]chiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune și contractele privind timpii de emisie sunt deja excluse din domeniul de aplicare al directivei din motive legate de creare și editare. Prezentul amendament urmărește să precizeze că această excepție se va aplica de asemenea activităților organismelor de radiodifuziune în domeniul internetului, pentru aceleași motive”.

42      De asemenea, s‑a făcut trimitere la această inserare în avizul Comisiei privind amendamentele Parlamentului European la poziția comună a Consiliului din 14 august 2003 [COM(2003) 503 final]. Acest document arată, la pagina 4, în ceea ce privește amendamentul 25, că, „potrivit justificării sale, amendamentul modifică articolul 16 litera (b), pentru a preciza că excepția trebuie să fie aplicabilă și organismelor de radiodifuziune în domeniul internetului”.

43      În consecință, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 49 din hotărârea atacată, că adăugarea termenilor „destinate difuzării” la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 nu reflectă o intenție de a extinde domeniul de aplicare al excluderii în litigiu la contractele atribuite de orice autoritate contractantă referitoare la programe destinate difuzării de către organismele de radiodifuziune.

44      În al treilea rând, în ceea ce privește seria de argumente referitoare la interpretarea teleologică a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, trebuie arătat că, pentru motivele prezentate la punctele 40-43 din prezenta hotărâre, argumentația Republicii Cehe menționată la punctul 24 din aceasta trebuie înlăturată.

45      Argumentele invocate de acest stat membru și menționate la punctele 23, 25 și 26 din prezenta hotărâre nu pot fi nici ele admise.

46      Astfel, este necesar să se constate că, la punctul 31 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 înlătură aplicarea normelor de atribuire a contractelor pentru anumite servicii audiovizuale în domeniul radiodifuziunii pentru a ține seama, în conformitate cu considerentul (25) al acestei directive, de aspecte de importanță culturală și socială, care fac inadecvată o asemenea aplicare. Deși este adevărat, după cum arată Republica Cehă, că considerentul (25) nu menționează organismele de radiodifuziune, această împrejurare nu este însă de natură nici să infirme, nici să confirme interpretarea reținută de Tribunal.

47      Pe de altă parte, cu toate că împrejurările prezentei cauze diferă de cele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 13 decembrie 2007, Bayerischer Rundfunk și alții (C‑337/06, EU:C:2007:786), Tribunalul a amintit în mod întemeiat, la punctele 35-38 din hotărârea atacată, că rezultă din această hotărâre, în special din cuprinsul punctelor 62 și 64, că Curtea a precizat că, având în vedere printre altele considerentul (25) menționat, excluderea de la aplicarea directivei referitoare la contractele de achiziții publice de servicii vizează numai contractele de achiziții publice care au ca obiect servicii care au legătură cu funcția specifică a organismelor de radiodifuziune. În schimb, normele dreptului Uniunii se aplică integral în cazul contractelor de achiziții publice de servicii care nu au legătură cu activitățile care țin de îndeplinirea funcției propriu‑zise de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune.

48      Trebuie să se observe că, având în vedere caracterul său derogatoriu, articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, C‑408/16, EU:C:2017:940, punctul 45 și jurisprudența citată). Excluderea în litigiu trebuie, așadar, să fie interpretată în sensul că vizează numai contractele care sunt atribuite de organismele de radiodifuziune, în calitate de autorități contractante, pentru a îndeplini funcția de serviciu public care le este proprie.

49      Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a afirmat, la punctul 39 din hotărârea atacată, că excluderea în litigiu nu vizează decât autoritățile contractante care sunt organisme de radiodifuziune și a înlăturat, la punctul 57 din această hotărâre, argumentul în sens contrar invocat de Republica Cehă.

50      În al patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește seria de argumente invocată de Republica Cehă și menționată la punctul 27 din prezenta hotărâre, prin care aceasta contestă interpretarea sistematică a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 reținută de Tribunal, trebuie să se constate că aceasta nu poate fi admisă.

51      Astfel, mai întâi, la punctul 59 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat, fără ca acest lucru să fie contestat de Republica Cehă, că excluderile prevăzute la acest articol 16 puteau fi definite în raport cu obiectul contractelor în cauză, cu identitatea prestatorului lor sau în raport atât cu obiectul lor, cât și cu condițiile inerente autorității lor contractante. Prin urmare, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 61 din hotărârea atacată, că „nimic nu exclude ca mai multe contracte menționate la aceeași literă a articolului 16 din [această directivă] să fie definite în mod diferit, printre altele în ceea ce privește obiectul lor, autoritatea contractantă sau prestatorul”. Așadar, se poate avea în vedere, potrivit unei interpretări sistematice, ca, în scopul aplicării articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, contractele care au ca obiect timpii de emisie să poată fi atribuite atât de organismele de radiodifuziune, cât și de alte autorități contractante, în timp ce contractele care au ca obiect programe, în conformitate cu obiectivul urmărit de excluderea în litigiu, să nu poată fi atribuite decât de către organismele de radiodifuziune.

52      În continuare, trebuie arătat că, așa cum constată Comisia, Republica Cehă nu formulează nicio critică față de punctele 50 și 51 din hotărârea atacată, care se raportează la alt element de luat în considerare în cadrul unei interpretări sistematice a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18. Rezultă că serviciile care fac obiectul unor contracte vizate la această dispoziție sunt vizate și de excepția care figurează în nota de subsol 3 din anexa II B la această directivă, în versiunea modificată prin Regulamentul (CE) nr. 213/2008 al Comisiei din 28 noiembrie 2007 (JO 2008, L 74, p. 1), care privește „[contractele] de achiziții referitoare la cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organisme de radiodifuziune și [contractele] de achiziții privind timpul de emisie”. Din rațiuni de coerență internă a Directivei 2004/18, excluderea în litigiu și cea prevăzută la această notă de subsol 3 trebuie considerate ca având același domeniu de aplicare. Or, formularea notei de subsol 3 menționate confirmă că, deși contractele care au ca obiect timpii de emisie pot fi atribuite atât de către organismele de radiodifuziune, cât și de alte autorități contractante, în ceea ce privește contractele care au ca obiect programele nu sunt vizate decât organismele de radiodifuziune.

53      În sfârșit, întrucât niciuna dintre părți nu repune în discuție constatarea care figurează în ultima teză a punctului 73 din hotărârea atacată, potrivit căreia Directiva 2014/24 nu era aplicabilă din punct de vedere temporal faptelor vizate în litigiu, după cum a subliniat chiar Republica Cehă în fața Tribunalului, trebuie să se constate că argumentele întemeiate pe dispozițiile acestei directive și pe procedura legislativă care a condus la adoptarea sa, precum cele menționate la punctul 18 din prezenta hotărâre, nu pot infirma interpretarea articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 reținută în speță de Tribunal.

54      Întrucât au fost înlăturate toate argumentele invocate în susținerea motivului unic de recurs, se impune înlăturarea acest motiv ca nefondat și respingerea recursului.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

55      Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

56      Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune ca Republica Cehă să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul.

2)      Republica Cehă suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Semnături


*      Limba de procedură: ceha.