Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY MICHAEL COLLINS
prezentate la 11 aprilie 2024(1)
Cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21
D.K. (C‑647/21)
M.C.,
M.F. (C‑648/21)
interveniente:
Prokuratura Rejonowa w Bytowie,
Prokuratura Okręgowa w Łomży
[cereri de decizie preliminară formulate de Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia)]
„Trimiteri preliminare – Statul de drept – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Principiile inamovibilității și independenței judecătorilor – Principiul independenței «interne» a judecătorilor – Rezoluție a colegiului instanței naționale privind retragerea cauzelor de la un judecător fără consimțământul acestuia – Mutarea unui judecător de la o secție de apel la o secție care examinează cauze în primă instanță fără consimțământul acestuia – Lipsa garanțiilor procedurale și a controlului judiciar în temeiul dreptului național – Aplicare nelegală a normelor naționale – Supremația dreptului Uniunii”
Introducere
1. Prezentele cereri de decizie preliminară formulate de judecătoarea A. N‑B. de la Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia) la 20 octombrie 2021 privesc în principal domeniul de aplicare și aplicarea practică a noțiunii de independență „internă” a judecătorilor, astfel cum este recunoscută la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, în special libertatea judiciară față de influențe sau presiuni nejustificate care provin din interiorul sistemului judiciar.
2. În octombrie 2021, președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a mutat‑o pe judecătoarea A. N‑B. de la Secția a șasea penală a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), o instanță de apel, la Secția a doua penală a acestei instanțe, care examinează cauze în primă instanță. 70(2) de cauze care îi fuseseră atribuite, inclusiv cele care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară, i‑au fost retrase și au fost reatribuite(3) altor judecători(4). Aceste măsuri au fost luate fără consimțământul judecătoarei A. N‑B. Întrucât aceste măsuri aveau drept scop să o împiedice să verifice, în exercitarea competenței sale de a se pronunța în apel, dacă cerința privind o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege era îndeplinită în cauzele cu care este sesizată, judecătoarea A. N‑B. a considerat că acestea încălcau principiile inamovibilității și independenței judecătorilor. Astfel, ea solicită să se stabilească dacă, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, al articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și al principiului supremației dreptului Uniunii, modul în care au fost numiți membrii colegiului instanței, lipsa consimțământului său pentru retragerea cauzelor și lipsa oricăror criterii pentru această retragere îi dau dreptul să facă parte din complet în cauzele care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară.
Cadrul juridic – Legislația poloneză
Legea privind instanțele de drept comun
3. În temeiul articolului 21 alineatul 1 din Ustawa – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001 (Dziennik Ustaw nr. 98, poziția 1070), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea privind instanțele de drept comun”), organele unui sąd okręgowy (tribunal regional) sunt președintele instanței, colegiul instanței și directorul instanței.
4. Articolul 22a din Legea privind instanțele de drept comun prevede:
„1. […] președintele sąd okręgowy (tribunalul regional) din cadrul tribunalului regional, după consultarea colegiului tribunalului regional, stabilește modul de repartizare a sarcinilor; în acest sens se va preciza:
1) repartizarea judecătorilor […] în cadrul secțiilor instanței;
2) domeniul de aplicare al responsabilităților […] judecătorilor, precum și modalitatea în care aceștia trebuie să participe la repartizarea cauzelor;
3) programul de serviciu și programul de înlocuire a judecătorilor, […]
– luând în considerare specializarea judecătorilor […] pentru a judeca diferite tipuri de cauze, necesitatea de a se asigura că judecătorii […] sunt distribuiți în mod corespunzător între secțiile instanței și că atribuțiile lor sunt distribuite în mod echitabil, precum și necesitatea de a se asigura că procedurile judiciare se desfășoară în mod eficient.
[…]
4. Președintele instanței poate stabili în orice moment, în totalitate sau în parte, un nou mod de repartizare a sarcinilor, în cazul în care acest lucru este justificat de motivele menționate la alineatul 1. […]
4a. Mutarea unui judecător la o altă secție este condiționată de consimțământul judecătorului respectiv.
4b. Consimțământul unui judecător cu privire la mutarea acestuia la o altă secție nu este necesar dacă:
1) mutarea se face la o secție care judecă cauze din același domeniu;
[…]
5. Judecătorul sau asesorul ale cărui sarcini i‑au fost repartizate astfel încât să se modifice și domeniul de aplicare a responsabilităților acestuia, în special din cauza mutării la o altă secție a instanței respective, poate introduce o contestație la [Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) (denumit în continuare «KRS»)] în termen de șapte zile de la primirea noilor responsabilități. Nu este posibilă formularea unei căi de atac în cazul:
1) unei mutări la o secție care judecă cauze din același domeniu;
[…]
6. Calea de atac menționată la alineatul 5 se depune prin intermediul președintelui instanței care a efectuat repartizarea sarcinilor care face obiectul căii de atac. Președintele instanței înaintează calea de atac la [KRS] în termen de 14 de zile de la data primirii, împreună cu poziția sa privind cauza. [KRS] adoptă o decizie prin care acceptă sau respinge calea de atac a judecătorului având în vedere aspectele prevăzute la alineatul 1. Decizia [KRS] privind calea de atac menționată la alineatul 5 nu trebuie să fie motivată. Decizia [KRS] nu poate face obiectul unei căi de atac. Până la adoptarea deciziei, judecătorul sau asesorul își îndeplinește sarcinile existente.”
5. Articolul 30 alineatul (1) din Legea privind instanțele de drept comun prevede:
„Colegiul Sąd Okręgowy (tribunalul regional) este compus din:
1) președintele sąd okręgowy (tribunalul regional);
2) președinții sądy rejonowe (tribunalele districtuale) din circumscripția acestui sąd okręgowy (tribunal regional).”
6. Articolul 47a din această lege prevede:
„1. Cauzele sunt repartizate aleatoriu judecătorilor și asesorilor, în funcție de categorii specifice de cauze, cu excepția repartizării cauzelor unui judecător de serviciu.
2. Cauzele sunt repartizate în mod egal în funcție de categoriile specifice de cauze, cu excepția cazului în care ponderea a fost redusă din cauza funcției deținute, a participării la repartizarea cauzelor din altă categorie sau din alte motive prevăzute de lege.”
7. Potrivit articolului 47b din legea menționată:
„1. O modificare a compunerii instanței poate avea loc numai în cazul în care este imposibil ca instanța să judece cauza în compunerea sa actuală sau în cazul în care există un obstacol de durată care împiedică instanța să judece cauza în compunerea sa actuală. Dispozițiile articolului 47a se aplică mutatis mutandis.
[…]
3. Deciziile în cauzele menționate [la alineatul 1] se iau de președintele instanței sau de un judecător împuternicit de acesta.
4. O schimbare a locului în care un judecător își desfășoară activitatea sau detașarea sa la o altă instanță, precum și încetarea unei detașări nu constituie un obstacol în calea efectuării actelor [de procedură] în cauzele repartizate la locul în care își desfășoară în prezent activitatea sau la locul în care își exercită în prezent atribuțiile, până la soluționarea cauzelor respective.
5. Colegiul instanței în a cărei circumscripție se află noul loc în care judecătorul își desfășoară activitatea sau locul detașării sale poate, la cererea judecătorului sau din oficiu, să degreveze judecătorul respectiv de obligațiile sale în ceea ce privește judecarea cauzelor, în tot sau în parte, în special din cauza distanței considerabile dintre această instanță și noul loc în care judecătorul își desfășoară activitatea sau locul detașării, în funcție de starea litigiului în cauzele aflate în curs de judecată. Înainte de a adopta o rezoluție, colegiul instanței se consultă cu președinții instanțelor competente.
6. Dispozițiile alineatelor 4 și 5 se aplică mutatis mutandis în cazul unei mutări la o altă secție a aceleiași instanțe.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
8. În cauza C‑647/21, Sąd Rejonowy w B. (Tribunalul Districtual din B., Polonia) l‑a condamnat pe D.K., la 11 decembrie 2020, pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 190 alineatul (1) din ustawa z dnia 6 czerwca 1997 r. – Kodeks karny (Legea din 6 iunie 1997 privind Codul penal) și i‑a aplicat o pedeapsă privativă de libertate(5). În februarie 2021, avocatul lui D.K. a formulat apel împotriva severității acestei pedepse în fața instanței de trimitere. Judecătoarea A. N‑B. a fost desemnată în calitate de judecătoare raportoare și de președintă să facă parte, în apelul respectiv, din completul de judecător unic.
9. În cauza C‑648/21, M.C. și M.F. au fost acuzați de „abuz de putere săvârșit de un funcționar public”, în temeiul articolului 231 alineatul (1) din ustawa z dnia 6 czerwca 1997 r. – Kodeks karny (Legea din 6 iunie 1997 privind Codul penal)(6). În martie 2016, instanța de fond l‑a condamnat pe M.F. și i‑a aplicat o pedeapsă privativă de libertate(7). Aceasta l‑a achitat pe M.C. În noiembrie 2016, instanța de al doilea grad de jurisdicție a anulat această hotărâre și a trimis cauza spre reexaminare instanței de fond. În decembrie 2017, această din urmă instanță i‑a condamnat pe M.C. și M.F pentru săvârșirea faptelor în cauză. În urma unui nou apel, în aprilie 2019, instanța de apel l‑a achitat pe M.C. și a menținut condamnarea lui M. F. Prokurator Generalny (Procurorul General) a formulat recurs la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) împotriva acestei hotărâri. În aprilie 2020, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a anulat hotărârea instanței de apel și a retrimis cauza la această instanță pentru rejudecarea apelului. Această cauză este pendinte în fața Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), a cărui secție de apel urma să examineze cauza într‑un complet compus din președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), judecătoarea raportoare și președintă a completului – judecătoarea A. N‑B. – și un al treilea judecător.
10. Într‑o cauză care nu are legătură cu aceasta, în septembrie 2021(8), judecătoarea A. N‑B. a dat o ordonanță în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, solicitând președintelui secției de apel a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) înlocuirea președintelui Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) din completul căruia i se atribuise cauza spre soluționare. În această ordonanță s‑a reținut că faptul că președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) – care fusese numit la această instanță în temeiul unei rezoluții a KRS în noua sa componență(9) – fusese repartizat în acest complet a încălcat dreptul la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege, în temeiul articolului 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, al articolului 47 din cartă, al articolului 45 din Constituția Republicii Polone și al hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) în cauza Reczkowicz împotriva Poloniei(10).
11. Vicepreședintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a anulat această ordonanță în temeiul articolului 42a alineatul 2 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun. Potrivit instanței de trimitere, vicepreședintele a fost numit judecător pe baza unei rezoluții a KRS(11). Ministrul justiției polonez, care era de asemenea Prokurator Generalny (Procuror General), l‑a învestit ulterior în funcția de vicepreședinte al Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk). Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă vicepreședintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) ar fi putut anula ordonanța acestuia în cadrul unei proceduri de reexaminare administrativă în măsura în care compunerea acestei instanțe este o chestiune judiciară în care vicepreședintele nu ar fi trebuit să intervină. În orice caz, ordonanța vicepreședintelui Curții de Justiție din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia(12), de suspendare a aplicării anumitor dispoziții ale legislației poloneze, inclusiv a articolului 42a alineatul 2 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, l‑a privat pe vicepreședintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) de orice competență de a adopta o măsură în temeiul acestei dispoziții.
12. La începutul lunii octombrie a anului 2021, într‑o altă cauză, judecătoarea A. N‑B. a anulat o hotărâre a unei instanțe inferioare care a fost pronunțată de un judecător numit pe baza unei rezoluții(13) a KRS(14).
13. La 11 octombrie 2021 a fost adoptată rezoluția colegiului privind retragerea a aproximativ 70 de cauze de la judecătoarea A. N‑B., inclusiv cauzele care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară. Această retragere a avut loc fără consimțământul judecătoarei A. N‑B. și „fără o cerere ad‑hoc, astfel cum prevede legea”. Judecătoarei A. N‑B. nu i s‑a comunicat rezoluția colegiului, iar președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) s‑a limitat să o informeze că aceste cauze îi fuseseră retrase. Judecătoarea A. N‑B. nu are cunoștință nici de motivele, nici de temeiul juridic al acestei rezoluții. În pofida a două cereri din partea sa, președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a refuzat să îi acorde judecătoarei A. N‑B. accesul la textul rezoluției.
14. La 13 octombrie 2021, președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a emis o ordonanță(15) de mutare a judecătoarei A. N‑B. de la secția de apel(16) a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk)(17) la secția acestui tribunal care examinează cauze în primă instanță (denumită în continuare „ordonanța din 13 octombrie 2021”)(18). Această ordonanță se referă „în mod laconic” la necesitatea de a asigura buna funcționare a secției de apel și a secției care examinează cauze în primă instanță ale Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) și la o corespondență neprecizată între președintele acestei instanțe și președintele uneia dintre aceste secții. La 18 octombrie 2021, ordonanța președintelui Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a intrat în vigoare și a fost comunicată judecătoarei A. N‑B. Ordonanța nu conține nicio informație cu privire la căile de atac de care dispune aceasta pentru a o contesta.
15. În observațiile sale, Comisia a arătat că a fost inițiată totodată o procedură disciplinară împotriva judecătoarei A. N‑B și că, începând cu 29 octombrie 2021, aceasta a fost suspendată din funcție pentru cel mult o lună. În ședința care a avut loc la 24 ianuarie 2024, guvernul polonez a confirmat existența acestor proceduri disciplinare, dar nu a putut furniza nicio informație cu privire la rezultatul lor.
16. Instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în lumina împrejurărilor menționate mai sus și a Hotărârii Reexaminare Simpson/Consiliul și HG/Comisia(19), retragerea judecătoarei A. N‑B. din cauzele care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară a încălcat articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 47 din cartă. În ipoteza în care aceste dispoziții ar fi fost încălcate, instanța de trimitere ridică problema dacă ar trebui să lase neaplicată rezoluția colegiului, astfel încât judecătoarea A. N‑B. continuă să fie președintă a completului de judecată, statuând în complet de judecător unic în litigiul aflat la originea cauzei C‑647/21 și judecătoare raportoare și președintă a completului de trei judecători în litigiul aflat la originea cauzei C‑648/21. Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum articolul 47b alineatele 5 și 6 coroborat cu articolul 30 alineatul 1 și articolul 24 alineatul 1 din ustawa z dnia 27 lipca 2001 r. – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea instanțelor de drept comun), potrivit căreia un organ al unei instanțe naționale precum colegiul instanței are competența de a dispune degrevarea, parțială sau totală, a unui judecător de la respectiva instanță de cauzele care îi sunt atribuite, în condițiile în care:
a) în compunerea colegiului instanței intră, de drept, președinții instanțelor, numiți în aceste funcții de o autoritate executivă, precum ministrul justiției, care este și procuror general;
b) judecătorul este degrevat, fără consimțământul său, de cauzele care i‑au fost atribuite;
c) dreptul intern nu prevede criterii care trebuie urmate de colegiul instanței pentru degrevarea unui judecător de cauzele care îi sunt atribuite și nici obligațiile de motivare și de control judiciar ale unei astfel de decizii de degrevare;
d) unii membri ai colegiului instanței au fost numiți judecători în împrejurări similare celor menționate în Hotărârea Curții din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor) (C‑791/19, EU:C:2021:596)?
2) Dispozițiile menționate la prima întrebare, precum și principiul supremației trebuie interpretate în sensul că abilitează (sau obligă) o instanță națională, sesizată cu o cauză în cadrul unei proceduri penale care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/343[(20)], în cadrul căreia un judecător a fost degrevat de cauze în modul descris în prima întrebare, precum și orice autoritate de stat să lase neaplicat actul colegiului instanței și alte acte emise ulterior acestuia, cum ar fi ordonanțele de reatribuire a cauzelor, inclusiv a celor din cauza principală, care omit judecătorul degrevat, astfel încât acesta să poată continua să facă parte [din completul] care examinează cauza respectivă?
3) Dispozițiile menționate la prima întrebare și principiul supremației trebuie interpretate în sensul că impun ca în ordinea juridică națională să se prevadă, în cadrul unor proceduri penale care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/34, măsuri care să garanteze că părțile din procedură, precum inculpații din cauza principală, au posibilitatea de a controla și contesta deciziile menționate [la prima întrebare], care urmăresc să conducă la modificarea [compunerii] completului de judecată al instanței sesizate cu soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, să degreveze judecătorul desemnat anterior [de] examinarea cauzei în modul descris la prima întrebare [?]”
Procedura în fața Curții
17. Prin decizia din 29 noiembrie 2021, președintele Curții a conexat cauzele C‑647/21 și C‑648/21 pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale și în vederea pronunțării hotărârii.
18. Instanța de trimitere a solicitat soluționarea ambelor cereri de decizie preliminară potrivit procedurii accelerate în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. Prin aceeași decizie din 29 noiembrie 2021, președintele Curții a respins aceste cereri. Acesta a considerat că instanța de trimitere a prezentat argumente de ordin general(21) fără a furniza motive specifice care să justifice soluționarea cererilor potrivit procedurii accelerate. Faptul că respectivele cauze cu care este sesizată instanța de trimitere priveau o procedură penală nu constituie o astfel de justificare.
19. La 18 octombrie 2022, Curtea a suspendat judecata în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21 până la pronunțarea hotărârii în cauzele conexate C‑615/20 și C‑671/20. La 20 iulie 2023, Curtea a notificat Hotărârea YP și alții (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție)(22) instanței de trimitere și a invitat‑o să indice dacă dorește să își mențină cererile de decizie preliminară. La instrucțiunile președintelui Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), judecătoarea A. N‑B. a răspuns, la 25 septembrie 2023(23), informând Curtea că Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) dorește să mențină cererile de decizie preliminară în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21.
20. Având în vedere anumite ambiguități percepute din răspunsul judecătoarei A. N‑B, Curtea i‑a trimis acesteia o cerere de lămuriri(24) în temeiul articolului 101 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. Curtea a întrebat printre altele dacă judecătoarea A. N‑B. a continuat să facă parte din completul de judecată sesizat cu examinarea cauzelor care se află la originea cererilor de decizie preliminară în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21 și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce calitate. Judecătoarea A. N‑B. a răspuns la această cerere la 17 octombrie 2023(25). Ea a confirmat că, la 20 octombrie 2021, la momentul formulării cererilor de decizie preliminară, era judecătoare raportoare și președintă a completului de judecată în procedurile în fața Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) în cele două cauze. Cauza care se află la originea unei cereri de decizie preliminară în cauza C‑648/21 a fost reatribuită, prin ordonanța din 21 octombrie 2021, unui alt judecător raportor care făcuse anterior parte din completul de trei judecători(26). La aceeași dată, compunerea completului de judecător unic în cauza care se află la originea cererii de decizie preliminară în cauza C‑647/21 a fost de asemenea modificată. Judecătoarea A. N‑B. a confirmat că procedurile în fața Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) în cauzele care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară au fost suspendate în temeiul acestor cereri și rămân suspendate. Judecătoarea A. N‑B. a informat totodată Curtea că Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) se întrunește în plen(27) atunci când se pronunță asupra fondului unei cauze (Rozprawa). În alte ședințe (Posiedzenie) – precum cele referitoare la cauzele care se află la originea cererilor de decizie preliminară în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21 – Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) se întrunește în complet de judecător unic, acesta fiind prezidat de judecătorul raportor.
21. Au prezentat observații scrise Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów), Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża), guvernele danez, neerlandez, polonez și suedez, precum și Comisia Europeană. Cu excepția Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów), Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) și a guvernului neerlandez, părțile menționate mai sus au prezentat observații orale și au răspuns la întrebările adresate de Curte în ședința din 24 ianuarie 2024.
Competența Curții
Observații
22. Guvernele danez și polonez, precum și Comisia consideră că articolul 47 din cartă nu se aplică în cauzele cu care este sesizat Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară. Deși aceste întrebări se referă la Directiva 2016/343, Comisia observă că ele nu urmăresc obținerea unei interpretări a dispozițiilor sale.
23. Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów) și Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) arată că întrebările adresate privesc retragerea cauzelor de la un judecător. Aceasta este o chestiune care ține de organizarea justiției într‑un stat membru, o competență națională exclusivă pe care dreptul Uniunii nu o reglementează. Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) adaugă de asemenea că întrebările adresate de judecătoarea A. N‑B. privesc situația ei individuală și, așadar, au un caracter personal, iar nu jurisdicțional.
Apreciere
24. Astfel cum prevede articolul 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Cauzele cu care este sesizată instanța de trimitere care se află la originea cauzelor conexate C‑647/21 și C‑648/21 sunt de natură penală, iar a doua întrebare se referă la Directiva 2016/343. Instanța de trimitere nu prezintă niciun motiv care să permită explicarea modului în care o interpretare a acestei directive ar putea prezenta vreo relevanță pentru soluționarea cauzelor pendinte în fața sa. Din deciziile de trimitere nu reiese nici că acestea ridică vreo problemă de interpretare sau de aplicare a unei norme de drept al Uniunii. Nimic din cererile de decizie preliminară nu indică faptul că orice persoană care se prevalează de dreptul la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă sau că orice persoană care invocă acest drept se bazează pe un drept sau o libertate pe care dreptul Uniunii le garantează(28).
25. Potrivit unei jurisprudențe constante, deși organizarea justiției în statele membre, inclusiv retragerea și reatribuirea cauzelor, este de competența acestora din urmă, exercitarea acestei competențe trebuie să respecte dreptul Uniunii și în special articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE(29). În temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, statele membre trebuie să se asigure că instanțele judecătorești susceptibile să se pronunțe asupra interpretării sau aplicării dreptului Uniunii(30) îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective(31). Această dispoziție se opune unor dispoziții naționale privind organizarea justiției care reprezintă un regres în ceea ce privește protecția valorii statului de drept(32). Statele membre trebuie, așadar, să conceapă organizarea justiției astfel încât să asigure conformitatea acesteia cu cerințele dreptului Uniunii. Printre acestea se numără în special independența instanțelor chemate să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii pentru a garanta justițiabililor protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor lor conferite de dreptul menționat(33). În consecință, Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii în cauze referitoare la organizarea sistemului judiciar al unui stat membru.
26. În ceea ce privește observațiile Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) cu privire la caracterul personal al întrebărilor preliminare, este suficient să se arate că Hotărârea YP privea și competența judecătorilor individuali care au formulat cereri de decizie preliminară. În acea hotărâre, Curtea s‑a pronunțat cu privire la problema dacă asemenea judecători puteau continua, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să examineze și să se pronunțe cu privire la cauzele penale pendinte în fața lor. Curtea a răspuns la întrebările preliminare astfel încât să permită instanței de trimitere să soluționeze, in limine litis, chestiuni procedurale referitoare la competența acestor judecători individuali de a examina cauzele pendinte în fața lor(34).
27. Pentru toate aceste motive, propunem Curții să constate că, cu excepția interpretării articolului 47 din cartă, aceasta are competența de a se pronunța cu privire la prezentele cereri de decizie preliminară.
Admisibilitatea întrebărilor preliminare
Observații
28. Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów) și Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) contestă admisibilitatea prezentelor cereri de decizie preliminară. Cauzele au fost retrase de la judecătoarea A. N‑B. la 18 octombrie 2021 și au fost ulterior reatribuite altui sau altor judecători. La 20 octombrie 2021, judecătoarea A. N‑B. nu avea competența să formuleze cereri de decizie preliminară având în vedere că la acea dată nici nu era sesizată cu procedurile naționale aflate la originea acestor cereri, nici nu era repartizată în completele de judecată relevante ale Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk). Prin urmare, întrebările adresate sunt ipotetice, din moment ce nu este necesar să se răspundă la acestea pentru soluționarea procedurilor penale pendinte în fața acestei instanțe. Independența și imparțialitatea judecătorului sau judecătorilor cărora le‑au fost repartizate aceste cauze nu sunt în discuție. Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów) și Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża) susțin de asemenea că prezentele cereri de decizie preliminară nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 94 literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură al Curții.
29. Comisia consideră că a treia întrebare, care privește măsurile de care dispun părțile din procedura în fața instanței de trimitere, este inadmisibilă întrucât este ipotetică și nici nu implică nicio chestiune preliminară care trebuie soluționată in limine litis. În ședință, guvernul polonez a susținut că întrebările adresate de instanța de trimitere sunt admisibile(35).
30. Este oportun să se examineze mai întâi admisibilitatea celei de a treia întrebări, care a fost pusă în discuție de către Comisie.
31. Astfel, din cererile de decizie preliminară nu reiese că vreuna dintre părțile la procedurile în litigiile care se află la originea cauzelor conexate C‑647/21 și C‑648/21 ar fi contestat sau ar fi solicitat controlarea rezoluției colegiului privind retragerea acestor cauze de la judecătoarea A. N‑B. Nu reiese nici din dosarul aflat la dispoziția Curții că aceste părți ar fi fost, indiferent în ce mod, obstrucționate sau împiedicate să formuleze o astfel de contestație sau să solicite un atare control. Concluzionăm de aici că a treia întrebare adresată de instanța de trimitere este ipotetică și, prin urmare, inadmisibilă.
32. În ceea ce privește admisibilitatea primei și a celei de a doua întrebări, observăm că condițiile de admisibilitate a unei cereri de decizie preliminară trebuie îndeplinite pe întreaga durată a acestor proceduri(36). Potrivit articolului 100 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Curtea rămâne sesizată cu o cerere de decizie preliminară atât timp cât instanța care a sesizat‑o cu acea cerere nu a retras‑o. În conformitate cu articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Curtea poate oricând să constate că nu mai sunt îndeplinite condițiile care atrag competența sa.
33. Potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii pe care o instanță națională le adresează în temeiul articolului 267 TFUE beneficiază de o prezumție de pertinență. În cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale pe care o prevede această dispoziție, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. Cu toate acestea, atât din textul, cât și din economia articolului 267 TFUE rezultă că o instanță națională nu poate formula o cerere de decizie preliminară decât dacă există un litigiu pendinte în fața sa, în cadrul căruia aceasta să fie chemată să pronunțe o decizie susceptibilă să ia în considerare răspunsul Curții. Curtea nu emite opinii consultative cu privire la probleme generale sau ipotetice. Astfel, o cerere de decizie preliminară trebuie să fie necesară pentru soluționarea efectivă a unui litigiu pendinte în fața instanței de trimitere sau pentru soluționarea in limine litis a unei chestiuni prealabile de drept al Uniunii sau de drept procedural național(37).
34. Din schimbul intens de corespondență dintre Curte și instanța de trimitere(38) reiese că, în temeiul dreptului polonez, judecătoarea A. N‑B. a fost sesizată cu procedurile în fața Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) în litigiile care se află la originea cauzelor conexate C‑647/21 și C‑648/21 la momentul la care a formulat prezentele cereri de decizie preliminară, la 20 octombrie 2021, motiv pentru care aceste proceduri au fost suspendate(39). Această instanță nu a retras cererile de decizie preliminară, în pofida rezoluției colegiului privind retragerea de la judecătoarea A. N‑B. a cauzelor din care rezultă aceste cereri și reatribuirea lor altor judecători. Prin urmare, considerăm că Curtea a fost sesizată cu cererile de decizie preliminară de Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) la 20 octombrie 2021 și că rămâne sesizată cu acestea la momentul redactării prezentelor concluzii în temeiul articolului 100 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
35. În ceea ce privește obiecția potrivit căreia răspunsul Curții nu este necesar pentru soluționarea cauzelor penale care se află la originea prezentelor cereri de decizie preliminară, nu rezultă că aceste cauze penale prezintă o legătură materială cu dreptul Uniunii care ar impune instanței de trimitere să aplice acest drept pentru a se pronunța pe fond(40). Este posibil ca lipsa aparentă a unui factor de legătură între aceste cauze penale și dreptul Uniunii să nu soluționeze întotdeauna această problemă. Curtea a subliniat că poate fi necesar să răspundă la întrebări pentru a oferi instanțelor de trimitere o interpretare a dreptului Uniunii care să le permită acestora din urmă să soluționeze chestiuni procedurale de drept național, permițându‑le astfel să se pronunțe pe fondul litigiilor pendinte(41). Prin urmare, suntem de acord cu observația guvernului polonez din ședință potrivit căreia un răspuns al Curții este în mod obiectiv necesar pentru a permite instanței de trimitere să se pronunțe in limine litis asupra unei chestiuni procedurale înainte de a se pronunța pe fondul cauzelor cu care este sesizată(42).
36. La punctul 69 din Hotărârea G, Curtea a statuat că necesitatea, în sensul articolului 267 TFUE, a interpretării dreptului Uniunii solicitate Curții impune ca instanța de trimitere să poată „să deducă singur[ă] consecințele acestei interpretări”. În cauza care s‑a aflat la originea cererii de decizie preliminară în cauza C‑269/21, judecătorul raportor, care făcea parte dintr‑un complet de trei judecători, urmărea să afle dacă un alt judecător din cadrul acestui complet îndeplinea cerințele inerente unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, în sensul dreptului Uniunii. Curtea a statuat că interpretarea dreptului Uniunii solicitată de instanța de trimitere nu era necesară pentru a‑i permite să se pronunțe asupra litigiului cu care era sesizată și că, prin urmare, cererea de decizie preliminară era inadmisibilă întrucât judecătorul raportor din completul de trei judecători, acționând singur, nu putea lua în considerare răspunsurile Curții. Astfel, Curtea a statuat că judecătorul individual care a formulat cererea de decizie preliminară în cauza C‑269/21 nu avea competența de a recuza un alt judecător care face parte din același complet de judecată(43).
37. Situația de fapt aflată la originea Hotărârii G se distinge cu ușurință de cele aflate la originea prezentelor cereri de decizie preliminară. Judecătoarea A. N‑B. nu solicită recuzarea niciunuia dintre ceilalți membri ai Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk). Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 35 din prezentele concluzii, instanța de trimitere solicită îndrumări pentru a soluționa in limine litis dificultățile procedurale care decurg din rezoluția colegiului de a o împiedica pe judecătoarea A. N‑B. să soluționeze cauzele care îi fuseseră atribuite și care erau efectiv pendinte în fața sa(44). Un astfel de control reprezintă o formalitate esențială care trebuie analizată din oficiu de instanța de trimitere(45).
38. În plus, observăm că răspunsul Curții va fi obligatoriu pentru instanța de trimitere, inclusiv pentru judecătorul sau judecătorii în fața cărora sunt pendinte cauzele aflate la originea prezentelor cereri de decizie preliminară, precum și organele judiciare ale instanței de trimitere competente să decidă și să modifice compunerea completelor sale de judecată(46). În funcție de răspunsul Curții la prima și la a doua întrebare, instanța de trimitere poate, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu principiul supremației dreptului Uniunii, să fie obligată să lase neaplicată rezoluția colegiului, garantând astfel că judecătoarea A. N‑B. face parte din complet în cauzele penale pendinte(47). În subsidiar, judecătorul sau judecătorii cărora le‑au fost atribuite între timp aceste cauze pot avea competența de a le examina.
39. Niciuna dintre părțile din procedura în fața Curții nu contestă admisibilitatea cererii de decizie preliminară în cauza C‑648/21(48) pentru motivul că numai un complet de trei judecători al Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), iar nu judecătoarea A. N‑B. acționând singură, avea competența în temeiul dreptului național să formuleze această cerere(49). Din motive de exhaustivitate, se poate observa că, în răspunsul său din 17 octombrie 2023 la cererea de lămuriri a Curții, judecătoarea A. N‑B. a confirmat că, în calitatea sa de judecătoare raportoare și de președintă a completului de trei judecători, avea competența, în temeiul dreptului polonez, să solicite sesizarea cu titlu preliminar în cauza C‑648/21(50).
40. Prin urmare, propunem Curții să respingă diferitele excepții de inadmisibilitate a primei și a celei de a doua întrebări. Pentru motivele expuse la punctele 30 și 31 din prezentele concluzii, considerăm că a treia întrebare este inadmisibilă.
Cu privire la fond
41. Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) urmărește să afle dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii se opun ca colegiul să retragă judecătoarei A. N‑B. cauzele care se află la originea cauzelor conexate C‑647/21 și C‑648/21 și să le reatribuie altui sau altor judecători. Prima întrebare se referă la modalitatea în care a fost numit colegiul, la lipsa consimțământului judecătoarei A. N‑B. cu privire la retragerea cauzelor atribuite acesteia și la lipsa oricărui criteriu pentru o astfel de retragere în temeiul dreptului polonez. Întrebările nu privesc în mod specific problema mutării judecătoarei A. N‑B. de la Secția a șasea (apel) la Secția a doua (fond) din cadrul Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk).
42. Din situația de fapt și din observațiile care figurează în cererile de decizie preliminară reiese că mutarea judecătoarei A. N‑B(51) și retragerea ulterioară a 70 de cauze care îi fuseseră atribuite la acel moment au fost măsuri luate ca răspuns la încercările acesteia de a verifica respectarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE în ceea ce privește numirea anumitor judecători(52). Guvernul polonez a confirmat în ședință că trage această concluzie pe baza acestor fapte și observații. Acest guvern apreciază de asemenea că aceste măsuri nu au fost luate în interesul bunei administrări a justiției(53).
43. Este de asemenea adevărat că, aproape simultan, a fost inițiată o procedură disciplinară împotriva judecătoarei A. N‑B. Pe baza informațiilor aflate la dispoziția Curții, este imposibil să se concluzioneze că mutarea judecătoarei A. N‑B., în cadrul aceleiași instanțe, de la secția de apel la secția care examinează cauze în primă instanță, precum și retragerea cauzelor atribuite ei au avut loc în cadrul unei proceduri disciplinare formale. Revine, așadar, instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă mutarea judecătoarei A. N‑B. și retragerea cauzelor atribuite acesteia constituiau efectiv o măsură disciplinară deghizată și, prin urmare, nelegală.
44. Având în vedere caracterul lor concomitent și obiectivul lor aparent comun, sugerăm că, pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, este necesar să se examineze împreună mutarea judecătoarei A. N‑B. și retragerea cauzelor atribuite acesteia(54).
45. Cerința de independență a instanțelor, care este inerentă activității de judecată, este o componentă a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă și prezintă o importanță fundamentală pentru ordinea juridică a Uniunii(55). Pentru a îndeplini această cerință, o instanță trebuie să își exercite funcțiile în deplină autonomie, fără a fi supusă niciunei legături ierarhice sau de subordonare față de nimeni și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, fiind astfel protejată de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să le influențeze deciziile(56). Principiul independenței judecătorilor impune elaborarea unor norme care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privința unor elemente exterioare, în special a unor influențe directe sau indirecte ale puterilor legislativă și executivă susceptibile să orienteze deciziile acestora(57). Dreptul Uniunii pune astfel în mare măsură accentul pe necesitatea de a proteja puterea judecătorească a statului de presiunile exercitate de puterea sa executivă sau legislativă. Pentru a înlătura orice îndoială legitimă referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor față de orice influență directă sau indirectă susceptibilă să orienteze deciziile acestora, trebuie să se pună un accent egal pe protejarea judecătorilor individuali împotriva influențelor sau a presiunilor nejustificate care provin din interiorul sistemului judiciar(58).
46. Diferitele forme de declarații sau jurăminte pe care judecătorii le depun pentru a judeca în deplină independență ar fi lipsite de sens dacă, atunci când își exercită această funcție, aceștia riscă să fie supuși la presiuni din partea colegilor lor, în special a celor însărcinați să prezideze completele și/sau să atribuie cauzele. Presiunea de acest tip poate varia de la informal, prin mutarea judecătorilor (cum pare să se fi întâmplat în cazul de față), atribuirea și reatribuirea cauzelor (astfel cum de asemenea pare să se fi întâmplat în speță), la inițierea și derularea unor proceduri disciplinare (așa cum s‑ar putea să se fi întâmplat în cazul de față). Un astfel de comportament din partea colegilor judecători este mai mult decât pur și simplu lipsit de etică – este deopotrivă nelegal ca judecătorii să exercite presiuni asupra colegilor lor în exercitarea funcțiilor lor, după cum este nelegal ca membrii executivului sau ai legislativului să facă acest lucru. Aceste observații se aplică cu aceeași forță în cazurile în care judecătorii sunt supuși la presiuni din partea colegilor lor ca urmare a îndeplinirii obligației lor de a‑și exprima public opinia cu privire la aspecte care țin de organizarea sistemului judiciar și de exercitarea puterii judecătorești(59).
47. Această poziție este susținută atât de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”), cât și de cea a Curții. În Hotărârea Parlov‑Tkalčić împotriva Croației, Curtea EDO a statuat că „independența judecătorilor impune ca judecătorii vizați să fie liberi nu numai de influențele nejustificate din afara puterii judecătorești, ci și din interior. Această independență subiectivă a judecătorilor impune ca aceștia să nu fie supuși unor instrucțiuni ori unor presiuni din partea colegilor judecători sau a celor care exercită funcții administrative în cadrul instanței, precum președintele instanței sau președintele unei secții din cadrul instanței […]. Lipsa unor garanții suficiente care să garanteze independența judecătorilor în cadrul puterii judecătorești și în special față de superiorii lor ierarhici poate determina [Curtea EDO] să concluzioneze că îndoielile reclamantului în privința (independenței și) imparțialității unei instanțe sunt justificate în mod obiectiv […]”(60).
48. În Hotărârea W.Ż.(61), Curtea a subliniat necesitatea unor garanții și mecanisme de protecție procedurale pentru a asigura independența subiectivă a judecătorilor și dreptul de a contesta măsurile care pot afecta această independență(62). Aceasta a considerat că mutarea unui judecător fără consimțământul său la o altă instanță sau între două secții ale aceleiași instanțe poate, la fel ca un regim disciplinar, să aducă atingere principiilor inamovibilității și independenței judecătorilor. Aceste mutări pot constitui de asemenea un mijloc de exercitare a controlului asupra conținutului hotărârilor judecătorești. Acestea nu numai că sunt de natură să afecteze sfera de aplicare a sarcinilor repartizate judecătorilor și maniera de soluționare a cauzelor care le sunt încredințate, ci și să aibă consecințe importante asupra vieții și a carierei lor și, prin urmare, să aibă efecte similare unor sancțiuni disciplinare(63). Curtea a statuat astfel că normele și principiile care reglementează un regim disciplinar aplicabil judecătorilor trebuie să reglementeze și asemenea mutări.(64)
49. Prin urmare, normele privind mutarea judecătorilor fără consimțământul acestora trebuie să fie definite în prealabil într‑un mod clar și transparent, așa încât să se evite arbitrariul și/sau riscul de manipulare(65). Astfel de mutări pot fi dispuse numai pentru motive legitime, legate inclusiv de o repartizare a resurselor disponibile pentru a se asigura o bună administrare a justiției. Asemenea decizii trebuie să conțină o motivare adecvată și să poată fi contestate în justiție, în conformitate cu o procedură care garantează pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă, mai ales dreptul la apărare. Întrucât efecte „descurajante” similare pot rezulta din mutarea judecătorilor și din retragerea fără consimțământul său a cauzelor atribuite unui judecător, normele și principiile aplicabile unor astfel de mutări și oricărui regim disciplinar se aplică în egală măsură(66) retragerii în lipsa consimțământului a cauzelor atribuite unui judecător(67).
50. Din cererile de decizie preliminară și din observațiile scrise și orale ale părților reiese că dreptul polonez referitor la mutarea judecătorilor fără consimțământul acestora și la retragerea cauzelor nu respectă normele și principiile menționate mai sus(68). Modul în care colegiul și președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) au aplicat dispozițiile de drept polonez judecătoarei A. N‑B. a adus de asemenea atingere acestor norme și principii. Astfel, deficiențele identificate par a fi atât de natură sistemică, cât și individuală.
51. În ședință, ca răspuns la întrebările adresate de Curte, guvernul polonez a confirmat că articolul 22a din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun reglementează modificările aduse responsabilităților unui judecător, inclusiv mutarea unui judecător la o altă secție a unei instanțe. Potrivit articolului 22a alineatele 1 și 4 din această lege, asemenea modificări necesită consimțământul judecătorului în cauză pentru a produce efecte. Există totodată un drept la o cale de atac în fața KRS împotriva unor astfel de decizii(69).
52. Articolul 22a alineatul 4 litera (b) punctul 1) din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun exclude cerința existenței consimțământului în cazul în care „mutarea se face la o secție care judecă cauze din același domeniu”. Articolul 22a alineatul 5 punctul 1) din această lege exclude dreptul la o cale de atac în cazul unei „mutări la o secție care judecă cauze din același domeniu”(70). Aceste dispoziții permit în anumite împrejurări mutarea judecătorilor fără consimțământul acestora. Ele nu prevăd o procedură de contestare sau de control care să garanteze pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă, în special dreptul la apărare(71). Întrucât dispoziții precum articolul 22a alineatul 4b punctul 1) și articolul 22a alineatul 5 punctul 1) din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun au potențialul de a expune judecătorii unor presiuni nedorite care provin din interiorul sistemului judiciar, acestea încalcă, în opinia noastră, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiile inamovibilității și independenței judecătorilor .
53. În ceea ce privește mutarea judecătoarei A. N‑B. de la secția de apel la secția care examinează cauze în primă instanță a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), trimiterea din ordonanța din 13 octombrie 2021 la necesitatea de a asigura buna funcționare a secției de apel și a secției care examinează cauze în primă instanță și la o corespondență nespecificată între președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) și președintele uneia dintre secțiile sale este scurtă și vagă. Având în vedere impactul potențial negativ al acestei decizii de mutare atât asupra exercitării de către judecătoarea A. N‑B. a competențelor sale judiciare în mod independent, cât și asupra carierei sale, o explicație atât de succintă nu reprezintă nici pe departe o motivare validă(72). Necesitatea acestei mutări în interesul unei bune administrări a justiției impunea furnizarea unor motive obiective și verificabile, în special în considerarea mutării în același timp a unui alt judecător de la secția care examinează cauze în primă instanță la secția de apel a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk).
54. În ceea ce privește rezoluția colegiului și retragerea, fără consimțământul acesteia, a cauzelor de la judecătoarea A. N‑B., guvernul polonez a confirmat în ședință că, în temeiul articolului 47b din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, în principiu, un judecător continuă să fie sesizat cu cauzele pendinte în fața sa, în pofida mutării sale într‑un alt loc sau a detașării. Această regulă pare să respecte principiul inamovibilității judecătorilor. În conformitate cu articolul 47b alineatele 5 și 6 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, cauzele pot fi totuși retrase de la un judecător în cazul mutării acestuia într‑un alt loc sau al detașării sale la cererea judecătorului sau în urma deciziei colegiului instanței respective(73).
55. În opinia noastră, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiile inamovibilității și independenței judecătorilor se opun unor dispoziții precum articolul 47b alineatele 5 și 6 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun. Aceste dispoziții par să permită retragerea arbitrară și neîngrădită, din oficiu(74), a cauzelor de la un judecător fără consimțământul acestuia(75) și fără posibilitatea de a se recurge la o procedură de contestare sau de control care să garanteze pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă(76). Pe lângă faptul că se acționează într‑un mod imprevizibil și netransparent în detrimentul independenței judecătorilor și al inamovibilității judecătorilor, guvernul polonez a confirmat în ședință că în dreptul polonez nu există nicio obligație de motivare a retragerii cauzelor de la judecători în temeiul articolului 47b alineatele 5 și 6 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun.
56. Sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, rezultă că rezoluția colegiului privind retragerea cauzelor de la judecătoarea A. N‑B. a fost adoptată înainte de mutarea sa de la secția de apel la secția care examinează cauze în primă instanță a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk). În cazul în care se dovedește că aceasta este situația, este posibil ca rezoluția colegiului să fi fost adoptată cu încălcarea articolului 47b alineatele 5 și 6 din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun, care permit retragerea cauzelor de la un judecător în urma, iar nu anterior, unei mutări. Motivele adoptării rezoluției colegiului sunt de asemenea necunoscute, cel puțin din punct de vedere formal(77). De altfel, judecătoarea A. N‑B. nu a fost mutată într‑un loc diferit sau detașată de la Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), ceea ce pare de asemenea să fie contrar dreptului polonez. Dacă se demonstrează instanței naționale într‑un mod satisfăcător, aceste încălcări ale dreptului polonez au drept consecință încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, cu condiția ca această instanță să considere că încălcările respective erau de așa natură încât să o expună pe judecătoarea A. N‑B.(78) unei influențe nejustificate sau unor presiuni care provin din interiorul sistemului judiciar(79). Având în vedere deficiențele dispozițiilor de drept polonez(80) descrise la punctele 50-56 din prezentele concluzii, precum și aplicarea arbitrară a acestora în contextul faptelor aflate la originea prezentelor cereri de decizie preliminară, apreciem, astfel cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, că nu este necesar ca Curtea să examineze modul în care a fost numit colegiul în cadrul prezentei proceduri.
57. În lumina efectului direct pe care îl are articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE(81) și pentru a garanta supremația dreptului Uniunii, recomandăm Curții să statueze că organele judiciare relevante trebuie să lase neaplicată ordonanța din 13 octombrie 2021 a președintelui Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) privind mutarea judecătoarei A. N‑B. de la secția de apel a acestei instanțe la secția care examinează cauze în primă instanță și că aceasta trebuie să fie mutată înapoi la secția de apel(82). Colegiul Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) și toate organele judiciare care au competența de a desemna și de a modifica compunerea completelor de judecată ale acestei instanțe trebuie să lase neaplicată rezoluția colegiului în cauzele care se află la originea cauzelor conexate C‑647/21 și C‑648/21(83) și să ia măsurile necesare pentru reatribuirea acestor cauze judecătoarei A. N‑B(84).
Concluzie
58. Ținând seama de considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia) după cum urmează:
Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiile inamovibilității judecătorilor, independenței judecătorilor și supremației dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că:
– în primul rând, se opun unor dispoziții de drept național care permit mutarea judecătorilor fără consimțământul acestora coroborate cu lipsa unei proceduri de contestare sau de control împotriva unei astfel de decizii care să garanteze pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la apărare;
– în al doilea rând, impun în astfel de împrejurări organelor judiciare competente ale unei instanțe naționale să lase neaplicată o ordonanță a președintelui acestei instanțe de a muta un judecător de la o secție de apel a acestei instanțe la o secție care examinează cauze în primă instanță și de a muta înapoi judecătorul respectiv la secția de apel;
– în al treilea rând, se opun unor dispoziții de drept național care permit retragerea arbitrară și neîngrădită, din oficiu, a cauzelor de la un judecător fără consimțământul acestuia și fără posibilitatea de a se recurge la o procedură de contestare sau de control a acestei decizii care să garanteze pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă, în special dreptul la apărare;
– în al patrulea rând, în ipoteza în care o astfel de retragere a avut loc, impun completelor de judecată naționale cărora le‑au fost reatribuite cauzele să lase neaplicată această nouă reatribuire, iar organelor judiciare care au competența de a desemna și de a modifica compunerea completelor de judecată ale acestei instanțe naționale să atribuie cauzele respective completului de judecată sesizat inițial cu acestea.