Language of document : ECLI:EU:C:2009:634

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DÁMASO RUIZ‑JARABO COLOMER

prezentate la 15 octombrie 20091(1)

Cauza C‑408/08 P

Lancôme parfums et beauté & Cie SNC

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

și CMS Hasche Sigle


„Recurs – Proprietate intelectuală – Regulamentul (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară – Interes pentru a exercita acțiunea de declarare a nulității unei mărci – Cabinet de avocați – Interes economic propriu al părții în această procedură – Caracter descriptiv al unei mărci verbale”





I –    Introducere

1.        O renumită întreprindere de cosmetice și parfumuri introduce un recurs împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 8 iulie 2008, pronunțată în cauza T‑160/07, prin care acesta confirmă decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (denumit în continuare „OAPI”).

2.        Recursul limitează dezbaterea la două întrebări fundamentale; primul motiv invocat se referă la calitatea de a exercita o acțiune de declarare a nulității împotriva unei mărci comunitare. Cele două aspecte ale acestui motiv privesc, pe de o parte, interesul specific de a solicita anularea unui anumit semn și, pe de altă parte, dreptul unui cabinet de avocați de a lua inițiativa unei acțiuni de declarare a nulității acestui semn, fără a avea mandat expres din partea unui client.

3.        În schimb, cel de al doilea motiv de recurs se îndepărtează de arcanele procedurale, deoarece se referă la cerințele materiale pentru a obține înregistrarea mărcilor, în special la motivele absolute de refuz. Astfel, recurenta invocă, împotriva hotărârii atacate, faptul că neologismul ce rezultă din sintagma formată din cuvintele englezești „COLOR” și „EDITION”, a căror utilizare este revendicată de aceasta pentru produsele sale de machiaj, ar fi suficient de original.

II – Cadrul juridic

4.        Marca comunitară este în esență reglementată, începând de la 13 aprilie 2009, de Regulamentul nr. 207/2009(2), dar pentru prezentul recurs rămân aplicabile ratione temporis dispozițiile Regulamentului nr. 40/94(3), pe care aproape că l‑am îndrăgit.

5.        Trebuie să se atragă atenția asupra articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, care este redactat după cum urmează:

„Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să permită distincția între produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.”

6.        Potrivit articolului 7 alineatul (1) din acest regulament:

„(1) Se respinge înregistrarea următoarelor:

(a)    semne care nu sunt conforme cerințelor de la articolul 4;

(b)    mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;

(c)    mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

[…]”

7.        Cauzele de nulitate absolută a unei mărci sunt prevăzute la articolul 51, iar cauzele de nulitate relativă figurează la articolul 52. Inițierea unei proceduri de declarare a nulității este reglementată de articolul 55 alineatul (1) astfel:

„(1) Poate fi depusă la Oficiu o cerere de revocare sau de declarare a nulității mărcii comunitare:

(a)      în cazurile prevăzute la articolele 50 și 51, de către orice persoană fizică sau juridică, precum și de către orice grup ori organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanților, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianților sau consumatorilor și care, în termenii legislației care îi este aplicabilă, are capacitatea de a sta în justiție;

[…]”

III – Etapele premergătoare recursului

A –    Faptele aflate la originea cauzei

8.        La 9 decembrie 2002, societatea Lancôme parfums et beauté & Cie SNC (denumită în continuare „Lancôme”) a solicitat OAPI înregistrarea ca marcă comunitară a semnului verbal COLOR EDITION pentru produse care fac parte din clasa 3 în sensul Aranjamentului de la Nisa(4): „produse cosmetice și de machiaj”. Marca solicitată a fost înregistrată la 11 februarie 2004 și a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare la 19 aprilie 2004.

9.        La 12 mai 2004, cabinetul de avocatură Norton Rose Vieregge a introdus o cerere de declarare a nulității mărcii recent înregistrate în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 și al articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din același regulament. La 21 decembrie 2005, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității. La 9 februarie 2006, cabinetul de avocatură CMS Hasche Sigle, care a succedat în drepturi cabinetului Norton Rose Vieregge, a formulat recurs împotriva deciziei diviziei de anulare, la Camera a doua de recurs a OAPI. Prin Decizia din 26 februarie 2007, Camera a doua de recurs a OAPI a admis recursul.

10.      În primul rând, camera de recurs a statuat că recursul era admisibil în temeiul articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94, întrucât distincția făcută de Lancôme între capacitatea de a exercita acțiunea și interesul de a exercita acțiunea nu apare în niciun loc în cuprinsul Regulamentului nr. 40/94, iar articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94 urmărește un obiectiv de interes general care justifică faptul că cererile de declarare a nulității formulate în temeiul acestui articol pot fi introduse de un spectru cât mai larg de părți interesate.

11.      În al doilea rând, în ceea ce privește fondul litigiului, camera de recurs a concluzionat că marca verbală COLOR EDITION este descriptivă în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, în măsura în care, pe de o parte, juxtapunerea cuvintelor „color” și „edition” exprimă un mesaj înțeles imediat și direct de publicul relevant ca referindu‑se la o gamă de produse cosmetice sau de machiaj în diferite tonuri de culoare, iar pe de altă parte, acești termeni pot fi utilizați de concurenți pentru a descrie anumite calități ale produselor lor și trebuie să rămână, așadar, în domeniul public. În sfârșit, camera de recurs a afirmat că, întrucât marca verbală în cauză este descriptivă, aceasta este de asemenea lipsită de orice caracter distinctiv în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

B –    Procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță și hotărârea atacată

12.      Lancôme a sesizat Tribunalul solicitând anularea Deciziei Camerei a doua de recurs din 26 februarie 2007. Aceasta denunța trei încălcări ale Regulamentului nr. 40/94: încălcarea articolului 55 alineatul (1) litera (a), încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) și încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b). Tribunalul s‑a limitat la a examina numai primele două motive, răspunsul la cel de al doilea motiv făcând inutilă examinarea ultimului motiv.

Cu privire la încălcarea articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94

13.      În legătură cu încălcarea invocată, Tribunalul a analizat dacă admisibilitatea unei cereri de declarare a nulității este condiționată de dovedirea unui interes de a exercita acțiunea. În această privință, Tribunalul a analizat cuprinsul, economia dispozițiilor, precum și finalitatea acestui articol.

14.      În primul rând, acesta a apreciat că, potrivit articolului 55 alineatul (1) litera (a), introducerea de către o persoană fizică sau juridică sau de către un grup care are capacitate procesuală, potrivit legislației aplicabile, a unei cereri de declarare a nulității unei mărci comunitare, în cazurile definite la articolele 50 și 51, nu era subordonată existenței unui interes de a exercita acțiunea.

15.      În cadrul abordării întemeiate pe economia dispozitivului, Tribunalul a observat, în lumina articolului 55 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, diferența urmărită de legiuitor, în opinia sa, între concepția extensivă a calității de a exercita acțiunea atunci când este vorba de a invoca motive de nulitate absolute și interpretarea restrictivă în cazurile de nulitate relativă.

16.      Tribunalul de Primă Instanță s‑a oprit apoi asupra articolului 55 alineatul (1), comparând litera (a) cu literele (b) și (c). Potrivit unei interpretări teleologice, acesta a considerat că litera (a) nu vizează decât cauzele de nulitate absolută, deoarece are drept scop să protejeze interesele generale, ceea ce explică faptul că este suficient ca solicitantul să fie o persoană fizică sau juridică și să aibă capacitate procesuală. În schimb, literele (b) și (c) vizează situații de nulitate relativă, punând în discuție interese private, motiv pentru care Regulamentul 40/94 impune un interes specific de a exercita acțiunea.

17.      În plus, Tribunalul a respins trimiterea, efectuată de Lancôme, la articolul 79 din Regulamentul nr. 40/94. Acesta a negat pertinența acestui articol, interpretarea articolului 55 alineatul (1) litera (a) neridicând nicio ambiguitate, și a considerat inutil să se inspire din principiile general admise de legislația satelor membre, astfel cum prevede articolul 79.

18.      Tribunalul de Primă Instanță nu a considerat pertinente nici referirile efectuate de Lancôme la jurisprudența privind articolele 230 CE, 232 CE și 236 CE, întrucât primele două privesc acțiunile în anulare și acțiunile în constatarea abținerii de a acționa îndreptate împotriva acțiunilor sau a inacțiunilor instituțiilor enumerate limitativ în aceste dispoziții, care nu menționează OAPI, iar articolul 236 CE, la rândul său, privește contenciosul funcției publice.

19.      De asemenea, Tribunalul a insistat asupra faptului că respectivele acțiuni aveau natură jurisdicțională, în timp ce cererea de declarare a nulității prevăzută la articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 deschidea, la rândul său, o procedură administrativă. Acesta a subliniat deopotrivă că deciziile OAPI țineau de o competență legată și, prin urmare, trebuiau să fie apreciate numai în temeiul Regulamentului nr. 40/94, iar nu pe baza practicii decizionale anterioare a OAPI.

Cu privire la încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c)

20.      A doua încălcare invocată a determinat Tribunalul să examineze dacă semnul COLOR EDITION ținea de motivul absolut de refuz de înregistrare a mărcilor vizat la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, ținând seama de raportul suficient de concret și de direct dintre semnul în litigiu și produsele pe care acesta le desemnează. În acest context, Tribunalul a confirmat decizia camerei de recurs de respingere a înregistrării semnului COLOR EDITION ca urmare a caracterului descriptiv al acestuia.

21.      Înainte de a statua cu privire la acest aspect, Tribunalul a analizat în detaliu articolul în cauză și a decis că acesta viza semnele utilizate, într‑o folosire normală din punctul de vedere al publicului relevant, pentru a desemna fie direct, fie prin menționarea uneia dintre caracteristicile sale esențiale, produsul sau serviciul pentru care se solicită înregistrarea

22.      Sprijinindu‑se pe propria jurisprudență recentă, Tribunalul a stabilit că punerea în aplicare a interdicției de înregistrare era subordonată existenței unui raport suficient de direct și de concret de natură să permită publicului relevant să perceapă imediat și fără a sta pe gânduri o descriere a produselor și a serviciilor în cauză sau a uneia dintre caracteristicile acestora.

23.      După analiza articolului 7, Tribunalul s‑a interesat de caracteristicile proprii ale mărcii COLOR EDITION, cu scopul de a aprecia caracterul descriptiv al acesteia, atât din perspectiva perceperii semnului de către public, cât și în raport cu produsele sau serviciile pe care acesta le desemnează.

24.      În ceea ce privește consumatorii, Tribunalul a precizat că aceștia fac parte din publicul general, normal informat, suficient de atent și de avizat, întrucât COLOR EDITION vizează produse cosmetice și de machiaj. Aprofundând noțiunea „public țintă”, Tribunalul a redus acest public la persoanele anglofone sau care au suficiente cunoștințe de limbă engleză, deoarece marca se compune din două cuvinte englezești.

25.      Pornind de la această premisă, Tribunalul a analizat dacă termenii „color” și „edition” evocau în mod direct și concret produsele pentru care se solicita înregistrarea. Din faptul că acești termeni erau utilizați în mod obișnuit pentru produsele acoperite de marcă și că aceștia făceau trimitere la anumite caracteristici ale produselor cosmetice și de machiaj, Tribunalul a dedus că ambii termeni dețineau o componentă puternic descriptivă.

26.      Tribunalul a considerat de asemenea că asocierea celor doi termeni nu crea în percepția consumatorilor o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă de simpla juxtapunere a acestora și de natură să modifice sensul sau semnificația mărcii, fără să se impună vreun efort intelectual pentru a înțelege mesajul pe care aceasta îl transmite.

27.      Rezumând, întrucât semnul în cauză păstra o strânsă legătură cu produsele pe care le desemna, Tribunalul a confirmat decizia camerei de recurs, concluzionând cu privire la caracterul descriptiv al semnului COLOR EDITION și a confirmat, în final, în temeiul articolului 51 alineatul (1) aplicat în coroborare cu articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, nulitatea înregistrării efectuate.

IV – Procedura în fața Tribunalului și concluziile părților

28.      Recursul formulat de Lancôme a fost înregistrat la grefa Curții la 22 septembrie 2008 și memoriul în răspuns al OAPI la 18 noiembrie 2008. Nu a existat nici replică, nici duplică.

29.      Lancôme solicită Curții anularea hotărârii atacate și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introduse de CMS Hasche Sigle împotriva deciziei de anulare a OAPI. Aceasta solicită de asemenea obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două proceduri, precum și obligarea cabinetului de avocați menționat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața camerei de recurs, în ipoteza în care Curtea urma să statueze asupra fondului cauzei.

30.      OAPI solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

31.      În cadrul ședinței din 9 septembrie 2009, reprezentanții celor două părți au prezentat observații orale.

V –    Examinarea recursului

32.      Recurenta invocă două motive, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 și, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat.

A –    Cu privire la încălcarea articolului 55 alineatul (1) litera (a)

33.      Acest motiv se împarte în două aspecte: în cel dintâi, Lancôme susține că articolul în litigiu impune cabinetelor de avocați să aibă un interes economic pentru a putea introduce o cerere de declarare a nulității unei mărci comunitare. Al doilea aspect se concentrează în schimb pe faptul că profilul profesional al avocatului, în calitate de „colaborator al justiției”, îl împiedică să formuleze o cerere de declarare a nulității unei mărci în numele și pe seama sa. 

34.      Cele două aspecte ale motivului ridică problema admisibilității cererilor de declarare a nulității prezentate de cabinetele de avocați. Cu toate acestea, al doilea aspect ridică în realitate un dubiu astfel încât, dacă s‑ar statua într‑un sens favorabil recurentei, examinarea primului aspect ar deveni inutilă. Din acest motiv este necesar, mai întâi, să se examineze cel de al doilea aspect al primului motiv, întrucât, dacă dreptul comunitar ar conține dispoziții potrivit cărora cabinetele de avocați nu trebuie să acționeze în fața instanțelor și a autorităților administrative decât pe seama unui terț, orice argument privind demonstrarea unui interes economic ar fi superfluu.

1.      Cu privire la al doilea aspect al primului motiv de recurs

a)      Argumentele părților

35.      Lancôme susține că dreptul de a formula o cerere de declarare a nulității unei mărci comunitare ar fi incompatibilă cu caracteristicile esențiale ale profesiei de avocat. În această privință, Lancôme se întemeiază, pe de o parte, pe profilul profesiei de avocat, care este „dintotdeauna” în dreptul comunitar un „colaborator al justiției”(5). Pe de altă parte, aceasta observă că articolul 19 din Statutul Curții se bazează pe o concepție similară, deoarece impune reprezentarea părților de către un avocat.

36.      Lancôme se referă de asemenea la jurisprudența Curții, în special la Hotărârea AM & S/Comisia(6), care califică, la punctul 24, avocatul drept „colaborator al justiției”. Aceasta adaugă faptul că ar fi posibil să se citeze nenumărate hotărâri în care această formulă a fost utilizată pentru a descrie funcția avocatului.

37.      Din această configurație specifică a profesiei de avocat în contenciosul comunitar, Lancôme deduce că acesta nu poate formula o cerere de declarare a nulității unei mărci în nume propriu, chiar dacă pe seama unui terț, de exemplu un client, deoarece ar săvârși astfel un abuz de putere, chiar dacă s‑ar admite că cererile de declarare a nulității ar constitui o „actio popularis”, în care calitatea de a exercita o acțiune trebuie interpretată cât se poate de extensiv.

38.      În opinia OAPI, cel de al doilea aspect al primului motiv este inadmisibil în sensul că acesta extinde obiectul litigiului, cu încălcarea articolului 113 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții deoarece recurenta nu a invocat în primă instanță problema compatibilității între calitatea de avocat și prezentarea unor cereri de declarare a nulității în fața OAPI. Acesta din urmă consideră în rest că un avocat în exercițiu nu acționează ca un colaborator al justiției decât dacă intervine în fața instanțelor comunitare pentru reprezentarea unui terț, și anume clientul său.

b)      Cu privire la admisibilitatea acestui aspect al motivului

39.      De la început, dorim să ne manifestăm dezacordul față de opinia OAPI în privința admisibilității.

40.      Deși argumentul Lancôme cu privire la incompatibilitatea profilului profesiei de avocat cu inițierea unei proceduri de declarare a nulității unei mărci nu a fost dezbătut la Tribunal, trebuie să se recunoască faptul că acesta nu extinde obiectul litigiului. Respectivul argument nu face decât să întărească denunțarea de către această societate a încălcării articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94.

41.      Ideea de bază o reprezintă distincția între motivele și argumentele noi pe care Curtea a tranșat‑o întotdeauna declarând inadmisibile motivele și acceptând argumentele. Astfel, nu este necesar ca fiecare argument invocat în cadrul unui recurs să fi făcut obiectul unei discuții în primă instanță(7); în plus, conform unei jurisprudențe constante, un motiv care constituie o amplificare a unui motiv enunțat anterior, în mod direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță trebuie considerat admisibil(8).

42.      Lancôme a adus acest al doilea aspect în susținerea primului motiv și nimic nu împiedică, din acest motiv, ca aspectul respectiv să poată fi prezentat în cadrul prezentului recurs. Obiecțiile invocate de OAPI în ceea ce privește admisibilitatea acestuia trebuie, prin urmare, respinse. Susținerea este admisibilă și trebuie examinată pe fond.

c)      Cu privire la fond

43.      Nu împărtășim teza incompatibilității profesiei de avocat cu prezentarea unei cereri de declarare a nulității unei mărci comunitare.

44.      În primul rând, hotărârea invocată de recurentă, AM & S/Comisia, se înscrie într‑un context complet diferit de cel al prezentului litigiu, și anume cel al confidențialității corespondenței avocaților independenți care consiliază întreprinderile în procedurile angajate ca urmare a unor încălcări ale dreptului comunitar al concurenței.

45.      În al doilea rând, deși hotărârea face referire la rolul de „colaborator al justiției” al avocaților, aceasta nu indică în niciun moment că această calitate îi obligă să se comporte într‑un anumit mod. De altfel, chiar presupunând că aceștia sunt supuși unor astfel de restricții de normele deontologice, Lancôme nu impută avocaților nicio încălcare a vreunei norme de etică profesională.

46.      În al treilea rând, nici articolul 19 al Statutului Curții nu se referă la avocați în acești termeni. În realitate, obiectivul principal al acestui articol constă în a reglementa reprezentarea în instanță, în special a persoanelor, obligându‑le să apeleze la servicii de acest tip din partea juriștilor, în măsura în care aceștia sunt membri ai unui barou al unei țări a Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European și în care aceștia sunt abilitați să își exercite profesia în cadrul respectivului barou(9).

47.      În acest context, referirea la „colaborator al justiției” trebuie interpretată, în conformitate cu ceea ce a indicat avocatul general Roemer, cu mult timp în urmă, ca urmărind să garanteze faptul că Curtea ascultă numai opinii juridice și explicații de fapt pe care un avocat le‑a examinat și le‑a considerat de natură să fie expuse(10). Fără îndoială, este vorba de a permite o dezbatere juridică echilibrată, ceea ce ar fi dificil dacă părțile nu ar fi reprezentate.

48.      În al patrulea rând și mai mult decât pentru toate celelalte motive prezentate deja, nu considerăm că articolul 19 alineatele (3) și (4) din Statutul Curții poate servi drept parametru de interpretare a capacității de a solicita declararea nulității unei mărci comunitare. Astfel, prin obligarea particularilor să acționeze prin intermediul unui avocat, articolul menționat urmărește să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil(11) și la protecția juridică efectivă a clienților; prin urmare, acesta se prezintă ca o normă comunitară de organizare a procedurii, care se aplică litigiilor cu care este sesizată Curtea.

49.      În schimb, articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 se înscrie în cadrul funcției de „asanare”(12) a registrului mărcilor pe care legiuitorul nu a dorit să o atribuie OAPI, ci pe care a dorit să o delege „oricărei persoane fizice sau juridice” în scopul de a curăța registrul de semnele neutilizate sau, atunci când se pune problema nulității absolute, care merită să fie retrase din acest registru pentru încălcarea articolului 7 (motive absolute de refuz/cauze de nulitate absolută) sau pentru rea‑credință..

50.      Deși, potrivit maximei populare, comparațiile sunt odioase(13), trebuie ca cererea de declarare a nulității unei mărci comunitare să fie asimilată cu denunțarea, de exemplu, a unui comportament constitutiv al unei practici coluzive în sensul articolului 81 CE, care poate fi apanajul oricărui cetățean sau al oricărei întreprinderi. După ce a luat la cunoștință aceste acuzații, organul comunitar, în speță OAPI, trebuie să examineze din oficiu faptele. Într‑adevăr, din articolul 74 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 reiese că revine OAPI obligația de a stabili cadrul faptic în procedurile întemeiate pe motive de nulitate absolută, în timp ce procedurile întemeiate pe cauze de nulitate relativă sunt supuse principiului contradictorialității(14). Deoarece se pune problema protejării pieței și a tuturor operatorilor din cadrul acesteia față de înregistrarea de semne care, pentru motive care țin de interesul general, nu trebuie să fie înscrise în registru, este logic să se considere, astfel cum a declarat în mod evident Tribunalul în hotărârea atacată, că s‑a oferit unui număr foarte mare de persoane posibilitatea de a formula o acțiune în declararea nulității.

51.      În orice caz, logica aflată la baza articolului 55 din Regulamentul nr. 40/94 nu are nicio legătură cu obligația de a fi reprezentat în cauzele judiciare comunitare sau cu comportamentul ori cu profilul profesional al avocaților în aceste proceduri și se distinge, așadar, complet de cea care stă la baza articolului 19 din Statutul Curții, care nu poate servi la interpretarea articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94. Dispozițiile acestui regulament care abordează reprezentarea profesională sunt articolele 88 și 89, din care decurge caracterul voluntar al asistenței din partea unui avocat în procedurile în fața OAPI.

52.      În consecință, propunem respingerea ca neîntemeiat a celui de al doilea aspect al primului motiv al acestui recurs.

2.      Cu privire la primul aspect al primului motiv

53.      Întrucât a fost înlăturată pretinsa incompatibilitate între cererea de declarare a nulității unei mărci comunitare și profilul avocatului ca colaborator al justiției, trebuie examinat în acest moment primul aspect al primului motiv, în cadrul căruia Lancôme susține că dispoziția în litigiu impune cabinetelor de avocați să aibă un interes economic pentru anularea semnului înregistrat, interes care le permite să solicite declararea nulității respectivului semn, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94.

a)      Argumentele părților

54.      În esență, recurenta impută Tribunalului că nu a aplicat principiile generale ale dreptului comunitar și ale dreptului comparat în materie de recurs, care ar fi trebuit să o conducă la a cere, pe lângă capacitatea procesuală, existența unui interes economic efectiv sau potențial care să justifice intenția de a solicita radierea mărcii comunitare nule.

55.      Pe de altă parte, aceasta respinge ca lipsite de pertinență distincțiile efectuate în cadrul hotărârii atacate între proceduri administrative și proceduri judiciare, precum și între cauze de nulitate absolută și cauze de nulitate relativă. Recurenta neagă, în special, că această din urmă distincție face redundantă invocarea unui interes pentru a activa mecanismul declarării nulității.

56.      Recurenta susține, sprijinindu‑se pe punctul 25 din hotărârea cunoscută sub numele „Chiemsee”(15), că, în prezenta cauză, interesul general care trebuie să se ia în considerare ar fi cel al concurenților solicitantului sau titularului unei mărci, care trebuie protejați împotriva acestei aproprieri neregulamentare. Acest argument decurge din analiza articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 referitor la mărcile descriptive, care a fost invocat ca motiv de nulitate în fața OAPI în prezenta cauză.

57.      În opinia Lancôme, reiese de la punctul 25 din hotărârea menționată și din această cauză de nulitate că numai concurenții care demonstrează un prejudiciu efectiv sau potențial au calitatea de a introduce o cerere de declarare a nulității în temeiul caracterului descriptiv al semnului. În schimb, terții care nu dovedesc un astfel de interes economic, efectiv sau potențial, nu suferă niciun prejudiciu și, prin urmare, ar fi eronat să li se confere dreptul de a formula o cerere de declarare a nulității invocând un caracter descriptiv.

58.      În final, recurenta adaugă că posibilitatea conferită grupurilor de a reprezenta producătorii și fabricanții coroborează interpretarea sa. Referirea expresă la acest tip de asocieri de întreprinderi ar confirma abordarea reținută de Lancôme potrivit căreia articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94, are ca principal obiectiv să acopere toate categoriile de persoane susceptibile de a fi afectate de înregistrarea neregulamentară a unei mărci.

59.      OAPI respinge argumentația societății recurente și consideră că aceasta a interpretat în mod eronat jurisprudența și articolul 55 din Regulamentul nr. 40/94.

b)      Apreciere

60.      Primul aspect al primului motiv invocă problema necesității unui interes de a exercita acțiunea pentru a formula o cerere de declarare a nulității unei mărci comunitare, pe care Tribunalul și camera de recurs a OAPI au negat‑o.

61.      Subliniem de la început că împărtășim pe deplin punctul de vedere al acestor instanțe inferioare.

62.      Pe de o parte, astfel cum se precizează în hotărârea atacată, interpretarea literală a articolului 55 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 pune clar în evidență voința legiuitorului comunitar de a extinde în mod considerabil cercul acestor persoane, fizice sau juridice, abilitate să lanseze procedura de declarare a nulității reglementată de respectiva dispoziție. În plus, analiza teleologică pe care a efectuat‑o, subliniind diferențele între literele (a), (b) și (c) ale acestei dispoziții, pare corectă.

63.      Astfel, acțiunea în declararea nulității întemeiată pe criteriile absolute ale articolului 7 din Regulamentul nr. 40/94, în măsura în care urmărește apărarea unor interese generale, trebuie să fie deschisă oricărui individ sau societăți civile sau comerciale, precum și grupărilor de întreprinderi, cât timp acestea îndeplinesc cerința de bază indispensabilă pentru a întreprinde o acțiune care produce consecințe juridice, și anume dețin capacitate procesuală, în sensul capacității de a efectua acte de procedură în calitate de parte, în paralel cu capacitatea de exercitare a drepturilor civile(16).

64.      În schimb, atunci când nulitatea se întemeiază pe cauzele de nulitate relativă ce figurează la articolul 8 sau la articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, care nu protejează decât drepturile subiective ale particularilor, este logic ca protecția acestor drepturi să îi privească numai pe titularii acestora, astfel cum rezultă în mod clar din articolul 55 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat.

65.      Rezultă astfel că raționamentul adoptat în hotărârea atacată nu este afectat de nicio eroare de drept.

66.      De asemenea, este lipsită de fundament ideea recurentei potrivit căreia articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 în coroborare cu punctul 25 din Hotărârea Chiemsee și cu referire la grupurile de producători și de fabricanți menționați la articolul 55 alineatul (1) litera (a) din același regulament ar demonstra voința legiuitorului de a întemeia dreptul de a solicita declararea nulității unei mărci comunitare pe demonstrarea unui interes economic real sau potențial.

67.      Prin urmare, este necesar să se facă trimitere la pasajul din jurisprudență citat anterior, potrivit căruia: „În acest fel, articolul 3 alineatul (1) litera (c)(17) din directivă(18) urmărește un scop de interes general care impune ca semnele sau indicațiile ce descriu categorii de produse sau servicii pentru care se solicită înregistrarea să poată fi utilizate în mod liber de toți, inclusiv ca mărci colective sau în cadrul unor mărci complexe sau grafice. În consecință, dispoziția menționată împiedică rezervarea unor astfel de semne sau indicații în favoarea unei singure întreprinderi ca urmare a înregistrării acestora ca mărci”(19).

68.      Pornind de la acest citat, este necesar să se facă o serie de observații cu privire la teza invocată de Lancôme, care nu poate fi susținută.

69.      În primul rând, Hotărârea Chiemsee utilizează termenul „toți” în prima sa accepțiune, și anume un număr nedeterminat în cadrul unui grup de entități foarte numeroase. Dacă Tribunalul ar fi dorit să limiteze cercul acestor entități, acesta le‑ar fi identificat mai exact adăugând la pronume un substantiv, de exemplu „toți concurenții”, ceea ce ar fi transformat pronumele în adjectiv. Cu pronumele „toți”, acesta a confirmat că imprecizia era intenționată, că semnele descriptive ale unor categorii de produse sau de servicii trebuiau să fie libere de orice titular și că nu pot face obiectul unei aproprieri.

70.      În al doilea rând, astfel cum subliniază recurenta, practica arată că, în majoritatea cazurilor, întreprinderile concurente sunt cele care declanșează procedura de declarare a nulității mărcilor înregistrate. Totuși, acest simplu fapt sociologic este lipsit de pertinență atunci când se pune problema stabilirii sensului articolului 55, care face obiectul prezentului recurs. Deși concurenții economici sunt mai vigilenți și supraveghează mai atent, de exemplu în comparație cu consumatorii, ca concurenții să nu devină titulari ai unor indicații supuse cerinței disponibilității, există un alt element decisiv care nu trebuie neglijat.

71.      Astfel, capacitatea procesuală, în sensul articolului 55 alineatul (1) litera (a) citat anterior, nu constituie decât prima cerință. Cel care urmărește declararea nulității unei mărci comunitare înregistrate este obligat să îndeplinească alte formalități, menționate la alineatul (2) al acestui articol: cererea trebuie motivată și taxa corespunzătoare trebuie achitată. Pentru consumatorul și utilizatorul normal informat și suficient de atent și de avizat, o astfel de obligație de motivare este excesivă și reprezintă o cheltuială de timp prea importantă în raport cu beneficiul pe care acesta l‑ar putea avea ca urmare a anulării mărcii; însă, mai ales, plata taxei de 700 de euro(20) are în mod normal drept efect să îl descurajeze, chiar atunci când este dispus să își asume investiția în timp și în efort.

72.      În consecință, nu este surprinzător că întreprinderile și grupurile de producători și de fabricanți, precum și grupurile de consumatori se străduiesc să controleze și să protejeze registrul împotriva înregistrării de semne descriptive sau contrare intereselor generale protejate de articolul 7 din Regulamentul nr. 40/94. Rațiunea acestei tehnici legislative este de a evita cererile temerare de declarare a nulității, și anume lipsite de fundament și care ar impune în mod sistematic deschiderea unei noi proceduri, cu toate inconvenientele pe care aceasta le presupune pentru titularul mărcii atacate. Aceasta nu permite totuși întemeierea unei interpretări contra legem a cererii de declarare a nulității pe articolul 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94, care ar obliga orice persoană care încearcă să invoce această dispoziție să demonstreze un interes economic sau de alt tip – concret, potențial sau real.

73.      În al treilea rând, articolul 55, interpretat în lumina articolului 3 din Regulamentul nr. 40/94, asimilează unor persoane juridice societățile și alte entități juridice care, potrivit legislației aplicabile, au capacitatea de a fi, în nume propriu, titulari de drepturi și obligații de orice natură, de a încheia contracte sau de a îndeplini alte acte juridice și au capacitate procesuală. Faptul de a dori să înglobeze, în toate privințele, cel mai mare număr posibil de persoane interesate pare, așadar, să fie o constantă a dreptului comunitar al mărcilor.

74.      În a patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește aplicarea principiilor dreptului comunitar promovată de Lancôme, care preconizează o concepție a calității de a exercita o acțiune similară cu cea prevăzută pentru acțiunile în anulare în temeiul articolului 230 CE, împărtășim explicațiile care figurează în hotărârea atacată cu privire la necesitatea de a efectua o diferențiere între procedurile administrative și procedurile judiciare.

75.      De asemenea, nu se pot transpune în domeniul procedurii de declarare a nulității prevăzute de Regulamentul privind marca comunitară principiile dezvoltate de Curte în materie de interes direct și individual al justițiabilului care dorește să atace un act normativ comunitar în temeiul articolului 230 CE. Astfel, calea de atac deschisă de acest articol privește măsuri legislative cu sferă de aplicare generală, în principiu nesusceptibile de a fi contestate de cetățean și pentru care jurisprudența a elaborat norme cu scopul de a asimila situația procedurală a indivizilor, în cazurile în care drepturile subiective ale acestora sunt în mod direct și individual afectate de reglementarea comunitară, cu cea a destinatarilor anumitor acte normative care dispun întotdeauna de calitatea de a exercita acțiunea(21).

76.      Ca răspuns la întrebarea noastră cu privire la modalitatea de a concilia cerința eventuală privind un interes economic pentru a formula o cerere de declarare a nulității cu protecția ordinii publice și a bunelor moravuri, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 40/94, reprezentantul Lancôme a invocat în ședință faptul că interesul general trebuie măsurat potrivit unei „intensități variabile”, în mod potențial diferită pentru fiecare motiv absolut de refuz.

77.      Totuși, deși această gradație a interesului general subiacentă cauzelor de refuz/nulitate a semnelor este pertinentă pentru a aprecia motivele pentru care un semn nu trebuie înscris sau trebuie radiat sau deregistrat, aceasta nu se poate aplica cerințelor procedurale privind calitatea de a exercita acțiunea. Astfel, pe de o parte, modul de redactare a dispozițiilor privind calitatea de a exercita acțiunea pune în evidență întinderea cercului potențial al persoanelor abilitate să formuleze o cerere de declarare a nulității. Pe de altă parte, ar fi foarte complicat pentru OAPI să gestioneze acest tip de cereri în ipoteza în care calitatea de a exercita acțiunea ar trebui să depindă de intensitatea interesului general care trebuie protejat. Pe scurt, această intensitate constituie un aspect de fond, în timp ce calitatea de a exercita acțiunea face parte din cadrul procedural aferent cerințelor formale. Între cele două nu există niciun vas comunicant.

78.      Or, rezultă din cele ce precedă că formalitățile privind cererile de declarare a nulității unei mărci comunitare în temeiul articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 nu respectă același tip de considerații. Astfel cum arată în mod întemeiat hotărârea atacată, este vorba despre condiții de deschidere a unei proceduri administrative care are ca obiect nu o măsură cu caracter general, ci un act de competență legată, ce conferă unei întreprinderi un monopol înregistrat care, pentru motive de interes general, trebuie revocat chiar în fața autorității care a acordat acest drept exclusiv, iar nu de un organ jurisdicțional, deși instanțele comunitare pot fi sesizate ulterior cu litigiul.

79.      Explicațiile furnizate ne determină să propunem de asemenea respingerea primului aspect al primului motiv. În consecință, primul motiv trebuie respins în întregime, deoarece niciunul dintre cele două aspecte ale acestuia nu a fost admis.

B –    Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94

1.      Argumentele părților

80.      În opinia Lancôme, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept declarând, la punctul 43 din hotărârea atacată, că o marcă alcătuită din elemente, fiecare dintre ele fiind descriptiv cu privire la caracteristicile produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită înregistrarea, are ea însăși un caracter descriptiv cu privire la caracteristicile acestor produse sau servicii, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, cu excepția cazului în care există o diferență perceptibilă între marca solicitată și simpla sumă a elementelor care o compun. Lancôme afirmă că Tribunalul ar fi trebuit să verifice, în conformitate cu jurisprudența constantă ce decurge din hotărârea cunoscută sub numele „Baby‑Dry”(22), dacă exista o diferență evidentă între combinația de termeni (COLOR și EDITION) și limbajul curent al categoriei de consumatori relevanți. Neprocedând astfel, Tribunalul ar fi efectuat în mod ilegal un reviriment jurisprudențial pentru care nu avea competență.

81.      În plus, recurenta consideră că, în hotărârea atacată, Tribunalul nu își întemeiază analiza privind semnificația termenilor asociați pe nicio constatare de fapt, limitându‑se doar la simple conjecturi lipsite de bază faptică în examinarea sa privind raportul dintre acești termeni și limbajul curent al consumatorilor de produse cosmetice.

82.      OAPI susține că recurenta nu respectă diferența fundamentală dintre articolul 7 alineatul (1) litera (c) și litera (d) din Regulamentul nr. 40/94 susținând că un semn verbal nu este descriptiv decât dacă acesta este cunoscut și folosit în mod obișnuit în limbajul curent al publicului relevant. OAPI arată că gradul de notorietate și de utilizare în limbajul curent al publicului relevant nu are pertinență în cadrul aplicării literei (c) a articolului citat anterior, în măsura în care rezultă chiar din formularea dispoziției menționate că aceasta se aplică de asemenea, pro futuro, în privința indicațiilor care „pot servi” în comerț.

83.      Pentru acest motiv, Hotărârea Baby‑Dry s‑a mulțumit să verifice dacă această sintagmă, compusă din cei doi termeni din limba engleză, urma să fie utilizată în viitor, fără să impună utilizarea acesteia în vocabularul vieții curente. În plus, OAPI consideră că jurisprudența Curții a evoluat în ceea ce privește definiția „diferenț[ei] perceptibil[e]” dintre elementele descriptive ale unei sintagme și marca în ansamblu. Examinarea termenilor COLOR și EDITION efectuată de Tribunal ar fi, așadar, conformă celei mai recente jurisprudențe.

84.      În ultimul rând, în ceea ce privește faptul că examinarea termenilor utilizați în cadrul semnului a cărui înregistrare a fost solicitată ar fi fost lipsită de o bază faptică, OAPI consideră afirmațiile Lancôme în parte inadmisibile, deoarece pun la îndoială anumite concluzii ale Tribunalului, și vădit neîntemeiate în măsura în care reproșează hotărârii atacate că nu a verificat dacă termenii COLOR și EDITION sunt utilizați în mod obișnuit în limbajul publicului relevant.

2.      Apreciere

85.      Cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurentă se referă la un aspect care a fost deseori dezbătut la Curte, dar a cărui reexaminare nu este inutilă, cu scopul de a‑l clarifica: este vorba despre interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.

86.      Lancôme contestă hotărârea Tribunalului bazându‑se exclusiv pe anumite pasaje din Hotărârea Baby‑Dry. În special, aceasta reproșează Tribunalului că nu a respectat punctul 40 din această hotărâre, potrivit căruia: „Orice diferență perceptibilă în construcția sintagmei propuse spre înregistrare în raport cu terminologia utilizată în limbajul curent al categoriei de consumatori relevanți pentru a desemna produsul sau serviciul ori caracteristicile esențiale ale acestora poate conferi acestei sintagme un caracter distinctiv care să permită înregistrarea sa ca marcă”.

87.      Recurenta deduce de asemenea din acest citat că prin „diferență perceptibilă” trebuie să se înțeleagă diferența dintre asocierea de termeni, în speță COLOR și EDITION, și limbajul curent al categoriei de consumatori relevanți pentru a desemna produsele și serviciile sau caracteristicile esențiale ale acestora. Întrucât Tribunalul nu a examinat decât diferența perceptibilă dintre marca solicitată și ansamblul elementelor acesteia, recurenta îi reproșează că a aplicat o normă de drept eronată.

88.      Astfel cum semnalează OAPI în memoriul în răspuns, cu toate că jurisprudența privind articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 face trimitere la Hotărârea Baby‑Dry, nu trebuie să se uite faptul că aceasta a evoluat și a suferit modificări substanțiale, deși Lancôme pretinde ignorarea acestora.

89.      Recurenta nu se înșală atunci când observă că această primă hotărâre a fost pronunțată de Marea Cameră a Curții(23), fapt care ar trebui să aibă valoare mai mare în aprecierea hotărârilor ulterioare care nu s‑au pronunțat în acest complet. Cu toate acestea, repartizarea între diferite completuri ale Curții nu poate fi considerată un indicator de necombătut al importanței unei cauze, în măsura în care atribuirea pe camere se efectuează într‑un moment în care conținutul hotărârii finale este încă dificil de apreciat, deseori acesta rezultând abia după prezentarea concluziilor avocatului general sau cu ocazia deliberărilor. În ambele cazuri, reatribuirea către Marea Cameră ar crea mai multe inconveniente decât cele pe care le‑ar rezolva o soluție rapidă din partea completului sesizat inițial. În consecință, puterea obligatorie a jurisprudenței Curții nu depinde de tipul de cameră pe al cărei rol s‑a aflat cauza, fără să se aducă atingere autorității crescute a hotărârilor pronunțate de Marea Cameră sau în plen. În orice caz, ar fi preferabil ca hotărârile cele mai importante și modificările aduse acestora să provină întotdeauna de la Marea Cameră. De asemenea, este necesar să se amintească faptul că Hotărârea Baby‑Dry este o hotărâre izolată, în timp ce există deja mai multe hotărâri care au modificat criteriile care erau enunțate în cadrul acesteia și cărora numărul le conferă o mai mare importanță, în pofida faptului că au fost pronunțate într‑un complet mai redus.

90.      Pasajul de mai sus respinge argumentația prezentată de Lancôme pentru a justifica trimiterea sa exclusivă la Hotărârea Baby‑Dry în cadrul discuției juridice a prezentului recurs. Reluăm acum analiza jurisprudenței ce decurge din această hotărâre.

91.      Ca reacție la Hotărârea Baby‑Dry, hotărâre pronunțată în septembrie 2001, concluziile pe care le‑am prezentat în cauza „Postkantoor”(24) au pus în evidență, începând din ianuarie 2002, deficiențele acestei hotărâri și, în special, pe cele ale testului propus pentru a conferi caracter distinctiv unei combinații de elemente descriptive(25).

92.      După sublinierea lipsei de flexibilitate a acestui test prin aplicarea cerinței disponibilității(26), la care Hotărârea Baby‑Dry nu a făcut referire, am propus în concluziile pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor ca, în cadrul motivului de refuz/nulitate absolută, diferența să fie considerată perceptibilă atunci când afectează elemente importante ale formei semnului sau ale semnificației acestuia. Adăugăm faptul că, în ceea ce privește forma, această diferență va exista de câte ori, în temeiul caracterului neobișnuit sau fantezist al combinației, neologismul primează asupra ansamblului termenilor care îl compun. În ceea ce privește semnificația, diferența va fi perceptibilă dacă ceea ce evocă semnul compus nu coincide exact cu ansamblul indicațiilor furnizate de elementele descriptive(27).

93.      Jurisprudența a făcut un prim pas spre reformularea doctrinei sale Baby‑Dry cu hotărârea cunoscută sub numele „Doublemint”, care a anulat hotărârea pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță pentru motivul că acesta din urmă a aplicat un criteriu eronat atunci când a interpretat articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 considerând că acest articol se opunea înregistrării unor mărci „exclusiv descriptive” cu privire la produse, la servicii sau la caracteristicile acestora. Cu toate acestea, eroarea Tribunalului pare mai puțin gravă dacă ne amintim că, în cauza Baby‑Dry, Curtea părea să se orienteze în aceeași direcție, permițând înregistrarea unei sintagme în care se constată „orice diferență perceptibilă” între semnificația ansamblului termenilor și sensul acestora în limbajul curent.

94.      Ar fi prezumțios să atribuim concluziilor pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor o oarecare influență asupra Hotărârii Doublemint. În schimb, nu considerăm că ne înșelăm afirmând că acestea au avut o influență asupra Hotărârii Postkantoor și asupra hotărârii cunoscute sub numele „Biomild”(28), ambele din aceeași dată și pronunțate de aceeași cameră.

95.      Ca ilustrare a efectului concluziilor pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor, reproducem următorul pasaj și invităm la compararea acestuia cu trimiterea efectuată la punctele 91 și 92 din concluziile pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor: „o marcă constituită dintr‑un neologism compus din elemente în mod individual descriptive cu privire la caracteristicile produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea este la rândul său descriptivă cu privire la caracteristicile menționate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94(29), cu excepția situației în care există o diferență perceptibilă între cuvânt și simplul ansamblu al elementelor care îl compun, ceea ce presupune că, în temeiul caracterului neobișnuit al combinației în raport cu produsele sau serviciile menționate, cuvântul creează o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă de simpla reunire a indicațiilor furnizate de elementele care îl compun, astfel încât acesta prevalează asupra ansamblului elementelor menționate […]”(30).

96.      În plus, atragem atenția în mod deosebit asupra faptului că, în cauzele Postkantoor și Biomild, Curtea nu a făcut nicio referire la Hotărârea Baby‑Dry, subliniind dorința sa de a se îndepărta de la interpretarea propusă în această din urmă hotărâre.

97.      În sfârșit, realitatea acestei noi orientări jurisprudențiale este confirmată de Hotărârea „CELLTECH”(31), care, pe de o parte, consacră în mod definitiv abandonarea comparației cu „limbajul curent al categoriei consumatorilor relevanți” și, pe de altă parte, modifică testul solicitând examinarea nu a „oricărei diferențe perceptibile”, ci numai a celor de o anumită importanță.

98.      Pornind de la explicațiile cu privire la al doilea motiv de recurs, nu găsim nicio eroare de drept în raționamentul Tribunalului, care s‑a conformat criteriilor descrise în jurisprudența analizată, iar nu celor din hotărârea pronunțată în cauza Baby‑Dry.

99.      În ceea ce privește afirmațiile Lancôme prin care se impută Tribunalului că nu a inclus în observațiile sale referitoare la limbajul publicului relevant în fapte constatate, trebuie, în lumina revirimentului jurisprudențial menționat la punctele precedente, să fim de acord cu OAPI că utilizarea celor doi termeni care compun marca COLOR EDITION în limbajul consumatorilor de produse cosmetice este lipsită de pertinență în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94. Prin urmare, aceste afirmații sunt inoperante.

100. În consecință, al doilea motiv de recurs invocat de recurentă trebuie respins. Întrucât s‑a sugerat că primul motiv are aceeași soartă, recursul trebuie respins în întregime.

VI – Cheltuieli de judecată

101. Soluția pe care o propunem impune obligarea Lancôme la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, în temeiul dispozițiilor articolului 122 primul paragraf coroborate cu cele ale articolului 69 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții.

VII – Concluzie

102. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții de Justiție:

1) respingerea recursului introdus de Lancôme parfums et beauté & Cie SNC împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a doua) din 8 iulie 2008, în cauza T‑160/07,

2) obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.


1 – Limba originală: spaniola.


2 – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), în vigoare de la data menționată la punctul care face trimitere la prezenta notă de subsol.


3 – Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3288/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară în vederea punerii în aplicare a acordurilor încheiate în cadrul Rundei Uruguay (JO L 349, 83, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 185) și, în sfârșit, de Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 (JO L 78, p.1).


4 – Privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat.


5 – Recurenta citează echivalentele acestei expresii în limba germană „Organ der Rechtspflege” și în engleză „officer of the court”.


6 – Hotărârea din 18 mai 1982, AM & S/Comisia (155/79, Rec., p. 1575).


7 – Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul (C‑229/05 P, Rep., p. I‑439), punctul 66.


8 – Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul European (306/81, Rec., p. 1755), punctul 9, Hotărârea din 22 noiembrie 2001, Țările de Jos/Consiliul (C‑301/97, Rec., p. I‑8853), punctul 169, și Hotărârea din 15 septembrie 2005, BioID/OAPI (C‑37/03 P, Rec., p. I‑7975), punctele 56-58.



9 – Ordonanța din 15 martie 1984, Vaupel/Curtea de Justiție (131/83, nepublicată în Recueil), punctul 8, și Ordonanța din 5 decembrie 1996, Lopes/Curtea de Justiție (C‑174/96 P, Rec., p. I‑6401), punctul 10.


10 – Concluziile prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 21 ianuarie 1965, Merlini/Înalta Autoritate CECO (108/63, Rec., p. 1), p. 20.


11 – Stumpff, C., „Artikel 6 EUV”, în Schwarze J., EU‑Kommentar, ediția a doua, ed. Nomos, Baden‑Baden, 2009, p. 96. A se vedea de asemenea Hotărârea din 26 iunie 2007, Ordre des barreaux francophones et germanophones și alții (C‑305/05, Rep., p. I‑5305), punctul 31.


12 – Concluziile pe care le‑am prezentat în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 ianuarie 2009, Silberquelle (C‑495/07, Rec., p. I‑0000), punctele 45 și 46, fac trimitere la această funcție în ceea ce privește scadența. Hotărârea preia raționamentul nostru la punctul 19.


13 – Această maximă este citată de Cervantes, în Don Quijote de la Mancha, ed. RBA, ediție de Martín de Riquer, volumul 2, p. 789, în episodul grotei lui Montesinos, în care Don Quijote îi răspunde acestuia din urmă că „orice comparație este odioasă și că, astfel, nimeni nu trebuie comparat cu nimeni. Neasemuita Dulcinea del Toboso este ceea ce este, iar doamna Doña Belerma ceea ce este și ceea ce a fost”.


14 – Bender, A., „Nichtigkeit”, în Fezer, K.‑H. (coordonator), Handbuch der Markenpraxis – Band I Markenverfahrensrecht, ed. C. H. Beck, München, 2007, p. 678.


15 – Hotărârea din 4 mai 1999, Windsurfing Chiemsee (C‑108/97 și C‑109/97, Rec., p. I‑2779).


16 – Reluăm definiția furnizată de profesorul Guasp, J., Derecho procesal civil, ediția a patra , ed. Civitas, Madrid, 1998, volumul I, p. 175.


17 – Corespondentul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.


18 – Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92).


19 – Hotărârea Windsurfing Chiemsee, citată anterior, punctul 25; sublinierea noastră.


20 – Cuantumul unei taxe privind o cerere de revocare sau de declarare a nulității, potrivit articolului 2 punctul 17 din Regulamentul (CE) nr. 2869/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (JO L 303. p. 33, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 13), modificat în ultimă instanță prin Regulamentul (CE) nr. 355/2009 al Comisiei din 31 martie 2009 (JO L 109, p. 3) (în vigoare de la 1 mai 2009); versiunea consolidată neoficială poate fi consultată la pagina următoare: http://aomi.europa.eu/ows/rw/resource/documents/CTM/regulations/286995_cv‑fr.pdf.



21 – Pentru condițiile care trebuiesc îndeplinite de un recurent în cadrul acțiunilor în anulare, a se vedea Lenaerts, K., Arts, D., Maselis, I., Procedural Law of the European Union, ed. Thomson Sweet & Maxwell, ediția a doua, Londra, 2006, p. 244 și următoarele.


22 – Hotărârea din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (BABY‑DRY) (C‑383/99 P, Rec., p. I‑6251).


23 – În realitate, hotărârea a fost pronunțată de ceea ce numim „micul plen”, compus din 13 judecători, în timp ce plenul regrupa în acel moment cei 15 judecători ai Curții.


24 – Hotărârea din 12 februarie 2004, Koninklijke KPN Nederland (C‑363/99, Rec., p. I‑1619); concluziile pe care le‑am prezentat poartă data de 31 ianuarie 2002.


25 – A se vedea îndeosebi punctul 69 și următoarele din concluziile pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor.


26 – A se vedea, în ceea ce privește acest criteriu hermeneutic, concluziile pe care le‑am prezentat în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 aprilie 2008, adidas și adidas Benelux (C‑102/07, Rep., p. I‑2439), și în special punctele 33-45.


27 – A se vedea concluziile pe care le‑am prezentat în cauza Postkantoor, punctul 70.


28 – Hotărârea din 12 februarie 2004, Campina Melkunie (C‑265/00, Rec., p. I‑1699).


29 – Hotărârea face trimitere la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/104/CE.


30 – Hotărârea Koninklijke KPN Nederland, citată anterior, punctul 104, și Hotărârea Campina Melkunie, menționată mai sus, punctul 43.


31 – Hotărârea din 19 aprilie 2007, OAPI/Celltech R&D Ltd (C‑273/05 P, Rep., p. I‑2883), punctele 76-78.