ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

1 februarie 2008

Cauza F‑77/07

Kay Labate

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Boală profesională – Cancer pulmonar – Tabagism pasiv – Nepronunțare asupra fondului”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Labate solicită anularea deciziilor Comisiei din 18 octombrie 2004 și din 6 octombrie 2006 de respingere a cererii de recunoaștere a originii profesionale a cancerului pulmonar de care suferea soțul său și din cauza căruia a decedat, obligarea Comisiei la plata către aceasta a întregii indemnizații la care îi dă dreptul articolul 73 din statut și la rambursarea cheltuielilor de călătorie efectuate frecvent de soțul său pentru consultarea medicului său din Bruxelles, în temeiul articolului 9 din reglementarea privind asigurarea de accidente și de boală profesională a funcționarilor, dispunerea oricărei alte măsuri care se poate dovedi echitabilă și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată

Decizia: Nu mai este necesar să se pronunțe asupra concluziilor prezentate de doamna Labate în cererea introductivă. Respinge, ca vădit nefondate, concluziile privind obligarea la despăgubiri, formulate de doamna Labate prin scrisoarea din 25 octombrie 2007. Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare – Acțiune îndreptată împotriva unei decizii – Retragere pe parcursul procesului a deciziei atacate – Acțiune rămasă fără obiect – Nepronunțare asupra fondului

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 75)

2.      Funcționari – Acțiune – Competență de fond – Obligare din oficiu a instituției pârâte la plata unei indemnizații

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]

1.      Nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului unei acțiuni în anulare atunci când, pe parcursul procesului, decizia în litigiu a fost retrasă oficial de instituția care a emis‑o și când retragerea nu este însoțită de adoptarea concomitentă a unei alte decizii având același obiect. Astfel, o asemenea retragere, care face ca decizia în litigiu să dispară în mod retroactiv, produce efecte echivalente celor care ar fi putut rezulta dintr‑o anulare contencioasă.

În această privință, argumentul potrivit căruia instituția ar fi retras decizia în litigiu pentru a se sustrage de la controlul instanței nu este de natură să demonstreze că litigiul și‑ar menține obiectul. Astfel, nu se poate reproșa instituției că, după analiza cererii introductive și a ansamblului datelor litigiului, a apreciat că este de dorit remedierea anumitor insuficiențe sau neregularități care afectează această decizie, redeschizând procedura de adoptare. Pe de altă parte, caracterul tardiv al unei retrageri, deși este regretabil, este lipsit de incidență asupra constatării că decizia în litigiu a dispărut complet din ordinea juridică.

(a se vedea punctele 7, 11 și 13)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 18 septembrie 1996, Langdon/Comisia, T‑22/96, Rec., p. II‑1009, punctele 12-14

2.      Deși este adevărat că instanța comunitară exercită o competență de plină jurisdicție în litigiile cu caracter pecuniar, în temeiul articolului 91 alineatul (1) din statut, și că poate obliga, chiar din oficiu, o instituție la plata unei indemnizații pentru prejudiciul moral produs reclamantului, totuși ea nu este în măsură să pronunțe o astfel de sentință decât după examinarea legalității actului supus controlului său. Astfel, în măsura în care instanța comunitară nu poate examina legalitatea actului atacat, nici nu poate aprecia caracterul real și întinderea pretinsului prejudiciu, răspunderea instituției nu poate fi considerată ca fiind deja angajată.

Astfel, în cazul unei cereri prin care se urmărește plata unei indemnizații pentru repararea prejudiciului care rezultă din caracterul nerezonabil al termenului unei proceduri de recunoaștere a originii profesionale a unei boli din cauza retragerii deciziei inițiale și redeschiderii ulterioare a procedurii în fața comisiei medicale, instanța comunitară nu poate efectua o examinare nici a legalității deciziei retrase, nici a caracterului nerezonabil al termenului din procedura aflată încă în curs, ale cărei etape și condiții de desfășurare nu îi sunt accesibile și căreia nu îi poate anticipa durata totală. În plus, însuși sensul deciziei care va fi adoptată în final este prin definiție necunoscut părților și instanței comunitare, iar pretențiile de despăgubiri ale reclamantului se vor raporta în mod obligatoriu la decizia adoptată la finalul procedurii.

(a se vedea punctele 16-22)

Trimitere la

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, Stott/Comisia, T‑99/95, Rec., p. II‑2227, punctul 72; 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, RecFP, p. I‑A‑2‑95 și II‑A‑2‑441, punctele 163-167 și jurisprudența citată; 15 martie 2007, Katalagarianakis/Comisia, T‑402/03, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 104