Language of document : ECLI:EU:F:2010:23

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

15 aprilie 2010


Cauza F‑104/08


Angel Angelidis

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică — Funcționari — Post vacant — Executarea unei hotărâri de anulare a deciziei de numire — Nou anunț pentru ocuparea unui post vacant — Încredere legitimă — Principiul vocației la carieră a funcționarilor — Egalitate de tratament — Principiul bunei administrări — Obligația de solicitudine — Eroare vădită de apreciere — Abuz de putere”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Angelidis solicită, pe de o parte, anularea anunțului pentru ocuparea unui post vacant nr. 12564 privind ocuparea postului de director al Afacerilor Bugetare în cadrul Direcției Generale Politici Interne ale Uniunii a Parlamentului European, a deciziilor de numire a doamnei V. în acest post și de respingere a candidaturii reclamantului la postul amintit, precum și a deciziilor de respingere a reclamațiilor sale adresate împotriva acestor decizii; pe de altă parte, obligarea Parlamentului European la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului pe care domnul Angelidis pretinde că l‑a suferit ca urmare a actelor atacate; în sfârșit, în orice situație, numirea sa ad personam în gradul de director

Decizia: Obligă Parlamentul European la plata către reclamant a sumei de 1 000 de euro. Respinge celelalte capete de cerere. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și o treime din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. Reclamantul suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată.


Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Acțiune îndreptată împotriva deciziei de respingere a reclamației — Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Acțiune în anulare — Hotărâre de anulare — Efecte — Obligația de a adopta măsuri de executare — Conținut

(art. 233 CE)

3.      Funcționari — Acțiune — Hotărâre de anulare — Efecte — Anularea unei decizii de numire — Obligațiile administrației

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 91)

4.      Funcționari — Recrutare — Criterii — Interesul serviciului — Puterea de apreciere a administrației

5.      Funcționari — Anunț pentru ocuparea unui post vacant — Obiect — Analiză comparativă a meritelor candidaților

(Statutul funcționarilor, art. 29)

6.      Funcționari — Acțiune — Motive — Abuz de putere — Noțiune


1.      Concluziile în anulare îndreptate, din punctul de vedere al formei, împotriva respingerii unei reclamații au drept efect sesizarea Tribunalului Funcției Publice cu privire la actul în raport cu care a fost adresată reclamația atunci când acestea, în sine, sunt lipsite de conținut autonom.

(a se vedea punctul 18)

Trimitere la:

Curte: 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23, punctul 8

Tribunalul de Primă Instanță: 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, Rec., p. II‑1173, punctul 43

Tribunalului Funcției Publice: 9 iulie 2009, Notarnicola/Curtea de Conturi, F‑85/08, RepFP, p. I‑A‑1‑263 și II‑A‑1‑1429, punctul 14


2.      În cazul anulării de către instanța comunitară a unui act al unei instituții, îi revine acesteia din urmă, în temeiul articolului 233 CE, să ia măsurile impuse de executarea hotărârii. Pentru a se conforma hotărârii de anulare și pentru a‑i asigura executarea integrală, instituția care a emis actul anulat este obligată să respecte nu doar dispozitivul hotărârii, ci și motivele care au condus la aceasta și care constituie temeiul necesar al hotărârii, în sensul în care sunt indispensabile pentru a determina sensul exact a ceea ce s‑a hotărât în dispozitiv. Aceste motive sunt, în realitate, cele care, pe de o parte, identifică dispoziția exactă considerată nelegală și, pe de altă parte, relevă motivele exacte ale nelegalității constatate în dispozitiv și pe care instituția vizată trebuie să le ia în considerare atunci când înlocuiește actul anulat. În ce privește efectele anulării unui act pronunțate de instanța comunitară, trebuie amintit de asemenea că aceasta operează ex tunc și, în consecință, are drept efect eliminarea retroactivă a actului anulat din ordinea juridică. Instituția pârâtă este obligată, în temeiul articolului 233 CE, să ia măsurile necesare pentru a înlătura efectele nelegalităților constatate, ceea ce, în cazul unui act care a fost deja pus în executare, poate implica repunerea reclamantului în situația în care se găsea anterior.

(a se vedea punctele 35 și 36)

Trimitere la:

Curte: 13 iulie 2000, Gómez de Enterría y Sanchez/Parlamentul European, C‑8/99 P, Rec., p. I‑6031, punctele 19 și 20

Tribunalul de Primă Instanță: 27 iunie 2000, Plug/Comisia, T‑47/97, RecFP, p. I‑A‑119 și II‑527, punctul 58; 5 decembrie 2002, Hoyer/Comisia, T‑119/99, RecFP, p. I‑A‑239 și II‑1185, punctul 35; 17 decembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑324/02, RecFP, p. I‑A‑337 și II‑1657, punctul 56; 29 iunie 2005, Pappas/Comitetul Regiunilor, T‑254/04, RecFP, p. I‑A‑177 și II‑787, punctele 36 și 37


3.      Nu revine Tribunalului de Primă Instanță competența de a se substitui autorității administrative în vederea determinării măsurilor concrete pe care trebuie să le adopte autoritatea împuternicită să facă numiri, dacă este cazul. Revine acesteia din urmă sarcina, în exercitarea puterii de apreciere pe care i‑o conferă articolul 233 CE, de a face o alegere între diferitele măsuri disponibile în vederea concilierii intereselor serviciului cu necesitatea reparării prejudiciului produs unui reclamant. Autoritatea menționată nu are obligația de a da curs unei proceduri de recrutare inițiate în temeiul articolului 29 din statut. Acest principiu rămâne aplicabil chiar și în ipoteza în care procedura de recrutare a fost anulată parțial de instanța comunitară. De aici rezultă că o astfel de hotărâre de anulare nu poate în niciun caz să aibă vreo incidență asupra puterii discreționare a autorității împuternicite să facă numiri, în sensul extinderii posibilităților sale de alegere în interesul serviciului prin retragerea anunțului inițial pentru ocuparea unui post vacant și prin deschiderea în mod corelativ a unei noi proceduri pentru ocuparea postului în litigiu.

(a se vedea punctele 41 și 42)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 14 februarie 1990, Hochbaum/Comisia, T‑38/89, Rec., p. II‑43, punctul 15; 8 octombrie 1992, Meskens/Parlamentul European, T‑84/91, Rec., p. II‑2335, punctul 78; 21 iunie 1996, Moat/Comisia, T‑41/95, RecFP, p. I‑A‑319 și II‑939, punctele 38 și 39; Pappas/Comitetul Regiunilor, citată anterior, punctul 44; 17 octombrie 2006, Dehon/Parlamentul European, T‑432/03 și T‑95/05, RecFP, p. I‑A‑2‑209 și II‑A‑2‑1077, punctul 49


4.      Autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere în raport cu evaluarea interesului serviciului și, în special, în raport cu definirea cerințelor specifice ale unui post care urmează să fie ocupat. Controlul instanței comunitare trebuie să se limiteze la aspectul dacă autoritatea amintită s‑a menținut în limite care nu pot face obiectul criticii și dacă nu și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat.

(a se vedea punctul 58)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 iunie 1997, Carbajo Ferrero/Parlamentul European, T‑237/95, RecFP, p. I‑A‑141 și II‑429, punctul 99


5.      Anunțul pentru ocuparea unui post vacant are drept funcție, pe de o parte, informarea cât mai exactă a persoanelor interesate în legătură cu natura condițiilor cerute pentru ocuparea unui post, pe de altă parte, stabilirea cadrului de legalitate în care autoritatea împuternicită să facă numiri intenționează să efectueze analiza comparativă a meritelor candidaților și pe care aceasta și‑l impune. Autoritatea menționată s‑ar îndepărta de acest cadru și, în plus, nu ar respecta principiul egalității de tratament dacă ar trebui să accepte o candidatură depusă ulterior expirării termenului stabilit în acest scop prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant și a cărei întârziere nu ar putea fi explicată prin intervenirea unui caz fortuit sau de forță majoră.

(a se vedea punctul 78)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 4 mai 2005, Sena/AESA, T‑30/04, RecFP, p. I‑A‑113 și II‑519, punctul 52


6.      O decizie reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptată în scopul de a atinge alt obiectiv decât cel urmărit prin reglementarea în cauză.

(a se vedea punctul 89)

Trimitere la:

Curte: 25 februarie 1987, Banner/Parlamentul European, 52/86, Rec., p. 979, punctul 6; 8 iunie 1988, Vlachou/Curtea de Conturi, 135/87, Rec., p. 2901, punctul 27

Tribunalul Funcției Publice: 21 octombrie 2009, V/Comisia, F‑33/08, RepFP, p. I‑A‑1-403 și II‑A-1-2159, punctul 250