HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

9 septembrie 2008

Cauza F‑18/08

Luis Ritto

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcţie publică – Funcționari – Restituirea plății nedatorate – Alocația pentru locuință – Neregularitate evidentă a plății”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Ritto solicită anularea deciziei Comisiei din 14 mai 2007 prin care este informat că i se suprimă alocația pentru locuință începând cu 1 septembrie 2001 și că se impune recuperarea sumei pe care a primit‑o cu acest titlu începând cu această dată, în temeiul articolului 85 din statut, decizia menționată fiind adoptată împreună cu deciziile Comisiei din 1 și din 21 iunie 2007 de stabilire a modalităților de recuperare, precum și anularea deciziei Comisiei din 7 noiembrie 2007 de respingere a reclamației sale îndreptate împotriva deciziilor sus‑menționate

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Restituirea plății nedatorate – Condiții

[Statutul funcționarilor, art. 85; anexa VII, art. 1 alin. (3)]

Rezultă din articolul 85 primul paragraf din statut că, pentru a se putea solicita restituirea unei plăți nedatorate, trebuie să se facă dovada fie că beneficiarul avea cunoştinţă de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective, fie că era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul acesteia să nu fi avut cunoştinţă de aceasta. În absența probei că beneficiarul avea cunoștință despre caracterul nedatorat al plății, trebuie să se examineze împrejurările în care s‑a efectuat plata pentru a se stabili dacă neregularitatea menționată trebuia să pară evidentă.

Expresia „atât de evident”, ce caracterizează neregularitatea plății în sensul articolului 85 primul paragraf din statut, nu semnifică faptul că beneficiarul plăților nedatorate este dispensat de orice efort de reflecție sau de control, ci că această recuperare se datorează din moment ce este vorba despre o eroare care nu poate fi omisă de un funcționar cu un grad normal de diligență.

Simpla lectură a prevederilor articolului 1 alineatul (3) din anexa VII la statut permite fiecărui funcționar, chiar dacă nu are o formație juridică, să fie informat că dreptul la alocația pentru locuință nu este menținută decât cu condiția ca veniturile profesionale ale soțului să nu depășească un anumit prag. Pe de altă parte, un funcționar de un nivel ierarhic ridicat, cu vechime mare și cu experiență, are cunoștință în mod obligatoriu de consecințele depășirii plafonului prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din anexa VII la statut.

Faptul că a comunicat în mod adecvat în fiecare an administrației documentele justificative privitoare la veniturile profesionale ale soțului nu dispensează funcționarul de a constata el însuși că aceste venituri depășesc plafonul prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din anexa VII la statut. În orice caz, faptul că administrația ar fi săvârșit o eroare sau o neglijență nu are nicio incidență în privința aplicării articolului 85 din statut, care presupune tocmai că administrația a săvârșit o eroare efectuând plata nedatorată. Astfel, nu este vorba despre a se stabili dacă eroarea era sau nu era evidentă pentru administrație, ci dacă era evidentă pentru persoana interesată. Or, întrucât reclamantul, la fel ca orice funcționar, are un interes personal în verificarea plăților care îi sunt efectuate lunar, situația sa nu poate fi comparată cu cea a unei administrații însărcinate să asigure plata a mii de salarii și de alocații de toate tipurile.

(a se vedea punctele 29-31, 34, 36, 39 și 40)

Trimitere la:

Curte: 27 iunie 1973, Kuhl/Consiliul, 71/72, Rec., p. 705, punctul 11; 11 iulie 1979, Broe/Comisia, 252/78, Rec., p. 2393, punctele 11 și 13; 11 octombrie 1979, Berghmans/Comisia, 142/78, Rec., p. 3125, punctul 9

Tribunalul de Primă Instanță: 12 iulie 1990, Scheiber/Consiliul, T‑111/89, Rec., p. II‑429, punctul 43; 10 februarie 1994, White/Comisia, T‑107/92, RecFP, p. I‑A‑41 și II-143, punctul 38; 24 februarie 1994, Stahlschmidt/Parlamentul European, T‑38/93, RecFP, p. I‑A‑65 și II-227, punctul 23; 5 noiembrie 2002, Ronsse/Comisia, T‑205/01, RecFP, p. I‑A‑211 și II-1065, punctele 47-49; 15 iulie 2004, Gouvras/Comisia, T‑180/02 și T‑113/03, RecFP, p. I‑A‑225 și II-987, punctul 76