CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
EVGENI TANCHEV
prezentate la 3 octombrie 2018(1)
Cauza C‑236/17 P
Canadian Solar Emea GmbH
Canadian Solar Manufacturing (Changshu), Inc.
Canadian Solar Manufacturing (Luoyang), Inc.
CSI Cells Co. Ltd
CSI Solar Power (China), Inc.
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Recurs – Dumping – Importuri de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză – Taxe definitive – Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 – Aplicare imediată – Legătură de cauzalitate – Alți factori cunoscuți – Nivelul taxei antidumping”
Cuprins
I. Cadrul juridic
A. Regulamentul de bază
B. Regulamentul nr. 1168/2012
II. Istoricul cauzei
III. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
IV. Procedura în fața Curții și concluziile părților
V. Examinarea motivelor de recurs
A. Al treilea motiv de recurs
1. Argumentele părților
2. Apreciere
a) Admisibilitate
b) Cu privire la fond
1) Introducere
2) Cu privire la prima parte a celui de al treilea motiv de recurs
3) Al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs
B. Al patrulea motiv de recurs
1. Argumentele părților
2. Apreciere
a) Admisibilitate
b) Cu privire la fond
1) Primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs
i) Introducere
ii) Taxa antidumping ar trebui să compenseze doar prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, iar nu prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți?
iii) Tribunalul a apreciat în hotărârea atacată că, la stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile sunt obligate să țină seama de concluziile lor în cadrul hotărârii atacate?
2) Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs
VI. Cheltuieli de judecată
VII. Concluzie
1. Prin recursul formulat, Canadian Solar Emea GmbH (denumită în continuare „CSE”), Canadian Solar Manufacturing (Changshu), Inc. [denumită în continuare „CSM (Changshu)”], Canadian Solar Manufacturing (Luoyang), Inc. [denumită în continuare „CSM (Luoyang)”], CSI Cells Co. Ltd (denumită în continuare „CSI Cells”) și CSI Solar Power (China), Inc. (denumită în continuare „CSI Solar Power”) (denumite în continuare în mod colectiv „Canadian Solar” sau „recurenta”)(2) solicită Curții anularea hotărârii Tribunalului(3) prin care acesta a respins acțiunea în anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 al Consiliului (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”(4)).
2. Prezentul recurs ridică în special o problemă procedurală, și anume aplicarea imediată a Regulamentului (UE) nr. 1168/2012(5) care a modificat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (denumit în continuare „regulamentul de bază”)(6) în sensul că, în cazul în care o anchetă antidumping privește importurile dintr‑o țară fără economie de piață, iar producătorul vizat de ancheta respectivă formulează o cerere pentru acordarea statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumită în continuare „cerere de acordare a TEP”), termenul pentru emiterea unei decizii în privința cererii respective (denumită în continuare „decizie privind TEP”) se prelungește cu trei până la opt luni de la inițierea anchetei. Prezentul recurs ridică de asemenea o problemă de fond, și anume dacă, în cazul în care alți factori decât importurile care fac obiectul unui dumping contribuie la prejudiciul suferit de industria Uniunii Europene, valoarea taxei antidumping trebuie stabilită la un nivel la care compensează numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.
I. Cadrul juridic
A. Regulamentul de bază
3. Articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, intitulat „Stabilirea existenței dumpingului”, prevede:
„(a) […]
(b) În cazul anchetelor antidumping privind importurile din Republica Populară Chineză, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c), că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a).
(c) Cererea prezentată în temeiul literei (b) trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că:
– deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri, costuri și intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei și mâinii de lucru, producție, vânzări și investiții, se adoptă ținându‑se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței;
– întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile;
– costurile de producție și situația financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul nici unei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce privește amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăți sub formă de compensare de datorii;
– întreprinderile respective fac obiectul unor legi privind falimentul și proprietatea care garantează siguranța juridică și stabilitatea operațiilor întreprinderilor și
– operațiile de schimb valutar sunt efectuate la cursul de schimb al pieței.
În termen de trei luni de la inițierea procedurii, se determină dacă producătorul îndeplinește sau nu criteriile menționate anterior, după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile. Soluția stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei.”
4. Articolul 3 din regulamentul de bază, intitulat „Stabilirea existenței unui prejudiciu”, prevede:
„[…]
(6) Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei comunitare în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.
(7) Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei comunitare, se analizează, de asemenea, de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). Factorii care pot fi considerați ca pertinenți în acest sens includ, printre altele, volumul și prețul importurilor care nu sunt vândute la prețuri de dumping, scăderea cererii sau modificările configurației consumului, practicile comerciale restrictive ale producătorilor din țări terțe și membre ale Comunității și concurența între acești producători, evoluția tehnologiilor, precum și rezultatele la export și productivitatea industriei comunitare.
[…]”
5. În conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, intitulat „Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri; impunerea de taxe definitive”:
„În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping și prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul Comunității necesită o acțiune în conformitate cu articolul 21, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă, hotărând cu privire la propunerea Comisiei, prezentată după consultarea comitetului consultativ. Propunerea este adoptată de Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, se prezintă o propunere de măsuri definitive cu cel puțin o lună înainte de expirarea acestor taxe. Valoarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare.”
B. Regulamentul nr. 1168/2012
6. Articolul 1 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede:
„Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 se modifică după cum urmează:
(1) La articolul 2, alineatul (7) se modifică după cum urmează:
(a) în penultima teză de la litera (c), cuvintele «În termen de trei luni de la inițierea procedurii» sunt înlocuite cu următorul text: «În mod normal în termen de șapte luni, și în orice caz nu mai târziu de opt luni de la inițierea procedurii»;
(b) se adaugă următoarea literă:
«(d) În cazul în care Comisia și‑a limitat examinarea în conformitate cu articolul 17, o determinare în conformitate cu literele (b) și (c) din prezentul alineat se limitează la părțile incluse în examinare și la orice producător care beneficiază de un tratament individual în conformitate cu articolul 17 alineatul (3).»
[…]”
7. Articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede:
„Prezentul regulament se aplică tuturor anchetelor noi și în curs începând cu 15 decembrie 2012.”
II. Istoricul cauzei
8. CSM (Changshu), CSM (Luoyang), CSI Cells și CSI Solar Power sunt producători‑exportatori ai produsului în cauză. CSE importă produsul în cauză în Uniunea Europeană, de la întreprinderea menționată și de la alți furnizori.
9. La 6 septembrie 2012, Comisia a deschis o procedură antidumping privind importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie originare din China(7).
10. Având în vedere numărul potențial ridicat de producători‑exportatori din țara în cauză implicați în procedură, la punctul 5.1 litera (a) din avizul de deschidere s‑a arătat că se va recurge la tehnica eșantionării, conform articolului 17 din regulamentul de bază. La 21 septembrie 2012, Canadian Solar a furnizat Comisiei informațiile necesare pentru selectarea de către Comisie a unui eșantion de producători‑exportatori. Eșantionul de producători‑exportatori selectați de Comisie era constituit din șapte grupuri de societăți(8). Canadian Solar nu a fost selectată pentru eșantionul respectiv.
11. La 13 noiembrie 2012, Canadian Solar a formulat o cerere de acordare a TEP, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază.
12. La 12 decembrie 2012 a fost adoptat Regulamentul nr. 1168/2012(9).
13. La 3 ianuarie 2013, Comisia a informat Canadian Solar că cererea de acordare a TEP nu va fi luată în considerare.
14. La 4 iunie 2013, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 513/2013, prin care a fost instituită o taxă antidumping provizorie la importurile produsului în cauză din China(10).
15. La 2 decembrie 2013, Consiliul a adoptat regulamentul în litigiu, prin care a fost instituită o taxă antidumping definitivă la importurile produsului în cauză din China. Prin articolul 1 din acest regulament, Consiliul a impus o taxă antidumping de 41,3 % la importurile facturate de societățile care au cooperat enumerate în Anexa I la regulamentul respectiv. CSM (Changshu), CSM (Luoyang), CSI Cells și CSI Solar Power au fost incluse pe lista respectivă. Potrivit articolului 3 din regulamentul în litigiu, sunt exceptate de la taxa antidumping instituită prin articolul 1 importurile facturate de societățile enumerate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE a Comisiei(11).
16. Decizia 2013/707 a fost adoptată de Comisie la 4 decembrie 2013. În această decizie, Comisia a acceptat angajamentul modificat oferit de Camera de Comerț Chineză pentru Importul și Exportul de Mașini și Produse Electronice și de un grup de producători‑exportatori enumerați în anexa la decizia menționată. CSM (Changshu), CSM (Luoyang), CSI Cells și CSI Solar Power au fost incluse pe lista respectivă.
17. La 4 iunie 2015, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/866, prin care acceptarea angajamentului a fost retrasă în ceea ce privește CSM (Changshu), CSM (Luoyang), CSI Cells și CSI Solar Power(12).
III. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
18. La 28 februarie 2014, Canadian Solar a formulat o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu.
19. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins cele șase motive și acțiunea în ansamblul său.
20. În special(13), Tribunalul a respins al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în temeiul căruia decizia privind TEP trebuie luată în termen de trei luni de la inițierea procedurii. Într‑adevăr, Regulamentul nr. 1168/2012, care a modificat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază în sensul că termenul de trei luni a fost prelungit până la opt luni, se aplică tuturor anchetelor în curs, începând de la 15 decembrie 2012. Prin urmare, acesta s‑a aplicat în raport cu decizia Comisiei din 3 ianuarie 2013 prin care s‑a respins cererea de acordare a TEP formulată de Canadian Solar. Nerespectarea de către Comisie a termenului inițial de trei luni nu a creat o situație definitivă care să fi împiedicat aplicarea Regulamentului nr. 1168/2012. Această nerespectare nici nu a făcut, în opinia Tribunalului, ca regulamentul în litigiu să devină în mod automat nelegal.
21. De asemenea, Tribunalul a respins al șaselea motiv, și anume cel întemeiat pe faptul că, deoarece nu au efectuat o evaluare separată a prejudiciului cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping și a prejudiciului cauzat de alți factori cunoscuți, instituțiile au încălcat articolul 3 din regulamentul de bază și că, prin urmare, prin stabilirea taxei antidumping la un nivel care să compenseze și prejudiciul cauzat de acești alți factori, acestea au încălcat articolul 9 alineatul (4) din regulamentul respectiv. Tribunalul a reamintit că, în temeiul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază, Consiliul și Comisia (denumite în continuare „instituțiile”) au obligația, în primul rând, să examineze dacă prejudiciul suferit de industria din Uniune rezultă din importurile care fac obiectul unui dumping (analiză de atribuire) și, pe de altă parte, să verifice că alți factori cunoscuți decât importurile care fac obiectul unui dumping nu distrug legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria Uniunii Europene și importurile care fac obiectul unui dumping (analiză de neatribuire). Rezultă că, pentru a stabili cuantumul taxei antidumping, instituțiile trebuie să ia în considerare propriile concluzii în analizele de atribuire și de neatribuire. În caz contrar, ar exista riscul ca taxa respectivă să elimine efectele prejudiciabile ale altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping. În speță, instituțiile au evaluat în mod corespunzător efectele celorlalți factori cunoscuți care au contribuit la prejudiciul suferit de industria Uniunii Europene. Acestea au constatat în mod corect că efectele respective au fost nesemnificative și că, în consecință, nu au rupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria Uniunii Europene și importurile care fac obiectul unui dumping. Prin urmare, valoarea taxei antidumping a fost corect stabilită.
IV. Procedura în fața Curții și concluziile părților
22. Prin prezentul recurs, Canadian Solar solicită Curții anularea hotărârii atacate și anularea regulamentului în litigiu în măsura în care acesta o privește pe recurentă sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal. Canadian Solar solicită de asemenea Curții să oblige Consiliul la plata cheltuielilor de judecată ale recurentei, precum și a propriilor cheltuieli de judecată, efectuate atât în primă instanță, cât și în recurs, sau, în cazul în care cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, să dispună soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță și în recurs, prin hotărârea definitivă a Tribunalului. În sfârșit, Canadian Solar solicită Curții obligarea tuturor celorlalte părți din procedură la plata propriilor cheltuieli de judecată.
23. Consiliul solicită Curții respingerea recursului și obligarea Canadian Solar la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului și procedurii desfășurate în fața Tribunalului.
24. Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea Canadian Solar la plata cheltuielilor de judecată.
25. Comisia a introdus un recurs incident. Aceasta solicită Curții să anuleze hotărârea atacată și să declare inadmisibilitatea acțiunii în primă instanță, iar în subsidiar să o declare ca fiind lipsită de obiect sau, și mai în subsidiar, să declare că este nefondată și să anuleze interpretarea legăturii de cauzalitate în cadrul celui de al șaselea motiv din hotărârea atacată. Comisia solicită de asemenea Curții să oblige Canadian Solar la plata cheltuielilor de judecată.
26. Canadian Solar solicită Curții respingerea recursului incident. De asemenea, aceasta solicită Curții și obligarea Comisiei să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Canadian Solar atât în primă instanță, cât și în cadrul recursului, precum și obligarea Consiliului la plata propriilor cheltuieli de judecată.
27. Consiliul solicită Curții să anuleze hotărârea atacată și să declare inadmisibilitatea acțiunii în primă instanță sau, în subsidiar, să o declare ca fiind lipsită de obiect sau, și mai în subsidiar, să declare că este nefondată și să anuleze interpretarea legăturii de cauzalitate în cadrul celui de al șaselea motiv din hotărârea atacată. De asemenea, Consiliul solicită Curții obligarea Canadian Solar la plata cheltuielilor de judecată.
28. Canadian Solar, Consiliul și Comisia și‑au prezentat pledoariile în ședința din 20 iunie 2018.
V. Examinarea motivelor de recurs
29. Canadian Solar invocă patru motive. În conformitate cu solicitarea Curții, ne vom limita în prezentele concluzii la examinarea celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv de recurs.
30. Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Regulamentul nr. 1168/2012 era aplicabil anchetei în litigiu și că regulamentul în litigiu nu era afectat de faptul că instituțiile nu au emis o decizie privind TEP. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a permis instituțiilor să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze nu doar prejudiciul cauzat importurile care făceau obiectul dumpingului, ci și prejudiciul cauzat de alți factori cunoscuți, și când a răsturnat în mod necorespunzător sarcina probei cu privire la efectele acestor factori.
A. Al treilea motiv de recurs
1. Argumentele părților
31. Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar contestă constatările Tribunalului de la punctele 152-154, 157 și 159-170 din hotărârea atacată.
32. Acest motiv cuprinde două aspecte.
33. În cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că Regulamentul nr. 1168/2012 este aplicabil. În acest sens, Canadian Solar arată, în primul rând, că Regulamentul nr. 1168/2012 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2012, și anume după expirarea, la 12 decembrie 2012, a termenului de trei luni în care trebuie emisă decizia privind TEP în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială. În al doilea rând, normele de drept material nu se aplică, în principiu, situațiilor existente înainte de intrarea lor în vigoare. Expirarea termenului de trei luni menționat mai sus a creat o situație definitivă și, prin urmare, Regulamentul nr. 1168/2012, ca normă de drept material, nu se aplică. În al treilea rând, aplicarea Regulamentului nr. 1168/2012 în cazul anchetelor în curs numai în situația în care termenul de trei luni nu a expirat înainte de 15 decembrie 2012 nu constituie o interpretare contra legem. În cazul în care interpretarea ar fi considerată contra legem, Canadian Solar susține că articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 este nevalid în măsura în care se aplică recurentei sau că nu se poate aplica în mod valabil situației recurentei pentru că încalcă principiul securității juridice și principiul neretroactivității.
34. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că neemiterea unei decizii privind TEP nu aduce atingere regulamentului în litigiu. Întrucât Regulamentul nr. 1168/2012 nu era aplicabil, Comisia avea obligația de a emite o decizie cu privire la cererea de acordare a TEP formulată de aceasta. Omisiunea sa de a acționa în acest sens a afectat regulamentul în litigiu, iar această omisiune nu poate fi contestată de către Canadian Solar.
35. Consiliul arată că primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs este inadmisibil și, în orice caz, nefondat. În primul rând, argumentul recurentei potrivit căruia Regulamentul nr. 1168/2012 nu era aplicabil deoarece termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială, a expirat înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012 este inadmisibil, întrucât doar reiterează un argument invocat în fața Tribunalului. În orice caz, acest argument este nefondat, întrucât articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede în mod expres că acest regulament se aplică tuturor anchetelor în curs începând de la 15 decembrie 2012, iar ancheta antidumping în litigiu era încă în desfășurare la 15 decembrie 2012. În al doilea rând, argumentul recurentei în sensul că expirarea termenului de trei luni menționat mai sus a creat o situație definitivă este nefondat. Într‑adevăr, potrivit jurisprudenței, în cazul în care Comisia ar fi emis o decizie privind TEP în termenul respectiv, aceasta ar fi putut fi modificată într‑o etapă ulterioară a anchetei. În al treilea rând, este inadmisibil argumentul recurentei potrivit căruia articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 nu este valid, întrucât recurenta nu a invocat în fața Tribunalului o excepție de nelegalitate a articolului 2 din acest regulament în temeiul articolului 277 TFUE.
36. În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Consiliul susține că acesta este nefondat. O decizie privind TEP se poate modifica după emiterea sa. În plus, prezenta acțiune este o dovadă clară că neemiterea unei decizii privind TEP poate fi contestată.
37. Comisia consideră că primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs este inadmisibil și, în orice caz, nefondat. În primul rând, argumentul recurentei potrivit căruia Regulamentul nr. 1168/2012 nu era aplicabil, deoarece termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială, a expirat înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012, este inadmisibil, din moment ce recurenta încearcă pur și simplu să repună în discuție o chestiune invocată în fața Tribunalului. În orice caz, acest argument este nefondat, din moment ce articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede că regulamentul respectiv se aplică tuturor anchetelor în curs, indiferent dacă termenul de trei luni a expirat sau nu a expirat înainte de intrarea în vigoare a acestui regulament. În al doilea rând, argumentul recurentei potrivit căruia situația sa a rămas definitivă la expirarea termenului de trei luni este inadmisibil, întrucât se limitează să reitereze o cauză susținută în fața Tribunalului. În orice caz, argumentul respectiv este nefondat, întrucât la expirarea termenului de trei luni menționat nu s‑a născut niciun drept. În al treilea rând, este inadmisibil argumentul recurentei potrivit căruia articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 este nevalid, din moment ce motivul invocat este unul nou, dat fiind că, în fața Tribunalului, Canadian Solar nu a invocat o excepție de nelegalitate împotriva articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012, în temeiul articolului 277 TFUE. În orice caz, această argumentație este nefondată. Regulamentul nr. 1168/2012 era de imediată aplicare, de vreme ce expirarea termenului de trei luni nu a creat o situație definitivă.
38. Comisia susține că al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs este nefondat. În primul rând, faptul că Comisia nu a emis o decizie privind TEP nu a afectat regulamentul în litigiu, de vreme ce Regulamentul nr. 1168/2012 s‑a aplicat situației recurentei, iar Comisia nu a avut obligația de a emite o decizie privind TEP. În al doilea rând, Canadian Solar a fost în măsură să conteste omisiunea Comisiei de a emite o decizie privind TEP, având în vedere că a introdus prezenta acțiune.
39. Canadian Solar răspunde că motivul întemeiat pe nulitatea articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 este admisibil. Într‑adevăr, acest motiv a fost invocat anterior și examinat de Tribunal la punctele 154-170 din hotărârea atacată. Potrivit unei jurisprudențe constante, nu are importanță că acest motiv nu a fost invocat oficial ca o excepție de nelegalitate.
2. Apreciere
40. Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că Regulamentul nr. 1168/2012 era aplicabil. Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că neemiterea de către Comisie a unei decizii privind TEP nu a afectat regulamentul în litigiu.
a) Admisibilitate
41. Consiliul consideră că primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs este inadmisibil în parte. Comisia susține că primul aspect este inadmisibil în totalitate(14).
42. În primul rând, atât Consiliul, cât și Comisia contestă admisibilitatea argumentului recurentei potrivit căruia Regulamentul nr. 1168/2012 nu se aplică deoarece termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază în versiunea sa inițială a expirat înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012. Acest lucru se datorează faptului că, potrivit Consiliului și Comisiei, argumentul respectiv nu face decât să reitereze un argument invocat în fața Tribunalului.
43. În opinia noastră, această excepție de inadmisibilitate trebuie respinsă. Prin argumentul respectiv, Canadian Solar pune sub semnul întrebării aplicarea de către Tribunal a normei tranzitorii prevăzute la articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012. În acest scop, Canadian Solar a indicat că apreciază, în special că punctul 152 din hotărârea atacată este afectat de o eroare de drept. La punctul 152 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că Regulamentul nr. 1168/2012 era aplicabil, întrucât „nu prevede nicio excepție referitoare la investigațiile în curs, pentru care termenul în care trebuie să se decidă acordarea TEP în temeiul celui de al doilea paragraf al articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază […] a expirat deja”. Prin urmare, Canadian Solar nu solicită o simplă reexaminare a cererii depuse la Tribunal(15).
44. În al doilea rând, Comisia susține că argumentul recurentei potrivit căruia situația sa a devenit definitivă la expirarea termenului de trei luni menționat anterior este inadmisibil, întrucât se limitează la a reitera un argument invocat în fața Tribunalului.
45. În opinia noastră, această excepție de inadmisibilitate trebuie să fie de asemenea respinsă. Prin acest argument, Canadian Solar contestă întemeierea Tribunalului, la punctul 157 din hotărârea atacată, pe jurisprudența referitoare la aplicarea imediată a normelor noi. Conform acestei jurisprudențe, normele de drept material, spre deosebire de normele de procedură, nu se aplică situațiilor existente înainte de intrarea lor în vigoare. Canadian Solar susține că obligația Comisiei de a emite o decizie privind TEP constituie o normă de drept material. Prin urmare, recurenta critică concluzia Tribunalului din cuprinsul punctelor 159-162 din hotărârea atacată, potrivit căreia expirarea termenului de trei luni menționat anterior nu a creat o situație definitivă în această privință. În consecință, Canadian Solar nu solicită o simplă reexaminare a cererii înaintate Tribunalului.
46. În al treilea rând, Consiliul și Comisia contestă admisibilitatea argumentului recurentei potrivit căruia articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 este nevalid în măsura în care privește Canadian Solar. Recurenta nu a invocat în fața Tribunalului o excepție de nelegalitate a articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012. Prin urmare, acest argument este contestat ca fiind nou și, ca atare, inadmisibil.
47. În opinia noastră, această excepție de inadmisibilitate trebuie să fie respinsă.
48. Într‑adevăr, Canadian Solar nu a făcut trimitere în mod expres la articolul 277 TFUE în fața Tribunalului(16).
49. Cu toate acestea, în cererea introductivă în fața Tribunalului, Canadian Solar a susținut că „interpretarea [Regulamentului nr. 1168/2012] în sensul că este aplicabil anchetelor în curs prin care părțile în cauză au un drept dobândit de a li se soluționa cererile de acordare a TEP în termen de trei luni ar încălca încrederea legitimă a părților interesate în cadrul anchetei”. Prin urmare, excepția de nelegalitate a fost în mod implicit, dar clar, inclusă în cererea introductivă în fața Tribunalului. Prin urmare, trebuie respinsă excepția de inadmisibilitate întemeiată pe presupusul caracter nou al excepției de nelegalitate(17).
50. În plus, observăm că, la punctele 154 și 167 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, „chiar dacă [al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază,] trebuie interpretat în sensul că reclamantele susțin că Regulamentul nr. 1168/2012 este nelegal”, acesta ar trebui să fie respins, întrucât principiul securității juridice privește numai situațiile care existau înainte de intrarea în vigoare a noii norme, iar situația recurentei este diferită. Conform jurisprudenței, un recurent poate să invoce motive derivate din însăși hotărârea atacată prin care să conteste fundamentarea acesteia în drept, indiferent dacă recurentul a invocat aceste motive în fața Tribunalului(18).
51. În consecință, considerăm că al treilea motiv de recurs este admisibil.
b) Cu privire la fond
1) Introducere
52. De la început, dorim să subliniem că unui producător dintr‑un stat care nu are economie de piață i se poate acorda statutul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „TEP”), în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază. În acest caz, valoarea normală este calculată în conformitate cu normele aplicabile țărilor cu economie de piață. Nu se calculează pe baza prețurilor dintr‑o țară terță cu economie de piață analoagă, precum în cazul producătorilor care fac obiectul aceleiași proceduri, cărora nu li s‑a acordat TEP, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din acest regulament(19).
53. Astfel cum s‑a menționat la punctul 2 de mai sus, Regulamentul nr. 1168/2012 a modificat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în sensul că decizia privind TEP se emite „în mod normal în termen de șapte luni, și în orice caz nu mai târziu de opt luni de la inițierea procedurii”. În temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială, decizia privind TEP trebuia emisă în termen de trei luni de la inițierea procedurii.
54. În plus, Regulamentul nr. 1168/2012 a limitat obligația instituțiilor de a se pronunța cu privire la cererile de acordare a TEP. În timp ce, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază, o dată ce Comisia a decis să își limiteze ancheta la eșantioane reprezentative de comercianți(20), instituțiile sunt obligate acum să se pronunțe numai în cazul în care cererea de acordare a TEP este depusă fie de un producător inclus în eșantion, fie de un producător care a obținut calculul unei marje de dumping individuale, în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din regulamentul menționat. În temeiul articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază în versiunea sa inițială, nu exista nicio limitare a obligației instituțiilor de a se pronunța cu privire la cererea de acordare a TEP.
55. Am dori să subliniem de asemenea că termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială, s‑a dovedit a fi „imposibil, în special în procedurile în care se aplică eșantionarea”(21) și, în practică, nu a fost întotdeauna respectat de Comisie(22). Această situație a determinat Comisia să propună, în anul 2011, extinderea acestui termen la șase luni(23). Cu toate acestea, termenul de trei luni a fost prelungit numai după pronunțarea hotărârii Curții în cauza Brosmann(24). În această hotărâre, Curtea a statuat că, în cazul aplicării eșantionării, instituțiile sunt obligate să examineze toate cererile de acordare a TEP depuse de comercianții neincluși în eșantion în termen de trei luni de la inițierea anchetei(25). Având în vedere că această hotărâre a impus Comisiei(26) o „sarcină administrativă disproporționată”, s‑a considerat oportun să se prelungească până la opt luni termenul până la care trebuia să se emită decizia privind TEP, contracarând astfel consecințele hotărârii pronunțate în cauza Brosmann (pentru acest motiv, Regulamentul nr. 1168/2012 este considerat „amendamentul anti‑Brosmann”)(27).
56. În prezenta speță, Canadian Solar a depus o cerere de acordare a TEP la 6 septembrie 2012. Acesta a fost informată că cererea respectivă nu va fi analizată la 3 ianuarie 2013, mai precis după (i) expirarea, la 6 decembrie 2012, a termenului de trei luni menționat la punctul 53 de mai sus și (ii) după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012, la 15 decembrie 2012. Canadian Solar nu era inclusă în eșantion. De asemenea, aceasta nu a beneficiat nici de articolul 17 alineatul (3) din regulamentul de bază.
2) Cu privire la prima parte a celui de al treilea motiv de recurs
57. În prima parte a celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat ca Regulamentul nr. 1168/2012 este aplicabil.
58. Considerăm că Regulamentul nr. 1168/2012 se aplică anchetei care a condus la adoptarea regulamentului în cauză.
59. În primul rând, articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede că regulamentul menționat se aplică „tuturor anchetelor […] în curs începând cu 15 decembrie 2012”(28).
60. O anchetă antidumping începe cu publicarea unui aviz de declanșare în temeiul articolului 5 alineatul (10) din regulamentul de bază. O anchetă începută în temeiul articolului 5 din acest regulament se încheie fie prin adoptarea de măsuri definitive, în temeiul articolului 9 alineatul (4) din regulamentul menționat(29), fie prin decizia de încheiere a procedurii fără adoptarea de măsuri, în temeiul articolului 9 alineatul (2) din același regulament(30). Pe cale de consecință, o anchetă ar trebui considerată „în curs”, în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012, până la adoptarea fie a unor măsurilor definitive, fie a unei decizii în temeiul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul de bază.
61. În prezenta speță, ancheta a început la 6 septembrie 2012, odată cu publicarea avizului de deschidere, și s‑a încheiat prin adoptarea regulamentului în litigiu, la 2 decembrie 2013. Prin urmare, era încă „în curs” atunci când Regulamentul nr. 1168/2012 a intrat în vigoare, la 15 decembrie 2012.
62. Problema dacă un anumit producător dintr‑o țară fără economie de piață operează în condiții de economie de piață și dacă, prin urmare, ar trebui să beneficieze de statutul TEP este doar o etapă a anchetei, al cărei scop este să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de impunere a taxelor antidumping, cu alte cuvinte dacă există un dumping și un prejudiciu cauzat de acesta, iar interesul Uniunii impune o intervenție. După ce a fost emisă o decizie privind TEP sau termenul până la care trebuie emisă această decizie a expirat, ancheta este în continuare în curs cu privire la toți comercianții care fac obiectul anchetei respective, inclusiv cu privire la producătorul care a depus cererea de acordare a TEP (deoarece valoarea normală, precum și celelalte condiții pentru impunerea taxelor antidumping, trebuie încă evaluate). Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că termenul de trei luni până la care trebuia emisă decizia privind TEP, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială, a expirat la 6 decembrie 2012, cu alte cuvinte, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012, la 15 decembrie 2012. Este important doar faptul că Regulamentul nr. 1168/2012 a intrat în vigoare înainte de adoptarea regulamentului în litigiu.
63. În al doilea rând, articolul 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede că acest regulament se aplică „tuturor anchetelor […] în curs”(31). Nu se face o distincție între anchetele pentru care termenul de trei luni pentru emiterea deciziei privind TEP, în versiunea originală a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, a expirat deja și anchetele pentru care acesta nu a expirat.
64. În al treilea rând, argumentul recurentei potrivit căruia Regulamentul nr. 1168/2012 este o normă de drept material și, ca atare, nu se aplică situațiilor existente înainte de intrarea sa în vigoare, cum se întâmplă în cazul Canadian Solar, nu poate fi reținut.
65. Potrivit unei jurisprudențe constante, drept regulă generală, principiul securității juridice se opune posibilității ca punctul de pornire al întinderii în timp a unui act al Uniunii să fie stabilit la o dată anterioară publicării acestuia. Cu toate acestea, cu titlu excepțional, situația poate fi diferită dacă obiectivul care trebuie atins impune acest lucru și dacă încrederea legitimă a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător(32). Prin urmare, deși o normă nouă nu se aplică situațiilor juridice care au apărut și au devenit definitive sub incidența normei vechi, aceasta se aplică efectelor viitoare ale acestora și de asemenea noilor situații juridice(33). Soluția este diferită – sub rezerva respectării principiului neretroactivității actelor juridice – numai dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia(34).
66. De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, normele de procedură sunt, de regulă, de natură să se aplice tuturor procedurilor în curs la data intrării lor în vigoare(35), în timp ce, pentru a asigura respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, normele de drept material sunt interpretate de regulă în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect(36).
67. În primul rând, considerăm că articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1168/2012, care extinde de la trei luni la opt luni termenul pentru emiterea deciziei privind TEP, este o normă de procedură. Într‑adevăr, această dispoziție nu are niciun impact asupra dreptului producătorilor de a solicita acordarea TEP sau asupra condițiilor de obținere a TEP. Prin urmare, în opinia noastră, articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1168/2012 se aplică situațiilor juridice care nu rămăseseră definitive la data la care a intrat în vigoare acest regulament, și anume la 15 decembrie 2012.
68. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă, în prezenta cauză, situația Canadian Solar a existat înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012 (spre deosebire de o situație care avea încă un caracter provizoriu la 15 decembrie 2012).
69. Un exemplu de situație „existentă” la data intrării în vigoare a normei juridice noi poate fi regăsit în cauza Varec(37). În hotărârea respectivă, Curtea a constatat că dreptul unui ofertant la protecția informațiilor confidențiale incluse în ofertă s‑a „concretizat” în momentul în care ofertantul și‑a prezentat oferta în cadrul procedurii de atribuire a contractului. În consecință, Directiva 2004/18/CE(38), care a intrat în vigoare după prezentarea ofertei respective, nu era aplicabilă(39).
70. Un exemplu de situație care era încă provizorie atunci când noua normă a intrat în vigoare se regăsește în hotărârea pronunțată de Curte în cauza Pokrzeptowicz‑Meyer(40). Un contract de muncă pe durată determinată încheiat înainte de data intrării în vigoare a noii norme, în care durata angajării ia sfârșit după această dată, nu putea fi considerat o situație existentă. Într‑adevăr, „încheierea unui contract de muncă pe durată determinată nu își epuizează efectele juridice la data semnării sale, ci, dimpotrivă, continuă să producă în mod regulat efecte pe întreaga durată a contractului respectiv”(41). În consecință, s‑a aplicat noua normă.
71. Un alt exemplu de situație care era încă provizorie la intrarea în vigoare a noii reguli poate fi identificat în cauza Moravia Gas Storage(42). În temeiul Directivei 2003/55/CE(43) și al Directivei 2009/73/CE(44), care a abrogat Directiva 2003/55, noile infrastructuri de gaze naturale de mari dimensiuni pot fi scutite, la cerere, de obligația de a furniza un acces negociat al terților. Derogarea este acordată de autoritatea națională competentă și notificată de autoritatea respectivă Comisiei, care poate să solicite statului membru în cauză să modifice sau să retragă decizia de acordare a unei derogări. S‑a considerat că decizia respectivă nu creează o situație apărută anterior, pentru motivul că Comisia poate să solicite modificarea sau retragerea acesteia. Prin urmare, Directiva 2009/73, care a intrat în vigoare după adoptarea și notificarea deciziei de derogare în discuție, dar înainte de solicitarea de retragere a deciziei menționate, adresată de Comisie statului membru în cauză, urma să se aplice(45).
72. Considerăm că situația Canadian Solar avea încă un caracter provizoriu la momentul intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012.
73. Acest lucru se datorează faptului că nu s‑a „concretizat”(46) niciun drept la expirarea perioadei de trei luni până la care trebuia emisă decizia privind TEP, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa originală.
74. Într‑adevăr, potrivit jurisprudenței, nerespectarea termenului de trei luni poate să determine anularea regulamentului adoptat la finalul procedurii numai dacă există posibilitatea ca, din cauza acestei neregularități, procedura menționată să fi putut produce un rezultat diferit. Regulamentul respectiv nu poate fi declarat ca nevalid pentru simplul motiv că Consiliul și Comisia nu s‑au pronunțat în termenul prevăzut(47). Rezultă că instituțiile pot emite o decizie privind TEP în mod valabil după expirarea termenului de trei luni stabilit la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, în versiunea sa inițială (în măsura în care această întârziere nu a avut niciun impact asupra rezultatului procedurii). De asemenea, rezultă că, la expirarea acestui termen de trei luni, Canadian Solar nu a primit în mod automat statutul TEP din cauza abținerii Comisiei de a acționa.
75. În plus, în cazul în care Comisia a emis o decizie privind TEP în termenul de trei luni, această decizie ar fi putut fi modificată într‑o etapă ulterioară a procedurii, după expirarea acestui termen(48). Rezultă că nu se creează nicio situație definitivă la expirarea termenului de trei luni. În mod similar, în cauza Moravia Gas Storage, motivul pentru care nu a existat nicio situație definitivă în adoptarea unei decizii naționale de derogare este că această decizie putea fi încă pusă în discuție de Comisie într‑o etapă ulterioară a procedurii(49).
76. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 159-166 din hotărârea atacată, că Canadian Solar se afla într‑o situație provizorie la momentul intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1168/2012.
77. În consecință, potrivit jurisprudenței citate la punctul 66 de mai sus, prelungirea termenului de emitere a deciziei privind TEP, prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1168/2012, se aplica în raport cu ancheta care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu.
78. În al doilea rând, articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1168/2012 prevede că, la aplicarea metodei eșantionării, instituțiile sunt obligate să emită o decizie numai în situația în care o cerere de acordare a TEP este depusă de producătorii incluși în eșantion sau de producătorii care au obținut calcularea unei marje de dumping individuale, în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază. Instituțiile nu sunt obligate să ia în considerare cererile de acordare a TEP prezentate de producători neincluși în eșantion, precum recurenta, cu excepția cazului în care au obținut calcularea unei marje de dumping individuale, în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază(50).
79. În opinia noastră, articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1168/2012 este o normă de drept material, întrucât îi privează pe producătorii neincluși în eșantion de dreptul de a le fi examinate cererile de acordare a TEP, cu excepția cazului în care au obținut calcularea unei marje de dumping individuale, în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază. Ca regulă de drept material, potrivit jurisprudenței citate la punctul 66 de mai sus, aceasta nu ar trebui să se aplice situațiilor care erau încă provizorii la data intrării în vigoare, cum ar fi cea a Canadian Solar(51). Cu toate acestea, potrivit aceleiași jurisprudențe, aceasta s‑a aplicat totuși, deoarece din prevederile articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 rezultă în mod clar că „prezentul regulament”, cu alte cuvinte toate dispozițiile acestuia, se aplică „tuturor anchetelor […] în curs începând cu 15 decembrie 2012”.
80. Pe cale de consecință, articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1168/2012 s‑a aplicat anchetei care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu.
81. Tribunalul a constatat în mod întemeiat, la punctul 166 din hotărârea atacată, că, întrucât la 15 decembrie 2012 Canadian Solar se afla într‑o situație provizorie, s‑a aplicat Regulamentul nr. 1168/2012.
82. În al patrulea rând, excepția de nelegalitate invocată de recurentă împotriva articolului 2 din Regulamentul nr. 1168/2012 nu poate fi admisă. În opinia Canadian Solar, această dispoziție încalcă principiile securității juridice și neretroactivității. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, principiul securității juridice nu se opune ca o măsură a Uniunii Europene să producă efecte, cu titlu de excepție, începând de la un moment dat înainte de publicarea sa, cu condiția să fie respectate așteptările legitime ale celor interesați(52). Principiul protecției încrederii legitime nu împiedică, în general, aplicarea unor noi norme în ceea ce privește efectele viitoare ale situațiilor care au luat naștere în temeiul normelor anterioare(53) și, în speță, Canadian Solar nu a explicat de ce Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a arătat, la punctul 168 din hotărârea atacată, că, la momentul deschiderii anchetei, recurenta ar fi putut și ar fi trebuit să prevadă adoptarea Regulamentului nr. 1168/2012. Pe cale de consecință, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 154 din hotărârea atacată, că Regulamentul nr. 1168/2012 era legal.
83. În opinia noastră, excepția de nelegalitate invocată de recurentă și primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs trebuie să fie respinse.
3) Al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs
84. Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că neemiterea de către instituții a unei decizii privind TEP nu a viciat regulamentul în litigiu.
85. În opinia noastră, al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs trebuie respins.
86. În primul rând, din cuprinsul punctului 77 de mai sus rezultă că instituțiile nu aveau obligația să se pronunțe în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază în forma sa inițială, din moment ce s‑a aplicat termenul de opt luni stabilit de Regulamentul nr. 1168/2012. Pe cale de consecință, neadoptarea de către instituții a unei decizii în termenul prevăzut anterior nu poate afecta regulamentul în litigiu. Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 163 din hotărârea atacată, că nerespectarea de către instituții a termenului respectiv nu a afectat regulamentul în litigiu.
87. Mai mult, din punctul nostru de vedere, instituțiile nu erau obligate să se pronunțe cu privire la cererea de acordare a TEP depusă de Canadian Solar. Motivul este că, astfel cum s‑a menționat la punctul 80 de mai sus, articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1168/2012, care a modificat articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, în sensul că trebuie să fie soluționate numai cererile de acordare a TEP prezentate de producătorii incluși în eșantion sau de producătorii care au obținut calcularea unei marje de dumping individuale. Din moment ce Canadian Solar nu a fost inclusă în eșantion și nici nu a obținut calcularea unei marje de dumping individuale, instituțiile nu erau obligate să se pronunțe asupra cererii sale de acordare a TEP. Prin urmare, Tribunalul a constatat în mod întemeiat, la punctul 170 din hotărârea atacată, că Canadian Solar nu avea niciun drept la examinarea cererii sale de acordare a TEP. În consecință, neadoptarea de către instituții a acestei decizii nu putea afecta regulamentul în litigiu.
88. În al doilea rând, nu poate fi acceptat argumentul recurentei potrivit căruia nu poate contesta neadoptarea de către Comisie a unei decizii privind TEP. Această încălcare a fost contestată de Canadian Solar în cadrul acțiunii în anularea regulamentului în litigiu și a fost examinată în mod corespunzător de Tribunal la punctele 149-170 din hotărârea atacată. Aceasta este contestată în fața Curții și analizată în cadrul prezentelor concluzii.
89. Pe cale de consecință, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că nepronunțarea de către instituții asupra cererii de acordare a TEP depuse de Canadian Solar nu afectează regulamentul în litigiu.
90. Concluzionăm că al treilea motiv de recurs trebuie respins.
B. Al patrulea motiv de recurs
1. Argumentele părților
91. Al patrulea motiv de recurs cuprinde două aspecte.
92. În cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că, la punctele 205-217 din hotărârea atacată, a permis instituțiilor să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze nu numai prejudiciul atribuit importurilor care făceau obiectul dumpingului, ci și prejudiciul atribuit de alți factori cunoscuți. Din acest punct de vedere, Canadian Solar susține, pe de o parte, că, atunci când stabilesc valoarea taxei antidumping, instituțiile trebuie să elimine efectele acestor alți factori, chiar și atunci când acestea nu întrerup legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping. În caz contrar, industria din Uniune ar fi protejată dincolo de ceea ce este necesar. Prin urmare, Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a stabilit că instituțiile trebuie să elimine efectele acestor alți factori numai atunci când întrerup legătura de cauzalitate. În al doilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a considerat că, la stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile nu erau obligate să elimine efectele a trei anumiți factori cunoscuți (și anume: achiziționarea produsului în cauză de către producătorii din Uniunea Europeană în vederea revânzării lor pe piața Uniunii Europene ca produse proprii, reducerile efectuate în cadrul unui sistem de sprijin de către statele membre și criza financiară), întrucât acești trei factori nu au întrerupt legătura de cauzalitate.
93. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 202 și 205 din hotărârea atacată, că era de competența recurentei să demonstreze efectele cantitative ale altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping.
94. Consiliul susține că primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie respins ca fiind nefondat și solicită Curții să înlocuiască motivarea din cuprinsul punctelor 191-193 din hotărârea atacată și să constate că stabilirea prejudiciului în temeiul articolului 3 din regulamentul de bază și calcularea marjei de prejudiciu în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din acest regulament sunt două aspecte diferite.
95. În subsidiar, Consiliul susține că primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie respins în parte ca fiind în parte inadmisibil și în totalitate nefondat. În primul rând, Consiliul arată că argumentul recurentei, potrivit căruia Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a constatat că efectele celorlalți trei factori cunoscuți menționați la punctul 92 de mai sus sunt nesemnificative, este inadmisibil, întrucât aceasta reprezintă o chestiune de fapt. În al doilea rând, Consiliul susține că primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs este nefondat, întrucât, contrar celor susținute de Canadian Solar, Tribunalul nu a arătat că instituțiile sunt obligate să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping. Tribunalul nici nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat că efectele celorlalți trei factori cunoscuți menționați mai sus sunt nesemnificative.
96. În continuare, Consiliul susține că al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs este nefondat.
97. Comisia susține că primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs este inoperant și, în subsidiar, nefondat. Acesta este inoperant întrucât Tribunalul nu a arătat că, atunci când stabilesc valoarea taxei antidumping, instituțiile sunt obligate să efectueze o analiză de atribuire și o analiză de neatribuire. În subsidiar, în cazul în care Curtea ar considera că Tribunalul a apreciat că aceste analize trebuie să fie efectuate pentru stabilirea valorii taxei antidumping, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și solicită înlocuirea motivării în acest sens(54).
98. Comisia susține că al doilea aspect al celui de al patrulea motiv nu este întemeiat. Aceasta rezultă în special din faptul că primul aspect al acestui motiv este nefondat.
2. Apreciere
99. Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a permis instituțiilor să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze nu numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, ci și prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți și prin inversarea în mod nejustificat a sarcinii probei.
a) Admisibilitate
100. Astfel cum s‑a menționat la punctul 92 de mai sus, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că, la stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile nu erau obligate să elimine efectele a trei alți anumiți factori cunoscuți, deoarece acești alți factori nu au întrerupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping. Consiliul susține că acest argument este inadmisibil deoarece reprezintă o chestiune de fapt.
101. În opinia noastră, această excepție de inadmisibilitate trebuie respinsă.
102. Problema dacă efectul unui anumit factor cunoscut, altul decât importurile care fac obiectul unui dumping, poate fi considerat „nesemnificativ”, astfel încât să nu întrerupă legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping, reprezintă o problemă de calificare juridică a faptelor, iar nu o chestiune de fapt. Ca atare, aceasta poate fi analizată de Curte(55).
b) Cu privire la fond
1) Primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs
i) Introducere
103. Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul de bază impune ca prejudiciul suferit de industria din Uniune să fie „important”. În temeiul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul menționat, pentru a se stabili dacă industria din Uniune suferă un prejudiciu important, trebuie să se țină seama, în primul rând, de volumul importurilor care fac obiectul unui dumping și de efectul acestora asupra prețurilor în Uniunea Europeană și, în al doilea rând, de impactul acestor importuri asupra industriei din Uniune.
104. În ceea ce privește impactul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei din Uniune, articolul 3 alineatul (6) din regulamentul de bază impune demonstrarea faptului că volumul și/sau prețurile acestor importuri „au un impact asupra industriei [din Uniune] […] și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important”. Această analiză este cunoscută sub denumirea de „analiză de atribuire”(56).
105. În plus, alți factori decât importurile care fac obiectul unui dumping pot contribui la prejudiciul suferit de industria din Uniune. De exemplu, în conformitate cu regulamentul în litigiu, criza financiară și efectele acesteia asupra accesului la finanțare au avut un anumit impact asupra situației industriei solare din Uniunea Europeană, care necesită investiții importante(57). În conformitate cu articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping, se „analizează […] de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6)”. Această analiză este cunoscută sub denumirea de „analiză de neatribuire”(58).
106. Potrivit unei jurisprudențe constante, revine instituțiilor sarcina să verifice dacă efectele acestor alți factori nu au fost de natură să întrerupă legătura de cauzalitate dintre, pe de o parte, importurile în discuție și, pe de altă parte, prejudiciul suferit de industria din Uniune. De asemenea, acestora le revine sarcina să verifice că prejudiciul imputabil acestor alți factori nu este luat în considerare la stabilirea prejudiciului în sensul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază și, în consecință, că taxa antidumping instituită nu depășește ceea ce este necesar pentru a compensa prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping. Cu toate acestea, dacă instituțiile constată că, în pofida unor asemenea factori, prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping este important, în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul de bază, se poate stabili, așadar, legătura de cauzalitate dintre aceste importuri și prejudiciul suferit de industria din Uniune(59).
107. Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că, la punctele 205-217 din hotărârea atacată, a permis instituțiilor să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze nu numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, ci și prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți.
ii) Taxa antidumping ar trebui să compenseze doar prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, iar nu prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți?
108. Considerăm că, în stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile nu sunt obligate să țină seama de concluziile lor rezultate din analiza de neatribuire efectuată în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază.
109. În primul rând, acest lucru rezultă din modul de redactare a articolului 3 alineatele (6) și (7) și a articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază.
110. Analizele de atribuire și de neatribuire menționate la punctele 104 și 105 de mai sus sunt efectuate pentru a se confirma că prejudiciul suferit de industria din Uniune este cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping, care constituie una dintre condițiile de aplicare a unei taxe antidumping, împreună cu existența dumpingului, a prejudiciului și a interesului Uniunii pentru a interveni(60). Într‑adevăr, articolul 3 alineatul (6) din regulamentul de bază prevede că demonstrarea aspectului că „importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament” implică demonstrarea faptului că volumul și/sau prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping „au un impact” asupra industriei Uniunii, cu alte cuvinte că prejudiciul suferit de industria din Uniune poate fi atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping. În schimb, articolul 3 alineatul (7) din acest regulament impune demonstrarea faptului că prejudiciul care poate fi atribuit altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping nu este „atribuit importurilor” sau, conform celor indicate de Curte și de Tribunal, o demonstrare a faptului că efectele acestor alți factori nu sunt de natură să întrerupă legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping(61).
111. În conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din regulamentul de bază, se consideră că legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping este demonstrată dacă prejudiciul care poate fi atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping este „important”. În această privință, nu contează dacă există un prejudiciu atribuit altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping, atât timp cât prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping este important(62).
112. În ceea ce privește valoarea taxei antidumping, aceasta trebuie să fie, potrivit articolului 9 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, „suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei [Uniunii]”. Această teză trebuie interpretată împreună cu trimiterea, în prima teză a acestei dispoziții, la un „prejudiciu care rezultă [din dumping]”(63). Pe cale de consecință, taxa antidumping trebuie să elimine prejudiciul „care rezultă” din importurile care fac obiectul unui dumping în sensul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază. Rezultă că taxa antidumping poate elimina prejudiciul atribuit altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping, în măsura în care prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping este important, din moment ce, în acest caz, se consideră că prejudiciul suferit de industria din Uniune „rezultă din” importurile care fac obiectul unui dumping.
113. Dacă nu aceasta ar fi fost intenția legiuitorului Uniunii Europene, articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază ar fi impus ca taxa antidumping să elimine prejudiciul „atribuit” importurilor care fac obiectul unui dumping, în loc facă referire la prejudiciul „care rezultă din acesta”. În această privință, observăm că termenul „atribuit” este utilizat la articolul 3 alineatul (7) din acest regulament, în timp ce acesta nu este utilizat în articolul 9 alineatul (4) din regulamentul menționat. De asemenea, remarcăm că această din urmă dispoziție nu face referire la prima.
114. Acest aspect este confirmat de jurisprudența citată la punctul 106 de mai sus. În conformitate cu jurisprudența respectivă, instituțiile au obligația să verifice că prejudiciul care poate fi atribuit altor factori cunoscuți nu este luat în considerare la stabilirea prejudiciului în sensul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază. Din moment ce, astfel cum s‑a explicat mai sus, această dispoziție se referă la demonstrarea unei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping, aceasta înseamnă că, potrivit jurisprudenței respective, instituțiile sunt obligate să verifice că prejudiciul imputabil altor factori cunoscuți nu este luat în considerare la stabilirea legăturii de cauzalitate. Această jurisprudență nu impune instituțiilor să verifice dacă prejudiciul care poate fi atribuit acestor alți factori nu este luat în considerare la stabilirea taxei antidumping. De asemenea, ar trebui să subliniem că declarația Curții și a Tribunalului, potrivit căreia taxa antidumping nu poate „depăși ceea ce este necesar pentru a compensa prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping”, este imediat urmată de afirmația că, pentru a se stabili legătura de cauzalitate, este suficient ca prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping să fie semnificativ(64).
115. În al doilea rând, este adevărat că, potrivit jurisprudenței, obiectivul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază este acela de a garanta că industriei din Uniune nu i se acordă protecție dincolo de ceea ce este necesar(65). Cu toate acestea, nu rezultă că taxa antidumping ar trebui să compenseze numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.
116. În această privință, trebuie să se facă trimitere la concluziile avocatului general Trstenjak prezentate în cauza Moser Baer(66). Cauza respectivă a avut ca obiect anularea unui regulament de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de compact‑discuri inscriptibile originare din India(67). Consiliul a examinat efectele unui alt factor recunoscut, și anume plata unor redevențe pretins excesive de către producătorii din Uniunea Europeană și a constatat că celălalt factor nu a întrerupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria Uniunii și importurile care fac obiectul unor subvenții. Acest lucru s‑a întâmplat, în primul rând, pentru că redevențele respective au fost plătite nu doar de producătorii din Uniunea Europeană ci și de producătorii‑exportatori din India și, în al doilea rând, pentru că acestea existau deja înainte ca importurile care făceau obiectul unor subvenții să devină semnificative. Avocatul general Trstenjak a fost de acord cu Consiliul, în sensul că legătura de cauzalitate nu fusese întreruptă din cauza redevențelor. Cu toate acestea, în opinia sa, nu rezulta în mod necesar că taxa antidumping era legală. Într‑adevăr, după cum s‑a exprimat avocatul general Trstenjak, „în cadrul calculării nivelului de eliminare a prejudiciului se poate ține seama în mod util de factori care nu determină neîndoielnic întreruperea legăturii de cauzalitate dintre importurile subvenționate și prejudiciu, dar care pot avea efect asupra cuantumului nivelului de eliminare a prejudiciului”(68).
117. În susținerea acestei afirmații, avocatul general Trstenjak a menționat regula „lesser duty” stabilită în ultima teză a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2026/97 sau, în ceea ce privește măsurile antidumping, în ultima teză a articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază. Conform celei din urmă prevederi(69), „valoarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei [din Uniune]”. Prin urmare, marja de prejudiciu este utilizată pentru a se stabili cuantumul taxei antidumping (compensatorii) atunci când marja de dumping (subvenție) este mai mare decât marja de prejudiciu. În opinia avocatului general Trstenjak, întrucât „obiectivul regulii «lesser duty» nu este […] de a conferi […] industriei [din Uniune] o protecție care depășește ceea ce este necesar”, se poate ține seama în mod util de factori care nu determină neîndoielnic întreruperea legăturii de cauzalitate dintre importurile subvenționate și prejudiciu, astfel cum s‑a menționat la punctul anterior(70).
118. Cu toate acestea, în Hotărârea pronunțată în cauza Moser Baer, avocatul general Trstenjak a considerat că nu era obligatoriu pentru Consiliu să ia în considerare efectele redevențelor în vederea calculării nivelului de eliminare a prejudiciului, având în vedere că respectivele redevențe erau datorate nu doar de producătorii din Uniunea Europeană, ci și de producătorii‑exportatori din India(71).
119. În Hotărârea Moser Baer, Curtea a constatat, în primul rând, că legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și importurile care făceau obiectul unor subvenții nu a fost întreruptă din cauza redevențelor, întrucât acest factor era prezent înainte ca importurile care făceau obiectul unor subvenții să fi devenit importante, și, în al doilea rând, că redevențele respective nu puteau să influențeze calcularea nivelului de subcotare, întrucât acestea au afectat atât prețurile din Uniunea Europeană, cât și prețurile la import(72).
120. În consecință, Curtea nu a făcut trimitere la scopul regulii „lesser duty”, astfel cum a fost analizat la punctele 116 și 117 de mai sus. Desigur, Curtea s‑ar fi putut limita să constate că legătura de cauzalitate nu a fost încălcată fără a verifica dacă redevențele pretins excesive au afectat nivelul de subcotare. Cu toate acestea, în cauza Moser Baer, era clar că celălalt factor cunoscut nu a avut niciun impact asupra nivelului de subcotare.
121. Suntem de acord cu avocatul general Trstenjak(73) că obiectivul regulii „lesser duty” este de a se garanta că nu se conferă industriei din Uniune o protecție care depășește ceea ce este necesar. Cu toate acestea, articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază impune doar ca taxa antidumping să se bazeze pe marja de prejudiciu atunci când această marjă este mai mică decât marja de dumping. Aplicarea regulii „lesser duty” garantează că protecția acordată nu depășește ceea ce este necesar.
122. De asemenea, subliniem că articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază nu impune ca taxa antidumping să elimine numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping. După cum s‑a menționat la punctul 113 de mai sus, această dispoziție impune eliminarea prejudiciului cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping, iar nu a prejudiciului atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping. De asemenea, articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază nu face trimitere la articolul 3 alineatul (7) din acest regulament.
123. În al treilea rând, trebuie să subliniem că recurenta nu citează nicio cauză în care o taxă antidumping a fost anulată deoarece compensa prejudiciul atribuit unui alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping. Hotărârea pronunțată în cauza Allied Corporation(74), pe care s‑a întemeiat Canadian Solar în primă instanță și în recursul incident, nu pune în discuție raționamentul de mai sus.
124. În cauza Allied Corporation, Curtea a anulat un regulament prin care se impune o taxă antidumping definitivă întrucât Consiliul, care a constatat că alți factori decât importurile care fac obiectul unui dumping au contribuit la prejudiciul suferit de industria din Uniune, nu a confirmat că valoarea taxei antidumping impusă era „necesară pentru eliminarea prejudiciului”(75).
125. Cu toate acestea, în cauza Allied Corporation, Consiliul stabilise taxa antidumping la nivelul marjei de dumping fără a verifica dacă marja de prejudiciu era mai mică decât marja de dumping. În consecință, regulamentul atacat a fost anulat pentru motivul că Consiliul nu a confirmat că s‑a aplicat regula „lesser duty”. Acest regulament nu a fost anulat pentru motivul că, la stabilirea valorii taxei antidumping, Consiliul nu a eliminat prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți.
126. Trebuie să adăugăm că, în Hotărârea Gold East Paper, Tribunalul a respins motivul întemeiat pe faptul că „instituțiile […] nu s‑au asigurat că prejudiciul imputabil altor factori decât dumpingul nu intrase în calcul în determinarea nivelului taxei instituite împotriva importurilor lor”, pentru motivul că, întrucât instituțiile „au analizat efectul celorlalți factori cunoscuți care ar fi putut cauza un prejudiciu industriei Uniunii și au constatat că niciunul dintre aceștia nu era de natură să rupă legătura de cauzalitate stabilită între importurile […] care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria Uniunii”, acestea „au îndeplinit condițiile necesare” pentru a lua măsurile de protecție în cauză(76).
127. În al patrulea rând, din motive de exhaustivitate, am dori să subliniem că din niciunul dintre rapoartele Organului de soluționare a litigiilor (denumit în continuare „OSL”) al Organizației Mondiale a Comerțului (denumită în continuare „OMC”) menționate de Consiliu și de Comisie(77) nu rezultă că, în Acordul privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (denumit în continuare „Acordul antidumping al OMC”) sau în Acordul OMC privind subvențiile și măsurile compensatorii (denumit în continuare „Acordul SMC al OMC”), există o cerință de a elimina prejudiciul atribuit altor factori decât importurile (subvenționate) care fac obiectul unui dumping atunci când se stabilește valoarea taxei antidumping (compensatorii). De asemenea, Canadian Solar nu a indicat niciun exemplu în acest sens(78). Pe cale de consecință, interpretarea OSL ar susține afirmația de la punctul 108 de mai sus.
128. Totuși, în opinia noastră, nu ar trebui să se țină seama de aceste rapoarte ale OSL pentru a se aprecia legalitatea regulamentului în litigiu.
129. Conform jurisprudenței, numai în două situații poate fi revizuită legalitatea unei măsuri a Uniunii Europene în lumina acordurilor OMC. O primă situație este aceea în care Uniunea Europeană a urmărit să pună în aplicare o anumită obligație asumată în cadrul acestor acorduri, iar a doua este situația în care măsura în cauză a Uniunii Europene se referă în mod explicit la dispoziții specifice ale acestor acorduri(79). Am dori să subliniem că, potrivit jurisprudenței, dispozițiile regulamentului de bază trebuie, în măsura în care este posibil, să fie interpretate în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din Acordul antidumping(80). Totuși, această concluzie nu poate fi valabilă decât în cazul în care cele dintâi reprezintă expresia intenției legiuitorului Uniunii Europene de a le pune în aplicare pe acestea din urmă sau în care se referă în mod explicit la acesta din urmă(81).
130. Articolul 3 alineatul (7) și articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază nu fac trimitere în mod explicit la Acordul antidumping al OMC. Cu toate acestea, având în vedere modul lor de redactare similar, se poate considera că articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază pune în aplicare articolul 3.5 din Acordul antidumping al OMC(82). Cu toate acestea, articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază nu poate fi considerat o expresie a intenției legiuitorului Uniunii Europene de a pune în aplicare articolul 9 din Acordul antidumping al OMC. Într‑adevăr, în timp ce, în temeiul ultimei dispoziții, regula „lesser‑duty” este doar „de dorit”, aceasta este obligatorie în temeiul primei dispoziții(83).
131. În concluzie, instituțiile nu sunt obligate să țină seama, la stabilirea valorii taxei antidumping, de constatările lor rezultate din analiza de neatribuire efectuată în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază. Acestea nu sunt obligate să stabilească această taxă la un nivel care să compenseze numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, iar nu și prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți.
132. În continuare, vom examina dacă Tribunalul a apreciat că, la stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile sunt obligate să țină seama de concluziile lor în cadrul analizei de neatribuire efectuate pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria Uniunii și importurile care fac obiectul unui dumping.
iii) Tribunalul a apreciat în hotărârea atacată că, la stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile sunt obligate să țină seama de concluziile lor în cadrul hotărârii atacate?
133. Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 205-217 din hotărârea atacată, că efectele altor factori cunoscuți trebuie să fie luate în considerare pentru stabilirea valorii taxei antidumping doar atunci când întrerup legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria Uniunii și importurile care fac obiectul unui dumping. Potrivit recurentei, acești alți factori ar trebui să fie luați în considerare indiferent dacă au întrerupt legătura de cauzalitate.
134. În schimb, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 184-195 din hotărârea atacată, că efectele altor factori cunoscuți trebuie să fie luate în considerare pentru stabilirea valorii taxei antidumping și solicită Curții să înlocuiască motivarea cu privire la acest aspect. Comisia reiterează acest argument în cadrul celui de al treilea motiv al recursului său incident și solicită Curții să „anuleze interpretarea privind legătura de cauzalitate în sensul articolului 3 din regulamentul de bază, dată de Tribunal în cadrul celui de al șaselea motiv în primă instanță”(84).
135. La punctele 178-196 din hotărârea atacată, Tribunalul a fixat principiile de stabilire a legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit de industria Uniunii și importurile care fac obiectul unui dumping și de stabilire a taxei antidumping. La punctele 197-218, Tribunalul a aplicat aceste principii în prezenta cauză. Vom examina, în primul rând, dacă, astfel cum susține Comisia, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în stabilirea principiilor și, în al doilea rând, dacă, după cum susține Canadian Solar, aceasta a săvârșit o eroare de drept în aplicarea acestor principii.
136. Considerăm că, deși a săvârșit o eroare de drept în fixarea principiilor de stabilire a valorii taxei antidumping, Tribunalul nu a desprins nicio concluzie în fapt sau în drept în prezenta cauză din aceste constatări. În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie respins.
137. În primul rând, am dori să subliniem că, la punctele 182-186 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit jurisprudența citată la punctul 106 de mai sus, precizând că instituțiile sunt obligate să verifice că prejudiciul atribuit altor factori cunoscuți nu este luat în considerare la stabilirea prejudiciului în sensul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, astfel încât taxa antidumping instituită să nu depășească ceea ce este necesar pentru a compensa prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping. Cu toate acestea, la punctul 185 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că „instituțiile trebuie să țină seama de constatările respective [în ceea ce privește analiza de neatribuire] la stabilirea nivelului oricărei taxe antidumping”(85).
138. Tribunalul a continuat prin a reaminti regula „lesser duty” prevăzută la articolul 9 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază. Acesta a arătat, la punctul 191 din hotărârea atacată, că „instituțiile trebuie să țină seama, în contextul [articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază], de concluziile la care au ajuns cu privire la analizele de atribuire și de neatribuire”. În caz contrar, astfel cum se subliniază la punctul 192 din această hotărâre, măsurile antidumping impuse ar risca să depășească ceea ce este necesar din perspectiva obiectivului lor, și anume să elimine efectele prejudiciabile ale dumpingului. În plus, la punctul 193 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că această idee era în consonanță cu practica decizională a instituțiilor.
139. În opinia noastră, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 185, 191 și 192 din hotărârea atacată, că instituțiile sunt obligate să țină seama de concluziile lor din analizele de atribuire și de neatribuire atunci când stabilesc valoarea taxei antidumping. Acest lucru rezultă din cuprinsul punctului 131 de mai sus.
140. Dorim de asemenea să subliniem că cele reținute de Tribunal la punctul 193 din hotărârea atacată, în sensul că instituțiile au luat în considerare, în fapt, rezultatul analizelor de atribuire și de neatribuire pentru stabilirea nivelului taxei în cele trei cazuri menționate în alineatul respectiv(86) sunt incorecte. Într‑adevăr, în aceste cazuri, considerentele la care se referă Tribunalul indică faptul că, întrucât alți factori decât importurile care fac obiectul unui dumping au contribuit la prejudiciul suferit de industria din Uniune, Comisia sau Consiliul au decis să măsoare nivelul de eliminare a prejudiciului prin referire la subcotarea prețurilor, iar nu prin subcotarea prețurilor de referință(87). În decizia respectivă sau în regulamentele menționate la punctul 193 din hotărârea atacată nu există nicio indicație că prejudiciul atribuit acestor alți factori a fost eliminat la stabilirea valorii taxei antidumping. Dimpotrivă chiar, din moment ce se menționează de două ori că este dificil să se determine în mod precis contribuția acestor alți factori(88).
141. Totuși, deși la punctele 185, 191, 192 și 193 din hotărârea atacată Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, în ipoteza în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind bine întemeiat pe alte motive de drept, recursul trebuie respins(89). În consecință, vom examina dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aplicarea, la punctele 197-218 din hotărârea atacată, a principiilor de stabilire a valorii taxei antidumping fixate la punctele 185, 191, 192 și 193 din hotărârea menționată.
142. În al doilea rând, subliniem că, la punctul 206 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în orice caz, instituțiile nu au ținut seama, în fapt, de alți factori cunoscuți atunci când au stabilit prejudiciul. La punctele 207-215, Tribunalul a verificat că instituțiile au examinat efectele altor factori cunoscuți și și‑au confirmat concluzia că acești alți factori fie au avut un efect aleatoriu, cel mult neglijabil (achiziționarea produsului în cauză de către producătorii din Uniunea Europeană în vederea revânzării lor în cadrul Uniunii Europene ca produse proprii, importurile din Taiwan, impactul prețurilor materiilor prime)(90), fie au avut un efect limitat (reduceri ale tarifelor fixe)(91), fie au avut un anumit efect care nu a întrerupt însă legătura de cauzalitate (criza financiară)(92). La punctele 216 și 217, Tribunalul a statuat că instituțiile au constatat în mod corect că impactul acestor alți factori era nesemnificativ și că, prin urmare, nu a rupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniunea Europeană și importurile care fac obiectul unui dumping. Tribunalul a concluzionat că, în consecință, „evaluarea [efectuată] de instituții în temeiul articolului 9 alineatul (4) din regulamentul [de bază]” a fost de asemenea corectă.
143. Apreciem că Tribunalul s‑a limitat la a verifica dacă instituțiile au constatat în mod corect că ceilalți factori cunoscuți nu au întrerupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping. După ce a concluzionat că constatările instituțiilor erau corecte, Tribunalul nu a examinat dacă, pentru stabilirea valorii taxei antidumping, instituțiile ar fi trebuit să renunțe la efectele acestor alți factori, chiar dacă nu au încălcat legătura de cauzalitate. Așadar, din considerațiile expuse la punctele 185 și 191-193 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a dedus nicio consecință de fapt sau de drept pentru prezenta cauză. De asemenea, dorim să subliniem că, la punctul 201 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că instituțiile nu sunt obligate să cuantifice efectele altor factori cunoscuți, ceea ce ar fi o condiție prealabilă pentru a se ține seama de acești alți factori la stabilirea nivelului taxei antidumping.
144. Concluzionăm că, deși Tribunalul a considerat în mod eronat că, pentru a stabili nivelul taxei antidumping, instituțiile sunt obligate să țină seama de rezultatul analizelor de atribuire și de neatribuire care au fost efectuate în temeiul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază, acesta a hotărât în mod corect că, în speță, nu a fost necesar să se țină seama de ceilalți factori cunoscuți în cauză pentru stabilirea nivelului taxei antidumping.
145. Din motive de exhaustivitate, dorim de asemenea să subliniem că, în ceea ce privește problema dacă ceilalți factori cunoscuți în cauză au întrerupt legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de industria din Uniune și importurile care fac obiectul unui dumping, Canadian Solar nu a pretins că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere(93).
146. În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie să fie respins, iar cererea Comisiei de înlocuire a motivării trebuie să fie admisă.
2) Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs
147. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs, Canadian Solar susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 202 și 205 din hotărârea atacată, că recurentei îi revine sarcina de a demonstra efectele cantitative ale celorlalți factori cunoscuți.
148. În opinia noastră, al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie respins. Acesta este inoperant, întrucât din cuprinsul punctului 131 de mai sus rezultă că instituțiile nu sunt obligate să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze numai prejudiciul atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.
149. Concluzionăm că se impune respingere celui de al patrulea motiv de recurs, precum și a recursului în totalitate.
VI. Cheltuieli de judecată
150. În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
151. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Canadian Solar a căzut în pretenții, iar Consiliul a solicitat plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea Canadian Solar la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu.
152. În temeiul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, care este aplicabil de asemenea procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În speță, Comisia, care a avut calitatea de intervenientă în primă instanță, suportă propriile cheltuieli de judecată.
VII. Concluzie
153. Solicităm, așadar, Curții să dispună:
– respingerea recursului;
– obligarea Canadian Solar Emea GmbH, a Canadian Solar Manufacturing (Changshu), Inc., a Canadian Solar Manufacturing (Luoyang), Inc., a CSI Cells Co. Ltd și a CSI Solar Power (China), Inc. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene;
– obligarea Comisiei Europene să suporte propriile cheltuieli de judecată.