HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
9 decembrie 2010
Cauza F‑88/08
Monique Vandeuren
împotriva
Fundației Europene de Formare (ETF)
„Funcție publică — Personalul Fundației Europene de Formare — Agent temporar — Contract pe perioadă nedeterminată — Concediere — Cerința unui motiv valabil — Desființare a unui post — Obligația de solicitudine — Schimbare a repartizării”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Vandeuren solicită, în esență, anularea deciziei ETF din 23 octombrie 2007 prin care se pune capăt contractului său de muncă începând de la 31 august 2008, precum și obligarea ETF la plata de daune interese pentru prejudiciul material și moral
Decizia: Anulează decizia de concediere a reclamantei din 23 octombrie 2007. Respinge acțiunea în rest. Obligă ETF la plata cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Acțiune — Motive
2. Funcționari — Agenți temporari — Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată — Reducerea domeniului de activitate al unei agenții a Uniunii — Obligația de examinare a posibilității de schimbare a repartizării agentului vizat
3. Funcționari — Răspundere extracontractuală a instituțiilor — Prejudiciu produs printr‑o concediere nelegală — Reparare a prejudiciului moral — Condiții
1. Împrejurarea că principiul bunei administrări nu conferă un drept particularilor, cu excepția cazului în care constituie expresia unui drept specific, nu are ca efect inadmisibilitatea unui motiv sau a unui aspect al unui motiv întemeiat pe încălcarea sa, cu consecința neexaminării argumentelor prezentate în susținerea motivului sau a aspectului motivului. Astfel, numai cu ocazia examinării fondului acestor argumente este posibil să se determine dacă administrația a încălcat eventual un drept specific care ar fi expresia principiului bunei administrări.
(a se vedea punctul 40)
2. Se poate considera că reducerea sferei activităților unei agenții a Uniunii poate constitui un motiv valabil de concediere a unui agent care beneficiază de un contract pe perioadă nedeterminată, însă cu condiția ca agenția menționată să nu fi dispus de un post în care ar fi putut fi repartizat agentul în cauză. Numai în această ultimă ipoteză s‑ar justifica concedierea pentru motivul că activitatea agenției în cauză a fost redusă.
În această privință, este indiferent dacă normele interne prevăd proceduri speciale de selecție în cazul în care un post este vacant pentru transferuri interne ale agenților. Astfel, înainte de a publica un anunț pentru ocuparea unui post vacant prin transfer intern, administrația are întotdeauna posibilitatea de a efectua din oficiu o schimbare a repartizării în interesul serviciului, fără a încălca principiul egalității de tratament, agenții a căror repartizare a fost schimbată la inițiativa administrației nefiind în aceeași situație cu cei care solicită să fie transferați. De asemenea, nu prezintă relevanță împrejurarea că au fost adoptate măsuri de susținere. Astfel, deși luarea acestora contribuie în mod incontestabil la respectarea obligației de solicitudine pe care, de altfel, o are o agenție, această împrejurare nu poate lipsi autoritatea competentă de obligația de a‑și întemeia deciziile de concediere pe motive valabile.
În consecință, înainte ca o agenție a Uniunii să efectueze o concediere a unui agent care beneficiază de un contract pe perioadă nedeterminată, pentru motivul că activitățile pe care le‑a îndeplinit acest agent nu mai există sau au fost transferate către o altă entitate, această agenție are obligația să examineze dacă persoana interesată nu poate fi repartizată într‑un alt post existent sau care trebuie, în consecință, creat în scurt timp, în special prin atribuirea de noi competențe agenției în cauză.
Cu ocazia acestei examinări, administrația trebuie să pună în balanță interesul serviciului, care impune recrutarea persoanei celei mai apte să ocupe postul existent sau care trebuie creat în scurt timp, și interesul agentului a cărui concediere este avută în vedere. Pentru acest motiv, administrația trebuie să țină cont, în cadrul puterii sale de apreciere, de diferite criterii printre care figurează cerințele postului în raport cu calificările și cu potențialul agentului, împrejurarea că contractul de muncă al agentului în cauză menționează sau nu menționează că acesta din urmă a fost angajat pentru a ocupa un post determinat, rapoartele sale de evaluare, precum și vârsta sa, vechimea în serviciu și numărul de ani care îi rămân pentru a cotiza înainte de a‑și putea valorifica dreptul său la pensionare.
(a se vedea punctele 60‑64)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 25 ianuarie 2007, de Albuquerque/Comisia, F‑55/06, RepFP, p. I‑A‑1‑35 și II‑A‑1‑183, punctele 93 și 94; 24 aprilie 2008, Longinidis/Cedefop, F‑74/06, RepFP, p. I‑A‑1‑125 și II‑A‑1‑655, punctul 138
3. Deși orice concediere poate provoca unui funcționar sau unui agent, prin natura sa, sentimente de respingere, de frustrare și de incertitudine pentru viitor, nu se poate deduce că o concediere pe care instanța Uniunii a recunoscut‑o ca fiind ilegală conferă în mod automat dreptul la obținerea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Astfel, numai în împrejurări speciale se poate constata că conduita unui angajator a afectat moral agentul mai mult decât ceea ce resimte în general o persoană concediată, în special atunci când angajatorul respectiv s‑a întemeiat pe motive care presupun o apreciere a capacităților sau a conduitei agentului în cauză care poate să îl lezeze.
(a se vedea punctul 73)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OAPI, T‑223/99, RecFP, p. I‑A‑277 și II‑1267, punctul 91