Cauza C‑573/12
Ålands vindkraft AB
împotriva
Energimyndigheten
(cerere de decizie preliminară formulată de förvaltningsrätten i Linköping)
„Trimitere preliminară – Schemă națională de sprijin care prevede atribuirea de certificate verzi negociabile pentru instalațiile care produc energie electrică din surse de energie regenerabile – Obligația furnizorilor de energie electrică și a anumitor utilizatori de a restitui anual autorității competente o anumită cotă de certificate verzi – Refuzul de a atribui certificate verzi pentru instalații de producție situate în afara statului membru în cauză – Directiva 2009/28/CE – Articolul 2 al doilea paragraf litera (k) și articolul 3 alineatul (3) – Libera circulație a mărfurilor – Articolul 34 TFUE”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 iulie 2014
1. Procedură jurisdicțională – Procedură orală – Redeschidere – Condiții
(Regulamentul de procedură al Curții, art. 83)
2. Mediu – Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile – Directiva 2009/28 – Norme referitoare la schemele de sprijin la nivel național – Schemă de sprijin – Noțiune – Schemă națională de sprijin care prevede atribuirea de certificate verzi negociabile pentru instalațiile care produc energie electrică din surse de energie regenerabile – Schemă care impune furnizorilor de energie electrică și anumitor utilizatori o obligație de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de certificate verzi – Includere – Refuzul de a atribui certificate verzi pentru instalațiile de producție situate în afara statului membru în cauză – Admisibilitate
[Directiva 2009/28 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 al doilea paragraf lit. (k) și art. 3 alin. (3)]
3. Libera circulație a mărfurilor – Restricții cantitative – Măsuri cu efect echivalent – Schemă națională de sprijin care prevede atribuirea de certificate verzi negociabile pentru instalațiile care produc energie electrică din surse de energie regenerabile – Obligația furnizorilor de energie electrică și a anumitor utilizatori de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de certificate verzi sub sancțiunea unei amenzi administrative – Refuzul de a atribui certificate verzi pentru instalațiile de producție situate în afara statului membru în cauză – Admisibilitate – Justificare – Promovarea utilizării unor surse de energie regenerabile pentru producția de energie electrică
(art. 34 TFUE)
4. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Securitate juridică – Reglementare națională privind sprijinirea producției de energie electrică din surse de energie regenerabile – Măsuri de sprijin rezervate numai producției de energie electrică verde pe teritoriul statului membru în cauză – Domeniu de aplicare teritorial care nu rezultă în mod expres din reglementarea menționată – Respectarea principiului securității juridice – Verificare care este de competența instanței naționale
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 35)
2. Prevederile articolului 2 al doilea paragraf litera (k) și ale articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2009/28 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77 și 2003/30 trebuie interpretate în sensul că permit unui stat membru să instituie o schemă de sprijin care prevede alocarea unor certificate negociabile producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile, luând în considerare doar energia electrică din sursele respective produsă pe teritoriul acestui stat, care impune în sarcina furnizorilor și a anumitor utilizatori de energie electrică o obligație de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de astfel de certificate corespunzător unei cote‑părți din totalul livrărilor sau al utilizării de energie electrică ale acestora.
Astfel, pe de o parte, o astfel de schemă de sprijin prezintă caracteristicile necesare pentru a fi calificată drept „schemă de sprijin” în sensul articolului 2 al doilea paragraf litera (k) și al articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2009/28. Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii nu a înțeles să impună statelor membre care au optat pentru o schemă de sprijin care utilizează certificate verzi să extindă posibilitatea de a beneficia de aceasta la energia electrică verde produsă pe teritoriul unui alt stat membru.
(a se vedea punctele 48, 53 și 54 și dispozitiv 1)
3. Articolul 34 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede alocarea unor certificate negociabile producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile luând în considerare doar energia electrică din aceste surse produsă pe teritoriul statului membru în cauză și care impune furnizorilor și anumitor utilizatori de energie electrică o obligație de a remite autorității competente, anual, un anumit număr de astfel de certificate corespunzător unei cote‑părți din totalul livrărilor sau al utilizării de energie electrică ale acestora, în caz contrar trebuind să plătească o taxă specifică.
Desigur, o astfel de reglementare este susceptibilă să constituie un obstacol în calea importurilor de energie electrică, în special verde, din alte state membre și reprezintă, în consecință, o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, în principiu incompatibilă cu obligațiile din cadrul dreptului Uniunii care rezultă din articolul 34 TFUE.
Cu toate acestea, un obiectiv privind promovarea utilizării unor surse de energie regenerabile pentru producția de energie electrică precum cel urmărit de o astfel de reglementare națională poate în principiu să justifice eventuale obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor.
Or, pe de o parte, în stadiul actual al dreptului Uniunii, limitarea teritorială prevăzută de o astfel de reglementare poate fi considerată, în sine, ca fiind necesară în vederea atingerii acestui obiectiv legitim. Astfel, deși este adevărat, desigur, că obiectivul privind protecția mediului care stă la baza unei intensificări a producției și a consumului de energie electrică verde pare a priori să poată fi urmărit în cadrul Uniunii independent de faptul că această intensificare își găsește originea în instalații localizate pe teritoriul unui anumit stat membru, în condițiile în care printre altele dreptul Uniunii nu a efectuat o armonizare a schemelor de sprijin naționale privind energia electrică verde, este în principiu permis statelor membre să limiteze posibilitatea de a beneficia de astfel de scheme numai în ceea ce privește producția de energie electrică verde localizată pe teritoriul lor.
În plus, în stadiul actual al dreptului Uniunii, un stat membru poate considera în mod legitim că o astfel de limitare teritorială nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului privind intensificarea producției și, în mod indirect, a consumului de energie electrică verde în Uniune.
Pe de altă parte, ținând seama de celelalte caracteristici ale acesteia, avute în vedere împreună cu limitarea teritorială, o astfel de reglementare națională, privită în mod global, îndeplinește cerințele care rezultă din principiul proporționalității.
(a se vedea punctele 75, 82, 92-94, 104, 105 și 119 și dispozitiv 2)
4. Este de competența instanței naționale să verifice, ținând seama de ansamblul elementelor relevante, printre care pot figura în special contextul normativ al dreptului Uniunii, în care se înscrie o reglementare națională privind sprijinirea producției de energie electrică din surse de energie regenerabile care rezervă posibilitatea de a beneficia de măsurile de sprijin numai în ceea ce privește producția de energie electrică verde pe teritoriul statului membru în cauză, dacă, privită din perspectiva domeniului său de aplicare teritorial, reglementarea menționată îndeplinește cerințele care rezultă din principiul securității juridice.
(a se vedea punctul 132 și dispozitiv 3)