Recurs introdus la 20 noiembrie 2017 de Republica Elenă împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 19 septembrie 2017 în cauza T-327/15, Republica Elenă/Comisia Europeană

(Cauza C-670/17 P)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Recurentă: Republica Elenă (reprezentanți: G. Kanellopoulos, I. Pahi și A. Vassilopoulou)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Intimata solicită Curții admiterea recursului, anularea hotărârii atacate, pronunțată de Tribunalul Uniunii Europene la 19 septembrie 2017 în cauza T-327/15 și admiterea acțiunii formulate de Republica Elenă din 2 iunie 2015, anulând Decizia de punere în executare din 25 martie 2010 a Comisiei „privind aplicarea unor corecții financiare contribuției FEOGA, secțiunea «Orientare», acordată programului operațional CCI 2000GR061PO021 (Grecia – Obiectivul 1 – Reconstrucție rurală)”, notificată sub numărul C(2015) 1936 final.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenta invocă cinci motive de recurs.

Prin primul motiv de recurs este întemeiat pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale dispozițiilor tranzitorii ale Regulamentelor (CE) nr. 1083/20061 și (UE) nr. 1303/20132 , coroborate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr.°1290/20053 , și pe o eroare de drept în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 4 secțiunii FEOGA «Orientare» după 1 ianuarie 2007, – motivare insuficientă și eronată a hotărârii atacate.

Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe o eroare de interpretare și de aplicare a dispozițiilor articolului 39 din Regulamentul (CE) n. 1260/1999 – motivare contradictorie și insuficientă.

Al treilea motiv de recurs este întemeiat pe interpretarea greșită și aplicarea eronată și selectivă a dispozițiilor procedurale ale articolelor 144 și 145 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, considerate aplicabile în hotărârea atacată, atunci când ar fi trebuit să fie aplicată garanția procedurală prevăzută la articolul 52 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1306/20135 , care limitează în speță competența ratione temporis a Comisiei – motivare contradictorie și insuficientă a hotărârii atacate.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe interpretarea și pe aplicarea principiilor securității juridice și a protecției încrederii legitime a statului membru în cadrul cooperării loiale cu Comisia în ceea ce privește evaluarea consecințelor acceptării exprese a raportului final al programului cu o întârziere de nouă luni și deschiderea tardivă a procedurii corecției financiare, întârzieri care încalcă obligația Comisiei de lichidare a programelor operaționale și de efectuare a plăților finale aferente acestora în termene rezonabile.

În cele din urmă, al cincilea motiv de recurs este întemeiat pe motivarea absolut insuficientă a hotărârii atacate în partea în care aceasta din urmă respinge criticile Republicii Elene cu privire la impunerea unei corecții financiare multiple și așadar disproporționate.

____________

1 Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO 2006 L 210, p. 25, Ediție specială 14/vol. 2, p. 64).

2 Regulamentul (UE) nr °1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO 2013 L 347, p. 320).

3 Regulamentul nr.°1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2005 L 209, p. 1, Ediție specială 14/vol. 1, p. 193).

4 Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a prevederilor generale privind fondurile structurale (JO 1999, L 161, p. 1).

5 Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European Și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549).