Cauza C‑38/14
Subdelegación del Gobierno en Gipuzkoa – Extranjería
împotriva
Samir Zaizoune
(cerere de decizie preliminară formulată de
Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Autónoma del País Vasco)
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Directiva 2008/115/CE – Standarde și proceduri comune în materia returnării resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Articolul 6 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (1) – Reglementare națională care prevede impunerea, în caz de ședere ilegală, în funcție de circumstanțe, fie a unei amenzi, fie a îndepărtării”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 23 aprilie 2015
1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente – Reformularea întrebărilor
(art. 267 TFUE)
2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Reglementare națională care prevede impunerea, în caz de ședere ilegală, în funcție de circumstanțe, fie a unei amenzi, fie a îndepărtării – Inadmisibilitate
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1)]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 25-28)
2. Directiva 2008/115/CE privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în special articolul 6 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (1) coroborate cu articolul 4 alineatele (2) și (3) din aceasta, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede impunerea, în caz de ședere ilegală a unor resortisanți ai unor țări terțe pe teritoriul acestui stat, în funcție de circumstanțe, fie a unei amenzi, fie a îndepărtării, cele două măsuri excluzându‑se reciproc.
În această privință, obiectivul Directivei 2008/115, astfel cum rezultă din considerentele (2) și (4) ale acesteia, constă în instituirea unei politici eficiente de îndepărtare și de returnare. Respectiva directivă stabilește, în temeiul articolului 1 din aceasta, standarde și proceduri comune care trebuie aplicate de fiecare stat membru pentru returnarea resortisanților unor țări terțe aflați în situație de ședere ilegală.
Pe de altă parte, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede, în principal, obligația statelor membre de a emite o decizie de returnare împotriva oricărui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor. În plus, în cazul în care o decizie de returnare a fost adoptată împotriva unui resortisant al unei țări terțe, însă obligația de returnare nu a fost respectată de acesta, indiferent dacă acest lucru s‑a întâmplat în termenul acordat pentru plecare voluntară sau dacă nu a fost acordat un termen în acest scop, articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/115 impune statelor membre, în scopul asigurării eficienței procedurilor de returnare, să adopte toate măsurile necesare pentru îndepărtarea persoanei interesate, și anume, în temeiul articolului 3 punctul 5 din directiva menționată, transportul fizic al acesteia în afara statului membru menționat.
Reiese că o reglementare națională nu îndeplinește cerințele clare impuse la articolul 6 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/115. Posibilitatea statelor membre de a deroga, în temeiul articolului 4 alineatele (2) și (3) din Directiva 2008/115, de la standardele și de la procedurile pe care le stabilește directiva menționată nu poate repune în discuție această concluzie.
(a se vedea punctele 30, 31, 33, 35, 36 și 41 și dispozitivul)