HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
26 martie 2015
Cauza F‑124/13
CW
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică – Funcționari – Acțiune în anulare – Articolul 12a din statut – Norme interne referitoare la Comitetul consultativ privind hărțuirea și prevenirea acesteia la locul de muncă – Articolul 24 din statut – Cerere de asistență – Erori vădite de apreciere – Inexistență – Rolul și prerogativele Comitetului consultativ privind hărțuirea și prevenirea acesteia la locul de muncă – Sesizare facultativă de către funcționar – Acțiune în despăgubire”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care CW solicită în special, pe de o parte, anularea deciziei Parlamentului European din 8 aprilie 2013 de respingere a cererii sale de asistență formulate ca urmare a hărțuirii morale a cărei victimă apreciază că a fost din vina superiorilor săi ierarhici și, pe de altă parte, obligarea Parlamentului să îi plătească daune interese
Decizia: Respinge acțiunea. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de CW. CW suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Decizie de respingere – Luarea în considerare a motivării conținute în aceasta
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Conținut – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 24)
3. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament având ca obiect sau ca efect discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă – Cerința unui caracter repetitiv al comportamentului – Cerința unui caracter intenționat al comportamentului – Conținut – Lipsa cerinței unei intenții răuvoitoare a autorului hărțuirii
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
4. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Respingerea cererii de participare la o formare lingvistică – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
5. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Reorganizarea atribuțiilor în cadrul unei unități – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
6. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Ton sarcastic al superiorului ierarhic într‑o comunicare adresată persoanei interesate – Excludere – Luarea în considerare a comportamentului funcționarului
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
7. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Controlarea informațiilor colectate cu ocazia reuniunilor unui grup de lucru de către reprezentantul unei unități înainte de difuzarea lor în unitate – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
8. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Instrucțiuni date funcționarului în sensul de a prezenta scuze șefului său de unitate printr‑un e‑mail adresat întregii unități – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
9. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Aprecierea aptitudinilor profesionale ale unui funcționar de către un coleg care a emis declarații negative în privința sa – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
10. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Examinare globală a mai multor evenimente
[Statutul funcționarilor, art. 11, art. 12a alin. (3) și art. 24]
11. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare în materie de hărțuire morală – Obligația persoanei interesate de a sesiza în prealabil Comitetul consultativ privind hărțuirea înainte de a introduce o cerere de asistență – Lipsă
(Statutul funcționarilor, art. 12a și 24)
12. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare în materie de hărțuire morală – Putere de apreciere a administrației – Decizie de respingere fără anchetă administrativă a unei cereri de asistență – Luare în considerare a elementelor furnizate de autorul cererii și a celor cunoscute de administrație – Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 12a și 24)
1. Ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase, motivarea conținută în decizia de respingere a reclamației trebuie să fie de asemenea luată în considerare pentru examinarea legalității actului inițial care lezează, întrucât se apreciază că această motivare coincide cu acest din urmă act.
(a se vedea punctul 33)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Mocová/Comisia, F‑41/11, EU:F:2012:82, punctul 21
2. În ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate într‑o situație care intră în domeniul de aplicare al articolului 24 din statut, o instituție nu poate să adopte sancțiuni disciplinare împotriva funcționarilor vizați de o plângere pentru hărțuire, indiferent dacă este sau nu este vorba despre superiori ierarhici ai presupusei victime, și nici să decidă să le schimbe repartizarea, cu excepția cazului în care măsurile de cercetare dispuse stabilesc cu certitudine existența, din partea funcționarilor în cauză, a unui comportament care aduce atingere bunei funcționări a serviciului sau demnității și reputației altui funcționar.
(a se vedea punctul 40)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea Katsoufros/Curtea de Justiție, 55/88, EU:C:1989:409, punctul 16
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Dimitriadis/Curtea de Conturi, T‑294/94, EU:T:1996:24, punctul 39, și Hotărârea Schmit/Comisia, T‑144/03, EU:T:2005:158, punctul 108
3. Hărțuirea morală se definește ca o „conduită abuzivă” care, în primul rând, se materializează prin comportament, limbaj, acte, gesturi și înscrisuri, ca manifestări „de lungă durată, repetate sau sistematice”, ceea ce implică faptul că hărțuirea morală trebuie înțeleasă ca un proces care se înscrie în mod necesar în timp și presupune existența unor acțiuni repetate sau continue și care sunt „intenționate”, prin opoziție cu „accidentale”. În al doilea rând, pentru a intra sub incidența acestei acțiuni, comportamentul, limbajul, actele, gesturile sau înscrisurile respective trebuie să aibă ca efect lezarea personalității, a demnității sau a integrității fizice sau psihice ale unei persoane.
Nu este necesar astfel să se stabilească faptul că comportamentul, limbajul, actele, gesturile sau înscrisurile în cauză au fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, poate exista hărțuire morală chiar dacă nu s‑a demonstrat că autorul hărțuirii ar fi urmărit, prin acțiunile sale, discreditarea victimei sau degradarea în mod intenționat a condițiilor de muncă ale acesteia. Este suficient ca aceste acțiuni, atunci când au fost săvârșite intenționat, să fi determinat în mod obiectiv astfel de consecințe.
(a se vedea punctele 41 și 42)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Cantisani/Comisia, F‑71/10, EU:F:2012:71, punctul 89, și Hotărârea CQ/Parlamentul, F‑12/13, EU:F:2014:214, punctele 76 și 77 și jurisprudența citată
4. Nu poate constitui hărțuire morală faptul că superiorul ierarhic susține cererea formulată de unul dintre subordonații săi de a participa la o formare lingvistică, iar această cerere este ulterior respinsă de serviciul competent.
Astfel, examinarea cererilor de participare la formări lingvistice, organizate în parte sau în totalitate în cadrul timpului de lucru, în afara locurilor de muncă și care sunt finanțate de instituție, depinde de serviciul însărcinat cu formarea profesională care examinează dosarele de cerere pentru a selecționa, ținând seama de posibilitățile bugetare, persoanele care îndeplinesc condițiile stabilite de instituție având în vedere interesul serviciului.
Chiar dacă în mod rezonabil se poate aștepta din partea unui șef de unitate ca acesta să cunoască, într‑un mod general, regulile aplicabile în materie, nu i se poate cere să poată determina sau prezice dacă o cerere de formare introdusă de unul dintre subordonații săi îndeplinește condițiile de eligibilitate.
(a se vedea punctele 51 și 52)
5. O decizie a șefului de unitate de a revoca o atribuție unuia dintre subordonații săi poate fi anunțată cu ocazia unei ședințe de unitate, fără ca aceasta să poată constitui, în sine, un act susceptibil să fie calificat drept hărțuire morală.
De asemenea, o decizie a ierarhiei de a retrage temporar unui funcționar anumite atribuții profesionale accesorii nu poate constitui, ca atare, o dovadă de hărțuire morală și nu poate fi calificată nicidecum drept abuz de putere.
(a se vedea punctele 64 și 105)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea K/Parlamentul, F‑15/07, EU:F:2008:158, punctul 38
6. Limbajul sau gesturile accidentale, chiar dacă pot fi percepute ca inadecvate, sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 12a alineatul (3) din statut.
Astfel, o ședință organizată între un funcționar și directorul său, care se desfășoară în prezența șefului său de unitate, poate fi percepută cu ușurință, din punctul de vedere al unui observator imparțial și rezonabil, ca o ultimă tentativă a ierarhiei de a pune capăt unei situații dificile, situație care se regăsește în prezența unei avalanșe de e‑mailuri din partea funcționarului respectiv, în special când acestea sunt trimise în majoritate în cadrul orelor care în mod normal sunt consacrate activității profesionale sau atunci când controverse recurente perturbă funcționarea unei unități.
În ceea ce privește afirmația funcționarului respectiv potrivit căreia directorul i‑ar fi precizat oral că un șef de unitate are dreptate întotdeauna și trebuie să fie ascultat, pe lângă necesitatea de a aduce dovezi care să poată stabili caracterul real, tonul sau chiar conținutul acestei declarații, este în orice caz inerent funcționării unei administrații faptul ca ierarhia să poată decide în legătură cu chestiuni precum cele referitoare la adoptarea de procese‑verbale sau la modalitățile de comunicare ce trebuie să fie privilegiate între membrii unei unități administrative, în special în prezența unor situații de derapaj evident care degenerează în conflict între persoane.
Pe de altă parte, chiar dacă în cazul în care tonul sau anumite e‑mailuri trimise de ierarhie funcționarului respectiv pot părea destul de ferme, reacțiile eventual de exasperare ale superiorilor pot fi considerate în anumite împrejurări ca fiind, în orice caz, scuzabile având în vedere comportamentul funcționarului.
În plus, faptul că un șef de unitate adresează unui funcționar un e‑mail al cărui conținut poate fi perceput de acesta din urmă ca fiind sarcastic nu încalcă limitele criticii nerezonabile, în special atunci când funcționarul respectiv dă dovadă de îndârjire și de tendințe contestatare în privința unui diferend cu superiorul său ierarhic.
(a se vedea punctele 66, 72, 73, 94 și 97)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea Fonzi/Comisia, 27/64 și 30/64, EU:C:1965:73, p. 640
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea CW/Parlamentul, F‑48/13, EU:F:2014:186, punctul 123, și Hotărârea CQ/Parlamentul, EU:F:2014:214, punctul 95
7. Nu intră sub incidența hărțuirii morale decizia șefului de unitate de a lua cunoștință de conținutul informațiilor colectate în cadrul ședințelor unui grup de lucru de către reprezentantul unității înainte ca acestea să fie difuzate întregii unități. Astfel, o asemenea decizie ține de prerogativele șefului de unitate și este cu totul comprehensibilă ținând seama de riscul ca difuzarea de informații eronate să poată deranja buna funcționare a unității, risc cu atât mai mare în cazul unei persoane numite de curând și novice în privința acestei atribuții.
(a se vedea punctul 77)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea CQ/Parlamentul, EU:F:2014:214, punctele 102-104
8. În ceea ce privește faptele legate de o plângere pentru hărțuire morală, atunci când persoana interesată a repus în mod nejustificat în discuție, în public, autoritatea și credibilitatea superiorului său ierarhic direct, respectiv șeful de unitate, cu ocazia unei ședințe de unitate și, într‑un e‑mail adresat șefului de unitate și transmis în copie tuturor membrilor unității, a făcut noi reproșuri șefului de unitate, este necesar să se considere că ordinul dat de director ca persoana în cauză să adreseze scuze aceluiași public nu depășește limitele puterii de apreciere a acestuia la gestionarea serviciilor sale. În special, ținând seama de această punere în discuție lipsită de temei a șefului de unitate în cercul unității și față de superiorul său ierarhic, respectiv directorul, acesta din urmă poate impune, în mod analog, ca scuzele pe care persoana în cauză le comunicase deja șefului de unitate să fie adresate de asemenea membrilor unității.
Ținând seama de asemenea de faptul că directorul, în același timp cu sugestia textuală privind e‑mailul de scuze, lasă persoanei interesate inițiativa de a formula scuze, un observator imparțial și rezonabil, dotat cu o sensibilitate normală și aflat în aceleași condiții, poate considera că un astfel de demers al directorului nu este excesiv și criticabil și ar vedea în aceasta nu un act care ține de hărțuirea morală, ci mai curând o tentativă de a chema la ordine un membru al personalului al cărui comportament este de natură să compromită buna funcționare a serviciului.
(a se vedea punctele 91 și 93)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, EU:F:2010:43, punctul 247
9. Nu poate fi considerat ca fiind o manifestare a hărțuirii morale în sensul articolului 12a din statut faptul că un coleg, care în trecut a făcut declarații în care este descris în mod negativ comportamentul funcționarului în cauză, este membru în comisia de evaluare însărcinată cu examinarea aptitudinilor lingvistice ale funcționarului în cauză.
(a se vedea punctul 114)
10. După ce au fost examinate în mod izolat evenimentele invocate și s‑a ajuns la concluzia că ele nu pot fi considerate drept manifestări de hărțuire morală în sensul articolului 12a din statut, mai este încă necesar ca acestea să fie examinate în mod global.
În împrejurările speței, considerate în mod global, evenimentele invocate evidențiază, desigur, o relație conflictuală într‑un context administrativ dificil, dar nu fac dovada unor acte care să prezinte un caracter abuziv sau intenționat, cuvintele și comportamentele atestate demonstrând cel mult o gestionare stângace a situației conflictuale de către ierarhie, iar nu o intenție deliberată de a acționa în mod abuziv în privința reclamantului.
În special, în prezența unui comportament al funcționarului, pretinsă victimă, caracterizat prin încăpățânare, intransigență și, uneori, apropiat de insubordonare, persoana interesată nu poate pretinde că nu înțelege motivele care stau la baza deciziilor adoptate de superiorii săi ierarhici. În această privință, conținutul noțiunilor de hărțuire morală și de obligație de asistență, vizate la articolele 12a și 24 din statut, nu poate merge până la a permite presupusei victime să repună în discuție în mod sistematic orice autoritate ierarhică sau chiar să se considere scutită de obligații prevăzute explicit de statut, precum cele referitoare la regimul de concedii sau la obligația de cooperare loială cu superiorii săi.
Trebuie amintit de asemenea că obligația de loialitate prevăzută la articolul 11 din statut, precum de altfel și obligația oricărui funcționar, în temeiul articolului 12 din statut, de a se abține de la orice act și de la orice comportament care poate aduce atingere demnității funcției sale implică, pentru orice subordonat, obligația de a se abține să pună în discuție, fără temei, autoritatea superiorilor săi și, în orice caz, obligația de a da dovadă de măsură și de prudență la trimiterea de e‑mailuri care se înscriu în cadrul unui asemenea demers și la alegerea destinatarilor e‑mailurilor respective.
Într‑o situație în care funcționarul care se pretinde victimă nu este sub nicio formă privat de atribuțiile sale principale, privarea de anumite atribuții anexe, chiar atunci când erau prețuite de persoana interesată, nu are în mod obiectiv ca efect, în contextul mai larg al unor evenimente care denotă un comportament inadecvat al funcționarului față de ierarhia sa, să aducă atingere personalității, demnității sau integrității sale fizice sau psihice.
(a se vedea punctele 117, 118, 122 și 123)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Lo Giudice/Comisia, T‑154/05, EU:T:2007:322, punctele 104 și 105
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Tzirani/Comisia, F‑46/11, EU:F:2013:115, punctul 97, și Hotărârea CQ/Parlamentul, EU:F:2014:214, punctul 128
11. Spre deosebire de litera și de obiectivul articolului 12a din statut, articolul 24 din statut nu vizează în mod specific prevenirea sau lupta împotriva hărțuirii, ci permite într‑un mod mai general oricărei persoane vizate de statut să solicite intervenția autorității împuternicite să facă numiri pentru ca aceasta să adopte orice măsură menită să ofere asistență funcționarului, în special în procedurile împotriva autorilor de amenințări, ultraj, insulte, acte sau declarații defăimătoare sau alte infracțiuni împotriva persoanei și a proprietății, la care funcționarul este supus ca urmare a calității pe care o are și atribuțiilor sale.
Astfel, introducerea unei cereri de asistență în temeiul articolului 24 din statut nu impune, chiar atunci când este vorba despre o cerere de asistență referitoare la un caz de hărțuire, ca persoana interesată să fie obligată să sesizeze, în prealabil, Comitetul consultativ privind hărțuirea din cadrul unei instituții, instituit pe baza articolului 12a din statut, înainte de a putea sesiza autoritatea împuternicită să facă numiri, singura competentă să examineze cererea de asistență.
(a se vedea punctele 137 și 138)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Faita/CESE, F‑92/11, EU:F:2013:130, punctul 91
12. În prezența unei cereri de asistență formulate în temeiul articolului 24 din statut, revine în principiu instituției sarcina de a adopta măsurile adecvate, în special procedând la o anchetă, pentru a stabili faptele aflate la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia.
Cu toate acestea, în ceea ce privește legalitatea unei decizii de respingere a unei cereri de asistență fără să fi fost inițiată o anchetă administrativă, instanța Uniunii trebuie să examineze temeinicia acestei decizii, având în vedere elementele care au fost aduse la cunoștința administrației în special de către funcționarul în cauză în cererea sa de asistență, atunci când aceasta s‑a pronunțat.
Așadar, autoritatea împuternicită să facă numiri are dreptul să ia în considerare, la examinarea cererii de asistență, elementele de informare de care avea deja cunoștință și la care se referă direct și/sau indirect autorul în cererea sa de asistență.
În plus, atunci când desfășurarea unei noi anchete implică chestionarea acelorași protagoniști precum cei deja audiați în cadrul altei anchete cu privire la fapte care, în cazul unora, sunt identice, anchetă care nu este în mod necesar de natură să aducă clarificări suplimentare în raport cu elementele de probă suficient de exhaustive furnizate de autorul plângerii autorității împuternicite să facă numiri, instituția nu săvârșește o eroare vădită de apreciere la alegerea măsurilor și a modalităților de aplicare a articolului 24 din statut pentru care dispune de o putere largă de apreciere și, prin urmare, nu încalcă această dispoziție atunci când refuză să dispună deschiderea unei noi anchete de mare amploare. Astfel, autoritatea împuternicită să facă numiri poate considera în mod valabil că cunoaște îndeajuns faptele, ceea ce îi permite să respingă ca nefondată cererea de asistență fără a resimți nevoia de a încredința Comitetului consultativ privind hărțuirea sau oricărui alt organ desfășurarea de investigații suplimentare.
Cu toate acestea, prin respingerea reclamației formulate împotriva acestei decizii de refuz de asistență dintr‑un motiv întemeiat pe caracterul său pretins prematur în măsura în care se pretinde că reclamantul ar fi trebuit să se adreseze în prealabil Comitetului consultativ privind hărțuirea, autoritatea împuternicită să facă numiri se întemeiază pe un motiv eronat și care poate fi de natură să inducă în eroare funcționarii și agenții cu privire la competențele și la responsabilitățile în materie de hărțuire morală ale Comitetului consultativ privind hărțuirea și, respectiv, ale autorității împuternicite să facă numiri, aceasta din urmă fiind singura competentă să examineze o cerere de asistență întemeiată pe articolul 24 din statut.
(a se vedea punctele 142, 143, 145, 147, 150 și 154)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Faita/CESE, EU:F:2013:130, punctul 98