HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)


5 iulie 2011


Cauza F‑46/09


V

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Agent contractual – Condiții de angajare – Aptitudine fizică – Vizită medicală de angajare – Protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal – Secret medical – Transferul de date medicale între instituții – Dreptul la respectarea vieții private”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 236 CE și 152 EA, prin care V a solicitat, în principal, anularea, pe de o parte, a deciziei din 19 decembrie 2008 prin care directorul Direcției gestionare administrativă personal a Parlamentului European a retras oferta de muncă pe care i‑o prezentase la 10 decembrie 2008, ca urmare a inaptitudinii pentru încadrare în muncă, și, pe de altă parte, a avizului eliberat de medicul consultant al Parlamentului European la 18 decembrie 2008, precum și repararea prejudiciilor pe care apreciază că le‑a suferit

Decizia: Anulează decizia din 19 decembrie 2008 prin care Parlamentul European a retras oferta de muncă pe care o propusese reclamantului. Obligă Parlamentul European la plata către V a sumei de 25 000 de euro. Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor. Parlamentul European suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, intervenientă, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Recrutare – Refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii fizice – Control jurisdicțional – Întindere

(Statutul funcționarilor, art. 33)

2.      Funcționari – Recrutare – Aptitudine fizică – Comisie medicală – Respectarea dreptului la apărare

(Statutul funcționarilor, art. 33 al doilea paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 83)

3.      Drepturi fundamentale – Respectarea vieții private și de familie – Transfer către un terț al datelor medicale ale unei persoane – Ingerință în sensul articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Justificare

4.      Funcționari – Acțiune – Invocare în cursul judecății a unui motiv care poate justifica legal decizia în litigiu – Obstacol în calea anulării deciziei – Absență, cu excepția cazului competenței nediscreționare a administrației în materie.

5.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Noțiune – Aplicare în contenciosul statutar – Criterii

6.      Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Anularea actului nelegal atacat – Reparare adecvată a prejudiciului moral – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      Cu toate că, în cadrul controlului legalității unui refuz de recrutare motivat prin inaptitudinea fizică, instanța Uniunii nu poate substitui un aviz cu caracter strict medical cu propria apreciere, îi revine totuși sarcina de a verifica dacă procedura de recrutare s‑a desfășurat legal și în special de a examina dacă refuzul recrutării se întemeiază pe un aviz medical motivat, care stabilește o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le cuprinde și concluzia la care ajunge.

Este posibil ca medicul consultant al unei instituții să își întemeieze avizul de constatare a inaptitudinii fizice nu numai pe existența tulburărilor fizice sau psihice actuale, ci și pe un prognostic, întemeiat medical, al unor tulburări viitoare, susceptibile să pună în discuție, într‑un viitor previzibil, îndeplinirea normală a atribuțiilor.

Puterea de apreciere în materie medicală recunoscută medicului nu interzice instanței, pe de o parte, să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor și, pe de altă parte, să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante ce trebuie să fie luate în considerare pentru evaluarea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse de aici.

(a se vedea punctele 72, 73 și 81)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 14 aprilie 1994, A/Comisia, T‑10/93, punctele 61și 62; 12 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑191/01, punctul 63

2.      Articolul 33 al doilea paragraf din statut prevede o procedură internă de apel împotriva avizului negativ emis de medicul consultant al instituției. Prin instituirea, în cuprinsul acestei dispoziții, a unei comisii medicale de apel, legiuitorul a avut ca obiectiv să constituie o garanție suplimentară pentru candidați și să amelioreze astfel protecția drepturilor lor. Această garanție, care are legătură cu principiul respectării dreptului la apărare, constituie o normă fundamentală de procedură.

În plus, această garanție trebuie să fie în mod necesar respectată înainte de adoptarea deciziei de refuz al recrutării, iar nu la un stadiu ulterior, întrucât aceasta și‑ar pierde în acest caz rațiunea de a exista, și anume aceea de a garanta dreptul la apărare al candidaților la recrutare. Textul articolului 33 al doilea paragraf din statut este clar în această privință: candidatul la angajare dispune de un termen de 20 de zile pentru a sesiza comisia medicală, termen care curge nu de la data notificării deciziei de refuz al angajării, ci de la data notificării avizului medicului consultant.

(a se vedea punctele 92-94)

Trimitere la:

Curte: 8 iulie 1999, Hercules Chemicals/Comisia, C‑51/92 P, punctele 75-78

Tribunalul de Primă Instanță: A/Comisia, citată anterior, punctul 23; 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, punctul 151

Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, N/Comisia, F‑95/05, punctele 69 și 76

3.      Dreptul la respectarea vieții private, consacrat prin articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii. Acesta presupune în special dreptul unei persoane de a‑și păstra secretă starea sănătății.

Transferul către un terț, inclusiv către o altă instituție, al unor date cu caracter personal referitoare la starea de sănătate a unei persoane, colectate de o instituție, constituie în sine o ingerință în viața privată a persoanei în cauză, indiferent de utilizarea ulterioară a informațiilor astfel comunicate.

Potrivit articolului 8 alineatul (2) din convenție, ingerința unei autorități publice în viața privată poate fi justificată însă în măsura în care este „prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe obiective – enunțate limitativ – și este „necesară” pentru a atinge acest obiectiv sau aceste obiective.

Ținând seama de caracterul extrem de intim și de sensibil al datelor cu caracter medical, posibilitatea de a transfera sau de a comunica astfel de informații unui terț, chiar dacă este vorba despre o altă instituție sau despre un alt organ al Uniunii, fără consimțământul persoanei în cauză, necesită o examinare deosebit de riguroasă.

(a se vedea punctele 111-113 și 123)

Trimitere la:

Curte: 8 aprilie 1992, Comisia/Germania, C‑62/90, punctul 23; 5 octombrie 1994, X/Comisia, C‑404/92 P, punctele 17 și 18; 20 mai 2003, Österreichischer Rundfunk și alții, C‑465/00, C‑138/01 și C‑139/01, punctele 73-75

4.      În cadrul acțiunii unui funcționar, invocarea în cursul procedurii a unui motiv care ar fi putut justifica în mod legal decizia în litigiu nu este de natură să se opună anulării deciziei menționate, cu excepția situației în care administrația are o competență nediscreționară în materie.

Or, în cadrul unui refuz de recrutare întemeiat pe inaptitudinea fizică a persoanei, instituția nu poate pretinde că s‑ar afla într‑o asemenea situație de competență nediscreționară, din moment ce dispune, în ceea ce privește motivul referitor la ruptura legăturii de încredere, invocat în cadrul procedurii, de o marjă largă de apreciere.

(a se vedea punctele 147 și 148)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 10 decembrie 2003, Tomarchio/Comisia, T‑173/02, punctul 86; 15 martie 2006, Leite Mateus/Comisia, T‑10/04, punctul 43

Tribunalul Funcției Publice: 15 decembrie 2010, Angulo Sánchez/Consiliul, F‑67/09, punctele 76-78

5.      Angajarea răspunderii administrației presupune întrunirea mai multor condiții în ceea ce privește ilegalitatea conduitei imputate instituțiilor, existența unui prejudiciu real și existența unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat. Aceste trei condiții sunt cumulative. Lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru respingerea concluziilor în despăgubiri.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, trebuie în principiu ca reclamantul să dovedească existența unei relații directe și certe de la cauză la efect între fapta săvârșită de instituție și prejudiciul invocat.

Gradul de certitudine a legăturii de cauzalitate este totuși atins atunci când nelegalitatea săvârșită de o instituție a Uniunii a privat, într‑un anumit mod, o persoană, nu în mod necesar de o recrutare, la care persoana interesată nu va putea dovedi niciodată că avea dreptul, ci de o șansă serioasă de a fi recrutată ca funcționar sau ca agent, având drept consecință pentru persoana interesată un prejudiciu material care constă într‑o pierdere de venituri. Atunci când pare foarte probabil, în circumstanțele speței, că respectarea legalității ar fi determinat instituția în cauză să recruteze agentul, incertitudinea teoretică rămasă în ceea ce privește rezultatul pe care l‑ar fi avut o procedură desfășurată în mod legal nu se poate opune reparării prejudiciului material real suferit de persoana interesată prin neîncadrarea sa în muncă într‑un post pe care ar fi avut toate șansele să îl ocupe.

(a se vedea punctele 157-159)

Trimitere la:

Curte: 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi și alții, C‑136/92 P, punctul 42; 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, punctul 52

Tribunalul de Primă Instanță: 28 septembrie 1999, Hautem/BEI, T‑140/97, punctul 85; 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, punctul 150

Tribunalul Funcției Publice: 22 octombrie 2008, Tzirani/Comisia, F‑46/07, punctul 218

6.      Anularea unui act ilegal al administrației poate constitui, în sine, o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a prejudiciului moral pe care funcționarul l‑a suferit.

Anularea unui astfel de act nu poate constitui totuși repararea completă a prejudiciului moral dacă acest act implică o apreciere a capacităților sau a conduitei persoanei interesate susceptibilă să o lezeze, atunci când este privată de orice efect util sau când nelegalitatea săvârșită este de o gravitate deosebită. Astfel, încălcarea dreptului la respectarea vieții private și a Regulamentului nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date prezintă un grad deosebit de gravitate, care justifică acordarea unei indemnizații cu titlu de prejudiciu moral.

(a se vedea punctele 167, 169 și 171-173)

Trimitere la:

Curte: 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, punctele 25-29

Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 1995, Pierrat/Curtea de Justiție, T‑60/94, punctul 62; 21 ianuarie 2004, Robinson/Parlamentul European, T‑328/01, punctul 79; 30 septembrie 2004, Ferrer de Moncada/Comisia, T‑16/03, punctul 68

Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Sundholm/Comisia, F‑42/06, punctul 44; Tzirani/Comisia, citată anterior, punctul 223; 7 iulie 2009, Bernard/Europol, F‑99/07 și F‑45/08, punctul 106