HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

13 septembrie 2011


Cauza F‑101/09


AA

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Numire – Agenți temporari numiți funcționari – Încadrare în grad – Executarea unei decizii – Pierderea unei șanse”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care AA solicită anularea deciziei prin care este încadrat în gradul AD 6 treapta 2 și, în subsidiar, obligarea Comisiei la plata de daune interese pentru pierderea șansei de a fi fost recrutat în temeiul Statutului funcționarilor Comunităților Europene, în versiunea în vigoare anterior datei de 1 mai 2004, și, în consecință, pentru pierderea șansei de a primi un salariu superior

Decizia:      Obligă Comisia la plata către reclamant, în temeiul prejudiciului material anterior pronunțării prezentei hotărâri, a unei sume egale cu diferența dintre, pe de o parte, remunerația netă, fără contribuții sociale și impozite, pe care ar fi primit‑o dacă ar fi fost recrutat ca funcționar la gradul intermediar A*6 la 1 august 2004 și, ca urmare, cariera acestuia s‑ar fi derulat în conformitate cu avansarea în treaptă prevăzută de Statutul funcționarilor Uniunii Europene și cu durata medie petrecută de un funcționar în fiecare grad, astfel cum reiese din anexa I litera (b) la statut, și, pe de altă parte, remunerația netă, fără contribuții sociale și impozite, pe care reclamantul a primit‑o între 1 august 2004 și data pronunțării prezentei hotărâri, mai întâi în calitate de funcționar național, apoi, începând de la 15 martie 2009, în calitate de funcționar al Uniunii Europene, diferență la care trebuie să se aplice un coeficient de 0,8. Obligă Comisia la plata către reclamant a sumei de 120 000 de euro cu titlu de prejudiciu material ulterior pronunțării prezentei hotărâri. Obligă Comisia la plata către reclamant a sumelor deja scadente datorate în executarea prezentei hotărâri, majorate cu dobânzi de întârziere, calculate începând din datele la care respectivele sume erau datorate și, dacă aceste date erau anterioare datei de 15 martie 2009, începând de la această ultimă dată. Aceste dobânzi trebuie calculate până la data plății efective, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare și aplicabilă în perioada vizată, majorată cu două puncte. Obligă Comisia la plata către reclamant în temeiul prejudiciului moral, a unei despăgubiri de 2 000 de euro. Respinge acțiunea în rest. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată și două treimi din cheltuielile de judecată ale reclamantului. Reclamantul suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei decizii de refuz de înscriere pe o listă de rezervă

(art. 233 CE; art. 266 TFUE)

2.      Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire formulată în lipsa unei proceduri precontencioase conforme cu statutul – Cerere de despăgubiri legată de o cerere de anulare și prin care se urmărește repararea prejudiciului care decurge din lipsa parțială a măsurilor de executare a unei hotărâri de anulare – Admisibilitate

(art. 233 CE; art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Dificultăți deosebite – Compensarea echitabilă a dezavantajului rezultat pentru reclamant din actul anulat

[art. 233 CE; art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]

4.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Neîndeplinirea obligației de executare a unei hotărâri de anulare – Greșeală de serviciu care generează, în sine, un prejudiciu moral

1.      Conform articolului 233 CE (devenit după modificare articolul 266 TFUE), instituția emitentă a unui act anulat de o instanță a Uniunii este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare, în scopul de a compensa consecințele nelegalității săvârșite. Astfel, în principiu, administrația trebuie să pună funcționarul vizat exact în situația în care s‑ar afla în prezent în lipsa nelegalității constatate. În acest scop, în vederea corectării la timp a consecințelor pe care le‑a avut nelegalitatea respectivă și cu condiția respectării încrederii legitime a persoanelor interesate, administrația poate adopta un act cu caracter retroactiv.

În această privință, în ceea ce privește executarea unei hotărâri prin care se anulează un refuz de înscriere pe o listă de rezervă a unui concurs, această înscriere creează pentru persoana interesată o vocație, iar nu un drept, de a fi numită funcționar și cu atât mai puțin într‑un anumit termen, chiar dacă competențele persoanei vizate corespund nevoilor serviciului. În consecință, chiar dacă persoana interesată ar fi fost înscrisă ab initio pe lista de rezervă, nu ar fi fost neapărat recrutată înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutul funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți.

(a se vedea punctele 41 și 44)

Trimitere la:

Curte: 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, punctul 112

Tribunalul de Primă Instanță: 31 martie 2004, Girardot/Comisia, T‑10/02, punctul 49; 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, punctul 52

Tribunalul Funcției publice: 11 septembrie 2008, Smadja/Comisia, F‑135/07, punctul 48

2.      În ceea ce privește concluziile în despăgubire legate de executarea hotărârii, întemeiate nu pe faptul că deciziile adoptate de administrație pentru a se conforma hotărârii de anulare ar fi contrare acestei hotărâri, ci pe faptul că deciziile adoptate nu ar permite decât o compensare parțială a consecințelor nelegalității comise, ceea ce ar constitui totuși un caz de neexecutare a unei hotărâri, aceste concluzii trebuie considerate ca reproșând autorității împuternicite să facă numiri că nu a luat, în temeiul articolului 233 CE (devenit după modificare articolul 266 TFUE), o măsură analogă unei măsuri impuse de statut, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statutul respectiv. Omisiunea de a adopta o măsură impusă de statut fiind constitutivă pentru un act care lezează, împotriva căruia un funcționar poate formula de la bun început o reclamație, în termen de trei luni, fără ca admisibilitatea acțiunii sale să fie condiționată de prezentarea unei cereri în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, aceeași soluție trebuie aplicată concluziilor în despăgubire, reclamantul reproșând administrației neluarea tuturor măsurilor impuse de articolul 233 CE, devenit după modificare articolul 266 TFUE.

Acest lucru este aplicabil cu atât mai mult cu cât, în orice caz, a cere unui funcționar care solicită executarea unei hotărâri de anulare pronunțate în favoarea sa, pe de o parte, să introducă o reclamație împotriva deciziei autorității împuternicite să facă numiri care constituie o neexecutare a hotărârii de anulare și, pe de altă parte, să prezinte o cerere separată de despăgubire, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, cerere care, în cazul refuzului administrației, ar trebui ulterior să conducă la introducerea unei reclamații, ar contraveni exigențelor de economie a procedurii impuse de principiul respectării termenului rezonabil.

(a se vedea punctele 75 și 76)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 17 aprilie 2007, C și F/Comisia, F‑44/06 și F‑94/06, punctele 57 și jurisprudența citată, și 58

3.      Atunci când executarea unei hotărâri de anulare prezintă dificultăți speciale, care țin, spre exemplu, de imposibilitatea de a determina dacă reclamantul ar fi fost recrutat anterior unei anumite date, instituția respectivă își poate îndeplini obligațiile care decurg din articolul 233 CE (devenit după modificare articolul 266 TFUE) prin adoptarea unei decizii de natură să compenseze echitabil dezavantajul rezultat pentru persoana interesată din decizia anulată. În consecință, administrația, dispunând de posibilitatea de a‑l despăgubi pe reclamant, ar fi trebuit să o folosească pentru a compensa consecințele financiare pe care le‑a avut pentru acesta pierderea șansei de a fi fost recrutat mai devreme și, în consecință, pierderea șansei de a primi un salariu superior, de a fi mai avansat în carieră, de a avea perspective mai bune de carieră și de a beneficia de o pensie mai mare. Astfel, pierderea unei șanse precum cea de a fi recrutat și, ulterior, promovat mai devreme constituie un prejudiciu material real și cert care este, în consecință, susceptibil de despăgubire.

Pentru a determina valoarea despăgubirii care ar fi trebuit să fie plătită reclamantului pentru motivul că, limitându‑se să îl înscrie pe lista de rezervă, administrația nu a executat decât în parte o hotărâre de anulare și, astfel, nu a compensat decât în parte consecințele nelegalității comise de comisia de evaluare din cadrul concursului, trebuie să se identifice natura șansei de care a fost privat reclamantul, data de la care acesta ar fi putut beneficia de șansa respectivă, ulterior să se cuantifice această șansă și, în cele din urmă, să se precizeze care au fost pentru el consecințele financiare ale acestei pierderi a unei șanse.

Șansa de care a fost privat reclamantul este cea de a fi fost recrutat mai devreme și, ulterior, având în vedere normele aplicabile promovării în treaptă și durata medie petrecută în grad, cea de a beneficia de o remunerație mai mare decât cea primită efectiv, de a fi mai avansat în carieră, de a avea perspective mai bune de carieră și de a beneficia de o pensie superioară. În consecință, efectele financiare pe care le‑a avut această pierdere de șansă trebuie apreciate în raport cu diferența dintre salariile și pensiile pe care reclamantul le‑ar fi putut primi și cele pe care le‑a primit și le va primi.

Vocația de a fi recrutat, care aparține oricărui candidat care a reușit la un concurs și care este înscris pe o listă de rezervă, nu se transformă în șansa de a fi recrutat decât începând de la data la care poate fi ocupat un post, pentru care este rezonabil să se considere că respectivul candidat care a reușit poate fi recrutat. Dacă reclamantul ar fi fost înscris ab initio pe lista de rezervă, este mai mult decât probabil că ar fi fost recrutat în postul pe care îl ocupa anterior ca agent temporar, din moment ce activitatea sa a fost pe deplin satisfăcătoare și, datorită acestui fapt, a dobândit o experiență profesională în acest post. Astfel, nu se contestă că posesia unei experiențe profesionale reușite constituie un indiciu important care trebuie luat în considerare cu ocazia alegerii candidatului care trebuie recrutat.

Șansa de care a fost lipsită o persoană trebuie determinată obiectiv, sub forma unui coeficient matematic. În ceea ce privește pierderea șansei de a primi un salariu superior, care depinde de șansa pe care persoana o avea de a obține un post care îi poate conferi o remunerație superioară, un astfel de coeficient poate fi calculat pornind de la diferiți factori precum, între altele, experiența anterioară a candidatului în cadrul instituției și gradul de adecvare între calificările sale și descrierea postului în cauză. Totuși, atunci când șansa de care a fost privat reclamantul nu poate fi cuantificată sub forma unui coeficient matematic, prejudiciul suferit poate fi evaluat ex aequo et bono. De aici trebuie să se deducă faptul că, pentru a evalua prejudiciul suferit de reclamant, Tribunalul Funcției Publice poate fixa potrivit echității coeficientul matematic care trebuie utilizat și care reflectă pierderea șansei suferită.

Pentru a evalua consecințele financiare ale pierderii unei șanse, trebuie să se înceapă prin a determina, pornind de la proiecții, câștigul financiar pe care l‑ar fi putut avea persoana care a suferit pierderea șansei dacă aceasta s‑ar fi realizat, ulterior să se compare această ipoteză cu situația financiară actuală a acestei persoane și, în cele din urmă, să se aplice diferenței dintre câștigurile financiare din cele două situații coeficientul matematic care reflectă șansa pe care persoana respectivă a pierdut‑o.

Totuși, în ceea ce privește evaluarea prejudiciului material pe care un reclamant îl va suferi ulterior pronunțării unei hotărâri prin care se constată că acesta a suferit pierderea șansei de a fi recrutat și, ulterior, promovat mai devreme, metoda cea mai relevantă constă în efectuarea unei estimări forfetare, ex aequo et bono, a prejudiciului care ține seama nu numai de gradul actual al reclamantului, de avansarea în treaptă prevăzută de statut, de durata medie petrecută de un funcționar în fiecare grad, astfel cum rezultă din anexa I litera (b) din statut, de speranța de viață a unui resortisant al Uniunii Europene, de coeficientul matematic reținut, dar și de împrejurarea că, în executarea prezentei hotărâri, reclamantul va primi o sumă pe care o va avea imediat la dispoziție.

(a se vedea punctele 81, 83-85, 91, 93, 94, 96 și 105)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Girardot/Comisia, citată anterior, punctele 53, 58 și următoarele, 96 și 119

Tribunalul Uniunii Europene: 10 noiembrie 2010, OAPI/Simões Dos Santos, T‑260/09 P, punctul 104

Tribunalul Funcției Publice: 8 mai 2008, Suvikas/Consiliul, F‑6/07, punctele 141-144; 24 iunie 2008, Andres și alții/BCE, F‑15/05, punctul 132 și jurisprudența citată

4.      Refuzul executării de către o instituție europeană a unei decizii pronunțate de o instanță a Uniunii constituie o atingere adusă încrederii pe care fiecare justițiabil trebuie să o aibă în sistemul juridic al Uniunii, întemeiată, în special, pe respectarea deciziilor pronunțate de instanțele Uniunii. În consecință, independent de orice prejudiciu material care ar putea decurge din neexecutarea unei hotărâri, executarea parțială a hotărârii determină, prin ea singură, un prejudiciu moral pentru reclamant.

(a se vedea punctul 107)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 2000, Hautem/BEI, T‑11/00, punctul 51