ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

12 decembrie 2012

Cauza F‑12/10 DEP

Petrus Kerstens

împotriva

Comisiei Europene

„Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Reprezentarea unei instituții de către unul dintre agenții săi – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare – Noțiune – Cheltuieli de transport și de cazare și diurnă plătite agentului”

Obiectul: Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată recuperabile prin care Comisia Europeană a sesizat Tribunalul, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, ca urmare a Hotărârii Tribunalului din 8 martie 2012, Kerstens/Comisia, F‑12/10

Decizia: Cuantumul cheltuielilor recuperabile de către Comisie în cauza F‑12/10, Kerstens/Comisia, se stabilește la 348,52 euro. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta procedură de stabilire a cheltuielilor de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Cheltuieli de deplasare și de ședere a agenților instituțiilor Uniunii – Condiții de rambursare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b) și 92]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Noțiune – Remunerația unui funcționar însărcinat să reprezinte instituția în fața instanțelor Uniunii – Excludere

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

3.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Contestare a cheltuielilor recuperabile ale unei instituții reprezentate de unul dintre agenții săi – Limite

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

1.      Potrivit articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cheltuielile de judecată recuperabile sunt limitate, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura în fața Tribunalului și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în legătură cu aceasta. Prin urmare, faptul că cheltuielile efectuate sunt sau nu sunt acoperite de bugetul instituției vizate nu constituie un criteriu care să permită să se determine caracterul lor recuperabil sau nerecuperabil. Cu toate acestea, numai cheltuielile care pot fi separate de activitatea internă a unei instituții, precum cheltuielile de deplasare și de ședere impuse de procedură, intră în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în scopul procedurii.

În ceea ce privește problema de a se stabili care dintre cheltuielile efectuate de o instituție pot da naștere, dacă este cazul, unor creanțe în sarcina acestei instituții față de un terț obligat la plata cheltuielilor de judecată în cadrul unei proceduri judiciare, trebuie să se distingă între faptele care pot fi separate de activitatea internă a instituției și cele care nu pot fi separate. În această privință, deși este adevărat că se consideră că rubrica bugetară alocată serviciului juridic al unei instituții pentru cheltuielile de delegație ale personalului său în cursul unui exercițiu bugetar acoperă, printre altele, cheltuielile determinate de deplasările la Luxemburg pentru nevoi de reprezentare a instituției în proceduri judiciare, nu este mai puțin adevărat că, dacă, la încheierea procedurii, reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată, anumite cheltuieli efectuate de instituție și considerate necesare în scopul procedurii trebuie restituite la bugetul menționat, motiv pentru care instituția este obligată să solicite rambursarea lor de către partea care a căzut în pretenții și, dacă este necesar, să inițieze procedura prevăzută la articolul 92 din Regulamentul de procedură. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că cheltuielile de transport și de cazare și diurnele plătite agentului unei instituții pot face obiectul rambursării cu titlu de cheltuieli recuperabile. De asemenea, recurgerea la o agenție de voiaj nu este nerezonabilă din moment ce facilitează gestionarea de către administrație a cheltuielilor de deplasare ale agenților și permite acesteia să realizeze economii.

Pe de altă parte, cheltuielile care pot fi separate de activitatea internă a unei instituții nu pot avea un caracter forfetar. Astfel, un asemenea caracter ar conduce la a se permite instituției vizate să includă în acestea cheltuieli interne, precum cheltuieli de secretariat sau cheltuieli administrative, care nu pot face obiectul rambursării cu titlu de cheltuieli recuperabile.

(a se vedea punctele 24, 25, 27, 29, 30 și 41)

Trimitere la:

Curte: 26 noiembrie 2004, BEI/De Nicola, C‑198/02 P(R)‑DEP, punctul 20

Tribunalul Uniunii Europene: 23 martie 2012, Kerstens/Comisia, T‑266/08 P‑DEP, punctele 13 și 21

2.      Cheltuielile aferente activității unui funcționar nu pot fi considerate cheltuieli efectuate în scopul procedurii și, prin urmare, recuperabile. Astfel, atunci când instituțiile sunt reprezentate de unul dintre funcționarii lor, executarea tuturor atribuțiilor acestui funcționar are drept contrapartidă remunerația statutară care îi este acordată. Acest funcționar, supus unui statut care reglementează situația sa financiară, are drept misiune consilierea și asistarea instituției căreia îi aparține și executarea sarcinilor care îi sunt încredințate în domeniul activităților sale, ceea ce cuprinde, pe lângă reprezentarea în fața instanțelor Uniunii, apărarea intereselor instituției pe care o reprezintă.

(a se vedea punctul 26)

Trimitere la:

Curte: 7 septembrie 1999, Comisia/Sveriges Betodlares și Henrikson, C‑409/96 P‑DEP, punctul 12

Tribunalul Uniunii Europene: Kerstens/Comisia, citată anterior, punctele 13, 19 și 21

3.      Nu revine în niciun caz unui reclamant, într‑un litigiu între Uniune și agenții săi, sarcina de a determina în ce mod agentul care reprezintă pârâta în fața instanței Uniunii se deplasează în delegație, nici durata unei astfel de delegații, cu condiția ca cheltuielile de judecată a căror rambursare este solicitată de pârâtă să fie indispensabile în sensul articolului 91 litera (b) din Regulamentul Tribunalului.

(a se vedea punctul 36)