ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

30 septembrie 2014

Cauza F‑35/12

DM

împotriva

Organismului Autorităților Europene de Reglementare
în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC)

„Funcție publică – Agent contractual – Condiții de angajare – Vizită medicală de angajare – Articolul 100 din RAA – Rezervă medicală – Concediere la încheierea perioadei de probă – Concluzii în anulare rămase fără obiect – Impunerea unei rezerve medicale la angajarea persoanei interesate de către o altă agenție a Uniunii Europene – Irelevanță – Nepronunțare asupra fondului”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, prin care DM solicită anularea deciziei Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) din 2 decembrie 2011 de respingere a reclamației sale îndreptate împotriva deciziei din 6 mai 2011 de a i se aplica rezerva medicală prevăzută la articolul 100 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „RAA”), începând de la data intrării sale în funcție, și, în măsura necesară, anularea deciziei din 6 mai 2011 menționate

Decizia:      Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei. Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de DM.

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune îndreptată împotriva deciziei de respingere a reclamației – Admisibilitate – Obligația de a se pronunța asupra concluziilor îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației – Concluzii lipsite de conținut autonom sau decizie pur confirmativă – Inexistență

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Acțiune introdusă de funcționari – Agenți contractuali – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune a unui fost agent îndreptată împotriva unei decizii a unei agenții a Uniunii care îi impune o rezervă medicală – Încetarea afilierii agentului la Sistemul comun de asigurări de sănătate în cursul procedurii – Nepronunțare asupra fondului – Impunere a unei noi rezerve medicale la angajarea agentului de către o altă agenție a Uniunii – Irelevanță

[Statutul funcționarilor, art. 72, 90 și 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 96 alin. (5) al treilea paragraf și art. 100 primul paragraf]

1.      Dat fiind că, în sistemul statutului, persoana interesată trebuie să formuleze o reclamație împotriva deciziei pe care o contestă și trebuie să introducă o acțiune împotriva deciziei de respingere a acestei reclamații, acțiunea este admisibilă, indiferent dacă este îndreptată numai împotriva deciziei care face obiectul reclamației, împotriva deciziei de respingere a reclamației sau împotriva celor două decizii împreună, în măsura în care reclamația și acțiunea au fost formulate în termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut. Totuși, în conformitate cu principiul economiei procedurii, instanța poate decide că nu este necesară pronunțarea în mod special cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației atunci când constată că acestea sunt lipsite de conținut autonom și se confundă în realitate cu cele îndreptate împotriva deciziei împotriva căreia a fost formulată reclamația. Această situație se poate regăsi în special atunci când instanța Uniunii constată că decizia de respingere a reclamației, dacă este cazul, întrucât aceasta este implicită, doar confirmă decizia care face obiectul reclamației și că, prin urmare, anularea deciziei de respingere a reclamației nu ar produce asupra situației juridice a persoanei în cauză niciun efect distinct de cel care decurge din anularea deciziei care face obiectul reclamației.

În această privință, în ceea ce privește o decizie de respingere a reclamației care nu cuprinde o reexaminare a situației persoanei interesate în funcție de elemente de drept sau de fapt noi, ci confirmă decizia atacată, legalitatea actului inițial care lezează este cea care trebuie să fie examinată cu luarea în considerare a motivării care figurează în decizia de respingere a reclamației, această motivare trebuind să coincidă cu acest act.

(a se vedea punctele 30 și 31)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctele 7 și 8

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, EU:T:2009:485, punctele 58 și 59 și jurisprudența citată, și Hotărârea Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 33

2.      Obiectul acțiunii trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să continue să existe până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să poată astfel, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a introdus‑o.

În ceea ce privește o acțiune a unui fost agent contractual împotriva deciziei unei agenții a Uniunii de a‑i aplica, la angajare, rezerva medicală prevăzută la articolul 100 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, împrejurarea că reclamantul a fost concediat în cursul procedurii nu implică faptul că rezerva medicală menționată a încetat automat să îi fie opozabilă. Astfel, chiar dacă este adevărat că raportul contractual dintre reclamant și agenție a încetat la expirarea perioadei de preaviz, nu este mai puțin adevărat că el a avut ulterior, o anumită perioadă, dreptul de a percepe alocații de șomaj și dreptul de afiliere la Sistemul comun de asigurări de sănătate fără o contribuție din partea sa. În perioada menționată, aplicarea rezervei medicale ar fi avut efectul de a i se refuza beneficiul garanțiilor în materie de invaliditate și de deces pentru urmările și consecințele bolii sau infirmității care a justificat aplicarea rezervei medicale. Totuși, această împrejurare nu implică faptul că acțiunea în anulare și‑a păstrat obiectul după data la care a încetat afilierea reclamantului la Sistemul comun de asigurări de sănătate.

Pe de altă parte, această concluzie nu poate fi pusă în discuție de împrejurarea că agentul menționat a fost recrutat ulterior de o altă agenție europeană, care i‑a aplicat și ea rezerva medicală. Astfel, întrucât o hotărâre a Tribunalului Funcției Publice nu produce efecte decât în privința părților dintr‑un litigiu, anularea deciziei atacate nu poate determina anularea deciziei de aplicare a articolului 100 din regimul menționat agentului vizat, în urma examinării medicale anterioare angajării sale de către o altă agenție a Uniunii, o astfel de anulare neputând fi obținută decât prin introducerea unei acțiuni de către reclamant prin care să conteste această ultimă decizie.

(a se vedea punctele 33, 36-39 și 44)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Mische/Parlamentul, F‑93/05, EU:F:2011:168, punctul 27 și jurisprudența citată