HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

8 octombrie 2015

Cauzele conexate F‑106/13 și F‑25/14

DD

împotriva

Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

„Funcție publică – Personal al FRA – Agent temporar – Raport asupra evoluției carierei – Apel intern – Acuzații de discriminare – Acuzații privind represalii în sensul Directivei 2000/43 – Anchetă administrativă – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Mustrare – Articolele 2, 3 și 11 din anexa IX la statut – Rezilierea contractului pe perioadă nedeterminată – Articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA – Dreptul de a fi ascultat – Articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, prin care DD contestă mustrarea care i‑a fost aplicată de directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), precum și decizia directorului menționat de a‑i rezilia contractul de agent temporar pe durată nedeterminată și solicită obligarea FRA să repare prejudiciul pe care l‑ar fi suferit ca urmare a acestor acte

Decizia:      Anulează decizia din 20 februarie 2013 prin care directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene i‑a aplicat o mustrare lui DD. Anulează decizia din 13 iunie 2013 prin care directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a reziliat contractul de agent temporar pe perioadă nedeterminată al lui DD. Respinge în rest acțiunile formulate în cauzele conexate F‑106/13 și F‑25/14. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de DD.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Respectarea dreptului la apărare – Inițierea unei proceduri disciplinare și adoptarea unei decizii de sancționare în cursul unei aceleiași audieri – Lipsa comunicării prealabile a concluziilor anchetei prealabile care a servit drept bază deciziei de inițiere a procedurii disciplinare și adoptării sancțiunii – Încălcarea dreptului la apărare

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 2, 3 și 11)

2.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Legalitate – Respectarea dreptului la apărare – Încălcare – Consecințe – Anulare – Condiții

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a); Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 9]

3.      Funcționari – Regim disciplinar – Anchetă prealabilă inițierii procedurii disciplinare – Desfășurare în lipsa unor dispoziții generale de aplicare în materie – Lipsa incidenței

(Statutul funcționarilor, art. 110 și anexa IX, art. 2)

4.      Funcționari – Agenți temporari – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Adoptarea deciziei fără a da persoanei interesate posibilitatea de a‑și prezenta observațiile – Încălcarea dreptului de a fi ascultat – Consecințe

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47)

5.      Funcționari – Agenți temporari – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Adoptarea deciziei fără a da persoanei interesate posibilitatea de a‑și prezenta observațiile – Încălcarea dreptului de a fi ascultat – Posibilitate de regularizare a posteriori în cadrul procedurii de reclamație – Excludere

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47]

6.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Hotărâre care anulează o decizie de reziliere a contractului unui agent temporar – Cerere de despăgubire a reclamantului pentru prejudiciul material suferit – Caracterul prematur al cererii

(art. 266 TFUE)

1.      Articolul 2 alineatul (2) și articolul 3 din anexa IX la statut prevăd obligația autorității împuternicite să facă numiri, atunci când intenționează să inițieze o procedură disciplinară pe baza unui raport stabilit la finalul unei anchete administrative, să comunice în prealabil concluziile raportului de anchetă, precum și toate piesele dosarului funcționarului în cauză pentru ca acesta, dispunând de un termen rezonabil pentru a‑și pregăti apărarea, să poată formula orice observație utilă.

În această privință, atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri se întemeiază pe raportul de anchetă administrativă pentru a iniția o procedură disciplinară și pentru a adopta imediat o sancțiune disciplinară în cursul uneia și aceleiași audieri, faptul că concluziile raportului de anchetă menționat sunt aduse, oral, la cunoștința funcționarului în cauză în cursul acestei audieri nu poate fi suficient pentru a asigura respectarea dispozițiilor statutare, din moment ce o astfel de comunicare nu a fost de natură să garanteze o informare adecvată a acestui funcționar și să îi permită să își exercite în mod efectiv dreptul de a fi ascultat.

În plus, pentru a conferi un efect util dreptului de a fi ascultat garantat la articolul 11 din anexa IX la statut, administrația este ținută, atunci când intenționează să aplice sancțiunea avertismentului în scris sau pe aceea a mustrării, să dea posibilitatea funcționarului sau agentului respectiv să își pregătească apărarea, ceea ce presupune ca acesta să dispună, în timp util, de toate informațiile în privința sa care figurează în dosarul său în sensul articolului 3 alineatul (1) din anexa IX la statut. În consecință, atunci când administrația decide să inițieze procedura disciplinară și apoi să aplice o sancțiune la capătul uneia și aceleiași audieri, nerespectarea cerințelor prevăzute la articolele 2 și 3 din anexa IX la statut constituie o încălcare a dreptului de a fi ascultat, astfel cum a fost garantat prin articolul 11 din anexa IX la statut.

În consecință, omițând să comunice unui funcționar concluziile anchetei administrative prealabil audierii sale, al cărei obiect este tocmai acela de a‑l asculta cu privire la concluziile respective și în cursul căreia a fost adoptată o decizie de sancționare, fără a i se permite să își pregătească apărarea, administrația încalcă obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2, 3 și 11 din anexa IX la statut.

(a se vedea punctele 57-60, 62 și 63)

2.      Pentru ca o încălcare a dreptului de a fi ascultat să poată determina anularea unei decizii de aplicare a unei proceduri disciplinare, mai este necesar să se examineze dacă, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi condus la un rezultat diferit. În această privință, având în vedere caracterul fundamental al respectării dreptului de a fi ascultat, astfel cum este consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, autorității împuternicite să facă numiri, care a adoptat decizia de sancționare și care, din această cauză, cunoaște cel mai bine elementele care au condus la adoptarea acestei decizii, îi revine sarcina să demonstreze că, chiar dacă persoana în cauză ar fi fost ascultată în mod corespunzător, autoritatea nu ar fi putut să adopte o decizie diferită.

Cu toate acestea, în împrejurări în care administrația decide să inițieze procedura disciplinară, iar apoi să aplice o sancțiune disciplinară la capătul uneia și aceleiași audieri, fără a fi comunicat funcționarului respectiv concluziile anchetei administrative, a reține că administrația ar fi adoptat aceeași decizie precum cea care a fost luată, chiar după ce va fi ascultat persoana în cauză cu privire la concluziile raportului menționat, precum și cu privire la proiectul de sancționare, ar echivala pur și simplu cu a goli de substanță dreptul fundamental de a fi ascultat, din moment ce însuși conținutul acestui drept presupune ca persoana în cauză să aibă posibilitatea de a influența procesul decizional în cauză.

(a se vedea punctele 65 și 67)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 3 iulie 2014, Kamino International Logistics și Datema Hellmann Worldwide Logistics, C‑129/13 și C‑130/13, EU:C:2014:2041, punctul 79

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 14 mai 2014, Delcroix/SEAE, F‑11/13, EU:F:2014:91, punctul 44

3.      În materie disciplinară, împrejurarea că o anchetă administrativă a fost condusă de o agenție a Uniunii fără ca aceasta să fi adoptat în prealabil dispozițiile generale de aplicare a articolului 2 din anexa IX la statut și să fi definit astfel cadrul procedural al anchetei nu este de natură să afecteze legalitatea respectivei anchete. Desigur, articolul 2 alineatul (3) din anexa IX la statut impune autorității împuternicite să facă numiri din fiecare instituție să adopte dispozițiile generale de aplicare a articolului menționat, în conformitate cu articolul 110 din statut. Cu toate acestea, lipsa adoptării unor asemenea dispoziții nu se opune, în sine, inițierii și desfășurării unei anchete administrative, aceasta trebuind să fie condusă, în orice caz, cu respectarea dispozițiilor din anexa IX la statut și a principiilor generale ale dreptului cum este respectarea dreptului la apărare.

(a se vedea punctul 75)

4.      În ceea ce privește o decizie de reziliere a contractului unui agent temporar luată fără ca, anterior adoptării acesteia, administrația să fi informat în mod expres persoana interesată că preconizează această posibilitate și să o fi invitat pe aceasta să formuleze orice observație în această privință, nu se poate susține în mod valabil că persoana interesată ar fi fost ascultată în mod corespunzător pentru că cunoștea deja faptele care îi sunt reproșate și să fi avut ocazia de a‑și face cunoscut, în mod util, punctul de vedere asupra incidentelor care au condus la adoptarea deciziei de reziliere. Astfel, dreptul de a fi ascultat trebuie tocmai să permită persoanei interesate nu numai să furnizeze explicații cu privire la comportamentul său și la cauzele acestuia, ci și de a‑și susține argumentele cu privire la măsura preconizată în privința sa.

În aceste condiții, revine administrației obligația de a demonstra că, chiar dacă dreptul de a fi ascultat ar fi fost respectat, decizia de reziliere ar fi fost totuși adoptată. În această privință, un simplu argument întemeiat pe ruptura legăturii de încredere cu persoana interesată nu permite nicidecum să se excludă că, în ipoteza în care administrația nu ar fi încălcat dreptul persoanei interesate de a fi ascultată, explicațiile pe care aceasta din urmă le‑ar fi furnizat, eventual, ar fi putut avea efectul de a convinge respectiva autoritate să renunțe la rezilierea contractului persoanei interesate.

În plus, o decizie de reziliere constituie un act de o gravitate extremă pentru agentul respectiv, care își pierde astfel locul de muncă și a cărui carieră poate fi afectată negativ pentru mulți ani. Pe lângă faptul că dreptul de a fi ascultat înainte de a fi luată în privința sa o măsură individuală care l‑ar afecta în mod defavorabil este un drept fundamental al agentului respectiv, exercitarea de către acesta a dreptului de a se exprima în mod util cu privire la decizia de reziliere ține de răspunderea autorității abilitate să încheie contractele de angajare, răspundere pe care trebuie să o asigure cu scrupulozitate.

(a se vedea punctele 90, 91, 93 și 95)

5.      Nu se poate susține în mod valabil că dreptul la apărare al unui agent, care a fost încălcat înainte de adoptarea unei decizii de reziliere a contractului său de muncă, ar fi fost totuși respectat a posteriori ca urmare a faptului că persoana interesată și‑a putut susține argumentele împotriva deciziei menționate în cadrul procedurii reclamației prevăzute la articolul 90 alineatul (2) din statut. Astfel, o reclamație introdusă în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut nu are ca efect să suspende executarea deciziei contestate, astfel încât, în pofida reclamației formulate de persoana interesată împotriva deciziei de reziliere, această decizie a avut efecte negative imediate asupra situație persoanei interesate care nu a fost în măsură să influențeze decizia respectivă. Astfel, adoptarea deciziei de reziliere fără ascultarea prealabilă a persoanei interesate este în mod vădit de natură să fi afectat conținutul esențial al dreptului la apărare al acestuia.

(a se vedea punctele 97 și 98)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța din 22 noiembrie 2006, Milbert și alții/Comisia, T‑434/04, EU:T:2006:359, punctul 42

6.      Anularea unui act are ca efect eliminarea retroactivă a acestui act din ordinea juridică și, în cazul în care acesta a fost deja executat, anularea efectelor sale impune restabilirea situației juridice în care se afla reclamantul anterior adoptării acestui act. În plus, în conformitate cu articolul 266 TFUE, revine instituției emitente a unui act abrogat obligația să ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii al cărei destinatar este.

În ceea ce privește hotărârea prin care s‑a anulat o decizie de reziliere a [contractului] unui agent temporar ca urmare a încălcării, de către administrație, a dreptului persoanei interesate de a fi ascultată anterior adoptării unui act care o lezează, atunci când nu este exclus ca, în cazul în care persoanei interesate i s‑ar fi dat posibilitatea să își susțină punctul de vedere în legătură cu decizia de reziliere preconizată, ar fi putut să convingă administrația să nu adopte decizia de reziliere în privința sa, instanța Uniunii nu se poate antepronunța cu privire la decizia pe care agenția pârâtă va fi determinată să o ia având în vedere hotărârea de anulare. Ca urmare, concluziile prin care se solicită obligarea agenției pârâte să repare prejudiciul material pe care agentul respectiv l‑ar fi suferit din cauza nelegalității deciziei de reziliere trebuie să fie respinse ca premature.

(a se vedea punctele 103 și 104)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 26 octombrie 2006, Landgren/ETF, F‑1/05, EU:F:2006:112, punctul 92 și jurisprudența citată