ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)

2 august 2016

Cauza F‑74/13

Anne Mommer

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Pensii – Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut privind transferul drepturilor de pensie – Transferul drepturilor de pensie dobândite în alte sisteme de pensii către sistemul de pensii al Uniunii – Decizie de recunoaștere a sporului de ani de plată a contribuțiilor prin care se aplică noile DGA privind articolele 11 și 12 din anexa VIII la statut – Articolul 81 din Regulamentul de procedură – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Anne Mommer a solicitat anularea deciziei Comisiei Europene privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor în sistemul de pensii al Uniunii Europene în urma transferului drepturilor sale de pensie dobândite înainte de intrarea sa în serviciul Uniunii

Decizia:      Respinge acțiunea ca fiind în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Acte ale instituțiilor – Aplicare în timp – Aplicare imediată a normei noi efectelor viitoare ale unei situații care a apărut sub imperiul normei vechi – Adoptarea noilor dispoziții generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut – Aplicare în cazul transferului drepturilor de pensie dobândite solicitat înainte de adoptarea normei noi, dar efectuat după intrarea sa în vigoare – Încălcarea drepturilor dobândite și a principiului încrederii legitime – Lipsă

[Statutul funcționarilor, anexa VIII, art. 11 alin. (2)]

2.      Funcționari – Pensii – Drepturi de pensie dobândite anterior intrării în serviciul Uniunii – Transfer către sistemul Uniunii – Adoptarea noilor dispoziții generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut – Diferență de tratament între funcționarii al căror capital reprezentând drepturile lor de pensie a fost transferat către sistemul Uniunii, înainte și, respectiv, după intrarea în vigoare a dispozițiilor respective – Încălcarea principiului egalității de tratament – Lipsă

[Statutul funcționarilor, anexa VIII, art. 11 alin. (2)]

1.      Aplicarea noilor dispoziții generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut în ceea ce privește un transfer către sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor de pensie dobândite în cadrul unui alt sistem de pensii, solicitat înainte de adoptarea dispozițiilor respective, însă efectuat după intrarea lor în vigoare, nu este contrară articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.

În această privință, potrivit unui principiu general recunoscut și cu excepția cazului în care se prevede altfel, o normă nouă este de imediată aplicare pentru situațiile care vor lua naștere în viitor, precum și pentru efectele viitoare ale situațiilor care au luat naștere, fără a fi însă constituite în întregime, sub imperiul vechii norme. Numai în situațiile apărute și constituite definitiv sub incidența normei precedente, care instituie drepturi dobândite, lucrurile nu stau astfel. Un drept este considerat dobândit atunci când faptul generator al acestuia s‑a produs înainte de modificarea legislativă. Totuși, această situație nu se regăsește în cazul unui drept al cărui fapt generator nu s‑a produs sub incidența legislației care a fost modificată.

Or, pe de o parte, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut nu se opune unei asemenea aplicări imediate a noilor dispoziții generale de aplicare.

Pe de altă parte, nici comunicarea către funcționarul sau către agentul care a formulat o cerere de transfer în sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor de pensie dobândite în cadrul unui alt sistem de pensii, a unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, nici, cu atât mai puțin, simpla introducere a unei astfel de cereri nu modifică situația juridică a persoanei interesate și nu produc efecte juridice obligatorii. Prin urmare, pentru un funcționar sau pentru un agent, nu existau drepturi dobândite care ar fi putut fi încălcate prin aplicarea noilor dispoziții.

Pe de altă parte, dreptul unui funcționar sau al unui agent de a i se recunoaște un spor de ani de plată a contribuțiilor nu este constituit în întregime decât după transferul în sistemul de pensii al Uniunii al capitalului reprezentând drepturile sale dobândite într‑un alt sistem.

În plus, particularii nu se pot prevala de principiul protecției încrederii legitime pentru a se opune aplicării unei dispoziții de reglementare noi, în special într‑un domeniu în care legiuitorul dispune de o largă putere de apreciere.

(a se vedea punctele 24-27, 29 și 36)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 13 octombrie 2015, Comisia/Verile și Gjergji, T‑104/14 P, EU:T:2015:776, punctele 151-154 și 170 și jurisprudența citată

2.      Prin adoptarea noilor dispoziții generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut, din care rezultă o diferență de tratament între funcționarii al căror capital reprezentând drepturile lor de pensie dobândite într‑un alt sistem de pensii a fost transferat în sistemul de pensii al Uniunii înainte și, respectiv, după intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate, o instituție nu încalcă principiul egalității de tratament, întrucât tratamentul diferențiat afectează funcționari care nu fac parte din una și aceeași categorie.

Astfel, funcționarii al căror capital reprezentând drepturile lor de pensie dobândite într‑un alt sistem nu fusese transferat în sistemul de pensii al Uniunii la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții nu se aflau într‑o situație juridică similară cu cea a funcționarilor ale căror drepturi de pensie dobândite anterior intrării lor în serviciu fuseseră transferate deja, înaintea acestei date, sub formă de capital, în sistemul de pensii al Uniunii și față de care fusese adoptată o decizie privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în acest din urmă sistem. Funcționarii din prima categorie dispuneau încă de drepturile de pensie într‑un alt sistem, în timp ce pentru cei din cea de a doua categorie avusese loc deja un transfer de capital având ca rezultat stingerea unor astfel de drepturi și recunoașterea corespunzătoare a unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii.

În plus, o astfel de diferență de tratament se bazează de asemenea pe un element obiectiv și independent de voința instituției în cauză, și anume celeritatea soluționării de către sistemul de pensii extern vizat a cererii de transfer al capitalului în cauză.

(a se vedea punctul 37)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 13 octombrie 2015, Comisia/Verile și Gjergji, T‑104/14 P, EU:T:2015:776, punctele 177-180