CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
GERARD HOGAN
prezentate la 28 februarie 2019(1)
Cauza C‑644/17
Eurobolt BV
cu participarea:
Staatssecretaris van Financiën
(cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden [Curtea Supremă, Țările de Jos])
„Cerere de decizie preliminară – Articolul 267 TFUE – Nevaliditate – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la o cale de atac eficientă – Întinderea controlului jurisdicțional național al unui act al Uniunii – Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Articolul 15 alineatul (2) – Regulamentul (UE) nr. 723/2011 – Circumvenția măsurilor antidumping – Protecție împotriva dumpingului – Consultarea statelor membre – Noțiunea «informații utile» – Încălcarea termenului”
I. Introducere
1. Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (denumit în continuare „regulamentul de bază”)(2), a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 din 18 iulie 2011 privind extinderea taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia(3). Mai precis, întrebarea delicată care decurge din această trimitere este dacă nerespectarea anumitor garanții procedurale prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază poate conduce la anularea regulamentului de punere în aplicare.
2. Cererea a fost formulată în cadrul unui litigiu între Eurobolt BV și Staatssecretaris van Financiën (Secretarul de stat pentru finanțe, Țările de Jos) având ca obiect impunerea de taxe antidumping pentru importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel în Uniunea Europeană.
II. Contextul juridic
A. Regulamentul de bază
3. Adoptarea măsurilor antidumping era, la data faptelor, guvernată de regulamentul de bază.
4. În primul rând, este util să se atragă atenția asupra dispozițiilor considerentului (12) al regulamentului de bază:
„Este necesar să se stabilească modul în care părțile interesate sunt avizate cu privire la informațiile cerute de autorități și să li se ofere posibilități numeroase de a prezenta toate dovezile pertinente și de a‑și apăra interesele. Este, de asemenea, de dorit să se definească în mod clar normele și procedurile de urmat pe parcursul anchetei și să se prevadă, în special, că părțile interesate trebuie să se facă cunoscute, să își prezinte punctul de vedere și să furnizeze informațiile la termenele stabilite, pentru a se ține seama de punctul lor de vedere. Este, de asemenea, necesar să se indice condițiile în care o parte interesată poate avea acces la informațiile furnizate de alte părți interesate și să transmită comentarii. Este, de asemenea, oportun să se instituie o cooperare între statele membre și Comisie în ceea ce privește culegerea de informații.”
5. Este de asemenea util să reamintim că prevederile considerentului (25) al regulamentului de bază dispun:
„Informațiile comunicate statelor membre în cadrul comitetului consultativ sunt adesea foarte tehnice și implică o analiză economică și juridică elaborată. Pentru a lăsa statelor membre timp suficient pentru a le analiza, acestea ar trebui transmise într‑un interval de timp adecvat înaintea datei reuniunii stabilite de președintele comitetului consultativ.”
6. Articolul 13 din regulamentul de bază, intitulat „Circumvenția”, prevedea:
„(1) Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe, cărora li s‑au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s‑au adus mici modificări sau părți ale acestor produse care provin dintr‑o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare. În caz de circumvenție a măsurilor în vigoare, taxele antidumping care nu depășesc taxa antidumping reziduală instituită în temeiul articolului 9 alineatul (5) se pot aplica și importurilor de la întreprinderi care beneficiază de taxe individuale în țările care fac obiectul măsurilor. Circumvenția se definește ca o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe și Comunitate sau între întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și Comunitate, care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare și unde există probe privind existența unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2.
[…]
(3) Se deschide o anchetă, în temeiul prezentului articol, la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce privește factorii menționați la alineatul (1). Ancheta se deschide, după consultarea comitetului consultativ, printr‑un regulament al Comisiei care poate de asemenea să ceară autorităților vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau să solicite garanții. Ancheta este efectuată de către Comisie, cu un eventual ajutor din partea autorităților vamale, și trebuie finalizată în termen de nouă luni. În cazul în care faptele stabilite definitiv justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Consiliu, care hotărăște cu privire la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Propunerea se adoptă de către Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu o majoritate simplă să respingă propunerea, în termen de o lună de la prezentarea ei de către Comisie. Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5) sau cu data la care au fost cerute garanții. Dispozițiile procedurale corespunzătoare prezentului regulament cu privire la deschiderea și desfășurarea anchetelor se aplică în conformitate cu prezentul articol.
[…]”
7. Articolul 15 din regulamentul de bază, intitulat „Consultări”, prevedea:
„(1) Consultările prevăzute de prezentul regulament se desfășoară în cadrul unui comitet consultativ compus din reprezentanți ai fiecărui stat membru și prezidat de un reprezentant al Comisiei. Au loc consultări de îndată, fie la cererea unui stat membru, fie la inițiativa Comisiei și, în orice caz, într‑un interval care permite respectarea termenelor stabilite de prezentul regulament.
(2) Comitetul se întrunește la convocarea președintelui. Acesta comunică statelor membre toate informațiile utile, cât mai curând posibil, dar cu cel puțin zece zile lucrătoare înaintea reuniunii.
(3) În cazul în care este necesar, consultările pot avea loc numai în scris; în acest caz Comisia avizează statele membre și le precizează termenul în care acestea pot să își exprime opinia sau să ceară o consultare orală pe care o organizează președintele, sub rezerva ca această consultare orală să se poată desfășura într‑un interval de timp care să permită respectarea termenelor stabilite de prezentul regulament.
(4) Consultările se referă în principal la:
(a) existența unui dumping și metodele care permit determinarea marjei de dumping;
(b) existența și mărimea prejudiciului;
(c) legătura de cauzalitate între importurile care fac obiectul dumpingului și prejudiciu;
(d) măsurile care, având în vedere circumstanțele, sunt adecvate pentru a preveni prejudiciul cauzat de dumping sau pentru a‑l remedia, precum și modalitățile de aplicare a acestor măsuri.”
B. Regulamentul de punere în aplicare nr. 723/2011
8. La 26 ianuarie 2009, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 91/2009 privind impunerea unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză(4).
9. Prin Regulamentul (UE) nr. 966/2010, Comisia, în temeiul articolului 13 alineatul (3) din regulamentul de bază, a decis deschiderea unei anchete privind eventuala circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 prin transbordare prin Malaysia(5).
10. În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 966/2010, importurile în Uniunea Europeană ale unor elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia trebuie înregistrate de autoritățile vamale.
11. Prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 723/2011, taxa antidumping definitivă impusă asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din China a fost extinsă la anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia.
III. Situația de fapt din procedura principală
12. Eurobolt este o societate cu sediul în ’s‑Heerenberg (Țările de Jos). Aceasta comercializează elemente de fixare din oțel și fier, pe care le cumpără din Asia în vederea vânzării în Uniunea Europeană.
13. După ce prin Regulamentul nr. 91/2009 a fost impusă o taxă antidumping definitivă asupra anumitor elemente de fixare din fier sau oțel încadrate la poziția 7318 din Nomenclatura combinată originare din Republica Populară Chineză, reclamanta a cumpărat astfel de elemente de fixare de la doi furnizori stabiliți în Malaysia, respectiv TZ Fasteners (în continuare „TZ”) și HBS Fasteners Manufacturing (în continuare „HBS”).
14. În perioada cuprinsă între 29 octombrie 2010 și 4 august 2011, reclamanta a prezentat în Țările de Jos 32 de declarații de punere în liberă circulație a unor elemente de fixare din oțel cumpărate de la HBS și de la TZ. Malaysia a fost indicată ca țară de origine. În conformitate cu Regulamentul nr. 966/2010, autoritățile vamale au înregistrat respectivele elemente de fixare și le‑au pus în liberă circulație fără perceperea unor taxe antidumping.
15. După publicarea regulamentului, Comisia a decis să deschidă o anchetă. Acest lucru a fost comunicat oficial autorităților din China și din Malaysia, precum și importatorilor cunoscuți din aceste țări (unul dintre aceștia fiind Eurobolt) și către industriile relevante de pe întreg teritoriul Uniunii.
16. HBS și TZ s‑au făcut cunoscuți Comisiei în legătură cu această anchetă și au comunicat răspunsurile lor la chestionarul antidumping. Eurobolt s‑a făcut și ea cunoscută ca parte interesată.
17. Prin scrisoarea din 26 mai 2011, Comisia a comunicat Eurobolt constatările ei preliminare rezultate în urma anchetei. Reclamanta a răspuns în scris la această scrisoare la 13 iunie 2011, în termenul stabilit pentru ea. Comitetul consultativ s‑a reunit la 15 iunie 2011.
18. Prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 723/2011, taxa antidumping definitivă impusă asupra anumitor elemente de fixare din fier sau oțel originare din China a fost extinsă la anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia. Elementele de fixare cumpărate de reclamantă nu au fost, prin urmare, scutite de taxă.
19. După intrarea în vigoare a acestui regulament, inspectorul a efectuat la reclamantă o verificare ulterioară importului. S‑au aplicat taxe antidumping în valoare totală de 587 802,20 euro.
20. După ce Biroul vamal Nijmegen a respins contestația formulată de Eurobolt, reclamanta a formulat o acțiune în anulare în fața instanțelor naționale. Acțiunea a fost respinsă atât de Rechtbank Noord‑Holland (Tribunalul din Olanda de Nord, Țările de Jos), cât și de Gerechtshof Amsterdam (Curtea de Apel Amsterdam, Țările de Jos). Ulterior, Eurobolt a declarat recurs la Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă Amsterdam, Țările de Jos). Aceasta este instanța care a formulat trimiterea preliminară.
21. În cadrul respectivei proceduri de recurs, primul motiv invocat de Eurobolt a fost nevaliditatea Regulamentului nr. 723/2011 în lumina criteriilor prevăzute la articolul 13 din regulamentul de bază. Prin intermediul celui de a doilea motiv de recurs, Eurobolt a susținut că dreptul său la apărare a fost încălcat de Comisie în timpul anchetei, întrucât comitetul consultativ nu a primit toate informațiile utile comunicate de Eurobolt Comisiei cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii, încălcând astfel prevederile articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază.
22. În acest context, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă, Țările de Jos) are îndoieli cu privire la întinderea misiunii instanțelor naționale atunci când controlează actele instituțiilor Uniunii, în special în raport cu articolul 47 din cartă. Cealaltă întrebare care se pune este dacă răspunsul reclamantei la concluziile anchetei poate fi considerat „informații utile” în sensul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază și, în caz afirmativ, ce consecințe trebuie legate de afirmația potrivit căreia, contrar dispozițiilor prevăzute, comitetul consultativ nu a primit toate documentele de la Comisie cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii.
IV. Cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții
23. În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă,Țările de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1.a) Articolul 47 din [cartă] coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că o parte interesată poate ataca legalitatea unei decizii a unei instituții a Uniunii, care trebuie pusă în aplicare de autoritățile naționale, invocând încălcarea normelor fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a unor norme de punere în aplicare a acestora sau un abuz de putere?
1.b) Articolul 47 din [cartă] coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că instituțiile Uniunii care sunt implicate în procesul de adoptare a unei decizii a cărei validitate este atacată într‑o procedură în fața instanței naționale sunt obligate să furnizeze acestei instanțe, la cerere, toate informațiile de care dispun și pe care le‑au luat în considerare sau pe care ar fi trebuit să le ia în considerare în procesul de adoptare a acestei decizii?
1.c) Articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că dreptul la o cale de atac eficientă implică faptul ca instanța să verifice, fără restricții, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea articolului 13 din [regulamentul de bază]? Acest articol 47 implică în special că instanța este competentă să aprecieze pe deplin dacă stabilirea faptelor a fost completă și adecvată să justifice efectul juridic amintit? Acest articol 47 implică în special și că instanța menționată este competentă să aprecieze pe deplin dacă faptele cu privire la care se pretinde că nu au fost luate în considerare în adoptarea deciziei, dar care ar putea afecta efectul juridic legat de faptele care au fost însă stabilite, ar fi trebuit luate în considerare?
2.a) Noțiunea «informațiile utile» de la articolul 15 alineatul (2) din [regulamentul de bază] trebuie interpretată în sensul că prin aceasta se înțeleg observațiile unui importator independent stabilit în Uniune al bunurilor care fac obiectul anchetei menționate în această dispoziție la constatările Comisiei dacă acest importator a fost informat de Comisie cu privire la această anchetă, a furnizat Comisiei informațiile cerute și, având ocazia în acest sens, a răspuns în timp util la constatările Comisiei?
2.b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2.a), poate acest importator în acest caz să invoce încălcarea articolului 15 alineatul (2) din [regulamentul de bază] dacă observațiile depuse de acesta nu sunt puse la dispoziție cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii comitetului consultativ prevăzut la această dispoziție?
2.c) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2.b), încălcarea articolului 15 alineatul (2) din [regulamentul de bază] are ca urmare faptul că decizia este nelegală și că aplicarea acesteia trebuie înlăturată?”
24. Au depus observații scrise Eurobolt, guvernele italian și neerlandez, precum și Consiliul și Comisia Europeană. La încheierea fazei scrise a procedurii, Curtea a considerat că este suficient de informată pentru a se pronunța fără să organizeze o ședință de audiere a pledoariilor, potrivit articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.
V. Analiză
A. Cu privire la prima întrebare preliminară
25. Prin intermediul primei întrebări subiacente, instanța de trimitere solicită Curții în esență să clarifice întinderea misiunii instanțelor naționale atunci când sunt învestite cu judecarea unei chestiuni ce privește validitatea unui act al Uniunii. Răspunsul la aceste întrebări se regăsește în mecanismul de control judiciar care prevalează în Uniunea Europeană, care se întemeiază pe statul de drept.
1. Controlul judiciar și preeminența dreptului
26. După cum rezultă în mod clar din Hotărârea Les Verts, Uniunea Europeană este o uniune de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituțiile sale nu pot să se sustragă controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta, cu tratatul sau cu legislația care decurge din acesta(6). Acest lucru înseamnă că „justițiabilii au dreptul de a contesta în justiție legalitatea oricărei decizii sau a oricărui act național referitor la aplicarea în privința lor a unui act al Uniunii”(7).
27. În acest scop, Tratatul FUE a stabilit, pe de o parte, la articolele 263 și 277 și, pe de altă parte, la articolul 267 un sistem complet de căi de atac și de proceduri menit să asigure controlul judiciar al actelor Uniunii, încredințându‑l instanțelor Uniunii(8).
28. Astfel, fără îndoială, controlul judiciar ce are ca scop asigurarea respectării ordinii juridice a Uniunii Europene este efectuat de Curtea de Justiție și de instanțele naționale. Articolul 19 TUE, care exprimă în mod concret valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 TUE, încredințează sarcina asigurării controlului judiciar în ordinea juridică a Uniunii nu numai Curții, ci și instanțelor naționale(9).
29. În acest context trebuie reamintit și că, în primul rând, articolul 19 TUE și articolul 47 din cartă sunt în mod clar legate. Astfel, obligația instituită în sarcina statelor membre la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii corespunde dreptului consacrat la articolul 47 din cartă, care prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești(10). În al doilea rând, trimiterile preliminare în aprecierea validității constituie, la fel ca acțiunea în anulare, o modalitate de control al legalității actelor Uniunii(11).
2. Cu privire la prima întrebare litera a)
30. Din acest context și mai ales din paralelismul dintre acțiunea în anulare și cererea de decizie preliminară rezultă că, întrucât articolul 267 TFUE nu prevede nimic în acest sens, motivele de control judiciar menționate la articolul 263 TFUE pot fi utilizate pentru a invoca nevaliditatea actului în cauză al Uniunii în fața unei instanțe naționale și o pot determina pe aceasta din urmă să adreseze Curții de Justiție o cerere de decizie preliminară(12).
31. Se poate adăuga un aspect asupra căruia Curtea a hotărât deja, respectiv „competența Curții să se pronunțe, cu titlu preliminar, în temeiul articolului 267 [TFUE], asupra validității actelor adoptate de instituțiile [Uniunii] nu poate fi limitată de motivele pe baza cărora validitatea acestor acte poate fi contestată”(13). În temeiul acestei jurisprudențe, se poate chiar argumenta că trimiterea preliminară în aprecierea validității dreptului Uniunii nu se limitează la motivele specificate pentru acțiunea în anulare(14).
3. Cu privire la prima întrebare litera b)
32. A doua întrebare se referă la colaborarea dintre instanțele naționale și instituțiile Uniunii implicate în litigii. Astfel, prin întrebarea respectivă, instanța de trimitere întreabă Curtea dacă articolul 47 din cartă coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că instituțiile Uniunii care sunt implicate în procesul de adoptare a unei decizii a cărei validitate este atacată într‑o procedură în fața instanței naționale au obligația să furnizeze acestei instanțe, la cerere, toate informațiile de care dispun și pe care le‑au luat în considerare sau pe care ar fi trebuit să le ia în considerare în procesul de adoptare a respectivei decizii.
33. Astfel cum s‑a menționat deja, articolul 19 TUE încredințează explicit Curții de Justiție și instanțelor naționale responsabilitatea pentru controlul judiciar în ordinea juridică a Uniunii. În acest sens, articolul 19 TUE confirmă că instanța națională este prima instanță care aplică dreptul Uniunii(15).
34. În acest scop, în cazul în care instanțele naționale nu sunt competente să constate în mod direct că actele Uniunii sunt nevalide(16), aceste instanțe pot să examineze validitatea unui act al Uniunii. În cazul în care consideră că motivele de nevaliditate formulate de părți sunt neîntemeiate, acestea le pot respinge, concluzionând că actul este pe deplin valid. În schimb, în ipoteza în care o asemenea instanță consideră că unul sau mai multe motive invocate de părți sau din oficiu în sensul nevalidității sunt întemeiate, acesteia îi revine sarcina să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o cerere de decizie preliminară în aprecierea validității actului(17).
35. În acest context, instanța națională trebuie să dețină toate informațiile necesare pentru a garanta aplicarea și eficacitatea dreptului Uniunii, fiind necesar, de asemenea, să dispună de toate informațiile utile pentru a proceda la examinarea preliminară a legalității și pentru a aprecia necesitatea unei decizii preliminare întemeiate pe articolul 267 TFUE.
36. Pentru acest motiv, în cazul în care instanța națională are nevoie de informații pe care numai instituțiile Uniunii le pot oferi, principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE impune în principiu instituțiilor Uniunii ca, atunci când li se solicită de către instanța națională, să comunice cât mai curând posibil informațiile respective, cu excepția cazului în care refuzul de a furniza astfel de informații este justificat de motive imperative referitoare la necesitatea de a evita orice interferență cu funcționarea și independența Uniunii sau pentru a‑i proteja interesele(18).
37. Acest lucru este valabil mai ales dat fiind că norma respectivă își găsește justificarea în faptul că Uniunea Europeană este o uniune de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituțiile sale nu pot să se sustragă controlului actelor pe care le adoptă în sensul conformității acestora cu tratatul(19) și, prin urmare, „[o]bligația de cooperare loială impusă instituțiilor [Uniunii] are o importanță deosebită în ceea ce privește autoritățile judiciare ale statelor membre, care au responsabilitatea de a se asigura că dreptul [Uniunii] este aplicat și respectat în ordinea juridică națională”(20).
38. Trebuie să reamintim însă că „actele instituțiilor Uniunii beneficiază, în principiu, de o prezumție de legalitate și produc, prin urmare, efecte juridice atât timp cât nu au fost revocate, anulate în cadrul unei acțiuni în anulare sau declarate nevalide în urma unei trimiteri preliminare sau a unei excepții de nelegalitate”(21). Din această prezumție rezultă că reclamantului care invocă nelegalitatea îi revine sarcina să demonstreze, în primul rând, pertinența afirmației sale și să furnizeze toate informațiile de care dispune.
4. Cu privire la prima întrebare litera c)
39. A treia întrebare subiacentă se referă la domeniul de aplicare al controlului judiciar. Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se aprecieze exactitatea faptelor, dar și competența de a aprecia caracterul exhaustiv și adecvat al faptelor constatate.
40. În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. Controlul judiciar al unei asemenea puteri de apreciere trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității faptelor reținute pentru pronunțarea deciziei contestate și a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere(22).
41. Curtea a statuat deja cu privire la controlul realizat de Tribunal referitor la elementele de probă în sensul că „Tribunalului nu îi revine numai sarcina de a verifica exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și cea de a controla dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse”(23).
42. Astfel cum s‑a menționat anterior, deși instanțele naționale nu sunt competente să constate ele însele că actele Uniunii sunt nevalide, aceste instanțe pot să examineze validitatea unui act al Uniunii. Nu există, prin urmare, niciun motiv pentru care jurisprudența citată la punctul anterior nu s‑ar aplica acestor instanțe.
43. În acest sens, instanței naționale trebuie să i se permită fără îndoială să verifice respectarea normelor de procedură, exactitatea faptelor reținute pentru pronunțarea deciziei contestate, dar și dacă instituția competentă a luat în considerare toate faptele relevante.
44. Procedând astfel, instanța națională nu poate să se substituie instituției competente conform tratatului cu privire la aprecierea faptelor, ci doar verifică dacă actul a fost adoptat pe baza unor informații corecte și suficiente pentru a permite o evaluare corespunzătoare. Acest lucru ni se pare în concordanță cu rolul unei instanțe ce are competența să verifice validitatea unui act.
45. În schimb, odată colectate și verificate toate faptele relevante, întrucât instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere în domeniul măsurilor de protecție comercială, instanța care verifică legalitatea nu poate stabili decât că nu există erori vădite în aprecierea acestor fapte sau în ignorarea altor fapte. Aprecierea condițiilor de fond (în temeiul regulamentului de bază) este supusă acelorași limitări.
B. Cu privire la a doua întrebare
46. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită Curții în esență să stabilească dacă Regulamentul de punere în aplicare nr. 723/2011 este nevalid în raport cu articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază, în măsura în care observațiile prezentate de Eurobolt ca răspuns la constatările efectuate de Comisie(24), în situația în care acestea reprezintă informații utile în sensul prevederii respective, nu au fost puse la dispoziția comitetului consultativ cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii.
1. Cu privire la a doua întrebare litera a)
47. Regulamentul de bază nu conține o definiție a noțiunii „informații utile”. Cu toate acestea, din economia regulamentului de bază reiese că sintagma „toate informațiile utile” de la articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază include observațiile unui importator independent al bunurilor care fac obiectul anchetei Comisiei.
48. Astfel, taxele antidumping și extinderea lor în cazul în care se constată o circumvenție sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște pe baza unei propuneri a Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Propunerea Comisiei se bazează pe rezultatele unei anchete în care punctele de vedere și informațiile furnizate de părțile interesate trebuie luate în considerare în temeiul articolului 5 alineatul (10) din regulamentul de bază. Articolul 6 alineatul (7) din regulamentul respectiv adaugă că reclamanții, importatorii și exportatorii, asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile de consumatori care s‑au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 5 alineatul (10) pot, în principiu, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate de oricare parte implicată în anchetă. Conform dispoziției respective, „aceste părți pot răspunde acestor informații și comentariile lor trebuie luate în considerare în măsura în care ele sunt suficient de bine documentate”(25). În sfârșit, articolul 20 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede că „informarea finală trebuie făcută în scris. […] Ea trebuie transmisă cât mai curând posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea deciziei definitive sau de la transmiterea de către Comisie a unei propuneri de decizie definitivă, în conformitate cu articolul 9 […]”, iar articolul 20 alineatul (5) subliniază că „observațiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care” sunt primite într‑un termen pe care Comisia îl stabilește, dar care nu poate fi mai mic de 10 zile.
49. Această interpretare este confirmată de considerentul (12) al regulamentului de bază, care a subliniat importanța dreptului la apărare și posibilitatea ca părțile interesate să își prezinte punctele de vedere și să își apere interesele pe tot parcursul procedurii.
50. Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se constate că informațiile, observațiile și opiniile furnizate Comisiei în timpul anchetei, punctele de vedere trimise Comisiei pe parcursul anchetei, precum și observațiile comunicate ca răspuns la constatările efectuate de Comisie ca urmare a anchetei sunt astfel în mod necesar „informații utile” pentru comitetul consultativ în scopul exprimării unei opinii pertinente cu privire la propunerea Comisiei. Astfel, este clar că informațiile furnizate de Eurobolt în scrisoarea sa din 13 iunie 2011 constituiau „informații utile” în acest sens.
2. Cu privire la a doua întrebare literele b) și c)
51. Având în vedere că observațiile comunicate ca răspuns la constatările efectuate de Comisie în urma anchetei constituie „informații utile” în sensul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază, se ridică întrebarea dacă și, în caz afirmativ, ce urmări trebuie legate de împrejurarea că comitetul consultativ nu a fost informat în termenul legal.
a) Importanța garanțiilor procedurale
52. În primul rând, trebuie amintit că, în cazurile în care o instituție a Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, cum se întâmplă, astfel cum am arătat deja, în domeniul măsurilor de protecție comercială precum măsurile antidumping(26), controlul respectării anumitor garanții procedurale prezintă o importanță fundamentală(27).
53. Articolul 15 din regulamentul de bază urmărește să asigure în special organizarea uneia dintre etapele obligatorii ale procedurii de adoptare a unei taxe antidumping, și anume consultarea comitetului consultativ. În consecință, această dispoziție conține o serie de garanții procedurale cum ar fi cerința conform căreia comunicarea tuturor informațiilor utile trebuie efectuată „cât mai curând posibil, dar cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii”.
54. Astfel, nu există nicio îndoială că articolul 15 din regulamentul de bază poate, în principiu cel puțin, să fie invocat ca temei al unei acțiuni în anulare sau al unei trimiteri preliminare în aprecierea validității.
b) Urmările încălcării articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază
55. Reamintim că comitetul consultativ este compus din reprezentanți ai fiecărui stat membru și prezidat de un reprezentant al Comisiei(28). Acest tip de comitet nu este neobișnuit în procedura de adoptare a actelor Uniunii.
56. Astfel, conform noilor norme în vigoare în prezent, comitetul consultativ este doar înlocuit cu un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie(29).
57. În contextul Regulamentului nr. 182/2011, observăm că, atunci când legiuitorul prevede că informația respectivă trebuie comunicată reprezentanților statelor membre într‑un anumit termen, Curtea a statuat deja că acest tip de termen urmărește de asemenea să asigure informarea guvernelor statelor membre, prin intermediul membrilor acestora în comitet(30), cu privire la propunerile Comisiei. Acest tip de termen asigură în plus că statele membre dispun de timpul necesar pentru studierea documentelor, care pot fi deosebit de complexe și pot necesita un volum considerabil de corespondență și discuții între diverse autorități administrative sau consultări interne și externe(31).
58. În speță, nu se poate nega că articolul 15 alineatul (2) are în vedere exact acest obiectiv, de vreme ce considerentul (25) menționează în mod expres că „informațiile comunicate statelor membre în cadrul comitetului consultativ sunt adesea foarte tehnice și implică o analiză economică și juridică elaborată”, adăugând că, „pentru a lăsa statelor membre timp suficient pentru a le analiza, acestea ar trebui transmise într‑un interval de timp adecvat înaintea datei reuniunii stabilite de președintele comitetului consultativ”.
59. Deși în cuprinsul considerentului se utilizează modul condițional‑optativ, articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază folosește modul indicativ. În plus, legiuitorul a adăugat un termen imperativ prin utilizarea cuvintelor „cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte […]” imediat după expresia „cât mai curând posibil”. Astfel cum a statuat deja Curtea cu altă ocazie, „nu există nicio îndoială că o astfel de formulare conferă respectivului termen un caracter obligatoriu”(32).
60. Această interpretare este de asemenea în concordanță cu unul dintre obiectivele principale ale regulamentului de bază, care, în conformitate cu considerentul (12) al acestuia, definește în mod clar normele și procedurile de urmat pe parcursul anchetei și prevede în special că părțile interesate trebuie să se facă cunoscute, să își prezinte punctul de vedere și să furnizeze informațiile la termenele stabilite, pentru a se ține seama de acestea.
61. Având în vedere considerațiile de mai sus, suntem obligați să aplicăm soluția reținută de Curte în Hotărârea Tilly‑Sabco/Comisia și să concluzionăm că cerințele prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază constituie „norme[…] fundamentale de procedură aplicabile a căror încălcare determină nulitatea actului vizat”(33).
62. Este adevărat că încălcarea contestată în această cauză anterioară nu a constat în prezentarea tardivă a informațiilor, ci mai degrabă în comunicarea cu întârziere a însuși actului de punere în aplicare.
63. Cu toate acestea, se poate observa că principiul care stă la baza raționamentului din Hotărârea Tilly‑Sabco nu se întemeiază pe natura documentului prezentat, ci are mai degrabă în vedere obiectivul termenului stabilit pentru prezentarea proiectului de act de punere în aplicare și pentru prezentarea proiectului de ordine de zi. Astfel cum a subliniat Curtea, termenul este menit „să permită o examinare calmă, înaintea oricărei reuniuni, de către membrii comitetului de gestiune, a proiectului de act de punere în aplicare”(34). Acest termen reprezintă, conform concluziilor Curții, una dintre normele fundamentale de procedură aplicabile a căror încălcare determină nulitatea actului vizat(35).
64. În speță, legiuitorul însuși insistă asupra importanței unui timp suficient pentru a analiza nu numai propunerea Comisiei, ci și informațiile utile. Într‑adevăr, astfel cum s‑a menționat anterior, în considerentul (25) al regulamentului de bază se arată că informațiile comunicate statelor membre în cadrul comitetului consultativ sunt adesea foarte tehnice și implică o analiză economică și juridică elaborată. Din acest motiv, „pentru a lăsa statelor membre timp suficient pentru a le analiza, acestea ar trebui transmise într‑un interval de timp adecvat înaintea datei reuniunii stabilite de președintele comitetului consultativ”.
65. În acest context, conform articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază, președintele comitetului consultativ comunică statelor membre toate informațiile utile cât mai curând posibil, adăugând un termen imperativ prin sintagma „dar cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii”.
66. În aceste împrejurări, având în vedere modul de redactare și obiectivul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază, nu înțelegem motivul pentru care ar trebui pronunțată o altă soluție în cazul unei încălcări a dispoziției respective decât cea aplicată de Curte în Hotărârea Tilly‑Sabco/Comisia. Termenul prevăzut de dispoziția menționată reprezintă o normă fundamentală de procedură aplicabilă a cărei încălcare determină nulitatea actului vizat.
67. Vom examina acum dacă există, în realitate, o încălcare gravă în speță.
C. Observații privind validitatea Regulamentului de punere în aplicare nr. 723/2011
68. În speță, este cert că comitetul consultativ nu a primit toate informațiile utile cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii, încălcând astfel prevederile articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază. În aceste condiții, concluzia că a existat o încălcare gravă este inevitabilă.
69. Urmarea încălcării acestui termen este că actul adoptat în cadrul acestei proceduri este nul. În speță, acest lucru înseamnă, de asemenea, că Regulamentul nr. 723/2011 este nevalid.
70. Este adevărat că instanța de trimitere nu contestă direct validitatea Regulamentului nr. 723/2011. Cu toate acestea, din formularea celei de a doua întrebări literele b) și c) rezultă în mod clar că instanța de trimitere a solicitat lămuriri cu privire la urmările nerespectării cerințelor articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază. Având în vedere că urmarea imediată a unei astfel de încălcări în situația de față este că regulamentul de punere în aplicare este nevalid, considerăm că, pentru a da un răspuns util la trimiterea preliminară, Curtea nu poate evita să se pronunțe cu privire la această chestiune, care, în orice caz, pare a rezulta implicit din întrebările adresate de instanța de trimitere.
71. Aceasta cu atât mai mult cu cât am arătat deja că instanțele naționale nu sunt competente să constate în mod direct că actele Uniunii sunt nevalide(36). În acest context și având în vedere natura întrebărilor adresate de instanța de trimitere și interesul general de a evita o a doua cerere de decizie preliminară, propunem Curții să declare nevalid Regulamentul nr. 723/2011.
VI. Concluzie
72. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă, Țările de Jos) după cum urmează:
„1.a) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că motivele de control judiciar menționate la articolul 263 TFUE pot fi utilizate pentru a invoca nevaliditatea actului în cauză al Uniunii în fața unei instanțe naționale și o pot determina pe aceasta din urmă să adreseze Curții de Justiție o cerere de decizie preliminară.
1.b) Reclamantului care invocă nelegalitatea îi revine sarcina să demonstreze, în primul rând, pertinența afirmației sale și să furnizeze toate informațiile de care dispune. Totuși, dacă o instanță națională are nevoie de informații care pot fi furnizate doar de instituțiile Uniunii, principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE impune în principiu instituțiilor Uniunii ca, atunci când li se solicită de către instanța națională, să furnizeze informațiile respective cât mai curând posibil, cu excepția cazului în care refuzul de a furniza astfel de informații este justificat de motive imperative referitoare la necesitatea de a evita orice interferență cu funcționarea și cu independența Uniunii sau pentru a‑i proteja interesele.
1.c) Instanța națională care examinează legalitatea este competentă să aprecieze respectarea regulilor de procedură, exactitatea faptelor reținute pentru pronunțarea deciziei contestate, precum și dacă instituția competentă a luat în considerare toate faptele relevante. Instanța care verifică legalitatea este de asemenea competentă să verifice dacă nu există erori vădite în aprecierea condițiilor prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
2.a) Noțiunea «informații utile» de la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 trebuie interpretată în sensul că prin aceasta se înțeleg și observațiile comunicate ca răspuns la constatările efectuate de Comisie în urma anchetei.
2.b) Condițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009 reprezintă norme fundamentale de procedură aplicabile. În consecință, un importator poate să invoce încălcarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009 dacă observațiile depuse de acesta nu sunt puse la dispoziția comitetului consultativ cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii acestuia.
2.c) Adoptarea de măsuri antidumping cu încălcarea termenului prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009 determină nulitatea actului vizat.
3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 din 18 iulie 2011 privind extinderea taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia, este nevalid.”