Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa - CAAD) (Portugalia) la 3 decembrie 2018 – Totalmédia – Marketing Direto e Publicidade SA/Autoridade Tributária e Aduaneira

(Cauza C-751/18)

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa - CAAD)

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Totalmédia – Marketing Direto e Publicidade SA

Pârâtă: Autoridade Tributária e Aduaneira

Întrebările preliminare

În cazul în care se interpretează că, în urma fuziunii inverse în discuție, dobânzile și celelalte cheltuieli financiare aferente împrumuturilor contractate cu terții sau cu societățile legate (cheltuieli pe care societatea absorbită ar putea să le deducă dacă nu ar fi existat fuziunea), destinate achiziției capitalului filialei (societatea absorbantă), transferate prin efectul fuziunii, nu mai sunt deductibile fiscal din baza de impozitare a societății absorbante, este compatibil articolul 23 alineatul 1 litera c) din Codul privind impozitul pe profit, în versiunea în vigoare în 2013, cu dreptul european, în special în sensul că această nedeductibilitate a cheltuielilor financiare ar putea constitui un obstacol sau o restricție pentru operațiunile de concentrare vizate de Directiva 2009/133/CE1 a Consiliului, care încalcă principiile și obiectivele sale, precum și dispozițiile articolului 4 din aceasta?

În cazul în care se răspunde la prima întrebare preliminară în sensul că respectiva nedeductibilitate fiscală a cheltuielilor financiare este compatibilă cu directiva, va continua să existe această compatibilitate în împrejurarea în care rectificarea fiscală nu a avut loc în temeiul dispoziției anti-abuz a directivei (articolul 15) sau al normei de drept național care reproduce această dispoziție (articolul 73 alineatul 10 din Codul privind impozitul pe profit), ci în temeiul altei dispoziții de drept național (articolul 23 din Codul privind impozitul pe profit)?

____________

1 Directiva 2009/133/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parțiale, cesionării de active și schimburilor de acțiuni între societățile din state membre diferite și transferului sediului social al unei SE sau SCE între statele membre (JO 2009, L 310, p. 34).