Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal de grande instance de Paris (Franța) la 27 decembrie 2018 – Crédit Logement SA/OE

(Cauza C-829/18)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal de grande instance de Paris

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Crédit Logement SA

Pârât: OE

Întrebările preliminare

Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 19931 și principiul efectivității dreptului [Uniunii] trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei norme de drept intern care interzice instanței să aprecieze caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat cu un profesionist, din moment ce garantul profesionist care garantează executarea contractului a informat debitorul-consumator cu privire la faptul că urma să efectueze plata, iar acesta din urmă nu i-a indicat excepțiile pe care trebuie să le invoce?

Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 și principiul efectivității dreptului [Uniunii] trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei norme de drept intern care interzice instanței să aprecieze caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat cu un profesionist, din moment ce garantul profesionist care garantează executarea contractului a informat debitorul-consumator cu privire la faptul că urma să efectueze plata, iar acesta din urmă nu i-a indicat excepțiile pe care trebuie să le invoce?

Sarcina probei cu privire la punerea la dispoziția consumatorului a elementelor necesare pentru caracterul clar și inteligibil al clauzei în discuție și cu privire la caracterul clar și inteligibil al clauzei menționate revine profesionistului sau consumatorului?

În ipoteza în care tribunalul ar considera că clauzele 1.2.1-1.2.9, 2.8 din contract sunt abuzive întrucât nu au fost exprimate într-un mod suficient de clar și de inteligibil, trebuie să fie declarate nescrise toate clauzele financiare, inclusiv clauza cu privire la dobânzi, sau trebuie să fie declarate nescrise doar clauzele care se referă la variația cursului de schimb valutar și clauza cu privire la valute, reținându-se o rată a dobânzii fixă, în euro, sau trebuie să se aibă în vedere și o altă opțiune?

În examinarea întrebării precedente, este necesar ca instanța să se asigure că sancțiunea astfel pronunțată este eficientă, proporțională și cu efect de descurajare?

____________

1     Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială 15/vol. 2, p. 273).