Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 19 februarie 2019 – Presidenza del Consiglio dei Ministri/BV

(Cauza C-129/19)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: Presidenza del Consiglio dei Ministri

Intimată: BV

Întrebările preliminare

În împrejurările proprii cauzei principale, care privește o acțiune în despăgubire introdusă de o cetățeană italiană, având reședința stabilă în Italia, împotriva statului în calitatea sa de legiuitor pentru netranspunerea și/sau pentru transpunerea incorectă și/sau incompletă a obligațiilor prevăzute de Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității1 și, în special, a obligației statelor membre, prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din aceasta, de a adopta până la 1 iulie 2005 [astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) din aceeași directivă] un sistem general de despăgubire care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență (printre care și infracțiunea de violență sexuală, a cărei victimă a fost reclamanta), în situațiile în care acestea nu reușesc să obțină repararea integrală a prejudiciului de la persoanele direct răspunzătoare:

cu privire la situația transpunerii tardive (și/sau incomplete) în ordinea juridică internă a Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității, non self executing, în ceea ce privește instituirea, impusă de aceasta, a unui sistem de despăgubire a victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență, care are ca efect nașterea, față de subiecte cu caracter transfrontalier, singurele vizate de această directivă, a unei obligații de despăgubire în sarcina statului membru, în temeiul principiilor consacrate de jurisprudența Curții (printre altele, Hotărârea Francovich și Hotărârea Brasserie du Pecheur și Factortame III), dreptul [Uniunii Europene] impune prevederea unei obligații similare a statului membru față de subiecte fără caracter transfrontalier (așadar, rezidente), care nu ar fi fost destinatarii direcți ai beneficiilor care decurg din transpunerea directivei, dar, pentru a preveni o încălcare a principiilor egalității și nediscriminării în cadrul aceluiași drept [al Uniunii Europene], ar fi trebuit și ar fi putut – în cazul în care directiva ar fi fost transpusă complet și în termen – să beneficieze prin extindere de efectul util al directivei în cauză (altfel spus de sistemul de despăgubire menționat anterior)?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea care precedă:

despăgubirea în favoarea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență (și, în special, ale infracțiunii de violență sexuală prevăzute la articolul 609-bis din Codul penal), stabilită prin Decretul ministrului de interne din 31 august 2017 [adoptat în temeiul alineatului 3 al articolului 11 din Legea nr. 122 din 7 iulie 2016 (Dispoziții în vederea executării obligațiilor care rezultă din apartenența Italiei la Uniunea Europeană – Legea europeană 2015-2016), cu modificările ulterioare (aduse prin articolul 6 din Legea nr. 167 din 20 noiembrie 2017 și prin articolul 1 alineatele 593-596 din Legea nr. 145 din 30 decembrie 2018)], în cuantum fix de 4 800 de euro, poate fi considerată „despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor” în sensul prevederilor articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80?

____________

1     Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO 2004, L 261, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 31).