Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Germania) la 16 iulie 2019 – BZ/Westerwaldkreis

(Cauza C-546/19)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamant: BZ

Pârâtă: Westerwaldkreis

Întrebările preliminare

a)    O interdicție de intrare impusă unui resortisant al unui stat terț în scopuri „care nu sunt legate de migrație” intră în orice caz în domeniul de aplicare al Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală1 dacă statul membru nu a făcut uz de posibilitatea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din directiva respectivă?

b)    În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 1.a): o astfel de interdicție de intrare nu intră sub incidența Directivei 2008/115/CE nici în cazul în care cetățeanul unei țări terțe se află deja în situație de ședere ilegală, independent de un ordin de expulzare emis împotriva sa, care include și o interdicție de intrare și, prin urmare, intră pe fond în sfera de aplicare a directivei?

c)    Se consideră a fi interdicție de intrare în scopuri „care nu sunt legate de migrație” o interdicție de intrare emisă în legătură cu un ordin de expulzare pe motive de securitate și ordine publică (în speță, numai în scopuri preventive generale, în scopul combaterii terorismului)?

În măsura în care la întrebarea 1 se răspunde că prezenta interdicție intră în domeniul de aplicare al Directivei 2008/115/CE:

a)    Abrogarea deciziei de returnare de către autorități (în speță: notificarea returnării la frontieră) are drept consecință faptul că o interdicție de intrare impusă în același timp în sensul articolului 3 punctul 6 din Directiva 2008/115/CE devine nelegală?

b)    Această consecință legală intervine și dacă ordinul administrativ de returnare la frontieră emis anterior deciziei de returnare a rămas definitiv?

____________

1 JO 2008, L 348, p. 98.