Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht Berlin-Brandenburg (Germania) la 27 noiembrie 2019 – M-GmbH/Finanzamt für Körperschaften

(Cauza C-868/19)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Berlin-Brandenburg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: M-GmbH

Pârât: Finanzamt für Körperschaften

Întrebările preliminare

Articolul 11 primul paragraf din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată1 (denumită în continuare „Directiva TVA”) trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) punctul 2 din Umsatzsteuergesetz (Legea privind impozitul pe cifra de afaceri, denumită în continuare „UStG”), în măsura în care aceasta nu permite ca o societate de persoane (în speță, o GmbH & Co. KG) ai cărei asociați, alții decât societatea-mamă de cel mai înalt rang, nu sunt toți persoane integrate pe plan financiar în întreprinderea societății-mamă de cel mai înalt rang, în sensul articolului 2 alineatul (2) punctul 2 din UStG, să fie o societate legată organic în cadrul unui grup fiscal unic în scopuri de TVA?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară:

a)    Articolul 11 al doilea paragraf din Directiva TVA trebuie interpretat – ținând seama de principiul proporționalității și de principiul neutralității – în sensul că poate justifica o excludere a societăților de persoane de tipul celor menționate la prima întrebare preliminară dintr-un grup fiscal unic în scopuri de TVA, întrucât în cazul societăților de persoane dreptul național nu impune cerințe în privința formei în care se încheie și se modifică contractele de societate, iar în privința convențiilor pur verbale pot exista, în cazuri individuale, dificultăți de dovedire a existenței integrării financiare a societății legate organic?

b)    Faptul că legiuitorul național nu a inclus intenția de a preveni evaziunea fiscală sau frauda încă de la adoptarea măsurii se opune aplicării articolului 11 al doilea paragraf din Directiva TVA?

____________

1 JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.