Cerere de decizie preliminară introdusă de Sofiyski rayonen sad (Bulgaria) la 14 mai 2020 – „Toplofikatsia Sofia” EAD, „Chez Elektro Balgaria” AD, „Agentsia za kontrol na prosrocheni zadalzhenia” EOOD

(Cauza C-208/20)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Sofiyski rayonen sad

Părțile din procedura principală

Reclamante: „ Toplofikatsia Sofia” EAD, „Chez Elektro Balgaria” AD, „Agentsia za kontrol na prosrocheni zadalzhenia” EOOD

Întrebările preliminare

Articolul 20 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene coroborat cu articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale, principiul nediscriminării și principiul echivalenței măsurilor procedurale în cadrul procedurii judiciare naționale, precum și articolul 1 [alineatul (1)] litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1206/20011 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care dreptul intern al instanței sesizate prevede că aceasta obține din oficiu informații privind adresa pârâtului în statul acestuia și se constată că acest pârât se găsește într-un alt stat membru al Uniunii Europene, instanța națională sesizată este obligată să obțină adresa pârâtului de la autoritățile competente din statul de reședință al acestuia?

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/20122 din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială coroborat cu principiul potrivit căruia instanța națională trebuie să garanteze drepturi procedurale pentru o protecție efectivă a drepturilor care decurg din dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, la stabilirea reședinței obișnuite a unui debitor, instanța națională este obligată, ca o condiție impusă de dreptul național pentru punerea în aplicare a unei proceduri formale unilaterale fără obținerea de probe, astfel cum este procedura somației de plată, să interpreteze orice îndoială rezonabilă potrivit căreia debitorul își are reședința obișnuită într-un alt stat din Uniunea Europeană ca lipsă a unui temei juridic pentru emiterea unei somații de plată, respectiv ca temei pentru ca somația de plată să nu dobândească efect obligatoriu?

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială coroborat cu principiul potrivit căruia instanța națională trebuie să garanteze drepturi procedurale pentru o protecție efectivă a drepturilor care decurg din dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că obligă o instanță națională care, după emiterea unei somații de plată împotriva unui debitor determinat, a constatat că acest debitor nu are probabil reședința obișnuită în statul acestei instanțe și cu condiția ca, în temeiul dreptului intern, acest lucru să reprezinte un obstacol în ceea ce privește emiterea unei somații de plată împotriva unui asemenea debitor, să anuleze din oficiu somația de plată emisă, deși nu există nicio dispoziție legală expresă în acest sens?

În cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare, dispozițiile menționate în cadrul acesteia trebuie interpretate în sensul că obligă instanța națională să anuleze somația de plată emisă în cazul în care a efectuat o verificare și a stabilit cu certitudine că debitorul nu are reședința obișnuită în statul instanței sesizate?

____________

1 JO 2001, L 174, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 138.

2 JO 2012, L 351, p. 1.