Recurs introdus la 28 iulie 2020 de Nord Stream 2 AG împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a opta) din 20 mai 2020 în cauza T-526/19, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul

(Cauza C-348/20 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Nord Stream 2 AG (reprezentanți: L. Van den Hende, advocaat, M. Schonberg, Solicitor, J. Penz-Evren, J. Maly, Rechtsanwälte)

Celelalte părți din procedură: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Recurenta solicită Curții:

anularea Ordonanței Tribunalului (Camera a opta) din 20 mai 2020 în cauza T-526/19, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul, în special a punctelor 1, 3, 4 și 6 din dispozitiv;

în măsura în care Curtea consideră că litigiul este în stare de judecată, respingerea excepției de inadmisibilitate, constatarea admisibilității acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la fondul acțiunii sau, cu titlu subsidiar, constatarea faptului că măsura contestată o afectează direct pe recurentă și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la afectarea individuală sau să o unească cu fondul; și

obligarea Consiliului și a Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă, inclusiv a celor efectuate în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul primului motiv de recurs, care cuprinde două aspecte, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a aplicat condiția afectării directe și când a constatat că recurenta nu avea calitate procesuală activă în ceea ce privește acțiunea sa în anularea Directivei (EU) 2019/6921 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 (denumită în continuare „directiva de modificare”):

Tribunalul a considerat în mod eronat că o directivă, inclusiv directiva de modificare, nu poate, în sine, anterior adoptării măsurilor de transpunere sau expirării termenului de transpunere, să afecteze în mod direct situația juridică a unui operator, ceea ce ar exclude efectiv orice acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

Tribunalul a apreciat în mod eronat aspectul puterii discreționare a statului membru, doar în termeni generali și fără a examina care ar fi, concret, impactul oricărei puteri discreționare asupra situației juridice a recurentei și în raport cu obiectul acțiunii sale.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a evaluat cererile Consiliului de eliminare a anumitor documente din dosarul cauzei și când a admis aceste cereri. În special, Tribunalul și-a efectuat în mod eronat evaluarea exclusiv în temeiul Regulamentului nr. 1049/20012 privind accesul public la documente, fără să aprecieze dacă documentele în discuție erau în mod vădit relevante pentru soluționarea disputei. De asemenea, Tribunalul a aplicat în mod eronat cadrul restrictiv stabilit de Curtea de Justiție în împrejurările specifice și grave ale cauzelor Ungaria/Parlamentul și Slovenia/Croația3 în alte situații de natură fundamental diferită. În sfârșit, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a acordat o pondere semnificativă existenței unei proceduri separate de arbitraj inițiate de recurentă în temeiul Tratatului privind Carta energiei, procedură care nu este relevantă pentru aprecierea sa sub niciun aspect, nici măcar în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.

____________

1     Directiva (UE) 2019/692 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a Directivei 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (JO 2019, L 117, p. 1).

2     Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

3     Ordonanța din 14 mai 2019, Ungaria/Parlamentul, C-650/18, nepublicată, EU:C:2019:438; Hotărârea din 31 ianuarie 2020, Slovenia/Croația, C-457/18, EU:C:2020:65.