HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

8 iulie 2008

Cauza F‑76/07

Gerhard Birkhoff

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Asigurări de boală – Suportarea cheltuielilor medicale – Înlocuirea unui fotoliu rulant – Întinderea controlului exercitat de Tribunal”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Birkhoff, fost funcționar al Comisiei, solicită anularea deciziei din 8 noiembrie 2006 a Biroului lichidatorului prin care i se refuză autorizația prealabilă impusă de reglementare pentru obținerea rambursării cheltuielilor de achiziție a unui fotoliu rulant

Decizia: Anulează decizia din 8 noiembrie 2006 a Biroului lichidatorului. Comisia suportă în totalitate cheltuielile de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Asigurări sociale – Asigurări de boală – Cheltuieli ocazionate de boală – Rambursare

(Statutul funcționarilor, art. 59 și art. 72 alin. (1); anexa II art. 7; Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de boală, art. 20 și 27)

2.      Funcționari – Acțiune – Acțiune îndreptată împotriva unei decizii viciate de o eroare de drept, dar care poate fi justificată printr‑un alt motiv – Împrejurare care nu se opune anulării – Excepție – Competență strict definită a administrației

1.      Deși instanța comunitară poate cu dificultate verifica temeinicia aprecierilor medicale ale medicilor consultanți din cadrul Biroului lichidatorului, aceste aprecieri nu sunt totuși, cu toate că au intervenit în condiții legale, nici definitive și nici exceptate de la verificarea acesteia, spre deosebire de aprecierile medicale care provin de la comisia medicală pentru invaliditate la care se referă articolul 7 din anexa II la statut sau de la medicul independent menționat la articolul 59 din statut. Astfel, aprecierile medicale exprimate în mod unilateral de un medic din cadrul instituției nu prezintă aceleași garanții de echilibru între părți și de obiectivitate în raport cu aprecierile formulate de comisia medicală pentru invaliditate, ținând cont de compunerea sa, ori de medicul‑arbitru, având în vedere modalitățile prin care a fost desemnat. În plus, nici statutul, nici reglementarea comună nu prevăd că aprecierile medicale ale medicilor consultanți din cadrul Biroului lichidatorului cu privire la cererile de rambursare a cheltuielilor medicale pot fi contestate în fața unei instanțe medicale ce prezintă aceleași garanții de echilibru și de obiectivitate pe care le prezintă comisia pentru invaliditate sau medicul independent.

Pentru aceste motive instanța comunitară exercită, cu privire la refuzul Biroului lichidatorului de a autoriza suportarea cheltuielilor medicale la care se referă Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de boală ale funcționarilor Comunităților Europene, precum și cu privire la avizul medicului consultant din cadrul Biroului lichidatorului care constituie, dacă este cazul, temeiul acestui refuz, un control care, deși restrâns, vizează eroarea de fapt, eroarea de drept și eroarea vădită de apreciere.

(a se vedea punctele 50-52)

Trimitere la:

Curte: 21 mai 1981, Morbelli/Comisia, 156/80, Rec., p. 1357, punctele 15-20; 19 ianuarie 1988, Biedermann/Curtea de Conturi, 2/87, Rec., p. 143, punctul 8

Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 1993, Gill/Comisia, T‑43/89, Rec., p. II‑303, punctul 36; 11 mai 2000, Pipeaux/Parlamentul European, T‑34/99, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑337, punctele 29 și 30; 12 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑191/01, RecFP, p. I‑A‑147 și II‑659, punctele 64-78; 23 noiembrie 2004, O/Comisia, T‑376/02, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1595, punctul 29

Tribunalul Funcției Publice: 22 mai 2007, López Teruel/OAPI, F‑99/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 74-76, 18 septembrie 2007, Botos/Comisia, F‑10/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 40-50

2.      În cadrul unei acțiuni a unui funcționar, împrejurarea că o decizie a administrației viciată de o eroare de drept poate fi justificată în mod legal de un alt motiv nu se poate opune anulării sale. Situația ar fi diferită dacă administrația nu ar dispune de nicio marjă de apreciere și, în consecință, anularea deciziei în litigiu nu ar putea avea alt efect decât obligarea administrației de a adopta, din nou, o decizie identică pe fond cu decizia anulată. Astfel, un alt motiv decât cel pe care s‑a întemeiat administrația pentru a adopta decizia în litigiu nu îl poate înlocui pe acesta din urmă în cursul procedurii decât dacă administrația avea o competență strict definită pentru a adopta decizia menționată.

(a se vedea punctul 64)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, Stott/Comisia, T‑99/95, Rec., p. II‑2227, punctul 32