HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

3 martie 2009

Cauza F‑63/07

Maria Patsarika

împotriva

Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop)

„Funcție publică – Agenți contractuali – Schimbare a repartizării – Dreptul la apărare – Concediere la încheierea perioadei de probă – Judecare în lipsă”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Patsarika solicită în special anularea deciziei directoarei Cedefop din 20 septembrie 2006 de a pune capăt, la terminarea perioadei de probă, contractului său de agent contractual pe perioadă determinată, încheiat la 27 septembrie 2005 pentru o perioadă de doi ani, și ale cărei efecte se produc începând cu data de 1 octombrie 2006

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă trei pătrimi din propriile cheltuieli de judecată. Cedefop suportă propriile cheltuieli de judecată și o pătrime din cheltuielile de judecată ale reclamantei.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Termene – Data la care începe să curgă termenul – Notificare

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (3)]

2.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Obiect

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84)

3.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Posibilitate de prelungire a perioadei de probă

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84)

4.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Decizie de concediere la încheierea perioadei de probă – Elemente de apreciere

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84)

5.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Perioadă de probă – Aprecierea rezultatelor

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 84)

6.      Funcționari – Agenți contractuali – Decizie care afectează situația administrativă a unui agent contractual

(Statutul funcționarilor, art. 26; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 11 primul paragraf)

1.      Notificarea unei decizii de respingere a unei reclamații într‑o limbă care nu este nici limba maternă a funcționarului, nici cea în care a fost redactată reclamația este legală cu condiția ca persoana interesată să poată lua cunoștință în mod efectiv de conținutul acesteia. Dacă, în schimb, destinatarul acestei decizii consideră că nu este în măsură să o înțeleagă, acesta are obligația să solicite instituției, cu toată diligența necesară, să îi furnizeze o traducere fie în limba în care a fost redactată reclamația, fie în limba sa maternă. În cazul în care o astfel de cerere este formulată fără întârziere, termenul de introducere a unei acțiuni nu începe să curgă decât de la data la care această traducere îi este comunicată funcționarului în cauză, cu excepția cazului în care instituția este în măsură să demonstreze, fără să existe vreo îndoială în această privință, că acesta a putut să ia cunoștință în mod efectiv atât de dispozitivul, cât și de motivarea deciziei de respingere a reclamației sale în limba în care a fost redactată notificarea inițială.

(a se vedea punctul 31)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II-241, punctele 43-45; 7 februarie 2001, Bonaiti Brighina/Comisia, T‑118/99, RecFP, p. I‑A‑25 și II-97, punctele 16-19

2.      Chiar dacă perioada de probă nu poate fi asimilată unei perioade de formare, este totuși imperativ ca funcționarul sau agentul aflat în perioadă de probă să fie în măsură, în cursul acestei perioade, să facă dovada calităților sale. Această condiție răspunde cerințelor bunei administrări și egalității de tratament, precum și obligației de solicitudine, ce reflectă echilibrul dintre drepturile și obligațiile reciproce pe care statutul le‑a creat în relațiile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public. Aceasta înseamnă că, în practică, persoana în cauză trebuie nu numai să beneficieze de condiții materiale adecvate, ci și de instrucțiuni și de orientări corespunzătoare, ținând seama de natura funcțiilor exercitate, pentru a fi în măsură să se adapteze cerințelor specifice ale postului pe care îl ocupă.

(a se vedea punctul 39)

Trimitere la:

Curte: 12 decembrie 1956, Mirossevich/Înalta Autoritate, 10/55, Rec., p. 365, 387 și următoarele; 15 mai 1985, Patrinos/CES, 3/84, Rec., p. 1421, punctele 20 și 21

Tribunalul de Primă Instanță: 1 aprilie 1992, Kupka‑Floridi/CES, T‑26/91, Rec., p. II‑1615, punctul 44; 30 noiembrie 1994, Correia/Comisia, T‑568/93, RecFP, p. I‑A‑271 și II-857, punctul 34; 5 martie 1997, Rozand‑Lambiotte/Comisia, T‑96/95, RecFP, p. I‑A‑35 și II-97, punctul 95; 27 iunie 2002, Tralli/BCE, T‑373/00, T‑27/01, T‑56/01 și T‑69/01, RecFP, p. I‑A‑97 și II-453, punctul 69

Tribunalul Funcției Publice: 18 octombrie 2007, Krcova/Curtea de Justiție, F‑112/06, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctul 48

3.      Din simpla lectură a articolului 84 alineatele (3) și (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți rezultă că acesta nu condiționează nicidecum posibilitatea autorității abilitate să încheie contractele de muncă de a prelungi durata unei perioade de probă și, eventual, de a repartiza agentul contractual într‑un alt serviciu de faptul ca îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuțiilor sale să se fi dovedit în mod evident necorespunzătoare. O astfel de cerință nu este prevăzută decât pentru cazul în care autoritatea menționată ar decide să concedieze agentul înaintea terminării perioadei sale de probă. Pe de altă parte, chiar dacă articolul 84 alineatul (3) din reglementarea menționată prevede în mod explicit posibilitatea ca, în cazul acordării unei prelungiri a perioadei de probă, administrația să repartizeze agentul într‑un alt serviciu, este totuși important ca persoana în cauză să fie în continuare în măsură să facă dovada calităților sale și ca desfășurarea perioadei de probă să nu fie perturbată, ceea ce presupune și ca echivalența posturilor să fie respectată.

(a se vedea punctele 44 și 45)

4.      O decizie de netitularizare se distinge, prin natura sa, de „concedierea” propriu‑zisă a unei persoane care a beneficiat de o numire în calitate de funcționar titular. În timp ce, în acest din urmă caz, este necesară o examinare minuțioasă a motivelor care justifică încetarea unui raport de muncă stabilit, în cadrul deciziilor referitoare la titularizarea persoanelor aflate în perioada de probă, examinarea trebuie să fie globală și să se refere la existența sau la inexistența unui ansamblu de elemente pozitive evidențiate în cursul perioadei de probă din care să reiasă că titularizarea persoanei aflate în perioada de probă este în interesul serviciului. Acest principiu se aplică și în ceea ce privește perioadele de probă efectuate de agenții contractuali.

(a se vedea punctele 62 și 89)

Trimitere la:

Curte: 17 noiembrie 1983, Tréfois/Curtea de Justiție, 290/82, Rec., p. 3751, punctele 24 și 25; Patrinos/CES, citată anterior, punctul 13

Tribunalul de Primă Instanță: Rozand‑Lambiotte/Comisia, citată anterior, punctul 113

5.      Administrația dispune de o largă marjă de apreciere a aptitudinilor și a prestațiilor unui agent aflat în perioada de probă în funcție de interesul serviciului. Prin urmare, nu este de competența Tribunalului să substituie aprecierea administrației cu propria sa apreciere în ceea ce privește rezultatul unei perioade de probă și aptitudinile unui candidat la o numire definitivă în serviciul public comunitar, controlul său limitându‑se la a verifica absența unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere.

(a se vedea punctul 63)

Trimitere la:

Curte: 25 martie 1982, Munk/Comisia, 98/81, Rec., p. 1155, punctul 16; Tréfois/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 29; 5 aprilie 1984, Alvarez/Parlamentul European, 347/82, Rec., p. 1847, punctul 16; Patrinos/CES, citată anterior, punctul 25

Tribunalul de Primă Instanță: Kupka‑Floridi/CES, citată anterior, punctul 52; Rozand‑Lambiotte/Comisia, citată anterior, punctul 112; Tralli/BCE, citată anterior, punctul 76

6.      Articolul 26 din statut, aplicabil agenților contractuali în temeiul articolului 11 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, potrivit căruia dosarul personal al funcționarului trebuie să conțină toate documentele privind situația sa administrativă și toate rapoartele privind competența, eficiența și comportamentul său, precum și observațiile formulate de funcționar cu privire la respectivele documente, are drept scop să garanteze dreptul la apărare al funcționarului pentru a evita ca deciziile luate de autoritatea împuternicită să facă numiri care îi afectează situația administrativă și cariera să fie întemeiate pe fapte referitoare la comportamentul său care nu sunt menționate în dosarul său individual. Prin urmare, o decizie întemeiată pe astfel de elemente este contrară garanțiilor din statut și trebuie anulată, întrucât a intervenit în urma unei proceduri afectate de nelegalitate.

(a se vedea punctul 84)

Trimitere la:

Curte: 3 februarie 1971, Rittweger/Comisia, 21/70, Rec., p. 7, punctele 29-41

Tribunalul de Primă Instanță: 30 noiembrie 1993, Perakis/Parlamentul European, T‑78/92, Rec., p. II‑1299, punctul 27; 9 februarie 1994, Lacruz Bassols/Curtea de Justiție, T‑109/92, RecFP, p. I‑A‑31 și II-105, punctul 68; 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II-239, punctul 70