CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 15 mai 2014(1)

Cauza C‑318/13

X

[cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto‑oikeus (Finlanda)]

„Directiva 79/7/CEE – Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale – Articolul 4 alineatul (1) – Asigurarea lucrătorilor în caz de accident – Legislație națională – Indemnizație forfetară pentru prejudiciile permanente produse prin accidente de muncă – Stabilirea cuantumului despăgubirilor – Nivel diferit al despăgubirilor acordate bărbaților și femeilor ca urmare a speranței de viață diferite a celor două sexe, stabilită pe baza datelor statistice – Răspunderea statului membru – Încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii”





I –    Introducere

1.        Este cunoscut faptul că, din punct de vedere statistic, femeile au o speranță de viață mai ridicată decât bărbații. Totuși, în lipsa unei examinări concrete a fiecărui caz în parte, numai acest motiv este de natură a justifica acordarea unei prestații mai reduse bărbaților față de cea acordată femeilor, în situația în care o asigurare de accident a lucrătorilor acordă sub forma unei prestații forfetare unice o despăgubire pentru problemele de sănătate care durează tot restul vieții?

2.        Această problemă reprezintă elementul central al prezentei cauze. În contextul unei situații de fapt privind dreptul în materia asigurărilor, această cauză oferă Curții, după pronunțarea hotărârii „Test‑Achats”(2), un prilej pentru a-și preciza jurisprudența privind principiul din dreptul Uniunii al egalității de tratament între bărbați și femei.

3.        În prezenta cauză trebuie să se examineze, în primul rând, dacă acest principiu se opune reglementărilor naționale care, în vederea stabilirii cuantumului dreptului la o prestație de asigurare, se întemeiază pe parametri care au la bază, în principal, speranța de viață, diferită din punct de vedere statistic, a bărbaților și a femeilor. În al doilea rând, în cazul în care se va dovedi că legislația națională încalcă dispozițiile din dreptul Uniunii, se ridică problema răspunderii statului membru și, eventual, în al treilea rând, problema limitării în timp a efectelor hotărârii.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul Uniunii

1.      Directiva 79/7(3)

4.        Conform articolului 3 din Directiva 79/7, aceasta se aplică printre altele regimurilor juridice care asigură protecție împotriva riscului de invaliditate, de accident de muncă și de boală profesională.

5.        Articolul 4 din Directiva 79/7 prevede:

„(1) Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex […] direct[e] sau indirect[e] […] îndeosebi în ceea ce privește:

-        […]

-        […]

-        calculul prestațiilor […] și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.

(2) Principiul egalității de tratament nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la protecția femeilor în caz de maternitate.”

2.      Directiva 2004/113(4)

6.        Înainte de a fi declarat nevalid(5), articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113 permitea, în anumite condiții, un tratament diferit pe motiv de sex și prevedea următoarele:

„Sub rezerva alineatului (1), statele membre pot decide, înainte de 21 decembrie 2007, să autorizeze diferențe proporționale în materie de prime și prestații pentru cei asigurați, în cazul în care sexul reprezintă un factor determinant în evaluarea riscurilor, pe baza datelor actuariale și statistice pertinente și precise. […]”

3.      Directiva 2006/54(6)

7.        Intitulat „Interdicția oricărei discriminări”, articolul 5 din Directiva 2006/54 prevede, în ceea ce privește sistemele profesionale de securitate socială(7):

„Fără a aduce atingere articolului 4[(8)], orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului se interzice în sistemele profesionale de securitate socială, în special în ceea ce privește:

[…]

(c)       calcularea prestațiilor […] și condițiile de durată și menținere a dreptului la prestații.”

8.        Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/54 prevede:

„Se clasifică printre dispozițiile contrare principiului egalității de tratament cele care au la bază criteriul sexului, fie direct, fie indirect, pentru:

[…]

(h)      a stabili niveluri diferite pentru prestații, cu excepția cazurilor în care acest lucru este necesar pentru a se ține seama de elementele de calcul actuarial care sunt diferite pentru cele două sexe în cazul sistemelor cu contribuții definite; în cazul sistemelor cu prestații definite, finanțate prin capitalizare, anumite elemente pot fi inegale, în măsura în care inegalitatea sumelor se datorează consecințelor utilizării factorilor actuariali diferiți în funcție de sex, odată cu punerea în aplicare a finanțării sistemului;

[…]”

B –    Dreptul național

9.        Potrivit observațiilor guvernului finlandez, angajatorii finlandezi au obligația legală de a‑și asigura angajații în sistemul de asigurări private împotriva riscului unui prejudiciu permanent adus sănătății ca urmare a accidentelor de muncă.

10.      În cazul producerii riscului asigurat, prestațiile de asigurare se acordă fie sub forma unor plăți periodice, fie sub forma unei despăgubiri forfetare. În cazul unor prejudicii de o gravitate redusă, despăgubirea se acordă, în mod obligatoriu, sub forma unei prestații forfetare unice(9).

11.      Cuantumul acestei despăgubirii forfetare depinde de speranța de viață medie a persoanei asigurate. În acest context, prezintă relevanță, pe de o parte, vârsta persoanei asigurate și, pe de altă parte – în ceea ce privește prognoza speranței de viață rămase –, sexul persoanei asigurate. Întrucât din punct de vedere statistic în cazul bărbaților se pornește de la premisa unei speranțe de viață mai reduse, dreptul finlandez prevede că femeile care se află în rest într‑o situație comparabilă beneficiază de o despăgubire mai mare decât bărbații.

III – Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

12.      În anul 2005, instituția de asigurări competentă i‑a plătit domnului X o indemnizație de invaliditate sub forma unei prestații forfetare unice cu titlu de despăgubiri pentru un accident de muncă suferit în anul 1991. În împrejurări comparabile, o femeie ar fi primit o indemnizație mai mare cu 278,89 euro față de indemnizația pe care a primit‑o domnul X numai ca urmare a sexului său și a speranței de viață mai mari din punct de vedere statistic(10).

13.      În anul 2008, Tribunalul pentru Asigurări Sociale – care a judecat litigiul în ultimă instanță – a respins, printr‑o hotărâre definitivă, cererea domnului X prin care acesta a solicitat ca indemnizația sa de invaliditate să fie calculată pe baza criteriilor mai favorabile aplicabile în cazul femeilor.

14.      Prin intermediul unei acțiuni formulate în anul 2009, domnul X solicită statului finlandez să îi acorde daune interese reprezentând diferența dintre indemnizația primită și indemnizația pe care ar fi primit‑o o femeie, plus dobânzi de întârziere.

15.      Instanța de trimitere a adresat Curții următoarele întrebări preliminare în vederea pronunțării unei decizii preliminare:

„1)      Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale care prevede că, pentru calcularea prestațiilor legale de securitatea socială care urmează să se plătească în urma unui accident de muncă, se utilizează drept criteriu actuarial diferența de speranță de viață dintre bărbați și femei, în cazul în care prin utilizarea acestui criteriu despăgubirea unică ce urmează să se plătească unui bărbat este mai redusă decât despăgubirea de care ar beneficia o femeie de aceeași vârstă, care s‑ar afla în rest într‑o situație similară?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: există în speță o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii pentru a angaja răspunderea statului membru, dacă se ia în considerare în special faptul că:

-        Curtea nu s‑a pronunțat în mod expres în jurisprudența sa cu privire la aspectul dacă la calcularea prestațiilor din cadrul sistemelor legale de securitate socială, care intră în domeniul de aplicare al Directivei 79/7, pot fi luați în considerare factori actuariali întemeiați pe sex;

-        Curtea a declarat în Hotărârea pronunțată în cauza C‑236/09, Association belge des Consommateurs Test‑Achats și alții, că articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113, care admite luarea în considerare a unor asemenea factori, este nevalid, dar a dispus o perioadă de tranziție până la producerea efectelor constatării privind nevaliditatea, și

-        legiuitorul Uniunii a admis în anumite condiții, în Directivele 2004/113 și 2006/54 (Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă), luarea în considerare a factorilor actuariali întemeiați pe sex la calcularea prestațiilor în sensul acestor directive, motiv pentru care legiuitorul național a presupus că factorii respectivi pot fi luați în considerare și în cadrul sistemului legal de securitate socială în discuție în prezenta cauză?ˮ

IV – Apreciere

A –    Prima întrebare preliminară

16.      Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește, în esență, să știe dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 se opune unor dispoziții din dreptul național care permit ca bărbații să fie tratați mai puțin favorabil decât femeile în privința despăgubirilor forfetare pentru accidente de muncă pentru simplul fapt că în ceea ce îi privește se pornește de la premisa, întemeiată pe date statistice, că au o speranță de viață mai redusă decât femeile.

17.      În prealabil, trebuie să se examineze dacă Directiva 79/7 care, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (a), se aplică regimurilor juridice care asigură protecție împotriva riscului de invaliditate, de accident de muncă și de boală profesională, este relevantă în prezenta cauză, întrucât numai în acest caz este posibil să se dea un răspuns util primei întrebări preliminare. În caz contrar, această întrebare nu ar avea nicio legătură cu situația de fapt obiectivă din litigiul principal.

1.      Domeniul de aplicare ratione materiae și ratione temporis al Directivei 79/7

a)      Domeniul de aplicare ratione temporis

18.      Guvernul finlandez susține că Directiva 79/7 nu este aplicabilă ratione temporis, întrucât accidentul în discuție a avut loc în anul 1991, așadar anterior aderării în anul 1995 a Republicii Finlanda. Prin urmare, pentru soluționarea litigiului din procedura principală este relevantă situația juridică din anul 1991. Această situație nu poate fi apreciată în lumina Directivei 79/7, întrucât această directivă nu este aplicabilă situațiilor anterioare aderării Republicii Finlanda.

19.      Totuși, în ceea ce privește acordarea indemnizației de invaliditate, este vorba despre o consecință a accidentului din anul 1991, ale cărui efecte se prelungesc în viitor. Astfel, în speță nu se pune problema de a aprecia o situație de fapt care s‑a consumat în mod definitiv înainte de aderarea statului membru(11).

20.      Potrivit unei jurisprudențe constante, efectele viitoare ale unei situații de fapt care a apărut sub imperiul unei dispoziții vechi se apreciază conform situației juridice ulterioare(12). Mutatis mutandis, același lucru trebuie să fie valabil și pentru efectele viitoare ale unei situații de fapt apărute înainte de aderarea unui stat membru, dar care produce efecte și ulterior aderării.

21.      Întrucât, odată cu aderarea Republicii Finlanda, Directiva 79/7 a devenit aplicabilă și pe teritoriul acestei țări(13), directiva este relevantă din punctul de vedere al aplicării sale în timp pentru acordarea indemnizației de invaliditate în discuție.

b)      Domeniul de aplicare ratione materiae

22.      În ceea ce privește relevanța obiectivă a Directivei 79/7, mai pot exista îndoieli legate de faptul că directiva în discuție se aplică numai „regimurilor juridice” din domeniul securității sociale. Or, în speță despăgubirea se acordă, potrivit guvernului finlandez, de către anumite societăți de asigurare private care au fost delegate să exercite atribuțiile privind asigurările legale în caz de accident.

23.      Este adevărat că indemnizația de invaliditate finlandeză nu este plătită în mod direct de autoritățile statului competente în acest sens, ci de societăți de asigurare private în cadrul unui sistem legal de asigurare obligatorie. Totuși, modalitățile de acordare a unei prestații nu sunt relevante din perspectiva încadrării acesteia în domeniul de aplicare al Directivei 79/7. Dimpotrivă, ceea ce este esențial este ca prestația prevăzută de o dispoziție legală să aibă o legătură directă și efectivă cu protecția împotriva unuia dintre riscurile enumerate la articolul 3 alineatul (1) din directivă(14). Această legătură trebuie constatată în privința indemnizației de invaliditate din Finlanda, care este plătită direct celui prejudiciat, în conformitate cu dispozițiile Legii privind asigurarea pentru accidente.

24.      Prin urmare, dispozițiile legale finlandeze în discuție trebuie privite ca un sistem legal de protecție împotriva riscului de invaliditate și de accident de muncă, motiv pentru care trebuie apreciate în lumina Directivei 79/7. În schimb, nu sunt relevante Directivele 2004/113 și 2006/54, întrucât, conform articolului 3 alineatul (4) din prima directivă, aceasta „nu se aplică problemelor privind ocuparea forței de muncă și munca”, iar cea de a doua directivă reglementează – potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (f) din aceasta – sistemele de pensii profesionale specifice întreprinderilor și nu vizează reglementările din domeniul asigurărilor pentru accidente aplicabile la nivel național.

25.      Întrucât articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 prevede în mod expres „inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex […] direct[e] sau indirect[e]” în ceea ce privește calcularea prestației, trebuie să se examineze în continuare dacă luarea în considerare a criteriilor actuariale nu dă naștere unei diferențe de tratament bazate pe sex (punctul 2 de mai jos) și, dacă este cazul, dacă ar putea fi identificate motive justificative pentru diferența de tratament (punctul 3 de mai jos).

2.      Diferență de tratament cauzată de parametrii actuariali stabiliți în considerarea speranței de viață diferite din punct de vedere statistic a celor două sexe

26.      La calcularea diferită a cuantumului indemnizației de invaliditate forfetare se are în vedere în mod direct sexul beneficiarului și speranța de viață a acestuia, stabilită statistic.

27.      Totuși, în opinia guvernului finlandez, acest lucru nu determină o situație mai puțin favorabilă pentru beneficiarii de sex masculin. Dimpotrivă, diferența operată pe criteriul sexului se impune pentru a nu defavoriza femeile în raport cu bărbații. Din punct de vedere statistic, femeile au o speranță de viață mai ridicată, motiv pentru care despăgubirea care urmărește să compenseze forfetar prejudiciul suferit pentru durata probabilă a restului vieții trebuie să fie mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaților.

28.      Prin urmare, potrivit guvernului finlandez, nu există nicio diferență de tratament între bărbați și femei, fiecare urmând să beneficieze de suma care îi revine stabilită actuarial.

29.      Totuși, această obiecție poate cel mult să justifice diferența de tratament dintre bărbați și femei la acordarea prestației forfetare, însă nu poate fi reținută ca argument împotriva faptului că, potrivit dreptului finlandez, bărbații și femeile sunt tratați diferit.

30.      În continuare, trebuie examinate posibilele motive justificative.

3.      Motive justificative pentru diferența de tratament

31.      Pentru a examina care sunt factorii care pot constitui motive justificative pentru o diferență de tratament în ceea ce privește acordarea indemnizației pentru invaliditate, trebuie studiată mai întâi Directiva 79/7.

a)      Motive justificative relevante conform articolului 4 din Directiva 79/7

32.      Articolul 4 din directivă cuprinde o normă clară și exhaustivă care, excluzând situația maternității, nu permite, la modul general, ca acordarea prestațiilor să se fac diferit în funcție de sex.

33.      Prin urmare, reglementarea finlandeză nu ar putea fi justificată fie și numai pentru motivul că – contrar principiului egalității de tratament prevăzut de directivă –, prin luarea în considerare a speranței de viață specifice fiecărui sex, introduce un criteriu de diferențiere pe care legiuitorul european nu l‑a reținut printre derogările prevăzute de Directiva 79/7.

34.      Faptul că directiva nu interzice în mod expres luarea în considerare a speranței de viață stabilite statistic pentru cele două sexe nu înseamnă că legiuitorul finlandez este liber să introducă acest criteriu de diferențiere pentru acordarea prestațiilor. O astfel de interpretare ar fi contrazisă atât de modul de redactare a Directivei 79/7, cât și de comparația cu logica normativă a Directivelor 2004/113 și 2006/54. În aceste ultime două directive, legiuitorul Uniunii a considerat că admisibilitatea diferențierii pe sexe a factorilor(15) „actuariali” sau a elementelor de calcul(16) „actuarial” nu ridică probleme în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții, pe care însă le‑a prevăzut în mod expres. Întrucât Directiva 79/7 nu prevede nicio astfel de clauză de salvgardare specifică, se poate concluziona per a contrario că legiuitorul Uniunii nu a intenționat ca Directiva 79/7 să poată fi interpretată în sensul că admite stabilirea unor factori actuariali întemeiați pe sex.

35.      Cu toate acestea, guvernul finlandez consideră că cuantumul diferit al prestației este justificat, întrucât în cazul despăgubirilor forfetare acest cuantum decurge în mod necesar, potrivit modului de funcționare a sistemului, din speranța de viață diferită a celor două sexe. În caz contrar, femeile, care, potrivit datelor statistice, sunt mai longevive, ar fi dezavantajate în comparație cu bărbații, întrucât prin plata unică se urmărește compensarea urmărilor invalidității pentru tot restul vieții persoanei asigurate.

36.      Prin aceasta, guvernul finlandez respinge criticile care i‑au fost aduse și consideră că are chiar obligația, născută din dreptul primar, de a acorda bărbaților o despăgubire mai redusă decât cea care s‑ar acorda unei femei.

37.      Acest argument nu este însă convingător, după cum vom vedea în cele ce urmează.

b)      Motive justificative relevante din dreptul primar?

38.      Cu excepția măsurilor specifice de promovare în favoarea persoanelor care aparțin unei categorii defavorizate, în lumina dreptului primar. diferențele directe de tratament pe criterii de sex sunt permise numai atunci când se poate stabili cu certitudine că între bărbați și femei există diferențe relevante care impun un astfel de tratament(17).

i)      Cu privire la noțiunea „diferențe relevante”

39.      Se poate considera că există diferențe relevante între bărbați și femei care să influențeze acordarea prestației pentru invaliditate numai dacă, într‑un caz concret, s‑ar putea prezuma absolut că există sau că lipsesc anumite elemente relevante pentru acordarea prestației numai luând în considerare sexul persoanei(18). Din punct de vedere legal, astfel de diferențe nu ar fi totuși relevante decât dacă această diferențiere ar fi în concordanță cu principiile fundamentale pe care se întemeiază ordinea juridică a Uniunii(19).

40.      Reglementarea finlandeză prezumă fără excepție că – din punct de vedere statistic – femeile au o speranță de viață mai mare decât bărbații, considerându‑se astfel că sexul persoanei asigurate este un factor relevant pentru prestațiile forfetare care depind de speranța de viață.

41.      Totuși, această prognoză diferențiată pe sexe nu cuprinde toate fațetele speranței de viață. Pe de o parte, la o privire obiectivă, aceasta este prea generală și nu conduce la rezultate echilibrate. Pe de altă parte, există considerații juridice întemeiate pe dreptul primar care nu permit ca sexul să reprezinte un criteriu relevant pentru acordarea prestațiilor.

42.      În continuare, trebuie abordate mai întâi obiecțiile de fapt, iar apoi cele normative care se opun posibilității de a considera că prognoza diferențiată pe sexe este relevantă pentru acordarea prestațiilor.

ii)    Elemente de fapt care se opun relevanței prognozei diferențiate pe sexe

43.      Contrar argumentului guvernului finlandez, nu se poate afirma cu certitudine că, în contextul acordării indemnizației de invaliditate, un beneficiar de sex feminin va avea întotdeauna o speranță de viață mai mare decât un beneficiar de sex masculin de aceeași vârstă.

44.      Reglementarea finlandeză nu ține suficient seama de modul în care împrejurările concrete care au cauzat invaliditatea influențează speranța de viață ulterioară: în cazul anumitor probleme de sănătate este dificil să se pornească de la premisa că femeile ar putea avea o speranță de viață mai mare decât un bărbat care se află într‑o situație comparabilă.

45.      În plus, un criteriu bazat strict pe sex pentru prognoza privind speranța de viață este inacceptabil întrucât omite elemente importante – pe lângă motivul invalidității, ar trebui să se aibă în vedere și proveniența geografică și centrul de interese ale persoanei respective(20), precum și obiceiurile de viață și condițiile economice și sociale ale acesteia – și astfel acest criteriu reflectă în mod denaturat realitatea.

46.      Prin urmare, nici la o analiză abstractă sexul nu poate constitui temeiul pentru o diferență relevantă în ceea ce privește acordarea indemnizației de invaliditate.

47.      Faptul că simpla prognoză diferențiată pe sexe reprezintă o abordare eronată pentru calcularea despăgubirii forfetare devine și mai evident dacă se analizează cazul concret al fiecărei persoane asigurate și se constată că, potrivit logicii urmate de guvernul finlandez – astfel cum acesta a recunoscut în ședință –, o femeie, chiar și una care suferă de o boală fatală, în pofida speranței sale de viață mai reduse, va beneficia, numai în temeiul sexului acesteia, de o despăgubire mai mare decât un bărbat de aceeași vârstă, dar a cărui stare de sănătate este semnificativ mai bună. Dacă dreptul finlandez nu cuprinde pentru astfel de cazuri o dispoziție adecvată situației de fapt concrete, ci ia în considerare numai sexul beneficiarului, atunci acesta nu poate constitui un criteriu relevant pentru calcularea indemnizației de invaliditate forfetare.

48.      Independent de astfel de considerații factuale legate de criteriul de diferențiere pe sexe, admisibilitatea acestui criteriu este contrazisă, astfel cum vom vedea în cele ce urmează, și de obiecții de ordin normativ.

iii) Obiecții normative împotriva prognozei diferențiate pe sexe

49.      Este necesar ca criteriul finlandez privind prognoza pe sexe a speranței de viață să fie raportat la parametrii normativi care rezultă din dreptul primar al Uniunii. Conform articolului 2 TUE, printre principiile fundamentale ale Uniunii se numără și principiul egalității între bărbați și femei, căruia articolul 21 din cartă i‑a recunoscut statutul de drept fundamental.

50.      Având în vedere valoarea atribuită acestui principiu al egalității între femei și bărbați, astfel cum am arătat în Concluziile noastre prezentate în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats și alții, în lumina sistemului de valori din dreptul Uniunii, nu este posibil ca, pornind de la date statistice, sexul să fie invocat drept criteriu în locul altor caracteristici de diferențiere greu identificabile, dar care, în final, sunt cu adevărat relevante din punctul de vedere al acordării indemnizațiilor de asigurare.

51.      Dimpotrivă, în cazul în care anumite caracteristici sunt într‑adevăr relevante pentru speranța de viață(21), acestea trebuie să se fie stabilite ca atare, trebuie apreciate în mod corespunzător și atribuite anumitor grupe de persoane independent de sexul acestora. Prin urmare, acestea nu trebuie atribuite schematic unui anumit sex, cu excepția cazului în care este vorba despre caracteristici biologice specifice invariabile. În caz contrar, persoanele care nu prezintă respectiva caracteristică ar fi dezavantajate sau ar fi avantajate numai în temeiul sexului, fără a exista un motiv justificat.

52.      În plus, la aprecierea juridică a criteriilor actuariale bazate pe sex trebuie să se ia în considerare faptul că articolul 21 din cartă face referire atât la interdicția discriminării pe motiv de sex, cât și la interdicția discriminării pe motive de rasă, culoare și origine etnică.

53.      Prevederile legate în mod direct de sex – cu excepția unor caracteristici biologice neîndoielnice precum maternitatea – sunt, potrivit sistemului de valori al legiuitorului Uniunii, la fel de puțin acceptabile ca cele bazate pe rasă sau culoare, astfel că, indiferente de existența unor eventuale considerații statistice, nu sunt permise în materia asigurărilor sociale(22).

54.      În caz contrar, ar exista, pe de o parte, pericolul de a goli de conținut, sub pretextul unor pretinse date statistice, interdicția discriminării instituită de cartă și, pe de altă parte, riscul de a se ajunge la rezultate necorespunzătoare într‑un caz particular, în situația în care, pentru deciziile bazate pe o prognoză, în locul criteriilor obiective într‑adevăr relevante ar fi luate în considerare în mod mecanic statistici străine în final de subiectul respectiv.

iv)    Concluzie intermediară privind prima întrebare preliminară

55.      Având în vedere cele ce precedă, se constată că pentru diferența de tratament bazată pe statistici specifice pe sexe nu pot fi identificate motive justificative relevante nici în Directiva 79/7 și nici în dreptul primar.

56.      Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia speranța de viață diferită a bărbaților și a femeilor este luată în considerare drept criteriu actuarial la calcularea prestațiilor de securitate socială prevăzute de lege, acordate în urma unui accident de muncă, în cazul în care prin utilizarea acestui criteriu despăgubirea unică ce se plătește unui bărbat este mai redusă decât despăgubirea pe care ar primi‑o o femeie de aceeași vârstă, care se află în rest într‑o situație comparabilă.

57.      Având în vedere această concluzie, în procedurile în materia asigurărilor sociale – în orice caz, în măsura în care o astfel de procedură este îndreptată împotriva unei autorități a statului sau împotriva unei instituții asimilate –, instanțele finlandeze ar fi trebuit să nu aplice prevederea discriminatorie și, în lipsa unei dispoziții nediscriminatorii în dreptul național, să acorde domnului X suma mai mare pe care dreptul finlandez o rezervă femeilor(23).

58.      În mod evident, nu aceasta este practica instanțelor.

59.      Întrucât procedura privind asigurările sociale s‑a finalizat între timp cu pronunțarea unei hotărâri definitive(24), în măsura în care hotărârea pe care Curtea o va pronunța în prezenta cauză nu va constitui un motiv pentru redeschiderea procedurii prin intermediul căreia cererea domnului X să poată fi soluționată de instanțele finlandeze în conformitate cu dreptul Uniunii, se ridică problema dacă pentru diferența de plată plus dobânzile aferente de care domnul X a fost lipsit din cauza dispozițiilor din dreptul finlandez, contrare dreptului Uniunii, trebuie sau nu trebuie angajată răspunderea statul finlandez.

B –    A doua întrebare preliminară

60.      Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește în esență să știe dacă, din cauza reglementării contrare dreptului Uniunii în ceea ce privește indemnizația de invaliditate forfetară, se poate reține în sarcina Republicii Finlanda o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii pe care să se întemeieze răspunderea acesteia.

61.      În opinia instanței de trimitere, argumente împotriva unei astfel de concluzii sunt în mod evident lipsa unei jurisprudențe relevante referitoare la Directiva 79/7, perioada tranzitorie prevăzută în Hotărârea „Test‑Achats”, precum și împrejurarea că legiuitorul național a considerat, în lumina Directivei 2004/113 și a Directivei 2006/54, că considerațiile actuariale bazate pe sex nu sunt criticabile din punct de vedere juridic (punctul 2 de mai jos).

62.      Înainte de a examina în detaliu aceste elemente, este necesar să se clarifice (punctul 1 de mai jos) care este momentul relevant de la care ar trebui apreciată o eventuală încălcare a dreptului Uniunii de către Republica Finlanda. Această problemă este importantă pentru determinarea cadrului juridic din dreptul Uniunii pentru aprecierea existenței unei încălcări grave.

1.      Momentul relevant și cadrul juridic relevant pentru aprecierea existenței unei încălcări a dreptului Uniunii

63.      Sunt avute în vedere data accidentului de muncă (1991), data acordării indemnizației de invaliditate de către instituția de asigurări (2005), precum și hotărârea definitivă de respingere a acțiunii pronunțată de Tribunalul pentru Asigurări Sociale (2008).

64.      În acest sens, mai întâi trebuie să se aibă în vedere că încălcarea dreptului Uniunii s‑a produs abia în anul 2008, cu ocazia judecării acțiunii domnului X finalizate cu pronunțarea hotărârii definitive a instanței finlandeze.

65.      În al doilea rând, trebuie să se constate că la acel moment nu exista o jurisprudență privind problema dacă considerațiile actuariale bazate pe sex sunt sau nu sunt permise în cadrul Directivei 79/7, precum și că în niciun moment Comisia nu a considerat necesar să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Finlanda.

66.      În plus, este important de observat că, în contextele privind materia asigurărilor înrudite cu Directiva 79/7 – și anume cele ale Directivei 2004/113 și Directivei 2006/54 –, legiuitorul Uniunii a fost de acord în anii 2004 și 2006 cu luarea în considerare în anumite condiții a elementelor actuariale bazate pe sex. Comisia a susținut în mod vehement această viziune chiar și în anul 2010 în cadrul procedurii în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats și alții. O schimbare definitivă pare că s‑a produs abia în contextul acestei cauze, în care hotărârea a fost pronunțată în anul 2011, așadar la aproape trei ani după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de Tribunalul pentru Asigurări Sociale din Finlanda.

67.      În aceste condiții, trebuie să se examineze dacă se poate considera că în anul 2008 a avut loc o încălcare gravă a dreptului Uniunii, care să întemeieze angajarea răspunderii statului.

2.      Încălcare suficient de gravă?

68.      Prejudiciile cauzate particularilor printr‑o încălcare a dreptului Uniunii trebuie reparate în cazul în care sunt întrunite următoarele condiții: în primul rând, norma de drept încălcată are ca obiect acordarea de drepturi particularilor, în al doilea rând, încălcarea este suficient de gravă și, în al treilea rând, există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligației care incumbă statului și prejudiciul suferit de persoanele vătămate(25).

69.      Întrebarea adresată de instanța de trimitere se referă la cea de a doua dintre condițiile menționate mai sus necesare pentru angajarea răspunderii. Prin urmare, trebuie să se clarifice numai problema înțelesului noțiunii „încălcare suficient de gravă” și dacă în speță există o astfel de încălcare.

a)      Noțiunea „încălcare suficient de gravă”

70.      În ceea ce privește problema pe care trebuie să o examineze instanța națională sesizată, și anume dacă trebuie să se pornească de la ipoteza unei încălcări suficient de grave a dreptului Uniunii care să întemeieze angajarea răspunderii, în cadrul examinării de ansamblu pe care o realizează, instanța națională trebuie să aibă în vedere, în primul rând, gradul de claritate și de precizie al dispoziției încălcate, în al doilea rând, întinderea marjei de apreciere pe care această normă o lasă autorităților naționale sau autorităților Uniunii, în al treilea rând, problema caracterului intenționat sau neintenționat al încălcării săvârșite sau al prejudiciului produs, în al patrulea rând, caracterul scuzabil sau nescuzabil al unei eventuale erori de drept și, în al cincilea rând, împrejurarea că atitudinile adoptate de către o instituție a Uniunii au putut contribui la omisiunea, la adoptarea sau la menținerea unor măsuri sau a unor practici naționale contrare dreptului Uniunii(26).

71.      În continuare, trebuie examinate aceste elemente și, împreună cu elementele din cadrul celei de a doua întrebări preliminare, trebuie supuse unei analize de ansamblu.

b)      Încălcare suficient de gravă din partea Republicii Finlanda a articolului 4 din Directiva 79/7?

72.      În timp ce primele două elemente enumerate la punctul 70 pot să indice în speță o încălcare suficient de gravă, celelalte trei elemente susțin teza contrară.

73.      Chiar dacă modul de redactare și contextul normativ ale Directivei 79/7 exclud într‑un mod suficient de clar și de precis – fără a lăsa vreo marjă de apreciere legiuitorului național – considerațiile actuariale bazate pe sexul persoanei vizate, nu se poate reține în sarcina legiuitorului și a organelor judiciare finlandeze din anul 2008 nicio încălcare intenționată și complet nescuzabilă a normelor din dreptul Uniunii.

74.      Dimpotrivă, lipsa oricărei jurisprudențe relevante sau a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin intermediul cărora să se fi criticat încălcări ale interdicțiilor de discriminare corespunzătoare, pe de o parte, și tendința legiuitorului Uniunii începând cu anul 2004 de a permite pe scară largă considerații actuariale, pe de altă parte, susțin faptul că, cel puțin în anul 2008 – așadar cu puțin înainte de Hotărârea „Test‑Achats” –, în pofida modului de redactare clar al Directivei 79/7, nu era atât de clar că reglementarea finlandeză nu este conformă cu dreptul Uniunii încât să se poată considera că a existat o eroare de drept intenționată și complet nescuzabilă din partea autorităților finlandeze.

75.      Este adevărat că inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este lăsată la aprecierea Comisiei. În cazul în care este inițiată o procedură relevantă de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, există doar din acest motiv temeiuri care susțin ideea că, în cazul în care încălcarea continuă, este posibil ca un stat membru să își asume posibilitatea apariției unei neconformități cu dreptul Uniunii. În schimb, lipsa unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nu exonerează de răspundere respectivul stat membru, însă acestuia nici nu trebuie să i se reproșeze că a permis în cunoștință de cauză perpetuarea unor eventuale încălcări ale dreptului Uniunii.

76.      În plus, în speță este aproape imposibil să se rețină în sarcina statului membru o încălcare a dreptului Uniunii nescuzabilă și care îi angajează răspunderea, întrucât această greșeală a fost comisă și de legiuitorul Uniunii într‑un alt context similar, și anume în contextul Directivei 2004/113. Ar fi exagerat să se pretindă statelor membre să fie mai prudente și mai diligente în activitățile legislative interne decât este însuși legiuitorul Uniunii. Activitatea legislativă a legiuitorului Uniunii din perioada 2004-2008 era de natură să îi întărească legiuitorului finlandez certitudinea greșită că parametrii pe care i‑a ales sunt conformi dreptului Uniunii chiar și în materia asigurărilor sociale.

77.      Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară că aprecierea condițiilor pentru angajarea răspunderii statului membru revine instanțelor naționale, însă, cu privire la aspectul dacă există o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii, trebuie să se rețină în favoarea statului membru respectiv în special faptul că:

-        Curtea nu s‑a pronunțat în mod expres în jurisprudența sa cu privire la aspectul dacă la calcularea prestațiilor din cadrul sistemelor legale de securitate socială care intră în domeniul de aplicare al Directivei 79/7/CEE pot fi luați în considerare factori actuariali întemeiați pe sex;

-        Curtea a declarat abia în Hotărârea pronunțată în cauza C‑236/09, Association belge des Consommateurs Test‑Achats și alții, că articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE, care admite luarea în considerare a unor asemenea factori, este nevalid și a dispus o perioadă de tranziție până la producerea efectelor constatării privind nevaliditatea și

-        legiuitorul Uniunii a admis în anumite condiții, în Directivele 2004/113/CE și 2006/54/CE, luarea în considerare a factorilor actuariali întemeiați pe sex la calcularea prestațiilor în sensul acestor directive, motiv pentru care legiuitorul național a presupus că factorii respectivi pot fi luați în considerare și în cadrul sistemului legal de securitate socială în discuție în prezenta cauză.

78.      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se analizeze în final problema dacă în prezenta cauză poate fi avută în vedere o limitare în timp a efectelor hotărârii.

C –    Limitare în timp ale efectelor hotărârii?

79.      În acest context, trebuie să se sublinieze mai întâi că, în cadrul interpretării unei prevederi din dreptul Uniunii, Curtea explică și clarifică prin hotărârea sa înțelesul și întinderea acestei prevederi, astfel cum ar fi trebuit aceasta înțeleasă și aplicată încă de la intrarea sa în vigoare. O limitare în timp a efectelor unei astfel de hotărâri constituie o măsură excepțională care presupune printre altele existența, în caz contrar, a unui risc de repercusiuni economice grave(27).

80.      În acest sens, părțile la procedură nu au invocat niciun alt argument pertinent.

81.      În speță, existența unor consecințe economice grave este contrazisă de faptul că prevederea contrară dreptului Uniunii din Legea finlandeză privind asigurarea pentru accidente se aplică în principal unor cazuri de importanță minoră. În aceste situații, este puțin probabil ca sistemul de asigurări sociale să fie împovărat de costuri suplimentare foarte ridicate, chiar dacă valoarea forfetară mai favorabilă, care până în prezent a fost rezervată femeilor, s‑ar aplica și în cazul bărbaților.

82.      Din considerațiile de mai sus rezultă că nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei hotărâri.

V –    Concluzie

83.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la cele două întrebări preliminare după cum urmează:

„1)      Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia speranța de viață diferită a bărbaților și a femeilor este luată în considerare drept criteriu actuarial la calcularea prestațiilor de securitate socială prevăzute de lege, acordate în urma unui accident de muncă, în cazul în care prin utilizarea acestui criteriu despăgubirea unică ce se plătește unui bărbat este mai redusă decât despăgubirea pe care ar primi‑o o femeie de aceeași vârstă, care se află în rest într‑o situație comparabilă.

2)      Aprecierea condițiilor pentru angajarea răspunderii statului membru revine instanțelor naționale, însă, cu privire la aspectul dacă există o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii, trebuie să se rețină în favoarea statului membru respectiv în special faptul că:

–        Curtea nu s‑a pronunțat în mod expres în jurisprudența sa cu privire la aspectul dacă la calcularea prestațiilor din cadrul sistemelor legale de securitate socială care intră în domeniul de aplicare al Directivei 79/7/CEE pot fi luați în considerare factori actuariali întemeiați pe sex;

–        Curtea a declarat abia în Hotărârea pronunțată în cauza C‑236/09, Association belge des Consommateurs Test‑Achats și alții, că articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE, care admite luarea în considerare a unor asemenea factori, este nevalid și a dispus o perioadă de tranziție până la producerea efectelor constatării privind nevaliditatea și

–        legiuitorul Uniunii a admis în anumite condiții, în Directivele 2004/113 și 2006/54, luarea în considerare a factorilor actuariali întemeiați pe sex la calcularea prestațiilor în sensul acestor directive, motiv pentru care legiuitorul național a presupus că factorii respectivi pot fi luați în considerare și în cadrul sistemului legal de securitate socială în discuție în prezenta cauză.ˮ


1 – Limba originală: germana.


2 – Hotărârea Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (C‑236/09, EU:C:2011:100).


3 – Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securității sociale (JO L 6, p. 24, Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 192).


4 – Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei și bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii (JO L 373, p. 37, Ediţie specială, 05/vol. 7, p. 135).


5 – Hotărârea Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (C‑236/09, EU:C:2011:100).


6 – Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă) (JO L 204, p. 23, Ediţie specială, 05/vol. 8, p. 262).


7 – Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54, în această categorie sunt incluse acele sisteme „care nu sunt reglementate de Directiva 79/7[…], care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariaţi sau lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, grupaţi în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, de prestaţii destinate să completeze prestaţiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora […]”.


8 –      Această dispoziţie este o concretizare a principiului egalității remuneraţiei.


9 – La momentul producerii accidentului de muncă în discuţie erau relevante în special articolele 14 (192/1987), 18a (526/1981) şi 18b (1642/1992) din Legea privind asigurarea pentru accidente (608/1948) (Tapaturmavakuutuslaki), precum şi Ordinul Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii din 30 decembrie 1982 privind criteriile pentru stabilirea valorii capitalului pensiilor de accident şi de urmaş acordate în cadrul asigurării legale de accident şi criteriile pentru plata unei despăgubiri unice în locul unei despăgubiri sub forma unei pensii. Criteriile pentru calcularea indemnizaţiei de invaliditate acordate sub forma unei despăgubiri unice sunt prevăzute, din luna ianuarie 2010, la articolul 18e (1639/2009) din Legea privind asigurarea pentru accidente. În măsura în care este relevant în speţă, prevederile acestui articol corespund, din punctul de vedere al conţinutului, criteriilor de calcul prevăzute de Ordinul Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii menţionat mai sus.


10 – Totuşi, din cererea de decizie preliminară nu rezultă dacă pentru calcularea acestei despăgubiri a fost avută în vedere situaţia juridică din anul 2005 sau cea din anul 1991.


11 – Spre deosebire de situaţia din Hotărârea Ynos (C‑302/04, EU:C:2006:9, punctele 35-38).


12 – A se vedea printre altele Hotărârea Stadt Papenburg (C‑226/08, EU:C:2010:10, punctul 46) şi Hotărârea Elektrownia Pątnów II (C‑441/08, EU:C:2009:698, punctele 32 şi 34).


13 – A se vedea în acest sens articolul 166 din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 1994, C 241, p. 21, şi JO 1995, L 1, p. 1) şi Hotărârea Österreichischer Gewerkschaftsbund (C‑195/98, EU:C:2000:655, punctele 52-55).


14 – A se vedea în acest sens Hotărârea Atkins (C‑228/94, EU:C:1996:288, punctele 11 şi 13).


15 – De exemplu, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113, în prezent abrogat.


16 – De exemplu, articolul 9 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2006/54.


17 – A se vedea punctul 59 şi următoarele din Concluziile noastre prezentate în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (C‑236/09, EU:C:2010:564).


18 – Cu privire la „practici[le] în sectorul asigurărilor legate de sex care rămân posibile”, a se vedea Orientările (2012/C 11/01) ale Comisiei privind aplicarea Directivei 2004/113/CE a Consiliului în sectorul asigurărilor, în urma Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C‑236/09 (Hotărârea Test‑Achats) (JO 2012, C 11, p. 1, 3 şi 4).


19 – A se vedea în acest sens punctele 42-67 din Concluziile noastre prezentate în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (C‑236/09, EU:C:2010:564).


20 – În plus, merită amintit faptul că speranţa de viaţă poate varia enorm din punct de vedere statistic, pe de o parte, la nivel mondial şi, pe de altă parte, între regiunile geografice ale teritoriului aceleiaşi ţări.


21 – A se vedea punctele 66 şi 67 din Concluziile noastre prezentate în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (EU:C:2010:564).


22 – A se vedea punctele 49-51 şi 62-67 din Concluziile noastre prezentate în cauza Association belge des Consommateurs Test‑Achats şi alţii (EU:C:2010:564).


23 – A se vedea în acest sens Hotărârea Jonkman şi alţii (C‑231/06-C‑233/06, EU:C:2007:373, punctul 39).


24 – A se vedea în acest sens Hotărârea Kühne & Heitz (C‑453/00, EU:C:2004:17, punctele 26-28).


25 – A se vedea printre altele Hotărârea Francovich şi alţii (C‑6/90 şi C‑9/90, EU:C:1991:428) şi Hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame (C‑46/93 şi C‑48/93, EU:C:1996:79, punctul 51).


26 – Hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame (C‑46/93 şi C‑48/93, EU:C:1996:79, punctul 57).


27 – A se vedea în acest sens Hotărârea Endress (C‑209/12, EU:C:2013:864, punctele 33-40).