Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 13 septembrie 2018(1)
Cauza C-92/16
Bankia SA
împotriva
Henry-Rodolfo Rengifo Jiménez,
Sheyla-Jeanneth Felix Caiza
[cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de Primera Instancia nº 1 de Fuenlabrada (Tribunalul de Primă Instanță nr. 1 din Fuenlabrada, Spania)]
„Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Clauză de exigibilitate anticipată într-un contract de împrumut ipotecar – Articolul 6 alineatul (1) – Articolul 7 alineatul (1) – Constatare a caracterului parțial abuziv – Competențele instanței naționale”
și
Cauza C-167/16
Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA
împotriva
Fernando Quintano Ujeta,
María Isabel Sánchez García
[cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de Primera Instancia nº 2 de Santander (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din Santander, Spania)]
„Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Clauză de exigibilitate anticipată într-un contract de împrumut ipotecar – Articolul 6 alineatul (1) – Articolul 7 alineatul (1) – Constatare a caracterului parțial abuziv – Competențele instanței naționale”
I. Introducere
1. Prezentele cereri de decizie preliminară privesc interpretarea Directivei 93/13/CEE(2). Mai exact, Juzgado de Primera Instancia nº 1 de Fuenlabrada (Tribunalul de Primă Instanță nr. 1 din Fuenlabrada, Spania) și Juzgado de Primera Instancia nº 2 de Santander (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din Santander, Spania) ridică în special problema compatibilității jurisprudenței Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), referitoare la interpretarea clauzelor de exigibilitate anticipată în contextul procedurii specifice de executare a unui imobil ipotecat (denumită în continuare „procedura de executare ipotecară”), cu sistemul de protecție a consumatorilor stabilit prin această directivă.
2. Astfel, cauzele principale se încadrează în același context juridic și judiciar precum cauzele C-486/16, C-70/17 și C-179/17(3).
3. Asemănarea dintre întrebările preliminare care fac obiectul prezentelor cauze și întrebările formulate de instanțele de trimitere în cauzele C-70/17 și C-179/17, în care ne prezentăm tot astăzi concluziile, ne va permite deci să facem trimitere la argumentația expusă în concluziile prezentate în aceste cauze paralele pentru a evita repetiția.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
4. Din al patrulea considerent al Directivei 93/13 rezultă că „statele membre au responsabilitatea de a se asigura că contractele încheiate cu consumatorii nu conțin clauze abuzive”.
5. Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede:
„Dispozițiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii [...].”
6. Articolul 3 alineatele (1) și (2) din directivă prevăd:
„(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.”
7. Articolul 4 din directiva menționată are următorul conținut:
„(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
8. Articolul 6 alineatul (1) din aceeași directivă are următorul cuprins:
„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»], în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”
9. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:
„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «de către profesioniști»].”
B. Dreptul spaniol
10. Articolul 1124 din Código Civil (Codul civil) prevede:
„Posibilitatea de a rezilia contractul este considerată implicită în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile.
Partea prejudiciată poate alege între a solicita executarea obligației și rezilierea contractului, cu repararea prejudiciului și plata de dobânzi în ambele cazuri. Aceasta poate solicita, de asemenea, rezilierea chiar și după ce a optat pentru executarea obligației, în cazul în care aceasta din urmă nu este posibilă.
Instanța dispune rezilierea solicitată, în afară de cazul în care există motive întemeiate care să o autorizeze să acorde un termen pentru executarea obligației.”
11. Articolul 1129 din Codul civil prevede:
„Debitorul urmărit este decăzut din beneficiul termenului [de executare] atunci când:
1. ulterior contractării obligației devine insolvabil, cu excepția cazului în care garantează datoria […]”
12. În ceea ce privește controlul din oficiu al clauzelor abuzive, articolului 552 alineatul 1 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 din 7 ianuarie 2000 privind Codul de procedură civilă)(4), în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „LEC”), prevede:
„Instanța examinează din oficiu dacă o clauză care figurează în unul dintre titlurile executorii prevăzute la articolul 557 alineatul 1 poate fi calificată drept abuzivă. Dacă ea consideră că una dintre aceste clauze poate fi calificată astfel, ascultă părțile în termen de 15 zile. După ascultarea părților, instanța se pronunță în termen de 5 zile lucrătoare, conform dispozițiilor articolului 561 alineatul 1 punctul 3.”
13. Articolul 557 din LEC are următorul conținut:
„1. Atunci când executarea se dispune pentru titlurile prevăzute la articolul 517 alineatul 2 punctele 4, 5, 6 și 7, precum și pentru alte documente care au forță executorie prevăzute la articolul 517 alineatul 2 punctul 9, debitorul urmărit se poate opune acesteia, în termenele și formele prevăzute la articolul anterior, numai în cazul în care invocă unul dintre următoarele motive:
[...]
7º titlul conține clauze abuzive.
2. În cazul în care se formulează contestația prevăzută la alineatul anterior, grefierul instanței suspendă executarea printr-o măsură de organizare a procedurii.”
14. Potrivit articolului 561 alineatul 1 punctul 3 din LEC:
„Atunci când se constată caracterul abuziv al uneia sau al mai multor clauze, ordonanța adoptată stabilește consecințele acestui caracter, fie declarând că executarea este nefondată, fie încuviințând executarea fără aplicarea clauzelor considerate abuzive.”
15. Articolul 561 alineatul 3 din LEC prevede:
„Ordonanța prin care se soluționează contestația [la executare] poate fi atacată cu apel, care nu suspendă executarea dacă prin decizia atacată s-a respins contestația la executare.”
16. Potrivit articolului 693 alineatele 2 și 3 din LEC privind exigibilitatea anticipată a datoriilor cu plată fracționată:
„2. Se poate solicita întreaga datorie (capital plus dobânzi) dacă s-a convenit exigibilitatea totală în caz de scadență a cel puțin trei rate lunare fără ca debitorul să își îndeplinească obligația de plată sau a unui număr de rate astfel încât să se poată concluziona că debitorul nu și-a îndeplinit obligația pentru un termen echivalent cu cel puțin trei luni, iar această prevedere figurează în actul de constituire a creditului.
3. În cazul prevăzut la alineatul precedent, creditorul poate solicita, fără a se aduce atingere posibilității ca executarea să poarte asupra întregii datorii, să se comunice debitorului că, până la data prevăzută pentru desfășurarea licitației, va putea libera bunul prin consemnarea sumei exacte reprezentând creditul principal și dobânzile calculate scadente la data depunerii cererii, majorată, dacă este cazul, cu ratele scadente pentru credit și cu dobânzile de întârziere acumulate pe durata procedurii și neachitate în tot sau în parte. În acest scop, creditorul poate să ceară să se procedeze potrivit articolului 578 alineatul 2.
În cazul în care bunul ipotecat este o locuință principală, debitorul va putea, chiar fără consimțământul creditorului, să libereze bunul prin consemnarea sumelor menționate în paragraful anterior.
Dacă bunul a fost liberat deja o dată, el poate fi liberat și a doua oară sau cu alte ocazii ulterioare, cu condiția să fi trecut cel puțin trei ani între data liberării bunului și data formulării de către creditorul urmăritor a somației de plată judiciare sau extrajudiciare.
Dacă debitorul efectuează o plată în condițiile prevăzute la paragrafele precedente, se va efectua o evaluare a cheltuielilor, calculate pentru sumele achitate cu întârziere, în limita prevăzută la articolul 575 alineatul 1 bis; după plata acestor cheltuieli, grefa dă o decizie motivată de liberare a bunului și constată încheierea procedurii. Se va proceda în același mod și atunci când plata este efectuată de un terț cu consimțământul debitorului urmărit.”
17. Articolul 695 din LEC privind contestația la executarea ipotecară are următorul cuprins:
„1. În procedurile reglementate în prezentul capitol, contestația la executare formulată de debitorul urmărit nu este admisă decât dacă se întemeiază pe următoarele motive:
[...]
4° caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul executării sau care a determinat suma exigibilă.
2. În cazul introducerii contestației prevăzute la alineatul precedent, grefierul instanței procedează la suspendarea executării și citează părțile pentru a compărea în fața instanței care a dat ordonanța de executare. Citarea trebuie să aibă loc cu cel puțin 15 zile înaintea ședinței în cauză. În cadrul acestei ședințe, instanța ascultă părțile, examinează înscrisurile prezentate și adoptă decizia adecvată, sub forma unei ordonanțe, în cursul celei de a doua zile.
3. [...]
În cazul în care este reținut al patrulea motiv [prevăzut la alineatul 1 al prezentului articol], se va dispune încetarea executării atunci când aceasta se întemeiază pe respectiva clauză contractuală. În toate celelalte cazuri, se va dispune continuarea executării cu înlăturarea clauzei abuzive.
[...]”
18. Articolul 698 alineatul 1 din LEC prevede:
„Orice acțiuni care pot fi formulate de debitor, de terțul detentor și de orice altă persoană interesată și care nu sunt reglementate la articolele precedente, inclusiv cele care privesc nulitatea titlului executoriu ori scadența, caracterul cert, stingerea sau cuantumul creanței, se soluționează în cadrul unei proceduri jurisdicționale corespunzătoare acelor motive, fără ca aceasta să aibă ca efect suspendarea sau împiedicarea procedurii [judiciare de executare] prevăzute în prezentul capitol.”
19. Directiva 93/13 a fost transpusă în ordinea juridică spaniolă prin Ley 7/1998 sobre condiciones generales de la contratación (Legea 7/1998 privind condițiile generale ale contractelor) din 13 aprilie 1998(5) și prin Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias (Decretul legislativ regal 1/2007 privind aprobarea textului revizuit al Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare) din 16 noiembrie 2007(6).
20. Potrivit articolului 83 din textul revizuit menționat, în versiunea modificată prin Legea 3/2014 din 27 martie 2014(7):
„Clauzele abuzive sunt nule de plin drept și sunt considerate nescrise. În acest scop, după ascultarea părților, instanța constată nulitatea clauzelor abuzive incluse în contract, care va continua totuși să creeze obligații pentru părți potrivit dispozițiilor sale, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”
III. Situațiile de fapt din litigiile principale și întrebările preliminare
21. Faptele relevante aflate la originea litigiilor principale pot fi sintetizate după cum urmează.
A. Cauza C-92/16
22. La 11 decembrie 2003, domnul Henry-Rodolfo Rengifo Jiménez și doamna Sheyla-Jeanneth Felix Caiza au obținut un credit însoțit de o garanție ipotecară instituită asupra locuinței acestora din partea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid (Cajamadrid, devenită Bankia SA, denumită în continuare „Bankia”). Acest împrumut în cuantum de 179 600 euro a fost acordat pentru o perioadă de 25 de ani și era rambursabil în 300 de rate lunare.
23. Clauza 6 bis alineatul 2 din contractul de împrumut ipotecar prevede că „creditul se va considera scadent și, în consecință, exigibil [...] în următoarele cazuri: a) neplata oricăreia dintre rate, inclusiv toate elementele care o constituie, părțile solicitând în mod expres înscrierea acestei clauze în cartea funciară”.
24. La 10 decembrie 2015, ca urmare a neplății de către debitori a șase rate, Bankia a formulat o cerere de executare ipotecară în fața Juzgado de Primera Instancia nº 1 de Fuenlabrada (Tribunalul de Primă Instanță nr. 1 din Fuenlabrada), pentru executarea bunului ipotecat în vederea recuperării sumelor de 149 103,84 euro cu titlu de creanță principală, de 1 313,28 euro dobânzi remuneratorii exigibile și neachitate, de 27,82 euro dobânzi de întârziere exigibile și neachitate și de 45 000 euro dobânzi și cheltuieli de executare calculate provizoriu.
25. Instanța de trimitere justifică prezenta cerere de decizie preliminară prin îndoielile pe care le are referitoare, pe de o parte, la disparitățile dintre deciziile instanțelor spaniole în ceea ce privește consecințele materiale și procedurale ale unei nulități eventuale a clauzei de exigibilitate anticipată asupra unei proceduri de executare ipotecară precum cea în discuție în litigiul principal și, pe de altă parte, la Hotărârea din 23 decembrie 2015(8) a Tribunal Supremo (Curtea Supremă). Îndoielile instanței de trimitere privesc în special interpretarea clauzelor de exigibilitate anticipată pe care Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a reținut-o în această hotărâre, în care a considerat că validitatea clauzelor de exigibilitate anticipată impune ca astfel de clauze să adapteze gravitatea neîndeplinirii obligațiilor în funcție de durata și de cuantumul împrumutului și să permită consumatorului să înlăture aplicarea acestora, adoptând un comportament diligent de reparație. Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a precizat totuși că executarea ipotecară poate fi continuată dacă dreptul de a declara exigibilitatea anticipată a împrumutului a fost exercitat în mod neabuziv având în vedere avantajele pe care procedura specifică le conferă consumatorului. În plus, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a permis aplicarea de manieră supletivă a unei dispoziții naționale, precum articolul 693 alineatul 2 din LEC, pentru ca această procedură să poată fi continuată(9).
26. Instanța de trimitere arată că această hotărâre a Tribunal Supremo (Curte Supremă), potrivit căreia „jurisprudența menționată [a Tribunal Supremo (Curtea Supremă)] în mod direct și de manieră generală denaturează noțiunea de control al caracterului abuziv, neutralizează efectivitatea și funcția acesteia, reprezintă în mod clar o completare a clauzei declarate abuzive și, în definitiv, este contrară jurisprudenței Curții în acest domeniu”. Concluzia opiniei separate este că executarea ar trebui suspendată(10).
27. Instanța de trimitere arată că răspunsul la întrebările formulate este astfel decisiv pentru procedura de executare ipotecară, întrucât acest răspuns ar putea conduce în special la continuarea executării până la concurența întregului împrumut, la suspendarea procedurii de executare sau la continuarea executării, dar numai pentru ratele scadente și neachitate, precum și pentru cele care devin exigibile în cursul procedurii de executare.
28. În aceste împrejurări, Juzgado de Primera Instancia nº 1 de Fuenlabrada (Tribunalul de Primă Instanță nr. 1 din Fuenlabrada) a hotărât suspendarea judecății și a formulat prin ordonanța din 8 februarie 2016, primită la grefa Curții la 15 februarie 2016, următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva [93/13] trebuie interpretat în sensul că un contract nu poate continua să existe fără clauza abuzivă în cazul în care, în lipsa acesteia, contractul ar avea un caracter excesiv de oneros pentru profesionist?
2) În cazul în care un contract care are un caracter excesiv de oneros pentru profesionist nu poate continua să existe, instanța națională are dreptul, în vederea protejării consumatorului, să mențină contractul respectiv fie prin aplicarea unei dispoziții legale cu caracter supletiv, fie prin completarea contractului cu o dispoziție la limita suportabilului pentru profesionist?
3) Anularea unei clauze de exigibilitate anticipată ca urmare a caracterului său abuziv permite ca restul contractului să continue să existe, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13?
4) Consumatorul poate renunța la regimul de protecție prevăzut de Directiva 93/13 în fața instanței sesizate?
5) O legislație națională în materie procesuală care condiționează drepturile sau avantajele materiale ale consumatorului de supunerea acestuia la o procedură de executare deosebit de expeditivă și care nu recunoaște drepturile sau avantajele respective în cadrul altor proceduri este conformă cu principiul efectivității prevăzut de Directiva 93/13 și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [denumită în continuare «carta»]?”
B. Cauza C-167/16
29. La 23 iunie 2008, instituția bancară Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA (denumită în continuare „BBVA”), creditorul urmăritor din litigiul principal, și domnul Fernando Quintano Ujeta, precum și doamna María Isabel Sánchez García, debitori urmăriți, au încheiat un contract de împrumut ipotecar pentru suma de 79 234,96 euro în scopul de a finanța cumpărarea unui bun imobil reprezentând locuința acestora. Acest împrumut era rambursabil în 24 de rate.
30. Conform clauzei 6 bis din contractul de împrumut ipotecar, referitoare la exigibilitatea anticipată,„[b]anca poate să declare exigibilitatea anticipată totală a creditului și să solicite anticipat plata capitalului, majorat cu dobânzi și cheltuieli până la data plății integrale în următoarele cazuri: a) în caz de neplată la scadență a unei părți din capitalul împrumutat sau din dobânzi […]”.
31. Pentru a garanta rambursarea împrumutului, prin clauza 9 a contractului de împrumut menționat s‑a constituit o ipotecă în favoarea băncii asupra unui imobil cu destinația de locuință principală a unuia dintre debitorii din litigiul principal.
32. La 29 noiembrie 2012, ca urmare a omisiunii debitorilor de a achita patru rate, BBVA a decis să închidă contul și să lichideze împrumutul. La 8 mai 2013, BBVA a introdus o cerere de executare ipotecară în fața instanței de trimitere pentru a obține executarea bunului ipotecat până la concurența sumelor de 66 721,68 euro cu titlu de creanță principală și de 20 015 euro cu titlu de dobânzi neajunse încă la scadență și a cheltuielilor de executare.
33. Prin ordonanța din 4 iunie 2013, clauza prin care se stabileau dobânzile moratorii la 20 % a fost declarată nulă și această rată a fost redusă la zero. BBVA a formulat o acțiune împotriva acestei ordonanțe. La 23 septembrie 2013, debitorii urmăriți au formulat contestație la executarea silită ipotecară, solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzei privind exigibilitatea anticipată. Acestea sunt condițiile în care prin decizia din 19 noiembrie 2013 i-au fost adresate Curții întrebări preliminare(11). Prin Ordonanța din 11 iunie 2015, Curtea a răspuns acestor întrebări(12). În urma notificării acestei ordonanțe, instanța de trimitere și-a confirmat hotărârea prin ordonanța din 2 octombrie 2015 și a constatat nulitatea clauzei referitoare la dobânzile moratorii.
34. În ceea ce privește clauza de exigibilitate anticipată, instanța de trimitere a hotărât să asculte părțile. În ședința din 18 decembrie 2015, debitorii urmăriți au solicitat suspendarea judecății. BBAVA s-a opus acestei măsuri.
35. În paralel cu examinarea acestei chestiuni de instanța de trimitere, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a pronunțat la 23 decembrie 2015 hotărârea privind clauza de exigibilitate anticipată(13). Instanța de trimitere arată că, dacă ar adopta aprecierea Tribunal Supremo (Curtea Supremă), ar trebui continuată executarea imobiliară ca și când clauza de exigibilitate anticipată ar fi validă. Ea precizează de asemenea că, dacă executarea ar continua, chiar dacă debitorul urmărit are posibilitatea de a declara apel(14), această cale de atac nu ar face să dispară riscul de pierdere a locuinței (care ar putea fi vândută unui terț), întrucât apelul nu are efect suspensiv(15).
36. În aceste împrejurări, Juzgado de Primera Instancia nº 2 de Santander (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din Santander) a hotărât suspendarea judecății și a formulat prin decizia din 8 martie 2016, primită la grefa Curții la 23 martie 2016, următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva [93/13] sunt compatibile cu faptul că constatarea caracterului abuziv al unei clauze privind exigibilitatea anticipată, care constituie temeiul unei proceduri de executare silită, nu are nicio consecință asupra procedurii judiciare în care se constată acest caracter?
2) Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 sunt compatibile cu o interpretare care condiționează consecințele constatării caracterului abuziv al unei clauze privind exigibilitatea anticipată de caracteristicile concrete ale procedurilor pentru care poate opta profesionistul?
3) Este conformă cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 o interpretare conform căreia, deși o clauză prestabilită permite declararea exigibilității anticipate a unui contract încheiat pe termen lung pentru o neexecutare nesemnificativă a obligațiilor, creând consumatorului o situație mai nefavorabilă decât cea care ar rezulta din aplicarea normei naționale supletive, clauza nu este nulă exclusiv pentru motivul că există o normă de corecție în legea procedurală națională aplicabilă numai în procedura concretă aleasă de profesionist și numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții?
4) Articolul 693 alineatul 3 din LEC constituie o soluție adecvată și eficientă care permite consumatorului să remedieze efectele unei clauze abuzive privind exigibilitatea anticipată, având în vedere că acesta trebuie să achite dobânzile și cheltuielile de executare?
5) Este conformă cu principiul efectivității prevăzut de Directiva 93/13 și cu [carta] o lege procedurală națională care conferă consumatorului drepturi pe care le poate invoca în cadrul unei proceduri de executare silită accelerate, pe care profesionistul o poate alege dintre alte proceduri alternative, în care drepturile respective nu sunt recunoscute?”
IV. Procedura în fața Curții
37. Prin deciziile președintelui Curții din 18 martie, 21 aprilie și 10 octombrie 2016, cauzele C-92/16, C-167/16 și C-486/16 au fost suspendate până la pronunțarea Hotărârii din 26 ianuarie 2017, Banco Primus(16).
38. După notificarea acestei hotărâri, instanțele de trimitere au indicat, prin ordonanțele primite la Curte la 21 februarie 2017 în cauza C-92/16 și la 16 februarie 2017 în cauza C-167/16, că înțeleg să își mențină prezentele cereri de decizie preliminară.
39. Prin decizia președintelui Curții din 24 octombrie 2017, cauzele C-92/16, C-167/16, C-486/16, C-70/17 și C-179/17 au beneficiat de o examinare coordonată.
40. Prin decizia din 20 februarie 2018, Curtea a decis în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, să trimită cauzele C-92/16, C-167/16 și C-486/16 în fața Camerei întâi în aceeași compune, iar în temeiul articolului 77 din acest regulament să organizeze o ședință comună pentru aceste cauze.
41. Domnul Rengifo Jiménez și doamna Felix Caiza au depus observații scrise în cauza C-92/16. Bankia a prezentat observații în cauza C-92/16, iar BBVA în cauza C-167/16. Guvernele spaniol, ceh și polonez, precum și Comisia Europeană au depus observații în ambele cauze. Guvernul italian a depus observații numai în cauza C-92/16, iar guvernul maghiar doar în cauza C-167/16.
42. Reprezentanții părților din litigiile principale, Bankia, BBVA, guvernul spaniol, precum și Comisia și-au prezentat observațiile orale în ședința comună din 16 mai 2018.
V. Analiză
A. Observații introductive și reformularea primelor patru întrebări preliminare în cauza C-92/16 și a primelor trei întrebări în cauza C-167/16
43. Astfel cum am arătat deja, întrebările adresate de instanțele de trimitere în cadrul litigiilor principale sunt foarte asemănătoare cu cele din cauzele C-70/17 și C-179/17, deoarece problemele de drept care se ridică în aceste patru cauze sunt aproape identice. Astfel, aceste probleme juridice se referă, pe de o parte, la întinderea constatării caracterului abuziv al unei clauze de exigibilitate anticipată și, pe de altă parte, la posibilitatea de a continua procedura de executare ipotecară prin aplicarea supletivă a unei dispoziții de drept național, cum este articolul 693 alineatul 2 din LEC.
44. În opinia noastră, acest lucru justifică nu doar prezentarea unor concluzii comune pentru cele două cauze, ci și reformularea primelor patru întrebări preliminare din cauza C-92/16 și a primelor trei din cauza C-167/16, conform redactării reținute în cadrul Concluziilor pe care le prezentăm în cauzele C-70/17 și C-179/17.
45. Amintim în acest sens că în cadrul unei proceduri introduse în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate extrage din cuprinsul întrebărilor formulate de instanța națională, având în vedere informațiile prezentate de aceasta, elementele care necesită interpretarea dreptului Uniunii(17).
46. Prin urmare, având în vedere motivele deciziilor de trimitere, precum și cuprinsul primelor patru întrebări din cauza C-92/16 și al primelor trei întrebări din cauza C-167/16, care trebuie examinate împreună, este necesar ca ele să fie înțelese în sensul că instanța de trimitere dorește, în esență, să afle, pe de o parte, dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității unei instanțe naționale care a constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale ce permite să se solicite exigibilitatea anticipată a unui contract de împrumut ipotecar, în special în caz de neplată a unei singure rate, să mențină validitatea parțială a acestei clauze prin intermediul simplei eliminări a motivului de exigibilitate din cauza căruia este abuzivă. Pe de altă parte, aceste instanțe doresc să afle dacă articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia, în cazul în care caracterul abuziv al unei clauze privind exigibilitatea anticipată a fost constatată de o instanță națională, procedura specifică de executare ipotecară, deschisă ca urmare a aplicării clauzei respective, poate fi totuși continuată prin aplicarea supletivă a unei dispoziții de drept național, precum articolul 693 alineatul 2 din LEC, în măsura în care această procedură poate fi mai favorabilă consumatorilor decât executarea unei hotărâri pronunțate împotriva lor în cadrul unei proceduri de fond.
B. Considerații generale privind protecția consumatorilor și rezumatul jurisprudenței relevante a Curții
47. Pentru a răspunde la întrebările preliminare adresate în prezentele cauze, este necesar să ne întemeiem, pe de o parte, pe considerațiile generale prezentate la punctele 51-55 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17 și, pe de altă parte, pe jurisprudența relevantă a Curții, analizată la punctele 65-82 din acele concluzii. Astfel, aceste considerații și jurisprudența Curții care este analizată în concluziile menționate formează baza soluțiilor propuse la problemele de drept ridicate de instanțele de trimitere în cauzele C-70/17 și C-179/17 și pot fi pe deplin transpuse întrebărilor adresate de instanțele de trimitere în cauzele principale.
48. În privința considerațiilor generale, acestea permit, mai întâi, definirea cadrului din care face parte Directiva 93/13, apoi, constatarea modului în care dreptul Uniunii a plasat protecția consumatorilor, grație în special acestei directive, în centrul procesului de integrare europeană și, în final, sublinierea unui aspect esențial al directivei menționate, și anume faptul că armonizarea protecției consumatorilor este considerată necesară pentru consolidarea pieței interne, precum și pentru consolidarea vieții economice și sociale(18).
49. În privința jurisprudenței relevante a Curții, expunerea de la punctele 65-82 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17 a scos în evidență un aspect esențial, și anume că procesul de control al clauzelor abuzive de către instanța națională cuprinde două etape succesive și diferite, care implică două operațiuni sau exerciții distincte. Prima etapă este aceea în care instanța națională califică clauza contractuală drept abuzivă, în timp ce a doua etapă se referă la consecințele pe care instanța respectivă trebuie să le desprindă din calificarea drept abuzivă a unei clauze. Acest exercițiu al instanței naționale, care constă în desprinderea tuturor consecințelor pe care le implică constatarea caracterului abuziv al clauzei, se distinge – atât din punct de vedere temporal, cât și material – de operațiunea de calificare care îi precedă. Faptul că aceste două operațiuni se succedă în timp, nu trebuie să ne determine să le confundăm. Pe de altă parte, diferențele dintre acestea rezultă în mod clar din jurisprudența Curții, astfel cum vom vedea în cele ce urmează(19).
50. Rezultă astfel din jurisprudența relevantă că, după ce s-a constatat caracterul abuziv al clauzei de exigibilitate anticipată (prima etapă)(20), regula generală bine stabilită în jurisprudența constantă a Curții, care rezultă din modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, este că instanța națională este obligată să desprindă toate consecințele din această constatare (a doua etapă). Cu alte cuvinte, instanța națională este obligată să înlăture aplicarea unei clauze abuzive, fără a putea să modifice conținutul acesteia. Contractul trebuie să continue să existe, în principiu, fără vreo altă modificare în afara celei care rezultă din înlăturarea clauzelor abuzive, în măsura în care prin aplicarea normelor de drept intern o asemenea continuare a existenței contractului este posibilă din punct de vedere juridic(21).
51. Din analiza jurisprudenței relevante rezultă de asemenea că de la această regulă generală nu există până în prezent decât o singură excepție: aceea reținută în Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai(22). Cu toate acestea, astfel cum am indicat la punctele 80-82 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17, pentru ca excepția recunoscută în acea hotărâre să poată fi aplicată de instanța națională în conformitate cu Directiva 93/13 și cu jurisprudența Curții, Curtea a stabilit anumite condiții. Astfel, în cazul în care un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv(23).Cu toate acestea, trebuie să fie îndeplinite două condiții. Pe de o parte, această înlocuire trebuie să permită ca „contractul să continue să existe în pofida eliminării clauzei abuzive” și ca acesta „să fie obligatoriu pentru părți”(24). Pe de altă parte, în cazul în care instanța este obligată să anuleze contractul în ansamblul său, prin această înlocuire trebuie să se evite expunerea consumatorului „unor consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât caracterul descurajator care rezultă din anularea contractului [să riște] să fie compromis”(25).
52. Prin urmare, este necesar să se răspundă la întrebările adresate de instanțele de trimitere în prezentele cauze în lumina jurisprudenței prezentate la punctele de mai sus și examinată în mod temeinic la punctele 65-82 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17.
C. Cu privire la primele patru întrebări în cauza C-92/16 și la primele trei întrebări în cauza C-167/16
53. Este necesar să se amintească faptul că în prezentele cauze instanțele de trimitere au făcut referire la hotărârea din 23 decembrie 2015 a Tribunal Supremo (Curtea Supremă), referitoare la clauza de exigibilitate anticipată(26). În acest sens, instanțele de trimitere au considerat în special că abordarea Tribunal Supremo (Curtea Supremă), care constă în înlăturarea motivului de exigibilitate care determină caracterul abuziv al acestui tip de clauze(27), acompaniată de aplicarea de manieră supletivă a unei dispoziții de drept național, precum articolul 693 alineatul 2 din LEC, în scopul de a permite continuarea procedurii respective, are, în cele din urmă, ca efect modificarea clauzei de exigibilitate anticipată, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței Curții.
54. În cauza C-167/16, instanța de trimitere subliniază în plus că clauza de exigibilitate anticipată nu este esențială și că contractul de împrumut ipotecar poate continua să existe perfect fără această clauză. În cauza C-92/16, instanța de trimitere, considerând că clauza de exigibilitate anticipată este accesorie și separabilă de restul contractului de împrumut(28), își manifestă îndoiala față de posibilitatea continuării existenței contractului în măsura în care, după eliminarea clauzei abuzive de către instanța națională, contractul menționat ar putea prezenta un caracter excesiv de oneros pentru instituția bancară. Astfel, instanța menționată se întreabă dacă acest element trebuie sau nu trebuie avut în vedere atunci când se pronunță asupra continuării existenței contractului.
55. În cauza C-92/16, instanța de trimitere arată de asemenea faptul că, în hotărârea din 23 decembrie 2015, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a declarat că nu este necesar să se suspende procedura de executare ipotecară, chiar dacă consumatorul solicită aceasta, având în vedere avantajele pe care această procedură specifică le oferă consumatorilor. Cu toate acestea, instanța de trimitere indică faptul că, în speță, consumatorii-debitori urmăriți solicită suspendarea executării ipotecare în temeiul caracterului abuziv al clauzei în litigiu și că, având în vedere Hotărârea Pannon GSM(29), ea trebuie să ia act de renunțarea consumatorului-debitor la aceste avantaje.
56. Având în vedere îndoielile exprimate de instanțele de trimitere referitoare la conformitatea jurisprudenței menționate mai sus a Tribunal Supremo (Curtea Supremă) cu Directiva 93/13 și cu jurisprudența Curții, facem trimitere la argumentația de la punctele 84-136 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17.
57. În special, în ceea ce privește continuarea existenței contractului de împrumut ipotecar, facem trimitere la argumentația de la punctele 116-120 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17. Ne vom rezuma deci să amintim aici că din jurisprudența Curții rezultă că criteriul privind continuarea existenței contractului trebuie apreciat numai pe plan juridic „în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic”(30).
58. În acest context, considerăm că este util să subliniem, astfel cum am indicat deja la punctul 117 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17, că nu este vorba despre a ține seama de considerații precum faptul de a ști dacă banca ar fi acordat sau nu ar fi acordat un împrumut fără garanție ipotecară sau care ar fi consecințele pentru creditor ale eliminării unei clauze abuzive, ci de aspectul de a ști dacă contractul este sau nu este nul conform dreptului național.
59. Potrivit analizei dezvoltate la punctele 84-108 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17, trebuie de asemenea să se răspundă la primele patru întrebări preliminare din cauza C-92/16 și la primele trei din cauza C-167/16 că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității unei instanțe naționale care a constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale ce permite să se solicite exigibilitatea anticipată a unui contract de împrumut ipotecar, în special în caz de neplată a unei singure rate, să mențină validitatea parțială a acelei clauze prin intermediul simplei eliminări a motivului de exigibilitate din cauza căruia este abuzivă.
60. Pe de altă parte, trebuie să se răspundă, pe baza tuturor considerațiilor expuse la punctele 110-135 din Concluziile noastre prezentate în cauzele C-70/17 și C-179/17, că articolul 6 alineatul (1) și 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia, în cazul în care caracterul abuziv al clauzei privind exigibilitatea anticipată a fost constatată de o instanță națională, procedura de executare ipotecară, deschisă ca urmare a aplicării clauzei menționate, poate fi totuși continuată prin aplicarea supletivă a unei dispoziții de drept național, precum articolul 693 alineatul 2 din LEC, în versiunea aplicabilă în litigiile principale, în măsura în care această procedură poate fi mai favorabilă consumatorilor decât executarea unei hotărâri pronunțate împotriva lor în cadrul unei proceduri de fond, în afara cazului în care, după ce a fost informat în mod corespunzător de instanța națională cu privire la caracterul neobligatoriu al clauzei, consumatorul își exprimă în mod liber și în cunoștință de cauză acordul și își manifestă intenția de a nu se prevala de caracterul abuziv și neobligatoriu al unei asemenea clauze.
D. Cu privire la a patra întrebare în cauza C-167/16
61. Având în vedere propunerea noastră de răspuns la primele trei întrebări în cauza C-167/16 și în măsura în care din acest răspuns rezultă că instanța națională, care a constatat caracterul abuziv al clauzei de exigibilitate anticipate, nu poate să deschidă sau, după caz, să continue, în pofida acestei constatări, o procedură de executare ipotecară angajată împotriva debitorului-consumator, chiar dacă ar considera că această procedură i-ar fi mai favorabilă, considerăm că nu este necesar să se răspundă la această întrebare(31).
E. Cu privire la a cincea întrebare în cauzele C-92/16 și C-167/16
62. Prin intermediul celei de a cincea întrebări preliminare în cauzele C-92/16 și C-167/16, instanțele de trimitere doresc în esență să afle dacă condiția de efectivitate a drepturilor conferite prin Directiva 93/13 se opune unei legi procedurale naționale care condiționează beneficiul unor drepturi specifice sau al unor avantaje materiale recunoscute consumatorului de parcurgerea de către acesta a unei proceduri de executare ipotecară deosebit de expeditive, în condițiile în care astfel de drepturi și de avantaje nu îi sunt recunoscute în cadrul altor proceduri(32).
63. Amintim că, în această privință, Curtea a statuat că, în lipsa unei reglementări în dreptul Uniunii, modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să garanteze protecția drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului Uniunii țin de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Totuși, aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să fie reglementate astfel încât să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității)(33).
64. Curtea a considerat de asemenea că specificitatea procedurilor jurisdicționale care se desfășoară în cadrul dreptului național între profesioniști și consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze aceștia din urmă în temeiul dispozițiilor acestei directive(34).
65. Este necesar să se remarce că, prin această întrebare, instanțele de trimitere doresc să afle dacă procedura de executare ipotecară din Spania în ansamblul ei este sau nu este conformă, de manieră generală, cu principiul efectivității. Or, Curtea nu cunoaște suficient toate aspectele acestei proceduri pentru a putea stabili în ce măsură acordarea de avantaje consumatorilor exclusiv în cadrul procedurii de executare ipotecară este sau nu este compatibilă cu principiul efectivității.
66. În rest, ținând seama de natura diferită a procedurilor naționale, considerăm că simplul fapt că anumite drepturi și avantaje sunt recunoscute de legiuitorul național consumatorilor în cadrul procedurii de executare ipotecară, iar nu în cadrul altor proceduri, nu poate să însemne în sine că o asemenea procedură nu respectă cerințele principiului efectivității.
67. În plus, instanțele de trimitere nu indică articolele din cartă care doresc să fie interpretate și nici motivele care le-au determinat să aibă îndoieli cu privire la interpretarea acesteia. În orice caz, nu putem identifica motivele pentru care procedura de executare ipotecară din Spania în ansamblul ei ar fi contrară cartei.
68. În aceste condiții, considerăm că condiția de efectivitate a drepturilor conferite prin Directiva 93/13 nu se opune unei legi procedurale naționale care condiționează beneficiul unor drepturi specifice sau al unor avantaje materiale recunoscute consumatorului de parcurgerea de către acesta din urmă a unei proceduri de executare ipotecară deosebit de expeditive, chiar dacă astfel de drepturi și de avantaje nu îi sunt recunoscute în cadrul altor proceduri.
VI. Concluzie
69. Având în vedere ansamblul considerațiilor ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Juzgado de Primera Instancia nº 1 de Fuenlabrada (Tribunalul de Primă Instanță nr. 1 din Fuenlabrada, Spania) și de Juzgado de Primera Instancia nº 2 de Santander (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din Santander, Spania) după cum urmează:
„1) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității unei instanțe naționale care a constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale ce permite să se solicite exigibilitatea anticipată a unui contract de împrumut ipotecar, în special în caz de neplată a unei singure rate, să mențină validitatea parțială a acelei clauze prin intermediul simplei eliminări a motivului de exigibilitate din cauza căruia este abuzivă.
2) Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia, în cazul în care caracterul abuziv al clauzei privind exigibilitatea anticipată a fost constatată de o instanță națională, procedura de executare ipotecară, deschisă ca urmare a aplicării clauzei menționate, poate fi totuși continuată prin aplicarea supletivă a unei dispoziții de drept național cu caracter supletiv, precum articolul 693 alineatul 2 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil [Legea 1/200 privind Codul de procedură civilă], din 7 ianuarie 2000, în versiunea aplicabilă în litigiile principale, în măsura în care această procedură poate fi mai favorabilă consumatorilor decât executarea unei hotărâri pronunțate împotriva lor în cadrul unei proceduri de fond, în afara cazului în care, după ce a fost informat în mod corespunzător de instanța națională cu privire la caracterul neobligatoriu al clauzei, consumatorul își exprimă în mod liber și în cunoștință de cauză acordul și își manifestă intenția de a nu se prevala de caracterul abuziv și neobligatoriu al unei asemenea clauze.
3) Condiția de efectivitate a drepturilor conferite prin Directiva 93/13 nu se opune unei legi procedurale naționale care condiționează beneficiul unor drepturi specifice sau al unor avantaje materiale recunoscute consumatorului de parcurgerea de către acesta din urmă a unei proceduri de executare ipotecară deosebit de expeditive, chiar dacă astfel de drepturi și de avantaje nu îi sunt recunoscute în cadrul altor proceduri.”