HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)
28 februarie 2024(*)
„Politica economică și monetară – Supraveghere prudențială a instituțiilor de credit – Articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Exercitarea directă de către BCE a unei puteri a unei autorități competente în temeiul dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii – Impunerea în dreptul austriac a unor dobânzi de recuperare în cazul încălcării articolului 395 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – Competența BCE – Articolul 65 alineatul (1) și articolul 70 din Directiva 2013/36/UE – Proporționalitate”
În cauza T‑667/21,
BAWAG PSK Bank für Arbeit und Wirtschaft und Österreichische Postsparkasse AG, cu sediul în Viena (Austria), reprezentată de H. Bälz, D. Bliesener, M. Bsaisou și G. Tönningsen, avocați,
reclamantă,
împotriva
Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată de K. Lackhoff, J. Poscia și M. Ioannidis, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Republica Austria, reprezentată de J. Schmoll și F. Koppensteiner, în calitate de agenți,
intervenientă,
TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),
compus din domnul F. Schalin, președinte, doamna P. Škvařilová‑Pelzl, domnul I. Nõmm (raportor), doamna G. Steinfatt și domnul D. Kukovec, judecători,
grefier: doamna H. Eriksson, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 28 martie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, BAWAG PSK Bank für Arbeit und Wirtschaft und Österreichische Postsparkasse AG, solicită anularea Deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) ECB‑SSM-2021-ATBAW-7-ESA-2018-0000126 din 2 august 2021, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) și alineatul (3), precum și al articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) coroborate cu articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, rectificări în JO 2013, L 208, p. 68, și în JO 2013, L 321, p. 6) și cu articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din Bundesgesetz über das Bankwesen (Bankwesengesetz) (Legea privind sectorul bancar) din 30 iulie 1993 (BGBl. 532/1993), astfel cum a fost modificată prin Bundesgesetz, mit dem das Bankwesengesetz, das Börsegesetz 2018, das Finalitätsgesetz, das Finanzmarkt‑Geldwäsche‑Gesetz, das Sanierungs- und Abwicklungsgesetz, das Wertpapieraufsichtsgesetz 2018 und das Zentrale Gegenparteien‑Vollzugsgesetz geändert werden (Legea federală de modificare a Legii privind activitățile bancare, a Legii privind bursele din 2018, a Legii privind caracterul definitiv al decontării, a Legii privind spălarea banilor pe piețele financiare, a Legii privind reorganizarea și lichidarea, a Legii privind supravegherea valorilor mobiliare din 2018 și a Legii privind controlul aplicării normelor de către contrapărțile centrale) din 28 mai 2021 (BGBl. I, 98/2021 (denumită în continuare „BWG”).
Istoricul litigiului
2 Reclamanta este o instituție de credit austriacă ce aparține grupului de societăți BAWAG, care este însărcinată cu activitățile bancare ale grupului BAWAG. Aceasta are ca societate‑mamă BAWAG Group AG, un holding financiar. Ea face obiectul supravegherii prudențiale directe de către BCE.
3 În 2016, reclamanta a achiziționat indirect un portofoliu de împrumuturi imobiliare rezidențiale în Franța, constituit din aproximativ 20 000 de împrumuturi, în principal împrumuturi imobiliare garantate în cuantum total inițial de aproximativ 1,4 miliarde de euro, și din drepturi accesorii și garanții care le sunt asociate (denumit în continuare „portofoliul Vermeer”).
4 Achiziția a fost efectuată de la două instituții de credit franceze – My Money Bank SCA și GE SCF SCA. În scopul transferării împrumuturilor‑suport și a garanțiilor aferente acestora fără a modifica ansamblul contractelor care le privesc, s‑a procedat la o securitizare prealabilă a portofoliului Vermeer. Portofoliul menționat a fost astfel transferat unui fond comun fără personalitate juridică, FCT Pearl, înființat la 10 august 2016 exclusiv în perspectiva acestei achiziții și având ca societate de administrare Eurotitrisation SA. Depozitarul fondului, Société Générale SA, este însărcinat cu păstrarea activelor fondului și cu supravegherea societății de administrare. My Money Bank a fost desemnată drept organul de administrare a împrumuturilor care constituie activele FCT Pearl (denumite în continuare „împrumuturile‑suport” sau „expunerile‑suport”).
5 Reclamanta a achiziționat ansamblul părților sociale ale FCT Pearl în decembrie 2016, devenind astfel beneficiarul efectiv. Ea primește, cu acest titlu, rambursările (capital și dobânzi) ale împrumuturilor‑suport. Cu toate acestea, ea nu participă nici la administrarea operațională a fondului, aceasta revenind societății de administrare și depozitarului fondului, nici la administrarea operațională a împrumuturilor‑suport, care aparține My Money Bank.
6 Între 20 ianuarie și 31 martie 2017, BCE a efectuat o inspecție la fața locului la sediul reclamantei, în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1024/2013 și al articolelor 143-146 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al BCE din 16 aprilie 2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate (JO 2014, L 141, p. 1).
7 În acest cadru, BCE a examinat în special metoda urmată de reclamantă pentru a stabili expunerea sa globală în temeiul portofoliului Vermeer în raport cu cerințele Regulamentului nr. 575/2013 privind expunerile mari. În acest sens, ea a arătat că reclamanta nu era în posesia unor date care să permită identificarea fiecăruia dintre debitorii împrumuturilor‑suport. Aceasta a dedus de aici că reclamanta nu putea utiliza așa‑numita abordare „transparentă”, avută în vedere la articolul 390 alineatul (7) din Regulamentul nr. 575/2013, pentru stabilirea nivelului expunerii sale în temeiul portofoliului Vermeer, care permite calcularea valorii expunerii la nivelul expunerilor‑suport în loc de cel al tranzacției înseși.
8 BCE a apreciat că, în temeiul articolului 6 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1187/2014 al Comisiei din 2 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru determinarea expunerii globale față de un client sau un grup de clienți aflați în legătură din punctul de vedere al tranzacțiilor cu active‑suport (JO 2014, L 324, p. 1), fiecare dintre expunerile‑suport pentru care debitorul nu este identificat trebuie atribuită tranzacției înseși, FCT Pearl, în calitate de client distinct. Din aceasta a rezultat că tratamentul portofoliului Vermeer în sensul regimului aplicabil expunerilor mari evidenția depășiri ale limitei de 25 % din capitalul eligibil stabilite la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013.
9 În această privință, BCE nu a urmat argumentația reclamantei întemeiată pe faptul că lipsa unor date care să permită identificarea fiecărui împrumutat individual din portofoliul Vermeer prin numele său, prin adresa sa și prin data sa de naștere nu o împiedica să identifice împrumutații în sensul regimului aplicabil expunerilor mari. Pe de o parte, reclamanta a subliniat că a primit un ansamblu complet de 93 de tipuri de date pentru fiecare împrumut‑suport și pentru garanțiile corespunzătoare, dintre care 21 făceau obiectul unei actualizări zilnice și 43 al unei actualizări lunare. Pe de altă parte, în ceea ce privește 3 dintre aceste 93 de tipuri de date (nume, data nașterii și adresa), ea a explicat că, în ceea ce privește datele personale cu caracter foarte sensibil, în temeiul unui acord privind protecția datelor, acestea i‑au fost furnizate într‑un format criptat, dar că divulgarea lor în format decriptat era posibilă dacă era necesară pentru ca reclamanta să se conformeze cerințelor legale.
10 Prin urmare, în cea de a noua concluzie a raportului său de inspecție din 10 mai 2017, BCE a reținut că reclamanta a încălcat limita de expunere privind expunerile mari prevăzută la articolul 395 din Regulamentul nr. 575/2013 în ceea ce privește portofoliul Vermeer.
11 La 1 septembrie 2017, reclamanta a informat BCE că dispozitivul aplicabil comunicării datelor de identificare referitoare la debitorii împrumuturilor‑suport urma să fie modificat începând de la jumătatea lunii septembrie, în sensul că delegata sa pentru protecția datelor urma să fie în măsură să identifice fiecare debitor al fiecărei expuneri‑suport în cadrul portofoliului Vermeer.
12 La 20 septembrie și la 30 octombrie 2017, Finanzmarktaufsichtsbehörde (Autoritatea de Supraveghere a Piețelor Financiare, Austria) (denumită în continuare „FMA”) a solicitat reclamantei să îi furnizeze un tabel care să identifice capitalul eligibil și să precizeze cuantumul cel mai ridicat atins prin depășirea limitei expunerilor mari, pe bază individuală și pe bază consolidată, pentru fiecare lună în perioada cuprinsă între decembrie 2016 și septembrie 2017. Reclamanta a furnizat FMA informațiile solicitate.
13 La 17 februarie 2021, BCE a transmis reclamantei un proiect de decizie pentru a‑i permite să își prezinte observațiile. La 2 martie 2021, reclamanta și‑a prezentat observațiile scrise cu privire la acest proiect de decizie.
14 La 29 iunie 2021, BCE a oferit reclamantei posibilitatea de a‑și prezenta observațiile cu privire la o versiune modificată a proiectului de decizie, ca urmare a modificărilor aduse articolului 97 alineatul (1) din BWG. Reclamanta a reiterat observațiile pe care le formulase la 2 martie 2021.
15 La 2 august 2021, BCE a adoptat Decizia ECB/SSM/2021-ATBAW-7-ESA-2018-0000126, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) și al articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013 coroborat cu articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013 și cu articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG, care impune reclamantei plata unor dobânzi de recuperare în cuantum de 19 332 923,82 euro (denumită în continuare „decizia atacată”).
16 În primul rând, BCE, referindu‑se la raportul său final de investigare, a reținut că reclamanta dispunea numai de informațiile care îi permiteau să identifice cuantumul fiecăreia dintre expunerile‑suport din portofoliul Vermeer, iar nu de identitatea fiecăruia dintre debitorii vizați, în măsura în care informațiile relevante îi erau furnizate într‑un format criptat, și că, prin urmare, aceasta ar fi trebuit să aplice articolul 6 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat nr. 1187/2014 pentru a determina contribuția expunerilor‑suport menționate la expunerea la risc.
17 În al doilea rând, BCE, în lumina informațiilor furnizate FMA de reclamantă, a reținut că, pe baza unei aplicări a articolului 6 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat nr. 1187/2014, aceasta a depășit pragul de 25 % din capitalul eligibil de expunere față de FCT Pearl timp de zece luni consecutive între decembrie 2016 și septembrie 2017.
18 În al treilea rând, BCE a reținut că din articolul 4 alineatul (1) litera (d) și alineatul (3), precum și din articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1024/2013 rezulta că avea dreptul să impună reclamantei dobânzi de recuperare în temeiul articolului 97 din BWG, măsură care a fost calificată drept „măsură administrativă” în sensul articolului 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338), în Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria) (C‑52/17, EU:C:2018:648). În plus, aceasta a arătat că modificarea adusă articolului 97 din BWG la 28 mai 2021 era lipsită de relevanță. Pe de o parte, excepția adăugată cu ocazia acestei modificări nu ar privi decât depășirile referitoare la expuneri din portofoliul de tranzacționare, care sunt autorizate, în anumite condiții, de articolul 395 alineatul (5) din Regulamentul nr. 575/2013. Pe de altă parte, expunerile față de FCT Pearl nu ar fi fost clasificate de reclamantă în portofoliul său de tranzacționare, ci în afara acestuia.
19 În al patrulea rând și pe cale de consecință, BCE a impus reclamantei dobânzi de recuperare în cuantum de 19 332 923,82 euro, dintre care 10 159 572,31 euro pentru încălcarea articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013 pe bază individuală și 9 173 351,51 euro pentru încălcarea sa pe bază consolidată.
Concluziile părților
20 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea BCE la plata cheltuielilor de judecată.
21 BCE și Republica Austria solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
22 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă în esență șase motive, întemeiate, în primul rând, pe necompetența BCE de a impune dobânzi de recuperare, în al doilea rând, pe caracterul prescris al impunerii unor dobânzi de recuperare, în al treilea rând, pe erori de drept și de apreciere ale BCE în constatarea unei încălcări în ceea ce o privește, în al patrulea rând, pe încălcarea principiului proporționalității, în al cincilea rând, pe încălcarea obligației sale de a lua în considerare ansamblul elementelor relevante ale speței și, respectiv, în al șaselea rând și cu titlu subsidiar, pe erori de calcul în ceea ce privește cuantumul dobânzilor de recuperare impuse.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe necompetența BCE
23 Reclamanta susține că Regulamentul nr. 1024/2013 și în special articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din acesta nu deleagă BCE competența de a impune dobânzi de recuperare în temeiul articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG și că BCE avea doar posibilitatea, în temeiul articolului 9 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1024/2013, să solicite FMA să facă uz de această competență pe care i‑o recunoaște dreptul austriac. Aceasta adaugă că Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria) (C‑52/17, EU:C:2018:648), este lipsită de relevanță.
24 BCE, susținută de Republica Austria, consideră că era competentă să aplice articolul 97 alineatul (2) din BWG întrucât este vorba despre o competență conferită „în temeiul dreptului relevant al Uniunii” în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013 și arată că competența sa de a impune dobânzi de recuperare reiese implicit din Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria) (C‑52/17, EU:C:2018:648).
25 Prin decizia atacată, BCE a impus reclamantei dobânzi de recuperare, în temeiul articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG, ca urmare a nerespectării de către aceasta din urmă a articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013.
26 Potrivit articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, în versiunea aplicabilă în perioada în litigiu, „[o] instituție nu poate să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, o expunere față de un client sau grup de clienți aflați în legătură a cărei valoare depășește 25 % din capitalul eligibil[; î]n cazul în care clientul este o instituție sau în cazul în care un grup de clienți aflați în legătură include una sau mai multe instituții, valoarea respectivă nu poate depăși 25 % din capitalul eligibil al instituției sau 150 de milioane [de euro], luându‑se în considerare valoarea cea mai mare, cu condiția ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, față de toți clienții aflați în legătură care nu sunt instituții să nu depășească 25 % din capitalul eligibil al instituției”.
27 Potrivit articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG:
„FMA impune dobânzi instituțiilor de credit, întreprinderilor responsabile conform articolului 30 alineatul (6) [din prezenta lege] și organismului central în cazul unei asociații de instituții de credit în conformitate cu articolul 30a din legea menționată, în următoarele cuantumuri: […] 2 % din depășirea limitei pentru riscuri mari prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 575/2013], calculate pe an, timp de 30 de zile, cu excepția depășirii permise a limitei prevăzute la articolul 395 alineatul (5) [din acest regulament], a măsurilor de supraveghere în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) [din prezenta lege] sau a îndatorării excesive a instituției de credit.”
28 În temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE a primit sarcina privind „asigurarea conformității cu actele menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf, care impun instituțiilor de credit cerințe prudențiale în domeniul […] limitelor aferente expunerilor mari”. Potrivit articolului 4 alineatul (3) din regulamentul menționat, „[î]n scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite în temeiul prezentului regulament și în vederea realizării obiectivului de a asigura standarde ridicate de supraveghere, BCE aplică integral dreptul relevant al Uniunii și, în cazul în care acesta cuprinde directive, legislația națională care transpune respectivele directive[; î]n cazul în care legislația relevantă a Uniunii constă în regulamente și acolo unde, în prezent, respectivele regulamente acordă în mod explicit opțiuni pentru statele membre, BCE aplică și legislația națională de exercitare a acestor opțiuni”. În plus, din moment ce reclamanta este o entitate semnificativă în sensul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1024/2013, punerea în aplicare a acestei atribuții revine în mod direct BCE, iar nu autorităților naționale în cadrul mecanismului unic de supraveghere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2017, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, T‑122/15, EU:T:2017:337, punctul 63).
29 Prin urmare, BCE este competentă să asigure respectarea de către reclamantă a articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, ceea ce aceasta din urmă nu repune în discuție.
30 Reclamanta contestă, în schimb, competența BCE de a impune dobânzi de recuperare în aplicarea articolului 97 din BWG în temeiul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013.
31 În primul rând, trebuie arătat că articolul 9 din Regulamentul nr. 1024/2013 figurează la începutul capitolului III din acest regulament, intitulat „Competențe ale BCE”, și că el însuși este intitulat „Competențe în materie de supraveghere și investigare”. Acest articol prevede:
„(1) În scopul exclusiv al îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) și al articolului 5 alineatul (2), BCE este considerată, după caz, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată a statelor membre participante, în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii.
În același scop exclusiv, BCE are prerogativele și obligațiile prevăzute de prezentul regulament. De asemenea, BCE are prerogativele și obligațiile deținute de autoritățile competente și desemnate în temeiul dreptului relevant al Uniunii, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament. În special, BCE deține prerogativele enumerate în secțiunile 1 și 2 din prezentul capitol.
În măsura în care este necesar în vederea realizării atribuțiilor care îi sunt conferite de prezentul regulament, BCE poate solicita, prin intermediul unor instrucțiuni, acelor autorități naționale să facă uz de prerogativele lor în conformitate cu condițiile prevăzute în dreptul național, în cazul în care prezentul regulament nu conferă BCE astfel de competențe. Respectivele autorități naționale informează pe deplin BCE cu privire la exercitarea respectivelor competențe.
(2) BCE exercită competențele menționate la alineatul (1) din prezentul articol în conformitate cu actele menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf. În exercitarea respectivelor competențelor proprii de investigare și de supraveghere, BCE și autoritățile naționale competente cooperează îndeaproape.
[…]”
32 Astfel, articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013 prevede că, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale prudențiale, BCE constituie autoritatea competentă și, în acest sens, dispune de trei categorii de competențe de supraveghere și de investigare.
33 Primo, în temeiul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE dispune de prerogativele prevăzute de acest regulament. Acestea sunt incluse în secțiunea 1 (prerogative de investigare) și în secțiunea 2 (prerogative specifice de supraveghere) din capitolul III din regulamentul menționat. Este vorba despre solicitări de informații (articolul 10), despre investigații generale (articolul 11), despre inspecții la fața locului (articolele 12 și 13), despre autorizare (articolul 14) și, mai general, despre ansamblul prerogativelor enumerate la articolul 16, intitulat „Prerogative de supraveghere”. În plus, aceasta dispune de prerogativa de a impune sancțiuni administrative, prevăzută la articolul 18 din același regulament.
34 Secundo, în temeiul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE dispune de prerogativele deținute de „autoritățile competente […] în temeiul dreptului relevant al Uniunii, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament”. Acesta este temeiul pentru care BCE a considerat că dispune de prerogativele recunoscute FMA prin articolul 97 din BWG.
35 În sfârșit, tertio, în temeiul articolului 9 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE poate da instrucțiuni autorităților naționale să facă „uz de prerogativele lor în conformitate cu condițiile prevăzute în dreptul național, în cazul în care prezentul regulament nu conferă BCE astfel de competențe”. Reclamanta susține în esență că acesta era paragraful aplicabil, astfel încât BCE nu putea impune ea însăși dobânzi de recuperare, ci ar fi trebuit să dea instrucțiuni FMA în acest sens.
36 În al doilea rând, trebuie să se observe că „dreptul relevant al Uniunii” menționat la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013 este cel care constituie cadrul juridic care reglementează supravegherea prudențială a instituțiilor de credit. Acest cadru juridic este constituit în special, pe lângă Regulamentul nr. 1024/2013, din Regulamentul nr. 575/2013 și din Directiva 2013/36, care, în temeiul considerentelor (5) și, respectiv, (2) ale acestora, trebuie coroborate. Competențele autorităților competente în materie de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit sunt avute în vedere în titlul VII din Directiva 2013/36.
37 Articolul 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36 are următorul cuprins:
„Fără a aduce atingere competențelor de supraveghere ale autorităților competente menționate la articolul 64 și nici dreptului statelor membre de a prevedea și impune sancțiuni penale, statele membre stabilesc norme privind sancțiuni administrative și alte măsuri administrative cu privire la încălcări ale dispozițiilor naționale de punere în aplicare a prezentei directive și a [Regulamentului nr. 575/2013] și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancțiuni sunt puse în aplicare […]”
38 Potrivit articolului 67 alineatul (1) din Directiva 2013/36, se prevede că „[p]rezentul articol se aplică cel puțin în oricare dintre situațiile următoare: […] k) o instituție își asumă o expunere care încalcă limitele stabilite la articolul 395 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013”. Articolul 67 alineatul (2) din aceeași directivă prevede că „[s]tatele membre se asigură că, în cazurile menționate la alineatul (1), se pot aplica cel puțin următoarele sancțiuni administrative și alte măsuri administrative […]”. Figurează în continuare o listă de sancțiuni și alte măsuri administrative, care nu include impunerea de dobânzi de recuperare.
39 Astfel, din Directiva 2013/36 rezultă că, pe de o parte, revine statelor membre sarcina de a stabili sancțiunile administrative și alte măsuri administrative care pot fi impuse în cazul încălcării printre altele a Regulamentului nr. 575/2013 și, pe de altă parte, statele membre sunt obligate să prevadă anumite sancțiuni și măsuri administrative și sunt libere să prevadă altele suplimentare.
40 În al treilea rând și pe cale de consecință, soluționarea prezentului motiv depinde de aspectul dacă expresia „în temeiul dreptului relevant al Uniunii” care figurează la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013 include o competență a autorităților naționale care nu este menționată în mod explicit la articolul 67 alineatul (2) din Directiva 2013/36, ci intră sub incidența calificării drept „măsură administrativă” în sensul articolului 65 alineatul (1) din aceeași directivă sau dacă, dimpotrivă, exercitarea unei asemenea prerogative continuă să fie de competența exclusivă a autorităților naționale, BCE trebuind să le dea instrucțiuni să o exercite, în temeiul articolului 9 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul menționat.
41 În această privință, primo, trebuie arătat că expresia „în temeiul dreptului Uniunii” a fost interpretată ca incluzând ansamblul competențelor care decurg din cadrul juridic stabilit de o directivă, indiferent dacă acestea decurg dintr‑o obligație sau dintr‑o posibilitate a statului membru de a legifera, spre deosebire de recunoașterea prin aceeași directivă a competenței statelor membre în temeiul dreptului național de a prevedea dispoziții mai stricte în afara cadrului regimului prevăzut de aceeași directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2016, Safe Interenvíos, C‑235/14, EU:C:2016:154, punctul 79 și jurisprudența citată).
42 Or, secundo, din Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria) (C‑52/17, EU:C:2018:648), rezultă că impozitarea dobânzilor de recuperare intră sub incidența regimului juridic stabilit de Directiva 2013/36.
43 Astfel, s‑a reținut în privința unei versiuni anterioare a articolului 97 din BWG că impunerea unor dobânzi de recuperare în temeiul acestei dispoziții se aseamănă cu o măsură administrativă care intră în domeniul de aplicare al articolului 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36, împrejurarea că acestea nu sunt menționate în lista care figurează la articolul 67 alineatul (2) din Directiva 2013/36 fiind lipsită de relevanță, întrucât din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că această listă nu este exhaustivă și că articolul 65 alineatul (1) prevede că statele membre iau toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a asigura aplicarea directivei menționate și a Regulamentului nr. 575/2013 [Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria), C‑52/17, EU:C:2018:648, punctele 31-44].
44 Mai precis, Curtea a subliniat că, în conformitate cu considerentul (9) al Regulamentului nr. 575/2013, pentru a evita denaturarea pieței și arbitrajul de reglementare, cerințele prudențiale minime adoptate de dreptul Uniunii Europene ar trebui să asigure un grad maxim de armonizare și a dedus de aici că, în cazul depășirii limitelor prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, statele membre sunt obligate să impună instituțiilor de credit nu o măsură din dreptul lor național, ci o sancțiune administrativă sau o altă măsură administrativă în sensul articolului 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36 [Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria), C‑52/17, EU:C:2018:648, punctul 41].
45 Tertio, rezultă că împrejurarea potrivit căreia impunerea unor dobânzi de recuperare nu este menționată în lista care figurează la articolul 67 alineatul (2) din Directiva 2013/36 nu se opune ca aceasta să intre sub incidența regimului juridic stabilit de aceeași directivă. Prin urmare, aceasta se aseamănă cu o competență de care dispune FMA „în temeiul dreptului relevant al Uniunii” în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1024/2013.
46 În consecință, BCE era competentă să impună direct reclamantei dobânzi de recuperare.
47 Așadar, prezentul motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
48 Reclamanta susține în esență că BCE a încălcat principiul proporționalității prin faptul că i‑a impus dobânzi de recuperare în temeiul articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG. În această privință, ea arată în special, pe de o parte, că decizia atacată este disproporționată din moment ce nu ia în considerare faptul că pretinsa sa culpă se limitează la faptul că a dispus inițial de numele, de adresele și de datele de naștere ale împrumutaților exclusiv într‑un format criptat, chiar dacă a ales această abordare pentru un motiv legitim, și anume respectarea cerințelor în materie de protecție a datelor și reducerea la minimum a prelucrării inutile a datelor cu caracter personal, și, pe de altă parte, că, pentru a asigura respectarea cerințelor în materie de expunere ridicată prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, datele suplimentare erau transmise într‑un format necriptat.
49 Chestionată în ședință, BCE a confirmat că s‑a întemeiat pe interpretarea articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG a instanțelor austriece potrivit căreia impunerea unor dobânzi de recuperare are un caracter automat atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de această dispoziție. Aceasta a susținut în esență că era obligată să aplice articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG, din moment ce această dispoziție nu este prin ea însăși disproporționată. În înscrisurile sale, aceasta respinge și temeinicia argumentelor reclamantei care urmăresc să demonstreze caracterul disproporționat al dobânzilor de recuperare în speță.
50 În această privință, Republica Austria, atât în memoriul său în intervenție, cât și în ședință, a confirmat că articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG este interpretat de instanțele austriece în sensul că determină în mod automat impunerea unor dobânzi de recuperare atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acesta.
51 Articolul 65 alineatul (1) ultima teză din Directiva 2013/36 precizează că „sancțiunile administrative și alte măsuri administrative sunt eficace, proporționale și disuasive”.
52 Potrivit articolului 70 din Directiva 2013/36, intitulat „Aplicarea efectivă a sancțiunilor și exercitarea competențelor de a impune sancțiuni de către autoritățile competente”:
„Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul sancțiunilor administrative sau al altor măsuri administrative și nivelul sancțiunilor administrative pecuniare, autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante, inclusiv, după caz:
(a) gravitatea și durata încălcării;
(b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare;
(c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare, astfel cum este indicată, de exemplu, de cifra de afaceri totală a persoanei juridice sau de venitul anual al persoanei fizice;
(d) volumul profiturilor obținute sau al veniturilor rezultate din evitarea pierderilor de către persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare, în măsura în care acestea pot fi stabilite;
(e) pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;
(f) măsura în care persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare cooperează cu autoritatea competentă;
(g) încălcări anterioare comise de persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcare;
(h) orice posibile consecințe sistemice ale încălcării.”
53 În măsura în care din cuprinsul punctului 49 de mai sus rezultă că BCE a adoptat decizia atacată pe baza postulatului că aplicarea articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG este automată și, prin urmare, rezultă din exercitarea unei competențe nediscreționare, revine Tribunalului sarcina de a verifica corectitudinea acestui postulat. Astfel, natura competenței pe care BCE trebuie să o exercite cu ocazia impunerii unei măsuri administrative constituie o chestiune prealabilă care determină modul în care BCE era obligată să efectueze examinarea proporționalității impunerii unor dobânzi de recuperare. Astfel, în eventualitatea în care BCE dispunea de o marjă de apreciere care implică faptul că trebuia să examineze caracterul proporțional al impunerii unor dobânzi de recuperare în raport cu circumstanțele speței, ar rezulta că aprecierea de către BCE a caracterului proporțional al dobânzilor de recuperare în decizia atacată se întemeiază pe o premisă eronată în drept.
54 În această privință, faptul că reclamanta nu a repus în discuție, în cadrul prezentului motiv, caracterul automat al aplicării articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG nu împiedică Tribunalul să examineze acest aspect.
55 Astfel, rezultă din jurisprudență că, în cadrul litigiului delimitat de părți, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, instanța Uniunii nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de acestea în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerații juridice eronate (a se vedea Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 65 și jurisprudența citată, Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos, C‑301/19 P, EU:C:2021:39, punctul 58). Aceasta este situația în special atunci când luarea în considerare a unui aspect al reglementării relevante care nu a fost invocat de un reclamant este necesară pentru a răspunde la o întrebare prealabilă care trebuie soluționată în raport cu argumentația pe care a prezentat‑o acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer, T‑160/08 P, EU:T:2010:294, punctele 65 și 66, și Hotărârea din 12 iunie 2019, RV/Comisia, T‑167/17, EU:T:2019:404, punctul 59).
56 În conformitate cu principiul contradictorialității, părțile au fost invitate în ședință să își exprime punctul de vedere cu privire la compatibilitatea interpretării articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG reținute de BCE cu articolul 70 din Directiva 2013/36.
57 În primul rând, în măsura în care este în discuție interpretarea unei dispoziții de drept național, trebuie amintit că, în principiu, domeniul de aplicare al actelor cu putere de lege sau al actelor administrative naționale trebuie apreciat în funcție de interpretarea dată acestora de instanțele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑433/13, EU:C:2015:602, punctul 81 și jurisprudența citată).
58 Prin urmare, atunci când Tribunalul este chemat să controleze temeinicia aplicării de către BCE a dreptului național care transpune o directivă, interpretarea instanțelor naționale este suficientă pentru a stabili domeniul de aplicare al dreptului național menționat atunci când din aceasta rezultă o constatare a compatibilității cu directiva a cărei transpunere o asigură. Într‑o asemenea ipoteză, criticile care urmăresc să repună în discuție temeinicia interpretării instanțelor menționate sunt destinate a fi respinse de la bun început (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 aprilie 2018, Caisse régionale de crédit agricole mutuel Alpes Provence și alții/BCE, T‑133/16-T‑136/16, EU:T:2018:219, punctele 84-92).
59 Situația este însă diferită atunci când interpretarea instanțelor naționale nu permite să se asigure compatibilitatea dreptului național cu o directivă.
60 Astfel, într‑o asemenea ipoteză, respectarea principiului supremației dreptului Uniunii implică faptul că, la fel ca o instanță națională, Tribunalul interpretează, dacă este necesar, dreptul național în cea mai mare măsură posibilă în lumina textului și a finalității directivei transpuse pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C‑282/10, EU:C:2012:33, punctul 24).
61 Deși obligația de a se referi la dreptul Uniunii cu ocazia interpretării și a aplicării normelor relevante de drept intern este limitată de principiile generale ale dreptului și nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dreptului național, cerința unei interpretări conforme include totuși obligația de a modifica, dacă este cazul, o jurisprudență consacrată dacă aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele unei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2016, DI, C‑441/14, EU:C:2016:278, punctele 32 și 33 și jurisprudența citată).
62 În cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, Tribunalul, asemenea instanței naționale însărcinate cu aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii, ar avea obligația de a asigura efectul deplin al acestora, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei reglementări naționale, chiar ulterioară, contrare unei dispoziții a dreptului Uniunii care are efect direct (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctele 58 și 61).
63 În al doilea rând, trebuie să se constate că articolul 70 din Directiva 2013/36 coroborat cu articolul 4 alineatul (1), cu articolul 65 alineatul (1) și cu considerentul (37) al acestei directive trebuie înțeles în sensul că revine FMA și, pe cale de consecință, BCE sarcina de a stabili tipul de măsură administrativă luând în considerare toate circumstanțele, ceea ce implică în mod necesar existența unei marje de apreciere din partea acestora și exclude ca acestea să se afle într‑o situație de competență nediscreționară.
64 Primo, acest lucru reiese din interpretarea literală și contextuală a articolului 70 alineatul (1) din Directiva 2013/36.
65 Mai întâi, trebuie arătat că, deși titlul articolului 70 din Directiva 2013/36 se referă numai la „sancțiuni”, din modul de redactare a acestui articol reiese că dispoziția respectivă vizează și stabilirea tipului de „alte măsuri administrative”. Prin urmare, accentul pus pe obligația statelor membre de a se asigura că autoritățile competente iau în considerare ansamblul circumstanțelor – cu privire la care se furnizează o listă neexhaustivă – se aplică și în cazul acestora.
66 În continuare, din articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2013/36 rezultă că „autoritățile competente” menționate la articolul 70 din Directiva 2013/36 sunt cele care „îndeplinesc funcțiile și atribuțiile prevăzute în prezenta directivă”, și anume, în ceea ce privește Austria, FMA și, în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE.
67 În sfârșit, trebuie arătat că articolul 65 alineatul (1) și articolul 70 figurează în aceeași secțiune a Directivei 2013/36, referitoare la „competențele de supraveghere, competența de sancționare și dreptul la o cale de atac”, astfel încât noțiunea de „măsuri administrative” care figurează în aceste două dispoziții trebuie considerată ca având același înțeles. Prin urmare, din moment ce reiese din Hotărârea din 7 august 2018, VTB Bank (Austria) (C‑52/17, EU:C:2018:648), că dobânzile de recuperare constituie o măsură administrativă în sensul articolului 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36, aplicarea lor este guvernată de articolul 70 din aceeași directivă.
68 Secundo, această concluzie este confirmată de interpretarea teleologică a articolului 70 din Directiva 2013/36, din moment ce considerentul (37) al acesteia demonstrează intenția legiuitorului ca statele membre să garanteze „că autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante”.
69 Tertio, trebuie să se constate că obligația BCE de a ține seama de toate circumstanțele presupune ca aceasta să efectueze o examinare a circumstanțelor proprii speței atunci când adoptă o măsură administrativă.
70 Quarto, rezultă că o interpretare a articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG care plasează BCE într‑o situație de competență nediscreționară ar împiedica‑o să ia în considerare toate circumstanțele relevante și ar conduce la incompatibilitatea acestei dispoziții cu articolul 70 din Directiva 2013/36.
71 Este adevărat că din modul de redactare a articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG reiese că caracterul automat al impunerii dobânzilor de recuperare este compensat prin luarea în considerare, prin această dispoziție însăși, a două circumstanțe în care o încălcare a articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013 nu va conduce la impunerea unor dobânzi de recuperare. Aceasta este situația atunci când instituția de credit, pe de o parte, face obiectul unei decizii administrative a autorității competente prin care i se impune luarea anumitor măsuri din cauza riscului ca aceasta să nu își poată onora angajamentele față de creditorii săi ori pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar, în temeiul articolului 70 alineatul (2) din BWG, sau, pe de altă parte, se află în situație de îndatorare excesivă.
72 Cu toate acestea, trebuie arătat că accentul pus de legiuitorul austriac pe două circumstanțe în care o încălcare a articolului 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013 nu va conduce la impunerea unor dobânzi de recuperare nu poate fi echivalent cu aspectul că autoritatea competentă ia în considerare „toate circumstanțele” relevante, prevăzut la articolul 70 din Directiva 2013/36.
73 De asemenea, faptul că dobânzile de recuperare impuse în temeiul articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG intră mai curând sub incidența calificării drept „măsură administrativă” decât drept „sancțiune administrativă” în sensul articolului 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36 nu determină compatibilitatea caracterului automat al impunerii lor cu articolul 70 din directiva menționată.
74 Deși este adevărat că, din cauza acestei diferențe de natură, în mod necesar, obligația autorității competente de a lua în considerare ansamblul circumstanțelor nu poate avea aceeași intensitate atunci când este în discuție o măsură administrativă, precum impunerea unor dobânzi de recuperare sau o sancțiune administrativă sau, a fortiori, o sancțiune administrativă pecuniară, nu este mai puțin adevărat că domeniul de aplicare al articolului 70 din Directiva 2013/36 nu este limitat la sancțiunile administrative, ci include și măsurile administrative.
75 În al treilea rând, trebuie arătat că articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG poate face obiectul unei interpretări în lumina articolului 70 din Directiva 2013/36, în sensul că presupune o marjă de apreciere a BCE care îi permite, dacă este cazul, să nu impună dobânzi de recuperare în cazul în care consideră că circumstanțele presupun luarea unei decizii în acest sens.
76 Primo, modul de redactare a articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG nu exclude în mod explicit posibilitatea ca FMA să dispună, dacă este cazul, de o marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea aplicării acestuia.
77 Secundo, în secțiunea XXII din BWG figurează de asemenea articolul 99e, care reia conținutul articolului 70 din Directiva 2013/36, din care rezultă că, cu ocazia stabilirii tipului de sancțiune sau de măsură care trebuie adoptată ca răspuns la încălcări ale Regulamentului nr. 575/2013, FMA trebuie, în măsura în care este adecvat, să ia în considerare aceleași circumstanțe ca cele care figurează la articolul 70 din Directiva 2013/36, a căror listă este de asemenea prezentată ca fiind neexhaustivă. Prin urmare, este perfect posibil ca referirea la „măsuri” care figurează la acest articol să fie înțeleasă în sensul că include impunerea unor dobânzi de recuperare menționată la articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG.
78 Tertio, recunoașterea unei marje de apreciere a BCE cu ocazia punerii în aplicare a articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG nu afectează în mod negativ reclamanta, astfel încât această recunoaștere nu poate fi limitată prin respectarea principiilor generale ale dreptului în sensul jurisprudenței citate la punctul 61 de mai sus.
79 În al patrulea rând și pe cale de consecință, în măsura în care BCE a adoptat decizia atacată reținând că impunerea unor dobânzi de recuperare avea un caracter automat, ea s‑a întemeiat pe o premisă eronată în drept, care a viciat examinarea sa cu privire la caracterul proporțional al aplicării articolului 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG, întrucât aceasta a determinat‑o să nu examineze circumstanțele speței.
80 În sfârșit, în al cincilea rând, în ceea ce privește argumentația BCE întemeiată în esență pe faptul că impunerea unor dobânzi de recuperare nu ar avea un caracter disproporționat în raport cu circumstanțele menționate, aceasta trebuie considerată ca fiind lipsită de relevanță în ceea ce privește examinarea legalității deciziei atacate.
81 Astfel, nu este de competența instanței Uniunii să se substituie pârâtei pentru a efectua în locul ei o examinare pe care aceasta nu a realizat‑o în niciun moment și pentru a specula cu privire la concluziile la care ar fi ajuns aceasta la încheierea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2015, Niki Luftfahrt/Comisia, T‑511/09, EU:T:2015:284, punctul 149 și jurisprudența citată).
82 În măsura în care BCE a considerat în mod eronat că este obligată să aplice articolul 97 alineatul (1) punctul 2 din BWG cu ocazia adoptării deciziei atacate, considerațiile proprii circumstanțelor speței pe care le prezintă în înscrisurile sale nu au putut fi luate în considerare în decizia atacată.
83 Prin urmare, se impune admiterea prezentului motiv și, așadar, anularea deciziei atacate, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive ale reclamantei.
Cu privire la cheltuielile de judecată
84 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât BCE a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamantă.
85 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Republica Austria va suporta, așadar, propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Băncii Centrale Europene (BCE) ECB/SSM/2021-ATBAW-7-ESA-2018-0000126 din 2 august 2021.
2) BCE va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de BAWAG PSK Bank für Arbeit und Wirtschaft und Österreichische Postsparkasse AG.
3) Republica Austria va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Schalin | Škvařilová‑Pelzl | Nõmm |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 februarie 2024.
Semnături