Recurs introdus la 5 ianuarie 2011 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii pronunțate la 28 octombrie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-9/09, Vicente Carbajosa și alții/Comisia
(cauza T-6/11 P)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți)
Celelalte părți în proces: Isabel Vicente Carbajosa (Bruxelles, Belgia), Niina Lehtinen (Bruxelles) și Myriam Menchen (Bruxelles)
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Tribunalului:
Anularea Hotărârii Tribunalului Funcţiei Publice din 28 octombrie 2010 din cauza F-9/09, Vicente Carbajosa și alţii/Comisia;
trimiterea cauzei la Tribunalul Funcţiei Publice pentru examinarea de către acesta a motivelor de anulare invocate de reclamante;
să dispună că cererea privind cheltuielile de judecată se soluţionează odată cu fondul.
Motivele și principalele argumente
În susţinerea recursului, recurenta invocă două motive :
Primul motiv întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare, a dreptului la apărare și a principiului securităţii juridice, întrucât TFP ar fi admis un motiv care nu a fost invocat în cauza respectivă, nici măcar din oficiu, dar care a fost invocat în cadrul unei alte cauze.
Al doilea motiv întemeiat, în subsidiar, pe încălcarea articolelor 1, 5 și 7 din Anexa III la Statutul funcţionarilor Uniunii Europene și a deciziilor de înfiinţare a Oficiului European de Selecţie a Personalului (EPSO), precum și pe încălcarea obligaţiei de motivare întrucât TFP ar fi reţinut în mod greșit că EPSO nu avea competenţa de a nu înscrie persoanele interesate pe lista candidaţilor invitaţi să depună o candidatură completă după etapa preselecţiei.
____________