Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia) din 5 februarie 2016 –Bulté și Krempa/Comisia

(Cauza F-96/14)1

(Funcție publică – Avânzi-cauză ai unui fost funcționar decedat – Pensii – Pensii de urmaș – Articolul 85 din Statut – Restituire a plății nedatorate – Nelegalitatea plății – Caracterul evident al nelegalității plății – Lipsă)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Hilde Bulté și Tom Krempa (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: J. Lombaert și A. Surny, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial J. Currall și G. Gattinara, agenți, ulterior G. Gattinara, agent)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei adoptate de Comisie de revizuire cu caracter retroactiv a pensiilor de urmaș acordate reclamanților și de dispunere a recuperării sumelor în plus care au fost primite în mod necuvenit.

Dispozitivul

Anulează decizia Comisiei Europene din 22 noiembrie 2013, astfel cum rezultă din avizul din aceeași zi al Oficiului de administrare și plată a drepturilor individuale, de a modifica, cu efect retroactiv de la 1 august 2010, pensiile acordate doamnei Bulté și, respectiv, domnului Krempa, în calitatea lor de avânzi-cauză ai unui fost funcționar decedat, și de a proceda la recuperarea sumelor care le-au fost plătite în mod necuvenit pentru perioada cuprinsă între 1 august 2010 și luna noiembrie 2013.

Obligă Comisia Europeană la restituirea doamnei Bulté și domnului Krempa a sumelor prelevate din pensiile lor respective, în aplicarea deciziei vizate la punctul 1 din prezentul dispozitiv.

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 7, 12.1.2015, p. 49.