Cauza T‑465/12

(publicată în extras)

AGC Glass Europe SA și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Procedură administrativă – Piața europeană a sticlei auto – Publicarea unei decizii de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Respingerea unei cereri de aplicare a regimului de confidențialitate unor informații pe care Comisia intenționează să le publice – Obligația de motivare – Confidențialitate – Secret profesional – Program de clemență – Încredere legitimă – Egalitate de tratament”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 15 iulie 2015

1.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Consilier‑auditor – Competență – Întindere și limite

[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 28 alin. (2); Decizia 2011/695 a Comisiei, art. 8]

2.      Concurență – Procedură administrativă – Cooperarea întreprinderilor incriminate – Informații prezentate voluntar Comisiei pentru a beneficia de programul de clemență – Lipsa efectului asupra consecințelor civile ale participării la încălcare

[art. 101 TFUE, 102 TFUE și 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 30 alin. (2); Comunicările 2002/C 45/03 și 2006/C 298/11 ale Comisiei]

3.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Publicarea unor informații prezentate în mod voluntar Comisiei de o întreprindere care a participat la încălcare, cu scopul de a beneficia de programul de clemență – Comunicări privind cooperarea – Domeniu de aplicare – Interdicție de a face publice informații conținute în cererile de clemență – Inexistență

[art. 101 TFUE, 102 TFUE și 339 TFUE; Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 30 alin. (2); Comunicările 2002/C 45/03 și 2006/C 298/11 ale Comisiei, punctele 6 și 31-35]

1.      Potrivit articolului 8 alineatul (2) din Decizia 2011/695 privind funcția și mandatul consilierului‑auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței, intervenția consilierului‑auditor constă în aplicarea normelor care protejează întreprinderile prin caracterul confidențial al informației vizate. Intervenția consilierului‑auditor vizează, așadar, să adauge o etapă de control suplimentară din partea unui organ independent al Comisiei. Acest organ este, în plus, obligat să amâne intrarea în vigoare a deciziei sale, dând astfel întreprinderii în cauză posibilitatea de a sesiza judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru a obține suspendarea executării dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aceasta.

În consecință, trebuie să se realizeze o distincție între aplicarea normelor de drept privind caracterul confidențial al informației ca atare, pe de o parte, și cele invocate cu scopul de a obține un tratament confidențial al informației independent de aspectul dacă aceasta este prin natura sa confidențială, pe de altă parte. În această privință, presupunând că publicarea unei informații care nu este acoperită de secretul profesional poate constitui o încălcare a unei norme din a doua dintre categoriile sus‑menționate, această împrejurare nu face ca protecția acordată de normele privind secretul menționat să devină iluzorie. O asemenea încălcare, în cazul în care este stabilită, poate da naștere unor măsuri corective adecvate, precum daune interese, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii. În consecință, o analiză pe fond a argumentelor în legătură cu această categorie de norme se situează în afara obiectivelor urmărite de mandatul încredințat consilierului‑auditor în temeiul articolului 8 din Decizia 2011/695.

(a se vedea punctul 59)

2.      Reiese din Comunicările privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri din 2002 și din 2006 că acestea au ca unic obiect stabilirea condițiilor în care o întreprindere poate obține fie o imunitate la amendă, fie o reducere a cuantumului acesteia. Astfel, aceste comunicări privesc exclusiv cuantumul amenzilor și nu prevăd niciun alt avantaj pe care l‑ar putea revendica o întreprindere în schimbul cooperării sale. Regulile precizează că faptul că o întreprindere beneficiază de imunitatea la amenzi sau de reducerea cuantumului acestora nu o poate proteja de consecințele de drept civil ale participării sale la o încălcare a articolului 101 TFUE.

Aceste comunicări privind cooperarea au ca obiect punerea în aplicare a unei politici de diferențiere între destinatarele unei decizii de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE potrivit gradului de cooperare al fiecăreia și numai în privința cuantumului amenzii. Prin urmare, comunicările în discuție nu urmăresc să afecteze consecințele de drept civil ale participării întreprinderilor solicitante ale clemenței la o încălcare.

(a se vedea punctele 66, 67 și 73)

3.      Reiese de la punctul 6 din Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri din 2006 că o întreprindere nu poate fi dezavantajată în cadrul acțiunilor civile eventual inițiate împotriva sa numai pentru că a prezentat în mod voluntar Comisiei, în scris, o declarație de clemență, care ar putea face obiectul unei decizii de prezentare a dovezilor. În contextul acestei dorințe de a proteja în special declarațiile de clemență, Comisia și‑a impus, la punctele 31-35 din Comunicarea privind cooperarea din 2006, norme speciale care reglementează modalitățile de formulare a respectivelor declarații, accesul la acestea și utilizarea lor. Or, aceste norme vizează exclusiv documentele și declarațiile, scrise sau înregistrate, primite în conformitate cu Comunicările privind cooperarea din 2002 sau din 2006 și a căror divulgare Comisia consideră în general că aduce atingere protecției obiectivelor activităților de inspecție și de anchetă în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, astfel cum se indică la punctele 32 și 40 din comunicările menționate. Acestea nu au, așadar, nici ca obiect, nici ca efect împiedicarea Comisiei să publice, în decizia sa de închidere a procedurii administrative, informațiile privind descrierea încălcării care i‑au fost prezentate în cadrul programului de clemență și ele nu creează o încredere legitimă în această privință.

Astfel, o asemenea publicare, efectuată în temeiul articolului 30 din Regulamentul nr. 1/2003, nu compromite încrederea legitimă la care se pot aștepta reclamantele în temeiul Comunicărilor privind clemența din 2002 și din 2006, care privește calculul cuantumului amenzii și tratamentul documentelor și al declarațiilor vizate în mod special.

În mod corelativ, articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 privește accesul la documentele care fac parte din dosarul investigației, cu excluderea deciziei pe care o adoptă Comisia la finalul procedurii administrative, al cărei conținut este definit în temeiul articolului 30 din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate crea încrederea legitimă a reclamanților cu privire la conținutul versiunii publice a deciziei în cauză.

(a se vedea punctele 70-72)