HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
12 martie 2019(*)
„FEGA – Cheltuieli excluse de la finanțare – Cheltuieli efectuate de Italia – Regim temporar de restructurare a industriei zahărului – Regulamentul (CE) nr. 320/2006 – Regulamentul (CE) nr. 968/2006 – Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 – Termen de 24 de luni – Noțiunea de «măsură multianuală» – Condiții de acordare a ajutorului de restructurare – Noțiunea de «instalație de producție» – Calificarea silozurilor – Noțiunea de «dezafectare integrală» – Anexa 2 la documentul VI/5330/97 – Dificultăți de interpretare a reglementării Uniunii – Cooperare loială – Încredere legitimă – Ne bis in idem – Prime de sacrificare – Acțiuni de informare și de promovare a produselor agricole – Plăți tardive – Dovada existenței unor condiții excepționale de gestionare – Egalitate de tratament – Eroare de traducere în una dintre versiunile lingvistice ale unui regulament al Uniunii – Imputabilitatea corecției financiare statului membru”
În cauza T‑135/15,
Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de C. Colelli, avvocato dello Stato,
reclamantă,
susținută de
Republica Franceză, reprezentată de D. Colas și de S. Horrenberger, în calitate de agenți,
și de
Ungaria, reprezentată de M. Z. Fehér și de G. Koós, în calitate de agenți,
interveniente,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de D. Bianchi, de P. Ondrůšek și de I. Galindo Martín, ulterior de D. Bianchi și de P. Ondrůšek, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE vizând anularea în parte a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2015, L 16, p. 33), în măsura în care aceasta vizează anumite cheltuieli efectuate de Republica Italiană,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnii H. Kanninen, președinte, J. Schwarcz și C. Iliopoulos (raportor), judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 12 septembrie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
Regulamentul (CE) nr. 320/2006
1 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2006, L 58, p. 42, Ediție specială, 03/vol. 70, p. 118). Regulamentul nr. 320/2006 a fost modificat în mai multe rânduri, ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 72/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 privind modificările aduse politicii agricole comune prin modificarea Regulamentelor (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 320/2006, (CE) nr. 1405/2006, (CE) nr. 1234/2007, (CE) nr. 3/2008 și (CE) nr. 479/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1883/78, (CEE) nr. 1254/89, (CEE) nr. 2247/89, (CEE) nr. 2055/93, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 2596/97, (CE) nr. 1182/2005 și (CE) nr. 315/2007 (JO 2009, L 30, p. 1). Regulamentul nr. 320/2006 în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 72/2009 este aplicabil faptelor vizate de prezenta cauză.
2 Considerentele (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 enunță următoarele:
„(1) […] Pentru a alinia regimul comunitar de producție și comercializare a zahărului la cerințele internaționale și pentru a‑i garanta competitivitatea pe viitor, este necesar să se inițieze un proces amplu de restructurare a sectorului în vederea unei reduceri semnificative a capacității de producție nerentabilă în Comunitate. În acest scop, pentru a garanta realizarea unei noi organizări comune a piețelor zahărului cu o funcționare armonioasă, ar trebui mai întâi instituit un regim temporar, distinct și autonom, de restructurare a industriei zahărului în Comunitate. […]
[…]
(5) Ar trebui instituit un stimulent economic important sub forma unui ajutor adecvat de restructurare, destinat întreprinderilor care au cea mai scăzută productivitate, astfel încât acestea să își abandoneze producția care face obiectul cotei. În acest sens, ar trebui instituit un ajutor de restructurare care să conducă la abandonarea producției de zahăr supusă cotei și la renunțarea la cotele în cauză și care să permită, în același timp, să se țină seama de angajamentele sociale și de mediu asociate abandonării producției. Ajutorul ar trebui să fie disponibil pe parcursul a patru ani de comercializare, astfel încât să se obțină o reducere a producției suficientă pentru a se ajunge la o situație de echilibru a pieței în Comunitate.”
3 Articolul 1 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Fond temporar de restructurare”, prevede:
„(1) Prezentul regulament instituie un fond temporar pentru restructurarea industriei zahărului în [Comunitate] […] (denumit în continuare «fond de restructurare»). […]
Fondul de restructurare face parte din Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă, secțiunea «Garantare». Începând de la 1 ianuarie 2007, fondul în cauză face parte din Fondul European Agricol de Garantare (denumit în continuare «FEGA»).
(2) Fondul de restructurare finanțează cheltuielile aferente măsurilor prevăzute la articolele 3, 6, 7, 8 și 9 din prezentul regulament.
[…]
(4) Prezentul regulament nu se aplică regiunilor ultraperiferice menționate la articolul 299 alineatul (2) din tratat.”
4 Articolul 3 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Ajutor de restructurare”, prevede:
„(1) Orice întreprindere producătoare de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină căreia i‑a fost atribuită o cotă înainte de 1 iulie 2006 […] poate beneficia de un ajutor de restructurare pentru fiecare tonă de cota la care a renunțat, cu condiția ca, în decursul unuia dintre anii de comercializare următori: 2006/2007, 2007/2008, 2008/2009 și 2009/2010, aceasta:
(a) să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale și să dezafecteze integral instalațiile de producție din uzinele în cauză;
(b) să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale, să dezafecteze parțial instalațiile de producție din uzinele în cauză și să nu utilizeze celelalte instalații de producție din uzinele în cauză pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului;
[…]
(3) Dezafectarea integrală a instalațiilor de producție presupune:
(a) oprirea definitivă și totală a producției de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină în instalațiile de producție în cauză;
(b) închiderea uzinei sau a uzinelor și dezafectarea instalațiilor de producție în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (d)
și
(c) reabilitarea ecologică a amplasamentului uzinei și măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (f). […]
(4) Dezafectarea parțială a instalațiilor de producție presupune:
(a) oprirea definitivă și totală a producției de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină în instalațiile de producție în cauză;
(b) dezafectarea instalațiilor de producție care nu vor mai fi folosite pentru noi producții și care au fost destinate fabricării de produse menționate la litera (a) […];
(c) reabilitarea ecologică a amplasamentului uzinei și măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (f) […]
(5) Valoarea ajutorului de restructurare pentru fiecare tonă de cotă eliminată este după cum urmează:
(a) în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (a):
– 730 [de euro] pentru anul de comercializare 2006[/]2007;
– 730 [de euro] pentru anul de comercializare 2007[/]2008;
– 625 [de euro] pentru anul de comercializare 2008[/]2009;
– 520 [de euro] pentru anul de comercializare 2009[/]2010;
(b) în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (b):
– 547,50 [de euro] pentru anul de comercializare 2006[/]2007;
– 547,50 [de euro] pentru anul de comercializare 2007[/]2008;
– 468,75 [de euro] pentru anul de comercializare 2008[/]2009;
– 390 [de euro] pentru anul de comercializare 2009[/]2010;
[…]”
5 Pe de altă parte, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Cereri de acordare a ajutorului de restructurare”:
„(1) Cererile de acordare a ajutorului de restructurare se prezintă statului membru în cauză până la data de 31 ianuarie a anului anterior anului de comercializare în cursul căruia cota trebuie eliminată.
[…]
(2) Cererile de acordare a ajutorului de restructurare conțin:
(a) un plan de restructurare;
[…]
(c) angajamentul de a renunța la cota în cauză în cursul anului de comercializare avut în vedere;
(d) în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (a), angajamentul de dezafectare integrală a instalațiilor de producție într‑un termen care urmează a fi stabilit de statul membru în cauză;
(e) în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b), angajamentul de dezafectare parțială a instalațiilor de producție într‑un termen care urmează a fi stabilit de statul membru în cauză și de a nu utiliza situl de producție și alte instalații de producție pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului;
[…]
(3) Planul de restructurare menționat la alineatul (2) litera (a) conține, cel puțin, următoarele elemente:
[…]
(c) o descriere tehnică completă a instalațiilor de producție în cauză;
(d) un plan de dezvoltare care să descrie detaliat modalitățile, calendarul și costurile închiderii uzinei sau uzinelor, precum și ale dezafectării totale sau parțiale a instalațiilor de producție;
[…]
(h) un plan financiar care să descrie detaliat ansamblul costurilor aferente planului de restructurare.”
6 Articolul 5 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Decizie privind ajutorul de restructurare și controalele aferente”, prevede:
„(1) Statele membre decid să acorde ajutorul de restructurare până la sfârșitul lunii februarie a anului anterior anului de comercializare menționat la articolul 3 alineatul (2). Cu toate acestea, decizia privind anul de comercializare 2006[/]2007 se adoptă până la 30 septembrie 2006.
[…]
(2) Ajutorul de restructurare este acordat în cazul în care statul membru, după o verificare minuțioasă, stabilește că:
– cererea conține elementele prevăzute la articolul 4 alineatul (2);
– planul de restructurare conține elementele prevăzute la articolul 4 alineatul (3);
– măsurile și activitățile descrise în planul de restructurare sunt conforme cu legislațiile comunitară și națională relevante și
– […]
(3) În cazul în care una sau mai multe dintre condițiile enumerate la primele trei liniuțe din alineatul (2) nu sunt îndeplinite, cererea de ajutor de restructurare este retrimisă solicitantului. Solicitantul este informat asupra condițiilor care nu sunt îndeplinite. Solicitantul poate, apoi, fie să își retragă cererea, fie să o completeze.
[…]”
7 Potrivit articolului 10 alineatul (4) din Regulamentul nr. 320/2006:
„Ajutorul de restructurare prevăzut la articolul 3 se plătește în două tranșe:
– 40 % în luna iunie a anului de comercializare prevăzut la articolul 3 alineatul (2)
și
– 60 % în luna februarie a anului de comercializare următor.
Cu toate acestea, Comisia poate decide să împartă plata prevăzută la a doua liniuță în două tranșe […].”
8 În sfârșit, articolul 14 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1290/2005”, prevede:
„Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (1), se inserează următorul text:
«(e) ajutorul de restructurare, ajutorul de diversificare, ajutorul suplimentar de diversificare și ajutorul tranzitoriu prevăzute la articolele 3, 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul […] nr. 320/2006.»
[…]”
Regulamentul (CE) nr. 968/2006
9 Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (CE) nr. 968/2006 din 27 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 320/2006 (JO 2006, L 176, p. 32, Ediție specială, 03/vol. 73, p. 52). Regulamentul nr. 968/2006 a fost modificat în mai multe rânduri, ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2011 al Comisiei din 13 iulie 2011 de modificare a Regulamentului nr. 968/2006 (JO 2011, L 184, p. 1). Regulamentul nr. 968/2006 în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 672/2011 este aplicabil faptelor vizate de prezenta cauză.
10 Potrivit considerentului (4) al Regulamentului nr. 968/2006:
„În ceea ce privește renunțarea la cote, articolul 3 din Regulamentul […] nr. 320/2006 oferă posibilitatea de a alege între dezafectarea totală sau dezafectarea parțială a instalațiilor de producție, posibilitate care permite plata unor sume diferite din ajutorul de restructurare. Condițiile care se aplică acestor două opțiuni ar trebui să ia în considerare faptul că o valoare mai ridicată a ajutorului de restructurare este acordată în cazul unei dezafectări totale din cauza costurilor ridicate pe care le implică. Cu toate acestea, se consideră potrivită autorizarea menținerii părților din fabrică care nu fac parte din linia de producție în cazul în care acestea pot servi la o altă utilizare prevăzută în planul de restructurare, în special atunci când această utilizare generează ocuparea forței de muncă. Pe de altă parte, este necesar ca dezafectarea instalațiilor care nu sunt direct legate de producția de zahăr să fie obligatorie în cazul în care nu există nicio altă posibilă utilizare a acestor instalații într‑un termen rezonabil, iar menținerea acestora dăunează mediului.”
11 Articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Dezafectarea instalațiilor de producție”, prevede:
„(1) În cazul unei dezafectări totale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul […] nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la:
(a) toate instalațiile necesare producției de zahăr, izoglucoză sau de sirop de inulină, în special instalațiile destinate stocării, analizei, spălării și tăierii sfeclei de zahăr, trestiei de zahăr, cerealelor sau cicoarei; toate instalațiile necesare extracției și procesării sau concentrării zahărului de sfeclă sau trestie, a amidonului care provine din cereale, a glucozei care provine din amidon sau a inulinei care provine din cicoare;
(b) partea de instalații, altele decât cele menționate la litera (a), direct legată de producția de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și necesară în cadrul producției în cazul căreia se renunță la cotă, cu toate că partea în cauză poarte fi utilizată în fabricarea altor produse, în special a instalațiilor care servesc la încălzirea sau la tratarea apei sau la producerea de energie,a instalațiilor care servesc la tratarea pulpei sau a melasei de sfeclă de zahăr, a instalațiilor destinate transportului intern;
(c) orice altă instalație, în special instalațiile de condiționare, care nu este utilizată și care trebuie dezafectată și înlăturată din motive de protecție a mediului.
(2) În cazul unei dezafectări parțiale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul […] nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la instalațiile menționate la alineatul (1) din prezentul articol care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare.”
12 Potrivit articolului 6 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Obligația statelor membre”:
„(1) Cel târziu la 20 de zile de la primirea unui exemplar din invitația la consultare menționată la articolul 2 alineatul (3), statul membru informează părțile interesate de planul de restructurare cu privire la decizia sa privind:
[…]
(b) perioada, care durează până la 30 septembrie 2010, stabilită pentru dezafectarea instalațiilor de producție și pentru respectarea cerințelor sociale și de protecție a mediului menționate la articolul 3 alineatul (3) litera (c) și la articolul 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul […] nr. 320/2006;
[…]
Prin derogare de la [alineatul (1)] litera (b), la cererea motivată a întreprinderii interesate, statul membru poate acorda prelungirea până cel târziu la 31 martie 2012 a termenului limită stabilit la [alineatul (1)] litera (b)]. În acest caz, întreprinderea depune un plan de restructurare modificat, conform articolului 11.
[…]”
13 Articolul 9 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Admisibilitatea pentru ajutorul de restructurare”, prevede:
„[…]
(2) Cererea este considerată admisibilă cu condiția ca planul de restructurare:
(a) să conțină un rezumat al principalelor obiective, al măsurilor și acțiunilor, precum și evaluarea costurilor acestor măsuri și acțiuni, planul financiar și planificările;
(b) să indice, pentru fiecare fabrică în cauză, cantitatea de cote la care se renunță, care trebuie să fie mai mică sau echivalentă cu capacitatea de producție care urmează să facă obiectul unei dezafectări totale sau parțiale;
(c) să conțină o atestare care stipulează că instalațiile de producție urmează să fie total sau parțial dezafectate și retrase din punctul de producție;
[…]
(e) să determine clar totalitatea acțiunilor și costurilor finanțate prin fondul de restructurare și, după caz, celelalte elemente destinate a fi finanțate prin alte fonduri comunitare.
(3) În cazul în care condițiile stabilite la alineatul (2) nu sunt îndeplinite, statul membru informează solicitantul cu privire la motivele obiecției sale și stabilește, în termenii menționați la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 320/2006, o dată până la care planul de restructurare poate fi adaptat în consecință.
Statul membru se pronunță cu privire la admisibilitatea cererii adaptate în termen de 15 zile lucrătoare de la data menționată la primul paragraf, dar cel târziu cu 10 zile lucrătoare înainte de termenul stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 320/2006.
În cazul în care cererea adaptată nu este prezentată în termenul stabilit sau este considerată inadmisibilă, cererea de acordare a ajutorului de restructurare este respinsă, iar statul membru informează cu privire la aceasta solicitantul și Comisia în termen de cinci zile lucrătoare. Introducerea unei noi cereri de către același solicitant este condiționată de ordinea cronologică menționată la articolul 8.
[…]”
14 Potrivit articolului 10 alineatul (4) din Regulamentul nr. 968/2006:
„Statele membre informează solicitanții, la expirarea termenului stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 320/2006, despre acordarea ajutorului de restructurare în conformitate cu planul de restructurare admisibil al acestora. Comisiei îi este trimisă de către autoritatea competentă a statului membru o copie integrală a planului de restructurare aprobat.”
15 Articolul 11 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Modificarea planului de restructurare”, prevede:
„(1) Imediat după acordarea ajutorului de restructurare, beneficiarul este obligat să îndeplinească toate măsurile prezentate detaliat în planul de restructurare aprobat și să respecte angajamentele incluse în cererea de acordare a ajutorului de restructurare.
(2) Orice modificare a unui plan de restructurare aprobat este supusă aprobării statului membru pe baza unei cereri introduse de întreprinderea în cauză:
(a) care explică motivele acestei modificări și problemele de punere în aplicare întâlnite;
(b) care prezintă adaptările sau noile măsuri propuse, precum și efectele scontate ale acestora;
(c) care precizează consecințele în ceea ce privește costurile și termenele.
Aceste amendamente nu pot modifica valoarea totală a ajutorului de restructurare care urmează să fie acordat, nici sumele temporare pentru restructurare care trebuie plătite în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul […] nr. 320/2006.
Statul membru informează Comisia cu privire la planul de restructurare modificat.”
16 Articolul 16 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Plata ajutorului de restructurare”, prevede:
„(1) Plata fiecărei tranșe din ajutorul de restructurare menționat la articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul […] nr. 320/2006 este condiționată de constituirea unei garanții având o valoare echivalentă cu 120 % din valoarea plății în cauză.
[…]”
17 Potrivit articolului 22 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Eliberarea garanțiilor”:
„(1) Garanțiile menționate la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 18 alineatul (2) sunt eliberate cu condiția ca:
(a) să fi fost puse în aplicare toate măsurile și acțiunile prevăzute în planul de restructurare, în programele de restructurare naționale și în planul de afaceri;
(b) să fi fost prezentat raportul final menționat la articolul 23 alineatul (2);
(c) statele membre să fi efectuat controalele menționate la articolul 25;
[…]
(3) Cu excepția cazurilor de forță majoră, garanția rămâne executată în cazul în care condițiile enunțate la alineatul (1) nu sunt îndeplinite până cel târziu la 30 septembrie 2012.”
18 Articolul 25 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Controale”, stabilește următoarele:
„(1) Fiecare întreprindere și fiecare punct de producție care beneficiază de un ajutor în baza fondului de restructurare este inspectat de autoritatea competentă din statul membru în cele trei luni care urmează termenului menționat la articolul 23 alineatul (2).
În cursul acestei inspecții, se verifică dacă planul de restructurare sau de afaceri este respectat și dacă informațiile comunicate de întreprindere în raportul de monitorizare sunt exacte și complete. În cursul primei inspecții efectuate în cadrul unui plan de restructurare, orice informație suplimentară, comunicată de întreprindere, în cererea acesteia de acordare a ajutorului de restructurare, este, de asemenea, verificată, în special confirmarea menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul […] nr. 320/2006.
(2) În toate cazurile, inspecția vizează elementele planului de restructurare menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul […] nr. 320/2006. […]”
19 Pe de altă parte, articolul 26 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Recuperări”, prevede:
„(1) Fără a aduce atingere alineatului (3), în cazul în care un beneficiar nu respectă una sau mai multe obligații care îi revin în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, partea din ajutorul acordat în conformitate cu obligația sau obligațiile în cauză este recuperată, cu excepția cazului de forță majoră.
[…]”
20 În sfârșit, potrivit articolului 27 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Sancțiuni”:
„(1) În cazul în care beneficiarul nu respectă una sau mai multe din obligațiile sale în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, acesta trebuie să achite o sancțiune pecuniară care corespunde la 10 % din suma de recuperat în conformitate cu articolul 26.
[…]”
Istoricul cauzei
Decizia atacată
21 Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2015, L 16, p. 33, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a impus, printre altele, Republicii Italiene următoarele corecții:
– o corecție în cuantum de 90 498 735,16 euro privind cheltuielile efectuate de Republica Italiană în cadrul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului, din cauza nedistrugerii tuturor instalațiilor de producție de zahăr de către beneficiarii ajutoarelor de restructurare (exercițiile financiare 2007, 2008 și 2009);
– o corecție în cuantum de 1 607 257,90 euro pentru plata tardivă a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004 (exercițiul financiar 2010);
– o corecție forfetară în cuantum de 1 198 831,03 euro pentru plata tardivă a anumitor cheltuieli privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole (exercițiile financiare 2009 și 2010).
22 Cele trei corecții menționate la punctul 21 de mai sus sunt contestate de Republica Italiană în cadrul prezentei acțiuni.
Cu privire la corecția financiară aferentă cheltuielilor angajate în temeiul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului
23 În luna septembrie 2010, serviciile Comisiei au efectuat în Italia o anchetă privind ajutoarele de restructurare a industriei zahărului acordate anumitor întreprinderi italiene producătoare de zahăr în cursul exercițiilor financiare 2007, 2008 și 2009 (denumită în continuare „ancheta EX/2010/010/IT”).
24 Prin scrisoarea din 9 decembrie 2010, adresată în aplicarea articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (JO 2006, L 171, p. 90, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 37), Comisia a comunicat autorităților italiene rezultatul anchetei EX/2010/010/IT, care era anexat la scrisoarea în cauză (denumită în continuare „prima comunicare din 9 decembrie 2010”).
25 Din prima comunicare din 9 decembrie 2010 reiese că, în opinia Comisiei, autoritățile italiene nu respectaseră pe deplin cerințele reglementării Uniunii Europene privind condițiile de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală a instalațiilor de producție, în măsura în care constatase că fuseseră menținute silozuri pe mai multe situri de producție de zahăr aparținând întreprinderilor italiene care au solicitat acordarea acestui ajutor (denumite în continuare „silozurile în litigiu”). În această privință, ea a indicat că aceste întreprinderi nu îndeplineau condițiile pentru acordarea ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală dacă nu aplicau pe deplin planul de restructurare și dacă nu erau demolate clădirile având legătură cu activitatea de producție, printre care silozurile în litigiu. În sfârșit, Comisia a solicitat autorităților italiene să indice dacă mai existau silozuri pe siturile de producție de zahăr pe care nu s‑au deplasat agenții săi.
26 Autoritățile italiene au răspuns la obiecțiile Comisiei cuprinse în prima comunicare din 9 decembrie 2010 prin scrisoarea din 9 februarie 2011.
27 La 18 aprilie 2011, Comisia a invitat autoritățile italiene la o reuniune bilaterală, care a avut loc la Bruxelles (Belgia), la 4 mai 2011.
28 Procesul‑verbal al acestei reuniuni a fost comunicat autorităților italiene prin scrisoarea Comisiei din 26 iulie 2011. Acestea și‑au prezentat observațiile cu privire la respectivul proces‑verbal la 2 noiembrie 2011.
29 Prin scrisoarea din 16 august 2012, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul 2 al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 (denumită în continuare „comunicarea oficială din 16 august 2012”), Comisia a informat autoritățile italiene că intenționa să înlăture cuantumul de 90 498 735,15 euro de la finanțarea de către Uniune din cauza nerespectării condițiilor pentru acordarea ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală, prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 320/2006 și la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006.
30 La 11 octombrie 2012, autoritățile italiene au sesizat organul de conciliere, în temeiul articolului 16 din Regulamentul nr. 885/2006, care și‑a prezentat raportul la 10 februarie 2013.
31 Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea a statuat în esență că noțiunea de „instalații de producție”, în sensul articolelor 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și al articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006, cuprinde silozurile destinate stocării zahărului aparținând beneficiarului ajutorului de restructurare. Cu toate acestea, Curtea a considerat că aceste silozuri nu sunt cuprinse în respectiva noțiune în două ipoteze: pe de o parte, atunci când se demonstrează că silozurile sunt utilizate exclusiv pentru stocarea producției de zahăr supuse cotei, depozitată de alți producători sau achiziționată de la aceștia, și, pe de altă parte, atunci când sunt utilizate doar pentru ambalarea sau împachetarea zahărului produs în altă parte, în vederea comercializării sale.
32 Prin scrisoarea din 28 martie 2014, Comisia a acordat un termen de două luni autorităților italiene pentru a prezenta observații suplimentare, în special în urma pronunțării hotărârii Curții menționate la punctul 31 de mai sus, și dovezi stabilind că înainte de cererile de ajutor de restructurare silozurile în litigiu serveau exclusiv stocării și ambalării zahărului supus cotei produs de alți producători.
33 Prin scrisoarea din 30 mai 2014, autoritățile italiene au contestat poziția Comisiei potrivit căreia, pentru a aprecia dacă silozurile intrau în noțiunea de „instalații de producție”, trebuie luată în considerare modalitatea în care acestea erau utilizate la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
34 În raportul de sinteză adoptat de Comisie la 12 decembrie 2014, Comisia și‑a confirmat poziția de a exclude de la finanțarea de către Uniune a sumei de 90 498 735,16 euro.
Cu privire la corecția financiară aplicată pentru plata tardivă a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004
35 Serviciile Comisiei au efectuat în Italia o anchetă în materie de prime de sacrificare privind nerespectarea termenelor de plată și depășirea plafoanelor financiare în cursul exercițiului financiar 2010.
36 Prin scrisoarea din 14 februarie 2011, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia a comunicat autorităților italiene rezultatele verificărilor sale. Acestea au răspuns la această comunicare prin scrisoarea din 8 martie 2011.
37 O reuniune bilaterală a avut loc între serviciile Comisiei și autoritățile italiene la 15 iunie 2011, la Bruxelles. Procesul‑verbal al acestei reuniuni a fost comunicat autorităților italiene la 3 august 2011. Acestea și‑au prezentat observațiile la 5 octombrie 2011.
38 Comisia și‑a reiterat poziția într‑o scrisoare din 18 ianuarie 2012, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, la care autoritățile italiene au răspuns prin scrisoarea din 27 martie 2012.
39 Prin scrisoarea din 30 octombrie 2013, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia a comunicat oficial autorităților italiene cuantumul estimat al corecției propuse, și anume un cuantum de 7 643 605,11 euro, din cauza, între altele, a nerespectării termenelor de plată privind primele de sacrificare aferente anului de cerere 2004, al căror sold fusese plătit beneficiarilor la 30 octombrie și la 3 noiembrie 2009.
40 La 10 decembrie 2013, autoritățile italiene au sesizat organul de conciliere. Acesta și‑a prezentat raportul la 6 mai 2014.
41 Prin scrisoarea din 2 iulie 2014, Comisia și‑a comunicat poziția finală autorităților italiene, în care menținea o corecție forfetară de 7 643 605,11 euro, dintre care un cuantum de 1 607 275,90 euro corespunzător plății tardive a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004, efectuată în cursul exercițiului financiar 2010.
Cu privire la corecția financiară aplicată pentru plata tardivă a anumitor cheltuieli privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole
42 Între 30 noiembrie și 4 decembrie 2009, serviciile Comisiei au efectuat în Italia o anchetă privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole pe piața internă și în țările terțe și privind exercițiile financiare 2008-2010.
43 Prin scrisoarea din 27 aprilie 2010, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia a comunicat autorităților italiene rezultatul verificărilor sale. Autoritățile italiene au răspuns la această comunicare prin scrisoarea din 5 iulie 2010.
44 O reuniune bilaterală a avut loc, între autoritățile italiene și Comisie, la 18 noiembrie 2010, la Bruxelles. Procesul‑verbal al acestei reuniuni a fost comunicat autorităților italiene la 31 ianuarie 2011. Acestea și‑au prezentat observațiile la 30 martie 2011.
45 Prin scrisoarea din 17 aprilie 2013, trimisă în temeiul articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia a comunicat oficial autorităților italiene cuantumul estimat al corecției propuse, și anume 2 844 470,65 euro, pentru exercițiile financiare 2008 (numai începând cu 30 mai 2008), 2009 și 2010.
46 La 3 iunie 2013, autoritățile italiene au sesizat organul de conciliere. Acesta și‑a prezentat raportul la 29 noiembrie 2013.
47 Prin scrisoarea din 27 mai 2014, Comisia și‑a comunicat poziția finală autorităților italiene, în care aplica în special o corecție forfetară de 1 198 831,03 euro din cauza caracterului tardiv al plăților aferente acțiunilor de informare și de promovare pentru produse agricole pe piața internă și în țările terțe care au avut loc în cursul exercițiilor financiare 2009 și 2010.
Procedura și concluziile părților
48 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 martie 2015, Republica Italiană a introdus prezenta acțiune.
49 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 22 și la 25 iunie 2015, Republica Franceză și Ungaria au formulat fiecare o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Republicii Italiene. Prin deciziile din 22 iulie 2015, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis aceste intervenții.
50 Republica Italiană solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate în măsura în care aceasta vizează anumite cheltuieli efectuate de Republica Italiană;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
51 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
52 Republica Franceză solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
53 Ungaria solicită Tribunalului anularea în parte a deciziei atacate.
54 Prin scrisoarea grefei Tribunalului din 14 iunie 2016, părțile au fost informate cu privire la modificarea compunerii Tribunalului și cu privire la decizia președintelui Tribunalului de a reatribui cauza unui alt judecător raportor, care a fost repartizat Camerei a treia.
55 Prin scrisoarea grefei din 3 octombrie 2016, părțile au fost informate cu privire la modificarea compunerii camerelor Tribunalului, în aplicarea articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, și cu privire la repartizarea judecătorului raportor Camerei a patra, căreia i‑a fost, așadar, atribuită prezenta cauză.
56 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări scrise și le‑a invitat să depună anumite documente. Părțile au dat curs măsurilor de organizare a procedurii în termene stabilite.
57 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 septembrie 2017.
În drept
58 În susținerea acțiunii, Republica Italiană invocă șase motive.
59 Primele patru motive sunt invocate în susținerea cererii de anulare a corecției privind cheltuielile efectuate de Republica Italiană în cadrul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului. Primul motiv este întemeiat în esență pe încălcarea articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193), a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, precum și pe o insuficiență a motivării. Al doilea motiv este întemeiat în esență pe încălcarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006, a Regulamentului nr. 320/2006, a Regulamentului nr. 968/2006 și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737). Al treilea motiv este întemeiat în esență pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale, ne bis in idem, bunei administrări și obligației de solicitudine. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din capitolul 3 din Regulamentul nr. 885/2006 și a orientărilor stabilite în documentul VI/5330/97 al Comisiei din 23 decembrie 1997 intitulat „Orientări privind calculul consecințelor financiare în cadrul pregătirii deciziei de lichidare a conturilor FEGA‑Garantare” (denumit în continuare „documentul VI/5330/97”), a obligației de motivare, precum și pe neexaminarea poziției organului de conciliere.
60 Al cincilea motiv este invocat în susținerea cererii de anulare a corecției aplicate pentru plata tardivă a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004 și este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1290/2005 în ceea ce privește ținerea evidenței conturilor de către agențiile de plăți, declarațiile de venituri și cheltuieli și condițiile de rambursare a cheltuielilor din FEGA și FEADR (JO 2006, L 171, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 3), pe încălcarea principiului egalității de tratament și pe o denaturare a faptelor.
61 Al șaselea motiv este invocat în susținerea cererii de anulare a corecției aplicate pentru plata tardivă a anumitor cheltuieli privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole și este întemeiat pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei din 5 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe (JO 2008, L 147, p. 3), precum și a principiilor încrederii legitime și imputabilității corecțiilor financiare statelor membre.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, precum și pe insuficiența motivării
62 Primul motiv cuprinde în esență trei aspecte. Primul aspect se întemeiază pe o încălcare a articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005. Al doilea aspect se întemeiază pe o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Al treilea aspect se întemeiază în esență pe insuficiența motivării deciziei atacate.
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005
63 Republica Italiană reproșează Comisiei în esență că a considerat că ajutoarele de restructurare priveau o măsură multianuală în sensul articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005 și că corecția financiară putea, așadar, în speță să privească toate cheltuielile angajate în cadrul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului. Procedând astfel, Comisia ar fi încălcat articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005.
64 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
65 În speță, trebuie stabilit dacă în mod întemeiat Comisia a inclus în baza corecției financiare contestate toate cheltuielile angajate de Republica Italiană în cadrul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului, conform articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005, sau dacă ar fi trebuit să excludă din această bază cheltuielile efectuate cu mai mult de 24 de luni înaintea notificării autorităților italiene a primei comunicări din 9 decembrie 2010, conform articolului 31 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1290/2005. În vederea acestei examinări, trebuie stabilit dacă ajutorul de restructurare a sectorului industriei zahărului finanțează o măsură multianuală în sensul articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005.
66 Articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005 prevede:
„Finanțarea nu poate fi refuzată pentru:
(a) cheltuielile precizate la articolul 3 alineatul (1) [din prezentul regulament] efectuate cu mai mult de 24 de luni înainte ca statul membru să fie notificat în scris de către Comisie cu privire la constatările inspecției;
(b) cheltuielile pentru măsurile multianuale ce intră sub incidența articolului 3 alineatul (1) [din prezentul regulament] sau a programelor precizate la articolul 4 [din prezentul regulament], în cazul în care obligația finală a beneficiarului intervine cu mai mult de 24 de luni înainte ca statul membru să fie notificat în scris de către Comisie cu privire la constatările inspecției;
[…]”
67 Printre cheltuielile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1290/2005, astfel cum a fost modificat prin articolul 14 din Regulamentul nr. 320/2006, figurează, între altele, ajutoarele de restructurare a sectorului industriei zahărului.
68 Pe de altă parte, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 320/2006, acordarea ajutorului de restructurare este subordonată îndeplinirii a două condiții: pe de o parte, renunțarea la cota de producție și, pe de altă parte, dezafectarea integrală sau parțială a instalațiilor de producție.
69 În ceea ce privește renunțarea la cota de producție, Republica Italiană pretinde, în mod întemeiat, că este vorba despre o măsură imediată, care intervine în cursul unui anumit an de comercializare.
70 Cu toate acestea, contrar susținerilor Republicii Italiene, renunțarea la cota de producție nu este „însăși esența regimului în cauză”, articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 impunând de asemenea dezafectarea integrală sau parțială a instalațiilor de producție pentru acordarea ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală sau parțială (a se vedea punctul 68 de mai sus).
71 Or, dezafectarea instalațiilor de producție implică realizarea, în timp, a mai multor operațiuni complexe și, prin urmare, nu poate constitui o măsură punctuală.
72 Astfel, potrivit articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 320/2006, dezafectarea integrală a instalațiilor de producție necesită, în primul rând, oprirea definitivă și totală a producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină în instalațiile de producție în cauză, în al doilea rând, închiderea uzinei sau a uzinelor și dezafectarea instalațiilor lor de producție și, în al treilea rând, reabilitarea ecologică a sitului uzinei și măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă.
73 În ceea ce privește dezafectarea parțială, articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 320/2006 stabilește cerințe analoge celor amintite la punctul 72 de mai sus.
74 Pe de altă parte, faptul că operațiunile de restructurare se întind pe mai mulți ani este deopotrivă atestat de articolul 6 din Regulamentul nr. 968/2006, care a prevăzut un termen pentru realizarea dezafectării instalațiilor de producție și pentru respectarea cerințelor sociale și de protecție a mediului, a cărui dată limită, modificată în mai multe rânduri, a fost în final stabilită la 31 martie 2012 prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 672/2011.
75 În sfârșit, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Republica Italiană a indicat că operațiunile de dezafectare a siturilor de producție a două întreprinderi italiene care au solicitat acordarea unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală s‑au desfășurat în circa trei sau patru ani.
76 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate că ajutoarele de restructurare a industriei zahărului nu urmăresc finanțarea unei măsuri punctuale, ci a unui ansamblu de măsuri a căror executare efectivă se întinde, în principiu, pe mai mulți ani. Prin urmare, trebuie să se considere că regimul de restructurare a industriei zahărului este o măsură multianuală în sensul articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005.
77 Argumentele invocate de Republica Italiană nu pot infirma concluzia care precedă.
78 În primul rând, Republica Italiană susține că caracterul punctual al măsurilor finanțate de ajutorul de restructurare este atestat de faptul că articolul 10 din Regulamentul nr. 320/2006 prevede o plată a unui cuantum unic al ajutorului de restructurare, deși acesta este compus din două tranșe plătite într‑o perioadă mai scurtă de 12 luni.
79 În această privință, din coroborarea articolului 10 alineatul (4) din Regulamentul nr. 320/2006 cu articolele 16 și 22 și cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 968/2006 reiese că plata ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală, în mai multe tranșe, este însoțită de constituirea de garanții, care nu sunt eliberate decât dacă, la finalul procesului de restructurare, inspecțiile prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 968/2006 confirmă, între altele, că toate măsurile și acțiunile prevăzute în planul de restructurare au fost într‑adevăr puse în aplicare.
80 Rezultă că cuantumul definitiv al ajutorului de restructurare nu poate fi cunoscut înainte de eliberarea ultimelor garanții deținute de statele membre și, prin urmare, după controalele efectuate după terminarea tuturor operațiunilor de restructurare.
81 Astfel, chiar presupunând că 24 de luni înainte de prima comunicare din 9 decembrie 2010 toate ajutoarele de restructurare au fost plătite întreprinderilor italiene, precum a pretins Republica Italiană în ședință, fără însă a demonstra acest lucru, cuantumul acestor ajutoare nu era definitiv și mai putea fi încă supus modificării.
82 În plus, precum a arătat Comisia în ședință, presupunând că plata ajutorului de restructurare către întreprinderile italiene a fost efectuată într‑o singură tranșă, această circumstanță nu exclude calificarea drept măsură multianuală a regimului de restructurare a industriei zahărului. Astfel, ceea ce este hotărâtor în această privință este faptul că punerea în aplicare a acestui regim implică mai multe obligații, a căror executare nu poate fi imediată, ci se întinde pe mai mulți ani.
83 În al doilea rând, Republica Italiană susține în esență că, aplicând articolul 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005, Comisia ar putea în mod legitim să conteste orice cheltuială angajată în temeiul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului cu condiția ca comunicarea în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 să fi avut loc într‑un termen de 24 de luni de la executarea ultimei obligații care revine beneficiarului. În speță, aceasta consideră că Comisia putea, așadar, să inițieze o procedură de lichidare a conturilor până în luna martie 2015, cu alte cuvinte, într‑un termen de 24 de luni de la data limită pentru dezafectarea instalațiilor de producție, și anume 31 martie 2012. În acest caz, o comunicare a Comisiei în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, care ar fi intervenit după expirarea termenului pentru dezafectarea integrală, nu ar mai fi permis statului membru să remedieze neregularitatea constatată de Comisie. În opinia sa, acest fapt este contrar spiritului procedurii de lichidare a conturilor, unul dintre elementele esențiale ale acesteia constând în a permite statului membru să remedieze neregularitățile constatate de Comisie.
84 Ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în cadrul ședinței, Republica Italiană a confirmat că prin argumentația sa amintită la punctul 83 de mai sus nu a urmărit să invoce nelegalitatea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005, ci, în esență, să conteste aplicarea acestei dispoziții în speță.
85 În această privință, este suficient să se constate că comunicarea în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, în speță prima comunicare din 9 decembrie 2010 (a se vedea punctul 24 de mai sus), a fost adresată Republicii Italiene înainte de scadența ultimei obligații impuse beneficiarilor ajutoarelor de restructurare, și anume la 31 martie 2012 (a se vedea punctul 74 de mai sus). Prin urmare, Republica Italiană ar fi putut remedia neregularitățile constatate în prima comunicare din 9 decembrie 2010 sau cel puțin să adopte măsuri pentru a încerca sa le remedieze.
86 Având în vedere cele ce precedă, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că ajutoarele de restructurare a industriei zahărului urmăreau să finanțeze o măsură multianuală și, prin urmare, incluzând în corecția în litigiu totalitatea ajutoarelor de restructurare acordate întreprinderilor italiene.
87 Așadar, primul aspect al primului motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității
88 Republica Italiană pretinde în esență că, din cauza tardivității sale, modificarea poziției Comisiei privind temeiul juridic pentru calculul termenului de 24 de luni prevăzut la articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005, operată în comunicarea oficială din 16 august 2012, nu i‑a permis să își exercite dreptul la apărare și aduce atingere caracterului contradictoriu al procedurii de lichidare a conturilor.
89 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
90 Potrivit unei jurisprudențe constante, decizia finală și definitivă referitoare la lichidarea conturilor trebuie adoptată în urma unei proceduri contradictorii specifice, în cursul căreia statele membre interesate dispun de toate garanțiile necesare pentru prezentarea punctului lor de vedere (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2000, Germania/Comisia, C‑245/97, EU:C:2000:687, punctul 47 și jurisprudența citată).
91 Această procedură este reglementată de articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006, intitulat „Verificarea conformității”, potrivit căruia:
„(1) În cazul în care, în urma unei anchete, Comisia consideră că cheltuielile nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare, aceasta comunică constatările sale statului membru în cauză și îi indică măsurile corective care se impun pentru a asigura în viitor respectarea acestor norme.
Comunicarea face trimitere la prezentul articol. Statul membru răspunde într‑un termen de două luni de la primirea comunicării, iar Comisia își poate modifica poziția în consecință. În cazuri justificate, Comisia poate acorda o prelungire a termenului de răspuns.
La expirarea termenului de răspuns, Comisia convoacă o reuniune bilaterală, iar ambele părți se străduiesc să ajungă la un acord privind măsurile care trebuie adoptate, precum și privind evaluarea gravității încălcării și a prejudiciului financiar cauzat Comunității.
(2) În cele două luni de la primirea procesului verbal al întâlnirii bilaterale menționate la alineatul (1) al treilea paragraf, statul membru comunică informațiile eventual solicitate în cursul reuniunii, precum și orice informație suplimentară pe care o consideră utilă pentru examinarea dosarului.
[…]
După încheierea perioadei prevăzute la primul paragraf, Comisia comunică oficial statului membru concluziile la care a ajuns pe baza informațiilor primite în cadrul procedurii de verificare a conformității. Această comunicare prezintă evaluarea cheltuielilor pe care Comisia intenționează să le excludă din finanțarea comunitară în temeiul articolului 31 din Regulamentul […] nr. 1290/2005 și face trimitere la articolul 16 alineatul (1) din prezentul regulament.
(3) […]
După examinarea oricărui raport întocmit eventual de către organul de conciliere în conformitate cu capitolul 3 din prezentul regulament, Comisia adoptă, după caz, una sau mai multe decizii în temeiul articolului 31 din Regulamentul 1290/2005 pentru a exclude de la finanțarea comunitară cheltuielile afectate de nerespectarea normelor comunitare până când statul membru pune efectiv în aplicare măsurile corective.
[…]”
92 Conform unei jurisprudențe constante, „comunicarea scrisă”, în sensul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, trebuie să ofere guvernului în cauză o perfectă cunoaștere a rezervelor Comisiei, astfel încât aceasta să își poată îndeplini funcția de avertisment conferită de această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 3 mai 2012, Spania/Comisia, C‑24/11 P, EU:C:2012:266, punctul 27 și jurisprudența citată).
93 În plus, reiese din jurisprudență că articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 trebuie coroborat cu articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005, potrivit căruia Comisia nu poate exclude cheltuielile care au fost efectuate în afara uneia dintre perioadele prevăzute de această din urmă dispoziție. Rezultă că comunicarea scrisă prevăzută la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 are rolul de a avertiza asupra faptului că pot fi excluse de la finanțarea prin Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEGA) cheltuielile efectuate într‑o anumită perioadă care precedă notificarea acestei comunicări și, prin urmare, această comunicare constituie elementul de referință pentru calcularea punctului de plecare al acestei perioade (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 mai 2012, Spania/Comisia, C‑24/11 P, EU:C:2012:266, punctul 30).
94 În sfârșit, articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 nu impune menționarea în comunicarea scrisă a cheltuielilor care trebuie înlăturate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 octombrie 2004, Suedia/Comisia, C‑312/02, EU:C:2004:594, punctul 14). Nu se impune nici menționarea explicită în comunicarea scrisă a termenului prevăzut la articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005 (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Finlanda/Comisia, C‑170/00, EU:C:2002:51, punctul 32). Astfel, în ceea ce privește cerințele de formă, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006 operează o distincție între, pe de o parte, „comunicarea constatărilor”, prevăzută la alineatul (1) primul paragraf, care este cea în cauză în speță, și, pe de altă parte, „comunicarea oficială a concluziilor”, prevăzută la alineatul (2) al treilea paragraf, care intervine într‑un stadiu ulterior. Rezultă că prima comunicare nu trebuie să răspundă unor condiții de formă atât de stricte ca cea de a doua (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Finlanda/Comisia, C‑170/00, EU:C:2002:51, punctul 29).
95 Cu titlu introductiv, reiese din cuprinsul punctelor 68-76 de mai sus că ajutoarele de restructurare a industriei zahărului finanțează măsuri multianuale și, prin urmare, că temeiul juridic pentru calculul termenului de 24 de luni este articolul 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005.
96 În speță, în scrisoarea care însoțea rezultatele anchetei EX/2010/010/IT, comunicate Republicii Italiene prin prima comunicare din 9 decembrie 2010, se menționează că eventuala „excludere va viza numai cheltuielile efectuate în cele [24] de luni care precedă trimiterea [respectivei comunicări]”. Comisia s‑a referit deci, în mod implicit, dar necesar, la articolul 31 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1290/2005 ca temei juridic pentru calculul termenului de 24 de luni, iar nu la articolul 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005.
97 Cu toate acestea, trebuie arătat, astfel cum a procedat Comisia, că, în pofida mențiunii care figurează în scrisoarea cuprinsă în prima comunicare din 9 decembrie 2010, reiese în mod clar din anexa la această scrisoare că Comisia contesta eligibilitatea întreprinderilor italiene în cauză pentru totalitatea ajutoarelor de restructurare pe care le primiseră. Astfel, se indica în special că „[s]erviciile [Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei] consideră […] că niciuna dintre întreprinderile în cauză nu respectă condițiile necesare pentru a primi [ajutorul de restructurare pentru dezafectarea integrală]” și că, „[d]at fiind că majoritatea ajutoarelor de restructurare au fost deja plătite și că majoritatea garanțiilor au fost deja eliberate întreprinderilor în cauză, se precizează că administrația ar putea, în ultimă instanță, să suporte consecințele financiare ale oricărei neîndepliniri a cerințelor prevăzute de regulamente”.
98 Având în vedere cele de mai sus, prima comunicare din 9 decembrie 2010 oferea autorităților italiene o cunoaștere suficientă a rezervelor Comisiei și a corecțiilor care vor fi probabil reținute referitor la cheltuielile în cauză, astfel încât aceasta îndeplinea funcția de avertisment conferită comunicării scrise, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006.
99 Deși cu ocazia reuniunii bilaterale din 4 mai 2011 Comisia a indicat că ancheta EX/2010/010/IT privea perioada de 24 de luni dinaintea trimiterii comunicării prevăzute la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 și, prin urmare, că numai cheltuielile angajate între 10 decembrie 2008 și 9 decembrie 2010 erau vizate de această anchetă, totuși, în anexa 1 la comunicarea oficială din 16 august 2012, Comisia a confirmat poziția adoptată în prima comunicare din 9 decembrie 2010. Astfel, aceasta a susținut în esență că corecția financiară putea fi stabilită pe baza tuturor cheltuielilor efectuate de Republica Italiană în temeiul regimului de restructurare temporară a industriei zahărului, inclusiv înaintea perioadei de 24 de luni anterioare trimiterii primei comunicări din 9 decembrie 2010, și, prin urmare, că, în speță, termenul de 24 de luni trebuia calculat în aplicarea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005.
100 În orice caz, trebuie arătat că, după primirea comunicării oficiale din 16 august 2012, Republica Italiană a sesizat organul de conciliere, conform articolului 16 din Regulamentul nr. 885/2006, și dispunea, așadar ,de posibilitatea de a contesta aplicabilitatea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005 în fața acestui organ (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 35 și jurisprudența citată).
101 Or, în ședință, Republica Italiană a admis că în fața organului de conciliere nu a contestat aplicabilitatea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005 și că s‑a concentrat numai pe problema de fond referitoare la posibilitatea de a menține silozurile în litigiu și de a beneficia de un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală.
102 În sfârșit, trebuie amintit că, după pronunțarea Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Comisia, prin scrisoarea din 28 martie 2014, a acordat Republicii Italiene posibilitatea de a prezenta observații suplimentare (a se vedea punctul 32 de mai sus). Or, nici în scrisoarea în răspuns din 30 mai 2014 autoritățile italiene nu au contestat aplicarea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005 în speță (a se vedea punctul 33 de mai sus).
103 În acest context, Republica Italiană nu se poate prevala în fața Tribunalului de o garanție de procedură pe care ea însăși a omis să o utilizeze în cursul procedurii de lichidare a conturilor (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 1999, Petrides/Comisia, C‑64/98 P, EU:C:1999:399, punctul 32).
104 Prin urmare, trebuie respins al doilea aspect al primului motiv.
Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat în esență pe insuficiența motivării
105 Republica Italiană invocă în esență insuficiența motivării deciziei atacate întrucât motivele modificării subite și nejustificate a temeiului juridic pentru calculul termenului de 24 de luni, operată de Comisie în comunicarea oficială din 16 august 2012, erau evocate în mod laconic în această comunicare.
106 Comisia nu se pronunță în această privință.
107 Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, în contextul particular al elaborării deciziilor privind lichidarea conturilor, motivarea unei decizii trebuie considerată suficientă din momentul în care statul destinatar a fost îndeaproape asociat la procesul de elaborare a acestei decizii și cunoștea motivele pentru care Comisia aprecia că nu trebuie să pună suma în litigiu în sarcina FEGA (Hotărârea din 1 octombrie 1998, Țările de Jos/Comisia, C‑27/94, EU:C:1998:446, punctul 36, și Hotărârea din 10 septembrie 2008, Italia/Comisia, T‑181/06, nepublicată, EU:T:2008:331, punctul 32).
108 În speță, în anexa 1 la comunicarea oficială din 16 august 2012, la punctul 12 din partea „Argumente”, Comisia a amintit că regimul temporar de restructurare a industriei zahărului privea perioada cuprinsă între 1 iulie 2006 și 31 martie 2012, cu alte cuvinte, o perioadă de 69 de luni. În plus, la punctul 13 din partea „Argumente”, ea a explicat că acest regim constituie o măsură multianuală în sensul articolului 3 din Regulamentul nr. 1290/2005, în temeiul căreia au fost efectuate plățile eșalonate a diferitor tranșe ale ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală. În plus, Comisia a indicat că plata fiecărei tranșe a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală era subordonată constituirii unei garanții în cuantum egal cu 120 % din cel al tranșei corespunzătoare. Comisia a explicat de asemenea că, conform articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005, evaluarea conformității acestor cheltuieli cu obiectivele fondului de restructurare a industriei zahărului și ale regulamentelor aferente putea fi efectuată numai la data ultimei obligații impuse beneficiarului, și anume la 31 martie 2012. La punctul 15 din partea „Argumente” din anexa 1 la comunicarea oficială din 16 august 2012, Comisia a concluzionat în esență că, întrucât silozurile în litigiu nu fuseseră dezafectate la 31 martie 2012, toate cheltuielile aferente ajutoarelor de restructurare acordate întreprinderilor italiene erau vizate de procedura de lichidare a conturilor.
109 Este astfel stabilit că în comunicarea oficială din 16 august 2012 Comisia a expus suficient motivele pentru care corecția financiară trebuia să includă toate cheltuielile efectuate în perioada calculată în aplicarea articolului 31 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1290/2005. În plus, motivele amintite la punctul 108 de mai sus permiteau Republicii Italiene să înțeleagă rațiunile schimbării de poziție a Comisiei în ceea ce privește temeiul juridic pentru calcularea termenului de 24 de luni prevăzut la articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005.
110 În consecință, este necesar să se respingă al treilea aspect al primului motiv și, prin urmare, primul motiv în integralitatea sa.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006, a dreptului la apărare, a Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006, precum și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12)
111 Prezentul motiv este compus din două aspecte. Primul aspect se întemeiază în esență pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006 și a dreptului la apărare Al doilea aspect se întemeiază pe încălcarea Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006, precum și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737).
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006 și a dreptului la apărare
112 Republica Italiană pretinde în esență că prima comunicare din 9 decembrie 2010 încalcă articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, în măsura în care aceasta nu i‑ar fi oferit o perfectă cunoaștere a rezervelor Comisiei și nu i‑ar fi permis să beneficieze de dreptul la apărare consacrat de această dispoziție. În această privință, ea arată, pe de o parte, că, în prima comunicare din 9 decembrie 2010, Comisia pretindea că silozurile erau, în orice caz, instalații de producție, în timp ce în scrisoarea din 28 martie 2014, trimisă după pronunțarea Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), ar fi recunoscut că silozurile nu trebuiau considerate în mod necesar instalații de producție. Pe de altă parte, aceasta arată că prima comunicare din 9 decembrie 2010 nu cuprindea nicio mențiune a faptului că utilizarea silozurilor trebuia apreciată la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală (în continuare, „criteriul stabilit de Comisie”). În opinia sa, abia prin scrisoarea Comisiei din 28 martie 2014 ar fi obținut o perfectă cunoaștere a rezervelor acesteia din urmă privind chestiunea dezafectării silozurilor în cazul ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală. Or, la această dată, ea nu mai putea beneficia de toate garanțiile procedurale consacrate la articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006 și nici să își exercite dreptul la apărare.
113 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
114 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, decizia finală și definitivă referitoare la lichidarea conturilor trebuie să fie luată la finalul unei proceduri contradictorii specifice, în cursul căreia statele membre în cauză trebuie să dispună de toate garanțiile cerute pentru prezentarea punctului lor de vedere (Hotărârea din 29 ianuarie 1998, Grecia/Comisia, C‑61/95, EU:C:1998:27, punctul 39, Hotărârea din 14 decembrie 2000, Germania/Comisia, C‑245/97, EU:C:2000:687, punctul 47, și Hotărârea din 3 iulie 2014, Țările de Jos/Comisia, T‑16/11, nepublicată, EU:T:2014:603, punctul 69).
115 În plus, rezultă din termenii articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 că prima comunicare trebuie să precizeze statului membru în cauză rezultatul verificărilor Comisiei și să indice măsurile corective care trebuie luate pentru a asigura în viitor respectarea normelor Uniunii în cauză (a se vedea punctul 91 de mai sus).
116 În speță, după cum s‑a arătat la punctul 25 de mai sus, reiese din prima comunicare din 9 decembrie 2010 că, pentru Comisie, condițiile de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală nu erau îndeplinite, dat fiind că anumite instalații de producție, printre care silozurile în litigiu, fuseseră menținute pe vechile situri de producție de zahăr vizitate de anchetatorii Comisiei. În această comunicare, Comisia a indicat de asemenea că întreprinderile italiene nu erau eligibile pentru ajutorul de restructurare pentru dezafectarea integrală dacă nu aplicau integral planurile de restructurare și dacă nu erau demolate celelalte clădiri legate de activitatea de producție, printre care silozurile în litigiu.
117 În scrisoarea sa din 9 februarie 2011, Republica Italiană a contestat poziția Comisiei potrivit căreia silozurile erau, în orice caz, instalații de producție care intră sub incidența obligației de dezafectare, arătând în esență, pe de o parte, că silozurile în litigiu nu constituiau instalații de producție întrucât erau destinate exclusiv stocării produsului finit și, pe de altă parte, că interpretarea Comisiei era contrară Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006. Republica Italiană și‑a reiterat poziția în cadrul reuniunii bilaterale din 4 mai 2011, în observațiile sale din 2 noiembrie 2011 cu privire la procesul‑verbal al acestei reuniuni și în cadrul procedurii de conciliere.
118 În cursul reuniunii bilaterale din 4 mai 2011, Comisia și‑a menținut poziția potrivit căreia silozurile în litigiu trebuiau considerate ca făcând parte integrantă din instalațiile de producție și, pe acest temei, trebuiau dezafectate.
119 De altfel, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea a statuat, în esență, că noțiunea de „instalații de producție” cuprindea silozurile destinate stocării zahărului beneficiarului ajutorului de restructurare. Aceasta a considerat însă că situația este diferită în două ipoteze (denumite în continuare „excepțiile stabilite de Curte”): pe de o parte, atunci când se demonstra că silozurile sunt utilizate exclusiv pentru stocarea producției de zahăr supuse cotei, depozitată de alți producători sau achiziționată de la aceștia din urmă, și, pe de altă parte, atunci când erau utilizate doar pentru ambalarea sau împachetarea zahărului produs în altă parte, în vederea comercializării sale (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 32, 33 și 35).
120 În lumina Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Comisia și‑a modificat poziția privind calificarea silozurilor și, astfel cum s‑a amintit la punctele 32 și 102 de mai sus, prin scrisoarea din 28 martie 2014, a acordat un termen de două luni autorităților italiene pentru a aduce dovezi convingătoare cu privire la faptul că, în speță, silozurile în litigiu serveau înainte de cererile de acordare a ajutoarelor în litigiu exclusiv stocării și ambalării zahărului supus cotei produs de alți producători.
121 Republica Italiană nu a răspuns la această cerere. Astfel, în scrisoarea sa din 30 mai 2014, aceasta s‑a limitat la a contesta criteriul stabilit de Comisie. În această privință, ea a arătat în special că, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea a recunoscut în mod expres că silozurile de stocare puteau să nu fie dezafectate dacă se demonstra că erau destinate stocării zahărului depus de alți producători sau cumpărat de la aceștia din urmă sau dacă erau destinate ambalării zahărului produs în altă parte. În opinia sa, era, așadar, inutil să se aprecieze care era utilizarea silozurilor înainte de cererea de acordare a ajutorului de restructurare. În sfârșit, aceasta a indicat că autoritățile italiene au transmis Comisiei toate documentele aferente procedurii de admitere a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală, inclusiv planurile de restructurare aprobate și dările de seamă anuale ale controalelor efectuate la fața locului, indicând instalațiile și echipamentele demolate și cele menținute, precum și utilizarea reală a fiecăruia dintre ele.
122 Rezultă din cele ce precedă că Republica Italiană a renunțat să prezinte elemente de probă care să permită să se demonstreze că silozurile în litigiu nu constituiau instalații de producție la data cererii de ajutor și, prin urmare, să își exercite dreptul la apărare referitor la această chestiune.
123 Ținând seama de cele ce precedă și având în vedere jurisprudența citată la punctul 103 de mai sus, motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare nu este fondat și trebuie respins.
124 În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12)
125 Republica Italiană, susținută de Republica Franceză și de Ungaria, pretinde, în esență, că, considerând că menținerea silozurilor în litigiu se opunea acordării ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală, Comisia a încălcat Regulamentele nr. 320/2006 și nr. 968/2006, precum și Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737).
126 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene, ale Republicii Franceze și ale Ungariei.
127 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), după ce a constatat că noțiunea de „instalații de producție” nu este definită de Regulamentele nr. 320/2006 și nr. 968/2006, în primul rând, Curtea a arătat că noțiunea de „producție” poate îngloba și alte etape de fabricație a unui produs, anterioare sau ulterioare operațiunilor chimice sau fizice de procesare, și, prin urmare, că poate include stocarea zahărului care nu este ambalat imediat după extracția sa din materia primă. Astfel, aceasta a concluzionat că stocarea poate fi „direct legată de producția de zahăr” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 26). În al doilea rând, Curtea a estimat că silozurile pot avea un efect direct asupra cantităților de zahăr care pot fi produse și asupra proceselor de producție, care depind de proximitatea unei instalații de stocare, în măsura în care acestea permit, printre altele, să se amâne, total sau parțial, vânzarea produsului unui anumit an de comercializare a zahărului și, astfel, să se influențeze situația pieței în sensul considerentului (5) al Regulamentului nr. 320/2006 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 27-29). În al treilea rând, Curtea a considerat, în esență, că din articolul 3 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 decurge că, în principiu, pentru a beneficia de un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală, complexul industrial în cauză trebuie să fie scos din funcțiune în totalitate și că posibilitatea de a nu dezafecta sau de a continua să se utilizeze în viitor alte instalații decât cele de producție, păstrându‑se în același timp dreptul la acordarea ajutorului integral, constituie o excepție care este de strictă interpretare (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 30).
128 În lumina celor ce precedă, la punctul 31 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea a declarat că silozurile destinate stocării zahărului beneficiarului ajutorului trebuie calificate drept instalații de producție, iar aceasta independent de faptul că erau utilizate în alte scopuri. Cu toate acestea, Curtea a stabilit două excepții de la acest principiu (a se vedea punctul 119 de mai sus).
129 În speță, Republica Italiană nu contestă că, în urma procesului de restructurare, silozurile în litigiu au fost menținute pe mai multe situri de producție de zahăr aparținând întreprinderilor italiene care au beneficiat de un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală. Aceasta nu contestă nici că nu a furnizat elemente care să demonstreze că la momentul la care au fost depuse cererile de acordare de ajutoare de restructurare integrală silozurile în litigiu țineau de excepțiile stabilite de Curte.
130 Republica Italiană, susținută de Republica Franceză și de Ungaria, consideră totuși că circumstanțele amintite la punctul 129 de mai sus nu pot justifica corecția financiară care i s‑a aplicat.
131 Din considerentele (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 reiese că obiectivul reglementării în cauză este acela de a reduce capacitatea de producție de zahăr nerentabilă din Uniune, stimulând întreprinderile care au cea mai scăzută productivitate să își abandoneze producția de zahăr supusă cotei și să renunțe la cotele în cauză.
132 Rezultă, în plus, din considerentul (5) al Regulamentului nr. 320/2006 că regimul de restructurare se întemeiază pe o participare voluntară a întreprinderii producătoare de zahăr prin aceea că urmărește să instituie un stimulent economic important sub forma unui ajutor adecvat de restructurare (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 44).
133 Pentru a atinge obiectivul de reducere a capacității de producție de zahăr nerentabile din Uniune, urmărit de reglementarea în cauză, legiuitorul Uniunii a prevăzut două regimuri de restructurare diferite, în funcție de tipul de dezafectare operat, și anume dezafectarea integrală sau dezafectarea parțială, care determină un cuantum al ajutorului de restructurare diferit, astfel cum reiese din articolul 3 alineatul (5) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 coroborat cu considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006.
134 În primul rând, în ceea ce privește condițiile care trebuie îndeplinite în vederea acordării unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală, articolul 3 alineatul (1) litera (a) și articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 impun ca întreprinderea producătoare de zahăr solicitantă să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale și să închidă uzina și să dezafecteze integral instalațiile de producție. În schimb, în vederea acordării unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea parțială, articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 impune întreprinderii producătoare de zahăr solicitante să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale și să dezafecteze parțial instalațiile de producție ale uzinelor în cauză și să nu mai utilizeze celelalte instalații de producție pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului (denumită în continuare „OCP zahăr”).
135 În al doilea rând, perimetrul obligației de dezafectare a instalațiilor de producție a fost precizat de articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006.
136 Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 968/2006, obligația de dezafectare integrală, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006, vizează instalațiile necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină [articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 968/2006], cele care sunt direct legate de producția de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și care sunt necesare pentru producția în cazul căreia se renunță la cotă, cu toate că acestea pot fi utilizate în fabricarea altor produse [articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006], precum și orice altă instalație, în special instalațiile de ambalare, care nu este utilizată și care trebuie dezafectată și înlăturată din motive de protecție a mediului [articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006].
137 Conform articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006 și cu considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006, pot fi, așadar, în mod excepțional menținute, în caz de dezafectare integrală, toate celelalte instalații decât cele necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină sau care sunt direct legate de fabricarea acestor produse, precum instalațiile de ambalare, cu condiția să fie utilizate și să nu fie destinate dezafectării și înlăturării pentru motive de protecție a mediului.
138 Pe de altă parte, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 prevede că, în caz de dezafectare parțială, obligația de dezafectare acoperă instalațiile prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol (a se vedea punctul 136 de mai sus) care nu sunt destinate nici altor producții, nici altei utilizări a sitului uzinei conform planului de restructurare. În plus, din articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 reiese că instalațiile de producție care pot fi menținute nu mai trebuie să fie utilizate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr. Astfel, conform articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, pot fi menținute instalațiile care erau necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină sau care erau direct legate de producția acestor produse, cu condiția ca ele să nu mai fie utilizate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr și să fie destinate altor producții sau altei utilizări a sitului uzinei conform planului de restructurare.
139 În al treilea rând, alegerea între dezafectarea integrală și dezafectarea parțială trebuie operată de întreprinderile producătoare de zahăr în cadrul cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
140 Astfel, rezultă din coroborarea articolului 4 alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) cu articolul 4 alineatul (3) literele (c) și (h) din Regulamentul nr. 320/2006, precum și din articolul 9 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 968/2006 că o cerere de ajutor de restructurare trebuie să includă în special angajamentul solicitantului ajutorului, pe de o parte, de a renunța la cota în cauză și, pe de altă parte, de a dezafecta total sau parțial instalațiile de producție într‑un termen care urmează a fi stabilit de statul membru în cauză, precum și un plan de restructurare care să conțină, între altele, o descriere tehnică completă a instalațiilor de producție în cauză, un rezumat al măsurilor și al acțiunilor, evaluarea costurilor acestor măsuri și acțiuni, planul financiar și planificarea realizării diferitor măsuri avute în vedere.
141 Conform dispozițiilor menționate la punctul 140 de mai sus, prin urmare, cel târziu la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală sau parțială, beneficiarul ajutorului trebuie să fi identificat toate instalațiile de producție pe care se angajează să le dezafecteze conform planului de restructurare. Aceasta presupune, așadar, în ceea ce privește silozurile în litigiu, să se stabilească încă de la depunerea cererii de acordare a ajutorului dacă acestea constituie instalații de producție a căror dezafectare trebuie să fie în mod obligatoriu prevăzută de planul de restructurare atunci când se solicită acordarea unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală sau dacă intră sub incidența excepțiilor stabilite de Curte.
142 Orice interpretare contrară ar priva de substanța lor cerințele stabilite la articolul 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și la articolul 9 din Regulamentul nr. 968/2006 și, în plus, ar ignora distincția dintre dezafectarea parțială și dezafectarea integrală operată de reglementarea în cauză (a se vedea punctul 133 de mai sus).
143 În această privință, pe de o parte, în ipoteza în care la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare întreprinderile producătoare de zahăr nu ar ști dacă silozurile prezente pe siturile lor de producție constituie sau nu instalații de producție, acestea nu ar fi menționate în planul de restructurare ca instalații de producție care trebuie dezafectate, cu încălcarea articolului 4 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 320/2006 (a se vedea punctul 140 de mai sus).
144 În plus, angajamentul de a dezafecta toate instalațiile de producție, care trebuie anexat cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală (a se vedea punctul 140 de mai sus), ar fi viciat întrucât, prin ipoteză, acesta nu ar privi totalitatea instalațiilor de producție existente în ziua în care acest angajament a fost luat.
145 Pe de altă parte, în cazul în care calificarea silozurilor drept instalații de producție este apreciată la finalul procesului de restructurare, aceasta ar permite, deopotrivă în cazul unei dezafectări integrale și în cazul unei dezafectări parțiale, menținerea silozurilor care la data cererii de acordare a ajutorului constituiau instalații de producție, pentru motivul că după restructurare acestea nu vor mai fi utilizate ca instalații de producție de zahăr. Prin urmare, posibilitatea menținerii unei părți a instalațiilor de producție nu ar mai fi caracteristică dezafectării parțiale, ci s‑ar extinde și la dezafectarea integrală, în condițiile în care, din cauza costurilor ridicate privind dezafectarea integrală, operatorii vor obține un cuantum al ajutorului de restructurare cu 25 % superior celui acordat în caz de dezafectare parțială, astfel cum reiese din articolului 3 alineatul (5) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 și din considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006.
146 Prin urmare, contrar susținerilor Republicii Italiene, Republicii Franceze și Ungariei, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că data cererii de acordare a ajutorului de restructurare este cea la care trebuie apreciată calificarea silozurilor în litigiu.
147 Precedenta concluzie nu poate fi infirmată de argumentele invocate de Republica Italiană, de Republica Franceză și de Ungaria.
148 În primul rând, Republica Italiană pretinde că, în ceea ce privește silozuri destinate activității de împachetare și de ambalare, criteriul stabilit de Comisie nu este conform cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză de menținere a locurilor de muncă și a activității întreprinderilor vizate de restructurare. În această privință, ea amintește că reglementarea în cauză permite în mod expres menținerea activităților de ambalare și a instalațiilor necesare în acest scop. Or, este cert, în opinia sa, că, pentru a asigura continuitatea activității de ambalare, este întotdeauna necesar să se dispună de silozuri. Prin urmare, dacă se demolează un siloz utilizat pentru ambalare, aceasta ar determina încetarea activității întreprinderii în cauză și pierderea de locuri de muncă, ceea ce ar fi contrar obiectivului amintit anterior.
149 În această privință, trebuie arătat că mai multe dispoziții ale Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 atestă importanța pe care legiuitorul Uniunii a acordat‑o situației locurilor de muncă în regiunile vizate de restructurarea industriei zahărului. Cu titlu de exemplu, rezultă din articolul 3 alineatul (3) litera (c) și alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 320/2006 că dezafectarea integrală și dezafectarea parțială a instalațiilor de producție necesită adoptarea de măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă. În plus, în caz de dezafectare parțială, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 permite menținerea instalațiilor de producție în vederea reafectării lor fabricării altor produse decât cele care intră sub incidența OCP zahăr (a se vedea punctul 138 de mai sus), permițând astfel menținerea locurilor de muncă pe vechile situri de producție de zahăr. În același fel, articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006, interpretat în lumina considerentului (4) al aceluiași regulament, permite, în caz de dezafectare integrală, menținerea celorlalte instalații decât cele necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină sau care sunt direct legate de producția acestor produse, precum instalațiile de ambalare care sunt utilizate și nu sunt destinate dezafectării și înlăturării pentru motive de protecție a mediului (a se vedea punctul 137 de mai sus).
150 În aceste condiții, obiectivul de protecție a locurilor de muncă și a activității întreprinderilor vizate de restructurare trebuie apreciat împreună cu obiectivul principal al reglementării în cauză, și anume reducerea capacității de producție de zahăr nerentabile din Uniune, conform considerentelor (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 (a se vedea punctul 131 de mai sus).
151 În plus, considerațiile de ordin social invocate de Republica Italiană nu pot justifica interpretarea reglementării în cauză pe care aceasta o propune, care aduce atingere distincției esențiale pe care legiuitorul Uniunii a înțeles să o instituie între dezafectarea parțială și cea integrală (a se vedea punctele 133, 134 și 145 de mai sus) și, prin urmare, este contrară respectivei reglementări.
152 În consecință, trebuie să se respingă argumentul Republicii Italiene.
153 În al doilea rând, Republica Italiană, Republica Franceză și Ungaria arată, în esență, că obligația de dezafectare integrală a instalațiilor de producție poate fi îndeplinită chiar dacă silozurile destinate ambalării sau împachetării nu sunt distruse, din moment ce ar avea loc renunțarea la cota de producție și, prin urmare, încetarea definitivă a producției de zahăr.
154 Din cuprinsul punctelor 133, 134 și 145 de mai sus reiese că, în vederea atingerii obiectivului de reducere a capacității de producție de zahăr nerentabile din Uniune, urmărit de reglementarea în cauză, legiuitorul Uniunii a prevăzut două regimuri de restructurare diferite, în funcție de tipul de dezafectare operat, care dau naștere unui cuantum al ajutorului de restructurare diferit. În plus, astfel cum este indicat la punctele 139-141 de mai sus, alegerea între dezafectarea parțială și dezafectarea integrală implică faptul că întreprinderea care solicită un ajutor de restructurare identifică încă de la depunerea cererii de acordare a ajutorului toate instalațiile de producție prezente pe situl în cauză pe care se angajează să le distrugă total sau parțial cel târziu la finalul procesului de restructurare.
155 Prin urmare, logica sistemului instituit de legiuitorul Uniunii vrea ca identificarea instalațiilor de producție care trebuie dezafectate să fie efectuată încă de la depunerea cererii de acordare a ajutorului de restructurare. Prin urmare, contrar a ceea ce pretinde Ungaria, criteriul stabilit de Comisie nu este contrar economiei regimului de restructurare a industriei zahărului.
156 Având în vedere cele ce precedă, argumentele invocate de Republica Italiană, de Republica Franceză și de Ungaria trebuie respinse.
157 În al treilea rând, Republica Italiană reproșează Comisiei că a solicitat în scrisoarea din 28 martie 2014 ca ea să demonstreze că silozurile de împachetare în litigiu erau utilizate numai pentru împachetarea zahărului produs de alți producători. Astfel, în opinia sa, menținerea silozurilor destinate împachetării era permisă de articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 și, prin urmare, nu prezenta importanță dacă zahărul de împachetat provenea de la alți producători sau de la operatorul instalației. În plus, aceasta pretinde, la fel ca Republica Franceză, că rezultă din cuprinsul punctului 33 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), că silozurile de împachetare sau de ambalare nu sunt calificate drept instalații de producție dacă zahărul păstrat în aceste silozuri este „produs în altă parte sub cotă”, în timp ce pentru silozurile de stocare ar fi necesar, conform punctului 32 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), ca zahărul să fi fost cumpărat de la alți producători.
158 Primo, s‑a arătat anterior, la punctele 136 și 137 de mai sus, că articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 permite doar menținerea altor instalații decât cele de producție. Prin urmare, în mod întemeiat Comisia a solicitat Republicii Italiene să demonstreze, în esență, că silozurile de ambalare în litigiu, a căror prezență pe siturile de producție dezafectate fusese constatată în cadrul anchetei EX/2010/010/IT, se încadrau în una dintre excepțiile stabilite de Curte la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare și astfel nu erau calificate drept instalație de producție.
159 Secundo, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 26 și 31), Curtea a statuat că un siloz care a servit stocării zahărului beneficiarului ajutorului constituia o instalație direct legată de producția de zahăr în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006. Așadar, acesta nu se încadra la celelalte instalații, în special de ambalare, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006, a căror menținere poate fi admisă în caz de dezafectare integrală, cu condiția să fie utilizate și să nu fie destinate dezafectării și înlăturării pentru motive de protecție a mediului.
160 Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 nu poate permite menținerea de silozuri care erau utilizate pentru stocarea producției beneficiarului ajutorului, această menținere neputând avea loc decât în caz de dezafectare parțială și cu condiția ca în urma restructurării aceste silozuri să nu mai fie utilizate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr.
161 Ținând seama de cele ce precedă, este de asemenea necesar să se respingă argumentul, invocat de Ungaria în răspunsul său la întrebarea scrisă a Tribunalului, potrivit căruia considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006 ar distinge, în cadrul instalațiilor de producție, o subgrupă de instalații „care nu fac parte din linia de producție”, printre care silozurile de stocare a zahărului, și a căror menținere ar fi admisă independent de caracterul total sau parțial al dezafectării.
162 Tertio, în cadrul procedurii de verificare în cauză, Republica Italiană nu a demonstrat și nici măcar nu a pretins că la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare silozurile în litigiu erau utilizate pentru împachetarea și ambalarea de către beneficiarul ajutorului a zahărului produs în altă parte în temeiul unei alte cote de producție. Prin urmare, nu trebuie să se răspundă la argumentul Republicii Italiene potrivit căruia, în esență, silozurile de împachetare sau de ambalare a zahărului „produs în altă parte sub cotă” se încadrează în una dintre excepțiile stabilite de Curte, acesta nepunând în discuție constatarea operată de Comisie potrivit căreia silozurile în litigiu nu se încadrau în una dintre excepțiile stabilite de Curte la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
163 În consecință, este necesar să se respingă argumentul Republicii Italiene.
164 În al patrulea rând, Republica Italiană pretinde, în esență, că consecințele corecției financiare aplicate de Comisie și ale dezafectării silozurilor în litigiu sunt disproporționate în raport cu obiectivele urmărite de reglementarea în cauză, care ar fi pe deplin atinse prin renunțarea la cotă și încetarea definitivă a producției de zahăr care rezultă.
165 Mai întâi, trebuie arătat că reglementarea în cauză nu impune distrugerea instalațiilor de producție, inclusiv silozurile care au servit stocării zahărului produs de beneficiarul ajutorului, decât în cazul dezafectării integrale. O asemenea obligație nu pare disproporționată din perspectiva obiectivului de reducere a capacității de producție de zahăr nerentabile din Uniune, urmărit de reglementarea în cauză.
166 Apoi, menținerea silozurilor, fie ele chiar calificate drept instalații de producție la data cererii de acordare a ajutorului, este admisă în ipoteza dezafectării parțiale. În acest caz, beneficiarul ajutorului nu va trebui să dezafecteze silozurile și va putea continua să exercite activități economice pe situl de producție parțial dezafectat. Pentru aceste motive, el va percepe un cuantum al ajutorului de restructurare cu 25 % inferior celui pe care l‑ar obține în caz de dezafectare integrală.
167 În definitiv, trebuie să se constate că decizia atacată nu impune Republicii Italiene să procedeze la distrugerea silozurilor în litigiu, ci pronunță o corecție financiară de 25 %, corespunzătoare diferenței dintre cuantumul ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală și cel al ajutorului de restructurare pentru dezafectarea parțială.
168 În sfârșit, trebuie amintit că, în ceea ce privește chestiunea proporționalității reglementării în cauză, Curtea a arătat, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), că aceasta permite producătorului să decidă în mod liber dacă dorește să profite de ajutor, să aleagă uzina pentru care renunță la cota corespunzătoare și, dacă este cazul, să opteze pentru o dezafectare integrală sau doar parțială a instalațiilor de producție. În plus, aceasta a statuat că beneficiul pe care producătorul îl putea obține din ajutorul de restructurare depindea astfel, în mare parte, de alegerile operate de el însuși. Prin urmare, Curtea a concluzionat că reglementarea în cauză nu era disproporționată (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 44-46).
169 În consecință, este necesar să se respingă argumentul Republicii Italiene.
170 În al cincilea rând, Republica Franceză și Ungaria arată că criteriul stabilit de Comisie nu ține seama de caracterul sezonier al producției de zahăr și repune în discuție aplicabilitatea practică a excepțiilor stabilite de Curte. În această privință, ele amintesc că cererile de acordare a ajutorului de restructurare trebuiau prezentate statului membru până la data de 31 ianuarie a anului anterior anului de comercializare în cursul căruia cota ar fi trebuit eliminată, conform articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 320/2006. Or, întrucât această dată se situa în ciclul sezonier al producției de zahăr, ar fi fost foarte probabil ca silozurile să fie încă angajate în producția de zahăr supus cotei a solicitantului ajutorului de restructurare, ținând seama de caracteristicile lor de funcționare și de utilizare. Ungaria susține că nu este, așadar, realist ca la această dată întreprinderile să fi depozitat în silozuri exclusiv zahăr produs de alți producători. Republica Franceză adaugă în această privință că rar o întreprindere dispune în același loc de o instalație de producție de zahăr sub propria cotă și de silozuri care servesc stocării, ambalării sau împachetării zahărului supus cotei produs de alți producători.
171 Pe de o parte, faptul că este dificilă îndeplinirea condițiilor fixate de excepțiile stabilite de Curte la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare nu înseamnă că aceste condiții nu pot fi întrunite. De altfel, Comisia a prezentat hotărârea nr. 2966 din 15 iunie 2015 a Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), din care reiese că, din trei silozuri prezente în ziua cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală în cauză, un siloz era utilizat pentru stocarea zahărului produs pe situl de producție al întreprinderii beneficiare a ajutorului, în timp ce celelalte două silozuri serveau stocării și ambalării zahărului produs de alți producători.
172 Pe de altă parte, menținerea silozurilor care nu constituie instalații de producție este o excepție de la regula amintită de Curte la punctul 30 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), potrivit căreia, în vederea acordării ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, complexul industrial în cauză trebuie să fie scos din funcțiune în totalitate. Astfel, faptul că aprecierea utilizării silozurilor în ziua cererii de acordare a ajutorului de restructurare conduce rar la excluderea calificării lor ca instalații de producție nu este decât consecința faptului că posibilitatea de a nu dezafecta sau chiar de a continua să se utilizeze în viitor alte instalații decât cele de producție, păstrându‑se în același timp dreptul la ajutorul de restructurare pentru dezafectarea integrală, constituie o excepție de la norma amintită de Curte, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 30).
173 Prin urmare, trebuie să se respingă argumentele Republicii Franceze și ale Ungariei.
174 În al șaselea rând, Republica Franceză, pretinde că din posibilitatea de a modifica planul de restructurare, prevăzută la articolul 11 din Regulamentul nr. 968/2006, rezultă că utilizarea precisă care se va face a silozurilor care sunt menținute poate evolua în cursul procesului de dezafectare. Astfel, în opinia sa, caracterul evolutiv al procesului de dezafectare se opune unei aprecieri a utilizării silozurilor la data cererii de acordare a ajutorului. Ungaria, în ceea ce o privește, pretinde, în esență, că criteriul stabilit de Comisie ar fi contrar marjei de manevră la întocmirea și la punerea în aplicare a planurilor de restructurare de care dispun întreprinderile producătoare de zahăr în temeiul reglementării aplicabile, în particular al articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006.
175 Pe de o parte, marja de manevră la întocmirea planului de restructurare de care dispun beneficiarii ajutorului și posibilitatea de a modifica acest plan de restructurare conform articolului 11 din Regulamentul nr. 968/2006 nu pot aduce atingere dispozițiilor Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 și în special obligației esențiale de dezafectare a instalațiilor de producție stabilite la articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006, care, în caz de dezafectare integrală, implică distrugerea oricărei instalații de producție existente în ziua cererii de acordare a ajutorului.
176 Pe de altă parte, argumentele Republicii Franceze și ale Ungariei nu țin seama de distincția dintre dezafectarea integrală și dezafectarea parțială, care este totuși consubstanțială reglementării în cauză (a se vedea punctele 133, 134 și 145 de mai sus). Or, posibilitatea de a menține instalații de producție, printre care silozuri, nu poate avea loc decât în cazul unei dezafectări parțiale și prin intermediul unui cuantum de ajutor inferior celui care ar fi perceput în cazul în care ar fi dezafectate toate instalațiile de producție.
177 Prin urmare, trebuie respinse argumentele Republicii Franceze și ale Ungariei.
178 În al șaptelea și ultimul rând, Republica Franceză arată că, în esență, din utilizarea timpului viitor al modului indicativ în versiunea franceză a expresiei „instalațiilor de producție care nu vor mai fi folosite”, care figurează la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, rezultă că condiția privind utilizarea instalațiilor menținute pe un sit de producție nu poate fi apreciată la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
179 Trebuie amintit că, potrivit articolului 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, în caz de dezafectare parțială, este permisă menținerea unei părți a instalațiilor de producție și dezafectarea celor care, prin ipoteză, nu vor mai fi utilizate de beneficiarul ajutorului în urma restructurării. În plus, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 precizează în această privință că trebuie dezafectate toate instalațiile „care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare”.
180 Astfel, din coroborarea dispozițiilor menționate la punctul 179 de mai sus reiese că beneficiarul unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea parțială trebuie să știe încă de la depunerea cererii de acordare a ajutorului de restructurare care sunt instalațiile de producție pe care nu intenționează să le mai utilizeze în urma restructurării și să le menționeze în planul de restructurare.
181 În acest context, utilizarea timpului viitor al modului indicativ în versiunea franceză a articolului 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 nu se poate opune criteriului stabilit de Comisie.
182 Prin urmare, trebuie respins argumentul Republicii Franceze.
183 Întrucât niciunul dintre argumentele invocate de Republica Italiană, de Republica Franceză și de Ungaria nu este fondat, trebuie să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, al doilea motiv în ansamblul său.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale, ne bis in idem și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine
184 Al treilea motiv cuprinde, în esență, două aspecte. Primul aspect este întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine. Al doilea aspect este întemeiat pe încălcarea principiului ne bis in idem.
185 Trebuie examinat mai întâi al doilea aspect și apoi primul aspect al celui de al treilea motiv.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului ne bis in idem
186 Republica Italiană invocă încălcarea principiului ne bis in idem pentru motivul, în esență, că ancheta precedentă EX/2008/008/IT a Comisiei privise chestiuni identice cu cele care au făcut obiectul anchetei EX/2010/010/IT.
187 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
188 Fără a fi necesar să se stabilească dacă principiul ne bis in idem este aplicabil în cadrul procedurii de lichidare a conturilor FEGA, în primul rând, trebuie să se constate, precum a constatat Comisia, că anchetele EX/2008/008/IT și EX/2010/10/IT aveau finalități diferite. Astfel, reiese din scrisoarea de misiune privind ancheta EX/2008/008/IT, trimisă de Comisie autorităților italiene prin faxul din 10 octombrie 2008, că Comisia dorea în esență să examineze și să discute referitor la controalele privind producția și circuitele zahărului începând cu anul de comercializare 2006/2007, precum și referitor la rapoartele de control existente. În schimb, din scrisoarea de misiune privind ancheta EX/2010/10/IT, trimisă de Comisie autorităților italiene prin faxul din 30 august 2010, reiese că Comisia urmărea să viziteze siturile de producție ale întreprinderilor italiene beneficiare ale ajutorului de restructurare, să discute despre controalele măsurilor privind restructurarea industriei zahărului și să examineze plățile selectate.
189 Pe de altă parte, în ceea ce privește ancheta EX/2008/008/IT, trebuie arătat că, la 8 aprilie 2009, Comisia adresase autorităților italiene o comunicare în sensul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, constituită dintr‑o scrisoare și dintr‑o anexă, prin care, conform acestei dispoziții, comunica autorităților italiene rezultatele acestei anchete, expuse în anexa în cauză. În aceasta se indica printre altele că, „per ansamblu, siturile de producție din Eridania [Sadam] în cauză [fuseseră] deja demolate[, că] acolo se [aflau] încă anumite silozuri de stocare și mașini de ambalare în funcțiune” și că, „[p]otrivit inspectorilor, până la acest moment nu au fost probleme”. Însă acest extras din comunicarea din 8 aprilie 2009, întemeiat pe anexa inclusă, se referă la declarațiile inspectorilor tehnici ai Agenzia per le Erogazioni in Agricoltura (AGEA, Agenția pentru ajutoare în agricultură, Italia) făcute în cadrul vizitei Comisiei la sediul administrativ al întreprinderii Eridania Sadam, declarații pe care Comisia doar le‑a relatat în cadrul expunerii rezultatelor anchetei EX/2008/008/IT, fără să deducă consecințe din acestea.
190 În plus, faptul că în cadrul anchetei EX/2008/008/IT Comisia a solicitat comunicarea rapoartelor de control și a informațiilor privind planurile de restructurare a două întreprinderi italiene participante la programul de restructurare nu permite să se concluzioneze că Comisia se ocupase de chestiunea dezafectării efective a tuturor instalațiilor de producție, inclusiv silozurile în litigiu.
191 În al doilea rând, în cadrul anchetei EX/2010/010/IT, în observațiile sale din 2 noiembrie 2011 cu privire la procesul‑verbal al reuniunii bilaterale din 4 mai 2011 (a se vedea punctul 28 de mai sus), Republica Italiană a susținut în mod expres că această anchetă și ancheta EX/2008/008/IT sunt distincte și, în particular, că prima comunicare din 9 decembrie 2010, pe de o parte, nu conținea nicio trimitere la ancheta EX/2008/008/IT și nici la inspecțiile efectuate în acest cadru și, pe de altă parte, menționa numai fapte sau circumstanțe constatate exclusiv în cursul anchetei EX/2010/010/IT.
192 Având în vedere cele ce precedă, motivul întemeiat pe încălcarea principiului ne bis in idem trebuie respins.
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine
193 Republica Italiană arată, în esență, că Comisia a încălcat principiile protecției încrederii legitime, cooperării loiale și bunei administrări, precum și obligația de solicitudine, în sensul că avea cunoștință de poziția autorităților italiene din perspectiva menținerii silozurilor în litigiu în ipoteza dezafectării integrale, dar nu a prezentat obiecții în această privință până la ancheta EX/2010/010/IT. În opinia sa, faptul de a include din nou chestiunea silozurilor în litigiu în ancheta EX/2010/010/IT constituie de asemenea o încălcare a principiilor cooperării loiale și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine.
194 Republica Franceză pretinde, în ceea ce o privește, că Comisia a încălcat principiul cooperării loiale în măsura în care, deși interpretarea dată de Comisie noțiunii de „instalații de producție” evoluase de‑a lungul timpului, ea nu ar fi informat despre aceasta toate statele membre, ceea ce, în opinia sa, ar fi generat inegalități de tratament între aceste state.
195 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene. În plus, consideră că argumentele invocate de Republica Franceză în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea principiului cooperării loiale se exprimă într‑un motiv care nu ar fi fost invocat de Republica Italiană și care, prin urmare, ar fi inadmisibil.
196 În primul rând, pentru motivele expuse la punctele 188-191 de mai sus, trebuie să se respingă susținerea Republicii Italiene potrivit căreia Comisia ar fi inclus din nou chestiunea silozurilor în litigiu în ancheta EX/2010/010/IT cu încălcarea principiilor cooperării loiale și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine.
197 În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (3) TUE, în temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
198 Principiul cooperării loiale are prin natură un caracter reciproc. Astfel, acesta obligă statele membre să ia toate măsurile apte să garanteze întinderea și eficacitatea dreptului Uniunii și impune instituțiilor Uniunii datorii reciproce de cooperare loială cu statele membre (Hotărârea din 16 octombrie 2003, Irlande/Comisia, C‑339/00, EU:C:2003:545, punctele 71 și 72, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Grecia/Comisia, T‑632/11, nepublicată, EU:T:2014:934, punctul 34).
199 Din jurisprudența amintită la punctul 198 de mai sus rezultă că în speță revenea statelor membre sarcina de a asigura înlăturarea incertitudinilor din perspectiva corectei aplicări a reglementării în cauză, eventual întrebând Comisia cu privire la posibilitatea de a acorda un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală unor întreprinderi care intenționau menținerea silozurilor, și aceasta cu atât mai mult cu cât, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 320/2006, decizia de acordare a ajutorului de restructurare incumbă statului membru sesizat cu o astfel de cerere.
200 În caz de îndoieli cu privire la corecta aplicare a reglementării în cauză, îi revenea Republicii Italiene sarcina să întrebe Comisia.
201 Or, din dosarul cauzei nu reiese că Republica Italiană ar fi întrebat în mod expres Comisia cu privire la posibilitatea de a menține silozurile în litigiu și de a beneficia de un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală. În particular, trebuie să se constate că această problemă nu a fost ridicată de autoritățile italiene în faxul din 22 martie 2006 trimis Comisiei în vederea obținerii de clarificări privind interpretarea proiectului de Regulament nr. 968/2006 în ceea ce privește în special dezafectarea integrală. Raportul organului de conciliere din 10 februarie 2013 (a se vedea punctul 30 de mai sus) confirmă de asemenea că Republica Italiană nu făcea parte din cele șase state membre care au adresat întrebări specifice privind includerea silozurilor în operațiunile de dezafectare.
202 Prin urmare, contrar susținerilor Republicii Italiene, Comisia nu era obligată să îi comunice poziția sa privind dezafectarea silozurilor în litigiu înaintea anchetei EX/2010/010/IT.
203 Având în vedere cele ce precedă, este de asemenea necesar să se respingă argumentația Republicii Franceze amintită la punctul 194 de mai sus, din moment ce, conform principiului cooperării loiale, nu se putea impune Comisiei să comunice tuturor statelor membre poziția sa privind dezafectarea silozurilor.
204 În sfârșit, articolul 40 al cincilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din același statut, stabilește că concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea concluziilor uneia dintre părți. În plus, articolul 145 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că memoriul în intervenție cuprinde, printre altele, concluziile intervenientului privind susținerea, în tot sau în parte, a concluziilor uneia dintre părțile principale, precum și motivele și argumentele invocate de intervenient.
205 Potrivit jurisprudenței, aceste dispoziții conferă intervenientului dreptul de a invoca în mod autonom nu numai argumente, ci și motive, cu condiția ca acestea să fie prezentate în susținerea concluziilor uneia dintre părțile principale și să nu fie cu totul diferite față de considerațiile aflate la baza litigiului, în forma în care acesta a luat naștere între reclamant și pârât, ceea ce ar avea drept rezultat modificarea obiectului acestuia (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 2011, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia, T‑394/08, T‑408/08, T‑453/08 și T‑454/08, EU:T:2011:493, punctele 41 și 42 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Doux/Comisia, T‑434/13, nepublicată, EU:T:2016:7, punctul 74 și jurisprudența citată).
206 În speță, susținând în esență că necomunicarea către toate statele membre a poziției Comisiei în ceea ce privește obligația de dezafectare a silozurilor în vederea obținerii unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală ar fi creat o inegalitate de tratament între aceste state, Republica Franceză invocă un motiv autonom care nu are temei nici în cererea introductivă, nici în memoriul în apărare.
207 Rezultă că motivul invocat de Republica Franceză nu are legătură cu obiectul litigiului astfel cum a fost definit de părțile principale și modifică, așadar, cadrul prezentului litigiu. Prin urmare, acesta trebuie respins ca fiind inadmisibil în aplicarea jurisprudenței amintite la punctul 205 de mai sus.
208 În al treilea rând, în ceea ce privește principiului protecției încrederii legitime, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a‑l invoca aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Astfel, constituie asemenea asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate și concordante, care provin din surse autorizate și de încredere. În schimb, nimeni nu poate invoca o încălcare a acestui principiu în lipsa unor asigurări precise pe care i le‑ar fi oferit administrația (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2012, Grecia/Comisia, T‑356/08, nepublicată, EU:T:2012:418, punctul 108 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Italia/Comisia, T‑255/13, nepublicată, EU:T:2015:838, punctul 143 și jurisprudența citată).
209 În speță, trebuie să se constate că Republica Italiană nu a demonstrat existența unor asigurări precise pe care le‑ar fi primit de la Comisie privind posibilitatea menținerii silozurilor în litigiu în ipoteza dezafectării integrale.
210 Primo, faptul că Comisia nu a emis în timpul anchetei EX/2008/008/IT obiecții la menținerea silozurilor în litigiu nu poate fi asimilat unei luări de poziție a instituției, aprobând interpretarea reglementării în cauză reținută de autoritățile italiene. Astfel, doar o manifestare expresă și clară din partea Comisiei le‑ar fi putut permite să concluzioneze că această instituție aprobase menținerea silozurilor în litigiu (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2011, Spania/Comisia, T‑106/10, nepublicată, EU:T:2011:740, punctul 69 și jurisprudența citată).
211 Secundo, contrar afirmațiilor Republicii Italiene, din cuprinsul punctului 189 de mai sus reiese că în cursul anchetei EX/2008/008/IT Comisia nu a constatat prezența unor silozuri pe siturile de producție ale anumitor întreprinderi italiene și s‑a limitat să noteze informațiile comunicate în această privință de inspectorii tehnici ai AGEA. În rest, trebuie amintit că, la vremea respectivă, punerea în aplicare a regimului de restructurare era încă în curs și, prin urmare, menținerea silozurilor nu era ilegală (a se vedea punctul 74 de mai sus).
212 Tertio, nu constituie o asigurare precisă în sensul jurisprudenței amintite la punctul 208 de mai sus împrejurarea evocată de Republica Italiană potrivit căreia Comisia nu a emis obiecții atunci când a primit copia planurilor de restructurare adoptate de beneficiarii ajutoarelor, astfel cum au fost aprobate de autoritățile italiene, din care reieșea că se urmărea menținerea silozurilor în litigiu.
213 În această privință, pe de o parte, lipsa obiecțiilor din partea Comisiei nu constituie, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 210 de mai sus, o manifestare expresă și clară a aprobării de către această instituție a menținerii silozurilor în litigiu. Pe de altă parte, trebuie amintit că, în aplicarea articolului 5 din Regulamentul nr. 320/2006, decizia de acordare a ajutorului de restructurare revine statelor membre, iar nu Comisiei. În plus, din articolul 9 din Regulamentul nr. 968/2006 reiese că statele membre sunt singurele responsabile pentru aprecierea admisibilității cererilor de ajutoare de restructurare și pentru verificarea aspectului că planurile de restructurare îndeplinesc toate condițiile enumerate la articolul 9 alineatul (2) din același regulament. În sfârșit, trebuie să se constate, astfel cum a constatat Comisia, că, în aplicarea articolului 10 alineatul (4) și a articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 968/2006, instituția primește o copie a planurilor de restructurare aprobate de statele membre fără să i se impună să formuleze observații privind aceste planuri.
214 În cadrul ședinței, Comisia a explicat că, atunci când primea planurile de restructurare, efectua un control în scopuri „statistice”, în sensul economic al termenului, care viza în esență verificarea impactului restructurării întreprinderii în cauză asupra reducerii cotelor, precum și a bugetelor de pus în aplicare. În schimb, conformitatea punerii în aplicare a restructurării în raport cu reglementarea în cauză era verificată într‑o a doua etapă, cu alte cuvinte, după punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de planul de restructurare.
215 Prin urmare, motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime trebuie respins.
216 În al patrulea și ultimul rând, Republica Italiană invocă încălcarea principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine pentru motivul, în esență, că Comisia știa înaintea anchetei EX/2010/010/IT că întreprinderile italiene beneficiare ale ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală intenționau să mențină silozurile în litigiu, dar nu ar fi emis nicio obiecție înaintea primei comunicări din 9 decembrie 2010.
217 Trebuie amintit că printre garanțiile conferite de dreptul Uniunii în cadrul procedurilor administrative se înscrie în special principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa (JO 2000, C 364, p. 1), care implică obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, EU:T:2012:501, punctul 76 și jurisprudența citată).
218 Din principiul bunei administrări decurge de asemenea obligația de solicitudine a administrației (Concluziile avocatului general Van Gerven prezentate în cauza Nölle, C‑16/90, EU:C:1991:233, punctul 28). În particular, reiese din jurisprudență că obligația de solicitudine implică în special că, atunci când administrația ia o decizie cu privire la situația unui funcționar sau a unui agent, aceasta trebuie să ia în considerare toate elementele care îi pot determina decizia și în același timp trebuie să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de interesul funcționarului în cauză (a se vedea Hotărârea din 5 decembrie 2006, Angelidis/Parlamentul, T‑416/03, EU:T:2006:375, punctul 117 și jurisprudența citată).
219 În speță, primo, din dosar nu reiese că înaintea anchetei EX/2010/010/IT Comisia a examinat chestiunea dezafectării efective a tuturor instalațiilor de producție a întreprinderilor italiene participante la regimul de restructurare (a se vedea punctele 188-190 de mai sus). În această privință, trebuie amintit că înaintea anchetei EX/2010/010/IT menținerea silozurilor nu era ilegală întrucât punerea în aplicare a regimului de restructurare era încă în curs (a se vedea punctul 211 de mai sus). Secundo, contrar afirmațiilor Republicii Italiene, nu este deloc cert că înaintea anchetei EX/2010/010/IT Comisia era informată cu privire la aspectul că întreprinderile italiene beneficiare ale ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală intenționau să mențină silozurile în litigiu în urma operațiunilor de dezafectare. Tertio, în caz de îndoieli cu privire la corecta aplicare a reglementării în cauză, îi revenea Republicii Italiene sarcina să întrebe Comisia, ceea ce aceasta însă nu a făcut (a se vedea punctele 199-201 de mai sus). Astfel, nu se poate reproșa Comisiei că a comunicat autorităților italiene poziția sa privind dezafectarea silozurilor în litigiu pentru prima dată în prima comunicare din 9 decembrie 2010. Prin urmare, Republica Italiană nu a demonstrat existența unei încălcări a principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine.
220 Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă primul aspect al celui de a treilea motiv și, prin urmare, al treilea motiv în totalitate.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, a orientărilor Comisiei stabilite în documentul VI/5330/97, precum și a obligației de motivare
221 Al patrulea motiv se compune în esență din două aspecte, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, a articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, precum și pe o neexaminare a poziției organului de conciliere și, al doilea, pe încălcarea orientărilor Comisiei stabilite în documentul VI/5330/97.
Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare, a articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, precum și pe o neexaminare a poziției organului de conciliere
222 Republica Italiană arată, în esență, că decizia atacată încalcă articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf și capitolul 3 din Regulamentul nr. 885/2006. În plus, ea invocă, în esență, o neexaminare a poziției organului de conciliere, precum și o nemotivare a deciziei atacate asupra acestui punct.
223 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
224 În primul rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, trebuie arătat, precum a arătat Comisia, că Republica Italiană se mulțumește să afirme că asemenea încălcări au fost săvârșite, fără să își susțină deloc afirmațiile.
225 Or, în aplicarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă, pe lângă obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a motivelor menționate, ceea ce lipsește în speță.
226 Prin urmare, trebuie respins motivul Republicii Italiene întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006 ca fiind inadmisibil.
227 În al doilea rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe neexaminarea de către Comisie a poziției exprimate de organul de conciliere în raportul său, trebuie amintit că, potrivit articolului 31 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1290/2005:
„Înaintea luării oricărei decizii de refuzare a finanțării, constatările în urma verificărilor Comisiei și răspunsurile statelor membre fac obiectul unei notificări scrise, iar ulterior cele două părți trebuie să încerce să ajungă la un acord asupra acțiunii ce trebuie [întreprinsă].
În cazul în care nu s‑a ajuns la niciun acord, statul membru poate să solicite deschiderea unei proceduri în scopul reconcilierii părților în termen de patru luni. Comisiei i se prezintă un raport privind rezultatul procedurii examinat înainte de a decide orice refuz de finanțare.”
228 Rezultă din această dispoziție că, înainte să adopte o decizie de refuz al finanțării, Comisia este ținută doar să „examineze” raportul organului de conciliere și, prin urmare, că acest raport nu este obligatoriu pentru ea.
229 Pe de altă parte, în speță reiese din raportul organului de conciliere din 10 februarie 2013 că, ținând seama de dificultățile de interpretare a reglementării în cauză cu care s‑a confruntat însăși Comisia, organul de conciliere a invitat Comisia să aibă în vedere reducerea sau abținerea de la orice corecție financiară, în aplicarea documentului VI/5330/97.
230 Or, în scrisoarea din 28 martie 2014, trimisă autorităților italiene de Comisie ca urmare a pronunțării Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), aceasta din urmă, în esență, a înlăturat posibilitatea de a reduce sau de a se abține de la orice corecție din cauza dificultăților de interpretare a reglementării în cauză, arătând în special că majoritatea celor 23 de state membre care au participat la regimul de restructurare a industriei zahărului interpretaseră în mod clar această reglementare în sensul că impune dezafectarea silozurilor și, prin urmare, că reglementarea în cauză nu ridica probleme de interpretare.
231 Procedând astfel, Comisia a luat, așadar, în mod implicit, dar necesar, poziție cu privire la avizul exprimat de organul de conciliere în raportul său.
232 În sfârșit, contrar celor pretinse de Republica Italiană, o motivare corespunzătoare poate consta într‑o reproducere literală a unor observații deja formulate de Comisie.
233 Prin urmare, Republica Italiană nu este îndreptățită să invoce nici neexaminarea poziției exprimate de organul de conciliere, nici nemotivarea deciziei atacate privind această poziție.
234 Având în vedere cele ce precedă, trebuie respins primul aspect a celui de al patrulea motiv.
Cu privire la a doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea orientărilor stabilite în documentul VI/5330/97
235 Republica Italiană, susținută de Republica Franceză și de Ungaria, reproșează Comisiei că a încălcat orientările stabilite în documentul VI/5330/97 pentru motivul, în esență, că, având în vedere, pe de o parte, dificultățile obiective de interpretare a reglementării în cauză cu privire la chestiunea menținerii silozurilor în caz de dezafectare integrală și, pe de altă parte, adoptarea imediată de autoritățile italiene a unor măsuri pentru remedierea neregularităților constatate de Comisie, aceasta ar fi trebuit să reducă cuantumul corecției financiare aferente restructurării industriei zahărului sau chiar să se abțină de la orice corecție, în conformitate cu orientările stabilite în documentul VI/5330/97. În această privință, ea arată că această soluție ar fi fost de asemenea conformă cu principiile echității și bunei administrări.
236 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
237 Potrivit anexei 2 la documentul VI/5330/97, intitulată „Consecințele financiare pentru lichidarea conturilor secțiunii [«Garantare»] a FEGA ale deficiențelor controalelor efectuate de statele membre”, trebuie aplicate corecții financiare atunci când Comisia constată că statele membre nu au efectuat controalele impuse în mod specific de regulamentele aplicabile sau, în orice caz, esențiale pentru garantarea legalității cheltuielii efectuate în cadrul secțiunii „Garantare” a FEGA.
238 Anexa 2 la documentul VI/5330/97, sub titlul „Cazuri‑limită”, la al doilea paragraf (denumit în continuare „cazul‑limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97”), prevede următoarele:
„În cazul în care deficiențele provin din dificultățile de interpretare a textelor comunitare, cu excepția situațiilor în care este permis în mod rezonabil să se considere că statul membru va discuta aceste dificultăți cu Comisia, și în cazul în care autoritățile naționale au făcut ceea ce era necesar pentru remedierea deficiențelor de îndată ce acestea au fost descoperite, acești factori de ponderare pot fi luați în considerare și pot să determine aplicarea unui coeficient mai mic sau lipsa unei corecții.”
239 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, adoptând norme de conduită administrativă care vizează să producă efecte externe, precum orientările care fac obiectul documentului VI/5330/97, și anunțând prin publicarea sau comunicarea lor statelor membre, precum în speță, că le va aplica pe viitor cazurilor vizate de acestea, instituția respectivă, în speță Comisia, se autolimitează în exercitarea puterii sale de apreciere și nu poate renunța la aceste norme, în caz contrar fiind sancționată, eventual pentru o încălcare a principiilor generale de drept, cum ar fi principiile egalității de tratament, securității juridice sau protecției încrederii legitime. Nu poate fi exclusă, așadar, posibilitatea ca, în anumite condiții și în funcție de conținutul acestora, astfel de reguli de conduită cu un domeniu de aplicare general să poată produce efecte juridice și ca, în special, administrația să nu se poată abate de la acestea într‑un caz anume fără a invoca rațiuni care să fie compatibile cu principiile generale de drept, cum ar fi principiul egalității de tratament sau principiul protecției încrederii legitime, cu condiția ca o astfel de abordare să nu contravină altor norme de drept al Uniunii cu forță juridică superioară [a se vedea în acest sens, Hotărârea din 9 septembrie 2011, Grecia/Comisia, T‑344/05, nepublicată, EU:T:2011:440, punctul 192, Hotărârea din 16 septembrie 2013, Spania/Comisia, T‑3/07, nepublicată, EU:T:2013:473, punctul 84 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iulie 2014, Grecia/Comisia, T‑376/12, EU:T:2014:623, punctul 106 (nepublicată)].
240 Pe de altă parte, trebuie observat că cazul limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 este un factor de ponderare care nu dă în mod automat dreptul la aplicarea sa. Astfel, după cum atestă modul de redactare a documentului VI/5330/97 care îl prevede, aplicarea acestuia este supusă a două condiții, pe de o parte, ca deficiența constatată de Comisie în cadrul procedurii de lichidare a conturilor să decurgă din dificultăți de interpretare a reglementării Uniunii Europene și, pe de altă parte, ca autoritățile naționale să fi făcut ceea ce este necesar pentru a remedia deficiența imediat ce aceasta a fost detectată de Comisie.
241 În ceea ce privește prima condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97, trebuie arătat, mai întâi, că Republica Italiană, Republica Franceză și Ungaria au susținut că mai multe state membre au avut dificultăți de interpretare a Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006, în particular privind noțiunea de „instalații de producție” și posibilitatea de a menține silozurile de stocare în cadrul dezafectării integrale a unui sit de producție a zahărului. În plus, Republica Franceză și Ungaria au susținut că Comisia însăși a avut dificultăți de interpretare și că poziția sa a evoluat în timp. Pe de altă parte, organul de conciliere a estimat că Comisia a avut dificultăți de interpretare din moment ce în anul 2006 a solicitat un aviz serviciului său juridic. În sfârșit, trebuie să se constate că Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), a soluționat numai chestiunea condițiilor în care un siloz nu este calificat drept instalație de producție aflată sub incidența obligației de dezafectare, dar nu s‑a pronunțat nici asupra chestiunii momentului în care trebuia apreciată utilizarea silozurilor, nici asupra celei dacă obligația de dezafectare implica în mod necesar distrugerea instalațiilor de producție.
242 Având în vedere circumstanțele amintite la punctul 241 de mai sus, și contrar celor pretinse de Comisie, trebuie să se constate că reglementarea în cauză punea dificultăți de interpretare din perspectiva chestiunii menținerii silozurilor în caz de dezafectare integrală.
243 Această constatare nu poate fi infirmată de argumentul Comisiei potrivit căruia a furnizat întotdeauna informații pe deplin coerente privind obligația de dezafectare a silozurilor statelor membre care i‑au adresat întrebarea, argument care nu este susținut și, în orice caz, nu are efecte asupra constatării existenței unor dificultăți obiective de interpretare a reglementării în cauză din perspectiva problemei menținerii silozurilor în caz de dezafectare integrală.
244 În speță, prima condiție pentru aplicarea cazului‑limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 este, așadar, îndeplinită.
245 În ceea ce privește a doua condiție de aplicare a cazului‑limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97, potrivit căreia statul membru trebuie să fi adoptat măsuri care vizează remedierea deficienței de îndată de aceasta a fost detectată, trebuie arătat că Republica Italiană a luat imediat măsuri pentru a se conforma poziției Comisiei exprimate în prima comunicare din 9 decembrie 2010, solicitând AGEA să suspende eliberarea garanțiilor constituite de beneficiarii ajutoarelor de restructurare conform articolului 16 din Regulamentul nr. 968/2006. În plus, Republica Italiană a prezentat scrisorile adresate de AGEA întreprinderilor italiene beneficiare ale ajutoarelor de restructurare, care indicau că AGEA nu poate elibera garanțiile și că sunt puse în întârziere să efectueze demolarea silozurilor înainte de 30 septembrie 2011.
246 A doua condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 era, așadar, de asemenea îndeplinită.
247 Cu toate acestea, rezultă din utilizarea verbului „a putea” în modul de redactare a cazului‑limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 că Comisia dispune de o putere de apreciere în vederea aplicării sale și, prin urmare, că nu este obligată să reducă sau să se abțină de la orice corecție financiară nici chiar atunci când sunt îndeplinite condițiile amintite la punctul 240 de mai sus.
248 În particular, Comisia poate refuza aplicarea cazului limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 dacă această aplicare poate conduce la încălcarea principiilor generale de drept al Uniunii, precum principiile proporționalității și egalității de tratament.
249 În această privință, trebuie arătat că în anexa la procesul‑verbal al reuniunii bilaterale din 4 mai 2011 este amintită poziția susținută de Comisie în cadrul respectivei reuniuni, potrivit căreia, evitând dezafectarea, producătorii de zahăr italieni obținuseră un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală, nu angajaseră nicio cheltuială în vederea dezafectării silozurilor în litigiu și obținuseră un beneficiu financiar din utilizarea acestor silozuri, în timp ce producătorii celorlalte state membre care și‑au dezafectat silozurile de stocare au trebuit să suporte toate sarcinile aferente fără să obțină niciun beneficiu din aceasta. Comisia concluziona astfel că, în aplicarea principiului egalității de tratament, nu putea accepta menținerea silozurilor în litigiu în Italia în condițiile în care negase acest drept altor state membre.
250 Această poziție este reiterată de Comisie în memoriul său în apărare, în care arată că menținerea silozurilor în litigiu ar fi conferit un avantaj important producătorilor italieni în raport cu concurenții lor originari din alte state membre care au procedat la dezafectarea lor.
251 Ținând seama de cele ce precedă, Comisia a estimat în mod întemeiat, în esență, că, în lipsa distrugerii silozurilor în litigiu, aplicarea cazului‑limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97 ar fi determinat o inegalitate de tratament între producătorii de zahăr italieni și cei originari din alte state membre care au trebuit să procedeze la distrugerea silozurilor în vederea obținerii ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală.
252 Prin urmare, nu se poate reproșa Comisie că nu a aplicat cazul limită prevăzut în anexa 2 la documentul VI/5330/97.
253 Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă al doilea aspect al celui de al patrulea motiv și, așadar, al patrulea motiv în totalitate.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006 și a principiului egalității de tratament, precum și pe o denaturare a faptelor
254 Al cincilea motiv este invocat în susținerea cererii de anulare a corecției aplicate pentru plata tardivă a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004 și se împarte în esență în trei aspecte, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament și, al treilea, pe o denaturare a faptelor.
Cu privire la primul aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006
255 Republica Italiană reproșează Comisiei, în esență, faptul că nu a admis că depășirea termenelor de plată a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004 (în continuare, „plățile în litigiu”) decurgea din existența unor condiții excepționale de gestionare, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, care ar fi justificat lipsa unei corecții în speță.
256 Comisia contestă motivul Republicii Italiene.
257 Potrivit considerentului (15) al Regulamentului nr. 883/2006:
„Legislația agricolă comunitară include, în cadrul FEGA, date limită pentru plata ajutoarelor către beneficiari, care trebuie respectate de către statele membre. Orice plată efectuată după aceste termene, a căror întârziere nu este justificată, trebuie considerată cheltuială nejustificată și prin urmare nu ar trebui să facă obiectul rambursărilor efectuate de către Comisie. Cu toate acestea, pentru a modula impactul financiar proporțional cu întârzierea plății, ar trebui prevăzute dispoziții pentru aplicarea eșalonată a reducerii plăților de către Comisie, în funcție de importanța întârzierii constatate. Mai mult, trebuie prevăzută o marjă forfetară, astfel încât reducerile să nu se aplice atunci când întârzierile de plată se datorează unor proceduri contencioase.”
258 Articolul 9 din Regulamentul nr. 883/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 451/2009 al Comisiei din 29 mai 2009 de modificare a Regulamentului nr. 883/2006 (JO 2009, L 135, p. 12), prevede:
„(1) Cheltuielile efectuate după expirarea termenelor de plată sunt eligibile pentru finanțare comunitară, iar plățile lunare se reduc după cum urmează:
(a) atunci când cheltuielile efectuate după expirarea termenelor limită reprezintă până la 4 % din cheltuielile efectuate înainte de expirarea termenelor limită, nu se efectuează nicio reducere;
(b) peste pragul de 4 %, toate cheltuielile suplimentare efectuate cu întârziere se reduc în conformitate cu următoarele norme:
– pentru cheltuieli efectuate în prima lună următoare lunii în care a expirat termenul de plată, cheltuielile se reduc cu 10 %;
– pentru cheltuieli efectuate în a doua lună următoare lunii în care a expirat termenul de plată, cheltuielile se reduc cu 25 %;
– pentru cheltuieli efectuate în a treia lună următoare lunii în care a expirat termenul de plată, cheltuielile se reduc cu 45 %;
– pentru cheltuieli efectuate în a patra lună următoare lunii în care a expirat termenul de plată, cheltuielile se reduc cu 70 %;
– pentru cheltuieli efectuate mai târziu decât în a patra lună următoare lunii în care a expirat termenul de plată, cheltuielile se reduc cu 100 %;
(c) pragul de 4 % prevăzut la alineatul (1) literele (a) și (b) este de 5 % pentru plăți cu termene de expirare după 15 octombrie 2009.
[…]
(3) Comisia aplică o eșalonare diferită de cele prevăzute la alineatele (1) și (2) și/sau rate de reducere mai mici sau nule, în cazul în care se întrunesc condiții speciale de gestionare pentru anumite măsuri sau în cazul în care sunt aduse justificări întemeiate de către statele membre.
[…]”
259 Potrivit jurisprudenței, cheltuielile de finanțare în sarcina FEGA trebuie calculate presupunând că termenele prevăzute de reglementarea agricolă aplicabilă sunt respectate. În consecință, atunci când autoritățile naționale efectuează plata ajutoarelor după expirarea termenului, ele pun în sarcina FEGA cheltuieli nelegale și, prin urmare, neeligibile (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 octombrie 1999, Italia/Comisia, C‑253/97, EU:C:1999:527, punctul 126, și Hotărârea din 12 septembrie 2007, Grecia/Comisia, T‑243/05, EU:T:2007:270, punctul 116). Pe cale de consecință, statul membru trebuie să își organizeze sistemul de controale ținând seama de termenul prevăzut de dreptul Uniunii pentru plățile ajutoarelor. Mai mult, marja de 4 % sau de 5 % prevăzută de articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 883/2006 servește tocmai să dea statelor membre posibilitatea de a efectua controale suplimentare, precizând totodată că numărul de luni de întârziere nu are nicio influență pentru plățile care nu depășesc acest prag (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 septembrie 2007, Grecia/Comisia, T‑243/05, EU:T:2007:270, punctul 116).
260 Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, revine statului membru sarcina de a demonstra că sunt îndeplinite condițiile de la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, cu alte cuvinte, să dovedească faptul că apar condiții excepționale de gestionare pentru anumite măsuri sau să prezinte justificări întemeiate. Acesta trebuie printre altele să demonstreze că întârzierile nu au depășit limite rezonabile (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 18 septembrie 2003, Grecia/Comisia, C‑331/00, EU:C:2003:472, punctul 117, Hotărârea din 11 iunie 2009, Grecia/Comisia, T‑33/07, nepublicată, EU:T:2009:195, punctul 372, și Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 136).
261 În sfârșit, întrucât articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006 introduce o derogare, acesta trebuie interpretat în mod restrictiv (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 137 și jurisprudența citată).
262 În speță, Republica Italiană nu contestă existența unor întârzieri la plată. Ea nu contestă nici faptul că cheltuielile plătite cu întârziere depășesc marja de 5 % din cheltuielile plătite cu respectarea cerințelor și termenelor. Ea susține însă că întârzierile erau justificate de condiții excepționale de gestionare. În opinia sa, aceste condiții excepționale de gestionare erau caracterizate de existența în Italia a mai multor proceduri contencioase complexe cu privire la legalitatea anumitor cheltuieli pe care le efectuase și de faptul că, din cauza acestor proceduri, Agenzia veneta per i pagamenti in agricultura (AVEPA, agenția de plăți pentru regiunea Veneția, Italia) suspendase totalitatea plăților datorate întreprinderilor implicate în aceste proceduri.
263 În primul rând, trebuie amintit că, printr‑o semnalare a Nucleo Antifrodi Carabinieri di Parma (Italia) (NAC, unitatea antifraudă a carabinierilor din Parma, Italia) din data de 7 februarie 2005, AVEPA și AGEA au fost informate despre existența unei fraude prezumate săvârșite în prejudiciul fondului, privind în special prime speciale pentru bovine masculi și plăți pentru extensificare pentru anii 2000-2003 primite de mai multe întreprinderi italiene.
264 Ca urmare a acestei semnalări, o procedură penală a fost introdusă împotriva acestor întreprinderi în fața Tribunale di Treviso (Tribunalul din Treviso, Italia), cu o ședință preliminară stabilită la 2 octombrie 2006.
265 Ținând seama de cele ce precedă, AVEPA a adoptat o măsură de suspendare a tuturor plăților datorate către două întreprinderi acuzate în această procedură penală, conform articolului 33 alineatul 1 din decreto legislativo (decretul legislativ) italian nr. 228/2001 din 18 mai 2001 (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 228”), potrivit căruia: „[p]rocedurile de plată de către agențiile de plăți acreditate […] se suspendă față de beneficiarii în legătură cu care organismele de verificare și de control au transmis informații detaliate privind perceperea de fonduri în sarcina bugetului comunitar sau național, până la stabilirea definitivă a faptelor”.
266 În paralel, Procura presso la Corte dei Conti per il Veneto (Parchetul de pe lângă Curtea de Conturi Veneția, Italia) a introdus o acțiune contabilă în fața Corte dei Conti per il Veneto (Curtea de Conturi Veneția, Italia) pentru aceleași fapte. La 23 septembrie 2009, aceasta a pronunțat sechestrul asigurător ante causam al bunurilor întreprinderilor beneficiare acuzate, precum și al plăților ale căror creditori erau acestea față de AVEPA, cu excepția, printre altele, a plăților în litigiu.
267 Având în vedere această decizie, la 19 octombrie 2009, AVEPA a reluat plata anumitor sume suspendate care nu intrau sub incidența sechestrului asigurător ante causam, printre care primele de sacrificare aferente anului de cerere 2004, obiect al plăților în litigiu.
268 Pe de altă parte, trebuie să se constate că Republica Italiană nu a susținut că plățile în litigiu făceau obiectul procedurilor penală și contabilă menționate la punctele 264 și 266 de mai sus. Dimpotrivă, în cadrul procedurii de verificare în cauză, aceasta a admis că plățile în litigiu, aferente liniilor bugetare 050302092124023, 050302102124033 și 050302992128007, nu aveau în mod specific legătură cu o hotărâre judiciară, invocând totodată „indisociabila conexitate” între, pe de o parte, plățile în cauză în procedurile descrise la punctele 263-266 de mai sus și, pe de altă parte, plățile în litigiu.
269 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că procedurile naționale invocate de Republica Italiană nu privesc plățile în litigiu și, prin urmare, că suspendarea plăților în litigiu nu este consecința unei proceduri judiciare sau a unei hotărâri judiciare, ci a aplicării de către AVEPA a articolului 33 alineatul (1) din Decretul legislativ nr. 228.
270 În al doilea rând, trebuie arătat că procedura de suspendare a plăților prevăzută la articolul 33 din Decretul legislativ nr. 228 se aplică cu titlu preventiv. Ea constă în a prezuma existența unor neregularități în cazul în care organele de control întocmesc un aviz în acest sens, înaintea chiar a stabilirii definitive a faptelor, și în a nu plăti cuantumurile în cauză beneficiarului decât dacă acesta este în final disculpat. Potrivit jurisprudenței, o astfel de abordare se opune, așadar, de principiu, respectării termenelor de plată (Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 140).
271 Prin urmare, trebuie să se constate, precum a constatat Comisia, că, în speță, procedura de suspendare a plăților în litigiu nu este constitutivă de condiții excepționale de gestionare. Astfel, procedura de suspendare a plăților prevăzută la articolul 33 din Decretul legislativ nr. 228 constituie o derogare de la termenele de plată care interferează cu buna funcționare a normelor Uniunii aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 142).
272 În al treilea rând, în pofida invitației Comisiei, amintită de organul de conciliere în raportul său din 6 mai 2014, Republica Italiană nu a prezentat niciun element pentru a stabili că marja de 5 % a fost depășită exclusiv din cauza unor plăți care au făcut obiectul unei contestații în fața instanțelor naționale.
273 Argumentul, invocat de Republica Italiană în replică, potrivit căruia, în esență, Comisia i‑ar fi impus în mod eronat să dovedească faptul că întârzierea plăților în litigiu își avea originea într‑o singură hotărâre judiciară nu poate fi decât respins. Astfel, reiese în special din scrisoarea din 18 ianuarie 2012, trimisă de Comisie Republicii Italiene în temeiul articolului 11 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, că, în vederea aplicării articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, Comisia a solicitat autorităților italiene să demonstreze că marja de 4 % prevăzută la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2006, ulterior urcată la 5 % în aplicarea articolului 9 alineatul (1) litera (c) din același regulament, a fost depășită din cauza unor proceduri judiciare, iar nu a unei singure decizii judiciare. În scrisoarea din 18 ianuarie 2012, Comisia a invitat de altfel încă o dată autoritățile italiene să furnizeze o copie a hotărârilor judiciare care să indice cuantumurile excedentare pentru fiecare dintre următoarele posturi bugetare: 050302092124023, 050302102124033 și 050302992128007.
274 În al patrulea și ultimul rând, complexitatea procedurilor contencioase în fața Tribunale di Treviso (Tribunalul din Treviso) și a Corte dei Conti per il Veneto (Curtea de Conturi Veneția), precum și caracterul excepțional al cazului de față, invocate de Republica Italiană, nu pot, nici ele, să justifice întârzierea plăților în litigiu, dat fiind că, astfel cum a fost amintit la punctul 259 de mai sus, marja de 5 %, prevăzută la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 883/2006, servește tocmai la a le oferi statelor membre posibilitatea de a efectua controale suplimentare fără ca numărul de luni de întârziere să aibă vreo influență asupra plăților care nu depășesc acest prag (a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 iulie 2012, Grecia/Comisia, T‑86/08, EU:T:2012:345, punctul 191, și Hotărârea din 26 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑84/09, nepublicată, EU:T:2012:471, punctul 146).
275 Având în vedere cele ce precedă, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând, pe de o parte, că nerespectarea termenelor de plată care decurge din procedurile judiciare trebuie acoperită de marja de 5 % prevăzută la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 883/2006 și, pe de altă parte, că faptul de a efectua plăți cu întârziere din cauza unui diferend menit să stabilească admisibilitatea unor plăți refuzate sau recuperate anterior de autoritățile naționale nu constituia o condiție particulară de gestiune, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, considerație pe care Comisia a adus‑o la cunoștința Republicii Italiene în scrisoarea din 2 iulie 2014 (a se vedea punctul 41 de mai sus).
276 În consecință, primul aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
277 Republica Italiană reproșează Comisiei că a încălcat principiul egalității de tratament întrucât a aplicat o corecție pentru plățile în litigiu, referitoare la soldul unor prime de sacrificare aferente anului de cerere 2004, în condițiile în care acestea erau într‑o situație similară celei a plăților tardive referitoare la cheltuielile care au făcut obiectul sechestrului asigurător ante causam al Curții de Conturi Veneția, în cuantum de aproximativ 4,4 milioane de euro, pentru care Comisia nu a aplicat nicio corecție.
278 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
279 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că principiul egalității de tratament sau al nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 9 septembrie 2004, Spania/Comisia, C‑304/01, EU:C:2004:495, punctul 31, Hotărârea din 14 decembrie 2004, Swedish Match, C‑210/03, EU:C:2004:802, punctul 70, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Nagy, C‑21/10, EU:C:2011:505, punctul 47).
280 În memoriul său în apărare, după ce a indicat că argumentarea Republicii Italiene nu era clară, Comisia a explicat că, în pofida caracterului tardiv al plăților care au făcut obiectul sechestrului asigurător ante causam al Curții de Conturi Veneția, acestea nu fuseseră incluse în corecție din cauza menționării, în diferitele linii bugetare pe care fuseseră declarate plățile, a marjei de 4 %, în timp ce situația este diferită pentru plățile în litigiu.
281 Aceste susțineri nu sunt contestate de Republica Italiană, care se limitează să afirme că toate plățile tardive vizate de procedura de verificare în cauză trebuiau justificate de o necesitate asigurătorie generală, care s‑a manifestat în adoptarea de către AVEPA a măsurii de suspendare a tuturor plăților datorate întreprinderilor acuzate în procedurile pendinte în Italia, conform articolului 33 din Decretul legislativ nr. 228.
282 Pe de o parte, din cuprinsul punctelor 266 și 271 de mai sus reiese, pe de o parte, că Curtea de Conturi Veneția nu a inclus plățile în litigiu în sumele care fac obiectul sechestrului asigurător ante causam pe care l‑a pronunțat și, pe de altă parte, că procedura de suspendare a plăților prevăzută la articolul 33 din Decretul legislativ nr. 228 se opune respectării reglementării Uniunii Europene privind termenele de plată. Republica Italiană nu este, așadar, îndreptățită să invoce existența unei necesități asigurătorii generale care ar fi justificat suspendarea plăților în litigiu de către AVEPA.
283 Pe de altă parte, nu se contestă de către Republica Italiană că în liniile bugetare pe care fuseseră declarate plățile corespunzătoare cuantumului de 4,4 milioane de euro se menționa marja de 4 %, în timp ce marja de 5 % nu era menționată în liniile bugetare aferente plăților în litigiu.
284 Ținând seama de cele ce precedă, Republica Italiană nu a demonstrat că plățile în litigiu și cele acoperite de marja de 4 %, în cuantum de 4,4 milioane de euro, erau într‑o situație comparabilă și, prin urmare, că Comisia ar fi adus atingere principiului egalității de tratament impunând o corecție numai pentru plățile în litigiu.
285 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al treilea aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe o denaturare a faptelor
286 Republica Italiană reproșează Comisiei că a denaturat faptele. În cererea introductivă, ea se limitează la a indica că, „[î]n lumina considerațiilor care precedă, decizia atacată rezultă, pentru partea contestată în cadrul prezentului motiv, nelegală din cauza denaturării faptelor […]”.
287 În înscrisurile sale, Comisia nu a contestat acest motiv. În ședință însă, ea a invocat o cauză de inadmisibilitate în privința acestuia întrucât ar fi lipsit de claritate.
288 Tot în cadrul ședinței, Republica Italiană a invocat inadmisibilitatea cauzei de inadmisibilitate invocate de Comisie, arătând că tardivitatea sa aduce atingere caracterului contradictoriu al procedurii în fața Tribunalului. Republica Italiană a precizat totuși că Tribunalul putea invoca din oficiu inadmisibilitatea motivului în cauză în ședință. În sfârșit, în ipoteza în care Tribunalul ar proceda astfel, Republica Italiană a precizat că, prin motivul său întemeiat pe denaturarea faptelor, ea urmărea în esență să conteste aprecierea circumstanțelor factuale ale speței efectuată de Comisie. Astfel, pentru Republica Italiană, circumstanțele speței justificau întârzierea plăților în litigiu.
289 Trebuie amintit că instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările din fiecare speță, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea acțiunii pe fond, fără a se pronunța în prealabil asupra admisibilității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctul 52).
290 Din explicațiile furnizate de Republica Italiană în ședință, amintite la punctul 288 de mai sus, rezultă că, prin motivul său întemeiat pe o denaturare a faptelor, ea înțelegea în mod implicit, dar necesar să reproșeze Comisiei că a săvârșit o eroare manifestă de apreciere a elementelor de fapt.
291 Or, reiese din cuprinsul punctelor 263-275 de mai sus că circumstanțele factuale susținute de Republica Italiană nu erau constitutive de condiții excepționale de gestionare, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006, care ar fi putut justifica caracterul tardiv al plăților în litigiu. Astfel, Republica Italiană nu este îndreptățită să invoce existența unei erori manifeste de apreciere care afectează decizia atacată.
292 Întrucât al treilea aspect al celui de al cincilea motiv nu este fondat, acesta trebuie respins fără a fi necesară pronunțarea asupra cauzelor de inadmisibilitate invocate în ședință de Comisie și, respectiv, de Republica Italiană.
293 Având în vedere cele de mai sus, al cincilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 501/2008, precum și a principiilor încrederii legitime și imputabilității corecțiilor financiare statelor membre
294 Al șaselea motiv este invocat în susținerea cererii de anulare a corecției aplicate pentru plata tardivă a anumitor cheltuieli privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole. Republica Italiană reproșează Comisiei că i‑a aplicat o corecție financiară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile calendaristice, prevăzut la articolul 20 primul paragraf din Regulamentul nr. 501/2008, între primirea cererilor de plată și plata efectivă a anumitor ajutoare privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole, pe care le acordase în cursul exercițiilor bugetare 2009 și 2010. În esență, în primul rând, Republica Italiană pretinde că nerespectarea termenului de plată stabilit la articolul 20 primul paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 își află originea în prezentarea eronată de către serviciile Comisiei a versiunii italiene a articolului 20 al doilea paragraf a doua teză din acest regulament în redactarea sa anterioară intrării în vigoare a rectificării publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 18 octombrie 2012 (JO 2012, L 287, p. 25, în continuare „dispoziția în litigiu”) și, prin urmare, că depășirea termenului prevăzut la articolul 20 primul paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 nu i‑ar fi imputabilă. Așadar, în opinia sa, este inechitabil să se pună în sarcina sa consecințele care decurg din aplicarea dispoziției în litigiu, cu atât mai mult cu cât în speță nu s‑ar putea constata niciun prejudiciu pentru bugetul Uniunii. În definitiv, eroarea pe care ar fi săvârșit‑o este vădit scuzabilă. În al doilea rând, ea arată că corecția financiară aplicată de Comisie are ca efect atribuirea unui efect retroactiv dispoziției în litigiu, cu încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
295 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
296 Articolul 20 din Regulamentul nr. 501/2008 prevede:
„Statul membru efectuează plățile prevăzute la articolele 18 și 19 în termen de șaizeci de zile calendaristice de la data primirii cererii de plată.
Cu toate acestea, acest termen poate fi suspendat în orice moment al perioadei de șaizeci de zile de la prima înregistrare a cererii de plată, prin notificare adresată organizației contractante creditoare privind faptul că cererea acesteia nu este admisibilă, fie deoarece plata nu este exigibilă, fie pentru că cererea nu este susținută de documentele justificative solicitate pentru toate cererile suplimentare, fie pentru că statul membru estimează ca fiind necesar să primească informații suplimentare sau să procedeze la efectuarea de verificări. Termenul începe să curgă din nou de la data primirii informațiilor solicitate sau de la data verificărilor efectuate de către statul membru, care trebuie trimise sau, respectiv, efectuate în termen de treizeci de zile calendaristice de la data notificării.
[…]”
297 Versiunea italiană a articolului 20 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 anterioară rectificării publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 18 octombrie 2012 prevedea următoarele:
„Cu toate acestea, acest termen poate fi suspendat în orice moment al perioadei de șaizeci de zile de la prima înregistrare a cererii de plată, prin notificare adresată organizației contractante creditoare privind faptul că cererea acesteia nu este admisibilă, fie deoarece plata nu este exigibilă, fie pentru că cererea nu este susținută de documentele justificative solicitate pentru toate cererile suplimentare, fie pentru că statul membru estimează ca fiind necesar să primească informații suplimentare sau să procedeze la efectuarea de verificări. Termenul începe să curgă din nou de la data primirii informațiilor solicitate sau de la data verificărilor efectuate de către statul membru, care trebuie trimise sau, respectiv, efectuate în termen de treizeci de zile calendaristice de la data notificării.”
[„Tale termine può tuttavia essere sospeso in qualunque momento del periodo di 60 giorni successivo alla prima registrazione della domanda di pagamento, mediante notifica all’organizzazione contraente creditrice che la domanda non è ricevibile, in quanto il credito non è esigibile oppure la domanda non è corredata dei documenti giustificativi necessari per le domande successive o lo Stato membro ritiene necessario richiedere informazioni supplementari o procedere a verifiche. Il termine decorre nuovamente a partire dalla data di ricevimento delle informazioni richieste o dalla data delle verifiche effettuate dallo Stato membro, che devono essere trasmesse o rispettivamente effettuate entro un termine di 30 giorni di calendario a decorrere dalla notifica.”]
298 Rectificarea publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 18 octombrie 2012 a înlocuit în dispoziția în litigiu expresia „curge din nou” („decorre nuovamente”) cu „continuă să curgă” („continua a decorrere”).
299 Pe de altă parte, reiese din jurisprudență că necesitatea unei interpretări a regulamentelor Uniunii exclude posibilitatea luării în considerare a unui anume text în mod izolat, ci impune ca, în caz de îndoială, acesta să fie interpretat și aplicat în lumina versiunilor existente în celelalte limbi oficiale (Hotărârea din 17 octombrie 1996, Lubella, C‑64/95, EU:C:1996:388, punctul 17).
300 În primul rând, în ceea ce privește motivele invocate de Republica Italiană întemeiate în esență pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 501/2008 și pe lipsa imputabilității autorităților italiene a depășirii termenului de plată prevăzut în primul paragraf al acestui articol, pe de o parte, trebuie arătat că versiunea italiană a articolului 20 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 era afectată de ambiguitate întrucât în prima teză viza în mod expres suspendarea termenului de plată stabilit la primul paragraf al articolului 20 din acest regulament („acest termen poate fi suspendat” – în limba italiană: „tale termine puo’ […] essere sospeso”), în timp ce în a doua teză părea să se refere la întreruperea aceluiași termen („[t]ermenul începe să curgă din nou de la data primirii informațiilor solicitate sau de la data verificărilor efectuate de către statul membru” – în limba italiană: „[i]l termine decorre nuovamente a partire dalla data di ricevimento delle informazioni richieste o dalla data delle verifiche effettuate dallo Stato membro”).
301 Pe de altă parte, Republica Italiană nu contestă susținerea Comisiei potrivit căreia articolul 2941 și următoarele din Codul civil italian operează o distincție între suspendarea termenelor și întreruperea termenelor, întreruperea determinând curgerea unui nou termen, în timp ce, în caz de suspendare, termenul scurs înainte de intervenirea cauzei de suspendare se adaugă celui care reîncepe să curgă după dispariția evenimentului care a justificat suspendarea.
302 Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței amintite la punctul 299 de mai sus, Republica Italiană nu putea interpreta dispoziția în litigiu ca permițându‑i, prin cereri de informații sau prin verificări suplimentare la organizații contractante creditoare, să întrerupă termenul stabilit la primul paragraf al articolului 20 din Regulamentul nr. 501/2008 fără să verifice în prealabil dacă celelalte versiuni lingvistice ale dispoziției în litigiu confirmă interpretarea sa și, dacă este cazul, să interpreteze și să aplice această dispoziție în lumina versiunilor stabilite în celelalte limbi oficiale, precum și a economiei și finalității reglementării din care face parte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau, 30/77, EU:C:1977:172, punctul 14, și Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Givane și alții, C‑257/00, EU:C:2003:8, punctul 37).
303 Or, în speță, Republica Italiană a aplicat dispoziția în litigiu, în pofida ambiguității sale din perspectiva articolului 20 al doilea paragraf prima teză din Regulamentul nr. 501/2008, fără a lua în considerare celelalte versiuni lingvistice ale articolului 20 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 501/2008, fiind astfel exclusiv responsabilă de încălcarea termenului de plată prevăzut la articolul 20 primul paragraf din Regulamentul nr. 501/2008.
304 Prin urmare, trebuie respinse motivele întemeiate pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 501/2008 și pe lipsa imputabilității întârzierilor la plată Republicii Italiene.
305 În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime din cauza aplicării retroactive a dispoziției în litigiu astfel cum a fost rectificată în anul 2012, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, acest principiu poate fi invocat împotriva unei reglementări a Uniunii numai în măsura în care Uniunea însăși a creat în prealabil o situație susceptibilă să genereze o încredere legitimă (a se vedea Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Weidacher, C‑179/00, EU:C:2002:18, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iunie 2009, Polonia/Comisia, T‑257/04, EU:T:2009:182, punctul 245).
306 Or, în speță nu s‑a stabilit că Uniunea a creat o situație care a permis Republicii Italiene să creadă în corectitudinea dispoziției în litigiu și să se aștepte în mod legitim să o poată aplica.
307 Primo, reiese în esență din Comunicarea din 27 aprilie 2010, adresată în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 (a se vedea punctul 43 de mai sus), pe de o parte, că în două anchete precedente Comisia constatase deja probleme de întârziere la plată în ceea ce privește Republica Italiană și, pe de altă parte, că, începând cu anul 2005, serviciile Comisiei au explicat întotdeauna, în schimburile lor cu autoritățile italiene, cum trebuie interpretate dispozițiile care fac în prezent obiectul articolului 20 din Regulamentul nr. 883/2006.
308 Astfel, și ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii adoptate în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, Comisia a prezentat o scrisoare din 9 februarie 2006 pe care o adresase Republicii Italiene în cadrul unei anchete precedente, în care indica în mod expres că „termenul [de plată trebuie] să reînceapă să curgă imediat ce sunt primite informațiile așteptate sau este efectuată verificarea”.
309 În această privință, trebuie precizat că reglementarea aplicabilă faptelor vizate de ancheta menționată la punctul 308 de mai sus nu era articolul 20 din Regulamentul nr. 501/2008, ci articolul 12 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 94/2002 al Comisiei din 18 ianuarie 2002 referitor la normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2826/2000 al Consiliului privind acțiunile de informare și de promovare pentru produsele agricole pe piața internă (JO 2002, L 17, p. 30). Însă aceste două dispoziții erau în esență identice. Astfel, potrivit articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul nr. 94/2002:
„Statul membru efectuează plățile prevăzute la alineatele precedente în termen de șaizeci de zile calendaristice de la data primirii cererii. Cu toate acestea, acest termen poate fi suspendat în orice moment al perioadei de șaizeci de zile de la prima înregistrare a cererii de plată, prin notificare adresată contractului creditor privind faptul că creanța din cererea acestuia nu este admisibilă, fie deoarece creanța nu este exigibilă, fie pentru că cererea nu este susținută de documentele justificative solicitate pentru toate cererile suplimentare, fie dacă statul membru estimează ca fiind necesar să primească informații suplimentare sau să procedeze la efectuarea de verificări. Termenul continuă să curgă începând cu data primirii informațiilor solicitate, care trebuie transmise în termen de treizeci de zile calendaristice. Cu excepția cazurilor de forță majoră, întârzierea plăților sus‑menționate atrage o reducere a rambursării statului membru, în conformitate cu prevederile articolului articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 296/96.” [traducere neoficială]
310 Prin urmare, trebuie să se considere că, înainte de a adopta decizia atacată, Comisia informase, în mai multe rânduri, autoritățile italiene cu privire la modul în care trebuia calculat termenul de plată de șaizeci de zile după suspendarea acestuia.
311 Secundo, în ședință, Republica Italiană a confirmat că, la momentul lansării procedurii de verificare în cauză, ea este cea care a informat Comisia cu privire la problema de traducere a dispoziției în litigiu. Prin urmare, Republica Italiană nu ignora faptul că dispoziția în litigiu probabil nu era corectă, dar a decis totuși în mod deliberat să o aplice.
312 Având în vedere cele ce precedă, Republica Italiană nu poate pretinde că dispoziția în litigiu a generat o încredere legitimă în ce o privește.
313 În al treilea și ultimul rând, trebuie respins argumentul Republicii Italiene potrivit căruia nerespectarea termenelor de plată nu ar fi cauzat un prejudiciu bugetului Uniunii și, prin urmare, că ar fi inechitabil să se pună în sarcina sa consecințele aplicării dispoziției în litigiu.
314 Astfel, reiese din jurisprudență că FEGA finanțează doar intervențiile efectuate în conformitate cu dispozițiile Uniunii în cadrul organizării comune a piețelor agricole (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 24 februarie 2005, Grecia/Comisia, C‑300/02, EU:C:2005:103, punctul 32 și jurisprudența citată).
315 Or, reglementarea Uniunii Europene impune statelor membre respectarea termenului de plată prevăzut la articolul 20 din Regulamentul nr. 501/2008, cu riscul unor sancțiuni financiare.
316 Mai întâi, rezultă din considerentul (15) al Regulamentului nr. 883/2006, expus la punctul 257 de mai sus, că orice plată efectuată după termenele stabilite de reglementarea Uniunii Europene pentru plata ajutoarelor către beneficiari a cărei întârziere nu este justificată trebuie considerată cheltuială nelegală și, prin urmare, nu ar trebui să facă obiectul rambursărilor efectuate de Comisie.
317 În plus, articolul 20 al treilea paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 prevede că, „[c]u excepția cazurilor de forță majoră, orice întârziere în ceea ce privește plățile atrage o reducere a avansului lunar plătit de către Comisie statului membru, în conformitate cu prevederile articolului 9 din Regulamentul […] nr. 883/2006”.
318 În sfârșit, potrivit considerentului (19) al Regulamentului nr. 501/2008, „[î]n scopul respectării cerințelor privind gestiunea bugetară, este esențial să se prevadă o sancțiune financiară […] în caz de întârziere a plăților de către statele membre”.
319 În lumina celor ce precedă, depășirea de către Republica Italiană a termenului de plată prevăzut la articolul 20 primul paragraf din Regulamentul nr. 501/2008 încalcă reglementarea Uniunii Europene și este suficientă pentru a determina nelegalitatea cheltuielilor și, prin urmare, neeligibilitatea lor, fără a fi necesar să se stabilească existența unui prejudiciu pentru fond.
320 În consecință, cel de al șaselea motiv trebuie respins.
321 Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Republica Italiană nu este fondat, acțiunea se respinge în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
322 În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură,partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
323 Întrucât Republica Italiană a căzut în pretenții, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile efectuate de Comisie.
324 În sfârșit, conform articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
325 Prin urmare, Republica Franceză și Ungaria suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată ale Comisiei Europene.
3) Republica Franceză și Ungaria suportă propriile cheltuieli de judecată.
KanninenSchwarczIliopoulos
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 martie 2019.
Semnături
Cuprins
Cadrul juridic
Regulamentul (CE) nr. 320/2006
Regulamentul (CE) nr. 968/2006
Istoricul cauzei
Decizia atacată
Cu privire la corecția financiară aferentă cheltuielilor angajate în temeiul regimului temporar de restructurare a industriei zahărului
Cu privire la corecția financiară aplicată pentru plata tardivă a soldului primelor de sacrificare aferente anului de cerere 2004
Cu privire la corecția financiară aplicată pentru plata tardivă a anumitor cheltuieli privind acțiunile de informare și de promovare pentru produse agricole
Procedura și concluziile părților
În drept
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, precum și pe insuficiența motivării
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1290/2005
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității
Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat în esență pe insuficiența motivării
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006, a dreptului la apărare, a Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006, precum și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C 187/12-C189/12)
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006 și a dreptului la apărare
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 și a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C 187/12-C189/12)
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale, ne bis in idem și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine
Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului ne bis in idem
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, cooperării loiale și bunei administrări, precum și a obligației de solicitudine
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, a orientărilor Comisiei stabilite în documentul VI/5330/97, precum și a obligației de motivare
Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare, a articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a capitolului 3 din Regulamentul nr. 885/2006, precum și pe o neexaminare a poziției organului de conciliere
Cu privire la a doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea orientărilor stabilite în documentul VI/5330/97
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006 și a principiului egalității de tratament, precum și pe o denaturare a faptelor
Cu privire la primul aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2006
Cu privire la al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
Cu privire la al treilea aspect al celui de al cincilea motiv, întemeiat pe o denaturare a faptelor
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul nr. 501/2008, precum și a principiilor încrederii legitime și imputabilității corecțiilor financiare statelor membre
Cu privire la cheltuielile de judecată