HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
6 octombrie 2021(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Marca Uniunii Europene verbală Muresko – Mărcile naționale verbale anterioare Muresko – Revendicarea seniorității mărcilor naționale anterioare după înregistrarea mărcii Uniunii Europene – Articolele 39 și 40 din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Înregistrare a mărcilor naționale anterioare care a expirat la data revendicării”
În cauza T‑32/21,
Daw SE, cu sediul în Ober‑Ramstadt (Germania), reprezentată de A. Haberl, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de E. Markakis, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 25 noiembrie 2020 (cauza R 1686/2020‑4) privind revendicarea seniorității unor mărci naționale anterioare identice pentru marca Uniunii Europene verbală Muresko nr. 15465719,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din doamna V. Tomljenović, președintă, domnul F. Schalin și doamna P. Škvařilová-Pelzl (raportoare), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 ianuarie 2021,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 30 martie 2021,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
[omissis]
Concluziile părților
9 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO să înregistreze revendicarea în litigiu pentru marca Uniunii Europene în cauză;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
10 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
11 Reclamanta nu contestă că, la momentul la care a introdus cererea de revendicare în litigiu în fața EUIPO, înregistrarea mărcilor poloneză și germană expirase, astfel cum a arătat examinatoarea în scrisoarea de notificare din 10 februarie 2020.
12 În susținerea prezentei acțiuni, ea se limitează în esență să invoce un motiv unic, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de camera de recurs și care rezultă dintr‑o interpretare prea restrictivă, la punctul 12 din decizia atacată, a articolului 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 din același regulament, potrivit căreia marca națională anterioară identică ar trebui să fie înregistrată și în vigoare la data revendicării seniorității. Această interpretare greșită ar fi determinat camera de recurs să respingă în mod eronat calea sa atac, în loc să anuleze decizia examinatoarei de respingere a revendicării în litigiu și să înregistreze revendicarea respectivă pentru marca Uniunii Europene în cauză.
13 Reclamanta susține în esență că titularul mărcii naționale anterioare identice a cărei înregistrare a expirat dispune încă de dreptul de a revendica senioritatea acesteia în favoarea oricărei mărci a Uniunii Europene solicitate sau înregistrate ulterior dacă, la momentul la care introduce cererea sa revendicare, a fost admisă o revendicare întemeiată pe aceeași marcă națională pentru o altă marcă a Uniunii Europene.
[omissis]
18 EUIPO respinge argumentele reclamantei și solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată.
19 Motivul unic invocat de reclamantă ridică o problemă de interpretare a articolului 40 din Regulamentul nr. 2017/1001 coroborat cu articolul 39 din același regulament, la care acesta face trimitere, prin care se urmărește să se stabilească dacă titularul unei mărci a Uniunii Europene pentru care a fost admisă o revendicare a seniorității unei mărci naționale anterioare identice se poate prevala de ficțiunea menținerii înregistrării mărcii naționale anterioare în favoarea unei alte mărci a Uniunii Europene pentru care a fost introdusă o cerere de revendicare a seniorității mărcii naționale anterioare după expirarea înregistrării acestei mărci naționale anterioare.
[omissis]
22 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestora, ci și de contextul lor și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceste dispoziții [a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2018, COBRA, C‑192/17, EU:C:2018:554, punctul 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 ianuarie 2020, Comisia/Italia (Directiva combatere a întârzierii efectuării plăților), C‑122/18, EU:C:2020:41, punctul 39 și jurisprudența citată].
23 Pe de altă parte, reiese din jurisprudență că dispozițiile derogatorii trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 ianuarie 2020, Pensionsversicherungsanstalt (Încetarea activității după vârsta de pensionare), C‑32/19, EU:C:2020:25, punctul 38 și jurisprudența citată]. Ca urmare a consecințelor care decurg din revendicarea seniorității unei mărci naționale anterioare identice, în temeiul articolelor 39 și 40 din Regulamentul 2017/1001, care derogă de la principiul potrivit căruia titularul unei astfel de mărci ar trebui să piardă drepturile conferite de aceasta în cazul nereînnoirii înregistrării sale, condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de revendicare să poată fi admisă trebuie să facă obiectul unei interpretări restrictive [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește condiția identității mărcilor în cauză, Hotărârea din 19 ianuarie 2012, Shang/OAPI (justing), T‑103/11, EU:T:2012:19, punctul 17].
24 În speță, este necesar, în primul rând, să se arate că, potrivit articolului 40 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, marca națională anterioară identică a cărei senioritate este revendicată de titularul mărcii Uniunii Europene trebuie să fie, potrivit diferitor versiuni lingvistice, o marcă „înregistrată” sau „care este înregistrată” într‑un stat membru.
25 Această formulare, la indicativ prezent, arată în mod clar că marca națională anterioară identică, a cărei senioritate este revendicată în favoarea mărcii Uniunii Europene, trebuie să fie înregistrată la momentul introducerii cererii de revendicare a seniorității.
26 Astfel, reclamanta nu poate pretinde în mod întemeiat în esență că articolul 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 din același regulament s‑ar limita să impună ca marca națională anterioară să fi fost înregistrată la un moment dat în trecut, pentru a evita ca o simplă marcă de utilizare să poată fi invocată în susținerea unei revendicări a seniorității.
27 În al doilea rând, o astfel de interpretare literală a articolului 40 din Regulamentul 2017/1001 este confirmată de contextul în care se înscrie acest articol. Astfel, în conformitate cu alineatul (4) al articolului menționat, acesta trebuie aplicat în coroborare cu articolul 39 alineatul (3) din același regulament. Or, din această din urmă dispoziție, astfel cum a fost interpretată în jurisprudență, rezultă că singurul efect al revendicării seniorității unei mărci naționale anterioare identice este acela că titularul mărcii Uniunii Europene a cărui cerere de revendicare a seniorității a fost admisă va putea, în cazul în care ar renunța la marca națională anterioară sau ar lăsa‑o să expire, să pretindă să beneficieze în continuare de aceleași drepturi cu cele pe care le‑ar fi avut dacă această din urmă marcă ar fi continuat să fie înregistrată [Hotărârea din 19 ianuarie 2012, justing, T‑103/11, EU:T:2012:19, punctul 17, și Hotărârea din 20 februarie 2013, Langguth Erben/OHMI (MEDINET), T‑378/11, EU:T:2013:83, punctul 28].
28 Sistemul de revendicare a seniorității unei mărci naționale după înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene, astfel cum rezultă din articolul 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 alineatul (3) din același regulament, se întemeiază astfel pe principiul că titularul mărcii naționale anterioare nu va renunța la această marcă sau nu o va lăsa să expire înainte ca cererea de revendicare a seniorității pe care a formulat‑o deja să fi fost admisă în favoarea mărcii Uniunii Europene, ceea ce implică a fortiori că la data formulării acestei cereri de revendicare nu expirase încă înregistrarea mărcii naționale anterioare identice.
29 Această interpretare a articolului 40 din Regulamentul 2017/1001 este coerentă cu aplicarea practică a acestui articol de către EUIPO, astfel cum este descrisă la punctul 13.2 din secțiunea 2 din partea B din Orientările EUIPO privind examinarea, potrivit căruia „[acesta din urmă] trebuie să verifice atât ca marca anterioară să fi fost înregistrată în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii [Uniunii Europene], cât și ca înregistrarea anterioară să nu fi expirat în momentul în care s‑a efectuat cererea” și potrivit căruia, „[d]acă înregistrarea anterioară era expirată în momentul revendicării, senioritatea nu poate fi revendicată, chiar dacă legislația națională privind mărcile prevede o perioadă de grație de 6 luni pentru reînnoire”.
30 În al treilea rând, interpretarea menționată a articolului 40 din Regulamentul nr. 2017/1001 coroborat cu articolul 39 alineatul (3) din același regulament este conformă cu finalitatea sistemului de revendicare a seniorității unei mărci naționale după înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene, care este de a permite titularilor de mărci naționale și ale Uniunii Europene identice să își raționalizeze portofoliile de mărci menținându‑și drepturile anterioare. Astfel, odată ce a fost admisă revendicarea seniorității mărcii naționale anterioare identice pentru marca Uniunii Europene, titularul poate lăsa prima marcă să expire, continuând totodată să beneficieze, pentru a doua marcă, de aceleași drepturi cu cele pe care le‑ar fi avut dacă prima marcă ar fi continuat să fie înregistrată (a se vedea punctul 27 de mai sus).
31 În conformitate cu această finalitate și astfel cum rezultă din modul de redactare a articolului 39 alineatele (3) și (4) din Regulamentul 2017/1001, care este de strictă interpretare (a se vedea punctul 23 de mai sus), această prezumție a menținerii drepturilor aferente mărcii naționale anterioare identice nu se aplică în general, astfel cum pretinde reclamanta, ci numai în favoarea mărcii Uniunii Europene identice și pentru produsele sau serviciile identice pentru care a fost admisă revendicarea seniorității și în cazul unei nereînnoiri a înregistrării mărcii naționale anterioare identice.
32 Astfel, se prevede în mod expres că prezumția menționată nu se aplică în cazul în care marca națională în cauză este declarată nulă sau titularul acesteia este decăzut din drepturi cu efect înainte de data de depunere sau de data de prioritate a mărcii Uniunii Europene.
33 În plus, reiese din jurisprudență că aceeași prezumție nu permite mărcii naționale anterioare să continue să existe ca atare și că o eventuală utilizare a semnului în cauză după radierea acestei din urmă mărci trebuie privită, într‑un asemenea caz, ca o utilizare a mărcii Uniunii Europene, iar nu a mărcii naționale anterioare radiate (Hotărârea din 19 aprilie 2018, Peek & Cloppenburg, C‑148/17, EU:C:2018:271, punctul 30). Acest lucru confirmă că o revendicare a seniorității admisă nu are ca efect să conducă la supraviețuirea mărcii naționale anterioare în cauză și nici măcar doar să mențină anumite drepturi aferente acesteia în mod independent de marca Uniunii Europene în favoarea căreia a fost admisă revendicarea seniorității.
34 Această interpretare strictă a domeniului de aplicare al prezumției menținerii drepturilor aferente mărcii naționale anterioare identice nu este repusă în discuție de o interpretare a articolului 40 din Regulamentul 2017/1001 în lumina considerentului (12) al aceluiași regulament, exprimând obiectivul, urmărit în regulamentul menționat, de a menține drepturile dobândite de titularii unor mărci anterioare.
35 Pe de o parte, deși preambulul unui act al Uniunii poate preciza conținutul acestuia, el nu poate fi invocat pentru a deroga chiar de la dispozițiile actului respectiv (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA, C‑344/04, EU:C:2006:10, punctul 76). Astfel, conținutul considerentului (12) al Regulamentului 2017/1001 nu permite să se deroge de la o condiție care a fost impusă de articolul 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 alineatul (3) din același regulament, pentru ca revendicarea seniorității unei mărci naționale anterioare identice să poată fi admisă. Pe de altă parte și în orice caz, acest considerent, care face trimitere la „principiul priorității, potrivit căruia o marcă înregistrată anterior are prioritate față de mărcile înregistrate ulterior”, se întemeiază el însuși pe ideea că drepturile dobândite de titularul unei mărci anterioare nu pot prevala față de cele conferite de mărcile înregistrate ulterior decât în măsura în care marca respectivă este înregistrată. Conținutul acestui considerent este, așadar, coerent cu o interpretare a articolului 40 din Regulamentul 2017/1001 potrivit căreia marca națională anterioară identică a cărei senioritate se solicită trebuie înregistrată la momentul introducerii cererii de revendicare a seniorității.
36 Această interpretare strictă a domeniului de aplicare al prezumției nu este repusă în discuție nici de punctul 30 din Hotărârea din 19 aprilie 2018, Peek & Cloppenburg (C‑148/17, EU:C:2018:271), la care se referă reclamanta. Astfel, în cuprinsul acesteia, Curtea nu constată că titularul mărcii Uniunii Europene în favoarea căreia a fost admisă revendicarea seniorității unei mărci naționale anterioare identice s‑ar putea prevala de ficțiunea menținerii înregistrării mărcii respective în favoarea unei alte mărci a Uniunii Europene, ci confirmă mai degrabă că ficțiunea respectivă are doar un domeniu de aplicare limitat (a se vedea punctul 33 de mai sus).
37 În sfârșit, ea nu este repusă în discuție nici de articolul 139 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001, potrivit căruia „[c]ererea de înregistrare a mărcii naționale provenită din transformarea unei cereri sau a unei mărci UE beneficiază, în statul membru respectiv, de data de depunere sau de data de prioritate a acestei cereri sau a acestei mărci și, dacă este cazul, de senioritatea unei mărci din acest stat revendicată în conformitate cu articolul 39 sau 40” din regulamentul menționat. Astfel, menținerea drepturilor aferente mărcii naționale anterioare identice se aplică, și în acest caz, doar în favoarea cererii de înregistrare a unei mărci naționale care rezultă din transformarea mărcii Uniunii Europene pentru care a fost admisă revendicarea seniorității.
38 Prin urmare, reclamanta nu este îndreptățită să pretindă că articolul 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 alineatul (3) din același regulament ar putea permite aplicarea prezumției privind menținerea drepturilor aferente mărcii naționale anterioare identice, după expirarea acesteia, în favoarea unei alte mărci a Uniunii Europene decât cea în favoarea căreia a fost admisă cererea de revendicare a seniorității, de exemplu în susținerea unei revendicări a seniorității mărcii naționale anterioare pentru această altă marcă a Uniunii Europene.
39 Astfel, simplul fapt că reclamanta ar fi îndreptățită să se prevaleze, în favoarea mărcii Uniunii Europene înregistrate cu numărul 340810, de prezumția menținerii drepturilor aferente mărcilor poloneză și germană, chiar și după expirarea înregistrării lor, nu înseamnă că aceasta ar putea să se prevaleze de asemenea de aceeași prezumție în susținerea revendicării în litigiu pentru marca Uniunii Europene în cauză. Astfel, de drepturile anterioare pe care le invocă în această privință nu beneficiază, în principiu, decât pentru marca Uniunii Europene înregistrată cu numărul 340810, pentru care a fost admisă revendicarea seniorității mărcilor poloneză și germană.
40 Având în vedere aprecierile care precedă, camera de recurs nu a săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când a interpretat, la punctul 12 din decizia atacată, articolul 40 din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 39 din același regulament în sensul că marca națională anterioară identică a cărei senioritate este revendicată în beneficiul unei mărci a Uniunii Europene înregistrate ulterior trebuie să fie ea însăși înregistrată și în vigoare la data introducerii cererii de revendicare a seniorității.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Daw SE la plata cheltuielilor de judecată.
Tomljenović | Schalin | Škvařilová-Pelzl |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 octombrie 2021.
Semnături