HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)
24 noiembrie 2010
Cauza T‑9/09 P
Luigi Marcuccio
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Respingerea acțiunii în primă instanță ca vădit inadmisibilă — Cerere de restituire a unor bunuri personale — Notificarea deciziei de respingere a reclamației într‑o altă limbă decât cea a reclamației — Acțiune tardivă — Lipsa răspunsului la un capăt de cerere prezentat în primă instanță”
Obiectul: Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia (F‑133/06, RepFP, p. I‑A‑1‑343 și II‑A‑1‑1883), și prin care se urmărește anularea acestei ordonanțe
Decizia: Anulează Ordonanța Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia (F‑133/06, RepFP, p. I‑A‑1‑343 și II‑A‑1‑1883), în măsura în care prin aceasta s‑a omis pronunțarea asupra cererii de declarare a inexistenței deciziei atacate în primă instanță. Respinge recursul cu privire la restul motivelor. Respinge acțiunea, în măsura în care avea ca obiect declararea inexistenței deciziei în litigiu. Domnul Luigi Marcuccio suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei cauze. Cheltuielile de judecată legate de procedura în primă instanță în care s‑a pronunțat Ordonanța Marcuccio/Comisia, citată anterior, sunt suportate potrivit modalităților stabilite la punctul 2 din dispozitivul acesteia.
Sumarul hotărârii
1. Procedură — Motivarea hotărârilor — Conținut — Obligația de a se pronunța cu privire la fiecare încălcare a drepturilor invocată
[Statutul Curții de Justiție, art. 36, și anexa I, art. 7 alin. (1)]
2. Acte ale instituțiilor — Prezumție de validitate — Act inexistent — Noțiune
(art. 288 TFUE)
3. Funcționari — Acțiune — Acțiune în despăgubire — Origine — Raport de muncă — Temei legal
(art. 270 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76)
5. Recurs — Motive — Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă realizată de Tribunalul Funcției Publice — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)
6. Procedură — Termen
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 39 alin. (1) și art. 100 alin. (1) și (3)]
7. Recurs — Motive — Motiv îndreptat împotriva deciziei Tribunalului Funcției Publice privind cheltuielile de judecată — Inadmisibilitate în caz de respingere a tuturor celorlalte motive
[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (2)]
1. Chiar dacă obligația Tribunalului Funcției Publice de a‑și motiva deciziile nu presupune ca acesta să răspundă, în mod amănunțit, la toate argumentele invocate de părți, în special în cazul în care acestea nu sunt suficient de clare și de precise și nu se întemeiază pe elemente de probă corespunzătoare, respectiva obligație impune, cel puțin, ca Tribunalul Funcției Publice să examineze toate susținerile referitoare la încălcarea unor drepturi.
(a se vedea punctul 30)
Trimitere la:
Tribunal: 19 noiembrie 2009, Michail/Comisia, T‑50/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑127 și II‑B‑1‑775, punctul 42 și jurisprudența citată
2. Actele instituțiilor Uniunii se bucură în principiu de o prezumție de validitate și produc, așadar, efecte juridice, chiar dacă sunt afectate de neregularități, atât timp cât nu au fost anulate sau retrase. Cu toate acestea, prin excepție de la acest principiu, actele afectate de o neregularitate a cărei gravitate este atât de evidentă încât nu poate fi tolerată de ordinea juridică a Uniunii trebuie să fie prezumate că nu au produs niciun efect juridic. Gravitatea consecințelor legate de constatarea inexistenței unui act al instituțiilor Uniunii presupune ca, pentru motive de securitate juridică, această constatare să se limiteze la ipoteze extreme.
În orice caz, nu se poate considera că face parte dintre aceste ipoteze extreme încălcarea dreptului de proprietate invocată de un funcționar, obligat să elibereze locuința de serviciu, împotriva unei decizii de respingere implicită a Comisiei prin care i se refuză restituirea bunurilor la domiciliul său, ca urmare a mutării bunurilor sale personale, atunci când, pe de o parte, Comisia nu a negat niciodată că acest funcționar era singurul proprietar al bunurilor care au fost mutate și când, pe de altă parte, împrejurarea că acesta încă nu dispune de ele este cauzată, cel puțin în parte, unei lipse de cooperare a înseși persoanei interesate. În plus, mutarea efectuată de Comisie trebuie considerată o măsură de ordin practic prin care aceasta a încercat să surmonteze, prin propriile mijloace, dificultățile întâlnite de persoana interesată cu ocazia executării obligației sale de eliberare a locuinței de serviciu.
(a se vedea punctele 37 și 40)
Trimitere la:
Tribunal: 17 mai 2006, Marcuccio/Comisia, T‑241/03, RecFP, p. I‑A‑2‑111 și II‑A‑2‑517, punctul 39; 5 octombrie 2009, de Brito Sequeira Carvalho/Comisia și Comisia/de Brito Sequeira Carvalho, T‑40/07 P și T‑62/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑89 și II‑B‑1‑551, punctele 150‑152 și jurisprudența citată
3. Un litigiu între un funcționar și instituția de care depinde sau de care depindea, care se referă la repararea unui prejudiciu, intră în domeniul de aplicare al articolului 270 TFUE și al articolelor 90 și 91 din statut, iar în ceea ce privește, printre altele, admisibilitatea sa, nu intră în domeniul de aplicare al articolelor 268 TFUE și 340 TFUE.
(a se vedea punctul 45)
Trimitere la:
Tribunal: 12 iunie 2002, Mellone/Comisia, T‑187/01, RecFP, p. I‑A‑81 și II‑389, punctul 74 și jurisprudența citată; 10 mai 2006, Galileo International Technology și alții/Comisia, T‑279/03, Rec., p. II‑1291
4. Problema respectării obligației de motivare, prevăzută la articolul 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice în ceea ce privește o ordonanță de respingere a unei acțiuni ca vădit inadmisibilă, trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a ordonanței în cauză.
Astfel, pe de o parte, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, acestea afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate. Pe de altă parte, faptul că prima instanță a ajuns, pe fond, la o concluzie diferită față de cea a reclamantului nu poate, în sine, să ducă la concluzia că ordonanța atacată este afectată de o lipsă de motivare.
(a se vedea punctele 52 și 53)
Trimitere la:
Curte: 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., p. I‑2481, punctul 35; 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., p. I‑2289, punctul 48; 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, Rec., p. I‑4951, punctul 181 și jurisprudența citată; 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, Rep., p. I‑4469, punctul 35 și jurisprudența citată
5. Aprecierea de către prima instanță a forței probante a unui document nu poate fi supusă, în principiu, controlului Tribunalului în cadrul unui recurs. Astfel, Tribunalul Funcției Publice este singurul competent pentru a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente de probă în fața Tribunalului Funcției Publice, o problemă de drept supusă ca atare controlului instanței de recurs.
O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor. Competența de control a Tribunalului asupra constatărilor de fapt realizate de Tribunalul Funcției Publice se extinde, așadar, în special la inexactitatea materială a acestor constatări, care rezultă din elementele dosarului, la denaturarea elementelor de probă, la calificarea juridică a acestora și la problema dacă normele în materia sarcinii și administrării probelor au fost respectate.
(a se vedea punctele 57‑59)
Trimitere la:
Curte: 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rec., p. I‑729, punctul 39 și jurisprudența citată;
Tribunal: 12 martie 2008, Rossi Ferreras/Comisia, T‑107/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑5 și II‑B‑1‑31, punctul 30; 26 noiembrie 2008, OAPI/López Teruel, T‑284/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑69 și II‑B‑1‑447, punctul 47; 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rec., p. II‑2841, punctul 198 și jurisprudența citată
6. În cazul în care grefa Tribunalului Funcției Publice comunică pârâtului o cerere prin scrisoare recomandată, data comunicării de la care încep să curgă termenele este data la care partea respectivă a confirmat primirea scrisorii recomandate care i‑a fost adresată.
(a se vedea punctele 74 și 75)
Trimitere la:
Tribunal: 23 martie 2010, Marcuccio/Comisia, T‑16/09 P, punctul 64 și jurisprudența citată
7. Rezultă din articolul 11 alineatul (2) din anexa I la Statutul Curții de Justiție că un recurs nu poate privi exclusiv cheltuielile de judecată. Rezultă de aici că, în ipoteza în care toate celelalte motive ale recursului împotriva unei decizii a Tribunalului Funcției Publice au fost respinse, concluziile privind pretinsa neregularitate a deciziei tribunalului menționat privind cheltuielile de judecată trebuie să fie respinse ca inadmisibile.
(a se vedea punctul 82)
Trimitere la:
Curte: 15 aprilie 2010, Gualtieri/Comisia, C‑485/08 P, Rec., p. I‑3009, punctul 111 și jurisprudența citată;
Tribunal: 28 septembrie 2009, Marcuccio/Comisia, T‑46/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑77 și II‑B‑1‑479, punctul 84