Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale ordinario di Roma (Italia) la 5 ianuarie 2022 – Liberi editori e autori (LEA)/Jamendo SA

(Cauza C-10/22)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale ordinario di Roma

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Liberi editori e autori (LEA)

Pârâtă: Jamendo SA

Întrebarea preliminară

Directiva 2014/26/UE1 trebuie interpretată în sensul că se opune unei legi naționale care rezervă accesul pe piața intermedierii drepturilor de autor sau, în orice caz, acordarea de licențe utilizatorilor doar entităților care pot fi calificate, potrivit definiției cuprinse în aceeași directivă, drept organisme de gestiune colectivă, excluzându-le pe cele care pot fi calificate drept entități de gestiune independente, constituite fie în același stat, fie în alte state membre?

____________

1     Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă (JO 2014, L 84, p. 72).